Colegi de tură: Geta Oltean (Cluj), Ana Maria (Hana) Brașoveanu (Târgoviște), Dania Roatis (Baia Mare), Mugurel Costin Motea (organizator) (Craiova), Cezar Partheniu (București)
Mugurel propune planul de tură (lacurile din Parâng și creasta Cârjei) și repede ne adunăm cei 5 de mai sus astfel: Dania cu Geta vin cu o mașină dinspre Cluj vineri seara și campează aproape de Groapa Seacă pe marginea șoselei. Va fi distractiv să le găsim fiindcă nu e semnal în zonă și trebuie să ne folosim de instinct ;)! Hana vine vineri pe seară cu niște prieteni în București și mergem amândoi cu trenul de noapte până în Petroșani (23.45-5.55). Noapte lungă, noapte scurtă, cu zgâlțâituri de tren, cu balansuri care mai de care! Petroșaniul ne întâmpină cu ceață nocturnă și cu lumini de gară veche!
Ziua 1 - sâmbătă 11.10.2014
Trecem pasarela peste liniile de tren, urcăm în orașul nou și până să ne întâlnim cu Mugurel (care venise cu mașina să ne ia), îmi iau o ciocolată caldă. Facem cunoștință și mergem la mașină, îndesăm rucsacii și la drum! Mugurel știe drumul foarte bine chiar și pe ceața asta. Doar mai fusese demulte ori pe aici! Cheile Jiețului sunt interesante noaptea și vor fi și mai interesante mâine pe lumină la întoarcere. Ne dispare repede semnalul și sperăm cumva să ne găsim colegele. Le explicase Mugurel de niște locuri de cort și nu am găsit nici unul ocupat până la intrarea în traseu pe valea Roșiile. Ne oprim puțin aici și ne întrebăm dacă au urcat cu mașina. "Hai până la Groapa Seacă, poate or fi urcat acolo!" Doar ce mai mergem câteva sute de metri și la prima curbă la stânga e o parcare, un tăpșan pe dreapta și o șură. Și mașina de Maramu' parcată acolo (7.00)! Dania e la mașină, se îmbracă și Geta se aude din cort. Și noi ne așezăm fix în spatele mașinii lor! Ne salutăm cu multă bucurie, strângem toate bagajele, ciugulim ceva (specialități de brânză de la Hana) și în jurul orei 9.00 pornim la drum. Trecem podul și intrăm la stânga pe valea Roșiile pe drumul forestier (marcaje PR, CR, CG).
Mergem câteva sute de metri pe drumul răcoros și verde, ne mai uităm puțin la dealul înverzit din spatele nostru (poalele munților Lotrului) și cotim la dreapta printr-o poiană abruptă. De aici vom urma cele două marcaje "cruce". Uitați fagul care ne-a îndemnat să mergem pe aici!
Urcăm, povestim, râdem, glumim, timpul trece prin pădurea de molid semi-uscat... Cum colegii mai fuseseră în vară într-o tură în Durmitor, e musai să intru și eu în atmosfera veselă care a fost acolo... Îs tare, tare simpatici și ne simțim tare bine împreună! Poteca urcă și urcă printre molizi, frunzele parcă se așează de multe ori covor în jurul nostru, razele străbat printre crengile de molid uscate și pline de mătreața bradului... Și încă suntem jos și parcă raiul se deschide în fața noastră cu atâta frumusețe...
Cam pe la 9.30 ieșim în prima poiană de sub gol. Marcajul CR e undeva în dreapta noastră la marginea pădurii și curând îl pierdem. Nu știm pe unde duce și chiar și pe hartă pare să dispară așa în neant. Cine știe ce obiectiv o fi acolo și nu știm noi (așa cum în Postăvaru e locul de panoramă de sub Stejerișul Mare de zici de pe hartă că pur și simplu marcajul se oprește fără sens)! Cotim la stânga în mângâierile soarelui și găsim un izvor. Gata, pauză pentru micul dejun! Unii fac poze, alții mănâncă! E tare bună masa aici pe o placă de piatră, mult mai bună decât pe mesele de lemn pe care le avem acasă! De fapt întrebarea mea este (mereu): suntem acasă acolo între patru pereți sau aici fără limite fizice? Vreo jumătate de oră reușim să radem o parte din mâncare și toată dulceața Getei. Ne rugase asta și chiar eu am zis că nu se poate să mâncăm atât de multă. Și uite că se poate! Curățăm vasele și cutiile de plastic, strângem rucsacii și mai departe la drum!
Povestim, pașii merg, timpul trece și noi cu el pe deasupra stânei Slivei! Chiar înainte de poiana largă de deasupra stânei găsim un loc de panoramă pe un promontoriu stâncos. Prilej de poze și de lecții/consultații geografice!
Tot pe partea stângă a văii largi Cârja (deocamdată suntem sub pragul cascadei) (dreapta cum urcăm) ținem curba de nivel pe deasupra jnepenilor verzi cu insule galben-portocalii din loc în loc.
Mă iau cu vorba cu Geta și nu ne dăm seama când ajungem cu vreo 10 minute înaintea colegilor. Opa, ce-am făcut? Pauză că nu e prea frumos! Pauza nu poate fi pur și simplu stat, afinele de pe jos ne ocupă timpul și înainte să vină colegii, și după ce vin ei! Sunt atâtea de nu ne-am mai urni din loc! Lăsăm pe partea dreaptă căldarea în care se află Lacul Înghetat (îmi doresc cumva să ajung la el fiind prima dată prin zonă) și înțeleg că planul lui Mugurel îl include poate mâine dimineață la răsărit. Poate! Urmăm pe o pantă poteca ce ne duce în serpentine peste pragul cascadei. Din loc în loc sunt faine bănci naturale de piatră de unde poți admira în voie zările spre vale. Trecem de linia pragului și lăsăm pe partea dreapta o brână care duce spre Lacul Înghețat.
Deasupra cascadei de sub pragul marii căldări Cârja căutăm un loc de cort aproape de apă. Tot urcăm din tăpșan în tăpșan peste 2000 de metri. Primul loc aparent plat pare destul de înclinat, urcăm la următorul și vedem toată lunga căldare a Cârjei. Aici în capătul de jos este un paravan circular din piatră amenajat de ciobani și ceva mai sus sunt urmele unui adăpost de stână. Lăsăm rucsacii jos, fetele se odihnesc și noi pornim în căutarea locului de cort. Eu găsesc un fost lac acum uscat chiar sub adăpost, Mugurel găsește un loc și mai fain lângă pârâu. Coborâm cu rucsacii și montăm corturile (14.00). Pur întâmplător corturile noastre formează un frumos tricolor! Mâncăm puțin de prânz și peste o oră (15.00) pornim în sus prin căldare.
Planul ar fi custura Cârjei dus-întors! Pe firul văii/căldării trecem prin stânga lacului Cârja (pare că nu ar fi grabă la cât de frumos e aici; caut să absorb cu ochii fiecare colțișor de piatră și de lumină!) și ajungem cam în fundul căldării. De aici e ceva distracție dacă vrei să urci direct în custură! Mai degrabă găsim o altă cale să ajungem în linia custurii. Eu cu Hana suntem mai în spate și colegii din față ne tot dirijează să nu mergem pe grohotișul mare. Ei vorbesc, noi mergem! Grohotișul cu ditamai bolovanii nu ne pun deloc probleme fiindcă ne vedem mereu colegii în față și știm încotro să ne îndreptăm.
Ajungem în spatele lor și ne urmăm colegii la dreapta pe un povârniș înierbat parțial. Urcușul e frumos și destul de înclinat. Tot mă gândesc că nu o să fie prea plăcut dacă trebuie să ne întoarcem pe aici, cu bocancii puțin alunecoși pe pietrele cu apă/gheață pe ele! Nu îmi manifest temerile. Mă uitasem mai devreme la linia custurii și undeva pe la mijloc un perete vertical îmi dăduse de gândit. Sper să putem urca!
Ajungem toți în șaua de unde practic începe zona cu stâncăraie. Eu eram convins că doar partea de aici spre vârful Cârja se numește custură. De fapt noi suntem la jumătatea custurii fiindcă o parte merge în dreapta spre vârful Mija. Aici avem semnal la telefon și dăm mesajele de rigoare. Mai ales eu care ceva ore de acum încolo tot voi da mesaje acasă! Mugurel nu prea ar vrea să continuăm, Getei îi surâde ideea custurii (urcase câteva zeci de metri și îi părea accesibilă), mie, Hanei și Daniei nu prea ne surâde! Așa că hotărâm schimbarea traseului. Mergem pe muchie la dreapta spre Mija!
Coborâm înapoi în șa și continuăm mai departe pe stânci. Și pe aici e interesant și sunt ceva pași de cățărat! Eu rămân mai în spate fiindcă telefonul îmi tot bâzâie a mesaje și Geta stă cu mine. Îmi place că nu mă lasă prea mult în spate și ne bucurăm de fiecare umbră, de fiecare crestuță, de fiecare rază de soare, de fiecare ascuțiș al pietrelor, de fiecare gol ce se adâncește în dreapta noastră spre valea Cârja, de pantele mai line și de picioarele ascuțite care se aruncă în stânga noastră, de poteca și creasta care vine de la Parângul Mic și pe care se văd câțiva omuleți, de lacul Mija care e ascuns într-o căldare a văii omonime și spre care e o potecă marcată cu PG dinspre Parângul Mic (ne propunem să mergem o dată pe acolo), de colegele care se văd cu frumoase umbre (și ele și noi cu umbre din ce în ce mai lungi) în față...
Mugurel e tot în fața noastră și câștigă avans și din capătul culmii coboară la dreapta spre valea Cârja pe un canion întunecat. Geta încearcă să vorbească cu el de deasupra văii și reușește doar să afle că Mugurel coboară direct la corturi. No bun, e prea frumos pe aici ca să coborâm și noi! Soarele la apus ne oferă atâta minunăție că parcă am mai rămâne pe aici. Mâncăm niște biscuiți faini cu ciocolată de la Dania și mere tot din grădina ei și analizăm posibilitățile de aici încolo. Culmea spre Mija pare tare interesantă și în capătul ei vedem ceva variante de coborât prin jnepeni. Așa că hai pe acolo!
Lăsăm în față culmea stâncoasă ce separă căldarea Lacului Înghețat de valea Cârja, urmăm un plai spre Mija și chiar pe vârf facem ceva poze la momâia aflată la 2397 metri!
De pe vârf urmăm puțin culmea, eu tot caut vreo variantă de coborâre mai directă spre lac fără vreo reușită. Urc la colegi și ne apropiem cu toții de zona de jnepeni. De aici trebuie să găsim un drum spre Lacul Înghețat (cel din imaginea de mai jos).
Coborâm printre jnepeni cam jumătate din pantă și ne priponim în ei aparent din toate părțile. Sunt tare mari și greu de mers pe deasupra sau pe sub ei! Eu sugerez să coborâm pe un culoar de iarbă din stânga și Hana are ideea genială de a coborî la dreapta pe niște zone expuse. Sunt ceva trepte de stâncă, ne lăsăm pe fund pe ele (pentru unii e nevoie de descățărare, mie îmi e suficient să întind picioarele!) și ghidați de Hana ajungem sub pereți la iarbă. Săgeți roșii ca cea din imagine tot coboară pe după creastă ;)!
Facem dreapta și la ora 19.00 suntem la Lacul Înghețat. Stăm vreo 10 minute și pornim spre brâna pe care o dibuisem mai devreme pe sub stânci. Pentru asta urcăm pe buza mici căldări a lacului și poteca devine foarte clară. Se întunecă și pentru unii bastonașele nu fac față la lumina scăzută! Așa că ne adunăm și coborâm cu atenție. Dăm de marcaje CG și ne lămurim că până aici urcau cele de jos! Scăpăm de pereți și mai avem o perdea de jnepeni înalți până la pârâul Cârja și apoi la corturi. Eu pierd inspirația care se duce la fete și ele intuiesc mult mai bine poteca spre corturi. Urcăm puțin la dreapta și apoi printr-un culoar la stânga prin jnepenii înalți ieșim spre firul apei. Mugurel ne lumina și ne aștepta cu farul acolo (circa 19.40)! Nu comentează mult că am schimbat traseul, doar că se aștepta să doarmă singur :D! Mâncase ceva, s-a băgat în sac și cort și noi ne punem pe mâncat de toate până pe la 21.00. Spusesem mai devreme că nu ne mai este foame, dar piureul și zeama caldă cu viermișori (supă cu fidea) se scurg pe țeava gâturilor însetate. Admirăm luna galbenă care se ridica deasupra orizontului cam de pe unde vom pleca noi mâine. Sunt momente de povestiri tăcute când fiecare e adâncit în gândurile lui și ale satelitului nocturn luminat tot de globul de foc și energie din centrul galaxiei noastre. Uite ce nuanță, uite ce culoare, uite ce reflexii, uite ce putere... Cam pe la 21.20-21.30 ne băgăm în corturi la somn.
Ziua 2 - duminică 12.10.2014
Dimineață soarele și bruma de pe cort ne întâmpină afară din culcuș. Să tot fie ora 6.30 puțin înainte de răsărit! Uite și de ce ne-am trezit așa!
Se încălzește repede și în scurt timp rămân doar în tricou. Mâncăm de dimineață ceva diferit față de micul dejun frugal pe munte: ceai cu rom (autentic) de la Mugurel, piure cu tocăniță de ciuperci (culese ieri și pregătite acum de Hana :D)! Așa început de zi cu multe proteine nici că am mai primit pe munte :)! Strângem căsuțele, mai lăsăm la uscat tentele exterioare, curățăm toată vesela și facem ceva poze la valurile pârâiașului de lângă noi și undeva în jurul orei 10.45 ne pornim la drum.
Că tot am pus imaginea asta și era să uit. Vedeți cum luna a rămas atârnată în Cârjă :D! I-am urmărit cu toții spectacolul și rolul pe scena albastră, precum și cel al unui avion care s-a adâncit în șaua dintre vârfurile Stoienița și Gemănarea!
După cum ziceam, ne continuăm drumul matinal nu pentru mult timp fiindcă ne oprim la salba de lacuri de deasupra cascadei. E vorba de Lacul Slivei (aval), Lacul Mic și Lacul Verde (amonte). Lângă lacul Slivei (o oglindă triunghiulară de apă albastră) lăsăm rucsacii jos (doar eu rămân cu el în spate fiindcă ține de cald :D) și facem o mică plimbare pe la Lacul Mic și apoi Lacul Verde. Facem o grămadă de poze inspirate, revenim la rucsaci și cu ei în spate pornim pe singura parte de drum nebătută de Mugurel până acum. Avem de trecut din valea Cârja în căldarea Roșiile!
Pentru început trebuie să găsim poteca ciobănească. De la Lacul Verde intuisem eu un culoar pe care trebuie să urce poteca, dar nu puteam să spun nimic sigur. O dată ajunși la lacul Slivei, mergem pe dreapta lui (cu niște poze la insulele de iarbă bine fixate în pământul de pe fundul lacului) și căutăm poteca mai întâi pe la niște locuri de toaletă și apoi peste jnepeni. Eu tot merg prin/peste jnepeni și prin niște zone mai rare intuiesc cam pe unde ar trebui să ieșim la culoarul de mai devreme. Deschid poteca și la culoar așteptăm să ne regrupăm.
No și de aici? O potecă pare să meargă puțin în sus printre jnepeni, alta pe culoar :)! Intuiesc că poteca este în sus pe culoar și ajungem într-o primă muchie. Și noi care credeam că după jnepeni ajungem direct în căldarea Roșiile! Sus în muchie găsim o piatră mare cu momâie pe ea și e clar că pe aici e poteca.
În fața noastră se întinde o mare pantă cu grohotiș și abia undeva departe este muchia Slivei. Pe grohotișul înclinat găsim din loc în loc momâi care ne arată poteca ciobănească. Bun așa! Sărim din piatră în piatră, avem grijă la pietrele alunecoase, mă minunez de cât de mult și de mare grohotiș este pe aici și încă nu ne vine să credem unde suntem. Trecem de câteva limbi de grohotiș și pe o ultimă potecă de pământ ajungem în muchia Slivei la 2100-2150 de metri!.
Pauză de poze, cioco și glume! E destul de cald, facem puțină plajă, Geta mai vrea câteva poze cu o cumpănă pe o stâncă plată solitară și trebuie să mergem mai departe. Mugurel văzuse niște momâi care urcă pe muchia Slivei. Teoretic ar trebui să mergem în sus pe muchie și mai apoi să coborâm după vârful (aparent) cel mai înalt undeva în stânga spre valea Roșiile și Zănoaga Stânei. Vedem niște poteci care coboară în stânga spre valea Roșiile și, cum sunt poteci de animale, sigur trebuie să ajungă la stână. Mugurel e pe o potecă mai sus, eu pe una de jos și mi se pare că poteca mea îi mai largă. Mă întorc la colegi și coborâm la început după Mugurel. Ceva mai jos drumul pare înclinat și pe o pantă de iarbă coborâm la poteca de jos (pe care pornisem eu). Revenim la momâi deci suntem pe drumul cel bun! În fața noastră (căci suntem cu fața spre sud) se vede înalta căldare a Gemănarei!
Pe sub niște pereți de stâncă coborâm la fosta stână Roșiile lângă care e un mic adăpost de piatră. Îl știu de data trecută când am venit aici pe ceață! Atunci erau mai multe urme ale unui avion prăbușit, probabil acum zăpezile au mai dus din bucățile de fier contorsionate.
Intrăm pe marcajul PR și începem să urcăm pe poteca largă și circulată spre lacul Zănoaga Stânei. Pe drum salutăm un grup care mânca de prânz pe niște lespezi mari.
Ajungem la Zănoaga Stânei și aici pentru Mugurel e punct terminus. De atâtea ori fusese la lacurile de mai sus că nu îl mai atrag! Și în plus ne anunță că în 40 de minute el va porni la vale spre mașini. (adică la 14.30) Vrea să ajungă decent acasă! Așa că avem 40 de minute de bălăurit. Inițial doar eu vreau să urc la lacurile Roșiile și Lacul Lung fiindcă vreau să le văd în condiții bune. Data trecută abia ce le dibuisem puțin prin ceață! Acum e vreme de vis, senin, un avion din când în când, cald cât să nu mori de cald și nici să-ți fie frig! Geta se duce pentru poze în căldarea Gemănarei, Hana urcă după ea și apoi face stânga pe grohotiș pe sub muchia Pontul Roșu spre prima treaptă spre lacul Roșiile.
Fiindcă am puțin timp la dispoziție, bag viteză la deal, în 15 minute sunt la Lacul Lung și în alte 10 minute sar din piatră în piatră până la Roșiile. Am atâta energie în mine și bucurie că lacurile mi s-au arătat acum. Pietrele parcă mă ajută să văd cât mai mult din locurile astea minunate! Fac câteva poze (inclusiv la câțiva pești din lac) și sun de întoarcere (vorba vine!). Știu că mai am 15 minute să fiu înapoi la locul de întâlnire și aleg calea cea mai directă până la marcaj. În 13 minute sunt înapoi la Zănoaga Stânei la colegi (14.28 just in time!). Eu am ajuns la timp! Ne asteptăm colegele din cele două escapade ale lor și pornim la vale pe traseul marcat.
Până la noua stână Roșiile admir meandrele pârâului omonim, pe stânga depășim o momâie cu aripi și ne oprim puțin la nou stână pentru câteva poze. Primesc aici recomandarea de a vedea filmul "Lucy" a cărui idee mi s-a părut ulterior faină!
Coborâm pe varianta din stânga văii (sunt două variante, una prin jnepeni, alta pe firul văii) peste treapta de sub stână (treaptă în care sunt câteva cascade înșiruite!) și cam după o oră și un pic de la Zănoaga Stânei ajungem la refugiul Agățat (cu puțină melancolie că ne părăsim "casa" pentru câteva zile la oraș)! Știu că de câțiva ani îmi doream să îmi fac ziua de naștere aici și uite că acum am ajuns cu o lună și ceva mai devreme!
Intrăm puțin în refugiu (aveți mai jos Regulamentul Turismului Montan scris de tirolezul Trenker la începului secolului în cartea sa "Meine Berge"), facem câteva poze în interior și afară și ne pornim spre Geta și Mugurel care ne așteaptă nițel mai jos sub cascadă pentru masă.
După pozele de rigoare Dania, Hana și cu mine coborâm pe stânga apei prin pădure pe unde ne părea a se fi dus colegii noștri. De fapt poteca se pierde și ei nu sunt în direcția asta. Coborâseră puțin pe marcaj și acum ne așteptau în potecă! Așa că trecem apa și printr-o sălbăticie superbă ajungem pe marcajul PR mai jos de colegi. urcăm la ei și ne întindem la masă cu ce mai avem!
Mie așa îmi place să mănânc stând cu picioarele atârnate într-o adâncitură între stânci. Parcă aș fi pe buza unei mini-prăpăstii! Cu trepiedul lui Mugurel fac poza cu cascada de mai sus, mâncăm ultimele resurse, glumim, voia bună e constanta turei și la 16.30 pornim la vale. Într-o oră (le ascult povestirile din vara din Durmitor - toți au fost în acel concediu mai puțin eu!) ajungem la baraj (ce-mi era cunoscut!) și încă o oră ne ia pe drumul forestier până la mașini (18.30). Aproape de mașini recunoaștem poteca pe unde am urcat ieri și "flăcările" din pădurile Lotrului!
Perfect timing! Exact cum estimase Mugurel că aungem la mașini! Până la Petroșani Hana merge în mașina fetelor ca să fim mai echilibrați. Acum vedem cheile Jiețului pe lumină și sunt altfel. Sunt mai interesante decât au fost ieri dimineață pe întuneric! Ajungem în Petroșani, ne salutăm și sperăm să ajungem împreună într-o tură viitoare cât mai curând. Fetele pleacă spre Cluj și Baia Mare, Mugurel spre Târgu Jiu și Craiova și eu și Hana rămânem în oras. Mai avem ceva de așteptat până la trenul de seară.
No și de aici? O potecă pare să meargă puțin în sus printre jnepeni, alta pe culoar :)! Intuiesc că poteca este în sus pe culoar și ajungem într-o primă muchie. Și noi care credeam că după jnepeni ajungem direct în căldarea Roșiile! Sus în muchie găsim o piatră mare cu momâie pe ea și e clar că pe aici e poteca.
Nu-i de stat în gară și ne mai e și foame. Eu sunt și curios să mă plimb un pic prin oraș dacă tot am ocazia. Așa că plecăm un pic spre centrul orașului (m-au atras biserica romano-catolică Sfânta Varvara și cea ortodoxa Sfânta Treime pentru culorile nocturne).
Bun, suntem în centrul pietonal! Unde mâncăm? Întrebăm niște fătuce și ne dirijează spre două restaurante "acolo după reclamă". Restaurantul de pe dreapta e plin de fum și în plus nu pot să pricep cum un tată stă în fumul ăla cu copilul. Sau nu e conștient de pericol, sau nu îi pasă de copil! Nu pot sta aici și după un scurt du-te-vino pe partea cealaltă a străzii, alegem răsfățul culinar la restaurantul Via (antreu arăbesc Baba Ganoush, cartofi prăjiți, salată grecească, banane flambate și câte o bere la alegere!) cu multe povestiri despre una, despre alta! Mergem la gară pentru al nostru tren, ne luăm suplimentul de loc și așteptăm trenul IR 1822 care vine cu 25 de minute intarziere. Rezolvăm să dormim la cușetă până la București (6.30) unde mergem fiecare pe drumul lui (eu acasă și apoi la muncă, Hana la autogară pentru microbuzul de Târgoviște la serviciu).
Zile frumoase și intense care ne vor ține amintirile din Parâng până la următoarea tură în acești frumoși munți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu