Ca o ultimă tură înainte de tura tradițională de reveillon/revelion, Miha ar mai vrea o tură undeva la zăpadă, eventual urcat în creastă. Trebuie să găsească o locație suficient de mare fiindcă se adună, mai mult ca sigur trupă mare. Să mai fie și cât de cât accesibilă cu mașina... Cabana Negoiu ar fi locul ideal! Rezervarea e făcută! Acum e un întreg balamuc legat de cine vine, cine renunță, cine are mașină, cum ne organizăm pe mașini. Mai ales ultima e în grija Mihaelei. În rest, vorba ei, se aleg cei care merg în tură. Și vom fi... 27 (dintre care 8 noi, emoții pentru Miha)! Uite aici postarea Mihaelei, mult mai expresivă decât a mea :). În continuare veți citi, ca de obicei, o descriere mult personalizată ;)!
Eu merg în mașină cu Marius, Adina și Cristina (Spirimush). Nu pot spune prea multe de pe drum fiindcă am dormit mai tot drumul. La o benzinărie (mi-am adus aminte de ceva văzut pe facebook: de ce nu le zice și ”motorinărie” sau ”găzărie” :D?) prin Comarnic ne întâlnim cu altă mașină din flotă și abia la punctul de întâlnire de la Castelul Zânelor mă voi trezi. Ceva îmbrățișări (which some people ”love” ;) ) și pornim mai departe. Fără poze! Urcăm pe drumul spre Negoiu până la o parcare safe și de aici vom merge pe jos (circa 11.30). Până în 12.00 pornim la drum! Ideea lui Marius era să nu ne chinuim în coloană pe drumul îngust.
La următoarea parcare (unde mai era o mașină din trupă) Marius și Adina mai povestesc cu ei și Spirimush și cu mine pornim agale la deal. Cumva suntem nerăbdători să dăm de zăpadă... La capătul drumului, unde e săgeata pe care scrie 1 1/2-2 ore până la cabană (TA) încep niște zone cu gheață. Spre bucuria noastră! Aici sunt și ultimele mașini (mai erau câteva într-o altă parcare intermediară). Nu recunosc nimic din drumul pe care am fost ultima dată în 2009... În fine! Urcăm prin pădure niște serpentine care par să nu se mai termine. Noroc că maps.me ne spune am pe unde suntem mereu! Pe la mijloc coboară un băiat de la cabană cu un ATV special (se auzea un huruit de sus și știam că va veni ceva): are trei osii (două pe spate) special adaptate pentru drumul ăsta! Seara la cabană vom concluziona că era ca un șarpe condus cu talent pe serpentinele alea! Dăm de zăpadă sus, vreo 10 minute sub intersecția unde se coboară spre cascada Șerbota. Cei din ultimele mașini vor coborî până acolo. E foarte logic: dacă nu au timp de alt traseu, măcar până la cascadă să meargă azi :)! Ca o paranteză, eu aveam așa o convingere că drumul spre cascadă este mai sus de poteca ce merge spre Bărcaciu. Amintiri vechi, atenuate sub multe altele... După ultimele serpentine și o oră și 15 minute de la săgeată suntem sus la cabană! Și nu am tras prea mult, doar am mers constant și susținut!
Ne cazăm în una din camerele de 6 paturi și parcă ne-am plimba un pic. Mai veniseră câțiva colegi înainte și cu ei ”negociem” traseul. Unii ar vrea să urcăm puțin spre Șerbota. Eu le propun să mergem pe TA pe ”Drumul balaurului/șerpilor” până în valea Sărății. Să îmi fi dezvoltat eu vreo putere de convingere în timp? Că sunt 6 (cu mine 7) care cuplăm la ideea asta instant!
Trecem de cabana veche (14.40), schimbăm câteva vorbe cu o trupă (din celălalt grup cazat la cabană) care fusese până la golul alpin de pe Șerbota și intrăm pe zăpadă pe poteca pe curbă de nivel. Îmi aduc aminte de asta fiindcă am coborât pe aici ceva mai recent (2013). Drumul e așa fain și povestim una-alta pe și între podețele metalice. Ne întâlnim la un moment dat cu cei doi care fuseseră luați de avalanșă sub Șaua Cleopatrei. Informația asta o aflasem la cabană. Erau destul de speriați și norocoși că nu i-a lovit de vreo stâncă. ”Brusc” cel mai tânăr începuse să creadă în Dumnezeu! Tot urcăm până la ieșirea în gol. Cristinele (Spirimush și Tudor) erau mai în față și se întorc din firul văii Sărății, de la trupa care se dă pe fund pe o pantă nu prea mare. Așa că noi restul de 5 urcăm domol până sub Custura Sărății unde ne oprim. Pe o pantă insistăm (Marius și cu mine) pe o simulare de mers pe culoar de avalanșă și pantă (adică să trecem câte unul la 6-10 meri unul de altul). E bine să ne obișnuim așa!
Pentru noi e suficient până aici. Căldarea văii Sărății este imensă și o plăcere să stai în ea. E vorba de căldarea superioară a văii Sărății, mai sus fiind doar praguri până în creasta zimțată a Custurii Sărății! Avem în jur Muchia și Strunga Ciobanului, apoi Creasta Fierăstrăului până în vârful Negoiu, apoi Șaua și Acul Cleopatrei, coborârea în Custura Sărății, Custura în sine, urcarea spre și vârful Șerbota și piciorul Șerbotei și în jos lunga vale a Sărății. Chiar dacă știm locurile, de fiecare dată ne (cel puțin eu) simțim atât de mici în lumea de piatră a Făgărașilor...
Ar fi timpul să ne întoarcem că e 16.15 și cam într-o oră se întunecă. Așa că la întoarcere venim pe același drum, de data asta cu alte unghiuri foto. Venisă și Vlăduț și Livia după noi și nu mai merg până în căldare fiindcă au venit norii și nu văd mare lucru. Așa că ne întoarcem la cabană tot povestind și admirând peisajul (17.03)...
Eu urc puțin cu Marius până la ciubăr și saună (vreau să văd doar cum arată) și apoi ne adunăm în cabană, în sala de mese.
E multă voie bună fiindcă toată trupa e adunată acolo. Plus celălalt grup, tot așa mare. Povestim una-alta, circulă zvonul că stabilisem cu Spirimush să urcăm pe Șerbota pentru răsărit (dacă ne permite vremea) și cred că asta schimbă planul general. Inițial pentru a doua zi planul era să urcăm pe CA spre șaua Scara. Când ne-au auzit pe noi cu Șerbota, parcă e o sclipire în ochii lor: ce-ar fi să urcăm pe Șerbota? Aranjează, negociază... Începe distracția animată de sticlele cu tărie de pe mese... Începe muzica... Când e cam mult, eu și Cristina ne retragem la somn. Și, chiar cu riscul de a fi prea cald, vreo două ore tot mai bag câte un lemn în sobă. Stabilisem să pornim la 4.30, maxim 5.00 dacă e cerul senin să avem șanse să vedem răsăritul.
O mică paranteză: mâncarea e scumpă! O ciorbiță de fasole e 25 de lei și sărmăluțele cu mămăligă sunt 30 de lei. Unii spuneau că nu s-au săturat, mie mi-a fost de ajuns. Cu ardei iute și pită la discreție!
Ne sună alarmele la 4.30 și ies pe balcon. Nu se vede nimic :(! O anunț pe Cristina și înapoi la somn. Pe la 7.00 începe agitația. Pe serii, din grup pleacă câte 4-5-6 spre Șerbota. Eu deja renunțasem la idee (doar faza cu răsăritul mi se părea wow!) și, cu excepția a 4 din grup, toți urcă spre Șerbota. Unii au ajuns până sus, unii s-au oprit puțin mai sus de zona cu jnepeni... Din poze și din poveștile lor am înțeles că a fost superb! Cristina (Spirimush) îmi povestea emoțiile deschizătorului de drum, Miha descrie în povestirea de mai sus emoțiile care au cuprins-o când a fost, la un moment dat, singură pe creastă... Mie nu mi-a părut rău. În fond așa ar trebui să ne bucurăm în viață. Să apreciem și să ne adaptăm fiecărei decizii pe care o luăm. Eu deja hotărâsem să nu mai urc și să merg puțin spre Bărcaciu. După un mic dejun foarte zen (între cei din grupul meu care plecaseră și cei din celălalt grup care abia se trezeau), Miha trage de mine și vede că nu merg cu ei. Îi spun de planul meu și îmi spune că și Hanna ar vrea să meargă spre Bărcaciu și nu are cu cine. Poate mergem împreună.
Eu aveam o reținere fiindcă avusesem o discuție mai aprinsă cu Hanna pe net și zic să trec peste. În fond dacă tot avem același gând de traseu, de ce nu am merge împreună? Și s-a dovedit inspirat, mi-am demonstrat astfel că pot trece peste discuții aprinse când e căldură sufletească la fiecare. De altfel vom povesti foarte multe pe traseu, fără a ne grăbi absolut deloc. Și am văzut astfel că e un om fain (știam asta și totuși, discuțiile aprinse îmi dăduseră ceva îndoieli)!
Pornim pe la 9.15 pe PR spre Bărcaciu. Ar fi fost fain să ajungem la Bărcaciu pentru un ceai cald și câteva vorbe schimbate cu Petre. După we am aflat că a fost un grup mare și câțiva cunoscuți acolo. Cred că a trebuit să mergem doar noi doi, fără prea mult scandal și gălăgie :)!
Coborâm puțin din muchia Șerbotei, trecem de intersecția cu BA pe care colegii noștri urcă spre Șerbota și de aici nu mai avem potecă. Suntem cumva deschizători de drum :)! În câteva minute Hanna îmi face semn să mă opresc și îmi arată ceva mai jos de potecă. E o găinușă de munte! E prima pe care o văd în viața mea! Wow! Câteva poze și se ascunde printre brazi.
Ne continuăm poteca pe serpentine și ne tot gândim că la întoarcere vom avea de urcat toate serpentinele astea... Dar povestim și vom povesti una-alta și trec repede. Ajungem în valea Șerbotei unde ne oprim pentru un wow la stâlpul de marcaj ce separă traseele CA spre Șaua Scării și PR spre Bărcaciu. Hanna tot timpul vrea să facă urme și îi spun să mă lase și pe mine când e nevoie. Nu va fi nevoie și mă bucură ambiția ei!
Mai urcăm, mai coborâm câte un picior de munte, mai traversăm câte o văiugă... Nu mă orientez bine pe maps.me și tot îi arăt Hannei că ”uite, după culmea aia ocolim dreapta și ajungem la cabană”. Și eu mă înșel de multe ori și îmi pare rău că o păcălesc și pe ea. Tot mergem, mergem și timpul trece. Ne propunem să ne oprim îm muchia însorită pe care o vedem în față. De data asta sunt sigur că am mai avea de trecut doar muchia Scărișoara. Dar e destul de târziu și pe la 13.00 ar trebui ca ai noștri colegi să se întoarcă și nu vrem să ne aștepte prea mult... Oricum e relativă ora de întoarcere pentru toți. La 11.30 ne oprim în locul dorit (acum, când scriu, aflu că este vorba de muchia Puha, în fața noastră fiind valea Puha și muchia Scărișoara), bem un ceai cald și mai povestim de altele. Din valea Puha apare un grup de trei montaniarzi și ne mulțumesc pentru că le-am făcut urme de aici încolo. Povestim și cu ei și pornesc înainte. Îi vom depăși la un moment dat...
Îi văzusem pe colegii noștri și îi spun Hannei ceva de genul ”nu trebuie să urci acolo, se vede bine și de aici” și îi aduc aminte de un banc fain :).
E mult mai ușor la întoarcere pe urmele bătute de Hanna și de cei trei din față. Asta până înainte de valea Șerbotei unde îi vom depăși într-un vâlcel. Trecem apa, ne depășesc iarăși și nu are chiar nici un rost să ne grăbim. Anunțasem când începem întoarcerea...
Urcăm pas cu pas fiecare serpentină, îi ajungem din urmă pe ai noștri colegi de traseu și îi depășim la intersecția cu BA de Șerbota. Ajungem la cabană și iarăși (normal) e voie bună. Ne strângem bagajele, mai mâncăm de prânz (mulțumesc Hanna pentru brânză, roșii și ardei și cabanierei pentru sărmăluțe!) și ne pornim la drum. Mai rămân câțiva să îi aștepte pe ultimii care coboară de pe Șerbota. La mașini se va face așa o combinație... Noi suntem singura mașină care a plecat în aceeași formație ca la venire :)!
Oprim doar juma' de minut la Castelul Zânelor fiindcă ai mei colegi voiau gogoși. Doar că singura tonetă de gogoși e închisă. Așa că... drum întins spre București :)!
Cu mulțumiri pentru toate momentele faine din Făgărași, rămâne să ne vedem când ne-om vedea (cel mai devreme la anu')!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu