Leaota 19-20.10.2017

Pentru două zile (în weekend am altă activitate) îmi propun să (re)parcurg câteva trasee din munții Leaota. Pe unele din ele (valea Cheii până la Cheile Crovului, creasta principală) mai fusesem cu mulți ani în urmă. Pe valea Cheii între Cheile Crovului și Fundățica nu mai fusesem. Așa că... la drum!

Ziua 1 - joi 19.10.2017

Cu autocar plec din autogara Militari până în Câmpulung Muscel (Amic Transport, 30 lei, 8.45 - detalii utile peste vreme!) și apoi din aceeași autogară cu un microbuz Antares merg până în Podul Dâmboviței (11.45, 7 lei). Șoferul e pus pe șotii cu o femeie care venise să ia un plic de la cursă și nu se descurca să identifice cursa ;). În microbuz mă iau la vorbă cu niște femei din Podul Dâmboviței și coborâm toți trei în centru, unde se separă traseele spre Piatra Craiului și Leaota. Anunțuri interesante (legate de agricultură și de animale) sau noi hărți cu trasee cicloturistice prin zonă. Unul cuprinde și valea Cheii pe care voi merge eu. 

Urc pe lângă biserica din piatră și după câteva sute de metri întreb niște localnici și îmi confirmă intrarea pe cheile Cheii. De fapt e foarte vizibil locul cu câte săgeți sunt și cu panoul cu harta turistică!

Ies dintre case, trec printre vile prin îngusta Cheia de Mijloc, trec apoi prin Cheia Curmăturii și ies într-un grup mai mare de case. Cel mai probabil aici este valea Bunii pe care ar trebui să plece marcajul TA spre Curmătura Ghimbavului. Întreb un nene și îmi confirmă că drumul urcă sus în Curmătura Ghimbavului și las traseul pentru altă drumeție. Nu se vede nici un marcaj TA pe aici. Mai departe continui pe drum până sub Colțul Surpat, un fain masiv pe stânga drumului cu o mare alunecare de teren (o cunosc din 2010 când în ajunul Paștelui exploram zona) și imediat ajung la intrarea în Cheile Crovului. Deocamdată continui pe drum și voi reveni peste câteva ore aici pentru a urca pe ele!

Mai merg pentru câteva sute de metri prin Cheile Urdăriței până când acestea merg înainte și drumul merge la dreapta spre Fundățica. Pe drum mă întâlnesc cu un nene cu căruța care mă avertizează că e urs și aici și pe Cheile Crovului și se miră că nu mi-e frică să merg pe aici. 

”Ceva mai sus a mâncat oi, sunt blănile acolo!”

Las Cheile Urdăriței (partea din amonte) pe care se poate ajunge la DN73 în Dâmbovicioara și merg la dreapta pe drum tot în sus. Nu știu unde este peștera ”Uluce”/”La uluce” și bănuiesc că undeva pe piciorul din stânga mea ceva mai sus. Mai merg câteva sute de metri și văd pe stânga o vale cu ceva lemne care urcă și apoi o gaură de peșteră. Bineînțeles că urc până la ea și când văd cât de mare este (are undeva pe la vreo 7-8 metri înălțime), las rucsacul lângă un copac, cobor pe niște trepte-rădăcini și intru pe culoarul orizontal. Pe firul apei sunt câteva intrânduri pe partea dreapta, cotesc la stânga și văd o galerie pe dreapta după vreun metru și jumătate de mers în pantă nisipoasă. Urc pe pantă și apoi la dreapta pe un culoar îngust și merg până unde nu se poate înainta. La întoarcere (coborâre) pozez și un liliac adormit. La galeria principală continui pe firul apei până la o sală mai mare unde apa face un cot la dreapta și intră printr-o galerie îngustă. Peste ea e o scară de lemn pe care urc și văd că am o trecere alunecoasă pe peretele celălalt. Mă opresc aici fiindcă nu vreau să risc nimic și mă întorc pe același drum, un pic dezamăgit fiindcă i se făcuse atâta reclamă peșterii. Mi se pare că se înfundă și de fapt aici sunt cam la o treime din peșteră, mai urmează cel puțin două traversee de genul ăsta! Altă dată și cu echipament! Ies la rucsac, cobor în drum și trece o mașină care îmi confirmă drumul.

Nu oprește și mai bine că nu am întrebat dacă pot merge cu ei. În câteva sute de metri se opresc să încarce niște lemne tăiate mai dimineață. Eu voi trece în viteză pe lângă ei pe drum, în continuă urcare și printre niște chei la stânga. Văd și blănile de oaie și nu mă sperie deloc. 

Cheile mă scot la o intersecție de drumuri unde e o cabană pe stânga și niște vaci simpatice și curioase care mă inspectează. Trec rapid printre ele și continui pe drum la dreapta, tot în urcare până ies la garduri și la primele vile. Găsesc o hartă cu panouri descriptive și un grup la team-building. La tir cu arcul este un tip aparent un pic arțăgos cu care voi vorbi la întoarcere. Este Ionuț Gălițeanu, un performer al sportului românesc din prezent. Urc tot pe drum printre case și la o barieră cotesc la stânga tot în urcare. Drumul mă scoate la stația de curent și la drumul principal din Fundățica, la intersecție cu marcajul BR care vine din Curmătura Fiarelor pe după Sântilia Mare. Deci uite că revin pe aici, unde acum câțiva ani era doar o curiozitate pentru mine să mai văd și alte marcaje! Mai sunt câteva panouri descriptive pe care le citesc rapid și mă întorc pe același drum scurtând serpentina lungă pe un culoar de animale spre apă. După cum ziceam, revin la câteva minute de discuții cu Ionuț și apoi goană la vale pe drum, printre vițice și pe lângă intrarea în peșteră până la începutul Cheilor Crovului.

E 16.25 și eu abia acum pornesc pe un traseu semicunoscut. Îmi aduc aminte că acum mulți ani rătăcisem traseul în partea de sus și am coborât pe noapte la mașină și apoi la prietenii de la Folea (ne-au primit cu drag în ajunul Paștelui și, după ce ne-am aranjat puțin, am coborât cu toții la biserica din centru de am luat lumină. Amintiri faine pentru care mulțumesc în gând prietenei de atunci!). Acum urc pe lumină cu atenție să văd cât mai multe marcaje (care și așa sunt rare). Pe hărți știu că din capătul văii (după chei) fac stânga pe firul cel mai din stânga. Sper să găsesc ceva marcaje. Dacă nu, merg după intuiție :)!

Locul și potecile unde se schimbă direcția de mers sunt intuitive: în stânga mea în sus se formează o mulțime de poteci care par să urce în aceeași direcție. Pare ca un drum de exploatare cu poteci paralele care urcă continuu. Marcaje nu sunt deloc. Cum văd și firul văii (care, conform hărții, trebuie să fie în dreapta mea) știu că sunt pe drumul cel bun și urc aproape fără pauză vreo 20-25 de minute. Exact când se lasă seara ajung pe culmea muntelui Sântilia.

Identific locul, știu că sunt pe drumul bun și pornesc la dreapta aproape pe înnoptat. Fac câțiva pași și uite că pe un pin înalt văd marcajul meu BA! Deci și așa, în condiții de marcaj prost și întuneric, păstrez direcția bună. Intru pe un drum de TAF/forestier, urc prin pădure, drumul face cumva dreapta și iese printr-un ocol la golul alpin pe partea sudică a vârfului Sântilia Mică. De aici se văd formele vârfurilor Sântilia mare, Piatra Albă și Secărea Mare. Bineînțeles că se vede și șaua Curmătura Fiarelor unde voi atinge drumul de creastă! Mai cobor un pic prin pădure și ajung la intersecția cu BR. Nu sunt foarte sigur de asta și îmi voi confirma mergând la stânga vreo douăzeci de metri până dau de primul marcaj BR. Revin la intersecție, pun rucsacul jos, mă așez pe el și mănânc ceva fructe uscate energizante și ananas. Beau și puțină apă și pornesc la drum cu gândul să ajung pe vârful Leaota. Se va dovedi că visez prea mult!

Urc pe primul vârf, cobor într-o primă șa, urc pe al doilea vârf și mi se pare că nu mai găsesc traseul. Sunt undeva pe la 1750 de metri și nu pare să mai fie nici un drum înainte. Asta e! S-a făcut și ora 21.00 când îmi propusesem să mă opresc. Cu speranța că nu am rătăcit drumul, găsesc un loc plat să îmi instalez cortul, mănânc o conservă de carne și beau niște apă (mai am doar vreun litru, cam puțin ținând cont că nu știu unde găsesc apă), pun conserva de ananas (goală, mâncasem ananansul la intersecția BA cu BR!) în cutia de carne și le cobor la vreo sută de metri de cort în niște tufișuri. Punga cu mâncare o pun într-un molid undeva mai aproape de cort. Dacă vine vreun animal, să se înfrupte din ce e aici, mâine merg mai departe! Nu a fost așa, găsesc și punga intactă și conservele ne-umblat-la-ele mâine dimineață!

Ziua 2 - 20.10.2017

Dimineață e un senin și un peisaj de vis. Într-o parte se văd Bucegii și Craiul cu zona înaltă acoperită de zăpadă (e mai rar unghiul ăsta, cel puțin pentru mine), în alta realizez că sunt pe drumul bun. De la cort drumul coboară abrupt până într-o șa și apoi urcă prin pădure pe platoul Jugureanului. De aici mai departe se vede zona vârfului ce dă numele masivului.

Îmi recuperez mâncarea intactă, ciugulesc puțin și îmi strâng bagajul și apoi restul cortului. Mă bucur încă o dată de posibilitatea de a strânge cortul din interior spre exterior și de a ieși din el doar în momentul în care rămâne doar tenda exterioară. E un soare de vis, verific să nu rămână deloc mizerie unde am stat și pornesc mai departe. Cobor în șaua împădurită, urc apoi o pantă lejeră cu câteva marcaje și ajung în zona cea mai de sus a platoului. De aici se văd două variante (până la ele mai am de urcat un vârf împădurit doar spre dreapta): fie merg pe drumul de culme pe sub zona de vârf, fie direct spre cota 1900 și apoi pe sus! Verific hărțile și toate îmi dau varianta directă. Așa fac! Potecile urcă printre tufe de afini și prin ceva limbi de zăpadă (mult topite față de săptămâna trecută) și în capătul platoului somital (recunosc că din anumite neafinități nu prea folosesc termenul ăsta!) fac stânga spre vârf. Cu priviri în spate spre Crai și spre zona de mai jos de unde am venit!

Mai merg printre arbuștii pitici și ies la drumul pe care îl scurtasem. Deci se poate veni și pe drum! Cotesc un pic la dreapta și apoi la stânga și trec de nivelul cotei 2000. Mai e puțin până pe vârful cel mai mare și urc prin niște scocuri cu puțină zăpadă. Vârful (2133m) mă aștepta solitar cu stâlpul pe care e menționat numele și cu o momâie imensă lângă el. Când am fost aici ultima dată (de fapt dacă îmi aduc bine aminte o singură dată până acum) era doar momâia mare de piatră. Pe ea văd marcajul meu BA și un marcaj PA. Bănuiala mea e că e cel ce coboară din Romanescu spre cătunul Cetățuia. Greșit! Este marcajul care vine pe culmea Vîja și aici se termină. Spre Cetățuia este un vechi marcaj CA!

De aici ar urma o coborâre lungă pe BA. Inițial planul era să parcurg și marcajul CR până la cantonul Brătei, dar timpul nu îmi permite. Mâine trebuie să merg în altă parte. Totuși cobor un pic pe culmea dintre vârful Leaota și vârful Răteiul (2005m) fiindcă văzusem un lac și tare am nevoie de apă. Nu mai am decât câteva guri pe fundul sticlei! Cobor pe un drum larg cu două momâi până la balta din zăpadă topită aflată la începutul platoului vârfului Răteiul. Altă dată voi coborî pe aici până jos! Umplu rezerva și revin la vârf (de fapt vreo 50 de metri înainte de vârf) pentru a-mi continua traseul stabilit.

Prima parte a potecii marcate este direct pe culme (BA, CA) în timp ce drumul ocolește puțin (deci se poate urma și el), ceva mai jos (adică pe la 1900m) revin în drum și de aici urmez drumul mereu pe sub vârfurile Tâncava Mare, Vaca și Frumușelu. Aici trebuie atenție să mergi mereu pe drumul de culme, nu pe cele laterale care coboară la stâne! Într-o șa văd un marcaj TR și un drum care merge la dreapta (cel mai probabil aici e Curmătura Tâncavei). Altă dată voi vedea ce e cu el! Acum am în față Romanescu și ceva marcaje de la concursuri motorizate (ceva cu Bike e scris pe ele, să mă ierte organizatorii dacă le-am luat și au concursul ulterior, am obișnuința de la Maraton Apuseni și în general de pe munte să iau marcajele uitate de alții!). 

După Romanescu nu găsesc intersecția unde pierd CA (momentan, e de cercetat!) și cobor ușor la stânga pe piciorul ce merge spre cabana Leaota. E o coborâre serioasă spre o piatră cu macaje și apoi tot la stânga cobor spre o mică șa. Mai sus pe un vârf împădurit se vede un stâlp de marcaj. Îmi aduc aminte de el din ultima ieșire până pe Romanescu (2011) și știu că după el mai este puțin până la stână. Așa este! De la stâlp văd stâna și mă bucur de coborârea pe marginea pădurii. De acum drumul îmi este cunoscut, chiar și cu marcaje slabe sau lipsă! 

La stână doar fac pauză să o marchez pe GPS (nu mai intru să verific condițiile din interior) și urmez drumul stânii (pe stânga în două serpentine și apoi pe curbă de nivel prin pădure) până la cabana Leaota. Mi se pare extrem de puțin de mers. La cabană fac o pauză binemeritată în care văd dezamăgit că nu mai e sursa de apă de mai jos de cabană, inspectez melancolic cabana unde am fost la reveillonul 2007-2008, inspectez primele marcaje ale traseului cu CA ce coboară spre plaiul Găvanele și muchia Marginea Domnească spre Cetățuia (pentru o ulterioară tură) și, cu rucsacul în spate, cobor pe drumul cunoscut spre mănăstire și apoi lunga vale a Ialomicioarei spre Runcu.

Îmi ia vreo oră să cobor până la gardul de sus al mănăstirii (tot strâng marcajele motorizaților), urmez gardul și marcajele la stânga pe un forestier ce mă coboară în valea Marginea Domnească și la dreapta ies la panoul descriptiv al zonei și la troița ce marchează zona mănăstirii. De aici mai e doar lungul drum spre civilizație... De reținut locurile numite ”La Blide” (e o căbănuță), Moara Dracului și zona de cabane ”La cășărie” unde din stânga vine valea Ortei. Și apoi drumul tot înainte pe vale, doar pe ultimii kilometri am noroc cu o mașină ce mă duce exact până la stația de autobuz. Aici vin toate autobuzele. 

Am unul până în Fieni, altul până în Târgoviște. Logic că prefer să îl aștept pe cel de Târgovițte fiindcă de acolo am multe variante. Până la mașină merg la primul bar unde curg pe gât două beri. Un nene își aduce aminte că m-a întâlnit altă dată prin alte zone ale țării, doamna de la bar a lucrat în perioada mea de studenție în Politehnică la magazinul de la etajul 1 din căminul mare (A) din Leu, prilej de a ne aminti lucruri și oameni din acei ani (1999-2004). Ultimele guri de bere rămân în sticlă fiindcă trebuie să mă urc în microbuzul de Târgoviște. Am colegi de drum foarte faini și de la atâtea glume, abia dacă simțim când ajungem în Târgoviște. Doar niște locuri recunosc pe drum, locuri prin care am avut ocazia să merg în scurte delegații. Cu doamna cea mai vorbăreață de mai devreme merg pe jos de la autogara unde ne-a lăsat microbuzul (8 lei) la autogara de la gară și cu un alt microbuz ajungem pe noapte la București (15 lei). 

Faină revedere cu Leaota și sigur voi reveni, dacă nu anul ăsta, cu siguranță în primăvară!