Am o restanță în Cozia și știu că nimeni nu se îndeamnă să vină cu mine, mai ales că vremea nu se arată prea promițătoare. Așa că plec singur, matinal, parcurg autostrada și după Râmnicu Vâlcea intru pe valea Oltului și apoi pe ocolitoarea Călimăneștilor. În Jiblea, în loc să fac stânga, ca de obicei, pe valea Oltului, acum fac dreapta prin Sălătrucel și apoi stânga prin Șerbănești. Urc cât de mult se poate pe ulița La Guriță, scot mașina în afara drumului și de aici pe jos spre marcajul TA. Mă bucură tare mult că am ajuns deasupra mării de nori prin care am mers până acum și începe să se vadă câte ceva printre păturile de nori. Ajung la primele marcaje și urmez drumul de noroi, semi-uscat care urcă la stânga printre siluete de copaci fără frunze. Este normal să fie așa fiindcă suntem în decembrie... Drumul face dreapta și la pădure încep petele de zăpadă.
Chiar dacă pentru mulți vremea asta nu e deloc îmbietoare, pentru mine este fascinant să vezi de fiecare dată cum îți apare din alb alt univers, la fiecare metru sau poate 20-30 de metri, maxim. Urmez drumul și marcajele care tot urcă în serpentine, cu zăpadă din ce în ce mai densă. Curând sunt în muchia ce urnește vârfurile Păușa și Șulița. Dacă până aici mersesem pe PA, acum merg pe marcajul TA. Muchia este faină și urcă destul de lin. La un moment dat identific locul pe unde am coborât, cu altă ocazie, la adăpostul Călimanu. Acum continui la aproximativ 1000 de metri altitudine până la intersecția cu traseul BA care vine de la Scărișoara. Zăpada devenise compactă de ceva vreme și doar cu câteva minute mai devreme trecusem de o zonă unde zăpada înclinată face expunerea ceva mai mare. O dată ce am întâlnit intersecția în mintea mea se fixează continuarea turei: fac pauză la troiță, câteva minute mai sus, beau ceva ceai cald și apoi înapoi, cumva prin valea Pătești. Pauză de ceai și reflectare la troiță. Și bucurie interioară pentru parcurgerea acestui traseu mai puțin umblat datorită accesului ceva mai greu dinspre Păușa.
Întoarcere pe aceeași potecă până undeva în zona troiței din copac. Sunt doar pete de zăpadă și cea mai mare parte a pământului este acoperit de o mare de frunze. Găsesc ceva poteci care mă coboară ba prin frunze, ba pe muchii pietroase până într-o căldare largă cu frunze multe. Nu știu ce e sub ele și prefer muchia stâncoasă din stânga. Cobor pe ea cu grijă și ajung la capătul ei. Cel mai intuitiv e să evit verticalele din fața mea și cobor pe vâlcelul din stânga muchiei, tot printre ieșituri stâncoase. Și am ajuns la firul văii Pătești! Asta este super bine! Exact ce am vrut! Intuiesc poteca din fir și urc la stânga, vreo 10 minute. Văd că valea se închide și de fapt aici este punctul terminus în amonte: cascada Pătești. Valea se închide și mai sus sunt pârâul Curmăturii (pe care sunt și eu acum!), cheile Peteștilor și Poiana Pietrele lui Doagă. De sus, din coamă, par chei adânci și nu știu cât de accesibile. Poate vara, cândva, să fac o explorare pe aici. După cum vedeți un munte mic precum Cozia îți dă idei noi permanent!
Întoarcere pe pârâul Curmăturii până la intersecția cu pârâul Pietrele Lacului (în stânga). Aici este un capăt de drum forestier unde mai vin localnicii la câte un grătar și merg pe ultimul pârâu amintit, câteva zeci de metri, până sub cascada Înaltă. A doua cascadă mai puțin cunoscută din tura de astăzi! Mă declar super mulțumit și acum mai am doar de întors la mașină pe valea Pătești/Sălătruc. Drumul este foarte fain, cu troițe de lemn sau cu versanți asemănători Râpei cu Păpuși din Bistrița-Năsăud! Tot țin drumul și ies după câțiva kilometri la primele case. De fapt aici ar părea să fie și o mini-hidrocentrală! Las bariera așa cum am găsit-o și știu că după câteva sute de metri trebuie să fac dreapta să urc spre mașină.
Și chiar așa și este! Urc mai întâi o pantă cu noroi și apoi un vag drum mă duce printre linii de copaci tot în sus. Spre dreapta se văd așa de faine pături de ceață deasupra copacilor. Și în sus totul este alb lăptos! După o linie de copaci fac stânga și cât de repede traversez câteva văioage înierbate și ajung la mașină. Sunt bucuros și îmi consider misiunea îndeplinită. Câteva guri de ceai cald și parcă nu aș merge dinrect spre București fiindcă este abia ora 14.00. Pauză de re-organizare!
Hai la Frăsinei! Ideea îmi aprinde o sclipire de bucurie în suflet! De mult îmi doresc să ajung aici și acum nu e nimeni pe capul meu. Pot ajunge acasă la absolut orice oră! Ies în Sălătruc, apoi în Valea Oltului, fac stânga și în Gura Văii fac dreapta spre Muereasca prin care trec ca prin brânză. Doar mai sus sunt mănăstirea pentru femei și aici văd panouri pe care e scris blestemul Sf. Calinic (de fapt așa scrie aici, dar eu mai degrabă zic că ar fi o regulă pentru purificarea sufletească a bărbaților și evitarea unor tentații, oarecum umane!). Urc direct în parcarea de sus, de la mănăstirea Frăsinei, pe curbe strânse și interesante. Recunosc, am citit multe despre Frăsinei și am uitat cea mai mare parte dintre informații. Și aici (și poate este mai bine!) nu ai semnal la telefon. Este atâta liniște în tot ce este în jur și încep să înțeleg de ce este supra-numit Athosul Românesc. Și dacă aș fi citit la vremea aceea mai multe despre călugării care au viețuit sau care viețuiesc aici, poate aș vedea locul printr-o altă lumină! Mai este încă un domn care vine în parcare și mergem spre biserică. Este închisă biserica și se poate vedea așezarea fortificată, tipic mănăstirească. Îmi spune că putem încerca la magazin și poate ne deschide cineva. Cum de uitasem treaba asta? Mergem amândoi acolo, primim binecuvântarea călugărului și o grămadă de cadouri pentru care nu știm cum să mulțumim și vine cu noi și ne deschide și biserica spre închinare. Chiar simți aici că Dumnezeu este lângă tine și îți îndrumă pașii! Mulțumim și fiecare merge pe drumul lui. Eu mănânc ceva la mașină și dau să cobor pe partea cealaltă a drumului unde văzusem ceva clădiri. E doar o idee de a mea să văd ce e peste tot! Revin la mașină și cobor la mănăstirea pentru femei. E închisă și fac o o scurtă explorare a zonei. La final împart o pungă de pufuleți cu niște căței pofticioși ;)!
La mașină îmi dau seama că nu am fost la izvorul Sfântului Ierarh Calinic și la biserica mică din cimitir. Ambele fiindc locuri de o importanță spirituală foarte mare! Așa că revin la parcarea mănăstirii și de aici pe jos întreb călugării de amândouă. Îmi arată direcția și îmi spun că am de trecut printre niște câini. ”Latră, dar nu mușcă!” Și chiar așa și este! Se apropie de picior la circa un metru și, știind tactici de abordare a câinilor, merg cu spatele și cu ei lătrând în urma mea. Nu mă cunoșteau. La întoarcere doar vor mai mârâi puțin și atât! Ajung la izvor și beau puțină apă și apoi merg la cimitirul aflat după izvor. Aici sunt mulți dintre călugării trecuți în neființă și care își au numele înscrise pe cruci. Am o senzație de bine printre ei și în fața micii bisericuțe a cimitirului. Este veche și foarte frumoasă! Este scris în chirilică și văd acolo doar anul 1769!
Revin la mașină cu mulțumire în suflet și mai ales lui Dumnezeu că mi-a dat ideea de a veni aici! Sau așa o fi aranjat El lucrurile... Mai vreau să mai văd doar un singur loc înainte de a merge spre casă. Este vorba de Troița celor 17 icoane, într-o curbă aflată pe drumul spre Șuta. Este un loc cu multă bucurie și încărcătură sufletească. Putem citi mai detaliat
aici fiindcă nu vrea să redau ceea ce e la fața locului și deja regăsit pe internet. Doar preiau rugăciunea de sub icoana Maicii Domnului:
”Maica Domnului, ocrotitoarea celor necăjiți”
O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ești mai presus decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii, Fecioara de Dumnezeu aleasă, bucuria celor necăjiți, dă-ne mângâiere și nouă celor ce suntem în necazuri că afară de tine altă scăpare și putere nu avem. Tu singură ești mijlocitoarea bucuriei noastre și ca Maica lui Dumnezeu și Maica milostivirii, stând înaintea prestolului Preasfintei Treimi poți să ne ajuți nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ție cu credință nu este rușinat. Auzi-ne și acum în ziua necazului nostru pe noi cei ce cădem înaintea icoanei Tale și cu lacrimi ne rugăm ție. Alungă de la noi toate necazurile și nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viață și prin atotputernica ta mijlocire nu ne lipsi pe noi nici de veșnica și nesfârșita bucurie întru împărăția Fiului tău și Dumnezeului nostru, Amin.
Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioși și ocrotitoarea celor necăjiți, vezi nevoia și necazul meu.
Ajută-mă că sunt neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Știi nevoia mea, ușurează-mă de ea precum voiești căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă bună mângâiere decât numai pe tine, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor, Amin.”
Pornesc cu bucurie spre casă și, prea împăcat cu mine și din neatenție tamponez pe un domn înainte de a intra în Vâlcea. Nu e nimic grav, facem amiabila și fiecare la drum. Era cu mașina de serviciu că altfel nici nu ne mai agitam... Ajung acasă târziu, cu mulțumire pentru toată ziua aceasta perfectă! Doamne ajută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu