Colegi de tură: Romeo Bucur, Cezar Partheniu
Ziua 1 - sâmbătă, 17 august 2013
Ziua 2 - duminică, 18 august 2013
De aseară vorbisem cu Romeo să vină să mă ia din Râșnov. E în drum și nu îl încurcă deloc. Pe la 6.00 mă trezesc, mănânc ceva de dimineață și în 30 de minute am cortul strâns și pornesc la drum, atent să nu las în urma mea decât iarba tocită de sub cort. Mă sună Romeo că e pe drum și stabilim să ne vedem în piața unde am coborât ieri de la cetate. Cu câteva minute înainte de ora 7.00 ajung la el la mașină, pun rucsacul în mașină și pornim la drum. S-a gândit Romeo la mine și mi-a făcut și un sandwich pe care îl termin repede!. Prin Cristian și Codlea ajungem în Făgăraș unde facem o pauză de odihnă și alimentare (nu mai aveam cine știe ce de mâncare). Mergem spre Sibiu pe DN și după ieșirea spre Cârța facem stânga spre Bâlea Lac. Nici să vrei și nu ai cum să ratezi intrarea în Transfăgărășan! Urcăm la început partea lină a șoselei și apoi intrăm în valea Bâlii tăiată de multele serpentine care ne duc sus la Bâlea Lac. O muncă de titani pe care acum nu știu dacă ar putea cineva să o mai facă în România! Știam de o parcare cu 4 lei/oră (cea dinspre cabana Bâlea Lac) și noi lăsăm mașina în parcarea din dreapta (dinspre Salvamont) (5 lei/12 ore). Las cortul și sacul de dormit să respire în portbagaj și pornim la drum. Romeo nu mai fusese de ceva timp în ture de acest gen și mă roagă să nu îl alerg prea tare. Caut să mă conformez. Până să intrăm în tunel, ne bucurăm de căldura soarelui. Căci pe partea sudică avem plăcerea de ceață deasă, așa cum de multe ori am prins la Bâlea Lac (vreme total diferită pe cei doi versanți)!
Cum nu vedem prea multe, pornim la drum ușurel pe marcajele CA. Semnele sunt clare, valurile de ceață ne lasă din când în când să mai vedem poteca 20-30 de metri în față, curbele potecii ne oferă surprize coborându-ne de câteva ori sub 1800 de metri, avem parte de câțiva pereți în dreapta noastră, facem pauze de afine care parcă nu ne mai lasă să plecăm, urmăm fiecare curbă a potecii cu amintiri vagi din alte ture și refacerea acestora cu alte și alte peisaje... După 2 ore și 15 minute de la tunel ajungem în valea Călțunului unde vedem de jos pragul deasupra căruia se află unul din cele mai frumoase și pretențioase lacuri din Făgărași (spun asta cu referire la vremea care de multe ori dă de furcă aici!). Ieșim dintre jnepeni, coborâm în firul văii și un văl alb-cenușiu ne oprește vederea în sus. Știm pe unde e poteca și caut să nu merg prea în față. Nu e frumos să lași prea mult în urmă singurul camarad de drum! Urcăm un prag înierbat și ajungem la întâlnirea cu TA ce vine de la Piscul Negru. Pe aici e drumul "obișnuit" spre refugiu. Aștept să vină Romeo, ne odihnim câteva minute și începem ultima pantă spre refugiu (13.15).
Lângă refugiu facem pauză de masă și schimb câteva vorbe cu niște montagnarzi care mă recunosc. Rar se întâmplă să merg într-o tură și să nu dau de cineva pe care să îl/o cunosc sau care să mă cunoască! Și atunci apare precedentul pentru a fi cunoscut/recunoscut după aceea ;)! La 13.50 ridicăm ancora. Aveam ca variante să urcăm pe Strunga Doamnei pe vârf și apoi prin șaua Cleopatrei să coborâm spre cabana Negoiu sau să coborâm prin Strunga Ciobanului. Nici unul din noi nu mai fusese prin Strunga Ciobanului până acum. Pentru Romeo de fapt zona este nouă în totalitate! Vremea neclară ne determină să alegem pentru azi coborârea prin Strunga Ciobanului și mâine (când se anunță vremea mai bună) să urcăm pe vârf. Revenim la marcajul de creastă pe PR (cel mai scurt traseu turistic din România) și de aici pe malul nordic al lacului și apoi pe bolovăniș mare urcăm spre Portița Călțunului. Îmi vin în minte tot felul de amintiri plăcute din zona asta și parțial mă cufund în ele. Mă trezesc concurenții de la 2x2 Race, concursul în care în două zile alergătorii ajung pe Moldoveanu și pe Negoiu cu plecare de la Bâlea Lac (adică pe primele trei vârfuri din România). Performanțele sunt de apreciat și sunt pentru ei, mie (și multor prieteni) ne place să simțim fiecare pas pe Munte!
Până la Portiță facem 30 de minute. Nu ne grăbim că timp este suficient. Estimările noastre ne vor duce puțin înainte de înserat la cabană fiindcă la Romeo se simte ceva efortul și oboseala. Facem o scurtă pauză de regrupare și coborâm pe curbă de nivel în larga căldare de obârșie a Laitei. Salutăm toții turiștii care coboară dinspre vârf. Mi-a plăcut enorm că turiștii maghiari au salutat în engleză (am întâlnit multe grupuri de turiști maghiari). La 14.20 ajungem la intersecția de unde pleacă CR spre Strunga Ciobanului (și unde mâine vom încheia "circuitul strungilor"). Deși am mers de câteva ori prin zonă, și pentru mine acum începe noul. Și ca urmare "capra neagră" din mine nu mai poate de bucurie. Cobor pe plăcile care îmi aduc aminte de spălăturile ghețarilor norvegieni (tura din jurul fiordului Lysefjord și nu numai), depășesc lejer o săritoare puțin expusă și văd că pe Romeo îl prinde oboseala și tremuratul. Se resimte! Așa că mă opresc din zburdat și revin peste săritoare la Romeo. Îi ghidez fiecare pas și cu răbdare trecem amândoi în deplină siguranță, Mai mergem câteva zeci de metri peste un picior înarmat cu plăci făgărășene și coborâm o altă săritoare cu multe prize. Sub săritoare este un izvor puternic bun de reținut! Începem să vedem mai de aproape creasta zimțată a custurii Ciobanului și doi montagnarzi ne ghidează spre strungă (ei sunt sub strungă pe hornul estic!). Urcăm încet o pantă verde și în câteva serpentine strânse suntem la baza hornului strungii. În stânga se ridică unul din "Matterhorn"-urile României1 Cu lanțul în dreapta noastră, urcăm fără probleme pe grohotișul hornului. Pe ploaie nu mai este chiar așa de plăcut pe aici, dar se poate merge! Îmi vin în minte mereu poveștile tatălui meu despre locurile astea și îmi închipui cum mergeau ei pe aici prin anii '70 (ca să nu mai vorbesc de zeci de generații înaintea alor mei). La întoarcere îi povestesc mamei că am mers prin locurile pe unde ei și-au făcut luna de miere! În strungă e puțin loc de stat și aștept să vină și Romeo. E destul de speriat și agitat și mai urmează o zonă cu lanțuri (care îmi par foarte faine). Eu sunt fericit ca un copil care primește o jucărie nouă.
Din strungă coborâm spre vest tot așa ghidându-l pe Romeo la fiecare pas. Primul cablu coboară pe muchia din mijlocul hornului strungii. E o muchie plăcută și îngustă cu un hornuleț surplombat în dreapta (în sensul coborârii). Mă opresc să îi arăt fiecare treaptă colegului meu, când ajunge la mine mai cobor 2-3 metri și tot așa până jos. De pe muchie cobor pe hornul din stânga și apoi pe perete ajung în fundul hornului. Las lanțurile în stânga mea și cobor la liber. Lui Romeo îi recomand să urmeze firul lanțurilor fiindcă e mai sigur!
La baza vestică a Strungii facem o altă pauză pe un tăpșan și vorbim de TSA 1 și 2 din speologie. Mă bătea un gând să fac și eu cele două stagii de pregătire speo!
Pe grohotiș mare coborâm spre Piatra Prânzului absorbiți de frumusețea locurilor. Ne întâlnim cu un grup care intenționa să facă traseul nostru în sens invers! Coborâm lejer la Piatra Prânzului (cca 2100m) și de aici cu un grup ce venea de pe Negoiu coborâm până în firul văii Sărății pe TA (cca 1750m). Sub cascadele de sus de pe valea Sărății e o pereche cu cortul montat în liniștea Muntelui și în susurul apelor line.
Până în căldarea asta m-a adus tatăl meu acum mulți ani (cam 25!) spre Piatra Prânzului. Atunci era vremea prea păcătoasă și nu s-a încumetat să meargă cu mine mai sus! Urmează coborârea pe drumul "șerpilor" (denumire cunoscută de la tatăl meu )/ "balaurului" (așa știe Romeo) și ajungem în jurul orei 19.00 la cabana Negoiu (trecând peste 12 poduri metalice și 7 de lemn). Eu rămân mai în urmă să notez pe GPS toate podurile și balustradele și Romeo mergem mai în față spre cabană. Dădusem mesaj la cabană pentru rezervare. Romeo rezolvă pentru o cameră de 2 paturi în anexă (cabana veche) cu 35 de lei/pat. Mai stăm la palavre (discuții filosofice, religioase etc) până pe la 23.00 când stingem lumina. Oricum nu dormim foarte mult că la 6.00 suntem hotărâți să plecăm! Ca informații, telefoanele utile sunt 0768.358.240 (pentru cazare), 0723.751.823 (Aurel), 0730.008.315 (Cristea), 0745.588.180 (Nicodim) (pentru transport) și prețurile variază de la 5 lei/cort la 20-40 lei/pat (de la prici cu 23 de paturi la cameră de două paturi).
Ziua 2 - duminică, 18 august 2013
Ne trezim la 5.15 și fix la 6.00 (când se luminează) pornim la drum. Chiar băieții de la Salvamont apreciază că vom prinde vreme faină pe vârf dacă plecăm la ora asta! Într-un sfert de oră trecem de toate podurile și după alt sfert de oră ajungem în firul Sărății (mergem pe TA de data asta!). La început Romeo merge mai încet. Motivează că așa i se întâmplă în prima oră de mers și după aia continuă mai bine.
Urcăm până la izvorul de la cota 2000 (1.5 ore pentru Romeo, cu 20 de minute mai puțin pentru mine), umplem sticlele cu apă și pornim în sus trecând pe lângă Piatra Prânzului (sau a dimineții!).
Merg ceva mai repede (cam de două ori decât Romeo), urc de la Piatra Prânzului în sus-dreapta și poteca mă conduce la dreapta spre dărâmăturile din zona Cleopatrei. Urc continuu spre sud până la baza aglomerării de pietrei ascuțite și mintea îmi zboară la povestirile tatălui meu. Piatra Prânzului, Acele Cleopatrei, Urechile de iepure, Șaua Cleopatrei, Custura Sărății, Negoiu... A fost și el fascinat de inima de piatră a Făgărașilor cum sunt și eu acum. Cotesc spre est în urcare pe un mic horn și ajung la baza Acului Cleopatrei (singurul rămas în picioare). Mă uit la el cu stimă, îl ocolesc și pe după Ac cotesc la dreapta în salturi peste stânci mari și ascuțite și văd deasupra mea în creastă doi montagnarzi. Mă urmăresc cu privirea până ajung la ei în Șaua Cleopatrei. Au făcut aici bivuac pentru a nu mai coborî la cabană (unul e prieten cu Dan Alexe, hiker, din Ploiești).
La 8.30 sunt în șaua Cleopatrei și îmi aduc aminte cu câtă bucurie ajunsesem aici în 2004 după Custura Sărății. Recunosc. Spre rușinea mea că de atunci nu am mai parcurs integral creasta Făgărașilor. Cine știe când va urma a doua oară pe creastă... Mă bucură marcajele refăcute de AMC (Asociația Montană Carpați) spre negoiu (BR), vârful Șerbota (BR și BG), cabana Negoiu (TA) și valea Topologului (TR). Probabil că pe aici voi ajunge la anul sau peste doi ani.
Aștept vreo 20 de minute să ajungă și Romeo, facem pauză câteva minute și pornim încet mai departe. Banda roșie ne conduce spre piramida de piatră a Negoiului. După nici cinci minute aud din față o întrebare: "Cezar?" E Cătălina Zăgrean, dragă colegă de club care e în tură cu Tibi Josza, Nicu Trăistaru, Flaviu Zapca și cu încă un tip (scuze că nu am reținut numele). Nici de am fi vorbit, nu ne întâlneam fix la Șaua Cleopatrei! Suntem bucuroși de întâlnirea neplănuită și pornim mai depare la drum în sens opus: noi spre Negoiu și ei spre Custura Sărății!
Urcăm încet spre vârf, drumul aducându-mi amintiri plăcute de acum nouă ani de pe traseul de creastă! Atunci urcam cu ditamai rucsacul de 20 și ceva de kilograme pe vremea când Custura Sărății nu era înlănțuită! Depășim "pasul Hillary", urcușul final, și la 9.30 suntem pe vârf! Fericire pentru Romeo care ajunge aici pentru prima dată! Eu fac socoteala și am ajuns aici din 2004 din 3 în 3 ani doar vara! E o senzație așa de faină să te simți deasupra lumii! Fizic mi-e greu să concep senzația de la altitudini peste 6-7 mii de metri, conceptual și spiritual de multe ori am ajuns acolo! Pe vârf mă reîntâlnesc cu cei doi montagnarzi din șaua Cleopatrei și îi rog să ne facă și nouă o poză de grup (de obicei am puține poze de grup!). Merităm amândoi pauză de masă și de odihnă! Stăm aici 45 de minute în speranța că se va mai ridica ceața ca să putem vedea și noi ceva în jur. Cu mintea "citesc" culmile de la vest de Negoiu, crestele și căldările ce coboară spre nord, Călțunul și Lespezi spre est cu "micuțul" lac Călțun ascuns la poalele vârfului Lespezi, toată lunga creastă făgărășană dinspre est vizibilă (pe vreme bună) cam până la Dara. La 10.00 strângem rucsacii și pornim mai departe spre Strungi în echipă cu cei doi montagnarzi.
Pentru Romeo (care îmi pare că e obosit datorită lipsei de antrenament) nici nu se pune problema de a coborî pe Strunga Dracului. E speriat și de ideea că Strunga e declarată închisă. Îi spun să coboare pe BG spre Strunga Doamnei și eu doar merg cu colegii de Munte până la intrarea în Strunga Dracului pentru câteva poze.
Salut pe cei doi montagnarzi care coboară prin Strunga Dracului (ce-aș fi coborât cu ei...) și mă întorc la BG de ocolire prin Strunga Doamnei. Ocolesc pe sud Vârful dintre Strungi (peste care Dinu și Marlene Mittieanu, bunii mei prieteni și frați întru Munte) au mers în tura făgărășană din august ("Făgărașii mai altfel") și îl ajung din urmă pe Romeo înainte de urcușul în Strunga Doamnei. În drum salut două grupuri de maghiari foarte liniștiți și civilizați.
Înainte de strungă lăsăm în dreapta BA care merge prin Căldarea Berbecilor spre satul Arefu (13-13 1/2 ore) și urcăm spre Strunga Doamnei (având în stânga Vârful dintre Strungi și în dreapta custura Cornul Călțunului-Lespezi). În strungă lăsăm să treacă un alt grup de maghiari (care au salutat foarte fain în engleză!) și apoi coborâm și noi pe cablul instalat în hornul strungii. E prea lejer acum ca să mă țin de cablu (montat cu sprijinul Ecoextrem)! La închiderea buclei optului (traseul nostru) revedem în spate piramida Negoiului și salutăm de la distanță pe cei doi prieteni care coborâseră prin Strunga Dracului (erau la baza ei).
Revenim în BR de creastă pe care o vom urma până în șaua Paltinului. Până în Portița Călțunului norii se joacă cu noi și ne învăluie într-o ceață temporară. E puțin rece și plăcut să mergi fără prea multă căldură (chiar dacă prin zona asta e de dorit soarele!). Din Portiță coborâm la lac și nu mai mergem până la refugiu. Facem pauză nițel mai sus de intersecția cu PR, TA, CA lângă izvorul ce țâșnește din stâncă.
După 20 de minute de pauză pornim mai departe spre Lăițel. Eu merg cât pot de încet și chiar și așa, Romeo rămâne în urmă. Știu că urcă cu viteză mai mică și atunci îl aștept în locuri mai dificile sau puncte de popas. Trec de două mini-platouri și încep urcușul spre vârf. În drum mă întâlnesc cu câteva grupuri de turiști mai puțin antrenați care întreabă obosiți cât mai e până la vârful Negoiu sau măcar până la refugiu. Dacă ar fi din pricina vârstei aș mai înțelege, dar majoritatea sunt tineri (și neliniștiți :D). De fapt îi înțeleg și pe ei că sunt mulți "copii de oraș" pentru care trei ore pe munte sunt extrem de dificile! Pe vârf (12.15) în pauza de așteptare pentru Romeo (e tot ceață și rece) am noroc de o gustare foarte faină: o familie de sibieni montagnarzi avea biscuiți făcuți în casă. M-a dus gândul la Lili, o prietenă din București care face niște biscuiți de casă super-gustoși :D. Le mulțumesc pentru desert și când vine Romeo, mai stăm câteva minute să se odihnească și pornim la vale pe serpentinele ce ne coboară în șaua Lăițelului până la crucea profesorului Sile Nicolau, pionier al schiului românesc căzut aici la 16.07.1967. Romeo prinde o amețeală care îi creează ceva probleme mai departe. Simt că nu e bine și stau cu el la fiecare pas. Mergem foarte încet mai departe pe lanțurile dinspre Laita. Romeo are mari emoții la cablurile și la expunerea de la șaua Lăițel spre Laita (tot insistă pe denumirea incorectă Lăița!). Îl ajut la fiecare trecere susținându-l moral și fizic.
Lanțul de sub Turnul Paltinului îi dă ceva de furcă lui Romeo și îl las să treacă în ritmul în care se simte în siguranță. Pentru mine pe aici în condițiile date e o plimbare foarte plăcută.
După cablu (ultimul!) ne oprim pe primul pinten înierbat. Romeo se poate relaxa, de acum nu mai e nimic dificil. Coborâm în mica șa de sub Turn de unde un marcaj PA coboară spre CA dintre valea Călțunului și capătul sudic al tunelului de la Bâlea Lac, depășim aici doi străini care umpleau rezervoarele cu apă de la un izvor bogat și urcăm spre șaua Paltinului cătinel-cătinel. În șa străinii (vorbitori de germană), urmează în continuare BR spre lacul Capra și noi urcăm un pic și apoi începem coborârea pe sub vârful Paltinu spre Curmătura Bâlei.
Înainte de șa eu aș fi vrut să ocolim căldarea Bâlei pe BA până la cabana Bâlea (in ideea că e posibil să parcurg o parte din traseele de aici cu GPS-ul într-un viitor proiect). Romeo nu vrea să mai ocolească atât și ca urmare coborâm pe BA/CR până în șa și mai departe până în parcarea de la Bâlea Lac la mașină (15.30). Ne schimbăm cu haine mai curate, strâng și prin tunel coborâm pe Transfăgărășan pe la Vidraru, prin Curtea de Argeș până la Pitești și de aici pe autostradă și prin Găești ajugem la Ploiești (20.00). Romeo se grăbește acasă pentru băița lui Andrei, băiețelul lui ce încă nu a făcut un an de viață, și mă lasă la Gara de Vest! La 20.25 cu IR plec spre București (21.15) și apoi acasă. Oră de venit normală pentru întoarcere din tură!
Chiar dacă am mers încet pentru ritmul meu obișnuit (de fapt pentru mine a fost a doua tură de relaxare după turele lungi din Piatra Craiului), m-am bucurat mult de ocazia pe care mi-a dat-o Romeo de a revedea inima de piatră a Făgărașului și de a merge prin locurile din poveștile copilăriei.
Cum săptămâna viitoare nu pot merge cu colegii de club în Făgărași fiindcă am promisă o altă tură personală, am gustat acum din tortul făgărășan și vă felicit dacă ați avut răbdarea să parcurgeți măcar cu gândul traseele din zona de mijloc a crestei Făgărașilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu