Aseară am stat în Waterloo la alegerea agenției cu care am venit, Christian tour. A fost o alegere inspirată fiindcă drumul până în Bruxelles ar fi dus la o explozie de nervi. Chiar dacă sunt puțini kilometri, am făcut două ore până în oraș, mai exact până la hotelul Van Belle. Ieri a fost zi liberă și acum toți vin în oraș la muncă. La hotelul Van Belle vorbesc de cazare pentru cei care vor rămâne aici (o parte din grup), lăsăm bagajele în autocar și pornim la drum.
Orașul Bruxelles/Brussel e un oraș modern, cosmopolit cunoscut mai ales de când aici sunt instituții ale Uniunii Europene și ale NATO/OTAN. Originea numelui nu este clară. Una dintre posibilități este termenul vechi flamand Bruocsella, ce înseamnă mlaștină (bruoc) și casă (sella), adică "casa din mlaștină" (sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Bruxelles). Orașul este menționat prima dată în anul 700 când Sfântul Vindecean, episcop de Cambrai, s-a îmbolnăvit la Bruxelles, în timpul unei vizite. În secolul al X-lea, Bruxelles era o cetate pe malul Zenei. Continuarea istoriei o puteți citi și dumneavoastră singuri :)!
Hai să pornim la plimbare! Ajungem la Poarta d'Anderlecht, parte din al doilea zid de fortificații ale Bruxelles-ului. Acum sunt doar pavilioanele laterale din vechea poartă. Pe rue d'Anderlecht ajungem în Place Fontainas și de aici facem dreapta pe rue de Marche au Charbon și apoi pe a doua stradă la dreapta ajungem la Manekken Pis. Este unul din cele mai fotografiate simboluri ale orașului. Totul provine dintr-o faptă istorică. Un copil a salvat Bruxellesul de la nimicire. În secolul al XVII-lea, la un moment dat, olandezii au vrut să dea foc cetății. Când au dat foc fitilului, un băiețaș pierdut, ce rămasese în afara cetății, a urinat pe fitil, și astfel a rămas celebru. O altă legendă spune că acest copil s-a rătăcit de părinții săi. După lungi căutari, tatăl sau, un om bogat, l-a găsit în această poziție. Are o garderobă impresionantă de peste 750 de costume care sunt păstrate în Casa Regelui din Piața Mare vis-a-vis de Primărie. (sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Manneken_Pis). Băiatul este îmbrăcat în costume specifice fiecărei zi.
Există în Bruxelles și o replică feminină: Jeanneke Pis, fetița pișăcioasă în zona străzii Măcelarilor. Construită mai târziu ca Manneken Pis și gândită ca pereche pentru acesta, la câteva străzi distanță se află statuia lui Jeanneke Pis, fetița care urinează. Este considerată simbolul fidelității, la piciorele ei se pot arunca bănuți pentru îndeplinirea dorințelor și are chiar site oficial!
Și mai există și Zinneke Pis (cățelul care face pipi). La alte câteva străzi distanță și cea mai nouă dintre ele este statuia lui Zinneke Pis, cțăelul care urinează. Statuia este amplasată la un colț de stradă și poate fi ușor trecută cu vederea, atât de ușor încât a fost lovită de o mațină, dar refăcută de sculptor. (sursă: https://anothermilestone.eu/cei-trei-pisaciosi-celebri-din-bruxelles-manneken-pis-jeanneke-pis-si-zinneke-pis/)
Suntem la doi pași de Grand Place/Grote Markt/Piața Mare, centrul orașului vechi cu dimensiuni 68/110 metri, cam cât un teren de fotbal. În jurul ei găsim Casele Breslelor (Cele nouă națiuni ale Bruxelles-ului) impunătoare, Primăria gotică, singura clădire medievală din Grand Place (1402-1455) mereu în restaurare cu turnul de 96 de metri (clădirea este asimetrică și legenda spune că arhitectul s-a aruncat di nturn când a realizat greșeala; în realitate cele două corpuri au fost construite separat) și Casa Regală sau Casa Pâinii (Broodhuis) (inițial era o casă din lemn în care se vindea pâine, în sec. XV s-a construit o clădire din piatră care a servit ca centru administrativ ducelui de Brabant devenit apoi rege al Spaniei; în 1873 s-a reconstruit clădirea în același stil gotic și acum găzduiește muzeul orașului; văd o simpatică clasă de copii mici cu veste reflectorizante care ieșea de la muzeu). Dacă aveți chef de citit mai mult despre Grand Place, puteți găsi aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Grand_Place .
Ieșim pe rue de Beurre spre Bursă (e foare aproape). A fost fondată prin ordin napoleonic în 1801, e asociată cu marile burse din lume și are o arhitectură exterioară cu numeroase sculpturi și detalii realizate de artiști faimoși printre care și (atunci asistent) Auguste Rodin.
Pe rue de la Fourche și rue des Bouchers ajungem chiar în mijlocul Galeriilor Regale ale sf. Hubert. Las 15 minute pentru poze și când ne adunăm cu toții, anunț că vom merge prin jumătate din galerii mai departe. Urcăm pe rue de la Madeleine (acum că scriu parcă îmi e poftă de niște madeleine...). În Square de la Putterie facem stânga, urcăm pe lângă gara Bruxelles Central, urcăm pe rue Ravenstein (în sfârșit o denumire germanică) cu o pauză de odihnă (strada e în urcare, eu nu simt diferența și unii din grup simt asta!) și pe rue Baron Horta urcăm pe scări la statuia lui Augustin Daniel Comte Belliard de unde intrăm în parcul Bruxelles. În centru facem o pauză de odihnă de 10-15 minute lângă fântână și ieșim pe poarta dinspre Palatul Regal (palat oficial al familiei regale, ei nu locuiesc aici, ci în palatul Laeken de la marginea orașului).
Revenim pe aceleași scări în rue Ravenstein, facem stânga și la strada Mont des Arts cotim dreapta spre platforma care făcea legătura între orașele ”de sus” (regal) și cel ”de jos” (al majorității). Aici găsim statuia lui Albert I, rege al Belgiei între 1909 și 1934, cel care a păstrat neutralitatea Belgiei la începutul primului război mondial până la 4 august (invadarea Belgiei de către Germania) când a ținut armata germană pe loc până când francezii și englezii au pregătit prima bătălie de pe Marna (6-9 septembrie 1914).
De aici coborâm în Place Saint Jean unde statuia Gabriellei Petit simbolizează rezistența feminină belgiană și mai departe pe rue de Lombard, rue des Riches Claires și rue d'Anderlecht ajungem la hotel. Cu ceva nemulțumiri că nu am oprit la ceva magazine (în afară de cele arăbești din drum) sau să ”degustăm o bere trapistă launa din terasele din jurul Grand Place”! Și așa avem mult de mers. E normal ca turiștii să nu țină cont de timpii de călătorie, eu trebuie să țin cont de ei!
Avem circa 200 de kilometri până la următoarea destinație. Cu tot cu drumurile prin oraș facem circa 5 ore până în Luxembourg (parcarea din Glacis Square)...
De aici pornim prin parcul Kinnekswiss Park prelungit cu parcul municipal Edouard André și parcul municipal până la Avenue Emile Reuter, Grand Rue și rue de Fossé până în piața Guillaume II de Luxemburg.
Ups! Nu v-am zis nimic de Marele Ducat de Luxemburg (în luxemburgheză Lëtzebuerg; în franceză Luxembourg; în germană Luxemburg). În 963 Siegfried, contele de Ardeni, printr-un act de schimb cu abația sf. Maximin din Trier achiziționează așezarea Lucilinburhuc și întărește cetatea în jurul căreia se va dezvolta orașul și apoi ducatul. În sec. XIV-XV ducii de Luxemburg domnesc ca sfinți împărați romani. În 1437 din lipsă de moștenitori, ducatul este vândut regelui Filip cel Bun al Burgundiei. După înfrângerea lui Napoleon I în 1815, Luxemburgul a fost disputat între Prusia și Țările de Jos. La Congresul de la Viena s-a format Luxemburgul ca un Mare Ducat în cadrul Confederației Germane, în uniune personală cu Țările de Jos, fiind în același timp parte a Țărilor de Jos și administrat ca provincie a acestuia. Abia în 1839 prin Primul Tratat de la Londra se formează statul independent, chiar și în uniune cu Țările de Jos. În 1890 la moartea lui Wilhelm al III-lea Țările de Jos vor fi conduse de fiica lui Wilhelmina și Luxemburgul de Adolf de Nassau-Weilburg. După ce neutralitatea Luxemburgul a fost încălcată de mai multe ori, în septembrie 1944 a fost eliberat și a devenit membru fondator al Națiunilor Unite în 1945. Statutul de stat neutru al Luxemburgului conform constituției a fost oficial desființat în 1948, iar în 1949 statul a devenit membru fondator al Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. În 1951, Luxemburg a devenit una dintre cele șase țări fondatoare ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, care în 1957 va deveni Comunitatea Economică Europeană și apoi, în 1993, Uniunea Europeană. În 1999, Luxemburg s-a alăturat zonei euro. Luxemburg este o democrație parlamentară, condusă de un monarh constituțional. Conform constituției din 1868, puterea executivă este exercitată de Marele Duce și de cabinet, care este format din mai mulți alți miniștri. Luxemburg este una dintre cele mai mici țări din Europa, fiind pe locul 179-lea ca mărime dintre toate cele 194 de state independente din lume; țara are o suprafață de circa 2,586 kilometri pătrați, și măsoară 82 km de la nord la sud și 57 km de la est la vest. Cel mai înalt punct (560 de metri) se află în districtul nordic care ține de munț Ardeni de mică altitudine. Țara are puțin peste 500.000 de locuitori și economie foarte puternică. Puteți citi mai multe aici, și așa v-am zăpăcit eu cu prea multe date.
Guillaume II, marele duce de Luxembourg (1840-1848) a refăcut în 1839 granițele Luxemburgului prin Tratatul de la Londra, fiind considerat unul dintre cei mai importanți oameni ai statului. Pentru aceasta îi este dedicată piața centrală a zonei înalte. Fiindcă orașul este organizat în partea de sus, care cuprinde zona gării și centrul vechi și partea de jos, cu cartierele Grund și Pfaffenthal și cu Valea Pétrusse. Ne vom învârti în jurul ei. Stabilim punctul de întâlnire pentru întoarcere în fața statuii lui Guillaume II.
Mergem spre Marele Palat Ducal, reședința oficială a marelui duce unude se desfășoară majoritatea activităților administrative. Fostă primărie (1572-1795), sediu al Prefecturii Departamentului Pădurilor (1795) și sediu al Guvernului (1817), palatul este folosit pentru activitățile zilnice și pentru baluri date în cadrul vizitelor oficiale.
Chiar și cu denumirile astea pompoase, poți avea surpriza să te întâlnești pe stradă chiar cu Marele Duce și să dea mâna cu tine. Titlurile nu urcă omul pe cine știe ce soclu pe care nu poate fi atins.
Mă întreabă o colegă de grup de locul de belvedere și atunci coborâm rue Sigefroi pe lângă biserica Sf. Mihail (consacrată în 987) până în Piața de Pește. Aici este locul unde a construit contele Siegfried castelul Lucilinburhuc despre care vă povesteam mai sus. A doua piață a fost fondată în sec. XII pe actuala rue de Marché aux Herbes. Tot prin 1200 au fost ridicate zidurile cu turnuri și porți fortificate. Pe un panou putem vedea evoluția cetății Luxembourg și apoi ne plimbăm pe Chemin de la Corniche pentru a vedea ansamblul orașului de jos cu râul Alzette sub noi. Sub noi este abația Neumunster, Muzeul de istorie și în depărtare viaductul feroviar. Mă sună doi turiști din grup că s-au pierdut și merg să îi recuperez. Vor găsi drumul și eu revin pe rue Large în fața grupului meu pe Corniche. Pe lângă Arhivele naționale urcăm în rue du St. Esprit și prin Place de Grandfontaine (monumentul marii ducese Charlotte) ajungem pe rue de la Congregation trecem pe lângă biserica evanghelică până în spatele catedralei Notre Dame. Căutăm intrarea fără succes și ajungem în fața catedralei, foarte aproape de Place Guillaume II.
Ne adunăm mai mulți lângă statuia ducelui și pornim pe alte străduțe spre autocar.
Asta înseamnă un pasaj de ieșire din piață, rou Louvigny până în capăt, apoi la dreapta rue Aldringen, stânga Grande Rue și Avenue Emile Reuter și revenire prin parcul prin care intrasem mai devreme în orașul de sus.
Cu autocarul vom porni spre cazarea din seara asta care va fi în zona industrială a Metz-ului (Woippy). Aș fi vrut să mă întâlnesc cu o prietenă de demult care stă în zonă. Dar cum să călătorești când trebuie să stai cu grupul... După ce găsim hotelul și cazez turiștii (pe un pic de ploaie), mă bucur de o masă caldă și somn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu