duminică, 6 octombrie 2013

Prin dealurile Râşnovului 16.08.2013

Prin dealurile Râşnovului 16.08.2013

Colegi de tură: solo

Așa cum vă spuneam în povestirea anterioară, seara pe la ora 22.00 ajung (la recomandarea unei prietene care a trăit ceva vreme în Râșnov) în parcul-promenadă Sissi. Reamenajarea acestui parc a fost făcută în 2012 de Primăria orașului Râșnov-Rosenau. Pe panoul explicativ montat de Primărie la intrarea în parc informațiile sunt date în română, engleză, franceză și germană. "Promenada Râșnovului a fost amenajată în anul 1879, la inițiativa colonelului Johann von Kaunz, comandantul regimentului de cavalerie din Râșnov, și a fost denumită "Elisabeta', în cinstea împărătesei Elisabeta (Sissi) a Austro-Ungariei. Soldații au trasat aleile, de-a lungul cărora au plantat copaci și au așezat bănci. A fost construit un foișor, iar mai târziu a apărut un bufet cu terasă. Lângă Elisabethenpromenade s-a construit și o școală de înot. Locul de plimbare al râșnovenilor de altădată a fost refăcut abia în anul 2008, la inițiativa primarului Adrian Ioan Veștea." (am citat direct de pe panoul Primăriei, nu sunt de acord cu punctuația folosită!). Cum nu mi-am făcut nici un plan pentru ziua de azi și mi-am propus să mă relaxez, m-am trezit eu pe la 7.30 și am lenevit în cort până pe la 10 și ceva. Mănânc, mai citesc ceva, admir dimineață calul pe care un localnic îl lăsase să pască în parc și spre 11.00 strâng cortul jilav de peste noapte. De știam că vin tot aici diseară, probabil că l-aș fi lăsat la uscat! Cu bagajul strâns, pornesc la 11.00 într-o "scurtă" plimbare pe dealuri! Doar așa fiindcă picioarele nu îmi stau pe loc când sunt în Natură și în locuri noi pentru mine! 

Din poiană urc pe drumuri de TAF circa 300 de metri, urmez drumul la dreapta pe culme și pădurea pare că se deschide în fața mea. Merg și repede și cu mare drag de Natură. Câți oare au plăcerea de a bălăuri așa fără țintă prin pădure?

Mă întâlnesc cu un drum din dreapta, continui pe culme într-o ușoară urcare și ajung într-un alt picior de deal. Aici am posibilitatea să cobor spre dreapta spre oraș sau să continui în stânga urcarea. Ce credeți că am ales? Sus pe culme dau de o zonă plată unde trec prin câteva zone cu ceață. Senzație foarte plăcută și răcoroasă!

Tot în sus pe culme dau de o trambulină din lemn pentru biciclete sau motociclete. Pe poteca lină dau curând de niște benzi albe pe copaci care tot urcă pe vârful din fața mea. Poteca largă rămâne la dreapta și eu urc în serpentine vârful din față.

Pe vârf văd pe o placă pe un copac scris "START SHAKEDOWN". Deci clar e ceva concurs pe roți! Cobor vreo 200 de metri printr-o zonă verde foarte plăcută învăluită în mister și ies la o poiană lungă.
Prin poiană (unde pe un panou silvic e menționată interdicția cu mijloace motorizate) cobor pe un drum larg până la un drum lat prin poiana despădurită. Mă apropii și văd că am dat de un marcaj TR. Cotesc la dreapta și pe drumul larg ajung la șoseaua ce leagă Râșnovul de Poiana Brașov.

Pe lângă cei veniți cu mașinile și cu corturile mari de prin zonă, văd și câteva trasee: CG coboară spre orașul Râșnov, Cetatea tărănească și muzeul Râșnov prin valea Cetății (pe la hotelul Ștrand) în circa o oră, TR merge într-o direcție spre Poiana Brașov prin valea Sticlăriei și în cealaltă direcție spre Cristian prin rezervația de stejari seculari (din direcția asta am venit eu și mi-a intrat în viitoare planuri), PA merge spre cabana Cheia și Cheile Râșnoavei (2 1/2 ore) și BA merge spre Poiana Brașov, Pietrele lui Solomon și cabana Junilor într-o direcție și Bisericuța Păgânilor, peștera Râșnoavei și orașul Râșnov în 2 1/2-3 ore. Bisericuța păgânilor! Aici vroiam să ajung din tura cu Ari din iunie! Așa că mi-am fixat drumul!
Urc puțin pe drumul de TAF și apoi ies din muchie în coborâre spre dreapta.

Pe sub muchie urc ușor într-o șa și după vreo două sute de metri ajung la o intersecție: BA 1 1/2 ore spre Bisericuța Păgânilor și Râșnov și PA spre Poiana Brașov prin valea Cheișoara. las în stânga PA (pentru altă dată) și continui pe BA. Urc un pic pe culme și apoi marcajele BA și benzile de concurs fac dreapta. le urmez pe toate într-o coborâre foarte frumoasă și lină pe sub culme.
Alung în culme și cobor pe o potecă frumoasă pe curbă de nivel, pe dreapta las o grupare de stânci înalte și lucioase (prima impresie e că aici e Bisericuța) și în cinci minute ajung la o intersecție: în față BA spre peștera Râșnoavei și Râșnov (o oră), CA spre Ștrand Hotel (o oră) și TG la stânga spre Bisericuța Păgânilor (10 minute) și peștera Râșnoavei (30 de minute). Clar că fac ocolișul pe TG! Merg câteva minute în urcare ușoară pe culme și în cinci minute ajung la Bisericuță. Nu mă alteptam să fie așa de frumos! Multe stânci de 10-15 metri se ascund unele în altele în pădure. Pereții lor sunt aproape verticali și au mici platforme cu mușchi ca niște căciuli verzi. E rost de stat aici.Cobor pe lângă prima "clădire" într-o mică șa care o desparte de a doua "clădire". Sunt ca niște blocuri naturale înghesuite unul în altul cu o adâncitură între ele. Urc prin stânga "blocului 2" și în față mi se întinde un picior de piatră cu pereți înclinați care se duce în jos spre hăul împădurit. merg pe o brână câțiva metri și lângă un copac ars și dau de prima mandala. E un soare stilizat cu mai multe cercuri concentrice, o imagine circulară a Universului. Urmează un grup de mandale solare și un cap de lup și apoi un cerc de foc în flăcări cu cele patru puncte cardinale. Una din direcții coboară spre pădure și o urmez până la limita siguranței. Piatra e așa de tocită că doar o clipă de neatenție poate fi fatală.
De pe "pontonul stâncos" se văd valuri verzi ce împrejmuiesc Poiana Brașov. La întoarcere pe punctul cel mai înalt al pintenului găsesc o altă mandală ce reprezintă flăcările din toate direcțiile. Mă uit uimit și bucuros la frumoasa noastră țărișoară și revin pe partea cealaltă a pontonului de piatră spre adâncitura bisericuței. Urc pe partea stângă a primilor pereți și ajung pe "acoperișul" lor. Am verticale periculoase sub mine și alunec vreun metru pe mușchii uzi. Am înțeles! E timpul să ies din bisericuță! Cobor cu grijă la potecă și de aici pornesc mai departe pe aceleași TG.






După 3 minute pe poteca cvasi-orizontală cotesc brusc la dreapta prin valea Popii. În alte 7 minute de coborâre continuă prin făget regăsesc BA pe care mersesem mai devreme.
După doar două minute de mers pe versantul drept al văii, observ în firul văii o gaură întunecată: Peștera Râșnoavei! Este marcată pe hărți și nu este amenajată! Credeți că mă reține ceva să intru? Cobor până la gura peșterii, dau de alte mandale solare imprimate pe copaci sau deasupra intrării în peșteră și văd doi turiști care erau la gura peșterii. Îmi scot frontala și intru pe lângă ei. Ei nu au lumină și nu pătrund mai mult decât se vede de afară. La 4 metri de la intrare văd o galerie în dreapta. E o variantă pentru lăsat rucsacul. Vreo 10 metri mai încolo mai găsesc o altă galerie tot pe dreapta. E mai ascunsă și las rucsacul fără grijă. Înaintez doar cu frontala și cu aparatul foto la gât. peste vreo 30-40 de metri văd o galerie în stânga. Urc pe ea 10-15 metri și cotesc la stânga. Dau de două galerii: una urcă mai abrupt în stânga și alta mai lin în față dreapta. Întâi merg în urcare pe nămol pe galeria din stânga și după o curbă la dreapta dau de un puț de vreo 10 metri. Are peretele plin de nisip și nu mă îndur să cobor. Nu știu dacă mă mai pot întoarce! Mă întorc la prima intersecție printre slalactitte, stalagmite, coloane și tavane joase acoperite cu mică lucioasă și cu picături de apă și cercetez un pic și cealaltă galerie. Și pe aici urc câțiva metri și ajung la baza puțului de mai devreme. Și de aici aș avea de coborât și nu risc! Mai bine mă întorc în siguranță! Revin la galeria principală și continui pe ea. Perdele de calcar mă însoțesc pe pereți, trec pe un lemn peste un puț care duce la nivelul inferior (nu i se vede fundul!) și ajung la coborârea principală la acel nivel. E iarăși un puț de vreo 15 metri pe care e instalat un cablu de către trupa "Mountain Coyotes" la data de 8 noiembrie 2003. Am aceeași reținere ca și mai devreme fiindcă peretele aproape vertical e nisipos. Nu mă simt eu în siguranță cu mâinile goale pe un cablu metalic și mă opresc aici. Deasupra cablului galeria se mai înalță vreo opt metri. Trec peste două alveole cu apă în ele și mai fac câteva poze în sus prin coșul de deasupra mea. Mă mai uit o dată la cablu cu gândul că pe aici se poate merge mai departe. Cei de la intrare mi-au spuscă au auzit de la un localnic că prin peșteră se poate ajunge în partea cealaltă (în Cheile Râșnoavei?). Găsesc și o pereche de mănuși îmblănite, dar decizia dată de autoconservare e luată: mă întorc! Mă întorc pe galeria principală care acum îmi este cunoscută ca palma dreaptă! În vreo 10 minute ies la suprafață. În drum spre ieșire intru pe galeria unde îmi lăsasem rucsacul, mi-l pun în spate, intru cu totul și pe prima galerie de la intrare și cobor foarte fain pe trepte vreun metru până la baza intrării. Frumoasă explorare și destul de scurtă (doar jumătate de oră!). Urc la poteca marcată și de aici mai departe la vale.







Chiar de la peșteră primesc și marcajul CA. Pe cele două marcaje (BA și CA) cobor pe poteca uneori pietroasă (de cele mai multe ori culoar de pământ prin pădure) pentru 10 minute și ajug îtr-o poiană nde se despart cele două marcaje. BA coboară prin valea Popii spre Râșnov (45 min) și CA coboară la restaurantul Cetate (45 min) de unde se poate ajunge ușor la Cetatea Țărănească (circa 15 min).


Eu aleg varianta CA fiindcă știam că de la acel restaurant pot ajunge la peștera Valea Cetății unde din 2010 s-au făcut amenajări foarte faine. Mai jos un pic povestesc de peștera asta. Cobor prin pădurea de foioase, ocolesc fundul nei văi și urc pe partea cealaltă urmărind marcajele CA. Poteca mă duce pe o culme de deal de unde încep să cobor pe linia ei principală. Cam pe la mijlocul culmii trec pe lângă un pilon GSM al căui vârf abia se vede printre copaci. Mai cobor cinci minute pe culme și o săgeată mă ghidează la dreapta spre restaurantul "Ștrand". Încă 10 minute de coborât și ies la asfalt.

Chiar înainte de a ajunge la asfalt trei turişti mă întreabă unde pot ajunge pe unde am venit eu. le spun de peştera Râşnoavei şi că au ceva de urcat. Ei îmi spun de peştera Valea Cetăţii. Exact acolo mă îndrept şi eu! De la asfalt (după care este restaurantul "Ştrand" şi urcarea spre Cetatea ţărănească) am de urcat 1.5 km pe şosea spre Râşnov. Cum aici nu pare nimic interesant, pornesc pe asfalt în stil 4x4. În 15 minute ajung la parcarea de la intrarea în Valea Cetăţii (program iulie-septembrie 10-20). Începând din parcare sunt panouri cu regulile ce trebuie respectate aici (accesul doar pe potecă sau pe drumul pietruit, indicaţiile ghizilor la vizitare, neruperea florilor sau nedizlocarea pietrelor, folosirea toaletelor publice şi a coşurilor de gunoi, interzicerea accesului motorizat etc) şi amenzile în caz de nerespectare a regulilor. E precizat şi cât avem de urcat până la peşteră: 450 de metri sau 8 minute de mers! Informaţii turistice se pot găsi pe www.pestera-valeacetatii.ro. Peştera se poate vizita astfel: oct-mar 10-18, apr-sept 10-20. Adulţii plătesc 15 lei, copiii 10 lei (în grup organizat 12, respectiv 7 lei). Aparent mi-a părut un preţ mare, dar vă asigur că merită. Se intră doar cu ghid la oră fixă. Eu aleg să urc pe potecă şi la coborâre să vin pe drumul pietruit de pe vale.
La 15.30 sunt la intrarea în peşteră, îmi iau jeton şi aştept cuminte la intrare. Chiar dacă e o peşteră frecventată de tot felul de oameni (mai mult sau mai puţin montagnarzi), respectarea regulilor mi se pare un lucru foarte bun. Şi mai sunt şi altele despre care voi scrie mai jos! Peştera Valea Cetăţii (Fundata) are 958m lungime, 38.5m denivelare şi 200m extensie. Sectorul turistic este de dificultate 1 (uşor) şi cel de turism speologic specializat de dificultate 3. Pe acest sector se poate intra doar cu legitimaţie de speolog (asta a-propos de discuţia curentă legată de accesul în arii protejate)! Săptămânal în fiecare sâmbătă au loc concerte în sala mare (care are o acustică impresionantă) (adulţi 50 lei, copii 25 lei, ghidul are intrare gratuită). De la inrarea în peşteră este amenajată o tiroliană unde fiecare "se poate da" după plata tarifului de rigoare şi aşteptarea la coadă. Îmi las rucsacul la băieţii de la tiroliană şi citesc câteva informaţii pe panourile de la intrarea în peşteră. La ora fixă toată lumea intră în peşteră. Se intră pe o poartă metalică şi apoi pe o uşă zidită pentru păstrarea temperaturii din peşteră. E înghesuială mare şi toată lumea merge ordonat pe culoarul special amenajat. Intrăm pe o galerie cvasi-liniară pe care urcăm câteva scări până la sala mare (200m lungime). Aici traseul este în circuit. Se urcă pe partea stângă, se ocoleleşte printr-o mică galerie prin care se revine în sala mare şi după un tur al sălii se coboară pe galeria de acces. Din sala mare porneşte galeria principală a peşterii (care, repet se poate vizita doar dacă eşti membru al unui club speologic şi ai echipamentul de rigoare la tine!). Ghidul mă roagă să opresc o parte din grup la o scară pentru ca toşi din sală să poată auzi ce ne povesteşte despre peşteră (descoperire, jefuire, amenajare, concerte, formaţiuni etc). Las să treacă turiştii şi eu stau mai mult la poze rămânând ultimul din grup cu ghidul foarte simpatic. După 30 de minute ieşim din peşteră, eu fixându-mi dorinţa de a reveni pentru o vizită mai profundă, mai lungă.






Ies din peşteră încântat şi o recomand oricui vrea să vadă foarte uşor ce înseamnă un pic de frumuseţe subterană. Mă întorc la zona "Ștrand", mănânc o ciorbă de fasole și niște crochete de cartofi la restaurantul "Pe vale" și urc până la cetate. Burează puţin şi nu îmi pasă. Abia ce mai răcoreşte un pic atmosfera. De la începutul drumului spre cetate îmi luasem un kurtos kalacs şi abia pe o băncuţă dinainte de cetate reuşesc să îl termin. În timp ce mănânc din buna prăjitură de origine secuiască, urcă şi tractoraşul cu remorca plină cu turişti. pentru ce să dau câţiva lei când picioarele mă pot urca kilometrul pietruit până la cetate? Nu o vizitez în interior, ci cobor pe drumul pietruit din faţa cetăţii. Acesta se îngustrează într-o potecă cu balustradă ce trece printr-un turn al cetăţii. După turn câţiva turişti speriaţi hotărăsc să se întoarcă la parcare. Eu ştiu de nişte scări în serpentine pe care cobor până în oraş.

Îmi scot nişte bani de la un bancomat BCR şi mă îndrept către Promenadă unde îmi pun cortul mai aproape de un foişor de lemn. E ora 19.00 şi încă este lumină. Câţiva localnici se uită nedumeriţi la mine şi nu îmi spun nimic fiindcă nu fac nimic ilegal. La înnoptare mă bag şi eu la somn. Mâine stabilisem să mă întâlnesc cu Romeo foarte dimineaţă să mergem spre Făgăraşi. La 7.00 este întâlnirea!

miercuri, 2 octombrie 2013

Între Crai şi Făgăraş 15.08.2013

Între Crai şi Făgăraş 15.08.2013

Colegi de tură: solo

Joi, 15 august, pornesc de dimineață pentru a parurge ultimele trasee marcate din Crai. Cu trenurile deja cunoscute din descrierile anterioare (5.45-8.30 București-Brașov și apoi 9.12-9.52 Brașov-Zărnești) ajung în Zărnești și fac o scurtă pauză de început la o gogoșerie din centru. Proprietarul mi se plânge că a venit din Constanța de ceva timp și că acum afacerea nu îi mai merge așa de bine. Recunosc că m-a atras mirosul gogoșilor și îmi confirmă că acum asta îi menține cât de cât vânzările. De la giratoriul central ies pe strada Toplița spre Plaiul Foii, prind o ocazie până la pensiunea Taverna Craiului și mai departe continui pe jos vreo doi kilometri până la despărțirea de Bârsa lui Bucur. Trec pe lângă mine câteva mașini de Ilfov și oprește o maşină de Harghita. Șoferul e angajat al unei firme de exploatare de lemn și duce de mâncare unor colegi aflați pe Bârsa Groșețului. Numa'bine să mă ducă și pe mine până la intrarea în drumul spre Rudărita! Îmi spune că mai are 2-3 km până la colegii lui tăietori de lemne. E doar ora 11.00 și mă simt foarte norocos. Sper să am norocul ăsta și la ploaia care se anunță după ora 15.00! În 20 de minute ajung la separarea BR pe Bârsa Tămașului de Plaiul Mare. Eu urc pe Plaiul Mare pe BA/TA/TR fiindcă scopul meu este de a merge cât mai mult pe BR transcarpatică (adică legătura dintre Crai și Făgărași peste Tămașul Mare). 
La miez de zi ajung la intersecţia de sub Curmătura Foii, las în stânga traseele cunoscute şi "bălăurite" săptămâna trecută şi urc la dreapta pentru cinci minute până la intersecţia cu BR. Las în spate creasta albă zimţată a Crăiesei şi merg spre vest spre Făgăraşi. În 4 minute ajung la intersecţia de unde BA şi BR merg pe direcţii diferite. Până aici fusesem şi săptămâna trecută în cercetare! Acum ies pe drumul de TAF din dreapta şi urc pentru câteva sute de metri spre muchie.
Cotesc pe muchie spre vest şi drumul îngustat în potecă mă conduce printre ierburi înalte şi copaci căzuţi spre cel mai înalt vârf de legătură dintre Crai şi Făgăraşi, Tămaşul Mare (1735m).

Pe vârf stau câteva minute să dau mesaje celor dragi şi mă bucur de câteva guri de apă. Cum norii se adună deasupra mea, pornesc iute mai departe. În cinci minute cobor în prima şa la vest de vârf de unde pleacă la dreapta BG pe Muchia Runcului. Puţintel mai încolo voi avea de furcă pe aici cu lipsa semnelor! Acum continui pe marcajul roşu. Printre copaci căzuţi şi marcaje din ce în ce mai rare, trec printre câteva vaci aparent rătăcite prin pădure, las în stânga un mic lăculeţ temporar şi urmez poteca şerpuitoare peste un vârf fără nume de 1682 m. Singura caracteristică a acestui vârf ridicat dintre jnepeni este un platou alungit cu o poiană pe el! Urmează apoi o coborâre scurtă pe linia muchiei şi marcajele (pe care mă mir că le mai găsesc) cotesc la stânga (sud) printre căzături. Vreo 50 de metri cobor pe un drum de TAF şi cotesc la dreapta pe acelaşi drum. Am de sărit peste copaci, am de strecurat pe sub copaci, de ocolit alţii şi tot aşa... Semnele sunt foarte rare. Sunt undeva în sudul vârfului Ciocanu (Ţânţăreanca) de 1662m. Îl sun pe Marian Poară să îl întreb dacă e bine pe unde merg (pe hartă acasă el vede mai bine pe unde e poteca "marcată"!), mai cobor vreo 200 de metri cu confirmarea lui şi mă opresc. Drumul tot continuă în jos pe culme! Hotărâm de comun acord întoarcerea spre Curmătura Foii. Înapoi pe drumul cunoscut ajung printre zmeură şi afine la intersecţia cu BG de mai devreme. Am un pic de ghinion că începe să picure. Curând picurii cresc şi se transformă într-o ploaie mocănească păcătoasă! Bine că nu ţine prea mult cum sunt de obicei ploile mocăneşti pe munte!


De la marcajul indicator (două ore până la Plaiul Foii) cobor pe BG prin pădure. Panta e mare şi semnele îs tare rare! Aproape că nu găsesc nici o bandă galbenă care să mă conducă. Doar poteca şi ea slab vizibilă (de fapt îs multe poteci ce-mi dau de furcă) mă conduce alături de GPS la vale. 
După doar şase minute de coborât grăbit prin pădure ies în prima poiană. S-a oprit ploaia şi pot înainta în voie. Dacă aş şti şi pe unde! O potecă aparent clară mă conduce la stânga tăind poiana. O urmez şi ajung într-o culme împădurită foarte deasă. Poteca a dispărut total. Deci nu e bine pe aici! Mai cobor un pic la dreapta udându-mi bocancii cu iarba cu stropi adunaţi mai devreme, merg pe curbă de nivel şi dau de poteca mare în şanţ. Pe aici trebuia să cobor eu! Urc înapoi până în locul unde am părăsit această potecă şi îmi dau seama de greşeală. Trebuia să merg tot în jos în dreapta. Cu greşeala reparată revin pe poteca bună, cobor prin pădure condus la un moment dat de un vâlcel pietros.
Ies în câteva minute într-o poiană lungă pe care o parcurg pe limita ei vestică.
La capătul de jos al poienii e un copac dărâmat pe lângă care poteca pare să facă dreapta prin pădure. Cobor puţin pe brâne fără marcaje. Ma uit pe GPS şi văd că poteca marcată ar fi pe alt picior de munte. Aşa că mă întorc până la limita poienii şi găsesc poteca corectă tot în jos faţă de direcţia de până aici. Pe potecă clară în 10 minute ajung la marginea unei defrişări. Marcajele sunt din ce în ce mai dese pe copacii încă netăiaţi. De fapt aici zona este în refacere naturală! Cobor câteva sute de metri şi poteca se lărgeşte într-un drum de TAF (suntem cam la 1300 metri altitudine) bine marcat care coboară abrupt în câteva serpentine pe versantul estic al Muchiei Runcului şi apoi de-a lungul lui se lasă la vale.
                                      


Cobor până la o poiană deasupra intersecţiei drumurilor forestiere de pe Bârsele Tămaşului şi Groşeţului. Mă aflu într-o poiană largă în care sunt câteva case de vacanţă. Plouă destul de urât şi nu am chef de nimic. Planul meu era să merg spre Rudărita câţiva kilometri pentru a salva pe GPS o parte din traseul BR spre Făgăraşi, să mă întorc apoi la Plai şi să pun cortul. Deocamdată trebuie să cobor la marcajul din drum. Merg pe stânga poienii pe lângă pădure şi înainte de ultima casă marcajele şi poteca cotesc la stânga în coborâre abruptă. Mă conformez şi în câteva minute sunt la stâlpul indicator de final/început de traseu. Merg 100 de metri spre Plaiul Foii hotărât să pun cortul acolo. Mâine văd ce fac fiindcă am o zi de relaxare! Cu Romeo Bucur am planuri făgărăşene pentru sâmbătă şi duminică! Văd că apare un camion de lemne care urcă spre Rudărita. Schimbare de plan (16.00)! Fac cu mâna şi şoferul mă ia cu el "doi-trei kilometri" în sus. E din echipa celui de mai devreme! Mergem mai mult de 6 kilometri, adică drumul pe care trebuia să îl parcurg pe jos. Ce noroc să am mai mult decât ăsta? Se opreşte şi ploaia şi îi spun şoferului că mă întorc pe jos. Recunosc că l-am minţit puţin că ar trebui să mă văd cu nişte prieteni care coboară din Făgăraşi şi care nu au mai apărut. Că altfel era un pic cam ciudat să merg singur spre Făgăraşi doar pe forestier! "Dacă stai până încarc, te duc eu înapoi". Fiind ud şi înfometat, accept cu plăcere oferta. De la 16.30 la 19.00 încarcă remorca și camionul (copaci de 80 cm diametru par niște scobitori sub brațul macaralei camionului!) și șoferul mă aduce înapoi la Plaiul Foii și în Zărnești. M-ar fi dus mai mult, dar face stânga spre Șercaia! De la gară (unde ajung la 20.00 și am tren doar la 22.40), pornesc pe jos prin lungul Zărnești până la ieșirea spre Râșnov. Mă iau doi străini până la intrarea în Râșnov și îmi caut loc de campare în Râșnov cu ajutorul unei prietene de aici. Și în seara asta și mâine seară voi campa în parcul "Promenada Sissi"! În articolul următor vă povestesc ce am citit şi eu despre "Promenada Sissi". Deocamdată pun cortul într-un loc mai ascuns, vorbesc cu Romeo să ştie de unde să mă ia sâmbătă dimineaţă şi închid fermoarul de la sacul de dormit! Sunt tare bucuros că am reuşit în 13 zile să parcurg toate potecile marcate ale Pietrei Craiului. Un record pe care îl voi încununa duminică cu unul din cele mai frumoase vârfuri din Carpaţi!