Ieri ne-am făcut prezentările cu Marocul prin Marrakech. Azi pornim spre munți spre marile înălțimi nord-africane. Pentru asta ne trezim matinal (undeva pe la ora 7.00) și peste vreo jumătate de oră coborâm la masă. Așa liniștit și zen îmi pare aici, parcă revăd momente și trăiri din India... Băieții ne salută și unul ne aduce mai întâi ceaiul. Văd cum îl toarnă și mă hotărăsc să învăț să fac astfel de ceai și să servesc la fel ca ei (după atâtea luni, acum când scriu, mă bucur de lecția asta primită la un mic dejun local, ca și de alte feluri de ceai pe care le fac cu atâta drag). Primim un platou cu dulcețuri și unt, ceai sau cafea și câte o farfurie cu lipie marocană (m'semmen spune internetul), o omletă cu găurele făcută tot la tigaie, două felii de cozonac și o gogoașă. Ah și suc de portocale natural (fiindcă aici e un fruct uzual). Unele cumpărate, unele făcute în bucătărie! N-am reușit să asist în bucătărie la gătit, doar mi s-a arătat și explicat cum se face ceaiul, pare-mi-se în ultimele zile dinainte de plecarea spre casă. Mic dejun consistent!
Yesterday we presented to Morocco and Marrakech and reverse. Today we go to the mountains to the great north-african hights. We wake up in the morning (around 7.00) and in half an hour we are on the low terrace for breakfast. It is so zen and quiet here, I remind of some moments and feeling from India... The boys salute us and one of them brings the tea. I see how he pours the tea and I decide to learn how to make this tea and serve it like them (after a few months, when I write this, I am glad for the lesson I received at this local breakfast, as for other types of tea that I prepare with peace). We are given a plateau with sweets and butter, tea or coffee and a p place for each with morroccan flat bread (m'semmen as internet says), an omlette with small holes made on a pan, two slices of cake and a donut. And natural orange juice (an usual fruit here). Some are bought, some are home-made! I was not allowed to assist at cooking, they just showed and explained how how to make the tea, in the last days before going home. Consistent breakfast!
Mulțumim pentru micul dejun, facem câteva poze la camera noastră Tulipe, la camera de relaxare și la hotel (pentru posteritate :D), strângem bagajele și la 9.20 ne salutăm gazdele și promitem să ne întoarcem tot la ei, ”când coborâm din munte sau înainte de plecare”.
Ieșim în străduța Arset Aouzal și în souk, facem dreapta (ce ”acasă” am ajuns să ne simțim aici!) până la palatul regal (unde e patiseria-boulangerie Dar El Bacha de unde îmi voi lua ceva dulce cu altă ocazie), apoi iar dreapta pe rue Dar El Glaoui (probabil că mă repet, nu există plăcuțe cu străzile, vă spun așa pentru orientarea cu Google Maps), tot ținem pe lângă palat și parcul Dar El Bacha și ajungem în piața unde se vede Koutubia, denumită Arset el Blik. Citisem în ghid de stația de Grand Taxi de unde avem de luat un taxi spre munte. Continuăm pe Avenue El Mouahidine, trecem de prima intersecție pe Avenue Hommane Al Fatouaki și la dreapta pe rue Ibn Rochd vedem stația de Grand Taxi. Scrie în arabă și cu litere latine! Știam că prețul este de 300 dh pe mașină, indiferent câți suntem. Mai știam că e bine să negociezi. Așa că vedem cum dintre mașini (majoritatea sunt Dacia Logan Lodge sau Renault Kangoo sau Citroen Berlingo, remarcați mașini franțuzești, mai vezi și câte un Ssang Yong Stavic) sar pe noi ca vulturii negociatorii. Ne spun de 300 dh ca preț, ne facem că analizăm prețul și acceptăm (știam prețul). Ne dăm ok-ul (preț pe mașină pentru amândoi, precizăm 150 dh de fiecare și ne confirmă!) și negociatorul ne duce la un Logan Lodge. Bun, punem bagajele și pornim la drum!
Vă dați seama că ne lăsăm pe mâna șoferului fiindcă noi habar nu avem pe unde suntem în oraș. El știe cum ne scoate din oraș pe lângă mall și apoi intrăm pe R203 spre Tahnaout. La început sunt blocuri, vile și cartiere rezidențiale și apoi rămânem doar noi, drumul și cactuși pe margine. Avem noroc cu șoferul care vorbește puțin engleză și puțin franceză. Ștefan mă lasă pe mine să vorbesc mai mult în franceză (el ne spune că înțelege și are dificultăți la vorbire, și eu mai am fiindcă nu am vorbit de mult în franceză). Vorbim despre mașini, despre drumuri, despre limitele de viteză, despre sportivi și în special fotbaliști, despre prețuri, despre animale (capre de la care ei nu folosesc laptele)... Știu că femeile sunt subiect tabu la musulmani și ca urmare nu aducem în discuție asta (doar dacă încep ei discuția cum făcea prietenul meu Yasin în Rajahstan). Curiozități din lumea fiecăruia!
În Tahnaout avem surpriza să avem șosea bună, asfaltată, cu două benzi pe sens. Așa se vrea a se face tot drumul cel puțin până în Asni și mai departe spre Taroudant, Agadir și marele deșert saharian din sudul Marocului. Alte lumi pe acolo... Până în Tahnaout vin și autobuze din Marrakech. Cum mergem noi spre sud, peste râu pe dreapta vedem vechiul sat Tahenaout sau Azro și șoferul ne povestește că aici se face adevăratul ulei de argan și adevăratele oale de lut. Uleiurile de argan de la Essaouira cică ar fi falsuri comerciale. Dacă zice el... Chiar ne spune că în oraș un om bogat a înființat o fabrică de săpunuri și de ulei de argan unde lucrează multe femei sărace din zonă și astfel ajută comunitatea. Frumos!
Mai trecem prin sate ale căror nume nu sunt scrise pe nicăieri, intrăm într-o pădure de pin și curând ne trezim în curbele dinaintea cheilor Oued Ghezaia. Urcăm în chei pe șoseaua suspendată în serpentine strânse care ne dau ceva emoții. Șoferul conduce așa relaxat... Fiindcă stau în față, reușesc să mai fac câteva poze printre emoțiile date de fiecare curbă. Șoferul (i-am uitat numele) ne tot povestește de satele în care se poate urca din Asni. Frumoase povești pentru altă dată! Ieșim din chei și curând intrăm în Asni cu o mașină Dacia Sandero în față. Nu ar trebui să mă mai uimească!
Facem stânga în centru (în față lăsăm drumul spre Taroudant) și urcăm pe valea Imlil. Acum suntem la 1150 metri altitudine, știm că mai avem ceva de urcat! Drumul devine din ce în ce mai sălbatic, mai îngust (atenție la depășiri), mai cu vegetație abundentă. Întâi cactuși, după aia trestie și apoi piatră din ce în ce mai roșie, case sărăcăcioase, pereți stâncoși, copaci groși și puțin înalți, mașini mai scârțâitoare, oameni pe jos pe marginea drumului... La 11.00 șoferul ne lasă în Imlil în parcarea pentru Grand Taxi. Îi dăm banii și întrebăm de taxi de întoarcere. ”Găsiți aici la orice oră!” ”Mulțumim!” Ne luăm bagajele în spate și la drum!
We thank for breakfast, take some pictures of our room Tulipe, of the relaxing room and the whole hotel/riad (for posterity :D), pack the baggages ant at 9.20 we salute our hosts and promise to come back ”when we come back from the mountains or before leaving home”.
We go out in Arset Aouzal road and the souk, turn right (we feel like ”home” here!) to the royal palace (where you can see ”la boulangerie” Dar El Bacha where I will take something sweet another time), then again right on rue Dar El Glaoui (I probably repeat, there are no signs with the streets, I tell you this for Google Maps), we keep near the palace wall and park Dar El Bacha and reach the place where you can see Koutubia, named Arset el Blik. We read in the guide about Grand Taxi station for a taxi to the mountains. We continue on Avenue El Mouahidine, pass the first cross to Avenue Hommane Al Fatouaki and to the right on rue Ibn Rochd we see the Grand Taxi station. Written in arabic and latin letters! We knew that the price is 300 dh for one car, no matter how many we are in the car. We also knew that it is ok to negociate. So we the the negociators coming to us like vultures between the cars (Dacia Logan Lodge or Renault Kangoo or Citroen Berlingo, you can see mostly french cars and sometimes one Ssang Yong Stavic). They tell us the price of 300 dh, we pretend to discuss the price and accept it (we know the price). We accept (price for whole car for both of us, 150 dh each and they confirm!) and the negociator takes us to a Logan Lodge. Good, we put the bagages and ”on bord”!
You realise that we let the driver guide us because we have no idea where we are in the city. He knows how to go out the city beside the mall and continue on R203 to Tahnaout. First we see blocks, then villas and residential quartiers and then just us, the road and cacti on both sides. We are lucky with the driver speaking a little french and english. Ștefan let me speak more in french (he understands and has difficulty in speaking). We talk about cars, roads, speed limits, sportives and especially football players, prices, animals (goats which they don't use for milk)... I know that women are tabu for muslims and we don't talk about that (only if they start to talk like my friend Yasin in Rajahstan). Curiosities from each other's world!
In Tahnaout he have the surprise of a good, asphalted, two lane way road. So it is wanted for all the road to Asni and further to Taroudant, Agadir and the great saharian dessert from south of Morrocco. Other worlds there... There are buses coming from Marrakech to Tahnaout. As we go to south, on the right bank we see the old village of Tahenaout or Azro and the drivers tells us that the true argan oil and soil pots are made here. The ones from Essaouira are commercial fakes. If he says so... He even tells us that a rich man made a soap and argan oil factory where poor women work and thus he helps community. Very nice!
We pass some villages with no name written anywhere, we enter a pine forest and soon we are on the curves before Oued Ghezaia gorges. We enter the gorges on the suspended road in tight bends with some emotions. The driver is so relaxed... Staying on the front seat, I make some pictures between the emotions from every curve. The driver (I forgot his name) tells us again and again about the villages where you can go up from Asni. Nice stories for another time! We exit the gorges and soon enter Asni with a Dacia Sandero in front of us. I shouldn't be amazed anymore!
In the center we turn left (we let the road to Taroudant on the right) and go up on Imlil valley. We are at 1150 meters altitude, we know that we still have to go up! The road becomes wilder and wilder, narrow (carreful when overrun) and with abundant vegetation. First cacti, then reed, then red rocks, poor houses, rocky walls, thick and low trees, old cars, people on the street... At 11.00 the driver let us in Imlil in the Grand Taxi parking. We give him the money and ask for a taxi back. ”You find here all the time” ”Thank you!” We take our bagages and go up to the city!
Doar ce facem câțiva pași și văd pe dreapta ”Bureau des guided d'Imlil”. De reținut că suntem la 1740-1750 metri altitudine! Hai până acolo! Mergem amândoi, poate aflăm ceva noutăți. Sunt câteva hărți pe care încearcă să ni le vândă (”Nu, mulțumim, avem un ghid foarte bun”), sunt niște afișe cu specii protejate printre care și unul despre zăgan/vulturul bărbos/Gypaetus barbatus ca specie protejată (știm că și la noi de curând a fost revăzut zăganul chiar pe creasta cu același nume din munții Ciucaș) sau alte specii protejate aici. Chiar sunt curios ce înseamnă aici protecția! Și mai interesant, este un registru în care se trec cei ce urcă în masiv fiindcă este parc național. Nu costă nimic, e vorba doar de o trecere a numelui și a câtorva date despre fiecare om care urcă. Ca o paranteză, citind de curând ”Călător prin vreme” scrisă de Valentin Borda, acolo se spune cu aproximație ceva de genul: câți or fi urcat și nefiind menționați nicăieri, nu se știe nimic de ei. Ne trecem datele cerute, mulțumim și dăm să plecăm la drum. Cum eu nu îmi luasem bețe de trekking (dificil de transportat fiindcă sunt fixe ale mele), întreb de unde pot închiria și un nene îmi spune să venim cu el și îmi împrumută. Ne duce cu mașina spre casa lui, Auberge Lepiney (informații de pe afișul de la intrare: tel +212 524 48 56 88, e-mail bouredda@hotmail.com) și până caută bețe, ne servește cu un ceai și niște omletă. Văd ceva nemulțumire la Ștefan fiindcă se așteaptă să ne taxeze mult și într-adevar ne ia vreo 200 dh pentru tot, plus 200 dh chirie pentru bețe (50dh/zi ori patru zile cât plănuim noi să mergem). Ștefan și-a luat bețele și comentează că e mult, mie îmi convine la aproximativ 5 euro/zi. În fond sunt banii mei. OK! Ne arată pe unde să continuăm pe potecă.
We make a few steps and I see on the right ”Bureau des guided d'Imlil”. We are at 1740-1750 meters altitude now! Let's go there! We go there, maybe we find something new. There are some maps that they try to sell us (”No, thank you, we have a very good guide”), there are posters with protected species among one is Gypaetus barbatus (we know that in the last year it was seen on Zăganu ridge in Ciucaș mountains, Romania) or other protected species. I am curious what means protection here! And more interesting, there is a register where the people who go up in the national park write some personal informations. There is no tax, just write the name and some data for all the people going up. As I read lately in ”Călător prin vreme” written by Valentin Borda, with aproximation: how many people have climbed and nobody knows about them as there is no mention about. We write the info requested and want to leave. As I didn't take my fixed poles, I ask where I can rent some poles and a man tells us to go with him and he lend me. He take us with his car to his home, Auberge Lepiney (info outside: tel +212 524 48 56 88, e-mail bouredda@hotmail.com) and while he searches for poles, he serves us with some tea and omlette. Ștefan is a little unsatisfied because he expects the man to ask a lot of money and he asked for 200 dh for everything plus 200dh as rent for the poles (50dh for each day). Ștefan took his poles and says that it is too much, I am ok with 5 euro/day. There are my money in fact! OK! He shows us how to continue on the path.
Urcăm puțin pe drum pe valea care urcă spre refugiul Lepiney prin Tizi Mzik (șa, 2489m) pe drumul de mașină spre Aremd. Noi urmăm drumul în serpentine la stânga spre valea Assif Mizane. Ca să înțelegeți, drumul direct spre refugiile Toubkal mergea pe vale prin Aremd, noi am făcut acum un mic ocol pentru a lua bețele. Noi tragem pe serpentine cu rucsacii grei în spate și în soare dogoritor, alții au bagajele pe măgar (mod de transport uzual aici) și niște fete localnice urcă pe drum în papuci de plastic și sporovăiesc tare. Poate pentru unii e deranjant, mie acum îmi place :D! Urcăm până în punctul cel mai înalt și suntem pe celălalt versant al văii Assif Mizane față de satul Aremd (1920m). Drumul ne duce tot pe stânga văii (geografică), lăsăm o scăldătoare și un pod spre sat și începem urcarea ușoară pe drum prăfuit.
We go up on the road on the valley going up to shelter Lepiney through Tizi Mzik (saddle, 2489m) on the car road to Aremd. We follow the road with curves to the left to Assif Mizane Valley. For you to understand, the path to Toubkal shelters is on the valley through Aremd, we made a small tour to take the poles. We walk up hardly with the heavy backpacks in a powerful sun, some have the baggages on donkeys (usual way of transport here) and some local girls walk in plastic slippers and talk loud. For some people might be annoying, I like this now :D! We reach the highest point on the other side of Assif Mizane valley as we see Aremd (1920m). The road takes us on the left (geographically) side of the valley, we let a bathing place and a bridge to the village and go up easily on a dusty road.
Urmăm drumul care ne scoate printre case, nisip și petriș și copaci verzi cu frunze late și cărnoase pe firul văii. La un magazin mai schimbăm câteva vorbe și dăm de o intersecție. Întrebăm niște localnici care nu știu direcția (deși merg și ei tot în sus spre moschee), întreb iarăși la magazin și ne lămurim: tot în sus prin grohotișul de pe vale. Nu sunt marcaje, doar se vede poteca mai tocită de atâția pași! În față se văd munții cei mari spre care ne îndreptăm noi. Deocamdată ne apropiem de 2000 de metri. Poteca ne duce pe dreapta văii (stânga cum urcăm) și începe să urce pietruit. Din loc în loc (cam la jumătate de oră) dăm de câte un magazinaș cu sucuri în apă rece, dulciuri sau fructe. Și bineînțeles de magazine de suveniruri și acoperiș în caz de ploaie. Ne oprim cam la fiecare să bem apă. La cel de la 2200 de metri (magazin de suveniruri) ni se oferă eșarfe și tot felul de cadouri (contra-cost evident). Vedem la întoarcere, nu cărăm acum după noi! Dar cum am spus că luăm ceva, va trebui să ne ținem de cuvânt.
We follow the road that takes us between houses, sand and gravel and green trees with thick leaves on the line of the valley. At a store we change some words with the merchand and reach a cross. I ask some locals who don't know the route (they are going up to the mosque) and again at the store and we have to continue on the valley. There are no signs, just a visibile path! In front of us we see the high mountains which we head to. We are about 2000 meters now. The path leads us on the right side of the valley (left as we go up) and starts to go up on rocks. From place to place (at about 30 minutes) we find some little stores with cold juice, sweets and fruits. And, of course, souvenir shops and cover in rainy moments. We stop at each of them to drink water. At the one from 2200 meters (souvenir shop) we are offered some scarfs and all kind of gifts (with money, logically). When we come back, not now! As we said we will take something, we have to keep the word.
Urmăm poteca din piatră roșie și în circa 20 de minute coborâm la podul de la moscheea Sidi Chamarouch (2350m). Și aici sunt magazine ca peste tot și doar trecem printre ele. Urmează o serie de serpentine strânse pe versantul stâng al văii. Poteca e atât de îngustă încât avem probleme când trecem pe lângă măgarii cu bagaje. Chiar riscăm să ne lovească și să ne arunce în vale! Adevărul e că de fiecare dată proprietarii de măgari ne-au spus să stăm lângă potecă deasupra ei, nu spre vale! Serpentinele ne urcă până la 2650 de metri, pe ultima într-o pauză las să coboare un grup de vreo 20-25 de englezoaice tinere cu ghid. Peisajul devine din ce în ce mai arid, doar stâncă golașă uriașă, doar prăvălituri de mărimi diferite, din loc în loc câte un arbust țepos. Tot timpul sunt cu ochii spre înălțimi ca să prind toate surprizele pe care ni le oferă muntele. Regrupăm și continuăm tot în sus în ușoară urcare până la 2800 de metri. Aici aștept pe Ștefan la un pahar de suc de portocale stors printr-o presă ca cele de mujdei, doar că mare cât să între portocalele (20dh /pahar).
We follow the red rock path and in 20 minutes we go down to the bridge of Sidi Chamarouch mosque (2350m). Stores and stores and we walk between them. We have to go up on a series of tight bends path on the left bank of the valley. The path is so narrow that we have problems when donkeys pass near us. We even risk to be hit and thrown in the valley! The truth is that the mule owners told us to stay on the up side of the path, not on the down one! The curves go up to 2650 meters, on the last one I let a group of 20-25 young english girls with a guide. The landscape become drier, only naked rocks, small or big gravel and some thorny bushes from place to place. All the time I watch for the hights to catch all the surprises of the mountain. We regroup and continue up slowly to 2800 meters. Here I wait Ștefan at an handmade orange juice drained in a press like those for garlic but bigger for oranges (20dh/glass).
Tot urcăm pe curbă de nivel și la terasa de la 3000 de metri trecem în ritm constant fără pauză. În față ajungem din urmă un grup de patru spanioloace vorbărețe și rămânem după ele. În final se vor caza în aceeași cameră cu noi sus la refugiul Toubkal și acum mergem cam paralel cu ele. Și la 2800 admiraserăm niște tricouri și va trebui să luăm ceva (negociat bineînțeles) la întoarcere. Poteca urcă aproape insesizabil pe versantul stâng al văii (versant vestic) până la platforma de la 3200 de metri (3207 metri mai exact) unde se află refugiile Mouflon (http://www.refugetoubkal.com/) și Toubkal (http://www.refugedutoubkal.com/) (18.05). Primul pare al localnicilor și e un pic mai scump (sau poate e pentru stilul britanic clasic de ascensiune) și al doilea e mai accesibil și aparține Clubului Alpin Francez, secția Casablanca. La al doilea cazarea este 110 dh (11 euro) și 85 dh (8.5 euro) dacă ai legitimație de membru CAF sau cluburi partenere. Cu legitimația CAR primesc reducere la cazare și luăm și masă seara. Dimineața intenționăm să plecăm foarte devreme fiindcă în jurul orei 14.00 se anunță ploi în fiecare zi. Ne cazăm și cam atât pentru azi.
We go up on level line and pass the terrace at 3000 meters in a constant rythm. We reach a group of four spanish girls and follow them. Finally they will stay in the same room with us in Toubkal shelter. At 2800 I admired some T-shirts and we have to take something (with negociation) when we turn back. The path goes up very subtle on the left side of the valley (west side) to the platform at 3200 meters (3207 precisely) where we see Mouflon (http://www.refugetoubkal.com/) and Toubkal (http://www.refugedutoubkal.com/) shelters (18.05). The first one seems to be for locals and it is more expensive (or maybe for clasic british climbing style) and the second one is more accesible and belongs to Alpine French Club, section Casablanca. At Toubkal a bed is 110 dh (11 euro) and 85 dh (8.5 euro) with CAF member card (or partner clubs). With CAR member card I get the small price for housing and we pay for everyday dinner. We intend to leave early in the morning because rain is announced everyday around 14.00. We take the beds and this is all for today.
Masă, relaxare, ninsoare afară, lectură a afișelor din cabană sau încercări de a intra pe net să mai transmitem câte ceva acasă (doar la geamul din aval e semnal și mai răruț, net nema), ceaiuri peste ceaiuri, lectură a ghidului, pregătire a echipamentului... Fiindcă nu are rost să plecăm pe întuneric (trebuie să vedem poteca nemarcată) hotărâm să plecăm pe la 6.30-7.00 spre vârf mâine dimineață. Asta cere odihnă bună și energie mâine. Sunt aproape o mie de metri diferență de nivel!
Dinner, relaxing, snow outside, reading of posters or tries to enter on internet to send something home (GPS signal at the window in the down part of the shelter, no net), tea again and again, reading of the guide, making of equipment... There is no sense to leave on dark (we have to see the unmarked path) we decide to start at 6.30-7.00 in the morning to the top. It needs good resting and energy for tomorrow. There are about 1000 meters in level difference!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu