Cu exceptia unei zile când am avut ceva de rezolvat la oraș, toate zilele din perioada din titlu le-am petrecut în zona viitorului refugiu-școală Florei. Muncă, apusuri, peisaje, plimbări, focuri în sobă sau, cel mai bine, în mijlocul ”șantierului”, explorări ale zonei, glume, efort, râsete, răsărituri... Cred că ar fi un pic aiurea să stau să spun ce a făcut fiecare în fiecare zi și, de altfel, nici nu mai știu exact. Doar la unele poze voi puncta câte un detaliu... Important este că de la nivelul fundației și a grămezilor de lemne adunate aici pentru construcție (poate remarcați grămada ordonată în care se reflectă auriul apusului) am ajuns într-o săptămână prin muncă în echipă (eu am avut roluri mărunte ca și ceilalți și împreună ridicăm un refugiu montan, lucru mai rar întâlnit în prezent - nu e singurul refugiu nou ridicat, mai sunt câteva noi, le putem număra pe degete) să ajungem la structura de rezistență în picioare. Acum (început de noiembrie) suntem mult înaintați cu lucrările...
Urcăm printre stropii de rouă de pe frunzele pinilor...
... prin puțină brumă...
...printre frunze pătate...
... sau înghețate...
... și printre atrăgătoare ciuperci...
... la refugiul unde ne așteaptă mult de lucru.
Cortul-erou care va rezista până la primul viscol puternic
Lemnul exterior se arde și apoi se dă cu ulei ars pentru creșterea rezistenței
Auriu de apus...
... și un corb în vârf de pin
Căldura necesară peste noapte
Alt apus, alt viitor răsărit. Eu voi pleca pentru o zi (înainte de răsărit, îl prind în tren pe la Comarnic) la oraș să rezolv câte ceva și revin a doua zi dimineață cu Roxana
Avem ceva urme de ursuleț la începutul drumului ;)
Prindem cel mai frumos copac din zona în flăcări tomnatice
Printre pregătiri ale materialelor începe ridicarea structurii, la început cu noi voluntarii și, în anumite zile, cu oameni care lucrează în construcții zi de zi
Într-o pauză (de fapt suntem prea mulți și uneori ne călcăm în picioare), inspectăm stâna din apropiere. În afara mirosului caracteristic, este un loc bun pentru dormit peste iarnă.
Începem poditul pentru a putea lucra mai ușor la structură
Și încet, dăm formă structurii...
... fără să uităm și de fantastice apusuri!
Cu Ana Maria (Hana) merg într-o explorare a zonei. Nu mai vorbisem de multă vreme și ne bucurăm de câteva ore liniștite. Sub spectacolul galben-portocaliu-roșiatic-ruginiu-vișiniu al pădurii ce se lasă de la stâna Doamnele-Tituleni spre capătul de sus al Secăriei și apoi înapoi la refugiu pe la izvor.
Începem montarea ușii exterioare și a ferestrelor... Bucurie pentru fiecare pas nou în construcție!
Focului de pe cer...
... îi adăugăm focul din vatra șantierului (era să scriu vatra satului :D)...
... și a celui de la răsărit :)!
Vântul ne-a smuls o parte din folia hidroizolantă și avem pentru o vreme stindard de construcții!
Sergiu, om al locului, mă conduce prin livezi și printre căsuțe pe la izvorul de sub fag și pe drumuri de pădure spre vale. El trebuie să coboare la oraș și eu voi reveni la refugiu.
Hienă, unul din câinii credincioși ce nu ne-au părăsit de la începutul construcției. Au fost lăsați de ciobani și acum ne e greu să credem că la vară vor reveni la stână după viața lejeră de la noi :)!
Urc pe noul marcaj făcut (mai mult sau mai puțin logic, de cei de la Oxigen)...
... până la piscină și apoi mai departe spre ”parc”
Verific și zona cu desișuri și arbuști țepoși înainte de a reveni la refugiu.
Avem deja pom de Crăciun gata ornat cu globuri nenumărate!
Acum zadele s-au gălbejit, atunci erau încă verzi
Un alt apus...
... urmat de lumina romantică a lumânării cu arome de lămâie :)!
După o săptămână cobor cu Bianca spre civilizație adunând alte amintiri și culori în suflet pentru alte vremuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu