Ce spuneam în ultima postare: că urmează o zi bună? Nu că e bună, e superbă! Ne trezim noi mai devreme și tot pe la 9.30 reușim să pornim la deal. Pentru azi avem, cum am spus, plan de a ajunge pe cele două vârfuri de 2500 de metri. La 11.00 și câteva minute ajungem la lacul Pietrele, într-un peisaj mult mai fain decât ieri. În față avem peretele Bucurei, central avem varianta de iarnă și vârful Custura Bucurei, în stânga avem vârful Bucura și culmea Pietrele. Acum ne putem bucura de lumina caldă a muntelui și de reflexiile din luciul apei.
Puțin mai sus de lac ne întâlnim cu Nelu care era cu ditamai rucsacul în spate. Îl cam rupea și e la o pauză. Noi avem de gând să mergem mult, el doar vrea să urce la Bucura și să campeze acolo pentru câteva zile. Schimbăm cu bucurie câteva vorbe și pornim mai departe. Mă uit pe potecile imaginare pe unde merg alpiniștii spre baza peretelui Bucurei (unde fusesem și eu anii trecuți nu pentru cățărare ci pentru a-mi însoți colegii până la baza peretelui) și pas cu pas ajungem în Curmătura Bucurei (11.55). Pauză de vreo jumătate de oră fiindcă acum vedem ceea ce ieri a fost în ceață totală. Chiar Gec dă indicații în germană unui grup care era un pic confuz legat de trasee...
Acum vom porni spre Custura Bucurei (2370m). Este un prim urcuș susținut și de pe vârf putem vedea curba de nivel ce urcă ușor spre cota 2500. Și de asemenea avem o privire panoramică (360 de grade) foarte faină în ”muntele cu ochi albaștri”.
Scurtă pauză și mai departe spre Peleaga. Pe drum mie îmi vin în minte secvențe din alte ture, de vară sau de iarnă, pe zona asta. Și e plăcut să mergi și în trecut și în prezent. Trecem de Colții Pelegii și puțin înainte de vârf lăsăm BR în stânga (pe aici vom continua) și urcăm ultimii metri spre vârf. E multă lume pe vârf și avem ceva de așteptat până să apară o fereastră liberă cu placa pe care scrie altitudinea. Între timp tot admir (și pozez) larga căldare glaciară a Bucurei.
La 15.10 pornim primii pași înapoi până la marcajul BR și de aici urmează lunga coborâre spre Șaua Pelegii, aproximativ 200 de metri diferență de nivel mai jos (15.38). E destul de multă lume pe Peleaga și abia de aici începe să fie mai puțină lume. De aici începe (vara) lumea Muntelui. În urcarea spre Păpușa ne întâlnim cu un grup de alergători care ne făcuseră pozele de ”grup” pe Peleaga :)!
Urcușul e constant și susținut și la 16.20 suntem la 2508 metri pe vârful Păpușa. Poza de vârf și mai departe, chiar dacă aici ne place mult liniștea pietrelor.
Avem pentru început o coborâre susținută până în Spălătura Păpușii, apoi ceva mai relaxat, trecem de cablu și ajungem în șaua Păpușa. Aici am surpriza foarte faină să mă întânesc cu Denisa, colegă de club și cu un vechi prieten al ei și camarad de Munte. Cred că nu ne-am mai văzut de trei sau patru ani, eu fiind oarecum cauza datorită distanței (București, Bucegi sau diferite și multe locuri mai prin sud și Denisa în Cluj, pe munți cu diferite grupuri). Cam are un pic o reținere în a merge prin Porțile Închise. Haide că am mai fost! Știu exact pe unde este și toate pasajele. Fiind patru în total, mă bucură că se hotărăsc să vină cu noi. Așa că traseul până la Șaua Vârfului Mare îl facem în patru, mereu cu ochii la traseu și la partenerii de drum. Chiar dacă uneori e distanța ceva mai mare între noi, mereu trebuie ca partenerii de drum să fie în câmpul vizual. Și plus să stai prea aproape de ceilalți nu îți mai oferă spațiul personal necesar pe Munte.
În Șaua Vârfului Mare (2345m) Denisa cu colegul de drum pornesc ceva mai repede fiindcă din valea Galeșu vor urca în Șaua Păpușii. Și nu mai este prea mult timp disponibil până la întunecare. Doar ca o scurtă paranteză: nu am parcurs traseul pe care vor merge ei fiind cumva în afara traseului clasic pe care îl parcurgem noi. Poate vreodată, când voi merge ca ei pe alte trasee, voi ajunge și eu pe acolo.
Noi coborâm la lacul Galeșu (1990m, exact ca Pietrele!) puțin înainte de apus (20.15). Imaginea de mai jos cu vârfurile Capul Văii Rele și Păpușa însorită deasupra oglinzii lacului cred că îmi va rămâne multă vreme în minte.
O zonă cu jnepeni și câte un molid ici-colo ne oferă un peisaj superb în apusul soarelui...
Mai avem câteva minute până la ora 21.00 și suntem aproape de Tăul dintre Brazi. Trecem un podeț de lemn și pe o platformă deasupra potecii este frumosul tău. E, din punctul meu de vedere, unul din cele mai tainice și frumoase lacuri pe care le-am văzut la noi (până acum). E adevărat că mai am foarte multe lacuri de găsit. Și eventual de dormit câte o seară pe lângă ele!
Și de aici începe distracția. Bine, mai mult pentru Gec și mai puțin pentru mine fiindcă am mai fost, știu direcția și punctele importante și mai ales am și aplicația Osmand care este extrem de folositoare, poteca fiind indicată cu o eroare de câțiva metri. Mai trecem ceva poduri pe sub culmea Valea Rea, ratăm puțin poteca fiindcă se pierde prin pădure, revenim pe curba de nivel bună și ieșim în valea Rea unde prindem marcajul TG ce face legătura între Valea Rea și intersecția de deasupra cascadei Maria Magdalena. E ceva oboseală adunată și îl asigur pe Gec că mergem pe drumul bun. Îi și arăt pe telefon ca să fie certitudine! Eventual, dacă nu găsim marcajul neoficial CR, coborâm pe marcaj până în valea Pietrele și urcăm pe BA. Dar nu este cazul fiindcă apare săgeata spre Gențiana, confirmată de aplicație. Pe aici este aproape o formalitate să traversăm culmea Pietrele. Merg la sigur și probabil că inspir și siguranță prin asta. Cert este că Gec este foarte încântat de aplicație și îmi cere detalii ulterior. Când ieșim în BA deja suntem ca și acasă. Încă vreo 10-15 minute și pe la 22.30 ajungem la Gențiana, obosiți și fericiți pentru că Retezatul ne-a arătat și duritate și spectacol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu