Colegi de tură: Adrian Brezeanu, Cezar Partheniu
După cum spuneam în povestea anterioară, duminică foarte de dimineață mă prezint la 6.00 și câteva minute în gara Ploiești Sud pentru a pleca cu trenul spre Buzău. Din Ulmeni urcă și Adrian și vom merge împreună ultimele 20 de minute până în Buzău. El voia să meargă la trovanții de la Ulmet de lângă Bozioru și, cum e un loc nou pentru mine, i-am răspuns pozitiv la invitația de vineri seară. Așa că la 8.00 fără câteva minute suntem în Buzău, Adrian știe pe de rost străzile și ajungem cam într-o jumătate de oră suntem la Autogara Nord de unde la 8.45 luăm microbuzul spre Bozioru (după ce ia Adrian niște plăcinte gustoase). Noi coborâm ceva mai devreme la intrarea spre Ulmet și șoferul ne spune unde să coborâm (e și o săgeată pe care scrie Babe/Trovanți) (circa 10.00, 9.50 lei biletul). Aici găsim o hartă de orientare și, măi să fie, nu apar trovanții ca obiectiv! Era de așteptat să fie doar vestitele chilii rupestre din zona Aluniș-Nucu, nu și ce mai este pe lângă ele! Peste tot sunt locuri naturale superbe, nu doar în câteva puncte! Ne-am ghidat în plimbarea noastră jumătate după descrierea de pe drum liber și jumătate după nasul de explorator!
Trecem apa Bălănesei și găsim prima săgeată făcută de localnici pe care scrie că până la babe/trovanți sunt doi kilometri de mers! Urcăm pe drum cu atenție la toate detaliile, mai ales la intersecții. La prima intersecție o săgeată pe casa dărăpănată ne conduce la stânga, apoi a doua la dreapta și la a treia trebuie să mergem tot în față pe drumul din mijloc. La stânga un drum coboară între case și la dreapta altul merge în sus pe vale spre Muscelu Cărămănești. Nu e nici un indicator în afară de o mică săgeată locală pe care scrie Babele. Urcăm un pic pentru a coboră mai apoi la o fântână și o altă săgeată pe stâlpul fântânii ne dirijează la stânga pe un capăt de uliță. La sfârșitul drumului transformat în potecă este o salcie imensă și o poiană largă cu ceva pruni. Pe aici pe coline tot sunt pruni destui...
Între pruni e o masă de lemn cu un cal priponit în apropiere. Facem pauză în care Adrian umple rezervele de apă de la fântână (cea de mai devreme) și eu mă ”relaxez” cu niște biscuiți și pornim în sus pe poteca săpată cu trepte.
Pe curba largă ne întâlnim cu un bătrân care cu greu a reușit să adune cele câteva capre și acum coboară cu ele. Greu mai recunoaște locurile fiindcă nu a fost de câțiva ani și atunci nu era așa lăstăriș pe aici... Ajungem la trovanții mult așteptați...
Aici ne oprim și timpul parcă stă în loc o dată cu noi. Explorăm culmea în toate direcțiile: în jos printre boscheți țepoși sunt câțiva trovanți ascunși, toboganul și primii trovanți se sprijină uimitor pe picioare de nisip întărit care astfel le dă ideea unor babe, ”farfuriile zburătoare” nu se știe prin ce minune stau aici fixați de zeci de mii de ani... Locul e fantastic și nu mă miră: Buzăul are atâtea de prezentat și descoperit! Ne plimbăm printre trovanți și urcăm un pic mai sus în cercetare. Se cere o pauză de masă cu un pic de slană și biscuiți, un pic de apă și apoi explorare în sus pe culmea cu potecă foarte clară.
Culmea abundă de trovanți, care de care cu forme mai speciale: plăci cu moțoțoi în centru, bile, ziduri căzute, bombe tăiate în două, farfurii zburătoare pline sau pe jumătate, plăci lipite una de alta, un falus culcat (sau microfon cum au spus unii sau pur și simplu mai multe sfere lipite care dau impresia unui singur corp), un perete căzut și spart în câteva bucăți (”casetofoane” le-au zis unii)... Să tot capturezi imagini în minte și în aparatul foto...
Tot continuăm pe culme prin culoare de frunze în ideea de a nu ne întoarce prin același loc. După noi vine un grup de copii și nu îi așteptăm fiindcă sigur am pierde prea mult timp. În dreapta în vale vedem mulți trovanți mai mici, semn ale unor alunecări sau scufundări din trecut. Sunt poteci care coboară spre firul văii și noi tot urcăm pe culme. Am vrea pe culme să ajungem la un perete de gresie pe care îl văzusem spre satul Muscelu Cărămănești. Bine că nu știm noi de denumire, dar sperăm că de acolo după deal putem reveni în Bozioru. În primul punct care pare cel mai înalt dăm să coborâm la dreapta pe firul văii printr-un des covor de frunze (uneori ajunge și la jumătate de metru grosime!) și un aparent drum, mergem în culmea din stânga pentru a vedea ce se vede după ea. E doar o pădure de stejari înalți cu pantă mare care nu ne îndeamnă să coborâm pe acolo. Mergem un pic pe culme și pare să se strângă foarte mult. Probabil că urmează o coborâre abruptă care ne face să revenim la firul și la drumul urmat mai devreme. Tot pe el prin puține frunze revenim la un marcaj ”bandă roz” pe care îl tot urmărisem de la trovanți. Probabil că cineva s-a jucat cu vreo sticlă de ojă!
La vale pe drum ieșim din pădure deasupra poienii de mai devreme pe un platou cu pruni. Adrian ar vrea să ne întoarcem pe unde am venit ca să vadă de locuri de parcare. Așa facem și printre pruni coborâm pe la piatra îngăurită jos la capătul poienii chiar la fântâna de mai devreme.
Urmăm același drum la întoarcere și la 14.00 suntem la șosea. Ce facem? Am putea să coborâm pe jos pe luncă pe sub drum sau să urcăm spre Bozioru. Cum vine mașina în vreun sfert de oră, hotărâm să mergem în Buzău mai devreme și poate prindem un tren sau microbuz mai devreme spre casă. Cu un autobuz plin de copii (10.50 biletul) ajungem în Buzău și apoi pe jos la gară. Adrian prinde un microbuz spre casă din autogara de lângă gară, eu iau un șir de covrigi de Buzău calzi pentru acasă și cu un tren de la Transferoviar Călători (21.50 lei în loc de 41 lei la interregio de la CFR și în condiții bune de data asta!) ajung la 19.36 în București.
Trovanții/babele sunt un monument natural foarte fain foarte puțin vizitat. Nu e frumos să pui în umbră astfel de monumente doar pentru că bisericile în piatră și chiliile rupestre au și o istorie umană în spate. Sunt superbe și ele și toate sunt de apreciat! Eu vă asigur că orice poze ați vedea, nimic nu se compară cu piatra pe care o simțiți în mână. Sunt pietre vii dacă poți să le simți energia și frumusețea... Și dacă nu aveți la cine apela să vă ducă acolo, apelați mine sau de Adrian, cu siguranță nu veți regreta cele câteva ore în aer liber!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu