Planuri de călătorie sunt multe. Motive și mai multe. Știu că pare oarecum ridicol, dar ce motiv mai bune de a pleca într-o călătorie poate fi acela de a găsi laleaua pestriță (Fritillaria meleagris)? Din câte am găsit pe internet poate fi găsită în doar două locuri în România, într-o pădure de lângă Târgu Jiu și în județul Bistrița-Năsăud. Așa că... la drum!
Ziua 1 - duminică, 10 aprilie 2022
Da, știu bine că este mai ciudat să pleci duminică în călătorie, când toți se întorc. Dar așa am făcut de multe ori în viață și am dobândit experiențe mai mult decât interesante și unice. Deci pornesc la drum! După autostradă urc spre Dealul Negru spre Vâlcea. Planul inițial era ca din Vâlcea să ajung la Târgu Jiu și să găsesc locul-minune. Dar cum planul din târg nu se potrivește cu cel de acasă... înainte de micii de la Dedulești cotesc stânga spre Cuca. Cine nu a auzit de Cuca-Măcăi, aparent un loc unde ajungi foarte greu? No, în vremurile care au dat renumele era foarte greu să ajungi chiar dacă sunt doar 6 kilometri de la DN7! Probabil că informațiile și știrile ajungeau foarte greu înainte să se construiască poate cel mai utilizat drum de la noi (printre cele mai utilizate). Cert e că asfaltul te duce acum în comuna Cuca din care faci dreapta spre satul Măcăi. Și mai departe este asfalt prin Valea Cucii. Hai pe aici cât ține drumul!
În capătul satului asfaltul face dreapta într-o serpentină în coborâre. Opresc vreo sută de metri înainte de serpentină. Chiar dacă plouă nu pot rata momentul de vizită la Biserica de lemn de la Gruiul Înalt. Pe istoricul bisericii scrie că a fost redeschisă în 1948 (deci recent; pe net apare anul 1806 ca anul construcției) cu hramul ”Intrarea în biserică a Maicii Domnului” (Ovedenia, zi importantă pentru mine!). Cu toate astea pare veche și are multe elemente care par unicat sau raritate doar în zonă, pornind chiar de la picturile de pe poarta de lemn. Nu mă interesează că plouă și caut să observ cât mai multe detalii. Pe Wikipedia găsim: ”Biserica de la Gruiul Înalt, de pe moșia Mănăstirii Hurez, făcută de Ioan Săteanul. Lapidar, deasupra intrării, îi este săpat văleatul: "7314" (1805-1806)”. Câteva sunt mai jos:
Două curbe, încă vreun kilometru și se termină asfaltul. E drum de piatră, bun! Deci tot înainte! Drumul continuă fain prin pădure, mai face două serpentine și ajunge în valea Scheiului. Ceva mai jos, pe vale, îmi apare pe telefon o altă biserică de lemn. Opresc mașina la troița amenajată la drum, în partea de jos a grădinii bisericii și urc pe jos prin cimitir, până la biserica de lemn, în ruină, acoperită cu o folie de plastic. Biserica de lemn cu hramul ”Înălțarea Domnului” are însemn de monument istoric și este construită în 1767. Din păcate este într-o stare avansată de degradare și din acest motiv nu poate fi vizitată. Dar se poate intra în tindă unde este o frumoasă ușă de lemn cu icoane reprezentând viața lui Iisus. Și, în stânga, este o scară de lemn care urcă în clopotniță. Adică o placă de lemn înclinată cu câteva lemne prinse pe post de trepte (așa era și la Biserica de la Gruiul Înalt). Urc cu grijă la fiecare pas și nu prea recomand să faceți asta fiindcă e totul destul de putred. Ajung la o primă platformă de lemn de unde mai urcă încă un rând de trepte spre turlă. Mă mulțumesc cu locul unde am ajuns fiindcă de aici pot vedea de deasupra acoperișul curbat, de lemn al bisericii și, prin el, altarul, naosul și pronaosul separate printr-un perete de lemn și dușumeaua din cărămidă. Se mai văd câteva icoane care aduc aminte de frumusețea de altă dată a bisericii. E o senzație stranie și totodată extraordinară! Simți cumva riscul din prezent și în același timp toată energia pozitivă a oamenilor și a rugăciunilor rostite aici. E ca și cum te-ai afla printre acei oameni simpli din care răzbate credința în ceva mult mai puternic decât ei. Mă cuprind sentimente contrarii și sunt fericit că am ajuns aici, că am ajuns să văd monumente istorice puțin cunoscute care, nu se știe peste câți ani, poate nici nu vor mai fi. Asta dacă părintele de la biserica următoare nu va reuși să restaureze și aici cu munca extraordinară pe care a făcut-o la bisericuța unde slujește. Ies pe poarta veche a bisericii (din amonte de intrare) și găsesc porți blocate spre mașină, fapt ce mă întoarce la mașină printre crucile vechi și prin pietrele funerare din cimitir pierdute prin iarba mare. Pornesc mai departe prin ploaie cu amestecul de sentimente descris sumar mai sus.
La intrarea în Dobrești (practic primul sat întâlnit în drum) fac dreapta și ghidat de GPS ajung la biserica de lemn ”Sfântul Nicolae cel vechi”. Este construită la 1828 și era în aceeași stare de degradare ca și biserica de mai devreme. Aparent mă intrigă acoperișul de tablă nouă și povestea bisericii mă/ne va șoca. Parcă este din alte vremuri! Părintele (al cărui nume l-am uitat!) a primit parohia în care intră cele două biserici, fără a i se oferi ajutor pentru reconstrucția bisericilor. A venit aici și în ruinele bisericii era bălegar și erau crescute animale (o poveste asemănătoare am auzit de la îngrijitorul bisericii din Sântămăria Orlea!). Vă dați seama cum era! Cu ajutorul enoriașilor a strâns bani de a acoperit biserica cu tablă, a făcut curățenie, a zugrăvit biserica și a împodobit-o așa cum se cuvine. Până aici nu e ceva neobișnuit. Dar s-a trezit într-o zi cu reprezentanți de la minister, de la Comisia Monumentelor Istorice. Cum că prin acoperișul de tablă a distrus un monument istoric foarte important și îl somează să dea jos tabla. Le-a spus să vină peste câteva zile și atunci o să facă asta. Dar, când au venit, în jurul bisericii erau adunați enoriașii. Și aproape i-au luat la fugă pe reprezentanții statului fiindcă voiau să le distrugă biserica!!! Și zău că au avut dreptate: vine un preot și reface biserica aproape din nimic și vin niște orășeni cu pretenții de autoritate să le distrugă lor centrul credinței!
Părintele mă întreabă dacă am fost și la biserica din Valea Scheiului și e uimit și bucuros când îi spun că am fost și acolo și la Biserica de la Gruiul Înalt. Păi cum să nu opresc în locuri cu atâta suflet? Mă invită să mai revin aici și e încântat că îmi manifest dorința și bucuria. Simt în vocea lui încântarea că cineva este interesat de munca și de bucuria lui! Când va fi vremea, voi reveni.
Prin Vitomirești ies în lunca Oltului și îl traversez pe barajul de la Buciumeni-Aurești. Oficial intru în Oltenia! Urmez indicațiile GPS-ului și opresc la biserica ”Sf. Dumitru” din Băbeni. Par multe opriri la biserici și îmi permit să fac asta fiindcă nu am nici o grabă. Și această biserică este veche (construită la 1849) și folosită permanent. Chiar se terminase o slujbă și un enoriaș, chiar un pic grăbit, îmi povestește puțin despre slujba la care a participat. Îl ascult cu privirea spre tavanul cu un fain fundal albastru și picturi relativ moderne și foarte faine. Fiindcă e la drum principal, parcă altfel este atmosfera față de ce am văzut până acum. Nu se poate defini diferența între trăiri.
Fac stânga pe DJ 677F și DN 65C pe valea Luncavățului și următoarea oprire este la biserica de lemn din satul Urși. Este în mijlocul unui vechi cimitir sătesc, datată la 1757 și refăcută în 1792 și 1843, în ultimul an menționat fiind refăcută și pictura murală de către meșterii zugravi Gheorghe, Nicolae și Ioan din Urși. De menționat impresia foarte faină dată de pictura murală exterioară (!) de pe biserica de lemn și despre energia crucilor din jurul bisericii. Știu că le-am părut un pic ciudat unor femei care făceau pomenire la unul din morminte fiindcă eram setat pe poze la bisericuța lor. Așa cum și mie mi s-au părut un pic ciudată o familie care râdea cu zgomot prin cimitir. Iertare dacă judec prin cuvintele astea! Cu siguranță sunt și eu judecat pentru asta! Eu sunt extrem de bucuros că am descoperit această biserică despre care aflu că e restaurată în cadrul unui proiect de restaurare a 50 de biserici de lemn din Oltenia. Genial proiect și îmi trezește dorința de a vedea cât mai multe din aceste biserici-monumente!
La capătul localității Oteșani oresc mașina și explorez locurile unde îmi apare pe Google Maps că sunt trovanți. Într-adevăr pe pârâul Gresarea de la intrarea în Telechești găsesc, pe vreo 200 de metri, mulți trovanți mai mari sau mai mici. Vedeți câțiva mai jos! O poză la un conac aflat vis-a-vis de biserică și îmi continui drumul spre alte obiective.
Prin Măldărești ajung în DN67 de unde ies prin Bumbești-Pițic (nu Pitic cum citisem eu prima dată!) și urc prin Pociovaliștea (știu de niște faine chei ale Pociovaliștei, or fi pe aici?) și Novaci spre Piatra Singuraticului (?) (Lone Man's Rock). Abia când trec de Novaci îmi dau seama că urc spre Rânca și Transalpina (Transparâng mai corect!). Nu aveam asta în plan, dar nah, dacă tot am ajuns aici... Se adună norii și ceața și voi renunța să mai urc în Rânca. Mă limitez doar la un drum forestier spre Piatra care mă chemase aici. E un loc tare fain din care, mai ales în zile senine, poți urmări ce se întâmplă în vale.
Revin în Novaci unde fac dreapta și merg cu mașina până în capătul satului Români unde bariera mă oprește mai departe spre Cheile Gilortului. Așa că las mașina și pornesc pe jos vreo oră pe fainele chei, din ce în ce mai înguste. Înaintez până unde se strică drumul, trec pe sub un fost canton de vânătoare și mai înaintez puțin până când niște zone cu parapeți luați parțial de ape îngreunează înaintarea. Mă opresc fiindcă nu mai sunt foarte sigur că mă mai pot întoarce (nu am plecat cu echipament de munte ci doar cu niște bocanci de șantier, joși, cu protecție - de altfel foarte faini și practici, dar nu pentru explorare în teren înclinat!). Mă întorc la mașină încântat de cheile explorate și merg spre destinația mea finală de astăzi. Ceea ce am scris în primele rânduri ale postării acesteia!
Destinația este pădurea cu lalele pestrițe din satul Botorogi, comuna Dănești, la 5-6 kilometri sud de Târgu Jiu. Vă închipuiți oare de ce există aici strada Lalelei :D? Intru pe ea și găsesc un loc unde să parchez mașina aproape de pădure. Cam pe ora 19.00 intru în pădure în căutarea lalelelor rare. Găsesc vreo 15-20 de lalele mici și cam uscate. Dar chiar nu contează! Sunt fericit și dacă aș fi găsit doar una singură! Pozez fiecare mică și firavă floricică și voi afla de la buni prieteni (care vin peste o săptămână sau două) că florile sunt trecute. Și ei vor mai găsi ceva lalele pestrițe prin Bucovina, loc despre care nu auzisem ca locație pentru rara floare mov cu picățele. Seamănă cu o tablă de șah imaginară, de unde și denumirea! Ies din pădure spre mașină și trebuie să mă hotărăsc ce să fac în seara asta.
Sunt destul de obosit ca să pun cortul lângă mașină sau să dorm în mașină. Găsesc cazare la Casa Gorjenească, pe drumul E79 de ieșire din Târgu Jiu spre valea Jiului. Am nevoie doar de un duș cald și un pat cald și primesc ceea ce trebuie. Sunt mulțumit și binecuvântat pentru descoperirile superbe din cursul zilei de azi! Și în prezent (când scriu, la sfârșit de an) sunt bucuros că vă pot povesti și vouă despre acesteminunate locuri! Să fim binecuvântați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu