marți, 11 august 2015

Posada-Secăria 8-9.08.2015

Posada-Secăria 8-9.08.2015

Colegi de tură: Simona P, Cezar Partheniu

Cum sâmbătă la prânz avem ceva treabă, abia mai apoi putem pleca. Din alte variante pentru we ăsta rămânem la ceea ce propun eu, o ieșire simplă și frumoasă în sudul munților Baiului. Îmi sunt cunoscute locurile și ca urmare voi căuta și niște mici variații de traseu... După două ore și jumătate cu trenul regio ajungem din București în Posada (19.00). Schimbăm sandalele cu bocancii și câteva impresii cu o femeie care locuiește aproape de haltă, urcăm câțiva metri până la primul izvor unde oprim să alimentăm. Cum cățelul din curtea alăturată își face datoria lătrând de zor, vine șeful casei și mai vorbim una-alta... Printre flori foare viu colorate urcăm la DN1, trecem pe partea cealaltă și prin curtea muzeului cinegetic (de fapt curtea castelului familiei Bibescu) ieșim pe drumul ce merge spre valea Floreiului.

Pentru câteva sute de metri urmăm drumul prin pădurea verde (foarte verde mai bine spus!) și la intersecția cu marcajul CR facem stânga pe el. Știu că se termină brusc și mai departe mă bazez pe intuiție și pe amintiri (recente de altfel). Printre rugi de mure (care ne ”obligă” la pauze) urcăm și dăm de un tânăr posădean care mergea sus la colegii lui la grătar. Cum avem aceeași țintă (mă refer la loc, nu la grătar!) urcăm împreună. Seara e distracție mare mai ales pentru cei care se ”alintă” cu alcool. Noi doi stăm la foc, mai povestim cu colegii, ne facem o supă și undeva spre ora 22.00 ne retragem la somn sus în pod în fân. Mult mai bine decât jos unde e zgomot mai mare! De la pocnitorile băieților chiar și Codruț, cățelul unuia din ei, a fugit acasă în Posada... Reușim per total să ațipim vreo oră și vedem că se luminează. E timp pentru o nouă zi...


Pentru unii o cafea, pentru unii un baton cu susan și apă... Strângem rucsacii, nu ne grăbim deloc și pe la 9.30 (ne trezisem undeva pe la 7.00), facem o poză de grup, salutăm gașca veselă și pornim la drum. Știu că acum multă vreme urcasem prin poiana de mai jos spre o pepinieră și apoi peste garduri în șaua vechii cabane Florei. Acum suntem mai sus de poiană și intuiesc printre brazi poteca spre pepinieră.

Trecem primul gard de sârmă ghimpată și în loc de zona aproape sterpă de acum niște ani buni dăm de arbuști înghesuiți prin care abia ce văd potecuțe firave. Sunt și crengi țepoase la care trebuie să fim atenți, sunt și lemne putrezite, sunt și trepte de iarbă, sunt și brăduți pe sub care ne găsim poteca... Ajungem la al doilea gard cu perdea de brad lângă el. Îl recunosc dintr-o mie... Sărim gardul și ieșim printre brazi în plai. Suntem un pic sub o mie de metri sub șaua vechii cabane Florei. Facem o pauză de apă și urcăm în serpentine lejere (cu ochii și obiectivele în toate direcțiile) până sus în șa. Facem o mică pauză la umbră și îmi confirm poteca marcată cu BR (marcaje care de fapt lipsesc) pe lângă o defrișare foarte dezagreabilă... Și aici ați tăiat?

Din șa urmăm poteca cunoscută pe o curbă de nivel spre est. Altă dată pe aici era totul uscat și câinii de la stână au tăbărât spre noi (motiv pentru care o rog pe Simona să îmi dea fluierul să-l am la îndemână - sau înde-gură!), acum sunt boscheți mai mari decât mine și nu se vede nimic. Vedem stâna ceva mai jos de noi și e doar u ncățel mic și negru care apără și el cât poate casa stăpânilor. Trecem lejer și înainte de izvor (înainte să mă apropii de el îmi părea că e uscat - noroc că m-am înșelat!) vedem un Damas care trece pe drum puțin după șaua izvorului. Vin ”locuitorii” mașinuței să ia apă, schimbăm câteva vorbe cu ei (unul e fotograf) și ne urăm drum bun mai departe. Ei urcă spre Doamnele, noi coborâm spre Secăria...


În zare se văd Ciucașul și Grohotișul la limita orizontului... Coborâm la primele livezi și căpițe, intrăm într-o turmă de oi și Simona (fotografă fiind) roagă ciobanii la niște poze cu mioarele, mai schimbăm câteva vorbe (toți se plâng de secetă - n-a mai plouat de peste o lună și e doar praf!) și continuăm pe drum printre aluni și tufe de cătină. În toamnă la cules de cătină am urmat drumul până pe culmea Floreiului. Acum la un corcoduș bogat facem stânga să mergem la tanti Cornelia. Într-un fel, ea e scopul acestei plimbări...






Dacă n-am mai fost de ceva vreme la ea, am uitat exact ulița care duce chiar la casa ei mare cu grajduri pline cu vaci și viței. Nimerim ulița de sub casa ei și ca urmare urcăm prin spatele curții.

”Tanti Cornelia?”
”E acasă, intrați și încui eu poarta”, ne spune Ion, sluga ce era sus în pod să dea fân la vaci. 
”Eu am deschis poarta, eu o închid :D! Tanti Cornelia e la ea în bucătărie?”
”Da, se uită la televizor!”
”Bine, mulțumesc. Om veni mai încolo la animale...”

Urcăm și tare se bucură de revedere. La început nu mă recunoaște (trebuie să vin mai des!) și curând își aduce aminte și devenim ”nepoții” ei (o anunțase prietenul Emil că e posibil să venim!). La câtă lume vine pe la ea... Noi am venit doar să o vedem și să povestim (anul trecut a căzut și are niște coaste fisurate de nu poate sta întinsă) de una-alta... E una din bunicuțele faine și tare șugubeață! N-ar sta locului și ne face niște ochiuri și o salată de roșii, ne dă și niște cașcavea și caș, are un musafir ”permanent” de care trebuie să aibă grijă, are grijă de păsări și de viței (îl are pe Ion și tot ea supraveghează treaba), tot mai vin și alții cât stăm noi la ea (”vă dau o pătură să stați pe iarbă?”), se plânge de viața ei grea (și multe vin de la alcoolul ce i-a stricat oamenii), ne arată pisoiașii din care unul orb e pe ducă, ne jucăm cu Lăbuță, un dolofan de cățeluș negru și pufos și cu Gălăgie, mielul căruia tocmai i-a scos niște atele de la un picior și care vine după ea mai ceva ca un copil după fusta mamii, ne face o cafea și se scuză că nu mai poate sta cu noi fiindcă la 4 trebuie să dea de mâncare la animale. Îi mulțumim și promitem că mai venim pe la ea (că-i foarte accesibil!). Cam pe la ora amintită lăsăm casa în urmă și pornim la vale spre centrul satului la mașină.



Puțin după ora 17.00 suntem la capătul mașinii, ne luăm câte o înghețată și la 17.30 microbuzul plin pornește spre Comarnic. Altă dată mi s-a părut că merge mai încet, acum în vreo 20 de minute ajungem la DN1 și de aici pe jos la gară. Prindem regio clasic (18.19) care ne duce puțin înainte de ora 21.00 în căldurosul București...

Sperăm să revedem cât mai curând locurile pe unde am mers că tare-s faine... Sau și altele la fel de frumoase prin ”Apusenii de lângă București”...

sâmbătă, 8 august 2015

Casa Titulescu 8.8.2015

”Fiecare își are misiunea sa, cu toții uniți ne-am putea îndoi de succes? Ce importanță are faptul că nu vom mai fi prezenți în ziua când opera va fi terminată?” Nicolae Titulescu



vineri, 7 august 2015

Verde pe Podul Mogoșoaiei 06.08.2015

Am de făcut o rezervare la un local pe calea Victoriei (înainte îi spunea Podul Mogoșoaiei, drumul de lemn ce ducea de la Palatul Domnesc din centrul orașului spre palatul de la Mogoșoaia) și pornesc pe jos prin soare dogoritor de la Piața Victoriei spre centru. În dreptul străzii Mihail Moxa (pe dreapta) găsesc pe stânga parcul Nicolae Iorga, un petic de verdeață pe una din principalele artere bucureștene. Cu siguranță ați fost aici, eu până acum nu intrasem în părculețul cu bustul lui Nichita Stănescu în mijloc. Cercetez cu interes aleile mai largi sau mai înguste, de asfalt, piatră cubică sau nisip, miros și respir prin zade sau prin pini arși de soare, verific cât de rece e apa dintr-o țâșnitoare... În 10-15 minute am văzut cam cu ce se mănâncă oaza verde de pe Victoriei...





Gard în gard cu parcul se află parohia Sf. Nicolae Tabacu, o biserică mare, albă și, presupun răcoroasă. Intru câteva minute după ce citesc câte ceva din istoric/pisanie: 

”Dintru început, biserica aceasta s'a numit . Pe la 1752, era de lemn fiind miluită cu cărți bisericești de Măria Sa domnul Constantin  fiul lui Nicolae Vodă Mavrocordat. În 1776 jupân Dima Tabacul, jupân Drăghici Tabacul și cu Dimitrache Preotul, se îngrijeau ca niște ctitori de cele de nevoie pentru sfântul lăcaș. La 1864, pe urma unei alte biserici de zid, preotul Ștefan și credincioșii enoriei sale, o înalță  pe aceasta de astăzi, pe care - stricându-se cu totul pe dinafară - cinstita primărie a capitalei găsi cu cale a o repara în vara anului 1940, de cumplit războiu între marile noroade și jale pentru țara noastră. Și s'a sfârșit la începutul domniei M.S. regelui Mihai I, paroh fiind preotul C.Bobulescu din Vlădicenii Jașului, epitropi domnii avocați: Dim. Th. Pascu, N. Turbure și Șt. Constantinescu - pensionar, iar arhitect Adrian Gabrielescu.”
Ce văd vis-a-vis de biserică: parcul și grădina Academiei Române! E poarta deschisă, e un paznic și întreb dacă pot intra să fac câteva poze. ”Da, doar câteva minute că sunt camere!” Săracii, ce speriați sunt de camerele de supraveghere... Parcă un telefon sau un aparat foto ar distruge frumusețe de parc și de grădină. Adevărul e că până să intru, mai văzusem un străin care a întrebat prin gesturi dacă poate face poze și a fost lăsat...

Grădina este superbă, parțial este o mică grădină botanică cu o fântână-sferă de apă, plante cu plăcuțe explicative... pe o laterală sunt trei sarcofage descoperite în Dobrogea. Cel mai mare, de origine romană din sec. II-III (ca și celelalte) are pe el motivele leului teuton și al demi-palmetelor asociate cu frunze de acant, al doilea are motivul meduzei, genii înaripate și o tabula epigrafă și al treilea mai mic nu are decor. Pe o platformă spre biblioteca Academiei Române (clădire inaugurată în 2001) găsesc o sculptură abstractă și o sinteză cu diverse capete de coloane. Tot lângă bibliotecă este un monument dedicat lui Conrad Haas (1509-1579), precursorul rachetei în trepte care a lăsat la Sibiu Varia II 374, cel mai vechi manuscris din istoria rachetei moderne (informații luate de pe Wikipedia). La întoarcere prin grădină în sfera de apă chiar văd capătul unui frumos curcubeu și mă ridic la timp de pe o bancă pentru a nu trece prin bătaia unei stropitori circulare :).






Am o senzație că aici mi se termină drumul și tot insist pe drumul meu spre rezervarea de care spuneam la început. Probabil fiindcă trebuia să văd și casa Cesianu (sec. XIX) care a găzduit fosta Legație Germană, una din sălile teatrului de revistă Constantin Tănase și mai recent cazinoul Victoria. De altfel și grădina cu umbrele tentează oamenii mai comozi...
La trecerea de pietoni citesc pe jos sfatul următor și văd un smiley pe un stâlp de dirijare a mașinilor.
Prezentul înseamnă de fapt confirmarea faptului că toate locurile sunt rezervate și realizarea scopului verde pentru care am fost astăzi pe Calea Victoriei...

joi, 6 august 2015

Carol 1.08.2015






Printre invenții geniale (la Muzeul National Tehnic Dimitrie Leonida) 01.08.2015

Întâi al lui Gustar... Aflu acum că numele lunii ar veni de la Cezar August care a vrut ca luna lui să aibă același număr de zile ca luna lui Iulius Cezar (iulie, ați ghicit!)... Cine mai știe cum afli, foarte simplu, câte zile are fiecare lună (în caz că le încurci)? Un indiciu: ai nevoie doar de mâini și de nimic altceva :D!

Hai să îndeplinesc o dorință: să mergem la muzeul tehnic unde nu am mai fost de când eram mic. Și este la doi pași de mine în parcul Carol (inaugurat în 1906 pentru a sărbători 40 de ani de domnie a regelui Carol I)! Mai multe informații sunt pe wikipedia, vă las pe voi să citiți! Și, anticipez, așa cum fac mereu, am mai lăsat niște locuri de vizitat pentru altă dată. Așa cum se întâmplă și cu alte muzee, dacă vrei să afli multe informații din cele de aici, cam trebuie să își rezervi o întreagă zi de vizitare (sau mai multe, depinde cât de wide-scienced ești!). Programul e de la 10.30 la 18.00, intrarea costă 6 lei pentru o expoziție și 10 lei pentru două (permanentă și temporară - acum expoziție Siemens), 10 lei taxa foto. Alte detalii sunt pe site-ul muzeului. Noi în vreo două ore aproape am trecut ”ca vântul și ca gândul” doar prin expoziția permanentă de interior...

Aș spune greșit că sunt câteva ”capete de afiș” în muzeu. Aparatul de zbor individual cu reacție, automobilul Sarmis electric, nepoluant sau electroscuterul Oroles inventate de genialul Justin Capră, pila lui Carpen (Karpen) sau aparatele electrostatice, toate motoarele cu pistoane și turbine, velocipedul din 1900 sau automobilul aerodinamic Persu, echipamentele de exploatare minieră sau cele câteva locomotive (există și un muzeu al căilor ferate la Gara de Nord, l-ați vizitat?), panoul dedicat inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, șeful de șantier al ridicării Coloanei Infinite (la vremea respectivă primarul Târgu Jiului i-a cerut lui Brâncuși să facă un monument dedicat eroilor români din primul război mondial și i-a dat acceptul să construiască ce vrea el; Brâncuși a adus Coloana Infinită, Masa Tăcerii și Poarta Sărutului pe care le avea în atelierul parizian) sau toate aparatele care ilustrează și demonstrează principiile fizicii (cum ar fi legea lui Ohm I=U/R sau U=IR ”we are” pronunțat românește ”UI aRe” care poate fi tradusă ”Ești Om cu mine, sunt Om cu tine” :D), fotografiile cu Magnus (îmbrăcăminte și atitudine tipic dacă) sau cu prima invenție - arcul... De fapt fiecare piesă din muzeu este un capăt de afiș în sine. A fost necesară o ”minte sclipitoare” (”A beautiful mind”) pentru ca obiectele să prindă viață...

Așa pe scurt, priviți câteva imagini din muzeu și sper să vă intrige la mai mult ;)
 Aparatul de zbor individual cu reacție - Justin Capră
 Pistoane imense cu aburi și locomotive de test
 Prima invenție
 Magnus
 O mică exagerare: cică mașina electrostatică ”Dal negro” a fost construită în anul 18323 :D!
 Pila lui Carpen/Karpen, sursă de energie continuă în condiții de vibrație zero 
(aici nu sunt îndeplinite momentan)!
 Nu-i bordul ”Speranței” sau al lui ”Argo”...

 Echipamente de exploatare a sării
 Locomotivă de mină
 Gorjan - Coloana Infinită - Târgu Jiu

 Modele mai noi
 Legea lui Ohm (OM!) 
 Primul tramvai electric (1894) pe linia Obor-Cotroceni (model care 
până în prezent nu a evoluat foarte mult)
 Velocipedul de la 1900

 Atașul nu pare de undeva din coloniile africane britanice :D?
 Persu cel aerodinamic
 Sarmis-ul fără volan și pedale (Justin Capră)
Foale industriale

marți, 4 august 2015

Inspirație la MȚR (continuare)

Vă spuneam în articolul trecut că mai am de terminat expoziția despre germanii din Basarabia și încă o expoziție de văzut. Sper să vă trezească și vouă interesul cel puțin harta de mai jos (puteți merge în toată luna august). Cu roșu sunt marcate satele care între 1812 și 1940 au avut populație majoritară germană...
Sunt mulțumit de noutățile de aici și gândul mă duce tot la următoarea expoziție. Este organizată sus la sala Tancred Bănățeanu unde de obicei se organizează expoziții multimedia. Aici am fost de curând la un concert al lui Parvathy Baul și al lui Grigore Leșe (chiar mai devreme am căutat vreun fragment înregistrat și nu am găsit ca să vă arăt ce poate să însemne comunicarea din muzică în afara cuvintelor). Expoziția, organizată de muzeul național din Gdansk, pleacă de la troițele (mai bine zis monumentele religioase) din Polonia conservate și reamenajate prin programe naționale și locale. Tot ca și la celalalte expoziții, biletul de intrare costă 0 lei și mult suflet ;) (asta am simțit la doamna care supraveghea expoziția când am fost eu). Nu am făcut poze și nici nu vă plictisesc prea mult cu detalii.

Expoziția multimedia adună multe tipuri de fotografie (de la film la digital, de la 3D la diverse prelucrări de imagine veche), filme documentare, panorame în care poți naviga pentru detalii... Tehnica este susținută printr-un grant SEE oferit de Norvegia și, ca urmare, calitatea primează. Prima parte (cea poloneză) te trece aproape neobservat spre ținuturile nordice prin aceleași tehnici foto-video: mici biserici ale comunităților islandeze care parcă sunt semi-acoperite cu pământ (mi-aduc aminte e un film islandez văzut acum vreo șase ani în care se sublinia importanța mitică a trolilor și comuniunea pe care o stabilești cu ei și cu natura înainte de a le pătrunde în tărâmurile îndepărtate) și câteva fotografii și filme despre stavkircke, bisericile din lemn caracteristice norvegienilor. Abia acum am înțeles de la ce vine denumirea (stav=stâlp, kircke=biserică, construcție de lemn pe care se structurează mai apoi toată biserica), în perioada mea norvegiană nu țin minte să fi văzut vreuna din bisericile din lemn rămase (au rămas 28 din cele peste 1000 de astfel de biserici, unele fiind în patrimoniul UNESCO). Pe lângă fotografiile cu bisericile-pagode din nordul Europei am fost atras și de filmele documentare. Cu un pic de melancolie și interes ascult toate documentarele să văd cât de mult mai înțeleg din limba vikingă. Destul de mult, pot spune, cât să știu despre ce e vorba fără a trage ochiul la traducerile în engleză... Proiectul poate fi studiat pe site-ul proiectului www.ostanceprosb.pl.

Închei micul articol tot cu un proiect MȚR de aseară, un documentar special despre Brâncuși. Cum spunea și regizorul aseară după proiecție, e uimitor cum un documentar de aproape 20 de ani și 77 de minute, prezent pe youtube, poate aduna peste 300 de oameni într-o sală de cinematograf. E un semn că mai avem nevoie de cultură (ca de aer, aș adăuga eu!) și ”cei puțini” știu să o aprecieze...

Vizionare și reflectare plăcută!