Tineretului 19.01.2016

Kiseleff 18.01.2016

Acasă la Pietriceaua 16-17.01.2016

Acasă la Pietriceaua 16-17.01.2016

Colegi de tură: Simona P., Cezar Partheniu

Ziua 1 - sâmbătă 16.01.2016

Vorbisem cu Simona să facem o vizită prietenilor noștri, familia Dilimoț, din Pietriceaua. Cu o listă de locuri ce ar trebui văzute în zonă, pornim dimineață cu trenul regio clasic (6.20) până la Câmpina (8.14). Până la microbuzul spre Pietriceaua (12.30 din autogară) sau cu mașina cu Nicu Dilimoț avem ceva vreme de plimbat prin Câmpina. Hai spre muzeul-castel Julia Hașdeu, cel mai cunoscut loc din Câmpina. Înainte de a trece podul peste Prahova ne oprim câteva secunde la o troiță cu multe simboluri tradiționale.

Pe strada Nicolae Grigorescu (vă dați seama că pe lângă denumirile de străzi care apar aproape în orice oraș de la noi, apar aici străzile Nicolae Grigorescu și B.P.Hașdeu) avem surpriza unui lac și părculeț nou amenajate. Gheața nu e groasă peste tot, unghiurile și rățușca zgribulită sunt tare simpatice...

Pe aleea Redutei, strada Rahovei și apoi pe bulevardul Carol I ajungem la castelul-muzeu Julia Hașdeu. Încă nu e deschis (iarna programul începe de la ora 9.00 și se termină la ora 17.00) și până să intrăm în curtea muzeului, vis-a-vis este un atelier de cioplitorie în piatră și un frumos câine lup elvețian alb în curtea vecină. E tare jucăuș și tot timpul vrea să îi pasăm mingea din gură. Chiar dacă îi dă drumul ceva mai greu...

Intrăm în curtea castelului, admirăm eleganța unei pisici și statuia lui Bogdan Petriceicu-Hașdeu, unul dintre cei mai mari români patrioți din ultimele decenii. Pe nume Tadeu Hâșdeu, s-a născut la Hotin în Basarabia a luptat pentru românism prin foarte multe domenii. Chiar una din societățile fondate de el, ”Românismulu” și-a avut o lucrare publicată în câteva numere (aprilie 1870-august 1871). Prin lucrări apar ca nume Hăjdîu, Hășdeu sau Hæjdîu... 

Până să intrăm în muzeu (10 lei intrarea, 10 lei taxa foto/filmat, reduceri pentru grupuri, elevi pensionari, veterani, văduvele veteranilor, persoane cu dizabilități, preșcolari intrare liberă, intrare gratuită în fiecare zi de joi, luni închis) facem câteva fotografii la simbolistica din jurul intrării și la forma unică a ferestrelor. Intrarea inițială, o ușă imensă din marmură se deschide foarte rar și permite intrarea prin tunelul cu ferestre chiar în templul central... Până acolo vă expun legile universale din spatele celor doi sfincși.

Legea religiosa

Crede în Dumnedeu.

Crede în nemurirea sufletului.

Crede în darul comunicării cu cei duși.

Legea morală

Iubesce și ajută nemul.

Iubesce și ajută pe cine te ajută și te iubesce.

Iubesce și te ajută fără a precugeta la folosul teu.

Legea socială

Nu necinsti pe tine însuți

Ca să te cinstească alții.

Nu necinsti pe alții 

Ca să te cinstești pe tine însuți.

Nu necinsti munca

Căci munca e vieața.

Legea filosofică

Când faptul ții,

Atunci adevărul scii.

Când nu vrei să crezi

Atunci nu poți să vezi.

Când cauți dovada,

Atunci găsești tăgada.

Intrăm, lăsăm rucsacii la intrare și ascultăm cu atenție multe din explicațiile audio-ghidului. Fiecare simte și înțelege ce vrea de aici, nu are rost să expun modul în care înțeleg eu toată construcția și viziunea castelului. Las mai jos doar câteva imagini...

Într-o plimbare prin curtea castelului putem vedea mai bine simetria castelului din spate (se poate observa central o cruce imensă), casa în care a murit Hașdeu și o expoziție de sculptură abstractă cu 22 de exponate. În centru este imaginea abstractă a globului terestru cu România ”dodoloață”, cum a auzit Lucian Blaga de la un copil în satul Lancrăm în drum spre marea Unire de la Alba Iulia. Nicu ne sună că vine mai pe seară și avem timp să mergem la autogară la microbuz.

La subsolul castelului (rol al iadului unit cu cerul prin coloana centrală din templu) sunt două expoziții speciale. Una conține lucrări ale copiilor în urma unei tabere de artă și a doua conține fotografii după publicațiile originale prezidate de B.P. Hașdeu. Sunt imagini din publicația bilunară ”(Lumina) Din Moldova” (1862-1863) în care sunt tratate multe domenii. Redau poezia ”Ionasicu Vodæ (1574)” din primul tom.

”Sângele rosiesce din belșug;

Iatâ că-l ajunge ostea romînescâ!

sună tot mereu:

                          Vai, amar si-aleu!

D'o asia năvală Domnul te ferescâ!

                             

Ast-feliu Ionasicu-Vodâ poruncesce.

Pala duce horâ; al sâgetei cînt

                           S'acordezâ'n vînt

Si'ntr'un pept de dusiman falnic amutiesce!

Nu mai vezi pâgînii; vrau să zic, de-i cati,

                             Îi privesci culcati:

Iarba înnegritâ d-azi li-i asternutul!...

Inima-mi tresare, cîndu'n cârti citesc,

                             Cât de bărbătesc

Fostu-ni-a o datâ, fostu-ni-a trecutul!

D'unde pînâ unde vine un boier:

                                  Zanea vistier,

Aducînd cu sîne un vizir seu pasiâ,

                                   

Sâ deschidem darâ punga cea vrâjmasiâ!>

                                       

Domnul cu iutielâ strigâ: Mâi, fârtati!

                                     ”Dracului sâ dati”
”Turcul și boierul pe-o spînzurătore!”

Mai putem vedea câteva pagini din publicația umoristică ”Satyrul” (1866), ”Archiva istorică a României” (1864-1865), publicația științifică și literară  ”Columna lui Traian” (1870-1877, 1882-1883), foaia societății ”Românismulu” (1870-1871) despre care am mai menționat mai sus, cursul ”Principii de filosofie comparativă” susținut în 1874-1875 la Facultatea de Litere din Universitatea București, revista cu caracter enciclopedic ”Revista nouă” (1887-1895) și câteva ”curiosități”, ”serbări naționale”, ”năbădăi dramatice” ale Iadeșului sau ”istoria unui avocatu” din același ”Satyrul”. 

Fascinați de complexitatea personalității lui B.P. Hașdeu, mergem pe strada Carol I spre muzeul ”Nicolae Grigorescu” (fără a-l vizita) și spre Lacul Bisericii. 

Doar facem câteva poze la biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, cea mai veche din Câmpina (prima biserică fortificată e menționată la 15 decembrie 1476 la o răscruce de drumuri înainte venirii la tronul Țării Românești a marelui domnitor Vlad Țepeș - notiță din istoricul bisericii), trecem calea ferată și pe strada Bogdan Petriceicu-Hașdeu ajungem până la autogară. 

Ajungem la fix la microbuzul de 12.30 care pleacă la 12.30 spre Pietriceaua (6.5 lei/persoană). Cam într-o jumătate de oră urcăm prin Brebu (mănăstire și lac) și pe valea Lupului (apa se numește Lupa!) ajungem în culmea și drumul principal al Pietricelei. La început Pietriceaua era doar un cătun la dreapta intersecție și drumul de căruță cobora pe Dealul Hoților prin Poiana Cerbului până la actualul lac din Brebu. Lăsăm la dreapta drumul asfaltat spre Aluniș și după aproape doi kilometri la stânga microbuzul are stația finală la Căminul Cultural din centrul satului (unde este statuia comemorativă "Steaua Păstorului"). Aflăm că avem mașină mâine la 13.30 și la 17.30 și pornim la drum în sus spre Vârf. În mers facem o primă pauză la biserica satului, monument construit în 1948-1951 de enoriași sub îndrumarea preotului Gheorghe Popescu. În cimitir este troița-monument dedicată fiilor satului căzuți vitejește în cele două războaie mondiale.

Puțin mai departe vedem un pârleaz la dreapta și aș vrea să mergem pe acolo prin livezi, doar să nu mergem pe drumul cunoscut. Trecem din livadă în livadă peste pârleazuri, după unul din ele vedem o turmă de oi și intrăm în vorbă cu ciobanul. Îl cheamă Boieru și părinții lui sunt nașii soților Ion și Maria Dilimoț spre ale cărei povești, drag muzeu și familie ne îndreptăm noi. El ne povestește că are ”doar” 150 de oi și că băiatul lui, coborât la Plopeni Sat, are mult mai multe. Când are multă lână, coboară cu oile și lâna la fiu-său cam în două zile (sau o zi lungă de vară) și de acolo fiul duce luna la tors la mașina de la Băicoi. Uite că încă nu s-a pierdut de tot tradiția, aici în sat se mai toarce și se mai lucră în lână (care oricum îi mai rezistentă decât plasticele de pe noi)! Omul, deși aflat la anul 2016, parcă vine de undeva din alte lumi simple, frumoase, cinstite și corecte! Ne spune o taină a oilor: știe de la ele că de mâine vine zăpada fiindcă oile mănâncă mai mult decât de obicei. Și veți vedea în pozele de mâine că predicția oilor e mult mai bună decât cele ale meteorologilor...

Salutăm mâna puternică a lui Boieru și, peste alte câteva pârleazuri și un pârâiaș cu un pod inteligent amenajat, și ajungem la o fântână cu un lemn cu ureche special făcut să ridici găleata cu el. De la fântâna alegem poteca de la stânga și urcăm la prima poartă. Măi să fie, e casa lui Milică, prietenul și vecinul Dilimoților! Recunoaștem casa după lacul făcut special pentru păstrăvi și pe lângă casa bătrânească semi-căzută (mâine aflăm chiar de la Milică istoria casei bătrânilor) ieșim la uliță la crucea de piatră pe la care pornisem la drum data trecută. La stânga în câteva zeci de metri ajungem la gospodăria familiei Dilimoț unde suntem primiți cu mare bucurie, vorba cântecului Mariei Dilimoț:

”Pietriceanul e om bun,

Dacă te vede străin

El nu te lasă în drum

Te cheamă că e om bun.” 

Stăm la povești, mai facem câte ceva în casă, spre seară începe să ningă, ne bucurăm de venirea iernii și nu simțim cum timpul trece cu țuică, bulz, voie bună, prieteni și oameni dragi. Cam pe la 21.00 mergem la somn în admirația viscolului care nu încetează să adune straturi de zăpadă peste tot. Povestea de iarnă se completează din ce în ce mai mult și dimineață vom vedea că am trecut în alt anotimp...

Ziua 2 - duminică 17.01.2016

Bună dimineața! Altă zi, alt anotimp... Totul e îmbrăcat în pătura albă de 15-20 de centimetri... Și ninge ușor viscolit. Așa da iarnă! Știm că gazdele ne așteaptă mereu cu căldură și acum cu masa de dimineață. Hai doar să ieșim puțin la plimbare prin grădină... Copaci plini de zăpadă, fulgi ce ne lovesc fața, valuri albe printre pruni... O feerie...

Observați ceva mai puțin obișnuit la poarta din imaginea de mai sus? Cum am mai fost prin grădină și o cunosc cu ochii închiși, ieșim pe o poartă laterală cu gândul de a reveni pe drum după căpițe. Parcă am mai coborî puțin spre casa vecinilor... Trecem pe lângă grajd și la casă vedem o femeie care ne cheamă în casă la o prăjitură. Cât de simplu și frumos! Tocmai ce a dus în casă niște lemne pentru mama ei care acum e coborâtă jos în sat la biserică...

O urmăm și facem și potecă pe unde mergem. Ea și fata ei, Georgiana, merseseră pe alte poteci să dea la animale... Pe aici nu au făcut urmă... Chiar glumim pe seama asta: uite, au venit să ne facă potecă! În casă la căldură aflăm că îi spune Nina și că sunt buni vecini cu Gina și Dudu. Păi cum altfel, să nu se ajute oamenii unii pe alții la munte și în condiții grele... Intrăm în bucătărie unde e cald lângă sobă și ne servește cu un pahar de țuică fiartă și cu niște prăjituri foarte bune făcute în casă. Că aici ei au aproape tot ce au nevoie, rar mai cumpără câte ceva! Mai vin și doi frați ai Georgianei și prietenul ei și stăm la povești la căldură. Fără să ne așteptăm, Nina scoate dintr-un dulap două perechi de șoșoni înalți de lână. ”Ăștia sunt pentru voi!” Abia acceptăm. Cum am putea să mulțumim pentru cadoul făcut așa unor străini veniți pe nepusă masă? Măcar cu o poză de familie la care fetele, timide, nu vor să iasă... Nu știu cum sunt oamenii de pe aici că parcă te simți acasă la oricine te-ai duce... Până la poza de familie dăm un pic zăpada adunată în fața ușii, doar o mai trece efectul țuicii... Poza și pornim la drum că suntem așteptați... Poza este chiar dovada că băieții chiar dau zăpada la o parte... Urcăm pe lângă casă și pe uliță, pe lângă căpițele Dilimoților și pe drum ne îndreptăm spre casă.

Mai vorbim puțin cu al nostru paznic ce latră să rupă lanțul (îl și rupe ceva mai încolo, sigur nu de la prezența noastră) și revenim la Dudu și la Gina și apoi încă puțin la tanti Maria. Până să intrăm în casă, ne întâmpină nea Milică și ne povestește câte ceva despre casa bătrânească și din ale lui vii amintiri. Îl salutăm cu drag și intrăm la masă în casă (cu toții lucrăm la cartofii prăjiți) și apoi mergem la tanti Maria în ”bojdeuca” ei. Nu știu dacă așa se spune pe aici și tare îmi place cum își alintă cămăruța ei mică și mai bogată decât multe case mari! Ne place să o auzim povestind și căutând poezii și lăsăm microbuzul de prânz. Plecăm cu cel de 17.30! Timpul trece fără să ne dăm seama și se face ora 16.00. ne luăm rucsacii aproape goi și peste o jumătate de oră suntem pe ulița care ne coboară în alte 30 de minute la Căminul Cultural de unde luăm microbuzul spre Câmpina (același șofer, aceiași 6.5 lei/persoană).

E prima dată când merg iarna în Pietriceaua și drumul pe Valea Lupului e superb. Copacii sunt plini de zăpadă, cu crengile lăsate, serpentinele se scurg una după alta la vale, trecem curând pe lângă căminul de bătrâni și intrăm în Brebu și mai apoi pe lângă lacul și mănăstirea Brebu. Altă dată le vom vizita, acum sunt mai importante vizita și povestirile Mariei Dilimoț. Microbuzul trece valea Doftanei și în Câmpina coborâm înainte de a ajunge la autogară. Trebuie să ajungem la gară cât mai repede la tren și scurtăm pe străduțe intuitiv până la valea Prahovei și apoi la gară la casa de bilete. Trebuie să ne grăbim puțin și avem noroc că doar e nevoie de o viză pe biletele luate dus-întors (reducere 10% față de prețul integral al biletului). La fix urcăm în trenul regio care la 18.40 pornește spre București (20.41).

Ca și în vizitele trecute la familia Dilimoț, am avut parte de atâta căldură și bucurie sufletească pe care doar niște suflete de adevărați români o pot oferi!