duminică, 30 iunie 2013

Bloggeri de turism la mare 15-16.06.2013

Bloggeri de turism la mare 15-16.06.2013

A doua întâlnire a bloggerilor de travel... Și prima întâlnire, și aceasta au fost organizate printr-un om de bază: Iulian Sîrbu! Data trecută colegii/prietenii călători (termenul de "blogger de travel" mi se pare un pic cam pompos) s-au adunat la hostelul Peaches din București al lui Tudor Maxim (eu n-am fost fiindcă mi se părea că nu mă încadrez în peisaj). De atunci și-a dezvoltat afacerea deschizând hostelul Floreasca în București, Dor de Bucovina în Câmpulung Moldovenesc și acum a inaugurat cu noi Pura Vida Beach Hostel în Vama Veche şi agenţia Young Tours prin care călătorii cu buget redus pot vedea şi simţi părticele din draga noastră ţară. Doar un pic vă mai reţin să vă spun cine a fost în Vamă (fiind o altfel de "tură" decât cele obişnuite, "rubrica" se mută în text!). Rosepink a descris participanţii foarte fain pe blogul ei. Uite cine sunt (Rose, am folosit şi eu ideea ta cu mini-descrierile ;) ):

Iulian Sîrbu, bun prieten cu care am fost în ianuarie în Europa. E un călător pasionat (nu numai de trenuri cum am crezut şi eu multă vreme) şi are darul de a aduna lume în jurul lui. Aleargă, urcă prin munţi (de fapt aşa ne-am cunoscut la una din ultimele ediţii ale Cupei Mondiale de Căţărare pe Gheaţă ca voluntari), e voluntar al Crucii Roşii, e mereu în temă cu noutăţile feroviare româneşti şi de prin lumea mare, e autostopist (câteodată), e o enciclopedie ambulantă...

Rosemari e mereu veselă şi te miri ce idei plăcute îi vin in fiecare clipă. Mereu află lucruri noi, oameni noi şi le împărtăşeşte cu ceilalţi. Uneori e uşor de pătruns în straturile ei subtile, alteori se închide şi doar sufletele mari reuşesc să o deschidă. Mi-a recomandat să scriu mai puţin ca blogul să fie mai citit. Cum aş putea să ţin în mine atâtea informaţii :D?

Anca Argeşiu, constănţeancă stabilită în Bucureşti vine de fiecare drag la ţărmul mării. Am descoperit că stăm aproape în Bucureşti şi că putem povesti la nesfârşit. Am împărţit ultimele hamsii şi mujdeiul de usturoi pe care nu l-aş lăsa pentru nimic în lume! Ne-a bucurat cu poveştile ei din America de Sud de la marele oraş Inka Macchu Pichu şi cu multele ei călătorii prin îndepărtate tărâmuri ale micului nostru Pământ.

Dana Ilie, olteancă finuţă care nu se face observată cu una-cu două. Observă ce e în jur şi îşi aranjează cu meticulozitate locul. A venit mai devreme decăt noi cu alt coleg craiovean şi a gustat puţin din liniştea Vămii înainte de întâlnirea propriu-zisă.

Nicky Predescu, Călător sau turist? mi-a părut aşa de inedit încât nu ştiam cum ar trebui să îl abordez. E celălalt craiovean foarte de treabă care m-a invitat la el când am spus acum câteva luni că vreau să descopăr Craiova într-un week-end. Acum ne-a surprins într-o îmbrăcăminte arăbească: o cămeşă lungă cu multe modele fain cusute, şalvari, sandale şi o tichie foarte plăcută (Nicky, scuze, dar tichia ta m-a dus cu gândul la expresia "tichie de mărgăritar" şi la musulmanii de la Mecca). E un om cu de toate: şi vesel, şi trist, şi încruntat, şi pacifist (mi-a plăcut că acceptă orice în viaţa lui şi pare să nu plănuiască nimic - oare zen-ul vamaiot să fie de vină?). Şi-a lăsat maşina de teren pe o stradă laterală ca să nu încurce circulaţia şi să nu vină cu contraoferta de cazare în Vamă. A umblat prin lumea mare şi îi face plăcere să fie în preajma oamenilor.

Mirabela Tiron şi Cristian Pulpea (Mira şi Cristi) preferă să îşi facă mereu vacanţa în doi. Cu ei am bălăurit printre picăturile de ploaie, am degustat vinuri, am mirosit florile şi ne-am plimbat prin vilele de la Balcik. Am văzut curcubeul deasupra castelului reginei Maria, am povestit de toate cât se poate...

Diana Slav, constănţeanca foarte simpatică cu multe hobby-uri printre care călătoriile, obiectele făcute de mână şi biciclitul se remarcă cu uşurinţă! Cu ea puteţi merge în free tour-uri în Constanţa. Vă asigur că aveţi ce afla de la Diana, chiar de aţi fost de multe ori în Tomis! Ah, să nu uit de macroul fain adus de Diana pentru duminică (sună interesant alături de vinul de Segarcea adus de Nicky pentru Iulian?).

Alina Cioponea este un călător inspirat, o pasionată plimbăreaţă căreia îi place să încerce tot ce e nou. E una din zânele de la Tyulenovo (veţi vedea mai jos ce vreau să spun ;) ). Bicicleşte, se plimbă, întreabă, ascultă, adună experienţele altora...

Noemi Pîrşcoveanu, cealaltă zână... are atâtea poveşti călătoare faine! Se pregătise cu o săptămână înainte să vină în Vamă cu Andrei şi acum el n-a mai putut veni. Până să plecăm din Bucureşti am povestit cu Andrei de toate despre munţi (plănuiau o traversare a Bucegilor cu bicicleta şi au mers acum câteva zile). Mi-a plăcut mult de ea fiindcă avem cel puţin un punct de vedere comun: nu suportăm să stăm în turmă! Dacă e ceva ce putem face altfel, de ce să nu? Cu Noemi am alergat şi am înotat când era ploaia mai mare, cu Noemi la început de furtună am mers la Şoni şi ne-a uitat Dumnezeu acolo de am întârziat puţin la plecare, cu Noemi am povestit mai tot drumul înapoi spre Bucureşti...Tot Noemi cea mereu zâmbitoare a dispărut din preajmă duminică dimineaţă şi a făcut o plimbare până la "2 mai" mai departe de unde fusesem anul trecut...

Mai sunt câţiva :D!

Desiree Halaseh, o călătoare care nu prea are timp de scris şi ne invită pe facebook "Hai în India". Cred că ar putea povesti non-stop despre India, subcontinentul în care voi ajunge şi eu la anul. A venit cu trenul din Iaşi (cel mai ok mijloc de transport) vreo 7 ore, s-a întâlnit cu George din Brăila (despre el povestesc puţin mai jos) şi cu Iulian, la întâlnirea oficială s-a prezentat scuzându-se că uneori şi ei îi e greu să-şi pronunţe numele :D... Peste tot ne-a împărtăşit din cunoştinţele ei... La Dalboka ne-am săturat cu toţii comandând fiecare altceva şi mâncând la comun (ups, iar mi-a scăpat!)... Când nu vorbea cu noi, asculta muzică în telefon sau dădea sfaturi altor călători... Pe plajă citea "Namaste, Sega" şi mi-a re-dat şi mie impulsul să o citesc deşi o aveam în plan... Foarte faină prezenţă...

George Moga, brăileanul mereu un râs şi o poveste care îţi dă mereu pilula călătoare! E un gurmand plin de poveşti care nu reuşeşte să termine nici una, nici alta (nici mâncarea, nici poveştile) fiindcă le amestecă printr-un pur talent a la Creangă! Chiar dacă a dormit puţin în autocar, nu i s-a făcut lipsită prezenţa. La Dalboka am combinat midiile cu creveţii mult mai complicat de mâncat (alt detaliu anticipat!). Ne-a tot povestit din India şi din China şi parcă nu te mai saturi ascultându-l.

Andreea David, braşoveanca pentru care mereu e drum liber în orice direcţie. Pare firavă, curioasă şi mereu bucuroasă de premiere. După Iulian, este prima pe care am cunoscut-o în Bucureşti înainte de plecarea spre Vamă. A fost încântată de găletuşele lui Tudor şi de multe altele pe care le-a simţit în Vamă!

Lucian Hîrşu, un (foarte) călător prin lumea largă şi atent la tot ce e în jur. A ajuns (ca şi Andreea), pentru prima dată în Vamă, e un pic dezamăgit că nu dă de legendele Vămii, ci mai mult de o ministaţiune în care vechile terase sunt combinate cu hoteluri şi maşini puternice. Clătitele l-au dat gata şi pe el ca pe mulţi dintre noi. Am povestit de prin lumea largă şi parcă ţările nu se termină pentru el niciodată!

Dragoş Nedelcu mereu te întreabă "Are you ready?". A cutreierat pe toate continentele şi orice îl întrebi, deschide în el o cutie a Pandorei plină de informaţii. Că e vorba de China şi de Beijing, că e vorba de Pico de Orizaba, Roraima sau Aconcagua, că e vorba de Jaisalmer din Rajahstan, India sau de Laos, că e vorba de Petra sau de Marele Zid Chinezesc, că e vorba de Thailanda, Tibet, Varanasi sau Amritsar, că e vorba de bilete ieftine de avion pentru orice destinaţie, că e vorba de Caminho del Rey, Marrackesh sau Kilimanjaro, toate sunt la îndemână lui Dragoş.

Ştefania şi Mircea Arghir îşi fac şi ei vacanţele în doi. Sunt şi ei doi constănţeni simpatici care acum nu au făcut baie. Că fiind apa alături, se poate oricând!

Sorin Rusi este un pasionat de avioane, dovadă şi site-ul său Airlines Travel. La Balcik doar a făcut nişte poze la avioane şi ne spunea toate datele despre modelul respectiv. După cum are motto-ul pe site, e "mereu printre nori" şi conectat la realitate foarte puternic. E o prezenţă pe care nu o poţi uita uşor.

Gazdele noastre, Tudor Maxim, Anda şi Duţu sunt foarte simpatici şi super de treabă. Oricând vă veţi hotărî să mergeţi cu ei, nu veţi regreta. Au avut o idee genială cu această întâlnire a bloggerilor de turism şi nu pot decât să îi felicit. După ce am plecat noi, furtuna le-a distrus o parte din acoperiş şi l-au refăcut rapid "mai vânjos" ca în poveştile podului de piatră din copilărie şi a celor trei purceluşi. Cu ei povesteşti, râzi, mănânci, călătoreşti şi nu simţi cum trece timpul.

De mine nu vă mai povestesc nimic, mă cunoaşteţi.

Cu o aşa introducere, mai aveţi răbdare şi pentru aventurile şi pozele de mai jos :D?

Ziua 0 - vineri 14.06.2013

Vineri pe la ora 18.40 e anunţată întâlnirea în Bucureşti în faţa Ateneului Român. Eu ajung pe la 18.00, tot cam atunci e şi George pe acolo şi cum nu văd prea mulţi adunaţi în jurul săgeţii cu Young Tours, caut un loc pe o bancă şi mai citesc câteva rânduri. Apar Iulian cu Andreea, ne adunăm pe rând şi mărim cercul călătorilor, facem prezentările, cum e şi normal reţin doar câteva nume şi pe parcurs lista se va îmbogăţi, cu noi vin şi doi englezi care lucrează cu Tudor, suntem imortalizaţi într-o mare poză în faţa Ateneului (eu încă nu fac poze fiindcă o să am timp destul), pe la 19.00 ne urcăm în mini-autocarul Young Tours şi dă-i spre mare. Oprim pe autostradă o dată ca să ne ferim de furtuna ce se joacă un pic cu noi, lăsăm să ne depăşească nişte bikeri (a se citi vreo 30-40) pe care îi vom vedea în Vamă. Şoferul ştie pe unde să facă dreapta ca să ajungem la ecluza de la Agigea, luăm colegii constănţeni de la ieşirea din autostradă şi printre poveşti (care au început la Bucureşti şi nu se vor termina never ever!) ajungem în Vamă. Tudor ghidează şoferul (sau invers) şi  de pe străduţa principală intră pe una laterală şi ajungem cam pe la 23.00 la Pura Vida Beach Hostel. Terasa e super faină. O vom testa ceva mai târziu! Deocamdată Tudor ne prezintă hostelul şi ne recomandă cum să ne alegem paturile (băieţii în prima cameră cu perdea şi fetele în camerele mai mici). Mie îmi e indiferent fiindcă nu am de gând să stau prea mult în hostel! Unii din noi mai stătuseră la hostel până acum, pentru unii e prima dată! Prima dată am stat într-un hostel acum trei ani în Bergen. Îmi plătisem totul online, am ajuns după ora de închidere a recepţiei şi ştiam de pe site-ul hostelului YMCA care este procedura. Doar îmi luasem cheia/cartela şi seara am ieşit la plimbare. Am mai stat la hostel în Praga, în Botoşani, în Munich, în Antwerp, în Milano, în Roma... Ştiu că pentru unii e nimica toată, pentru alţii e o experienţă nouă! Îmi las rucsăcelul pe pat şi doar cu camera foto merg cu ceilalţi colegi la masă. Nu mai ştiu cine recomandase restaurantul Lyana de lângă noi. Am fi mâncat la noi "acasă", dar de obicei la hostel nu ai masa inclusă. Şi nici aici! În Milano de exemplu unde am stat la hostel pentru 1 euro puteai să îţi iei micul dejun: un croissant, un pahar de suc, 2-3 felii de pâine şi un pic de unt. Cam subţirel! E foarte fain la Lyana şi porţiile sunt gigante! Doar eu şi Andreea ne-am luat meniuri fără carne, restul s-au înfruptat din câte o giga-shaorma sau câte juma de pui divers pregătit.
Cu burta plină e mai uşor să abordezi problema următoare : găletuşa de vodcă pe terasa foarte plăcută a hostelului (nici eu, nici Noemi nu am luat găletuşe fiindcă nu am simţit nevoia; mai degrabă un suc ceva!). Apa e prea rece pentru baie şi oboseala e un pic cam mare (cel puţin pentru cei care au muncit toată ziua). Pe plajă totemul luminat şi muzica all kind of atrag vamaioţii la dans. Sau în jurul focului... Duţu, căţelul lui Tudor se aşează la un moment dat sub masa plină de găletuşe. O reacţie mai necontrolată asupra lui Tudor îl face să se ridice brusc, să răstoarne masa cu tot ce era pe ea şi să sară în apărarea stăpânului. Unii colegi disperaţi, unii calmi... În fond animalul doar şi-a făcut treaba şi oricum nu se mai poate schimba momentul! Unii au stat până la răsăritul soarelui, alţii s-au retras mai devreme la somn. Eu pe la 1.30 îmi salut colegii şi mă bag la somn. Sunt aşa de obosit că nu ştiu când au venit şi ceilalţi colegi.


Ziua 1 - sâmbătă 15.06.2013

Pe la 8.30 începe să fie agitaţie prin cameră. Fiecare se trezeşte la lumina soarelui. De la geamul mare al camerei noastre se văd plaja şi marea printre copacii şi plantele din grădina hostelului. Mie sincer îmi e cam foame şi tare aş vrea să merg să îmi iau ceva de mâncare. Un iaurt sau sana şi nişte biscuiţi ar fi tare buni! Noemi vine cu un iaurt căutat prin toate magazinele din Vamă şi chiar mă face să îmi doresc şi eu. Până acolo mai e ceva fiindcă dragii mei colegi s-au adunat la una din mesele de pe terasa din faţa hostelului la o cafeluţă. Cum eu nu beau cafea, gust un pic din sărăţelele lui Noemi şi din prăjiturile aduse de Iulian. Sunt făcute de mama lui şi ne lingem pe mâini de cât de bune sunt! Asta ar fi o şedinţă de studiu! Mă duc de-mi iau un iaurt cu nişte biscuiţi pe care îi asimilez repede. Şi la plajă! Unii dintre noi se bagă în apă, eu încă nu mă simt în largul meu şi prefer doar să povestesc cu  Lucian de vacanţele din viitorul apropiat, cu Desiree de tot felul de locuri sau de bloguri, cu Diana, cu Dana... Timpul trece şi se cam face miez de zi când vorbisem cu Tudor să plecăm spre Bulgaria. Căci în programul nostru de azi este un circuit de o jumătate de zi la Tyulenovo, Kaliakra, Balchik şi Dalboka. Îmi vine în minte melodia "Jumătate tu, jumătate eu" de la Stigma :D. Jumătate România, jumătate Bulgaria! Vorbim cu Tudor care ne aştepta la hostel cu motorul maşinii pornit şi, după o sfătuire cu cei care au mai fost în locurile amintite mai sus (căci unii mai gustaseră din "prăjiturile" coastei bulgăreşti!), hotărăsc să mergem întâi la Tyulenovo şi Kaliakra, apoi la Balcik şi la întoarcere să rămânem la cină la Dalboka. Pornim la 12.30 la drum, în 10 minute suntem la punctul de frontieră şi e mare coadă. În principal maşini şi autocare turceşti şi urcainiene cărora li se verifică vizele. Noi ne bucurăm de libertatea de trecere şi vom sta mai mult pentru că americanului nostru, Drew, i se verifică paşaportul (mai e un american cu noi, Scott, care îl ajută sau lucrează peste vară la Tudor). În timpul aşteptării facem şi o mică şedinţă foto cu lanul de grâu şi macii româneşti.
Pe E87/DN9 mergem prin Durankulak (Дуранкулак) până în Şabla (Шабла) unde facem stânga pe DN 901 până la Tyulenovo (Тюленово) (13.50).

TYULENOVO (Тюленово)

Suntem pe malul mării şi îmi place teribil ce văd. Un mic golfuleţ coboară la mare tăind faleza de vreo 20-25 de metri. Colegilor le e foame şi vor să mănînce ceva la hotelul-restaurant Delfina (Делфина). Mie nu îmi este deloc foame (deh, am mâncat de dimineaţă!) şi îi spun lui Iulian că plec pe faleză pentru explorare. Convenim să mă sune cu 20 de minute înainte de plecare (mai târziu îşi dă seama că nu mai are numărul meu în telefon fiindcă şi l-a schimbat, dar eram lângă autocar!). Merg  spre sud pe faleză, vin şi Iulian cu Noemi şi cu Alina, le surprindem într-o şedinţă foto pe cele două zâne (ce povesteam mai sus!) şi se întorc cu toţii la colegi. Eu rămân să cercetez faleza. Aici mă simt în largul meu şi Iulian îmi şi spune asta. Doar mă cunoaşte puţin ;)! Aşa interesant pare spre sud că îmi vine să alerg de bucurie. Nu îmi vine să sar în apă când văd "balenele" de piatră descoperite de valuri, descaţăr într-un mic bazin de scurgere a apei în care văd o frumoasă cascada ce înegreşte calcarul alb, ajung la podul natural şi la panoul explicativ despre eco-poteca Tyulenovo care face parte din reţeaua Natura 2000 sub numele "Kaliakra" (sub directiva 79/409/EEC privind conservarea păsărilor sălbatice - 237 de specii de păsări identificate) şi "Complexul Kaliakra" (directiva 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice). În aria protejată sunt incluse coastele stâncoase, zona de stepă ponto-sarmatică (ierburi, licheni, scoici, speciile protejate bujorul de stepă dublu (Paeonia tenuifolia) şi iarba şarpelui (Goniolimon collinum)) şi cea marină. În faleză s-au descoperit foarte multe peşteri în special subacvatice în care arheologii şi speologii au găsit ancore, tunuri, armuri, artefacte, bijuterii, oale etc. provenite din numeroase naufragii (informaţii de pe panoul informativ de la marginea falezei). Merg pe podul natural puţin, nu cobor prea mult spre apă şi mă întorc fiindcă sper să ajung spre capul Kaliakra. Tudor renunţase la acesta fiindcă e destul de târziu şi nici eu nu-l întrebasem cât e până acolo. Sunt vreo 20 kilometri în linie dreaptă şi 24 de kilometri de mers! De pe pod văd primele peşteri şi coloane subacvatice. Continui pe poteca de deasupra falezei, cobor la primul ponton natural până la vreo 3-4 metri de apă şi simt valurile cum se lovesc pe sub stâncile pe care stau, coloanele şi peşterile continuă până la următorul ponton unde sunt câţiva pescari pe care îi las liniştiţi să-şi ademenească prada, trec pe lângă nişte cavităţi cu o saltea roz lăsată acolo (de vreun cuplu singuratic sau de practicanţi yoga?), continui pe faleză şi la următorul ponton mă gândesc să variez un pic poteca. Cobor la o mică plajă stâncoasă unde sunt câţiva bulgari, trec o brână surplombată şi dau să urc pe un vâlcel înierbat. Cu doi metri înainte să ajung sus, văd doi şerpi de vreo 60 de centimetri lungime şi circa 4 centimetri diametru dintre care unul sâsâia la mine ameninţător dintr-o gaură. Mă sperie şi sar un metru în spate. Îi las lui terenul şi mă întorc pe unde am venit pe brână şi apoi pe nişte trepte roşiatice. Mă liniştesc şi continui pe poteca de deasupra stâncilor până deasupra şerpilor. Pe potecă mă mai sperie un şarpe de iarbă de vreo 20 de centimetri care dispare rapid din faţa mea. Sunt sub efectul şerpilor de mai devreme! Mai trec prin mici bazine secate, pe o stâncă văd câţiva cormorani, admir blana tigrată a valurilor pe azurul mării, mai cobor pe un alt ponton de stâncă între două văi cu baza în apă, peste un alt pod natural trec pe lângă alţi doi pescari extrem de liniştiţi şi în faţă văd o fereastră în stâncă. A trecut o oră şi mai am vreo jumătate de oră până la plecare. Gata, Cezare, întoarce-te! Mai e destul până la capul Kaliakra, nu doar ce văd eu în zare! Prin stepă nu mai cobor de fiecare dată la faleză şi în 15 minute sunt la autocar. Colegii abia terminaseră de mâncat şi vor să meargă şi ei puţin pe faleză. În ultimele 5 minute mă şi plouase un pic şi chiar mă bucur că m-a mai răcorit. Mi se spune că mai avem chiar 45 de minute până la plecare şi eu nu am de ce să merg cu ei încă o dată până la primul pod natural. Aşa că îl anunţ pe Tudor că mă duc în nord puţin pe faleză. Cu excepţia lui Tudor (care ştie zona şi vrea să se odihnească puţin), toţi colegii s-au dus până la pod şi chiar unii - Dragoş, Anca şi Noemi - au coborât şi au sărit în apă de la câţiva metri de pe stânci). Eu am mai mers pe coastă vreo 10 minute pe la alte peşteri, poduri, coloane şi pietre lovite de valuri şi m-am întors în timp util la autocar. Fiindcă mai aveam timp, mi-am luat şi un suc Prigat de 2,20 leva care s-a scurs imediat pe gât. La 16.05-16.10 plecăm spre Balchik.























Mergem prin Kamen briag (Камен бряг), Bulgarevo (Българево), Kavarna (Каварна) şi Topola (Топола) şi prin oraşul aflat pe terase coborâm la faleza de sub grădinile Balcikului (Балчик).

BALCIK (Балчик)

Orăşelul e frumos şi aş vrea să avem timp (eu şi Iulian) să explorăm un pic şi străduţele oraşului, dar Tudor ne dă doar două ore timp de vizitat. E foarte puţin pentru vilele şi grădinile construite cu pricepere pentru reşedinţa de vară a reginei Maria! Pentru grădini plătim 5 leva intrarea şi încă 5 pentru vila "Cuibul liniştit" - castelul reginei Maria. Cu Mira, Cristi şi Lucian vedem în grabă grădinile printre vilele (muzee, restaurante, apartamente private) ce formează domeniul de la Balcik. Toate panourile descriptive sunt în bulgară, engleză şi română!

Aveţi în prima imagine o hartă orientativă.
Prima dată trecem peste Puntea Suspinelor care sare peste apele ce cad din marea cascadă spre mare. Podul de piatră este construit ca parte a bazei aleii de pe malul mării. În partea vestică a punţii sunt clădiri legate de nevoile mondene şi de viaţa de zi cu zi (construcţii de locuit, bucătărie, mori, casa modistei regale, vila "Cuibul liniştit", aleea Secolelor şi salonul de fumători) şi în cea estică se află grădinile Ghetsimani, Grădina englezească, Magnolia aromată, Nimfeumul, capela Stella Maris, elemente care ţin de căutările spirituale, de fericire, frumuseţe, credinţă şi speranţă. Micul pod leagă şi desparte cele două lumi materială şi spirituală între care trecerea nu este aşa de uşoară. De aici şi denumirea de Podul Suspinelor. Există o superstiţie conform căreia dacă îţi pui o dorinţă şi treci puntea cu ochii închişi, ea se va îndeplini. Construcţia gândită a întregului complex mă duce cu gândul la castelul Iulia Haşdeu din Câmpina şi denumirea Podul Suspinelor la podul omonim din Veneţia. Doar că acolo erau suspine de tristeţe după ultima judecată a ducelui înainte de aruncarea definitivă în temniţă. Vouă vă inspiră ceva detaliile de mai sus?
Trecem prin Grădina Englezească şi apoi prin partea de sus a colţului Magnolia al Grădinii Valului Albastru, prin templul Nimfeum şi pe Aleea cu Crini Regali ajungem la capela Stella Maris (capela construită în 1932, plină de simboluri creştine unde a fost pentru un timp inima reginei Maria; o copie a acestei capele se găseşte lângă castelul Bran) şi ajungem la Izvorul Sfânt. Potrivit legendelor apa are proprietăţi terapeutice, purifică gândurile şi alungă oboseala şi se scurge pe un canal în trepte spre grădina Ghetsimani. Tot legendele spun că o fetiţă oarbă şi-a recăpătat vederea după ce s-a spălat cu apa izvorului într-o zi de sf. Marina. Puterea apei tămăduitoare şi a sfintei Marina sunt recunoscute şi de creştini şi de musulmani pentru că toţi suferă la fel indiferent cum îl numesc pe Dumnezeul lor. Ajungem până la capătul Grădinii Ghetsimani şi ne întoarcem prin Grădina Valului Albastru pe scări spre vila Prinţul Nicolae (Săgeata Albastră) (pentru cei care merg cu trenul spune ceva expresia asta :D?).











La vila Prinţul Nicolae avem parte de o degustare de vinuri. De fapt vila chiar a avut rol de vinărie a reginei unde se păstreză vinuri exotice de producţie mică din zonă, rachiuri şi brandy. Sunt vinuri mai vechi sau mai noi cu migdale şi cu trandafir şi o foarte bună ţuică cu pepene galben. Unele exponate au chiar 100 de ani şi nu sunt la vânzare!

De aici mergem prin Grădina Botanică/Grădina Divină/Grădina lui Allah cu foarte mulţi cactuşi şi lăsăm în dreapta serele de legume (pe care nu le mai vizităm).




Între porţile din fier forjat ale Fântânii de Argint curge apa cea mai rece şi mai curată din tot complexul. Fântâna se aseamănă cu cea samariteană din Sihar care reprezintă sfârşitul suferinţei şi locul accesibil de întâlnire al tuturor. Mai multe informaţii aflaţi la faţa locului!
Ieşim din grădinile botanice, iau câţiva magneţi de frigider de la chioşcurile aflate la nordică a domeniului şi prin Ghereta Santinelei (intrarea principală dinspre uscat cu porţi grele de lemn de unde santinelele supravegheau călătorii întârziaţi pe cele patru direcţii principale ale domeniului) revenim spre vilele cele mai importante. De la turnul de control spre mare pe stânga vedem unul din plopii seculari păstraţi peste ani. Trecem prin Grădina Pomilor Plângători, lăsăm în dreapta vilele Izbânda şi Cazarma şi apoi vila Ciuperca, Mănăstirea şi Ferma şi ne adăpostim puţin de ploaie prin mijlocul grădinilor în ideea de a ajunge la "Cuibul liniştit".



Până la Cuib dăm de vila Gutman unde găsim o pereche de miri care se pregătesc de nuntă. Acum sunt la episodul "poze". Nu mă pot abţine şi le fac şi eu o poză. De fapt o să le mai fac câteva în Grădina Ghetsimani! Ea e bulgăroaică şi el spaniol. Cum s-au găsit, nu ştiu!
Prin Grădinile Răţuştei/Labirint coborâm în sfârşit la "Cuibul Liniştit". În Labirint ne oprim puţin să ne adăpostim de ploaie şi deasupra palatului reginei Maria vedem un frumos curcubeu.
În serpentinele Labirintului trecem pe lângă vilele Suita şi Elisa lângă care ne întâlnim cu Noemi care venise din partea cealaltă. Intrăm prin intrarea de sus a vilei "Cuibul liniştit". La intrarea castelului (fiindcă noi am mers în sens invers celui turistic obişnuit) sunt câteva panouri informative despre statului istoric al Dobrogei (părţii sudice), despre dezvoltarea Coastei de Argint între 1913 şi 1940, despre Maria Alexandra Victoria, prinţesă de Edinburgh, care datorită neînţelegerilor dintre rude privind căsătoria cu prinţul George de Wales (devenit George V al Marii Britanii), s-a căsătorit cu prinţul Ferdinand de România. Regina a fost o artistă (pictoriţă, poetă, scriitoare) şi şi-a exprimat dorinţa ca inima ei să rămână la Balcik (castelul ei de vis) în capela Stella Maris. Castelul a fost construit după viziunea reginei Maria: "...casă albă, rezistentă, cu linii simple, în stil turcesc; casă a cărei etaj superior este mai evidenţiat decât etajul inferior, casă cu acoperiş larg şi fundaţii aproape în mare, înconjurată de terase de piatră, care puţin câte puţin devin un paradis de flori". Descriind casa ca "pe jumătate italiană, pe jumătate turcă", Maria o denumeşte cu numele turcesc "Tenha Yuvah" care înseamnă "Cuibul Singuratic". Tema italiană continuă în "grădinile suspendate", terase abrupte sculptate în stâncă separate de ziduri de piatră locală şi acoperite cu borcane italiene şi cruci de piatră din România. În ultimii ani de domnie a reginei Maria (până în 1938) castelul a funcţionat în regim autonom datorită apelor prin care se obţinea energie electrică. După ce a fost folosit drept casă de vacanţă, în 2002 conplexul arhitectural a fost declarat monunent de cultură din categoria "importanţă naţională". Castelul este un centru cultural chiar dacă s-au modificat funcţiile iniţiale ale unora dintre clădiri. Minaretul vilei nu are importanţă religioasă, ci e mai mult o reverenţă faşţă de tradiţiile culturale balcanice. Harpa eoliană din vârful minaretului sună ca un râset în bătaia vântului. Sunt vizitabile câteva săli cu obiecte de muzeu.




De la castel trecem pe lângă atelierul de croitorie al reginei şi pe Aleea Vinului mai ajungem încă o dată la capela Stella Maris.
Prin templul Nimfeum şi prin grădina Ghetsimani mai fac câteva cadre mirilor, ajung puţin şi lângă cascada mare şi prin Grădina englezească mă grăbesc să fiu la timp la autocar. Nişte pescari liniştiţi tocmai ce îşi lăsau năvoadele la apă.





Urmează ultimul "obiectiv" al zilei : ferma de midii şi cina de la Dalboka. Pentru asta din Balcik ne întoarcem prin Kavarna (Каварна) şi înainte de Bulgarevo (Българево) facem dreapta spre mare spre golful Dalboka (Дълбока).

DALBOKA (Дълбока)

Fiindcă panta e prea abruptă, lăsăm autocarul în capătul de sus al pantei şi coborâm pe picioare cam un kilometru până la restaurant. Asta ne face poftă de mâncare şi la urcare ne va face şi digestia! Pe pantă nişte fete reuşiseră să bage maşina în şanţ şi le-am ajutat cu împinsul şi cu un şofer profesionist să scape de belea. Ferma din larg îmi aduce aminte de platformele marine şi de filmul "Fălci". Ar fi o idee ca ecolog să lucrez aici?
Restaurantul este foarte fain şi fiindcă e vestit, mereu e aglomerat şi trebuie să îţi faci rezervare (s-a ocupat Tudor de asta!). Mergem la o masă mare, ne hotărâm cu greu ce să ne luăm (sunt tot felul de variante de midii ieftine şi în cantităţi imense) şi fiecare îşi ia altceva ca să le putem testa pe toate. Eu de exemplu mi-am luat o ciorbă de peşte (cu pui) şi midii natur condimentate (500 de grame!). George şi-a luat creveţi, Desiree şi-a luat midii natur simple, Ştefania şi Mircea şi-au luat printre altele nişte icre foarte gustoase, berea Kamenitza e 2 leva, aşa cum găseşti peste tot prin Bulgaria. Meniul îl poţi găsi aici, dar tot la faţa locului te hotărăşti ce să mănânci! Am făcut socoteala şi cu toţii am plătit cam 90 de leva adică vreo 50 de lei! Până să ne aducă mâncarea, am vorbit cu patronul pentru o bună prietenă să lucreze aici şi mi-a dat o adresă de mail prin care să ia legătura direct şi cu Iulian am alergat puţin pe malul mării sperând că după colţ vom mai putea prinde soarele la apus. Care colţ că faleza continuă fără sfârşit! Un crab micuţ îmi taie la un moment dat calea, pe vreo patru metri avem de aşteptat câteva secunde să se retragă valul ca să putem trece, m-am şi julit pe mână în graba mea fotografică... Cert e că am prins nişte culori tare faine!






Cam pe la 22.00 terminăm masa şi cu burţile pline pornim spre casă. Deocamdată avem de urcat panta până la autocar. Mergem încet că digestia nu ne lasă să alergăm, Andreea are probleme cu respiraţia şi Iulian o ia în spate şi aleargă cu ea pe lângă noi, şoferul (unul din ei fiindcă sunt doi la schimb!) întoarce autocarul gol, ne urcăm în el şi la drum spre casă. În vamă stăm vreo jumătate de oră la fel ca la venire şi undeva puţin înainte de ora 00.00 ajungem la hostel. Eu mai stau un pic la poveşti cu colegii şi aproape de ora 1.00 mă retrag la somn. Ei au continuat cu poveşti şi cu vin de Segarcea până la răsăritul soarelui. Mă simţeam atât de obosit încât abia am avut chef de un duş rapid. Mi-am pus căştile de la telefon în urechi şi am adormit buştean. Ştiu că şi Noemi s-a culcat mai devreme şi restul au stat până dimineaţă la răsărit. Vă daţi seama cum am dormit dacă mi-a căzut telefonul care avea sunetul la maxim pe gresie, Lucian s-a chinuit un pic şi a reuşit să îl oprească şi eu nu am auzit absolut nimic! Doar dimineaţă mi-a povestit Lucian ce s-a întâmplat!

Ziua 2 - duminică 16.06.2013

Colegii erau dimineaţă praf de nesomn şi de băutura de aseară. Eu în schimb m-am trezit mai fresh ca niciodată. Până la urmă lumea se trezeşte, mai puţin Iulian care ne rugase să îl trezim pe la 12.00-12.30 ca să aibă timp să ajungă cumva în Constanţa la trenul de 16.55 spre Mediaş. Pe la 12.00 am tras un pic de el şi a mormăit ceva de trezire (îl va duce Nicky până la Constanţa cu maşina)! Cândva dimineaţă ne adunăm la masă la cafea ca şi ieri, mai povestim un pic, mie îmi e tare foame şi mă duc să-mi iau ceva de mâncare. Întreb de hamsii şi de clătite şi atrag mai mulţi cu ideea asta. Aşa că ne îndreptăm spre clătite şi Anca e singura care prinde şi ideea hamsiilor. Căutăm toate locurile unde am putea găsi ("La piraţi" e prea devreme pentru hamsii) şi găsim chiar vis-a-vis de clătităria "La papa bun". Luăm fiecare câte o porţie de hamsii cu bere draft, povestim de una-de alta, timpul trece şi colegii au dispărut de la clătite. Nu-i bai că îi găsim noi! Eu nu las deloc mujdei în farfurie şi chiar cer două felii de pâine ca să iau şi ultima picătură de mujdei! La clătite e greu de ales la ce meniu mare au! Aseară îmi luasem doar una cu ciocolată şi una cu brânză! Acum aleg "thai ceai" (clătită cu legume picante la tigaie) şi mănânc cu poftă. Chiar de va cere un iaurt după! Cu Anca merg desculţ spre hostel (că aşa îţi obişnuieşti tălpile cu condiţii mai grele; chiar când am venit la clătite le spuneam colegilor că dacă nu te concentrezi la ceea ce te înţeapă sau te zgârie pe tălpi, poţi merge pe orice!), pe moment aleg să mă duc pe plajă unde o găsesc pe Desiree cu romanul de aventuri spirituale în India, Namaste şi mi se re-aprinde dorul de a-l citi. Sper să îl iau cât mai curând! Apar pe rând colegii şi care vrea, intră la o baie în mare. Acum am şi eu chef, las telefonul, şapca şi portofelul pe prosopul unei colege şi ţuşti în apă! Nu mă omor eu după bălăceală, dovadă că mă duc de două ori după geamandură şi ies pe plajă. Nu-mi luasem prosop, nimic la mine şi mă aşez pe nisip între prosoapele colegilor să mă usuc. Vorbim, plănuim, timpul trece... Se apropie ora 12.00 şi Diana ne invită la un macrou afumat pe care l-a adus de la un coleg de serviciu. Colegele îşi strâng pe rând prosoapele şi ca urmare telefonul, şapca şi portofelul meu sar de pe un prosop pe altul până ajung la proprietar! Pe terasa faină a hostelului ne adunăm într-un separeu cu o cutie de vin de Segarcea de 5 litri şi macrou afumat care aşteaptă să fie devorat. Şi nu aşteaptă prea mult! Foamea e mare, veselia e mare, norii se cam adună! Fac ceva poze de la înălţime cu aparatul fiecăruia şi începem să mâncăm din peştii foarte faini şi bine pregătiţi. Pentru doritori e şi un peşte în stil sushi!


Mai rămăsese un macrou nedigerat şi hop de nicăieri apare Noemi zâmbăreaţă ca întotdeauna. Îmi spusese mai devreme că vrea să meargă până în "2 mai" la explorare a locurilor. Fusese mai devreme pe plajă pe cei 4-5 kilometri, mai povestise cu ceva localnici... Intră în jocul macroului şi vîntul începe să fluture perdelele terasei. Imediat începe să plouă şi mă întreabă: "Vii în mare?" "Haide!" Alergăm prin ploaie direct în apă cu Duţu după noi. E minunat de caldă apa şi parcă nici nu mai contează că plouă. Bucuria e cea mai mare! O mică bălăceală şi revenim bucuroşi la colegi. Furtuna îşi face de cap în Vamă! Veniseră nişte nori de pe uscat şi toarnă din ei la greu! Marea e liniştită (circa 15.30)!
Când o pornit ploaia şi mai tare, creşte şi foamea! "Hai la Şoni!" Prin ploaie tot cu Noemi mergem la vecini şi  ne bucurăm de ploaia care se scurge de pe acoperişuri şi din cer, de muzica faină ungurească şi de meniul foarte variat. Fain meniu scris de mână pe un caiet dictando! Cât o mai ţine şi meniul pe ploaia asta! DJ-ul e foarte zen şi alege muzica exact cum trebuie: nici prea tare, nici prea încet, nici prea zgomotoasă, nici prea de adormit copiii! Fata care ne serveşte e foarte simpatică şi ne ajută în alegerea felurilor de mâncare. Ne povesteşte despre fiecare opţiune a noastră. Împreună cu ea facem alegerea cea mai bună. Noemi îşi ia pui cu vişine, eu o supă de linte şi orez indian şi fiecare câte o porţie de gomboţi cu stafide. Porţiile sunt aparent mici pentru preţul lor, dar te saturi! Şi gomboţii... sunt un fel de găluşte cu prune cum îmi făcea bunica mea când eram mic! Tasty! Parcă nu ne vine să plecăm. Fetele care servesc la masă sunt de admirat. Prin ploaie, prin vânt nu au nici o taină să îţi aducă de mâncare! La supe chiar ploaia mai adaugă un plus de savoare! Fata care ne-a servit (nu pot să îi spun chelneriţă fiindcă nu îmi place să categorisesc oamenii) întârzie puţin fiindcă se udase prea tare şi a şi început să strănute. "Hai noroc!" Vine îmbrăcată bine, mai glumim puţin şi cam vine vremea să plătim şi să mergem la autocar. Mai ales că venise şi o colegă de ne-a spus că autocarul e pe picior de plecare!
La 17.30 suntem cu bagaje cu tot în autocar. Plouă de rupe şi nici nu pare să se oprească. Tudor şi Anda au rămas în Vamă să mai strângă ce mai era de strâns şi au avut parte de o furtună urâtă care le-a dărâmat o parte din acoperiş. Cum sunt oameni harnici, a doua zi totul e ridicat mai solid şi mai sănătos.

Când vreţi să mergeţi în Vamă şi de nu aveţi melancolia statului la cort, a trezitului cu faţa în nisip, a berilor uitate "pe un colţ pe-o etajeră", a muzicii folk, a focurilor de pe plajă şi a chitărilor, a vremurilor Depeche Mode, Led Zeppelin, Pink Floyd, Bob Dylan etc, mergeţi la Pura Vida Beach Hostel pentru iz de Vamă şi distracţie. Noi ne-am simţit super şi sunt convins că orice week-end petrecut acolo va rămâne mult timp în amintirile voastre!

Namaste!

2 comentarii:

  1. Mă, da mult mai scrii!
    Nici eu nu am băut din găletușa cu votcă, sunt fan sucuri. Iaurtul ăla nu era de la primul supermarket, colindasem chiar toate magazinele ca să găsesc ce-mi trebuie. Eu zi că erau doi americani printre noi: Drew și celălalt.Nu te cred că ai dat peste șerpi până nu văd dovezi: o fotografie, o mușcătură ceva :-)) Și nu m-am dus în 2 Mai pentru că mă plictiseam, ci pentru că aveam niște ore la dispoziție, tocmai bune pentru explorat :-D

    Îmi place că ai stat să descrii fiecare obiectiv turistic ca la carte. Eu zic să le evidențiezi printr-un paragraf nou pe fiecare în parte, că îți obosește ochiul fără repere ;-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Gracias, colega şi scuze de greşeli. Am făcut corecturile de rigoare. Tell me if it's enough.

    O poză cu capul sâsâitorului este între multele de la Tyulenovo. Mai precis în gaura din imaginea asta: http://4.bp.blogspot.com/-euVj00BfBZk/Uc8fl-zd6kI/AAAAAAAAPg4/giqLGWPp8YA/s320/DSC_0320.JPG. Muşcături de la femei poate mai ascund, de la şerpi nu am de ce ;)

    RăspundețiȘtergere