După toată plimbarea prin locurile din titlu parcă îmi doresc o noapte la cort. Pentru asta nu merg spre casă (București), ci mă îndrept spre Buila prin satul Pietreni și în noapte urc prin cheile Costești pentru a coborî apoi la cantonul forestier Prislop. Mai fusesem pe aici cu altă ocazie (2015) într-o săptămână prin cotloanele Builei. Acum scopul meu este unul cât se paote de simplu: vreau să prind în floare una din cele mai bogate asociații cu ghiocei bogați (Leucojum vernum)! Așa că seara campez în locul cunoscut de lângă cantonul forestier după ce în pralabil anunț pe cei care erau la canton (asta în principal pentru a-și liniști câinii).
Ziua 4 - miercuri 13.04.2022
Mă trezesc cu soarele care dezmorțește tenta puțin înghețată a cortului și după ce strâng toate cele, merg cu mașina 300 de metri în amonte la panoul care anunță una din cele mai bogate zone/asociații cu ghiocei bogați. Cred că vreo oră mă învârt pe ambele părți ale drumului printre minunatele flori. Vă las să vă plimbați și voi virtual...
Sunt fericit! Mi-am atins și ultimul obiectiv din plan. Acum tot ce vine este ca bonus! Primul bonus este schitul ”44 de izvoare”. Mai fusesem aici, nu se pune problema. Dar e prima dată... când îl găsesc deschis! Fericire mare! Am ocazia, în afara istoricului de afară să citesc inscripțiile din interior și să respir aerul plin de istorie al pereților înegriți de vreme. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru ocazia aceasta nesperată!
Ce ar fi, puțin mai jos de schit, să fac stânga în loc să fac dreapta pe drumul clasic, pe unde am venit. Și am și motive: un monument al eroilor (Monumentul eroilor din Măgură) și două biserici de lemn. Abia găsesc monumentul fiindcă nimeni nu știe să îmi spună cum să ajung. Înaintea lui mă opresc la o faină troiță de lemn și apoi, puțin mai sus, este monumentul căutat. Care, evident, este nesemnificativ pentru săteni!
Prima biserică din lemn este ”Sf. Nicolae” Poieni. Biserica datează din 1790 (ctitor Gheorghe Măldărescu) și a fost consolidată, tencuită și pictată în ulei în anii 1982-1983. Pictura murală originală a fost executată în anii 1799 și 1800 de către Gheorghe și Tănasie ereu (sursă: biserici.org plus panoul de monument istoric de la biserica Vătășești). Cum bisericuța este închisă, îi dau roată și apoi plec mai departe.
Nu prea departe! Următoarea biserică este ”Sfântul Nicolae” Vătășești. Este chiar mai veche decât cea dinainte: 1712. Pe Wikipedia de data asta găsim mai multe informații:
”Ctitorii principali sunt vătaful Ștefan și soția lui Ilina.
Pridvorul a fost adăugat lăcașului de cult după aproape șaizeci de ani de la zidire, în anul 1774, brâul fiind ulterior refăcut probabil perimetral. Odată cu ridicarea acestuia, biserica a fost zugrăvită la interior. Pictura murală a fost realizată în 1774 de zugravii Dimitrie ereu, ierodiaconii Tudoru și Nicolae, împreună cu Gheorghe și Lazăr.
Există și pictură murală exterioară, în registrul superior al pridvorului: icoana hramului, Sfântul Ierarh Nicolae, flancat de sfinții mucenici Dimitrie și Gheorghe. Pridvorul a fost închis recent cu tâmplărie metalică.”
De remarcat parcarea plină de ATV-uri, crucea faină de piatră de la intrare, toată arhitectura bisericii, scările de piatră de la clopotniță și chiar clopotul și toaca.
Următoarea oprire este mănăstirea Govora. Structura ei de cetate, cu ziduri de apărare, o face aparent intangibilă. De fapt, cine știe din ce motiv, și măicuțele arată o atitudine puțin intangibilă. Pe de o parte îmi dau un chibrit să apind lumânări, pe de altă parte o măicuță mă ceartă că de ce fac poze la stupi prin fanta unei porți de lemn extrem de interesante! Și asta după ce m-a cuprins atât de plăcut atmosfera din interiorul bisericii: era destul de cald și atmosfera era dată de soba de teracotă în care ardea focul. De altfel și coșul cu lemne de la intrare e foarte primitor și te invită să treci pragul bisericii.
Wikipedia ne spune astfel:
”Mănăstirea Govora este o mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească, precum și un monument arhitectonic medieval de o rară frumusețe. Numele „Govora“ provine, probabil, din derivarea slavului găvariti, a vorbi, a spune și prin extensie izvor, murmur de izvor, sau din dialectul traco-dac care înseamnă „adâncitură“, vale cu multe izvoare. [...]
În muzeul mănăstirii este păstrat un clopot spart în greutate de 250 kg cu inscripția ”S-a turnat acest clopot în numele lui Dumnezeu și al Sfântului Nicolae 6965 (1456-1457)”, adică în timpul domniei lui Vlad Țepeș însă primul document care să ateste mănăstirea este un hrisov datat 27 septembrie 1485 în care egumenul de atunci, Iosif Govoreanul, cumpăra câteva loturi de teren în oraș (la Râmnic probabil) de la Hijul. În lipsa altor dovezi sau izvoare scrise, presupunerile în ceea ce privește momentul întemeierii locașului de cult duc la concluzia că acesta s-ar fi întâmplat pe undeva spre mijlocul secolului XV, probabil chiar în timpul domniei lui Vlad Dracul, cum reiese dintr-un document al lui Radu cel Mare, sau chiar spre începutul aceluiași secol, cum reiese din pomelnicul mănăstirii, care începe cu Mircea cel Bătrân. De altfel materialul arheologic cel mai vechi scos la lumină poate fi datat tot cam din acea perioadă, excepția făcând zidul enigmatic de care am vorbit mai sus. [...]
Pisania cea mai veche păstrată afirmă că [...] această biserică cine a zidit-o nu se știe [...] iar Radu cel Mare [...] au dires-o și au înfrumusețat-o [...]. De altfel domnia acestui voievod a însemnat un moment important pentru acest locaș de cult. Voievodul reface aproape din temelii biserica [...] pe care am văzut-o părăsită de la sfânt răposații strămoșii noștri [...] (D.I.R., B, vol.I, p. 241), îi confirmă vechile danii de la Vlad Dracul, bunicul său, Vlad Călugărul și Smaranda (Salomia), părinții săi, și îi face alte multe danii. [...]
Pe 20 iulie 1959, regimul comunist, printr-un act arbitrar, modifică statutul mănăstirii, transformând-o în mănăstire de maici prin aducerea a 21 de călugărițe de la Mănăstirea Bistrița (județul Vâlcea), în frunte cu stareța acestora Evghenia Racoviță (1959 - 1964). Maicile care au urmat în stăreție, au contribuit la refacerea și modernizarea vieții monahale din acest lăcaș de închinăciune, astfel că, în ziua de azi, Mănăstirea Govora se prezintă ca un giuvaer al artei medievale românești bine conservat și apt de a duce mai departe spiritualitatea acestui neam.”
În fine, mai multe detalii puteți citi aici.
Vreau să văd neapărat ceva în Râmnicu Vâlcea și înainte de a ajunge în oraș urc la schitul Troianu. A fost finalizat recent, în 2016 și este superb aranjat. Întâi m-a încântat așezarea panoramică a schitului, cu foarte multe flori și iniște deasupra orașului agitat de pe Olt. Și mai apoi m-a impresionat că cei doi preoți care erau la slujbă au ținut o slujbă (sau rugăciuni) de dezlegare pentru un copil chinuit sufletește m-au chemat și pe mine (care stăteam retras în spatele bisericii) pentru a da binecuvântare tuturor celor care le-au călcat pragul.
Și, în final, ultimul și doritul obiectiv: vitraliul de la biblioteca județeană ”Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea! Am putut parca doar promițându-i portarului că stau maxim 10 minute să fac niște poze. Și nu am mințit cu nimic! Biblioteca este superbă, simetric construită și aranjată și cu un fel de candelabru de sticlă întors și un superb vitraliu deasupra holului principal. Mai las și câteva detalii istorice și în final pornesc la drum spre București.
Per ansamblu sunt fericit pentru toate locurile pe care le-am văzut, pentru toate sentimentele pe care le-am trăit și pentru toate promisiunile spre viitor pe care mi le-am făcut în cele mai multe din locurile vizitate! Vă mulțumesc că ați citit până aici și vă invit să explorați și voi aceste locuri și multe altele. Doar așa, pas cu pas, ajungem să ne cunoaștem minunata țară în care ne ducem viața!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu