Maroc 19-30.08.2016 - ziua a treia/day 3 22.08.2016

După cum spuneam ieri, ne-am plănuit o plecare matinală ținând cont de ploaia de după-amiază. Mi-era așa un pic teamă că vom avea zăpadă la mijloc de august după ninsoarea de aseară și totul e uscat. Așa că Muntele ne promite o zi tare faină!

Ne trezim pe la 6.00, mâncăm ceva rapid de dimineață și căutăm să facem cât mai puțin zgomot. E deranjant pentru cei care nu au planuri de vârfuri azi, cei care au ca scop să urce sunt în picioare ca și noi. Cu tot ce trebuie în rucsaci mici de tură, cu bețele în mâini, îmbrăcați adecvat (geacă impermeabilă, căciulă, mănuși, cagulă de rezervă) suntem la 6.40 în fața cabanei, facem câteva poze și pornim la drum. Văzusem un grup care a pornit cu ghid pe poteca ce urcă spre Tizi n Toubkal (șaua Toubkal) aflată între cele două vârfuri de peste 4000 de metri cu denumire asemănătoare. În masivul Toubkal mai este și patrumiarul Imouzzer (4040m) aflat pe creasta nordică a vârfului principal! Mergem după ei până puțin după prima cascadă (studiasem poteca de ieri cu ochii minții și cu descrierea în mână) și vedem că fac prea multe pauze. Trecem în față!

As I said yesterday, we planned a morning start knowing about the afternoon rain. I was afraid that we might have snow in mid-august with the snow from last night and now everything is dry. So the Mountains promises a very good day!

We wake up at 6.00, eat something fast and look for not making so much noise. It is annoying for the ones who plan to stay here or sleep, the ones who climb up are ready like us. With everything packed, with the poles, dressed appropiately (anti-rain coat, winter cap, gloves, hood) we are ready at 6.40 in front of the refuge, make some pictures and start t owalk. We saw a group with a guide walking on the path to Tizi n Toubkal (Toubkal saddle) between the two 4000 summits with similar names. There is another 4000 summit in massive Toubkal (Imouazzer, 4040m) on the north ridge of the main summit! We follow them to the first waterfall (we studied yesterday the path in our mind and with the description on the phone) and see them making a lot of breaks. We go ahead of them!

Întâi urcăm pe dreapta văii și o potecă ne duce în marele grohotiș. E prea alunecos. ”Cezar, nu ai luat-o bine, mergi mai la stânga!” Are dreptate Ștefan, crește panta și grohotișul nu ține. Găsesc o potecă la stânga și ajung pe platforma de sub banda galbenă de piatră. Aici vedem poteca largă și evidentă. Prin semi-întuneric vedem pete albe de zăpadă căzută aseară. Poteca ne duce spre stânga până la capătul benzii și apoi cotește drepta pe un vâlcel pietros. Îl urmăm în sus și ieșim pe plăci mari și înclinate deasupra benzii. Facem puțin dreapta spre centrul văii, apoi la stânga alegem un vâlcel care ne urcă într-o zonă de platou undeva pe la 3450 de metri. De aici poteca urcă foarte clar pe versantul drept aflat sub peretele nordic al vârfului Toubkal West. Undeva deasupra lui e o variantă de potecă spre vârful amintit! În spate se luminează și creasta Akioud (4030m)-Afella (4040m)-Biguinoussene (4007m) se înroșește în culorile răsăritului. În stânga și în dreapta noastră avem (cum ne uităm spre vale) creasta vestică a Toubkal West, respectiv creasta vestică a lui Imouzzer zimțată. Spectacol care poate fi înțeles doar din imagini!

At the beginning we climg up on the right and the path takes us to the big scree. It is too slippery. ”Cezar, it's wrong, go to the left!” Ștefan is right, the slope is bigger and the scree is unstable. I find a path to the left ant reach the platform under the yellow rock band. We found the large obvious path! In semi-darkness we see white snow spots from last evening. The path takes us to left to the end of the band and then turns right to a rocky small valley. We follow it up to some big plate inclined rocks above the band. We turn right to the center of the valley, then choose a small valley that takes us to a plateau around 3450m. Starting from here, the path goes clearly on the right side under the nordic wall of Toubkal West. There is a path above this wall! In our back the ridge Akioud (4030m)-Afella (4040m)-Biguinoussene (4007m) colors to red in the sunrise colors. On the left we have (as we look to the valley) the western ridge of Toubkal West and on the right we have the western jagged ridge of Imouazzer! You understand the show in the following images!

Tot spre est în urcare și sub Toubkal West ajungem în căldarea superioară la 3750 de metri și urcăm poteca mai abruptă în serpentine strânse. Tot cad pietre și pietricele! Depășim ultimul prag și ni se îndulcește panta de sub șaua Tizi n Toubkal. Urcușul direct (sunt multe serpentine ce pot fi folosite pe peretele sudic al vârfului Toubkal) ne duce până în șaua aflată la 3950 metri altitudine. Ne simțim perfect, parcă aș fi la nivelul mării! Aș fi vrut ca preview să mergem întâi pe mai micul Toubkal West și apoi pe cel mare. Inversăm ordinea fiindcă amândoi ne dorim să atingem cea mai mare altitudine.

Continuing to est and up under Toubkal West we reach the upper bowl at 3750 and walk up on the steep path with tight bends. Small rocks are falling down! We overpass the last thresold and the slope is smaller from here to Tizi n Toubkal saddle. The direct path (there are curved paths on the southern wall of Toubkal) takes us to the saddle at 3950m altitude. We feel perfect as we could be at the sea level! I wanted to go first on Toubkal West as a preview and then on the big one. We turn the order because we both wanted to reach the highest altitude.

Sunt două variante: una pe creastă și alta pe sub creastă și o abordăm pe a doua pentru a putea menține un ritm constant. Poteca ne urcă încet și sigur spre platoul vârfului. Chiar de am prins elan și văd piramida metalică a vârfului (îmi e cunoscută de prin poze), mă opresc cu 50 de metri înainte de vârf și aștept să ”călcăm” amândoi pe vârf. Așa este corect, așa se face!

There are two ways: one on the ridge and another under the ridge and we follow the second one for a constant rhytm. The path goes up slow and safe to the plateau of the summit. Even with great soar and with the metalic summit pyramid in my view (I know it from pictures), I stop 50 meters before the summit and wait to ”step” both on the summit. This is right!

La fix trei ore de la plecare suntem pe Jbel Toubkal (Jebel=Jbel=munte), vârful cel mai înalt al Africii de Nord la 4167 metri altitudine! Muntele ne-a permis să ajungem aici, tot el ne va permite să și coborâm! Ne felicităm reciproc, salutăm pe cei doi ciobani berberi care veniseră aici să se mai întâlnească și cu alți oameni (până să plecăm noi doi de pe vârf, ei porniseră spre șaua nordică - North Cwm, North Col - spre Imouazzer). Facem poze cu ei și cu ceilalți marocani care sunt aici. Nu am remarcat nimic în engleză deci bănuiesc că sunt doar localnici. Facem poze în toate direcțiile, dau câteva mesaje prietenilor și rudelor dragi din țară (chit că înțeleg mai mult sau mai puțin bucuria atingerii vârfului), bem apă și mâncăm niște biscuiți și un fel de cremă de ciocolată (luasem special pentru vârf). Cred că în total am stat cam o oră aici pe o vreme perfectă.

After 3 hours from the start we are on Jbel Toubkal (Jebel=Jbel=mountain), the highest summit of North Africa at 4167 meters altitude1 The Mountain allowed us to come here, he will also allow us to go down! We congratulate each other, salute the two berber sheppards who came here to meet other people (before our leaving, they started to go down to North Cwn - North Col to Imouazzer). We make some pictures with them and other morroccans around. I haven't noticed any word in english and I suppose only for locals. We take pictures all over, I send some messages to the relatives and friends from home (even if they understand more or less the joy of touching the summit), drink some water and eat a kind of chocolate cream with biscuits (specially for the summit). I think we stood here about an hour on a perfect weather. 

Când să plecăm, a venit un grup vesel care tot făcea poze pe piramida metalică. Fiecare cu modul lui de a se bucura :D! 

Pornim la vale aproximativ pe același traseu pe care am venit. Aproximativ pe același traseu fiindcă eu caut să cobor cât mai mult pe creastă. Ștefan alege varianta mai liniștită pe poteca de venire. Marginea crestei mă duce pe buza unor căldări de câteva sute de metri bune, poate peste mia de metri, admir și pozez giganții pereți, mai cobor tot pe creastă până într-o mică șa și revin printre stânci la poteca sigură de mai jos. Mergem amândoi în Tizi n Toubkal cu ideea de a urca și pe Toubkal West. Poteca este evidentă în urcare ușoară pe panta nordică a vârfului. Ultima parte a urcușului încă nu se vede!

When we were about to leave, a happy group came and they made pictures on the metalic pyramid. Each with his/her own way of feeling happy :D!

We start to go down on almost the same route. I say almost because I try to go down on the ridge. Ștefan chooses the safer way on the low path. The limit of the ridge takes me to the line of some deep bowls (maybe 1000 meters depth), I admire the walls and take pictures of them, go down to a little saddle and then to the safe path lower. We go to Tizi n Toubkal having the idea of climbing Toubkal West. The path is obvious in easy hikking on the northern part of the summit. The last part is unseen now!

Urcăm un pic pe pantă până la intrarea într-un canion aproape vertical (cred că aș putea face o asociere cu Strunga Dracului din Făgărași), mai mergem vreo 50-70 de metri și vedem poteca ce urcă la stânga spre o șa. E friabil totul aici și nu e nici o problemă. Fiecare pas ne duce cu atenție puțin peste 4000 de metri într-o mică șa. De aici ar mai fi o formalitate! Ștefan nu ar mai urca, eu țin să urc. Ca urmare se oprește aici, eu fac câțiva pași de cățărare elementară, trec de un horn de vreo 3 metri, parcurg o brână aeriană suspendată și văd că mai am o mică șa și apoi zona de maximă altitudine. Șaua cere atenție la un horn elementar cum sunt multe pe creasta Pietrei Craiului. Și iată-mă pe punctul cel mai înalt al crestei, deci pe Toubkal West (4030m). Al doilea patrumiar urcat fără probleme! Îl strig pe Ștefan să vină și nu se aude. Revin în șaua intermediară și mai departe până îl văd. Haide că e banal! Vine cam până la mine și este suficient. E ca și cum ar fi ajuns pe vârf! Mai facem ceva poze și revenim la șaua unde lăsasem bețele. Bucuroși că am atins și acest vârfuleț!

We go up on the slope to the entry of an almost vertical canyon (similar to Strunga Dracului in Făgărași mountains), after 50-70 meters we see the path going up to left to a saddle. Everything is friable here and it is ok. Each step takes us over 4000 meters in a small saddle. It should be easy from here! Ștefan wants to stay here, I want to go up. He stops here and I make a few steps of elementary scrambling, pass over a chimney of 3 meters long, walk on an aerian path and see another saddle before the highest point. The saddle request attention at an elementary chimney as many in Piatra Craiului ridge. And here I am on the highest point of the ridge on Toubkal West (4030m). The second 4000 summit without any problems! I call Ștefan to come and he can't hear. I turn back to the intermediate saddle and further until I see him. Come on, it is easy! He comes to me and it is enough. It is like he was on the top! After a few pictures we turn back to the saddle where we left the poles. Happy to have been on this little summit!

Doar la final (ultimii 20-25 de metri în altitudine) am folosit și mâinile, restul e doar trekking. Și pasajele de cățărare sunt elementare. 

Coborâm spre Tizi n Toubkal și puțin înainte de șa facem stânga pe un mare grohotiș spre poteca pe care o vedem și o știm ceva mai jos de noi. Mă refer la ultima zonă, mai sus de 3800-3830 metri! La vale vom avea de urmat tot poteca cunoscută pe care am venit. Ar fi anormal să fim total relaxați, știm că abia ajunși la cabană am terminat ascensiunea! Dovadă că undeva pe la 3800 de metri avem parte de un nou fenomen: o grindină cu bobul cam jumate cât mazărea își face de cap câteva minute. Fără probleme pentru noi, doar că nu ne mai oprim și tot coborâm spre refugiul CAF. Acum poteca devine mai clară spre coborâre, trece pe undeva prin mijlocul benzii galbene și apoi cotește dreapta fix pe sub ea pe niște lespezi mari și puțin înclinate. Terminăm cu ele, cotim la stânga puțin și apoi încă o dată la stânga spre ultimul mare grohotiș. La urcare nu observasem poteca, acum vedem că nu e pe unde am mers noi, ci printr-un picior de stâncă prin trepte uneori până la mijlocul meu (pași de până la un metru înălțime) până în partea de jos a grohotișului. Intrăm printre pietrele mari și repede putem coborî până la treapta de deasupra cascadei, apoi pe o descățărare elementară suntem la nivelul cascadei, trecem pe stânga cursului de apă și pe poteca largă ajungem deasupra refugiului și la intrarea lui. Fix la ora 14.00 când începe să plouă!

Only the last 20-25 meters in altitude requested the use of hands, the rest is just trekking. And the scrambling parts are elementary.

We go down to Tizi n Toubkal and just before the saddle turn left on a big scree to the path we see and knew a little lower than us. I mean the last zone, higher then 3800-3830 meters! We follow the path we know for going down. It would be not normal to be totally relaxed, we know that the climbing is finished down at the shelter! A proof is that somewhere around 3800 meters we have a new phenomenon: a small hail for a few minutes! Without any problems, just continuing to go down to CAF shelter. The path is more obvious when going down, we pass the yellow band somewhere in the middle and turn right just below it on some flat inclined rock plates. Then we turn left and again left to the big scree. We didn't see the path when going up, now we see that it is different and it goes down through a rocky ridge in steps (sometimes high of one meter) to the low part of the scree. We pass all the big rocks and soon we reach the part above the final waterfall. Some elementary scrambling down to the waterfall level, pass on the left of the river and on the large path we reach the entry of the shelter. At 14.00 when it starts to rain!

După ploaie ieșim să vizităm locul. Valea e superbă după norii negri, refugiul Mouflon se lasă vizitat, vedem și zona de corturi (la Mouflon se poate campa contra-cost, la Toubkal nu ai voie să campezi de parcă nu ai putea monta un cort oriunde între pietre!), vizităm cabana geamănă pe interior, revenim la ”noi acasă”, recuperăm energia cu mâncare și sucuri dulci și ne bucurăm de orele de relaxare cu admirarea pozelor și a colegilor de cabană. Unii au de gând să urce, alții au urcat pe vârf, alții doar au venit până aici, alții coboară... Auzim doar Toubkal sub o formă sau alta, nimic de Ouanoukrim, planul nostru pentru mâine! E ca și cum ai vorbi la noi doar de Moldoveanu fără să pomenești de Negoiu sau de Viștea Mare! Ceilalți patrumiari din zonă (Afella, Akioud, Biguinoussene, Imouazzer) se lasă așteptați cu altă ocazie! Cei de la refugiu au obiceiul de a descuraja montaniarzii să meargă fără ghid și ne sperie cu potecile distruse de ape. Adevărul e că pe o ploaie ca mai devreme se formează niște cascade care clar pot modifica configurația potecilor!

When the rain stops we go out to visit the place. The valley is great after black clouds, shelter Mouflon let itself be visited, we see the tents area (you are aloowed to camp at Mouflon with money, and not at Toubkal shelter - as you could not put the tent somewhere higher between big rocks!), we visit the twin shelter inside, come back "home", get energy back with food and sweet juice and enjoy the relaxing hours admiring the pictures and the shelter mates. Some want to climb up to the summit, some have climbed, some just came here, some are going down... we here just Toubkal and nothing about Ouanoukrim, our plan for tomorrow! It is like you talk about Moldoveanu whitout mentioning Negoiu or Viștea Mare! The other 4000s around (Afella, Akioud, Biguinoussene, Imouazzer) remain for another time! The people from the shelter use to discourage montagnards to go without a guide and frighten us with the paths destroyed by water. It is so true that a rain like one hour ago forms waterfalls that obviously can change configuration of paths!

Mâncăm de seară (specialități marocane) și iarăși ne culcăm puțin după ce s-a întunecat cu gând de trezire matinală!

For dinner we have morroccan specialities and go to bed after getting dark for another early wake-up!

Maroc 19-30.08.2016 - a doua zi/day 2, 21.08.2016

Ieri ne-am făcut prezentările cu Marocul prin Marrakech. Azi pornim spre munți spre marile înălțimi nord-africane. Pentru asta ne trezim matinal (undeva pe la ora 7.00) și peste vreo jumătate de oră coborâm la masă. Așa liniștit și zen îmi pare aici, parcă revăd momente și trăiri din India... Băieții ne salută și unul ne aduce mai întâi ceaiul. Văd cum îl toarnă și mă hotărăsc să învăț să fac astfel de ceai și să servesc la fel ca ei (după atâtea luni, acum când scriu, mă bucur de lecția asta primită la un mic dejun local, ca și de alte feluri de ceai pe care le fac cu atâta drag). Primim un platou cu dulcețuri și unt, ceai sau cafea și câte o farfurie cu lipie marocană (m'semmen spune internetul), o omletă cu găurele făcută tot la tigaie, două felii de cozonac și o gogoașă. Ah și suc de portocale natural (fiindcă aici e un fruct uzual). Unele cumpărate, unele făcute în bucătărie! N-am reușit să asist în bucătărie la gătit, doar mi s-a arătat și explicat cum se face ceaiul, pare-mi-se în ultimele zile dinainte de plecarea spre casă. Mic dejun consistent!

Yesterday we presented to Morocco and Marrakech and reverse. Today we go to the mountains to the great north-african hights. We wake up in the morning (around 7.00) and in half an hour we are on the low terrace for breakfast. It is so zen and quiet here, I remind of some moments and feeling from India... The boys salute us and one of them brings the tea. I see how he pours the tea and I decide to learn how to make this tea and serve it like them (after a few months, when I write this, I am glad for the lesson I received at this local breakfast, as for other types of tea that I prepare with peace). We are given a plateau with sweets and butter, tea or coffee and a p place for each with morroccan flat bread (m'semmen as internet says), an omlette with small holes made on a pan, two slices of cake and a donut. And natural orange juice (an usual fruit here). Some are bought, some are home-made! I was not allowed to assist at cooking, they just showed and explained how how to make the tea, in the last days before going home. Consistent breakfast!

Mulțumim pentru micul dejun, facem câteva poze la camera noastră Tulipe, la camera de relaxare și la hotel (pentru posteritate :D), strângem bagajele și la 9.20 ne salutăm gazdele și promitem să ne întoarcem tot la ei, ”când coborâm din munte sau înainte de plecare”.

Ieșim în străduța Arset Aouzal și în souk, facem dreapta (ce ”acasă” am ajuns să ne simțim aici!) până la palatul regal (unde e patiseria-boulangerie Dar El Bacha de unde îmi voi lua ceva dulce cu altă ocazie), apoi iar dreapta pe rue Dar El Glaoui (probabil că mă repet, nu există plăcuțe cu străzile, vă spun așa pentru orientarea cu Google Maps), tot ținem pe lângă palat și parcul Dar El Bacha și ajungem în piața unde se vede Koutubia, denumită Arset el Blik. Citisem în ghid de stația de Grand Taxi de unde avem de luat un taxi spre munte. Continuăm pe Avenue El Mouahidine, trecem de prima intersecție pe Avenue Hommane Al Fatouaki și la dreapta pe rue Ibn Rochd vedem stația de Grand Taxi. Scrie în arabă și cu litere latine! Știam că prețul este de 300 dh pe mașină, indiferent câți suntem. Mai știam că e bine să negociezi. Așa că vedem cum dintre mașini (majoritatea sunt Dacia Logan Lodge sau Renault Kangoo sau Citroen Berlingo, remarcați mașini franțuzești, mai vezi și câte un Ssang Yong Stavic) sar pe noi ca vulturii negociatorii. Ne spun de 300 dh ca preț, ne facem că analizăm prețul și acceptăm (știam prețul). Ne dăm ok-ul (preț pe mașină pentru amândoi, precizăm 150 dh de fiecare și ne confirmă!) și negociatorul ne duce la un Logan Lodge. Bun, punem bagajele și pornim la drum!

Vă dați seama că ne lăsăm pe mâna șoferului fiindcă noi habar nu avem pe unde suntem în oraș. El știe cum ne scoate din oraș pe lângă mall și apoi intrăm pe R203 spre Tahnaout. La început sunt blocuri, vile și cartiere rezidențiale și apoi rămânem doar noi, drumul și cactuși pe margine. Avem noroc cu șoferul care vorbește puțin engleză și puțin franceză. Ștefan mă lasă pe mine să vorbesc mai mult în franceză (el ne spune că înțelege și are dificultăți la vorbire, și eu mai am fiindcă nu am vorbit de mult în franceză). Vorbim despre mașini, despre drumuri, despre limitele de viteză, despre sportivi și în special fotbaliști, despre prețuri, despre animale (capre de la care ei nu folosesc laptele)... Știu că femeile sunt subiect tabu la musulmani și ca urmare nu aducem în discuție asta (doar dacă încep ei discuția cum făcea prietenul meu Yasin în Rajahstan). Curiozități din lumea fiecăruia! 

În Tahnaout avem surpriza să avem șosea bună, asfaltată, cu două benzi pe sens. Așa se vrea a se face tot drumul cel puțin până în Asni și mai departe spre Taroudant, Agadir și marele deșert saharian din sudul Marocului. Alte lumi pe acolo... Până în Tahnaout vin și autobuze din Marrakech. Cum mergem noi spre sud, peste râu pe dreapta vedem vechiul sat Tahenaout sau Azro și șoferul ne povestește că aici se face adevăratul ulei de argan și adevăratele oale de lut. Uleiurile de argan de la Essaouira cică ar fi falsuri comerciale. Dacă zice el... Chiar ne spune că în oraș un om bogat a înființat o fabrică de săpunuri și de ulei de argan unde lucrează multe femei sărace din zonă și astfel ajută comunitatea. Frumos! 

Mai trecem prin sate ale căror nume nu sunt scrise pe nicăieri, intrăm într-o pădure de pin și curând ne trezim în curbele dinaintea cheilor Oued Ghezaia. Urcăm în chei pe șoseaua suspendată în serpentine strânse care ne dau ceva emoții. Șoferul conduce așa relaxat... Fiindcă stau în față, reușesc să mai fac câteva poze printre emoțiile date de fiecare curbă. Șoferul (i-am uitat numele) ne tot povestește de satele în care se poate urca din Asni. Frumoase povești pentru altă dată! Ieșim din chei și curând intrăm în Asni cu o mașină Dacia Sandero în față. Nu ar trebui să mă mai uimească!

Facem stânga în centru (în față lăsăm drumul spre Taroudant) și urcăm pe valea Imlil. Acum suntem la 1150 metri altitudine, știm că mai avem ceva de urcat! Drumul devine din ce în ce mai sălbatic, mai îngust (atenție la depășiri), mai cu vegetație abundentă. Întâi cactuși, după aia trestie și apoi piatră din ce în ce mai roșie, case sărăcăcioase, pereți stâncoși, copaci groși și puțin înalți, mașini mai scârțâitoare, oameni pe jos pe marginea drumului... La 11.00 șoferul ne lasă în Imlil în parcarea pentru Grand Taxi. Îi dăm banii și întrebăm de taxi de întoarcere. ”Găsiți aici la orice oră!” ”Mulțumim!”  Ne luăm bagajele în spate și la drum!

We thank for breakfast, take some pictures of our room Tulipe, of the relaxing room and the whole hotel/riad (for posterity :D), pack the baggages ant at 9.20 we salute our hosts and promise to come back ”when we come back from the mountains or before leaving home”. 

We go out in Arset Aouzal road and the souk, turn right (we feel like ”home” here!) to the royal palace (where you can see ”la boulangerie” Dar El Bacha where I will take something sweet another time), then again right on rue Dar El Glaoui (I probably repeat, there are no signs with the streets, I tell you this for Google Maps), we keep near the palace wall and park Dar El Bacha and reach the place where you can see Koutubia, named Arset el Blik. We read in the guide about Grand Taxi station for a taxi to the mountains. We continue on Avenue El Mouahidine, pass the first cross to Avenue Hommane Al Fatouaki and to the right on rue Ibn Rochd we see the Grand Taxi station. Written in arabic and latin letters! We knew that the price is 300 dh for one car, no matter how many we are in the car. We also knew that it is ok to negociate. So we the the negociators coming to us like vultures between the cars (Dacia Logan Lodge or Renault Kangoo or Citroen Berlingo, you can see mostly french cars and sometimes one Ssang Yong Stavic). They tell us the price of 300 dh, we pretend to discuss the price and accept it (we know the price). We accept (price for whole car for both of us, 150 dh each and they confirm!) and the negociator takes us to a Logan Lodge. Good, we put the bagages and ”on bord”!

You realise that we let the driver guide us because we have no idea where we are in the city. He knows how to go out the city beside the mall and continue on R203 to Tahnaout. First we see blocks, then villas and residential quartiers and then just us, the road and cacti on both sides. We are lucky with the driver speaking a little french and english. Ștefan let me speak more in french (he understands and has difficulty in speaking). We talk about cars, roads, speed limits, sportives and especially football players, prices, animals (goats which they don't use for milk)... I know that women are tabu for muslims and we don't talk about that (only if they start to talk like my friend Yasin in Rajahstan). Curiosities from each other's world! 

In Tahnaout he have the surprise of a good, asphalted, two lane way road. So it is wanted for all the road to Asni and further to Taroudant, Agadir and the great saharian dessert from south of Morrocco. Other worlds there... There are buses coming from Marrakech to Tahnaout. As we go to south, on the right bank we see the old village of Tahenaout or Azro and the drivers tells us that the true argan oil and soil pots are made here. The ones from Essaouira are commercial fakes. If he says so... He even tells us that a rich man made a soap and argan oil factory where poor women work and thus he helps community. Very nice! 

We pass some villages with no name written anywhere, we enter a pine forest and soon we are on the curves before Oued Ghezaia gorges. We enter the gorges on the suspended road in tight bends with some emotions. The driver is so relaxed... Staying on the front seat, I make some pictures between the emotions from every curve. The driver (I forgot his name) tells us again and again about the villages where you can go up from Asni. Nice stories for another time! We exit the gorges and soon enter Asni with a Dacia Sandero in front of us. I shouldn't be amazed anymore!

In the center we turn left (we let the road to Taroudant on the right) and go up on Imlil valley. We are at 1150 meters altitude, we know that we still have to go up! The road becomes wilder and wilder, narrow (carreful when overrun) and with abundant vegetation. First cacti, then reed, then red rocks, poor houses, rocky walls, thick and low trees, old cars, people on the street... At 11.00 the driver let us in Imlil in the Grand Taxi parking. We give him the money and ask for a taxi back. ”You find here all the time” ”Thank you!” We take our bagages and go up to the city!

Doar ce facem câțiva pași și văd pe dreapta ”Bureau des guided d'Imlil”. De reținut că suntem la 1740-1750 metri altitudine! Hai până acolo! Mergem amândoi, poate aflăm ceva noutăți. Sunt câteva hărți pe care încearcă să ni le vândă (”Nu, mulțumim, avem un ghid foarte bun”), sunt niște afișe cu specii protejate printre care și unul despre zăgan/vulturul bărbos/Gypaetus barbatus ca specie protejată (știm că și la noi de curând a fost revăzut zăganul chiar pe creasta cu același nume din munții Ciucaș) sau alte specii protejate aici. Chiar sunt curios ce înseamnă aici protecția! Și mai interesant, este un registru în care se trec cei ce urcă în masiv fiindcă este parc național. Nu costă nimic, e vorba doar de o trecere a numelui și a câtorva date despre fiecare om care urcă. Ca o paranteză, citind de curând ”Călător prin vreme” scrisă de Valentin Borda, acolo se spune cu aproximație ceva de genul: câți or fi urcat și nefiind menționați nicăieri, nu se știe nimic de ei. Ne trecem datele cerute, mulțumim și dăm să plecăm la drum. Cum eu nu îmi luasem bețe de trekking (dificil de transportat fiindcă sunt fixe ale mele), întreb de unde pot închiria și un nene îmi spune să venim cu el și îmi împrumută. Ne duce cu mașina spre casa lui, Auberge Lepiney (informații de pe afișul de la intrare: tel +212 524 48 56 88, e-mail bouredda@hotmail.com) și până caută bețe, ne servește cu un ceai și niște omletă. Văd ceva nemulțumire la Ștefan fiindcă se așteaptă să ne taxeze mult și într-adevar ne ia vreo 200 dh pentru tot, plus 200 dh chirie pentru bețe (50dh/zi ori patru zile cât plănuim noi să mergem). Ștefan și-a luat bețele și comentează că e mult, mie îmi convine la aproximativ 5 euro/zi. În fond sunt banii mei. OK! Ne arată pe unde să continuăm pe potecă. 

We make a few steps and I see on the right ”Bureau des guided d'Imlil”. We are at 1740-1750 meters altitude now! Let's go there! We go there, maybe we find something new. There are some maps that they try to sell us (”No, thank you, we have a very good guide”), there are posters with protected species among one is Gypaetus barbatus (we know that in the last year it was seen on Zăganu ridge in Ciucaș mountains, Romania) or other protected species. I am curious what means protection here! And more interesting, there is a register where the people who go up in the national park write some personal informations. There is no tax, just write the name and some data for all the people going up. As I read lately in ”Călător prin vreme” written by Valentin Borda, with aproximation: how many people have climbed and nobody knows about them as there is no mention about. We write the info requested and want to leave. As I didn't take my fixed poles, I ask where I can rent some poles and a man tells us to go with him and he lend me. He take us with his car to his home, Auberge Lepiney (info outside: tel +212 524 48 56 88, e-mail bouredda@hotmail.com) and while he searches for poles, he serves us with some tea and omlette. Ștefan is a little unsatisfied because he expects the man to ask a lot of money and he asked for 200 dh for everything plus 200dh as rent for the poles (50dh for each day). Ștefan took his poles and says that it is too much, I am ok with 5 euro/day. There are my money in fact! OK! He shows us how to continue on the path. 

Urcăm puțin pe drum pe valea care urcă spre refugiul Lepiney prin Tizi Mzik (șa, 2489m) pe drumul de mașină spre Aremd. Noi urmăm drumul în serpentine la stânga spre valea Assif Mizane. Ca să înțelegeți, drumul direct spre refugiile Toubkal mergea pe vale prin Aremd, noi am făcut acum un mic ocol pentru a lua bețele. Noi tragem pe serpentine cu rucsacii grei în spate și în soare dogoritor, alții au bagajele pe măgar (mod de transport uzual aici) și niște fete localnice urcă pe drum în papuci de plastic și sporovăiesc tare. Poate pentru unii e deranjant, mie acum îmi place :D! Urcăm până în punctul cel mai înalt și suntem pe celălalt versant al văii Assif Mizane față de satul Aremd (1920m). Drumul ne duce tot pe stânga văii (geografică), lăsăm o scăldătoare și un pod spre sat și începem urcarea ușoară pe drum prăfuit. 

We go up on the road on the valley going up to shelter Lepiney through Tizi Mzik (saddle, 2489m) on the car road to Aremd. We follow the road with curves to the left to Assif Mizane Valley. For you to understand, the path to Toubkal shelters is on the valley through Aremd, we made a small tour to take the poles. We walk up hardly with the heavy backpacks in a powerful sun, some have the baggages on donkeys (usual way of transport here) and some local girls walk in plastic slippers and talk loud. For some people might be annoying, I like this now :D! We reach the highest point on the other side of Assif Mizane valley as we see Aremd (1920m). The road takes us on the left (geographically) side of the valley, we let a bathing place and a bridge to the village and go up easily on a dusty road.

Urmăm drumul care ne scoate printre case, nisip și petriș și copaci verzi cu frunze late și cărnoase pe firul văii. La un magazin mai schimbăm câteva vorbe și dăm de o intersecție. Întrebăm niște localnici care nu știu direcția (deși merg și ei tot în sus spre moschee), întreb iarăși la magazin și ne lămurim: tot în sus prin grohotișul de pe vale. Nu sunt marcaje, doar se vede poteca mai tocită de atâția pași! În față se văd munții cei mari spre care ne îndreptăm noi. Deocamdată ne apropiem de 2000 de metri. Poteca ne duce pe dreapta văii (stânga cum urcăm) și începe să urce pietruit. Din loc în loc (cam la jumătate de oră) dăm de câte un magazinaș cu sucuri în apă rece, dulciuri sau fructe. Și bineînțeles de magazine de suveniruri și acoperiș în caz de ploaie. Ne oprim cam la fiecare să bem apă. La cel de la 2200 de metri (magazin de suveniruri) ni se oferă eșarfe și tot felul de cadouri (contra-cost evident). Vedem la întoarcere, nu cărăm acum după noi! Dar cum am spus că luăm ceva, va trebui să ne ținem de cuvânt.

We follow the road that takes us between houses, sand and gravel and green trees with thick leaves on the line of the valley. At a store we change some words with the merchand and reach a cross. I ask some locals who don't know the route (they are going up to the mosque) and again at the store and we have to continue on the valley. There are no signs, just a visibile path! In front of us we see the high mountains which we head to. We are about 2000 meters now. The path leads us on the right side of the valley (left as we go up) and starts to go up on rocks. From place to place (at about 30 minutes) we find some little stores with cold juice, sweets and fruits. And, of course, souvenir shops and cover in rainy moments. We stop at each of them to drink water. At the one from 2200 meters (souvenir shop) we are offered some scarfs and all kind of gifts (with money, logically). When we come back, not now! As we said we will take something, we have to keep the word.

Urmăm poteca din piatră roșie și în circa 20 de minute coborâm la podul de la moscheea Sidi Chamarouch (2350m). Și aici sunt magazine ca peste tot și doar trecem printre ele. Urmează o serie de serpentine strânse pe versantul stâng al văii. Poteca e atât de îngustă încât avem probleme când trecem pe lângă măgarii cu bagaje. Chiar riscăm să ne lovească și să ne arunce în vale! Adevărul e că de fiecare dată proprietarii de măgari ne-au spus să stăm lângă potecă deasupra ei, nu spre vale! Serpentinele ne urcă până la 2650 de metri, pe ultima într-o pauză las să coboare un grup de vreo 20-25 de englezoaice tinere cu ghid. Peisajul devine din ce în ce mai arid, doar stâncă golașă uriașă, doar prăvălituri de mărimi diferite, din loc în loc câte un arbust țepos. Tot timpul sunt cu ochii spre înălțimi ca să prind toate surprizele pe care ni le oferă muntele. Regrupăm și continuăm tot în sus în ușoară urcare până la 2800 de metri. Aici aștept pe Ștefan la un pahar de suc de portocale stors printr-o presă ca cele de mujdei, doar că mare cât să între portocalele (20dh /pahar).  

We follow the red rock path and in 20 minutes we go down to the bridge of Sidi Chamarouch mosque (2350m). Stores and stores and we walk between them. We have to go up on a series of tight bends path on the left bank of the valley. The path is so narrow that we have problems when donkeys pass near us. We even risk to be hit and thrown in the valley! The truth is that the mule owners told us to stay on the up side of the path, not on the down one! The curves go up to 2650 meters, on the last one I let a group of 20-25 young english girls with a guide. The landscape become drier, only naked rocks, small or big gravel and some thorny bushes from place to place. All the time I watch for the hights to catch all the surprises of the mountain. We regroup and continue up slowly to 2800 meters. Here I wait Ștefan at an handmade orange juice drained in a press like those for garlic but bigger for oranges (20dh/glass).

Tot urcăm pe curbă de nivel și la terasa de la 3000 de metri trecem în ritm constant fără pauză. În față ajungem din urmă un grup de patru spanioloace vorbărețe și rămânem după ele. În final se vor caza în aceeași cameră cu noi sus la refugiul Toubkal și acum mergem cam paralel cu ele. Și la 2800 admiraserăm niște tricouri și va trebui să luăm ceva (negociat bineînțeles) la întoarcere. Poteca urcă aproape insesizabil pe versantul stâng al văii (versant vestic) până la platforma de la 3200 de metri (3207 metri mai exact) unde se află refugiile Mouflon (http://www.refugetoubkal.com/) și Toubkal (http://www.refugedutoubkal.com/) (18.05). Primul pare al localnicilor și e un pic mai scump (sau poate e pentru stilul britanic clasic de ascensiune) și al doilea e mai accesibil și aparține Clubului Alpin Francez, secția Casablanca.  La al doilea cazarea este 110 dh (11 euro) și 85 dh (8.5 euro) dacă ai legitimație de membru CAF sau cluburi partenere. Cu legitimația CAR primesc reducere la cazare și luăm și masă seara. Dimineața intenționăm să plecăm foarte devreme fiindcă în jurul orei 14.00 se anunță ploi în fiecare zi.  Ne cazăm și cam atât pentru azi.

We go up on level line and pass the terrace at 3000 meters in a constant rythm. We reach a group of four spanish girls and follow them. Finally they will stay in the same room with us in Toubkal shelter. At 2800 I admired some T-shirts and we have to take something (with negociation) when we turn back. The path goes up very subtle on the left side of the valley (west side) to the platform at 3200 meters (3207 precisely) where we see Mouflon (http://www.refugetoubkal.com/) and Toubkal (http://www.refugedutoubkal.com/) shelters (18.05). The first one seems to be for locals and it is more expensive (or maybe for clasic british climbing style) and the second one is more accesible and belongs to Alpine French Club, section Casablanca. At Toubkal a bed is 110 dh (11 euro) and 85 dh (8.5 euro) with CAF member card (or partner clubs). With CAR member card I get the small price for housing and we pay for everyday dinner. We intend to leave early in the morning because rain is announced everyday around 14.00. We take the beds and this is all for today.

Masă, relaxare, ninsoare afară, lectură a afișelor din cabană sau încercări de a intra pe net să mai transmitem câte ceva acasă (doar la geamul din aval e semnal și mai răruț, net nema), ceaiuri peste ceaiuri, lectură a ghidului, pregătire a echipamentului... Fiindcă nu are rost să plecăm pe întuneric (trebuie să vedem poteca nemarcată) hotărâm să plecăm pe la 6.30-7.00 spre vârf mâine dimineață. Asta cere odihnă bună și energie mâine. Sunt aproape o mie de metri diferență de nivel!

Dinner, relaxing, snow outside, reading of posters or tries to enter on internet to send something home (GPS signal at the window in the down part of the shelter, no net), tea again and again, reading of the guide, making of equipment... There is no sense to leave on dark (we have to see the unmarked path) we decide to start at 6.30-7.00 in the morning to the top. It needs good resting and energy for tomorrow. There are about 1000 meters in level difference!