Borsec-Toplița 22-26.07.2020 - partea I

Începutul

Știu că mulți sunt interesați doar de ce pot să vadă într-un loc, de prețuri, condiții și tot felul de informații impersonale. Motivația de a merge într-un loc interesează pe prea puțini... Fac o paranteză: o prietenă bună are în plan să ajungă în toate masivele montane din România. La prima vedere par doar niște cifre sau ceva legat de orgoliu, de bifare. Dar de curând ne-a mărturisit motivul ei: vrea să ajungă în cât mai multe locuri ca să poată avea o părere personală despre fiecare masiv, să știe din proprie experiență cum e în fiecare din acele masive montane... Așa că motivele pentru a călători sunt, de multe ori ascunse vederii și logicii... Să vă spun ce m-a îndemnat să merg în călătoria asta. Fiindcă e călătorie, nu doar vizitarea unor locuri! Și călătorie înseamnă și partea interioară, partea de suflet... Întâmplător (sau nu!) dau peste episodul din ”Pe poteci spre inima ta”, emisiunea lui Ioan Stoenică, episod în care descrie locurile din Borsec și împrejurimi. M-au atras peșterile din tuf calcaros. Și, dincolo de asta, anul ăsta am fost atras de zona vulcanică din vestul Carpaților orientali! În plus am tichetele de vacanță de anul trecut (doar 600 de lei, m-am angajat după jumătatea anului) pe care vreau să le cheltui ca să nu le pierd. Caut cazare cu plata cu tichete și găsesc pensiunea ”Veverița” unde e posibil să pot plăti cu tichete. Bine, rezerv o cameră cu pat dublu (speranța mea e să mai vină cineva cu mine și până la urmă merg singur), chiar dacă pot plăti cu tichete sau nu. Până la urmă se dovedește că nu pot folosi tichete, doar card de vacanță sau cash. Aia e, plătesc cash și sper să pot folosi tichetele cu altă ocazie. Mă hotărăsc (de fapt asta cam era de la sine) să fac un concediu activ. Doar că, fiind singur, nu îmi fac plan pentru fiecare zi, pe ore și traseu, urmează să stabilesc de pe o zi pe alta. În plus, m-a atras Borsecul fiindcă cei de la centrul turistic informativ sunt foarte amabili cu mine (pe mail). Doar le trimisesem o întrebare despre ce pot vizita, unde pot plăti cu tichete și unde pot mânca și mi-au răspuns rapid la întrebări cu broșuri, adrese și telefoane pentru tot ce îmi trebuie (inclusiv întrebasem de transport și mi-au dat o întreagă listă de firme de transport și firme de taxi). Am tot încercat să ajung la punctul informativ în timpul programului să le mulțumesc și nu am reușit...

Ziua 1 - miercuri, 22.07.2020

Pornesc cu trenul din București la 12.15 și merg 6 ore și jumătate până la Toplița. În condițiile de față (stare de alertă, pandemie de covid) este un pic mai incomod să călătorești. Tot timpul în mijloacele de transport trebuie să porți mască și să păstrezi distanța pe cât posibil. Dar dacă vrei cu adevărat să călătorești, astea nu sunt piedici! Mult timp citesc și abia după Brașov intru în vorbă cu un vecin din tren. Fusese cu treburi la București, a locuit mulți ani în afara țării și acum merge la socri la Tușnad. A avut o viață interesantă, îmi plac povestirile lui (fugit din țară la muncă, împrietenit cu o româncă în Israel și căsătorit, întors în țară etc) și la Tușnad rămân în tren mai departe. Am tot fost în locurile astea și îmi place să urmăresc pe geam peisajul și locurile. Sunt nerăbdător să ajung la destinație și sunt cu ochii pe localizarea de la Google Maps. Înainte de Toplița (cu câteva minute) văd pe partea stângă a liniei, cascada termală despre care o să citiți ceva mai încolo. Cobor înviorat în Toplița la 18.44 și, după o poză la gară, merg spre centru pentru a lua un taxi spre Borsec. Pe drum văd ștrandul termal Urmanczy și impunătoarea biserică Sfinții Arhangheli. Mă opresc la stația de taxi de pe malul Topliței și întreb cei doi șoferi de acolo de cost și dacă merg la Borsec. Așteaptă schimbul și voi merge cu Claudiu, schimbul care vine primul. Povestim multe și chiar se dovedește un bun ghid. E de loc de aici și a avut și el multe aventuri ca șofer profesionist prin Europa. Cu Google Maps ajungem chiar la pensiune și parcă tot am mai sta la povești lângă mașină. Se întoarce spre casă fiindcă pe mine mă așteaptă Vladimir, gazda mea.

Îmi prezintă camera, un pic dezamăgit că am venit singur. S-ar fi bucurat să fi venit cu cineva, așa cum anunțasem. E o cameră faină, acoperită cu lemn, cu un hol mare și două balcoane, cu dușumea de lemn și cu un pat mare și foarte pufos. Îmi va fi foarte faină odihna aici, exact ca într-un concediu relaxant! Ca întâmpinare, mă cheamă la camera lui ca să rezolvăm treburile cu plata (cu chitanță) și îmi oferă un pahar de pălincă și ceva slană din partea casei. Nu mă așteptam la primirea asta așa de faină! Omul e foarte primitor și chiar sâmbătă seara va cânta la chitară cu ceilalți invitați. Eu voi fi obosit și plouat și după duș fierbinte nu mai am chef să ies pe terasă (ups, am anticipat!). Îl întreb de drumul prin poiana Arcoza/Arkoza și nu știe. Nu-i nimic, ies la plimbare să explorez puțin locurile și găsesc eu ce caut. 

Teoretic ar trebui să găsesc un marcaj TG care urcă spre poiana Arcoza unde dau de marcajul transcarpatic BR. Pe hartă apar marcajele nefinalizat TG și BR pe pârâul Hanțcher/Hancker. De fapt pe teren e marcaj TG parțial și BA! (știam de TG din filmulețul lui Stoenică). Urc pe strada Nouă și dau de niște căluți faini și curioși. Mă apropii un pic de ei și apoi merg mai departe fiindcă văzusem un marcaj TG pe un copac. E o săgeată care mă duce la stânga spre valea pârâului Hanțcher și pe drumul care merge pe vale dau de un marcaj BA. E bine! Știu pe unde să pornesc mâine spre poiana Arcoza și apoi spre Făgetul Mare/Nagy Bukk (1308m). Mă întorc pe strada Nouă până la vila Montana și de aici cobor pe treptele amenajate/modernizate în 2013-2015 printr-un proiect european. Dau de primele vile vechi și cobor până în strada principală Carpați. Voiam să ajung la intrarea fabricii de apă minerală pentru o poză la siglă (ca introducere în stațiunea Borsec :D).

Chiar dacă ajung la 21.18 la poarta fabricii, e încă lumină și consider că e momentul să fac o primă explorare a stațiunii. Așa că urc la stânga pe Carrpați până la centrul turistic unde fac ceva poze la centru, locurile de vizitat, stâlpul cu trasee turistice și am timp să mă hotărăsc ce fac mai departe. 

Mai întâi mănânc un gulaș la restaurantul Falo și beau o bere Csikisor draft și abia apoi pornesc la drum. Personalul este foarte amabil și, deși cei de aici cam vorbesc ungurește, nu are nimeni probleme să vorbească în română și să fie foarte serviabili! Recomand localul și voi reveni la ei!

Cu energia refăcută pornesc în explorare pe aleea centrală, turistică ”7 izvoare”. Intru pe poarta monumentală secuiască și continui pe la fiecare izvor aflat în principal pe partea stângă a aleii: izvorul 6 Lazar, izvorul 5 Laszlo, izvorul 3 Boldizsar, parcul central, izvorul central/principal Elisabeta 1-2... În fața expoziției locale văd o vulpe care fuge și nu mă lasă să îi fac poze... Chiar și noaptea, apreciez parcul care pare foarte fain amenajat. Mi se va confirma asta și ziua! Mai am două izvoare ca să se facă 7! Acestea sunt ceva mai sus, în direcția poienii Zânelor! Urmez săgețile care mă duc la Izvorul 10 Kosuth care mi se confirmă a fi cel mai bun (de aici pare să fie luată apa minerală de masă Borsec și de fapt mai sunt alte izvoare captate, chiar în centrul stațiunii) și apoi Google Maps mă duce la Izvorul 11 (acestea două aflate pe strada Stadionului). De aici mai urc puțin și ajung la intrarea în rezervația Scaunul Rotund/Kerekszek. Aici sunt câteva obiective care merită vizitate. Voi face asta într-o zi următoare (chiar dacă par puține obiective, dacă ești pasionat de natură îți pot lua o zi întreagă, veți vedea!). 

Prin parcul central mă întorc pe la fostele băi și ajung la băile O-Saros. M-ar tenta mai ales că sunt poze foarte faine pe net, dar am o reținere în condițiile astea de pandemie. Mă voi mulțumi doar să le fotografiez pe exterior... Programul este 10-18 și intrarea costă 10 lei. Tot de aici se ia și biletul pentru mofetă (10 lei) și se merge acolo doar sub îndrumarea medicului (vă voi povesti la momentul respectiv ce înseamnă ”mofetă”). La O-Saros (în traducere ”baia veche cu nămol”, existentă din 1869, numită inițial Venus și demolată în 1950 pentru a se construi policlinica și institutul balnear aflate acum în paragină) găsiți piscină și cameră de sare/salină unde vă puteți relaxa și beneficia de tratamentul natural. Abia la 23.45 ajung acasă, la Veverița și, după un duș sănătos, mă bag la somn. După cum v-am spus, fără program prestabilit pentru fiecare zi. Doar pentru mâine mă gândesc să merg pe munte, spre Făgetul Mare fiindcă vremea se anunță bună față de celelalte zile când sunt ceva posibilități de ploaie (era să scriu ”șansă” și am reformulat fiindcă ”șansa” presupune să se întâmple ceva pozitiv, ceva care să ajute, or ploaia e un dezavantaj deci mai degrabă ”posibilitate” sau ”risc”).

De menționat că în vilă sunt ceva simboluri evreiești și în living este o hartă a localității cu toate vilele de patrimoniu. Vila ”Veverița” în care stau a fost construită în 1923 și proprietarii păstrează structura de lemn care îi creează un farmec deosebit. Chiar dacă nu au posibilitatea de a oferi și masă, le dau un mare plus. Masa se poate servi la vecinii de la pensiunea Riki pe care o recomandă și ei, și eu!

Ziua 2 - joi, 23.07.2020

Cum ziceam la început, sunt în concediu activ. Adică asta înseamnă și ture, și explorare, și odihnă! Așa se explică faptul că nu am oră de pornire. Doar știu că azi vreau să ajung pe Făgetul Mare, unul din vârfurile impunătoare din jurul stațiunii Borsec (sau Borsecul de Sus). După o trezire lejeră sub plapuma moale și cu geamul deschis și masa de dimineață din rucsac, abia pe la 10.35 pornesc la drum. Colegii de la cazare abia se treziseră când eu pornesc la drum... De ieri știu străzile care mă duc pe valea pârâului Hanțcher și urc pe drumul pe care apăruse marcajul BA. Mai departe lipsește și din când în când mai apare câte un TG. Drumul urcă foarte fain printre tufe de zmeură și mai mult frăguțe. Mă opresc de fiecare dată fiindcă au o culoare tare ademenitoare. Urc prin poiana Brassai (Brassai kert) și drumul mă duce prin vegetație bogată peste valea unui pârâu și apoi coboară spre valea adâncă a pârâului. Mai degrabă aici pare o potecă de animal decât de om... Conform hărții TG ar trece pe partea cealaltă a văii și urcă prin pădure. Dar paralel cu apa se vede o potecă ce tot urcă prin zone umede. Hai pe aici că oricum în culme trebuie să ajung... Ceva mai sus apare iarăși BA și apoi niște ciuperci pălăria-șarpelui mă duc la o intersecție de drumuri. Marcajele mă duc la dreapta și în câteva minute ajung la un fag mare cu marcaj BR. 

E fain când nu ai plan lung pentru toată ziua și găsești momente să mai stai câteva secunde și să îți analizezi variantele (și să te analizezi :)!). Pe moment hotărăsc să merg deocamdată la stânga în poiana Arcoza. Pe hartă văzusem că e loc fain de panoramă! Cotesc stânga, în câteva minute dau de intersecția pe unde trebuia să ajung pe TG (de explorat puțin!) și continui pe drum. Cu mici ocolișuri pentru a evita zonele cu bălți ies într-un drum mai larg și mai urc un pic pe drumul de culme, și mai larg, până la intrarea cu gard din poiana largă. Știam de intrarea asta din filmulețul lui Ioan. E superbă poiana și caut cu privirea stâna care ar trebui să fie în stânga mea. E ceva pe acolo și nu mă grăbesc să merg spre ea. În schimb drumul și stâlpii de marcaj urmează un drum evident în curbă de nivel ușor spre dreapta și ar trebui să urce spre o altă stână. E vizibilă și nu mai urc la ea... Am în schimb o panoramă foarte faină spre Ceahlău! Cu gând încolo și mesaje către cei dragi (în special cei care iubesc astfel de panorame), mă întorc pe BR spre intersecția cu TG.  

La intersecție intru 2-3 sute de metri pe culoarul pe care vine marcajul TG. Nu mai sunt semne și zău că nu ai pe unde merge prin altă parte. Pe partea dreaptă ar trebui să fie undeva o stână și nu o găsesc. În schimb găsesc o zonă unde s-a replantat de curând și un vârf împădurit în partea mea stângă. Nu îi știu numele! Harta îmi spune că în dreapta mea (și se vede panta!) este muntele Cialo/Csalo-teto (1216m). Câteva poze la flori și revin la BR (12.38) peste micul pârâiaș ce formează începutul pârâului Hanțcher. 

Continui mai departe pe drumul de culme marcat cu BR și cu semnele C de traseu cicloturistic. În 5 minute am o mare surpriză: în fața mea, la 30-40 de metri e un urs care mânca ceva de la trunchiul tăiat și putrezit. Mă opresc și scot telefonul în liniște. Dar pentru urs liniște înseamnă mult mai mult! Mă simte, ridică blănosul cap spre mine și se sperie de apariția neobișnuită. Într-o zecime de secundă se întoarce și dispare printre molizi. Am apucat să îi fac două poze! În dreptul lui caut să îl văd printre molizi și nu am nici o șansă. S-a ascuns bine! Mai merg câteva minute și în față văd un pui de urs care traversează drumul de la stânga la dreapta. E în alergare! La fel și maică-sa care trece în viteză după el! La fel, nu apuc să fac nici o poză. În locul unde au trecut drumul văd și motivele: niște frăguțe pe jos și un alt trunchi putrezit! Mai departe după alte câteva minute ajung într-un punct unde culmea cotește la dreapta. Urmez drumul și dau de niște bălți de o culoare neobișnuit de roșie. Ocupă tot drumul și trebuie să le ocolesc pe o potecă vagă pe partea stângă, prin tufișuri. După baltă revin la drum și văd că aici e o intersecție (mai vine un drum din dreapta). Merg mai departe pe drum, mereu pe partea stângă (se mai despart niște drumuri). Sunt suficiente marcaje cât să te poți orienta bine! Pe curbă de nivel trec de vârful Hazanezo/Hazanezo teto (1238m) și sunt aproape de ”ținta” mea. Înainte de a ieși în poiana Făgetului Mare (Nagy Bukk Havas regloje) am o altă poiană mare în care găsesc pe dreapta un observator suspendat (nu urc pe scara șubredă) și câteva vaci ascunse printre fagi. Sunt interesante, de obicei nu găsești vaci în pădure! Câteva sute de metri și ajung într-o poiană cu foișor de unde marcajele BA și PA ar trebui să coboare pe pârâul Făgetului Mare spre stațiune. Dar zău dacă văd pe unde sunt marcajele! Cel mai probabil asta se poate vedea la urcare (este varianta care mi-a fost recomandată de Vladimir pentru a ajunge pe vârf)! Mă opresc câteva secunde în foișor și apoi, după trecerea unei mici șei, ajung în poiana Făgetului Mare unde este și un refugiu turistic. 

Sunt pe traseul BR Creasta Carpaților. În spate marcajele merg spre poiana Arcoza și pasul Creangă și mai departe vârfurile Sărmaș, Gruiețului și pasul Chiozrez mai departe prin munții Borsecului (ceea ce vedeam împădurit din poiana Arcoza) și în față (de fapt stânga) coboară spre Răchitiș și apoi urcă în munții Călimani. Pentru orice român care își iubește țara e o mândrie să mergi, măcar parțial, pe marcajul crestei Carpaților, coloana vertebrală a țării dacilor/țării noastre! În dreapta BA (traseul Făgetului/Bukk havas) și CG (traseul Făgețelului/Kiss Bukk havas) coboară pe sub vârful Mânzul/Csikos teto (1061m) spre partea cea mai înaltă a depresiunii Borsecului. Pe seară voi ajunge la punctul în care CG iese în centura Borsecului, în partea de sus a poienii imense în care e stațiunea! Și în față marcajul BG merge pe traseul turistic Casa Țifrei/Cifra Haz peste Mezovezul Mic și Bâtca Mezovești, coboară la Casa Țifrei de pe valea Bistricioarei, aval pe aceasta și apoi pe pârâul Cupelor/Kupas patak urcă în depresiunea Borsecului. Spune pe marcaj 7 1/2-8 ore. Este 13.21 și îmi fac socoteala că aceste ore m-ar duce cam pe la ora 21.00 în Borsec. Deci pe lumină! Haide! Vizitez refugiul foarte curat și cu intrare cu piedică asemănătoare cu cele de la aparatele de la metrou :) și pornesc la drum!

Pe lângă BG apare și un marcaj PA și ambele mă duc pe drum pe sub vârful Făgetul Mare/Bukk havas. Dar cum aș putea să nu urc pe vârf? Doar el era ținta mea inițială pentru astăzi! Ies din drum și urc prin pădure spre punctul cel mai înalt. Altimetrul îmi va fi spune când ajung la cei 1308 metri ai vârfului. Care este de fapt un platou cu mulți arbuști și iarbă și nu are vizibilitate. Mai mare era vizibilitate din poiana Făgetului Mare! D-asta e refugiul pus acolo! Cu bucuria că am ajuns pe vârf cobor spre drum și îl urmez mai departe. Mai sunt bălți roșii și în general e cam curbă de nivel până sub Mezovezul Mic. Din loc în loc mai am panorame spre vest, spre Ceahlău... Cam la 14.30 trec pe sub vârful amintit și, după o mică șa spre dreapta, văd intersecția celor două marcaje: PA merge în față-sus și BG merge în dreapta pe sub vârful Bâtca Mezovești (1377m). Urmez marcajele BG și după o scurtă curbă de nivel cu belvedere intru în pădure. Nu mai urc pe vârf (în stânga) chiar dacă e puțin mai înalt decât Făgetul Mare și urmez marcajele BG care încep să coboare pe un drumeag pe piciorul vârfului. După câteva sute de metri de coborâre continuă nu mai văd marcaje și continui pe drumul vizibil la dreapta. Cumva marcajele făceau cumva stânga pe curbă de nivel și coboară pe un pârâu la Casa Țifrei. Dar drumul mă duce vizibil pe Piciorul Mezovezului la vale. Îmi identific locația și hotărăsc să urmez drumul mai departe. Cumva mai scurtez din acele ore de mers și mai ales din kilometrii de drum forestier de pe valea Bistricioarei!

Drumul mă coboară foarte fain și mă opresc la un moment dat pentru o pauză de hidratare și apoi re-alimentare cu apă (luasem la mine doar o sticlă de 1.5 litri care s-a consumat). Peste valea pârâului Canal/Kanalis se vede impunător dealul Cupelor/Kupas teto (1009m)... La o intersecție de drumeaguri aleg drumul care merge tot în jos, tăiat pe mijloc de un șanț făcut de apă. Intru un pic în pădure, cotesc la dreapta și tot în coborâre ajung la niște garduri unde fac iar stânga și ies în firul pârâului Canal. E ceva mai jos de mine și când ajung la el denumirea apei se schimbă în pârâul Ciungilor/Kabalas patak. Acum sunt mult mai relaxat fiindcă am localizarea exactă și știu că nu mai am așa de mult până în valea Bistricioarei. Eram relaxat și mai devreme doar că nu știam cât mai am de mers...

La vale dau iarăși de zone cu bălți/băltuțe roșii și deduc că ar fi mai degrabă ceva oxizi metalici. Pe firul apei (pe care îl traversează de câteva ori un drum de exploatare) îmi place când văd că din loc în loc e amenajat un canal pentru apă spre protecția drumului. Și ceva mai jos, pe mijlocul luncii, văd amenajată o masă de lemn cu bănci. Pauză de hidratare și de masă (o lipie care se topește cu poftă în gură) și apoi mai departe la vale până în valea Bistricioarei (16.17). E o senzație de bucurie să te trezești între case de oameni. Chiar dacă nu prea vezi oameni, dar știi că pe aici e locuită zona. De fapt sunt în cătunul Valea Cupelor/Kupas patak! 

Merg la dreapta pe drum și la un moment dat văd pe stânga un nene care venise cu bicicleta și aștepta pe cineva. Intru cu el în vorbă ca să aflu pe unde ar trebui să continui. Teoretic nu am nevoie de asta, știu unde sunt schimbările de direcție, dar mereu poți afla lucruri interesante de la oamenii locului. Și chiar aflu: omul lucrează la fabrica de minerale și, pe lângă indicațiile pentru drum, îmi mai spune câte ceva de locuri (”La cascadă”, Groapa Rotundă), detalii pe care nu le găsești pe nicăieri. Văd că apare un prieten de-al lui cu o dubiță, ne salutăm și au de scos niște mobilă. Îi ajut fără să zic nimic. Dacă tot sunt acolo și pot fi de folos... Băieții insistă să îmi dea măcar o bere și nu e nevoie. O mână în plus e mereu bună! Mergem împreună până la valea Cupelor/Kupas patak, îi salut și fac dreapta pe drumul de pe vale, printre cele câteva case. După ultimele case, trec de o stână și la prima intersecție (e o casă ceva pe stânga) urmez marcajele care cotesc la stânga pe pârâul amintit. În față se prelungea pârâul Femeii/Asszany patak :). 

Trec pe marginea unei poieni cu mlaștină și în 18 minute ajung la o intersecție de drumuri. În dreapta e urma unui adăpost și pe mijlocul drumului sunt niște bolovani. Mă uit mai atent și văd că sunt dintr-un calcar poros. Interesanți! De aici marcajele mă duc la stânga pe un pârâu care urcă nițel mai abrupt și pe stânga se vede un canal de tuf calcaros prin care sunt câteva trepte cu cădere de apă. Aici îi spune ”La cascadă”...

Deasupra cascadei e o poiană foarte verde prin care drumul tot urcă. Trec printr-o altă zonă mlăștinoasă și urmez drumul. Cel mai probabil pe aici pe undeva mi-a scăpat Groapa Rotundă. Mi se spusese că e un loc unde izvorăște apa și foarte repede intră în pământ și nu mai iese în altă parte... Urc printr-o zonă verde într-o șa și apoi tot mai sus ajung în zona Șapte izvoare, la asfaltul ocolitor al stațiunii. Deci îmi rămâne pentru altă ocazie să explorez zona... Fac dreapta și ajung la marcajul CG care urcă pe sub Mânzul. Vă spuneam mai devreme de traseul ăsta...

Aș putea să mă întorc pe asfalt pe la baza pârtiei și apoi în stațiune. Dar ar mai fi interesant? De la marginea pădurii văd un asfalt pe partea dreaptă a depresiunii. Cumva caut un drum care să mă ducă acolo. Nu am taine să cobor pe pajiști, printre case. Ajung pe pajiște, prin iarba de un metru, până la prima casă. Sunt așa de cochete de parcă nu ar fi la noi în țară... De lăudat! De la casa asta urmez drumul pietruit care mă coboară pe lângă curtea următoarei casei și tot țin dreapta prin iarba mare. Apare o zonă mlăștinoasă care mă face să ocolesc pe unde nu mai e apă sau e noroiul mai mic. Reușesc să trec pârâul ascuns și chiar mă bucur că am scăpat. Dar mai am o zonă de mlaștină pe sub gardul altei vile și, când văd că pot ieși la drum, trec pe lângă o gheretă de pază. E și un paznic acolo și îmi spune că terenul e privat și ține de Apele Române. Dar e ok să trec pe acolo că ies imediat în asfalt. Îi mulțumesc și ies la drumul public. Am rezolvat zona necunoscută! Acum îi dau la vale pe lângă campingul ETI unde sunt câteva familii la niște căsuțe vechi, triunghiulare, cum erau pe vremuri în toate campingurile. Senzație și amintiri faine! 

E ora 19.00 și sunt în stațiune! Pe lângă băile O Saros urc acasă, la Veverița, întrebând înainte la Riki dacă au deschis pentru masa de seară. Cu mare drag mă așteaptă, mai ales că nu e prea târziu (pare-mi-se că până la 21.00 e bucătăria deschisă). Fac un duș și apoi merg la masă! V-am povestit destul, e timpul să luați o pauză și să savurați masa din poza de mai jos :)!

Pentru ziua următoare (explorarea rezervației Scaunul Rotund), puteți da click aici.