DD, 14-25.07.2022, Z2, 15.07.2022

Laura vorbise cu niște rude de-ale ei să ne găzduiască două-trei nopți la ei, la Chilia. Așa că vineri, după ce își termină treburile, pornim la drum. Pentru a ajunge la Chilia (de fapt e vorba de Chilia Veche, Chilia/Кілія fiind distinctă din 1856, conform Wikipedia: ”În anul 334 î. Hr., în zonă și aproape de malul mării este menționată colonia greacă Ahilea, fortificată de un general al lui Alexandru Macedon, pe nume Zopyrion. Conform studiilor paleohidrografice, malul mării se afla atunci la câteva leghe la răsărit de Chilia Veche, deoarece deltele secundare ale brațului Thiagola (azi Chilia), cea dintre punctele Babina-Jibrieni-Periprava-Merhei și cea care începe la Vâlcov, nu erau încă formate. Nu există dovezi arheologice că Ahilea ar fi fost situată pe amplasamentul actual al Chiliei Vechi nici că denumirea de Chilia ar fi o deformație a Ahileei, iar lingviștii afirmă că provine din greaca medievală κελλία - kellia: « hambarele », care a dat atât denumirea românească pe vremea lui Mircea cel Bătrân cât și denumirea turcă Eski-Kilya și denumirile slave Стара-Кілія în ucraineană și Старая-Килия în rusă. Satul astăzi denumit „Tatanir” (ca urmare a unor greșeli de transcriere din sec. XIX) se numea la origini Tatomir. După perioada bizantină (până în 680 și din 915 până în 1186) și vlaho-bulgară (1186-1394), Chilia Veche a fost o vrme disputată între Țara Românească, despotatul Dobrogei și Genovezi, apoi a devenit posesiune turcă otomană din 1424 până în 1829 când devine rusească. În 1856 este restituită Imperiului otoman (în timp ce Chilia Nouă este restituită principatului Moldovei) iar din 1878 încoace aparține României (în timp ce Chilia Nouă a aparținut successiv imperiului Rus, primei Republici Moldovenești, României, Uniunii Sovietice și Ucrainei).”) trebuie să trecem Dunărea pe la Tulcea și apoi să urmăm DJ222N/DC1. Trecem în Tudor Vladimirescu cu bacul și facem o scurtă pauză pe malul stâng al Dunării înainte de a continua drumul.

La primul cot al Dunării oprim iarăși pentru câteva poze.

Urmează lungul drum prin Ceatalchioi și Plauru și vom mai opri puțin la podul care trece peste Canalul 35. Uitându-mă pe hartă, Canalul 35 face legătura între brațele Chilia și Sulina printre o salbă de lacuri foarte faine. Poate voi avea vreodată ocazia să le explorez, din câte văd pe hartă doar cu barca... (parcă ar fi și un drum pe gârla Sireașa, de cercetat :D!)

Traversăm Pardina și mai departe drumul se depărtează de Dunăre direct spre est pe canalul Pardina și apoi spre nord traversând canalul Gotca până la brațul Tătaru. Fiindcă este oarecum punct important pe hartă, vom opri puțin înainte de intrarea în Chilia Veche la vasul ce marchează locul. Portul Chilia Veche se află pe acest braț fiindcă vreo 700-800 de metri mai în aval Tătaru se varsă în brațul Chilia pe care este linia de graniță și este bine să evităm zona de frontieră (nu de alta dar să nu avem ceva probleme cu poliția de frontieră!). Pentru mulți micul port aduce aminte de și prin cântecul ”La Chilia-n port”:

Mergem la rudele Laurei și vom sta la povești toată seara cu foarte multe bunătăți pe masa plină. Mi-e așa un drag de oamenii aceștia care, deși recent au trecut prin multe probleme cu familia, sunt de admirat că au puterea să meargă mai departe. Până la urmă viața merge mai departe oricât de greu ne-ar fi! Pentru mâine stabilim cu vărul Laurei să plecăm la o oră matinală în baltă. Atunci e cel mai bine și cel mai fain!