Între toamnă și iarnă prin ceața Dianei 22-23.11.2014
Colegi de tură: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu
Îmi doream să merg în acest sfârșit de săptămână într-un loc drag. De ceva vreme vroiam să merg la refugiul Agățat din Parâng și am ajuns de curând acolo, vroiam să merg în iubiții Bucegi și nu eram hotărât. Joi seara aud versurile "Diana, Diana, o, mamă tu ne-ai fost" și destinația e mai mult decât clară: refugiul Diana! Ilinca are we liber după un parțial și vrea să revină în Bucegi. Când îi zic de Crai îi scânteie ochii, mintea, inima, sufletul și tălpile picioarelor de bucurie și ne înțelegem pentru Diana. Ilinca vine în Brașov de vineri seara (de la Cluj), eu ajung sâmbătă dimineața cam în jurul orei 9.00 (trenul interregio trebuia să ajungă cam pe la 8.30). Ne revedem cu drag în gara Brașov și ne luăm bilete la Regiotrans spre Zărnești. Fain să poți avea ceva reduceri la mijloace de transport (cum are Ilinca), eu nu mai am de ceva vreme reduceri de student. În schimb dacă te informezi, poți avea ceva reduceri și în alte condiții...
Ziua 1 - sâmbătă 22.11.2014
La 9.15 pornim cu trenul pe cei 30 de kilometri spre Zărnești și puțin înainte de oră fixă suntem în gara de la poalele Pietrei Craiului. Și în tren și de-a lungul turei ne-am povestit atât de multe că nu știm cum a trecut timpul :D! Mergem puțin pe lângă linia de tren până la capătul ei (acum când scriu mă gândesc la scările care se terminau în contraforturile fortului Meherangarh din Jodhpur, India sau la capătul liniei de tren de la granița României de după gara Iam, lângă Oravița) și apoi ieșim la turnul de cetate de pe strada principală.
În drum spre centru văd în vitrina unei librării o carte dintr-o serie pe care o începusem acum vreo 5 ani - Neale Donald Walsh, "Conversații cu Dumnezeu". Intrăm în librărie, vorbim un pic cu librăreasa și cumpăr cartea din vitrină. E singura! Vorbim un pic și despre cartea "Fluturi" a Irinei Binder și facem schimb de opinii... De pe partea cealaltă a străzii scot niște bani de la bancomat pentru siguranță (la Diana nu au bancomat :D!). Din centru mergem lejer pe strada Topliței spre Plaiul Foii și după ultimele case cotim la stânga pe BA spre schit. E cam ceață mai sus și nu se vede prea mult din păduri, nicidecum stâncile dinspre Turnu!
Pe aici de curând a fost amenajat un traseu tematic (marcajul BG spre Curmătura) cu panouri explicative din când în când (tare sunt curios dacă or să reziste peste iarnă). Tot povestim, urcăm prin fânețele Pietrei Craiului, trecem pe lângă câteva cruci indicatoare, facem o scurtă pauză la trecerea peste firul văii Crăpăturii (pe unde urcă BG) și de Padina Hotarului (CA) și la schit ne întâmpină un călugăr cu o invitație la ceai cald. Drumul nostru face la stânga înainte de curtea mânăstirii, dar tare vreau să mai urc o dată la peșteră că nu am mers de mult...
Călugărul (din vechiul schit :D) ne invită să lăsăm bagajele în drum și vrem să le luăm cu noi. "Cum vreți..." Până la urmă lăsăm rucsacii lângă clopotniță și urcăm câteva minute până la peștera sfintei Parascheva. Nu mai fusesem de niște ani aici și nu îmi mai aduceam aminte de vreun "picior de elefant" de piatră care trece peste potecă, nici de balustradele de lemn sau de altarul din peșteră! De la schit avem parte de un companion de drum, motanul alb Sindofor care se tot gudură pe lângă noi și merge tacticos pe frunze semi-înghețate. Peștera e diferită față de cum știam eu... Nu țineam minte să fie vreo ușă de lemn, multe icoane sau altar în capătul peșterii. Acum mă bucură toate acestea și chiar îndrăznesc să intru în altar. Știu că în bisericile ortodoxe doar bărbații au acces în altar! Deși e greu de exprimat în cuvinte, în altar simt ceva energie caldă care vine doar de la sfinții călugări care au stat aici de-a lungul vremurilor. Le simt prezența în tăcuta peșteră...
Ieșim din peșteră, închidem ușa (așa cum îi rugămintea pe ușă să închizi zăvorul!) și coborâm cu motanul alb jos la schit. Schimbăm câteva vorbe cu un om care venise de vreun an la schit să ajute călugării și mergem la bucătărie. Dinspre schit vin câțiva tineri despre care aflasem că urcaseră puțin spre șaua Chiliilor cu trei câini. Câinii au continuat mai departe spre valea Bârsei...
Călugărul ne îndeamnă să intrăm în sala de mese și ne oferă un ceai cald de plante de pădure. Îi mulțumim și cerem voie să ne scoatem mâncarea. "Doar să fie fără carne. Aici nu mâncăm carne cu excepția peștelui." "Fiți liniștit, noi exact așa mâncăm de obicei". Așa că ne scoatem de-ale gurii și ne potolim foamea. Intră în sala de mese și grupul de tineri cu un copiluț în brațe (ale mamei, bineînțeles!) și se bucură ca și noi de un ceai fierbinte. Mulțumim călugărului pentru bunăvoință și plecăm spre Diana. Chiar dânsul ne îndrumă să urcăm direct printre căpițe, nu pe lângă gard cum știam poteca. Urcăm printre căpițe pe lângă calul adus de curând la schit și după izvorul captat ajungem în marcajul BA puțin sub șaua Chiliilor. Urmăm marcajele prin pădure spre Diana.
Iarbă cu dublaj de gheață, pudră de zăpadă de început de iarnă, temperaturi sub zero grade, așteptări pe drum, ceva poze, trecerea pe lângă intrările în Padina Șindileriei (CR) și Padina Închisă (nemarcată) și la 16.50 ajungem la Diana.
E lumină încă, dar ce să mergi mai sus! Ceața e la mama ei și nu vedem nimic în nici un fel de plimbare. Intrăm în refugiu și auzim un fâșâit de pungă pe sub prici. E un șoricel gri într-o pungă prin frigul care ne dă târcoale! Reușim să îl dăm afară, mâncăm de seara și se întunecă destul de repede. Doar o dată prin ceață reușesc să văd Turnurile Dianei deasupra pădurii înainte să se întunece.
Cam în jurul orei 19.00 aud voci afară. Cum noi ne întinsesem pe tot priciul pe unde nu plouă, strângem repede bagajele într-un colț cu gândul că poate vor să intre în refugiu. Văd că nu vin și ies în întâmpinarea lor. E frumos să vadă că mai sunt oameni acolo! N-am fost inspirat să ies și cu un pic de ceai fierbinte! Erau patru montaniarzi care coborâseră pe Padina Popii. Nu stau aici, ci coboară mai departe spre Plaiul Foii la pensiune. Fuseseră pe brâul Ciorânga până în creastă și s-au întors pe Padina Popii. Stau un pic de vorbă cu ei și îi văd că sunt înghețați de sus. Acolo pe creastă e zăpadă serioasă, nu ca aici! Însă și aici e suficientă cât să mâncăm și apoi să topim pentru aproape doi litri de apă. Orice ar fi, e bine să ai apă lichidă! Terminăm masa, mai povestim ceva și cam pe la ora 20.00 ne băgăm în saci. Mai povestim câte ceva și după vreo jumătate de oră ne ia somnul. Când am venit noi în refugiu erau doi saci de dormit un pic uzi și ponosiți pe prici. Pe unul din ei îl folosesc ca saltea, celălalt fiind cam ud. Dacă lua Ilinca vreunul din sacii ăștia, poate îi era mai bine că a cam resimțit frigul peste noapte. S-a și trezit de câteva ori și a auzit șoricelul care revenise în refugiu la fâșâit! Nu simțim cutremurul de după ora 21.00 și probabil de asta șoricelul a revenit la adăpost :D!
Ziua 2 - duminică 23.11.2014
Dimineața ne trezim pe la 8.00 și e destul de rece în refugiu. Din acest motiv o parte din mișcările matinale le fac în sacul de dormit (printre hainele puse la uscat în sac pe lângă mine se numără sticla de apă și telefonul). Cum îmi stă în fire, mănânc rapid de dimineață (Ilinca nu prea are chef fiindcă i-a cam fost rece peste noapte și abia așteaptă să pornim la drum), într-o oră și ceva strângem totul și pornim înghețați la vale pe TG. Eu sunt foarte ok cu bocancii și cu sacul de iarnă de azi-noapte, Ilincăi îi trebuie vreo 20 de minute să se mai dezghețe și să poată merge în condiții optime. Bocancii și picioarele înghețate o încetinesc pe primele zeci de metri... Coborâm continuu cam o oră pe TG pe valea Urșilor și undeva pe la 10.30 zăpada dispare. Ne întoarcem așadar la toamna târzie și rece!
Începe iarba verde și copacii își recapătă culoarea verde închisă de toamnă întunecată. Până și iarba se înverzește deși doar câteva sute de metri mai sus este zăpadă... Ajungem la ieșirea din poiana de deasupra drumului de Plaiul Foii și apa ne conduce la vale spre niște cai ce stau liniștiți în josul poienii.
Cam pe la mijlocul poienii sugerez să facem dreapta ca să mergem cât mai puțin pe drum cu bocancii de iarnă. Nu e deloc plăcut! Găsim poteci și drumuri de animale printre aluni, trecem pe la o turmă cu câini cuminți și un cioban tare de treabă (povestim cu el de câini, de plecarea lui prin Italia și de familie - stau mai jos pe vale și au tractor, mașini și multe animale - oi și vaci), continuăm pe sub un saivan și ieșim tot pe dreapta Bârsei aproape la drum. Parcă totuși nu am intra pe drum... Trecem printr-o mocirlă în care eu reușesc să intru cu piciorul drept până la gleznă (Ilinca a scăpat de belea!), motiv pentru care voi continua pe drum prin bălți ca să mă spăl natural... Mai trecem un picior de deal pe sub Colțul Chiliilor unde ne supraveghează câțiva câini (cuminți) și ajungem printre case la punctul de control al lemnului de la podul drumului peste Bârsa.
Cotim la dreapta pe drum și de aici totul e o formalitate până la Zărnești. Trecem pe lângă Crucea lui Gârniță, Taverna Pietrei Craiului și Administrația PNPC (pe partea cealaltă a drumului construiesc acum un magazin de prezentare), încheiem circuitul nostru din cele două zile și intrăm în oraș.
Pe strada Topliței mergem spre giratoriul din centru și apoi la stânga pe lângă școală ne îndreptăm spre gară. La un moment dat pe dreapta văd o casă veche pe care se pot vedea la colțul ferestrei cel puțin patru straturi de vopsea de la un albastru aprins până la un galben pal. Peste gard fac o poză la vechea casă bătrânească.
Ajungem la gară la 14.30, ne luăm bilet la trenul de 15.20 (primul tren disponibil) care face 40 de minute până în Brașov. Chiar a fost comică întrebarea angajatului de la casă: "Știți că aveți tren abia la 15.20?" Până la tren îmi spăl bocancii, mai mâncăm câteva drajeuri și sus în tren. Zici că are nu știu ce super categorie după imaginea de mai jos.
În Brașov ne luăm bilete și apoi fac cinste cu o masă la prea-cunoscutul restaurant Pipiron din gară. De obicei doamnele de aici mă cunosc, dar acum au liber și glumesc un pic cu un domn despre care bănuiesc că e patronul. Așa ca plus ne răsfățăm cu câte o bere cehească Pilsner Urquell de 0.33 l. Chiar patronul apreciază berea asta pe care nu o cumpără mai nimeni aici :D. Adevărul e că e un fel de bodegă de gară și de obicei berile de câțiva lei se consumă aici cel mai mult! Mai stăm un pic în sala de așteptare văzând cum se adună grupul Christian în gară. Mă întâlnisem cu ei ieri dimineață și bănuiam că îi voi vedea și acum la întoarcere! După 17.30 ne îmbrățișăm ca vechi și buni prieteni și fiecare pleacă cu trenul lui: eu plec la 17.55 spre București (circa 21.00 în București cu puțină întârziere) și Ilinca la 18.55 spre Cluj (ajunge mult după miezul nopții acasă).
Nu a fost ninsoare așa cum anunțau site-urile meteo, a fost doar frig și ne-am bucurat din plin să fim la poalele Crăiesei într-un loc atât de drag.
Să fim sănătoși!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu