Ultimele două zile din concediu! Foarte lungi zile fiindcă trebuie să ajungem din Chamonix în București! La un moment dat le spusesem colegilor că nu mi se pare foarte viabil să parcurgi distanța asta în așa de puțin timp, dar nu mai insist fiindcă în fond ei sunt șoferi acum, nu conduc eu!
Stabilisem de aseară să ne întâlnim la ieșirea străzii dinspre campingul les Arolles unde am stat. Eu mă trezesc cu ceva timp mai devreme fiindcă trebuie să mănânc de dimineață și să îmi strâng cortul ud și cu un băț rupt (o să îl repar peste câteva zile!). Îmi fac toate manevrele de dimineață, strâng cortul și mă uimește imensitatea de cort care aseară nu era lângă mine (sau cel puțin nu l-am văzut). Cred că are peste doi metri înălțime și e un ditamai domul! Păi eu cu cortulețul meu de iarnă nici nu am loc lângă el :D! Strâng tot rucsacul, mă mai uit o dată spre marele Munte Alb ce ne-a oferit câte ceva din plăcerile lui și pornesc spre locul de întâlnire.
Ne întâlnim mai mult decât perfect timing, înghesuim bagajele în mașină și la drum spre casă! Alexandra setează GPS-ul ca să mergem cât mai rapid pe autostrăzi (preferăm să plătim vignete ca să ajungem mai repede în România). Așa că urcăm până în pasul Forclaz, coborâm în Martigny unde alimentăm și luăm vignetă și de aici nu mai urmăresc prea mult drumul. Aparatul ne duce prin Elveția joasă și trece în Germania prin Bregenz și Lindau, ocolim Munchen/Munick-ul pe centură și reintrăm în Austria prin Salzburg după ce am lăsat în stânga noastră peninsula germană Berchtesgaden (un vis de prin 2007 deocamdată neîmplinit!).
Tot pe autostrăzi trecem pe lângă Linz și GPS-ul ne scoate la un moment dat din autostradă în zona orașului Melk unde e celebra abație. Sunt ceva lucrări și întârzieri pe autostradă! După oraș revenim pe drumurile de viteză și curând începe să se lase seara. Unde dormim? Alexandra caută pe GPS niște pensiuni/guest house/gasthaus prin zonă și ne abatem câțiva kilometri să le căutăm. Prima dată dăm de un hotel de patru stele. Nici măcar nu îndrăznim să întrebăm cât ne costă. Următoarea! Vreo două pensiuni/hoteluri arată foarte pretențioase și mergem printr-o pădure foarte faină spre o gasthaus pierdută într-o poiană care cumva îmi aduce aminte de cantonul Cheia din Buila (la stilul de mers prin pădure până la ea că altfel peisajul e cu totul altceva - de s-ar putea compara!). Nah, că aici e numai un nene care nu știe pic de engleză. Înțelegem din câteva cuvinte că e prea târziu și că gazda nu e acolo și pornim mai departe. Alte căutări pe GPS și până la urmă Alexandra găsește în centrul Vienei hostelul Strawberry (Mittelgasse strasse). Cazarea se face până la ora 0.00 conform site-ului găsit. Asta e! Hai să încercăm norocul! Cu GPS-ul de bază, intrăm în oraș și ajungem la hostel. Nah, cine s-ar fi gândit să doarmă în centrul Vienei la un preț acceptabil și în cameră de trei persoane! Hostelul este amenajat într-un cămin studențesc fost spital. Camerele sunt curate și, în fond, într-un hostel mergi să dormi, nu să ai cine știe ce condiții! Așa că... la somn!
A doua zi (adică ultima din concediu) ne trezim matinal, ciugulesc ceva și pornim la drum spre casă. La o benzinărie mare oprim să alimentăm și mașina și stomacele și continuăm spre Ungaria. Prin zona Pamdorf avem un stau care ne ține vreun sfert de oră pe loc. E un accident pe care încă nu l-au rezolvat :D! După Nickelsdorf intrăm în Ungaria pe la Hegyeshalom și continuăm prin Gyor și Tatabanya spre Budapesta. La un moment dat (de fapt cu câțiva kilometri îaninte mă uitasem și vroiam să surprind momentul) mă uit la GPS și văd ce e mai jos! Încă puțin până acasă!
Ocolim Budapesta pe M0 și mergem pe M5 până la la Szeged. De aici urmăm drumuri naționale care ne duc prin Mako și Kiszombor spre vama Cenad.
Trecem vama cu urări de bun venit din partea vameșilor și parcă brusc ne lovește vara românească. Și cu căldură și cu oameni de toate spețele care vin din vacanțe sau de la muncă. Cozi la toaletă la benzinărie, semințe scuipate pe jos, case de schimb cu curs exagerat! Tipic românesc!
Traversăm Timișoara și ne bucurăm când găsim autostrada spre București! Bucurie efemeră fiindcă după vreo 15 kilometri se termină autostrada și intrăm pe drum național! Înainte de Lugoj cotim la stânga și pe DN68A oprim în zona Făgetului de mâncăm de-ale noastre la un restaurant pe marginea drumului. La restaurant se aciuase un cățeluș lăsat din vreo mașină care latră foarte sârguincios ca să-și primească răsplata. Tare simpatic este și e imediat adoptat de personalul restaurantului.
Alimentăm în Deva și curând intrăm în Sibiu și apoi pe autostradă ajungem spre Veștem. E întuneric și mai avem o ultimă bucată de drum spre casă. Altă dată când mergi doar prin România, distanța Sibiu-București pare mare, acum când vii de la 2000 și ceva de kilometri de casă, valea Oltului, Dealul negru și A1 a noastră par doar o jucărie! După miezul nopții ajungem în București, lămurim și rezolvăm diferențele financiare (îmi dăduseră și mie să verific calculele, dar nu mai stau să fac socoteli; sunt de acord cu socotelile lor!), colegii mă lasă acasă în jurul orei 1.30 și se duc și ei acasă.
Două zile lungi și plictisitoare pentru toți! Doar că trebuia să venim și acasă :D!
Într-un rezumat al întregii vacanțe pot aduna următoarele: circa 4500 de kilometri de condus, multe zone extrem de frumoase și întâlniri foarte faine cu animăluțele și florile de prin zonă (mă gândesc la coborârea de pe valea Kodnitz), reformulări de trasee (coborârea de pe Grossglockner pentru mine și traseele de trekking din zona Chamonix), parcurgeri de trasee solo (Brevent, coborârea de pe Aiguillette des Houches cu furtuna, ghețarul Bossons, mer de Glace cu grota, Aiguille du Midi), experimentări feroviare (trenul pe cremalieră Montenvers) în amintirea turei de anul trecut cu trenul prin Europa, probleme de comunicare rezolvate în timp, pasuri înalte și foarte faine (zilele de road trip), miros de Alpi, răsfățuri culinare (tartiflette, supă de ceapă, fondue, salata Gesiers, vin savoyard, sandwich vegetarian etc), cheltuieli normale cu destule cadouri (circa 800 de euro în total din care zero cenți regretați!), 5 zile pe munte și 6 pe drumuri, multe noi amintiri și dorințe pentru viitor (atingerea vârfurilor, vacanța în Fiz, alte pasuri elvețiene)!
Sper ca măcar cu gândul să fi mers și voi cu mine și să vă bucurați de povestirile vest europene! urmează o povestire balcanică în curând!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu