Descoperiri de trasee vechi în Grohotiș 9-10.05.2015

Colegi de tură: Emil Engel, Cezar Partheniu

Cam pe la mijlocul săptămânii nu știam dacă plec sau nu în we. Printre alte variante Emil îmi propune Grohotișul. Eu mai fusesem de câteva ori și nu mă mai tenta chiar așa de mult, Emil nu mai mersese niciodată! Așa că analizez un pic ideea, fac un traseu pe Google Maps și pe GPS și îl sun pe Emil să îi spun că mergem. Traseul propus este Măneciu-vf. Nebunu Mare-vf. Ulita (BG)-vf. Grohotiș/Grohotișul-Bobul Mare (început BR transcarpatică)-Zănoaga Moritului-Cioara-Șloeru-Mărcoșanu (ieșire din BR)-Vaida-lacul de acumulare Săcele-Săcele. Convenim să plecăm cu microbuzul spre Cheia la 6.30 din autogara IDM (întâlnire la 6.00 la autogară).

Ziua 1 - sâmbătă 9.05.2015

Cu microbuzul amintit ajungem în Măneciu la gară și apoi ne lasă la ieșirea din Măneciu chiar la intrarea în marcajul BG (știam exact intrarea în marcaj dintr-o tură din toamnă). Punem rucsacii în spate, identific traseul marcat cu CA peste baraj (pe unde continua traseul de la ultramaraton!) și pornim la drum cu elan ”pionieresc” (circa 9.00).

Urcăm puțin prin pădurea foarte verde până la prima poiană. Aici, ca și data trecută, nu se vede traseul marcat și îmi aduc aminte exact pe unde trebuie să mergem. Ajungem la pâlcul de pădure din mijlocul poienii, găsim marcajele la dreapta, pe un drum de exploatare ajungem în a doua poiană unde pasc doi cai foarte liniștiți și se vede în spate masivul înalt al Grohotișului. De aici până pe Grohotiș sus e o mare buclă pe culmi!

Ajungem la drumul ce urcă la antenă și nu mai găsim semnele. Bănuiesc că urcă pe drum la stânga... Noi continuăm în direcția de până acum pe unde intuiesc și îmi aduc aminte de poteca din toamnă. Mergem printr-o zonă sălbatică foarte faină, plină de verdeață, vedem pe dreapta una din ramurile lacului de acumulare (se vede foarte bine Clăbucetul Măneciului pe care am fost recent) și în față zona înaltă a Grohotișului și facem stânga pe poteca deasă tot printre arbuști verzi. Nu se vede la mai mult de 4-5 metri de tine! Ieșim la o mini-defrișare, trecem prin ea și apoi printr-o pădure de pin urcăm la stânga până la drumul antenei unde regăsim marcajele. Cum știu că se va întâmpla asta, nu sunt foarte impresionat de descoperire ;)!

Mai mergem pe drum, mai scurtăm pe marcaje pe dreapta mai înclinat, găsim un drum de exploatare (suntem pe poteca marcată) și ajungem la ultima curbă înainte de antenă. Poieni faine pe muchii paralele, copaci ce stau aliniați la marginea drumului, stâne rătăcite undeva jos sub noi la marginea pădurii... O plăcere...

Trecem pe sub antenă, continuăm pe drumul de exploatare tot întrebându-mă dacă nu cumva trebuia să mergem pe alte drumeaguri, regăsim semnele, urcăm la stânga o pantă verde cu multe flori ale Paștelui (aici pesemne Paștele vine ceva mai târziu!) și sus în primul vârf (1353m) aștept să vină și Emil. Are ceva probleme cu un călcâi care îl cam înțeapă și în plus s-au dus rezervele de energie de dimineață. Rezolvăm surplusul de energie cu câteva ciocolățele Bucegi (găsite la barul din Năeni) și pornim mai departe prin pădure și pe culme. Sunt zone plăcute (poieni sau drumuri de culme) sau mai puțin plăcute (mici tăieri justificabile silvic, nu tăieri la ras ca în multe alte zone!) care ne conduc până pe vârful Stâna. Aici propusesem să stăm să mâncăm! De pe vârf se văd culmile Nebunului Mare și în spate Ulita și apoi Grohotișul. Socotim că mai putem merge vreun sfert de oră și să rămânem la stâna de sub Nebunu pentru masă.

Poteca faină trece pe sub copaci căzuți și proptiți unii în alții și pe o culme cu zadă pe stânga și fag pe dreapta. Faină schimbare de copaci peste culme!

Mai urcăm pe culme puțin până la stâna de sub Nebunu. Ne urmează norocul, ne oprim la masa bogată și variată și Emil ar vrea să se întindă puțin la somn. Eu mă învârt câteva minute prin zonă, găsesc o boșcă acoperită și mă întind puțin pe o saltea mai mult cu arcuri decât cu burete! Cred că ațipesc și eu câteva minute bune în care dă o ploaie de simțeam că nu ne mai lasă să plecăm de aici! De unde că după vreo oră e soare și ne revine cheful! Emil îmi face câteva poze ”la mișto” cu o cască de șantier găsită aici și apoi după poza de grup pornim mai departe (rar pun poze de grup pe blog fiindcă în principal observ natura, oamenii doar se integrează în peisaj)!

Mergem pe potecă pe la marginea pădurii, căutăm marcajele pe potecile care ne duc prin jnepeni și apoi prin pădurea de fag, ieșim în șaua dintre cele două vârfuri ale Nebunului Mare și apoi pe o mică zonă pietroasă (ce aduce aminte de crestele înalte) ajungem la capătul drumului din toamnă (capătul nordic al golului alpin al vârfului). În toamnă căutasem în zadar trecerea mai departe spre Ulita! Fiind și târziu, am hotărât întoarcerea despre care puteți citi în linkul turei dat ceva mai sus!

De acum începe noul pentru mine! Știu cam care este direcția și pe lângă jnepenii din dreapta văd o potecuță firavă ce pare să meargă spre Ulita. Intru un pic pe ea și găsesc marcajele! Iupiii! Pe lângă BG mai este și o BA orizontală care înconjoară copacii! Îi spun lui Emil că am găsit semnele și începem o coborâre abruptă prin pădure. În câteva serpentine pierdem niște zeci de metri până la circa 1200 de metri. Facem o mică pauză de respiro și pornim mai departe pe culme. Poteca ne duce prin pădurea de fag pe partea dreaptă a culmii, pierdem marcajele (care probabil urcă direct pe culmea golașă), trecem pe lângă niște limbi vechi de zăpadă și văd în față sus pe vârf un stâlp. Clar , acolo e Ulita! ”Hai să tăiem panta și urcăm spre culme și vârf!” Fiecare în ritmul lui și pe poteca lui ajunge pe linia culmii (marcată cu bețe de circa 80 de cm cu vârful vopsit în roșu - rămase de la ultramaraton ca și benzile de plastic uneori de mare ajutor în orientare!) și apoi pe vârf! Uf, abia pe Ulita am ajuns! Și cât mai avem... Eu am satisfacția reușitei până aici și din păcate Emil nu știu cât simte asta din cauza durerilor din călcâi! Tot mă întreabă cât mai mergem... Uite vârful mare și după el undeva punem cortul. Unde ajungem pe seară! Mă uit spre culmea Radila pe unde fusesem în octombrie 2010 cu o prietenă în altă parcurgere a crestei Grohotișului! După ce ne odihnim puțin plecăm spre zona vârfului Grohotiș pe drumul de culme.

Uite ce găsim la un moment dat pe culme! Îmi aduc aminte cum niște urme asemănătoare am găsit și spre Radila în 2010! Frumos se vede și creasta pietroasă a muntelui Grohotișul luminată de apus!

Nori urâți, ceva ploaie măruntă, dureri de călcâi ale lui Emil... Ar mai fi mult din traseu și merge greu, trebuie să reformulăm traseul. Caut în gând variante mai scurte pentru ziua următoare și găsesc soluția: trecem printre vârfurile Bobu și punem cortul în șaua dinaintea Feței lui Gherghel! Atunci greșit i-am spus lui Emil că Fața lui Gherghel se numește Bobul Mic! Îi spun lui Emil varianta pe care o vedem parțial. El îmi spune că e bine și să mergem pe drum pe sub vârful Grohotiș (el nu mai urcă pe vârf, acum, e ca și cum ar fi mers)! 

Mergem pe drumul de exploatare pe sub vârful Grohotiș (eu făcând o mică ieșire prin punctul unde am ținut cortul în vânt acum un an și jumătate în postul de la concurs) și sub vârf spre vest e o mare limbă de zăpadă-gheață. Nu se poate trece fiindcă are pasaje verticale! Avem trei variante: înapoi și peste vârf , pe deasupra limbii de gheață sau pe sub! Alegem ultima variantă și coborâm pe iarba udă și alunecoasă până unde putem trece pe partea cealaltă a limbii albe! Revenim la drum și mai traversăm o limbă de zăpadă puțin înclinată până în șaua dintre Grohotiș și Bobul. Bucurie mare pentru mine! Văd un marcaj CR nou și apoi și unul BR! E clară de acum varianta pentru mâine: CR spre Cheia fiindcă e lejeră și doar în coborâre! În punctul cel mai înalt al Bobului (capătul vestic al culmii Bobului Mare) aștept să vină Emil și îi arăt (parțial) unde vom sta la noapte! Știu că e foarte greu pentru el și nu am ce face. Alt loc plat nu prea mai găsim pentru cort! Trecem pe lângă culmea pe lângă care ar fi trebuit inițial să coborâm, mai traversăm câteva limbi de zăpadă și pe drumul de culme coborâm spre șaua de după Bobul Mic.

Se cam întunecă și încă nu simt nevoia frontalei. Emil cam simte nevoia luminii și a pauzei. Tot vrea loc de cort și îi spun că peste 50-100 de metri ne oprim. Scurtăm serpentinele drumului spre șa și doar trecem o limbă mare de zăpadă aproape de punctul cel mai de jos. În curba drumului e locul plat și găsesc repede locul de cort printre smocuri de iarbă (sunt doar două locuri posibile). Montăm cortul (la 21.40 am ajuns în șa), mâncăm puțin de seară și ne băgăm în saci. După ce am pus mâncarea în doi saci de plastic și băgați între două smocuri înalte de lângă o baltă temporară!

Ziua 2 - duminică 10.05.2015

Până dimineață a tot plouat și ca urmare trebuie să lăsăm cortul puțin să se zvânte. Cam pe la 8.15-8.20 se oprește ploaia, se usuca cortul printre valurile de ceață și lejer identificăm primele marcaje pe un colțan de piatră pe versantul Feței lui Gherghel. Strângem totul admirând șaua frumoasă și valurile de sub noi, la 10.40 identificăm poteca și coborâm la vale pe sub pereții Feței lui Gherghel. 

Ieșim de sub stâncării (asemănătoare celor din vecinul Ciucaș) și după o mică cercetare/găsire a marcajelor intrăm în pădurea verde crud. Prin ea coborâm la vale pe firul văi Negre (mai e o vale Neagră pe partea cealaltă a muntelui spre Trăisteni/Valea Doftanei!) lejer circa 500 de metri diferență de nivel. Verde parcă pictat, poteci de poveste pe care cred că ar putea merge oricine, pantă nu prea mare, raze de soare și trunchiuri de fag înalte printre frunzele pătrunzător colorate. E acel verde care te și obosește la ochi, te și odihnește!

Ajungem la o stradă cu ceva pensiuni, facem dreapta și imediat suntem la DN1A. După joaca cu un cățel tare mare și jucăuș facem stânga pe șosea, mai stăm la povești cu proprietarii unei pensiuni (vreo două ore) și mergem spre centru la stația de mașină. Știam de mașina de 17.45 care vine undeva pe la 16.00 în Cheia... Spre centru vizităm expoziția de flori de mină, mâncăm puțin la un restaurant și la 17.40 plecăm cu microbuzul direct spre București (circa 2 ore).

Închei povestirea cu bucuria că am descoperit treceri și drumuri noi și mai ales marcaje refăcute în neumblatul Grohotiș (de câte ori am zis amândoi ”voi, ăia din față, dați-vă la o parte să trecem și noi” - nu am întâlnit pe absolut nimeni în astea dou zile!) și cu plan de a parcurge cândva și zona scoasă din traseu din motive obiective...