Știam că plecăm din mai multe colțuri ale țării și ne întâlnim pe valea Oltului la Cozia. Abia la benzinăria de la baraj ne-am cunoscut cu toții (pe unii îi știu de curând, alții m-au recunoscut din ture de acum mulți, mulți ani, alții sunt noi prieteni) (10.30). Cei care am mers în tură sunt următorii: din București Alexandra Boico, Cristina Tudor, Cezar Partheniu, Roxana Ghilț, Irina Dumitrașcu, din Târgoviște vine Ana Maria Brașoveanu (Hana), din Craiova Mugurel Costin Motea, din Ploiești Dan Stoica, din Baia Mare Dania Roatiș cu doi prieteni, din Cluj Andreea Peter (Aghiuță) și Jennie Palm (suedeză care studiază medicina la Cluj). Mai stăm puțin la povești și mergem cu mașinile la mânăstirea Turnu. Cum unii nu mâncaseră de dimineață (plecări foarte matinale), începem tura cu masa de dimineață. Zic că ciugulesc câte ceva (de fapt am mâncat serios), Ana declanșează epopeea chiloților roșii (prietenii știu de ce!), facem ceva poze și la drum cu mare veselie.
Vremea e un pic mohorâtă și ne ține la început în ceață. Urcăm prima zonă cu pietre și frunze ude deasupra, cotim la dreapta și ne răsfirăm pe traseu. Eu rămân cu Mugurel și Ana mai în spate fiindcă se străduie să sune la cabană să confirme rezervarea. Tot vorbind de traseu Mugurel îmi descrie pe unde mergem și deduc că am mai mers pe traseul pe la cascada Gardului și pe sub Colții Foarfecii. În anunțul inițial al turei se spunea că mergem pe Colții Foarfecii! Ne regrupăm în ceață și ne bucurăm de senzația umedă și uneori stranie a norilor în care ne aflăm. Continuăm tot povestind până la intersecția cu BG și în stânga lăsăm mica troiță. Aici niște colegi reușiseră să se "ascundă" de noi și au fost surprinși să nu îi observăm deloc. Mai încolo puțin ne regrupăm cu toții în jurul unei mici salamandre ce trecea tacticoasă poteca prin frunze. Așa de faină îi pădurea că nu simțim când poteca ne împinge de la spate! Poze cu frunze, povești și idei de a face un film cu Jennie și Aghiuță și uite că ajungem la stânca în care e amenajată o mică bisericuță!
Pauză de câteva minute și mai departe până la locul de panoramă. Doar Irina și cu mine vrem să urcăm pe stâncă. E adevărat că e ditamai ceața și clar nu vedem nimic spre Stânișoara peste vale, dar totuși, de ce să nu mergem până acolo? Facem câțiva pași pe stâncă și ne oprim chiar unde panta crește mai mult spre vale. Trebuia să mergem ca să vedem copăceii aranjați de mai jos și să pozăm în poarta panoramei :D.
Continuăm pe poteca cu câteva serpentine și e interesant că tocmai noi, Irina, Mugurel și cu mine, rămânem în urmă. Adică doar cei care au mai fost pe traseul de azi! Cristina mai fusese până la cascadă și până acolo nu ne facem griji. E un ghid tare bun!
Înainte de mânăstire grupul (mai puțin noi trei) făcuse stânga pe valea Gardului. Noi nu știm dacă au mers bine și o auzim pe Hana tușind. Deci au mers bine :D! Mergem și noi la grup, facem o pauză de regrupare la prima strâmtoare între stânci (pe dreapta e un înalt perete vertical și în stânga doar o stâncă mai mare) și când suntem cu toții gata, mergem mai departe.
Urcăm pe potecă când pe stânga, când pe dreapta pârâului, cascadele mă fascinează ca și altă dată și cumva mă cufund în natură. Mă simt una cu frunzele și cu apa care curge neîncetat. Energia curge și parcă se întoarce mereu în izvor pentru a reveni și mai puternică. Parcă mi-au dispărut colegii și sunt doar eu și ochiurile de apă care se scurg din unul în altul cu căderi mici de apă. Un pic de viteză, un pic de liniște, iar o alunecare printre pietre sau pe sub frunze, iar un mic lăculeț și tot așa... De m-ar ajuta și aparatul foto să surprind senzațiile și sufletul Muntelui... Doar atât mi-a putut oferi micul aparat de buzunar!
Urcăm puțin și înainte să urcăm pe dreapta văii nițel mai abrupt, Hana proclamă foamea și se oprește să mănânce ceva. Nu doar mult, doar un pic ciugulit pe lângă care noi mai bem câte o gură de ceai sau de vin și ronțăim câte o Eugenie. Doi colegi de traseu se lipiseră la grupul nostru și acum coboară spre Stânișoara. Poate ne vom mai revedea!
Continuăm pe aceeași parte a pârâului pe poteci înclinate și pline de iarbă și ținem cumva pe lângă firul apei. De menționat că pe aici sunt niște marcaje PR neoficiale! La un moment dat eu sunt în față și marcajele urcă abrupt la dreapta. Așa cum știam, e mult mai ușor dacă mergi pe firul apei din stâncă în stâncă! Așa că urc în câteva trepte de stâncă și ies deasupra unei rupturi de pantă. De sus vreau să îmi ghidez colegii. Unora li se pare mai ușor să urce pe dreapta și dau de o zonă înclinată cu pământ. Se cam chinuie pe aici dacă nu au vrut să meargă pe firul apei pe unde le-am zis eu! Ca urmare stau deasupra să ghidez pe fiecare. O parte urcă pe acolo pe brâne, alții pe apă. Pe sus e mai greu și stau de ghidare să urce toți colegii. Între timp cei de jos ajunseseră la cascadă un pic sub mine. După ce au ajuns toți la mine, coborâm la baza cascadei Gardului. Ca și data trecută, mai sus de cascadă nu văd nimic. Nu știu prin ce minune unii colegi au surprins pe aparat și stâncile de deasupra ruperii de apă de sus. Ceva poze și pornim mai departe la stânga pe sub peretele cascadei!
Poteca intuitivă ne duce în urcare la stânga până în prima culme. Mai avem până la culmea Colților Foarfecii unde vom ajunge pe înserat! Deocamdată facem o pauză de ciocolată în culme și parcă mâncă picioarele de mers. Știu că mai avem ceva de mers și pornesc încet în față. Urmează o porțiune interesantă de cățărat! Urcăm pe sub pereți și cotim la dreapta pe un horn. Apar niște marcaje turistice PG, semn că suntem pe drumul bun. Urc hornul confirmând colegilor că suntem pe drumul bun și deasupra lui stau cu Mugurel să treacă toți colegii. De ar fi senin să vedem ceva de pe brâna expusă în partea cealaltă a crestei (față de horn) spre valea Gardului!
Urmează niște urcări pe câteva brâne înguste și Mugurel e pe fază cu aparatul la fiecare din grup :D! Trebuie imortalizate momentele :D!
După treapta stâncoasă mai avem de urcat pe stânga crestei încă o zonă stâncoasă până în Poiana cu Iriși (e și un cablu cam rupt aproape lipit de stâncă!). Până aici am mers în ceață și Muntele ne oferă o frumoasă surpriză: marea albă de nori e sub noi! Oau, oau, în stânga și în dreapta! Poze, uimire și bucurie și pornim mai departe.
Nu așa cum știam eu de data trecută pe dreapta culmii prin pădure, ci în față pe linia culmii! Mă rog, or ști ei traseul mai bine! Eu mereu abia aștept ceva nou și vreau să văd pe unde mergem pe aici. Așa că urcăm pe creastă printre copăcei fără frunze (la un moment dat eu nimeresc cu mâna în ceva urmă de animal sau pasăre!) și potecile par să se piardă. Îi zic lui Mugurel că eu nu îmi aduc aminte să fie așa poteca. Eu știu că din poiană mergea prin pădure. Mugurel îmi confirmă amintirile și chemăm colegele din față. Jennie, Aghiuță și Hana merseseră în față până la o cruce de pe culme și acolo le-a cam dispărut poteca! Coborâm până la Poiana cu Iriși și așteptăm acolo să revină colegele. În grup complet vedem marcajele pe dreapta culmii în sus și pornim într-acolo.
Coborâm pe pante înierbate în dreapta în valea Gardului unde ne bucurăm când observăm izvorul (cel mai probabil al) pârâului Gardului. Luăm apă de bem fiindcă cu siguranță este foarte curată! Continuăm în sus pe vale recunoscând poteca pe dreapta apei (în sensul urcării) și ieșim la stânga în continuă urcare. La capătul văii eu ies un pic din poteca ce cotește la stânga. Îmi place tare cascada de pe apa pe care urcasem noi!
La un grohotiș cu ceva dărâmături e timpul pentru pauza de masă. În tonul râsetelor și a glumelor asimilăm ceea ce definește (după mine) ardelenii: slană cu ceapă și pălincă. La astea se adaugă sandwich-uri, vin (cât a mai rămas), șnițele, lipii etc). Ne simțim tare bine și greu ne urnim din loc.
Sus Roxana găsește o potecă mai expusă pe stânga unde de fapt pare să fie firul văii. E o variantă pe aici și de fapt mai ușor e pe partea dreaptă unde întâlnim și un vechi marcaj TA care vine de undeva dinspre Stânișoara (nu am mers pe aici niciodată). Cotim la stânga și urcăm pe firul văii pe sub peretele primului colț din creastă. La 17.30 ajungem în Șeuța Doctorului și e semi-întuneric!
Pauza de admirat, Irina merge singură cu frontala până în șaua de sub primul colț și se întoarce pe aceeași potecă. Între timp noi admirăm de aici marea de nori de sub noi până departe în Făgărași. Culorile apusului sunt din ce în ce mai pale și în momentul în care ne regrupăm, e noapte completă. Eu nu îmi mai scot frontala fiindcă am atâția colegi cu lumină pe frunte. Pornim prin pădure în sus spre cabană. La început mergem prin pădure, ieșim în pajiște și de la stână unii merg pe pajiște în urcare și alții prin pădure. E liber la traseu! Doar trebuie să ajungem la cabană care este în față puțin la stânga față de releul luminat ca un brad de Crăciun :D! Prin pădure merg și eu ca o bucată de traseu nouă pentru mine ;) și ajungem chiar sub balustrada de la cabană!
La cabană, până să ne regrupăm, admirăm stelele la un ceai și un vin fiert (ne face cinste Irina), intrăm în cabană la masă, povești, râsete și tot pachetul. Colegii își iau în primire camerele, eu și Irina vom dormi la cort! Mâncarea felurită, multele feluri de alcool, muzica și veselia pun stăpânire pe noi și timpul trece foarte plăcut. Cam pe la 23.00 mă doboară somnul, întind cortul cu Irina și ei mai continuă distracția câteva ore. Așa de profund am dormit că nici măcar nu știu când a venit Irina în cort. Dimineață am auzit tot felul de povești de prin camere și abia peste câteva zile am văzut și eu cum s-au distrat din poze!
Ziua 2 - duminică 16.11.2014
Peste noapte a fost destul de rece, nu suficient ca să simt ceva prin sacul de dormit! Dimineață Roxana și Cristina ne trezesc chemând la alergat pe drumul spre antene. E prea bine în sac! În vreo jumătate de oră mă trezesc, Irina își luase o parte din bagaje în cabană, strâng cortul și merg cu tot rucsacul în cabană. Cum lumea abia se trezește, ies un pic la plimbare. Doar câțiva pași fac în spatele cabanei și mă opresc de frumusețe marea de nori, malul celălalt al mării (Făgărașii cu marii de pe creste), insulele Iezerului și umbrele Crăiesei.
Deasupra cabanei spre vârful Ciuha Mare (Cozia cum apare pe unele hărți!) este cabana administrației Parcului Național Cozia și o hartă foarte faină cu toate traseele și obiectivele. Apar chiar și unele refugii din afara traseelor turistice.
Mă întorc la cabană și colegii mei se învârt pe la masă. Parcă e prea liniște față de aseară. Mai stăm la o cafea sau un capucino pe terasă, mai vorbim despre diverse (Alexandra și Jennie iubesc caii și ca urmare se pierd într-o discuție foarte faină), eu mai pozez câte ceva prin zonă și stau cu rucsacul în spate gata de drum. Nu prea sunt obișnuit să plec dimineața târziu pe traseu!
Abia la 11.30 stabilim ora de plecare și chiar cu Mugurel pornim la drum. Fetele sunt așa de prinse în discuție că se trezesc că noi am dispărut și vin în grabă după noi...
Hotărâsem coborârea clasică pe Turneanu și eu speram măcar să facem măcar o ieșire din traseul marcat până la refugiul Armăsarul sau pe culmea Mânăstirii pe TR. Dar cum plecam abia la miez de zi și în jos se anunță noroi și ceață, rămânem la varianta BR spre Turnu. Știa Mugurel bine ce știa despre traseul marcat cu TR și nu ar fi vrut să avem surprize de alunecat! Pe curbă de nivel coborâm pe sub stânci și peste mici șei (una e sub hornul pe care urcasem acum ceva vreme într-o altă tură), ne mai jucăm cu aparatele foto și cu razele de soare și de ceață și la pădure observăm o mare împrăștiere a grupului. Clar nu putem nici măcar până la refuugiu să mergem! Așteptăm puțin să ne adunăm mai mulți și continuăm la vale până la limita mării de nori.
Înainte de locul de panoramă unde ne oprim, eu mersesem câțiva pași pe poteca marcată cu BA care coboară pe sub refugiul Armăsarul spre gara Lotru. Poate altă dată fiindcă acum (cum de altfel tot mi s-a întâmplat până acum) avem mașinile la mânăstirea Turnu! Așteptăm să vină tot grupul, facem ceva poze de grup și pornim mai departe la vale. Uite un colțișor din stânca pe care ne-am pozat!
Mai coborâm puțin și la intrarea între copaci ne învăluie ceața. Cu tot cu spectacolul ei!
Crenguțe înghețate, umbrele de "floarea soarelui", ramuri de pin dublate sau triplate de gheață și de vânt, cristale ce aduc un plus fiecărui fir de iarbă... Irina îmi e colegă de surprins frumosul... Doar suntem amândoi scoprioni, e normal să vedem aceleași sclipiri de frumusețe... Tot noi am fi vrut să coborâm pe culmea Mânăstirii, dar renunțăm în favoarea grupului :D!
Coborâm după colegi pe potecă, intrăm în rai printre foioase cu toate crengile înghețate și coborâm la refugiul Turneanu. Prilej să ne înghesuim în el pentru o poză de grup și pornim mai departe...
De la refugiu în jos știu poteca și îmi îndemn colegii să mă urmeze. Coborâm prin poiană până la capătul ei și apoi în stânga în jos pe culme. Uneori nu recunosc anumite zone din traseu, aștept să vină toți și în special cei care știu traseul, trecem pe lângă tufe de măceșe înghețate și copacii scârțâitori ne înconjoară din toate părțile. Așa de uimitor e zgomotul făcut de crenguțele care trosnesc sub mica mantie de gheață de pe ele! Parcă am intrat în iarnă aici și trebuie să apară zânele și piticii. Coborâm cu admirație la fiecare pas și printre arbuști uscați ajungem la casa de adăpost unde se separă traseele.
Până se adună colegii, ne adunăm de o altă masă cu lipii, felii de cașcaval, ceapă și mere. Bineînțeles și cu porții de râs care să ne mai încălzească! După vreo 20 de minute pornim înghețați pe BR în jos în stânga culmii.
Valea cu noroi și frunze ne coboară repede în altitudine. Ba ne încălzim, ba ne răcim și tot punem sau scoatem hainele de pe noi (doar gecile, nu vă gândiți la altceva :D!). La un copac mare reușesc să mă bag pe sub el și să îmi murdăresc și geaca și pantalonii. Nah, nu se putea să fie totul chiar așa de curat!
Din firul văii ieșim la stânga, trecem peste câțiva pinteni de munte, mai găsesc câte un copac cu ciuperci sau câte o piatră cu mulți mușchi pe ea și ajungem la un adăpost cu izvor lângă el. Regrupăm și continuăm peste niște picioare de munte până la un loc de panoramă.
Stăm câteva minute aici să admirăm Oltul și culmea Mânăstirii pe care era varianta de traseu de mai devreme, ne bucurăm de peisajul monocrom și de o garofiță ce dă culoare și pornim pe curbă de nivel mai departe.
La capătul de jos al Colților Foarfecii facem o pauză de câteva secunde pentru o poză și ajungem la intersecția cu BA (pe care venisem).
De aici până la mașini e joacă de copil fiindcă drumul îi tare cunoscut. Tot vorbesc cu Ro(xana) și nu realizăm că ne-am distanțat cumva de grupul nostru. De fapt între noi și ai noștri se intercalează un alt grup care plecase de la cabană pe Stânișoara. Așa că mărim pasul și recuperăm distanța până puțin înainte de mașini.
La mașini finalizăm cu o altă scurtă masă, îmbrățișări și urări de drum bun. Colegii din Cluj și din Baia Mare nu mai coboară spre Căciulata și de la baraj merg spre nord spre Sibiu. Undeva în drum vor găsi unde să voteze (asta era o condiție înainte de plecarea în tură: la întoarcere să mergem să ne îndeplini datoria de cetățeni ai patriei!). Noi mergem la masă la un restaurant unoscut de colegi, fiecare se bucură din plin de ceea ce a ales (pui la cuptor, fasole, mămăligă, tocăniță și în special papanașii pentru care de fapt venisem aici!) și mergem la vot la hotelul Cozia. Aici este amenajată o secție de votare specială pentru cei în tranzit. Trebuie să ne exercităm dreptul de a vota și de a alege pe cine credem noi că va fi bun ca președinte pentru urrmătorii cinci ani!
Cu asta planul turei e terminat. Urmeaza drumul spre casă (pentru fiecare în direcția lui) și apoi refacerea turei prin poze, povestiri și amintiri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu