A doua zi de Crăciun avem cu toții liber și, cum era de așteptat, aseară colegii mai tineri au fost la un club în Saariselkä. Eu am trecut de vârsta asta, chiar dacă mai e nevoie câteodată de o ieșire. Așa că acum, la miezul zilei (13.00) toți dorm buștean. Nici ai mei colegi de cameră nu sunt amatori de ieșiri, mai ales că totul e înghețat afară (ca de obicei). Așa că, după vreo oră de pozat afară pe geam, mă hotărăsc să ies. Am tot timpul din lume să încerc să ajung la Niilampää, loc pe care mi-l doresc de când am venit aici! Din primele urcări pe Kiilopää văzusem pe unde ar trebui să fac dreapta, adică de la primul panou explicativ. Văd că poteca pleacă pe hartă din altă parte și îmi spun că merg cât se poate. După poarta parcului sunt în 10 minute la panou și văd că la dreapta sunt doar câteva urme și în rest zăpada e neatinsă. Așa că am de săpat în zăpadă. Fără schiuri sau rachete!
On the second day of Christmas we all have an off day and, as expected, last evening my younger mates went to a club in Saariselkä. I am over that age, even if sometimes one needs a party. So now, in the middle of the day (13.00) all sleep deeply. Even my roommates don't have the mood to go out, mainly because everything is frozen outside (as usual). So, after an hour of taking pictures on the window, I decide to go out. I have all the time in the world to try to reach Niilampää, a place I want since I came here! In the first treks up to Kiilopää I saw where I should turn right, near the first info panel. I see that the official path on the map starts somewhere else and I tell myself to go as much as I can. After the park's gate I walk for 10 minutes to the panel and at the right are just a few tracks and the rest of the snow is untouched. So I have to dig in the snow. No skis or snowshoes!
Deci acum, Cezărică, sparge poteca! E așa de fain și de liniște că parcă aș sta pe loc. Treaba e că nu poți să stai prea mult fiindcă îngheți. Veți vedea mai încolo cum arăt după toată tura asta... Drumul e superb printre arbuști și conifere pline de zăpadă în forme care de care mai diferite. Zăpada mare mă ajută și după vreo 10-15 minute văd că ajung prin culoarul dintre copaci la o urmă de snowmobil. Am scăpat, de aici e mai ușor de mers. Încă sute bune de metri până la Sivakkaoja, prima intersecție. De fapt acum realizez că Sivakkaoja este pârâul pe care am ajuns la colegii de la Tievatupa acum ceva vreme!
So now, Cezărică, make your path! It is so fine and silent that I could stay here. You can't stay too much for not freezing. You will see later how I look after this trip... The path is amazing among pine trees and bushes full of snow in different shapes. The deep snow helps me and in 10-15 minutes I pass a couloir between trees and reach a snowmobile track. It is much easier now. A few more hundreds of meters to Sivakkaoja, the first cross. Now I realize that Sivakkaoja is the brook we followed to our colleagues from Tievatupa some days ago!
No, de aici am două variante. Una ar fi să merg până la Niilampää, așa cum mi-am plănuit de la început și apoi spre Tievatupa și, probabil pe Ruijanpolku înapoi la Kiilopääntie și acasă sau să scurtez direct spre locul de foc Sivakkaoja și înapoi acasă. Aleg prima variantă, doar de-asta sunt aici. În plus la dreapta spre Tievatupa nu sunt urme făcute și e mai greu.
Continui pe versantul vestic al dealului Kiilopää în ușoară urcare. Se întunecă și se vede din ce în ce mai puțin. Cum am ochiul obișnuit cu întunericul, nu am nevoie de frontală. În stânga am vârful și pantele dealului Kiilopää, în față luna strălucitoare și în față-dreapta un superb apus (de reținut că este abia 14.50). Cam asta este Laponia, în cea mai frumoasă variantă a ei...
Well, I have two ways from this point. One would be to go to Niilampää, as planned and then to Tievatupa and probably on Ruijanpolku to Kiilopääntie and home or to shorten it directly to fireplace Sivakkaoja and then home. I choose the first way, that's why I am here now. More, there is no track to right to Tievatupa and it is harder.
I continue on the west side of Kiilopää fell easy going up. It is getting dark and I can see less and less. As my eyes are used with darkness, I don't need a headlamp. On the left I have the top and the slopes of Kiilopää fell, in front of me a shining moon and on the right an amazing sunset (it is 14.50). This is Lapland, in its best way...
Exploratorii/iubitorii de frumos nu simt cum trece timpul, cum trec pașii... Nu contează gerul (când ai echipament adecvat), nu contează întunericul, contează umbrele soarelui (căci de vreo trei săptămâni nu am mai văzut soarele pe cer), contează luminile nopții... Realitatea mă trezește în vreo 25 de minute: am ajuns la intersecția Niilampää și aici normal ar trebui să merg la dreapta. Și pe undeva pe aici ar trebui să fie și un loc de foc. Dacă voi credeți că pot vedea ceva... Văd că urmele de schiuri și rachete fac dreapta și merg și eu după ele. Cobor vreo 50 de metri și văd o construcție plină de zăpadă. Probabil că aici era locul de foc, mă gândesc eu. Așa că merg mai departe... Mai văd pe stânga o altă construcție ce pare o casă și merg spre ea. Este de fapt un depozit de lemne și mi se arată și mai la stânga mi se arată cabana. Hai și până acolo. Să văd cum arată o cabană din Laponia. E un prim hol, în stânga și în dreapta două camere închise și în față una deschisă. Intru și sunt uimit de curățenie. Două bănci, masă de lemn, lumânări, caiet de cabană, loc de foc, lemne, mâncare de rezervă, găleată pentru adus zăpadă de afară, hartă, mânere de lemn la uși... Dacă aș avea sac de dormit aș rămâne aici peste noapte. De fapt asta le voi propune colegilor și nu a fost să fie acum. Cine știe când va veni vremea...
Explorers/beauty lovers don't feel the passing of time, the passing steps... Cold time is not important (when you have adequated equipment), darkness is not important, the sun's shadows matter (I haven't seen the sun on the sky in the last three weeks), lights of night matter... The reality wakes me up in about 25 minutes: I reach Niilampää cross and I should turn right here. And it should be a fireplace somewhere around here. If you think I can see something... I see the skis and snowshoes track turning right and I follow them. I go down about 50 meters and see a construction full of snow. I think it might be the fireplace. So I continue... On the left I see another building looking like a house and head to it. It is a wood deposit and the cabin shows herself more to the left. Let's go there. To see how a lappish cabin is. There is a first hall, on the left and right two shut rooms and an open one in front of me. I enter and I am amazed by the cleanness. Two benches, wooden table, candles, cabin journal, wood, food, bucket for snow, map, wooden door handles... With a sleeping bag I could sleep here. I will propose this to my mates and it won't happen now. Maybe sometimes at the right moment...
Aproape o jumătate de oră am stat aici, atât e de frumos (și de cald :D). Acum e momentul să merg mai departe. Mai am 3-4 kilometri spre Tievatupa și apoi dreapta pe Ruijanpolku. Sper să găsesc intersecția! Deocamdată mă întorc pe urmele mele mai sus de cabana pentru lemne și apoi fac stânga pe după ea pe urmele de schiuri. Puteam să merg direct pe sub cabană și așa e mai sigur! Se întunecă aproape de tot și la orizont abia dacă se arată un verde pe care eu îl presupun a fi o auroră. O poză și mai departe. De fiecare dată mă bucur când găsesc câte un semn al drumului de snowmobil printre copacii înzăpeziți. Drumurile de snowmobil sunt indicate prin cruci de lemn (în caz că nu ați dedus asta până acum). Prima dată când am văzut semnele astea am crezut că e interzis pe acolo și colegii mi-au explicat semnele. A-propos între semnele nordului brațele încrucișate nu înseamnă interzis ci doar stop! Drumul e foarte fain și totuși simt ceva singurătate. Ca să nu fiu singur mă apuc să cânt tot felul de colinde, câtece de iarnă și cântece de munte de pe la noi. La cele mai multe știu refrenul și o strofă două și apoi trec repede la altul... Oricum nimeni nu înțelege cântecele și cuvintele pe aici, doar eu... Ajung surprinzător de repede la intersecția cu Ruijanpolku. Nu este marcată ca celelalte și o identific prin marcajul cu stâlpi de lemn specifici. Riujanpolku face parte dintr-o veche potecă Ruijanreitti, din câte se știe cea mai veche potecă (sec. XVI) ce unește Golful Botnic cu Oceanul Arctic. Mai multe informații puteți citi aici.
I stayed here about half an hour, it is so beautiful (and warm :D). Now it is time to continue. I have about 3-4 kilometers in direction of Tievatupa and then right on Ruijanpolku. I hope to find the cross! For the moment I turn back on my track up from the wood deposit and turn left after it on the ski track. I could go under the cabin and it is safer like this! It is getting dark almost completely and I see a green light at the horizon. I suppose it is a northern light. A picture and move on. I an happy every time I see a sign of the snowmobile track on the way between the snowy trees. The snowmobile tracks are marked with wooden crosses (in case it is not obvious!). The first time I saw these signs I thought it is forbidden and my colleagues explained me the signs. By the way an armed cross is not ”forbidden”, is just ”stop”! The way is very fine and I feel some solitude. For not feeling alone I sing all kinds of carols, winter songs anf folk romanian songs. For the most of them I know only a refrain and a few verses and then I jump to another... No one understands the lines but me... I reach the cross with Ruijanpolku surprisingly fast. It is not marked like the others and I identifiy it in the wooden specific poles. Riujanpolku is a part of the ancient XVIth century path than goes from the Bothnic Bay to the Arctic Ocean. It is known as one of the oldest paths in Lapland. You can read more here.
De aici e doar o formalitate. Urmăresc la dreapta marcajele prin pădure. Puțin înainte de Sivakkaoja văd pe dreapta un cort mare și lumină înăuntru. Veniseră cu schiurile și cu niște sănii speciale pentru echipament. Bravo lor! Poteca mă duce la drumul pe care mersesem la Tievatupa cu Marieke și Marcelo (îl recunosc), îl traversez și urc un pic în față pe marcaje. Pierd marcajele, merg tot în față, ajung la o potecă mai largă și apoi regăsesc marcajele simple pe care le urmăresc la dreapta până la Kiilopääntie (17.20). Tare mă bucur că am găsit drumul care nu e trecut pe hărțile clasice și doar pe cele care descriu Ruijanpolku!
Now it is just a formality. I follow the signs to right in the forest. A few hundreds meters before Sivakkaoja I see a big tent with a light inside. They came with skis and special equipment sledges. Congratulations! The path takes me to the way from Kiilopää to Tievatupa where I walked with Marieke and Marcelo (I recognize it), pass it and follow the signs up in the forest. I loose the signs, reach a bigger path, find the simple signs and follow them to (17.20). I am so happy to find the path that exist only on the Ruijanpolku trail map and not on the usual ones!
Cum o călătorie se termină doar când ai ajuns înapoi acasă (și din acest moment încep amintirile), mai vedeți în continuare câteva imagini de pe cei doi kilometri rămași și mai multe chiar de pe lângă casă.
As a travel ends only when you reached back home (and the memories start at this point), you can see below a few images from the last two kilometers left and more around home.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu