Am de verificat niște trasee în Ciucaș și Doru îmi răspunde pozitiv la apel. Așa că sâmbătă dimineață cu primul tren sunt în Ploiești și de aici cu mașina ajungem la 9.30 în pasul Bratocea. Ne echipăm cu bagaje mici și pornim la deal pe BR pe Bratocea. De reținut că pe aici trece traseul de drumeție de anduranță E8 și găsim un nou monument al eroilor: ”Pe aici, prin istoricul pas Bratocea, trupele române au intrat în Ardeal, în luna august 1916”.
Urcăm pe marcaje prin prima poiană cu stână, trecem de stația TV și pe sub Colții Bratocei și ajungem în Porțile Bratocei. Mai mergem puțin peste o limbă de zăpadă și suntem la intersecția traseelor BR și TG. De aici vom coborî spre Babarunca. Amândoi avem chef de mers fiindcă e o zonă nouă. Mai fusesem prin apropiere (cheile Babaruncăi), dar nu pe aici.
Traseul coboră la început pe culmea stâncoasă și avem de căutat poteca de câteva ori printre brazi sau pe sub limbile de zăpadă. Mereu trebuie să fim atenți la logica unui traseu. De fiecare dată intuiția se dovedește a funcționa și găsim repede marcaje. După 30 de minute un stâlp ne trimite spre stânga spre pădure. E un culoar evident și chiar nu avem cum ne încurca.
Ușor culoarul cotește dreapta, trecem printr-o poieniță de unde se văd cheile Babaruncăi și mai departe trecem de câțiva copaci căzuți în potecă și ieșim în poiana Zănoaga. Mi se pare ciudată poiana asta și trebuie să identificăm traseul prin ea.
Un stâlp ne conduce la dreapta printr-o plantație tânără spre stână. Nu a mai fost folosită de mult, s-ar putea sta în ea cu ceva amenajări... Continuăm pe un vârfuleț de deal în mijlocul poienii tot urmărind să stăm la marginea plantației. După vârf e un loc de unde se vede o panoramă faină spre Tesla și spre abrupturile nordice ale Ciucașului (adică zona unde este mâna Dracului). Doar dinspre poiana Tesla am mai văzut unghiuri asemănătoare! Coborâm pe marginea poienii și găsim în colțul din dreapta-jos un stâlp indicator. De aici vom coborî pe culme până la fosta cabană Babarunca.
Drumul este clar și în două ore ajungem la poiana Babarunca. Cam pe la mijlocul drumului norii vor să se spargă. Punem gecile de ploaie pe noi și ploaia se oprește. De ce ni se pare normal :D? Coborâm cu pelerinele pe noi și la ieșirea din pădure ajungem la un adăpost, un fel de boșcă deschisă. La timp ne adăpostim că începe să plouă. Folosim timpul ca să mâncăm ceva și când se oprește, pornim mai departe prin iarba udă. Adică ajungem la stâlpul de pe DN1A care marchează începutul/sfârșitul marcajului TG.
Pe asfalt pornim din Babarunca spre pasul Bratocea în mirifice nuanțe de verde. Se simte că vine vara. Avem noroc cu o ocazie care ne urcă toate serpentinele spre pas. Mulțumim că ne-au adus la mașină. Deci jumătate din treabă e rezolvată. Mai avem mâine o scurtă variantă de traseu de verificat.
Mergem cu mașina la Muntele Roșu (de fapt la Silva) și e prea multă lume fără tangență cu muntele. Ne produc silă și coborâm cu mașina în Valea Berii unde găsim un loc de cort. Tot mai bine și mai liniște e în stilul nostru :)!
Dimineață ne alintăm ca niște copii cu orez cu lapte cu stafide, destul de târziu strângem cortul și lăsăm bagajele mari în mașină și pornim la deal pe valea Berii. Povestim de toate până la Fântâna lui Ioan Nicolae, ne imaginăm explorări pe văile din stânga noastră și tot urcăm pe dalele de piatră. Lăsăm în stânga varianta ce îmi trebuie mie (e mai ușoară pentru Doru la coborâre) și pe drum ajungem sus la cabana Ciucaș. La un moment dat ne oprim să stăm de vorbă cu un nene în blugi care așteaptă pe o fată. Ne spune câte ceva de echipamentul ei (lipsă) și cumva alunecă discuția spre pereții din Coștilei. Trag concluzia că e un vechi alpinist și nu îmi vine să îl întreb numele (poate de jenă). În fine, urcăm la cabană, ne bucurăm de o bere și un bulz și vom porni la vale pe varianta traseului BG.
Marcajele merg peste terenul plat din fața cabanei și apoi urmează muchia împădurită. După vreo 200 de metri de la intrarea în pădure începe o coborâre abruptă care ține până la drumul de mașină mai jos.
La 15.30 suntem la mașină și pornim la drum spre Ploiești.
Ca să evităm aglomerația pe DN1A, Doru alege un drum mai ocolit prin Slănic Prahova. Singurul obiectiv de aici e Muntele Verde aflat un pic mai sus de stațiune. De aici vedeți ultimele poze.
Cum e abia 16.50 ajungem în Ploiești la timp pentru o prăjitură înainte de a lua trenul spre București.
Mulțumesc mult pentru companie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu