sâmbătă, 22 mai 2010

RT Reinaknuten 08.05.2010

RT Reinaknuten 08.05.2010

Varful Reinaknuten imi atrasese atentia inca din august anul trecut cand cam ajuns prima data la Preikestolen. Ii remarcasem inaltimea mult mai mare decat a muntilor din apropierea orasului Stavanger: 787m. La momentul respectiv era mult mai inalt decat tot ceea ce speram sa fac eu pe aici. Pe langa inaltime, muntele m-a atras si prin faptul ca isi arunca verticalele mai mult de 700 de metri pana in apele lacului alungit Tysdalsvatnet. Lacul acesta face parte dintr-o intreaga salba de lacuri ce se desfasoara pe un fost fiord care se deschide la mare cu orasul Tau.

Cu cateva zile inainte imi cumparasem prima harta in Norvegia. Este o harta 1:50.000 foarte buna care descrie zona centrata pe Lysefjord, fiord pe care va voi plimba timp de cateva zile in tura urmatoare.
Ca niciodata, ma trezesc extrem de devreme pentru plecarile mele de prin Norvegia. Ora 7.00 ma prinde in picioare in pregatiri de drum. Mananc ceva, imi pun in rucsac apa, haina de ploaie (desi se prevedea vreme foarte buna), cateva mere, 2 iaurturi, o conserva de peste si harta. Cam pe ora 8.10 ajung in centru si ma indrept spre port de unde voi lua feribotul spre Tau. Am de asteptat vreo jumatate de ora si ma uit prin port la programele vaselor spre diferite directii. La 8.40 feribotul isi inchide gura de balena care a infulecat cateva zeci de masini si circa 200 de persoane si porneste spre marea Peninsula Scandinavica. In 40 de minute ajungem in Tau (42 NOK) si debarcam in portul aflat langa o veche fabrica mare si alba.

De aici imi fac eu socoteala ca am vreo 8 km pana in localitatea Bjørheimsbygda, localitatea de unde incepe traseul meu de urcat. Cum nu gasesc nici o masina care sa mearga in aceeasi directie, pornesc pe jos pe strada principala pana la intersectia drumului meu si a celui spre Jørpeland si Preikestolen. Soseaua nr 13 merge in continuare pe stanga sirului de lacuri si curand incep sa vad varful pe care vroiam sa ajung astazi. Se afla pe partea dreapta a vaii si domina valea prin verticalele lui. Pe stanga incep sa apara muntii de 300-400 de metri. Inca pe stanga sunt urme de padure si peretii nu par sa fie rupti de fostul ghetar care a sapat acest fiord semi-secat.


Dupa vreo 4 km de mers am bafta si opreste o pereche de turisti cu o masina. El era francez si ea nemtoaica. Fusesera cu un we inainte pe Reinaknuten si acum vroiau Preikestolen. Au ratat drumul si am cautat cu totii varinta prin Bjørmheimsbygda spre Jørpeland. La iesirea din localitate, ne-am intors si i-am rugat sa ma lase intr-o parcare. Ei au zis ca se intorc pana in Tau si apoi fac stanga spre Preikestolen Hytta. Le-am multumit si am mers vreo 500 de metri spre est prin localitate identificand pe harta exact unde sunt. La 10.30 ajung la drumul care urca spre Jørpeland si pe care ar fi trebuit sa maerga prietenii cu masina. Pornesc pe drumul care imi creeaza la inceput un pic indoieli. Pentru un drum bun pe harta pietrele de pe drum dadeau de dorit. In curand se face asfalt si am iarasi bafta cu un norvegian care stia zona si care mergea in Jørpeland acum. Vazuse Reinaknuten de cateva ori pana acum si stia unde e intrarea in traseu desi nu fusese niciodata pe varf. Asa ca la 10.45 ma lasa la drumul secundar care urca spre parcarea de unde incepe marcajul propriu zis.

Ii multumesc ajutorului norvegian si cobor putin pe drum pana la un rau care marcheaza o curba mare a drumului. Urmez drumul forestier la dreapta si apoi 90 de grade la stanga si urc spre parcare pret de vreo 2 km. In fata incep sa vad Skjørbu, primul varf pe care voi urca, si pe dreapta isi inalta pantele inierbate Gramsfjellet pana la 505m.


Uite ca la 11.00 sunt in parcare si incep sa urc spre varful dorit. Parea imposibil azi dimineata ca in atat de putine ore sa fiu aici! M-a bucurat nespus ora si mi-a dat prilejul sa vad mai multe locuri decat sunt pe traseul marcat. Urc pe marcajul care imi arata 2 ore pana pe Reinaknuten. Gresesc putin traseul si trec printre niste case de vacanta. Revin imediat in traseu si imi continui urcusul pe platoul aflat la 400 de metri. In 10 minute sunt la baza varfului Skjørbu. Ma hotarasc sa ies din traseu si sa incep sa urc pe placile ce ma duc pe acest varf. De cateva ori am de trecut niste praguri stancoase ce se prabusesc in stanga mea spre padurile de jos. E extrordinar sa simti asa diferente de nivel in perioade asa de scurta. 20 de minute de urcus sustinut ma duc pe varful aflat la Skjørbu aflat la 561m deasupra marii.





Aici vad pentru prima data maretia fiordului. Peretii de pe partea cealalta sunt aproape verticali si drumul care ii traverseaza pare ca un firicel de apa care se strecoara printre niste giganti de piatra. De pe varf pornesc direct spre saua in care se afla o casa, sa-platou care ma desparte de varful urmator. La inceput merg pe nemarcat pe unde mi se pare mie mai direct. La un moment dat vad un punct rosu. Mai sa fie, inseamna ca aici a fost marcat odata!!! Oricum acel marcaj e unic si imi urmez directia spre saua din dreapta aflata intre Krossen si Litlekrossen. In sa (12.00) vad o alta superbitate de munte spre sud. Este vorba de Tibergfjellet care urca pana la 708m. Ma gandesc initial sa incerc mai tarziu sa urc pe el. Timpul insa nu imi va permite acest lucru si nu voi regreta.



Din sa continui sa urc spre peretele din stanga. Semnele imi ghideaza pasii si depasesc o bunica cu nepotul care urcau si ei pe acelasi varf. Muchia pietroasa imi da prilej de cateva poze si continui pana intr-o sa aflata la circa 660 de metri. Aici mi se deschide o imagine suberba. Parca taurile din Retezat s-au mutat aici si inaltimea sa, varful se cocoata deasupra lacului! Ocolesc lacurile pe partea dreapta urmand marcajele si inainte sa incep sa urc pe curba de nivel de sub varf. Panta e destul de accentuata si plina de un grohotis imens. La capatul lui vad indicator spre Krossen in stanga pe la altitudinea de 680 de metri. Aud in spate vocile unui grup de vreo 5 norvegieni care urcau voiosi dupa mine. Im momentul de fata ei erau sub grohotis si isi alimentau sticlele de jumatate cu apa. Eu pornesc in stanga pe alte placi imense care ma duc pana la ora 12.30 pe varful Krossen ridicat la 718 metri. Fac cateva poze la momaia de pe varf si pornesc in continuare prin jnepeni si stanci imense spre saua urmatoare.






Imi continui drumul printre stanci, jnepeni si cateva pete de zapada spre saua aflata mai jos de 600 de metri in fundul careia strajuiesc cateva laculete micute ce formeaza Reinaknutentjørnane (lacurile Reinaknuten). Acum imi aduc aminte ca si Musala din Rila are Musala Ezera aruncate intr-o caldare de sub varf. La un moment dat am aceeasi surpriza placuta de mai devreme sa gasesc un marcaj solitar pe acolo. Cobor spre poteca clara si in 20 de minute sunt in saua de unde incepe urcusul final spre Reinaknuten. In stanga am masivul Reinaknuten si in dreapta se inalta Ternefjellet pana la 772 de metri. Ma gandesc ca as putea sa urc pe varful initial si de aici sa fac un circuit pe Ternefjellet.



Incep sa urc in forta pe panta clara ce ma indruma spre varf. Un grohotis imi aduce aminte ca orice varf se atinge cu destul efort. Ma bucur ca sunt aici si continui cu mici pauze pentru cateva poze. Ajung intr-o mica sa unde pentru vreo 20 de metri poteca e la acelasi nivel. Apoi continui in stanga sa urc printre placi cautand in spate imagini cat mai bune ale lui Ternefjellet. Imi plac extrem de mult dungile de zapada care il brazda din varf si pana in lacurile ce ma separa de acest masiv. La 13.10 ajung la marea momaie de pe varf (Reinaknuten V). Uite ca e miezul zilei si am ajuns unde mi-am propus. Ma simt excelent si nu ma satur privind la fiordul semi-secat care se afla la peste 700 de metri sub mine. Ma asez sub protectia momaii si imi desfac conserva de peste, un iaurt, putina paine si termin ospatul cu doua mere mari si rosii. Intre timp a venit si grupul de norvegieni cu care schimb doua vorbe si aud ca au planuri faine pentru we urmatoare si anume niste varfuri care acolo par la distanta mare, dar care se face rapid cu masina. Vine si bunica cu nepotul si se aseaza pe niste placi un pic sub momaie admirand peisajul. Eu imi termin masa si studiez harta. Imi stabilesc aproape instantaneu traseul, imi strang rucsacul si pornesc spre varful secundar numit Reinaknuten E (15.50, dupa o jumatate de ora de stat pe varf).





Cele doua varfuri sunt separate de o sa aflata la 720 de metri ce se termina in stanga spre fiord printr-un valcel ingust mult mai rau si mai greu decat multe padini ale Craiesei. De fapt valcelul asta este un canion cu pereti verticali aflati la cca 10-15 metri unul de celalalt. Pragurile pline de zapada ma lasa sa estimez doar partial caderile de pe firul valcelului. Sunt uimit de frumusetea peretilor si cobor pana pe ultima treapta accesibila pentru cateva poze din "interior" (14.05).




De la valcel incep sa urc pe muchia cea mai inalta cautand sa ma indrept cat mai repede spre Reinaknuten E marcat de o momaie in sudul acestei muchii.


Imi fac socoteala si vad ca mai am doar vreo 90 de pozitii disponibile in aparat si nu vroiam sa sterg nimic pe teren. Acasa e parca altceva sa stergi dupa ce ai verificat ca ai totul in calculator! Asa ca pozele o sa fie mai putine de acum incolo. De la momaie planul facut pe varf continua cu o coborare pe pantele mai line spre saua estica de la capatul masivelor Reinaknuten si Ternefjellet. Incep sa imi croiesc poteca si de cateva ori sunt nevoit sa ma strecor prin trepte stancoase. Uneori platosa muntelui pare sa nu ma lase sa trec, dar imediat imi arata cate un mic valcel sau fisura prin care pot sa cobor. La 14.30 ajung in saua aflata putin peste 620 de metri. Rasuflu usurat ca am ajuns aici fara probleme si admir peretii pe care i-am coborat si apoi pe cei pe care ii voi urca.



Evaluarea de pe harta imi indica faptul ca trebuie sa tin linia crestei in sus. Asta si fac si ma avant printre stancile imense care par niste caramizi diforme aruncate intr-un zid de cetate gigantica. Urc pana la 747m in zona inalta a varfului. Aceasta se numeste in norvegiana heia si punctul se numeste in consecinta Terneheia. Peretii nu incetinesc sa se pravaleasca asupra salbei de lacuri aflate acum intre mine si Reinaknuten. Dupa punctul aparent cel mai inalt urmeaza o treapta de vreo 20 de metri cu pereti verticali si cu valcele acoperite de zapada. Gasesc cateva placi si brane fara zapada care ma coboara sub acesti pereti. In sud vad un lac semi inghetat care marcheaza inca urmele iernii (de fapt acum o saptamana sau doua a nins aici). Pozele zboara din aparat si ma trezesc ca mai am doar vreo 60 disponibile si destul timp inainte. Continui ascendent spre cel mai inalt varf si la 15.00 sunt langa momaia, moara de vant si panoul solar din varf (772m). Vantul bate asa de tare ca nu ma lasa sa stau si ma adapostesc sub o treapta sub varf.





Cobor vreo doua trepte sub varf si in stanga vad un valcel care pare sa coboare spre valea Langabergdalen. In capatul de sus al valcelului ma asez in fund si mananc un mar in lipsa apei (cred ca mai aveam mai putin de juma de litru). Ma hotarasc sa cobor prin valcel si apoi pe vale printre copaci pana la zona cea mai de jos aflata la nivelul lacului sau putin peste acesta. Valcelul ma elibereaza in 5 minute si ma lasa sa admir verticalele din stanga si din dreapta. Eu imi continui drumul pe grohotis in jos si pe la ora 16.00 ma uit inapoi spre masivul stancos din care am coborat. Un fel de adio, ramas bun!!!




La capatul lacului gasesc un izvor care coboara cu viteza dintre stanci si copaci umezi si fragili. Imi umplu sticla cu apa si gasesc un vechi marcaj spre Reinaknuten si Liarvatnet. Intr-adevar vad si pe harta o poteca demarcata care ma duce pe langa lac pana inainte de Gramsfjellet. Urmez marcajele care inca se mai vad si poteca ce se regenereaza cu greu de sub pasii "stresanti" ai oamenilor. Drumul ma duce pe sub abruptul lui Litlekrossen si apoi ma scoate intr-o zona mlastinoasa. Dupa lacurile pe care le vad in fata imi dau seama ca ma aflu la baza vf Skjørbu si in curand dau de marcajul spre acest varf. Vad cum grupul de norvegieni o ia inaintea mea spre masini. Imi doream totusi sa merg cu cineva cu masina pe acei destui km seci. Asa ca am grabit un pic pasul si la 17.00 am ajuns in parcare.



Aveam doua sanse de masina: grupul de norvegieni si bunica cu nepotul putin autist. A doua varianta e cea care se indeplineste si imi spun ca ma pot duce pana in Tau la feribot fiindca ei stau foarte aproape de feribot. Superb, mai bine nu se putea!!! O iau pe alt drum ca sa imi arate niste peisaje cu adevarat inedite: pasuni si lacuri ascunse cu maiestrie printre munti. Asa ca mergem in sud spre Jørpeland si apoi dreapta prin Fjellsbakkane. Soferita ocoleste un lac inainte de Hellandsheia si apoi prin Heia coboara in drumul 13 dinspre Jørpeland spre Tau. In circa 30 de minute suntem in Tau la feribot si peste un sfert de ora ma imbarc fericit spre casa. Aceleasi 42 de coroane le platesc pana in Stavanger si sunt chiar fericit ca am facut o tura asa de faina cu atat de putini bani (in total cca 40 de lei dus-intors). Cam pe la 19.00 ajung acasa inca fascinat de locurile in care am fost.

Sunt bucuros de reusite si sansele nesperate la masini si ma pregatesc sufleteste pentru marea tura ce urmeaza sa vina peste cateva zile. Aceasta si multe altele in episodul urmator :) !!!

RT Stokkavatnet reloaded 22.05.2010

RT Stokkavatnet reloaded 22.05.2010

Salutari tuturor.

Imi calc peste decizia personala de a tine o ordine cronologica a materialelor publicate pe blog. Am destule de povestit din turele din ultimele doua saptamani si sper sa imi gasesc timp cat de curand. Motivul pentru care scriu acum sunt doua mici minuni ale naturii. O sa vedeti mai jos despre ce e vorba.
Asadar dupa o saptamana lunga si plina de munca imi spun ca in we asta ma voi relaxa si daca imi permite vremea si lipsa de somn, voi iesi pe undeva. Asa ca azi m-am trezit pe la 11.30 si cam peste o ora si ceva mi-am zis ca inainte sa ma apuc de lucru, ies o ora-doua prin parcul din spatele caminului. Parcul se intinde in jurul lacului Stokkavatnet despre care v-am mai povestit in cel putin doua dati anterioare. Imi iau si laptopul la mine in ideea ca poate gasesc vreun loc in care sa stau sa mai scriu ceva. Aiurea, odata vazut in natura, am uitat de laptop si de tot!!! Pornesc pe aleea de langa lac cu gandul de a balauri prin toate palcurile de padure. Intru in prima padure care pare sa fie pe un deal mai ridicat. Urc un pic printre niste garduri din pietre si in zona cu conifere din varf gasesc un adapost din panza militara si o plasa prinsa bine intre 6-7 copaci. Ma asez pe plasa cu grija sa nu dau cu fundul de pamant. Cred ca am lenevit vreo 10 minute pana sa pornesc mai departe. Cobor un pic printre copaci si vad o caprioara in alee. Ma asteapta sa merg dupa ea si apoi dispare in desisul padurii. Revin la adapost si cobor printre pini spre aleea principala si urc in padurea urmatoare la fel de salbatica. Ciripitul pasarelelor ma incanta in fiecare petec de iarba si de padure deasa. Dupa acest al doilea palc de pini cobor la platforma de la malul lacului aflata langa mini gradina botanica. Ma asez pe un ponton cu picioarele atarnate spre apa lacului adiata de vant si in 5 minute pornesc mai departe pe sub peretii sub care e asezata constructia pictata (wall painting) cu toate culorile. Mai merg un pic pe alee si urc un pic spre limba de padure din dreapta. O traversez aproape instant pasind cu grija peste o treapta de stanca ascunsa in padure si intru pe peninsula Lilleholmen (va aduceti aminte din tura pe Storeholmen cand era lacul inghetat). Aici caut sa merg la marginea apei ca sa variez un pic fata de alte dati. De cateva ori sunt nevoit sa intru cu adidasii in apa circa 1 cm. In capatul peninsulei gasesc o banca pe care ma intind la soare 5 minute dupa care ma intorc inapoi la aleea principala si pornesc mai departe. Si aici incepe partea interesanta! La urmatoarea padure fac stanga exact cand incepe si ma furisez prin desisul jnepenilor. Curand dau de o poteca si niste placute. Realizez ca sunt in zona rezervata cunoasterii naturii. Placutele ma indruma una dupa alta pe poteca si descriu peisajul natural, pasarile, pestele care se gaseste in lac, serpii care se gasesc in zona, liliecii, veveritele, caprioarele, cercetarea si utilizarea apei din acest lac (rezerva de apa a orasului Stavanger) si multe altele. Din placuta in placuta ajung la numarul 17 care este la iesirea din zona de cunoastere a naturii. In mijlocul palcutelor este un deal pe care se afla un fel de cort sami. Are vreo 15 metri inaltime si este acoperit cu folie de plastic. Pe aici ies un pic din poteca cu descrieri si apoi cotinui prin padure pana la prima pajiste in care gasesc un totem facut mai rudimentar. Vad cativa norvegieni in partea cealalta a pajistei. Atentia imi e atrasa insa de altceva: o caprioara in stanga mea la limita padurii. Vad si ceva mai mic langa ea si tind sa ma apropii. Vad caprioara fugind in padure si zaresc cele doua minuni de care va spuneam: doi pui de caprioara fatati cu cateva ore inainte. Abia se ridicau pe picioare si pareau cam ametiti. M-am apropiat incet vazand ca nu prea pot sa fuga, cel mult se puteau tine pe picioare. I-am mangaiat putin si vad capriorul iesind din padure din directia unde intrase caprioara. Uimitor cum se alarmeaza parintii in natura despre un anumit pericol pentru pui!!! Dau sa ma ridic si ii transmit in gand tatalui ca nu fac nimic rau puilor. Din instinct de supravietuire o zbugheste in padure in fata mea. Mai stau 2-3 minute uitandu-ma la cei doi minunati pui cum incearca sa cerceteze zona (cel mult doi metri in jurul meu fiindca apoi cadeau pe genunchii din fata) si vad caprioara in dreapta mea cercetandu-ma. Ii spun cu voce tare ca nu fac decat sa stau un pic langa copiii ei si plec mai departe. Intra in padure si plec si eu in aceeasi directie lasand puii sa vada imprejurimile. Dau de alte placute descriptive pana ce ies din zona de cunoastere a naturii. Aici descopar lacul mic Stokkavatnet (Lille Stokkavatnet). De fapt era logic ca daca exista lacul mare Stokkavatnet (Store) trebuie sa fie si unul mic. Ma hotarasc sa ajung pe malul acestuia si eventual sa fac jumatate de lac si apoi pe E 39 inapoi spre casa. Nu tine prea mult plimbarea pe aleea de langa lac ca incep sa urc prin padure in stanga. Ajung la o zona inierbata unde pasteau niste oi si le las in spatele meu. Vazusem niste scari de lemn peste garduri metalice si ma indrept spre ele. Trec scara cea mai de sus si aleea ma duce in curand la prima casa cu platforma pietruita in fata. Aici vad alta caprioara care dispare imediat ce isi intretaie privirea cu a mea. Superb!!! Sa iti vina caprioara practic pana la usa. Si la noi vaneaza caprioarele ca pe mari trofee. Parerea mea e ca braconierii sunt la fel de criminali ca cei care omoara oameni. Tot suflete sunt si bietele animale!!! Urc printre case pe strada de acum asfaltata si la casa cea mai de sus gasesc o poteca ce coboara in dreapta prin padure. Nu stiu exact unde sunt si o urmez avand ideea de a cobori sptre Lille Stokkavatnet. Dupa cateva serpentine stranse ma lamuresc asupra pozitiei mele: ma aflu deasupra tunelului de pe E 39 spre Randaberg. Dau sa cobor inainte de tunel si ma izbesc de un gard de 2 metri cu sarma ghimpata in partea de sus. Clar e protectia de la tunel!!! Urc pe langa gard si trec curand pe partea cealalta a drumului european. Aici poteca ma duce la primele case si gasesc stradutele pe care sa cobor la autostrada. Ies la o strada mai mare si vad colonia Stokka. Realizez acum cum sta treaba aici. Mai vazusem si alta colonie in alta parte a orasului si imi spun ca aici sunt zone de refugiati din alte tari napastuite. Ma indrept pe stradute pe linia lui 27 (vad un autobuz, dar nu fac semn sa opreasca fiindca vroiam sa merg pe jos) si ies la strada principala dupa ce miros florile roz ale unui frumos copac extrem de bogat. Aici sunt destul de bucuros fiindca imi dau seama ca sunt foarte aproape de casa si mai precis la o statie de masina. Asa ca in 10 minute sunt in camin si ii povestesc colegului de camera si voua despre cele doua minuni pe care tocmai le-am vazut.

Regret doar ca nu am avut la mine aparatul foto ca sa va arat si voua cei doi ingerasi si sunt convins ca, macar din cuvinte, ati trait alaturi de mine acele minunate sentimente de a te simti parte din natura!!!

Bucuros de natura de langa mine!!! Cezar

duminică, 9 mai 2010

RT Usken 02.05.2010

RT Usken 02.05.2010

Plimbarica de ieri de pe Øykjafjellet si vremea buna anuntata pentru duminica m-au determinat sa gasesc un alt loc nou in zona. Dupa o scurta cautare pe harta, ochii mi-au ramas pe Lindøy, o mica insulita verde din arhipelagul Stavanger-Hommersåk. M-am indreptat spre chei si studiind mai bine orarul vaselor rapide (hurtigbåt) am vazut ca prima cursa nu opreste pana la Uskekalven. Mi-am schimbat destinatia in marea insula Usken. Usken este printre cele mai mari si mai salbatice insule de aici. Are in jur de 50 de locuinte care sunt imprastiate prin padure. Majoritatea sunt concentrate in jurul cheiului de unde vasele rapide fac legatura cu Stavanger si cu celelalte insule.
Descoperirea frumusetilor insulei a inceput cam pe la ora 13.30 cand am debarcat la chei. Frumusetile despre care vorbesc sunt cele permanente date de ascunzisurile padurii si stancilor. Erau si cateva norvegience la chei, dar aceasta frumusete e trecatoare pe langa permanenta primelor.
De data asta fac intai descrierea completa si dupa aceea va las sa vedeti pozele (selectie dura dintr-un numar mult mai mare de poze).
Asadar pornesc pe stanga insulei pe langa malul marii. Trec peste cateva garduri care delimiteaza terenurile oamenilor si curand intru intr-o salbatica zona impadurita. Imi gasesc mereu drum prin desisuri si ajung la primele stanci ce vegheaza deasupra marii. Caut de fiecare data sa fiu in locurile cele mai inalte ca sa pot vedea cat mai mult. La un moment dat in dreapta mea vad o urma de lac si cateva case pe partea cealalta. Le las in linistea lor si ma indrept spre primul varf mai impunator aflat pe marginea insulei. Pana la varf am de urcat un perete de vreo 30-40 de metri prin care un valcel lejer ma duce in cateva minute intre cele doua varfuri. Intai urc stancile ce formeaza varful din stanga si apoi pe cel din dreapta (al doilea este mai inalt). Aici fac o pauza de cateva minute sa imi alimentez organismul cu apa. Continui drumul (mai bine zis descopar drumul) spre nord pana intr-un capat de peninsula de unde peretii coboara brusc in mare. Asa ca fac dreapta spre un mic golfulet. Sub varful ocolit cobor pana aproape de apa pentru cateva poze sub peretele taiat la 70-80 de grade. Am o mare surpriza in fata: o mare de jnepeni de 3-4 inaltime ma intampina cu crengile dese, intortocheate si pe alocuri acoperite in totalitate de jnepeni. Ma strecor pe sub crengile/trunchiurile lor si pe un paraias ascuns pe sub pietre, cobor la plaja din acel golfulet. O barca/iaht e ancorata aici la vreo 10-15 metri de mal. O las in adierea slaba a vantului si pornesc pe a doua peninsula cautand sa ajung cat mai departe spre varful ei. Din stanca in stanca ajung in saua de sub ultimul varf. Aici peretele pare vertical si prin stanga mi se deschid niste trepte ce ma duc in cativa pasi de cocot pana pe varful aplatizat. Ma uit in jur (evident cu poze) si cobor cam pe unde am urcat. La coborare gasesc niste trepte si cativa copacei care ma ajuta foarte mult. De aici urc spre nord prin padurea deasa si umpluta de jnepeni, zone umede si cateva trepte stancoase. Peste vreo jumatate de ora ajung la o ingramadire de cateva case si vad noi norvegieni care tocmai plecau cu copilul spre casa (in Stavanger). Ma invita sa merg cu ei cu barca si le multumesc frumos. Era 15.30 si prea devreme sa ma intorc acasa intr-o zi asa de frumoasa. Imi spun despre un lac spre care au facut niste marcaje si ma indrept pe acolo pe drumul indicat de ei. Lacul e superb si extrem de linistit. Doar cateva ratuste ii deranjeaza luciul. De langa lac continui spre nord prin aceeasi padure extrem de deasa si incerc sa ies cat mai spre vest. Poate ca am avut noroc sau asa trebuia sa fie, caci am iesit la o zona mai lina la malul marii, zona situata in nordul insulei Usken in apropiere de unirea cu Uskekalven. Mananc un mar si ma indrept spre podul care uneste cele doua insule. Verific cursele vaselor si observ ca mai am vreo 20 de minute pana la cursa urmatoare din Uskekalven si vreo 2 ore pana la cea din Usken. Cum restul insulei Usken era pe drum de tara, Trec in Uskekalven si cobor la chei urmarind singura strada importanta din insula. Spun strada fiindca e asfaltata si conditiile sunt extrem de bune pentru masini. Cam pe la 17.45 a venit ferry-ul si m-a dus inapoi spre Stavanger.
In continuare va las sa vedeti pozele. Am incercat sa le pun pe cele mai sugestive.