Alpi 2014 - 7 august 2014 Aigullette des Posettes

Bună dimineața, Chamonix! După un somn cald e cu totul alt tonus! Și când ieși pe balcon, vezi în față Aiguilles Rouges și în stânga în colțul balconului Mont Blanc-ul, automat se face ziua bună!

Și cheful de plimbare e mare de tot! Alexandra căutase variante de trekking în ghid și a găsit câteva atractive. Ideea turelor e să fie ture în circuit cu peisaje cât mai interesante. Astea se pot intui doar din puținele poze din ghid. Mie personal orice traseu din zonă mi se pare interesant :D! Îmi arată propunerile de trasee, le analizez un pic și optăm astăzi să mergem pe Aiguillette des Posettes (2201m). E un deal ;) din valea Chamonix! Ieșim pe balcon pentru micul dejun și parcă am fi într-un veritabil concediu de relaxare. Mâncăm fără grabă (cum de fapt e și normal), ne strângem bagajele și coborâm la mașină chiar în jurul orei când trebuie să eliberăm camera.

Cu mașina pornim spre parcarea de unde începe traseul. Pentru asta din Chamonix ieșim spre Valorcine/Martigny, după trei serpentine trecem de Tre le Champ, apoi de Auberge la Boeme și abia după aceasta ajungem într-o mică parcare. Ca orientare pe partea dreaptă a drumului sunt câteva case de piatră și o mică bisericuță cu o madonă albă la geamul acoperișului. Parcarea mare despre care se spune în ghid este de fapt după încă o curbă la dreapta. Noi abia ce găsim un loc pentru mașină și până fac Alexandra și Cristi rucsacul (nu veniseră cu rucsaci de tură și ca urmare au luat la ei doar unul din rucsacii mari pe jumătate gol), eu cercetez locurile să văd exact pe unde începe traseul nostru. Umblu pe niște drumuri printre case de lemn și când mă întorc la mașină, colegii sunt gata și identificasră și ei (ca și mine) intrarea în traseu. Este poteca care pornește în dreapta pe lângă casa cu madonă!

Prima parte a drumului urcă în serpentine prin pădure. Sunt marcaje puține și nu ai cum să te rătăcești, poteca e prea clară. La intersecții sunt indicatoare spre toate direcțiile și foarte rar pe traseu mai vezi câte un marcaj. Poteca este foarte frumoasă și relaxantă prin pădure. Umbra copacilor e o binefacere. Parcă te îmbrățișează și te primesc între ei la fiecare pas. Urcăm serpentină cu serpentină, dăm de tufe de afini cu multe bobițe gustoase din ce în ce mai mari, Cristi găsește și frăguțe și le împarte cu Alexandra (foarte fain și romantic)... E o plăcere drumul! După vreo 40 de minute ieșim la un luminiș. Două săgeți și indicațiile ghidului ne lămuresc că spre vârf trebuie să mergem la stânga.

Urcăm câteva zeci de metri și ajungem la o platforma de stâncă. Pauză de poze și masă! Căci afinele sunt din ce în ce mai multe! Câteodată ni se arată din nori Mont Blanc-ul și Aiguille du Midi, altă dată ni se arată masivul Mont Dolent-Aiguille Verte și mai mereu vedem domeniul schiabil Les Grandes Montets și ghețatul Argentiere cu urmele lui de eroziune glaciară. Jos este localitatea La Vormaine și în stânga vedem și ghețarul Du Tour. În dreapta noastră e masivul Aiguilles Rouges pe care merge varianta TMB parcursă de Cristi și Alexandra acum doi ani. Sunt niște serpentine superbe în coborâre spre Vallorcine! Cotim la dreapta și începem să urcăm pe culme. Poteca este ba lină, ba abruptă, trece în serpentine printre mici lacuri, ne mai dă câteva afine, ne mai dă elan sau câte o adiere care ne face să mai punem un polar pe noi... Și urcăm, și urcăm! La un moment dat văd niște clopoței albi foarte faini. Chiar le spun turiștilor care coboră de pe vârf că la noi în țară cei albaștri-violeți sunt obișnuiți, cei albi sunt mai rari! Eu ajung să merg cu câteva minute în fața colegilor și tot ne înșeală muntele. Mereu pare să fie câte un vârf care apoi ne arată altul și altul. Mă gândesc la vârfurile Crăiesei sau la înșelătoarele vârfuri dintre Ferestrele Sâmbetei și refugiul Viștea... Și tot așa urcăm până la platforma vârfului. Punctul cel mai înalt este marcat de o bornă topometrică lângă ne facem niște poze selfie care mai de care. 

Cam bate vântul și Alexandra vrea să se adăpostească undeva ferit și să mănânce ceva. Caută un loc ferit și eu mă duc până la crucea care domină sub vârf spre Vallorcine. E o cruce făcută integral din lemn cu Iisus sculptat pe ea. Finuță, nu ca imensitățile de prin alte părți! Aici chiar simți divinitatea și iubirea pe care o are pentru frumosul nostru Pământ. De-ar ști cât mai mulți oameni să exprime divinitatea din ei prin iubirea față de tot ce e în jur!

Vin la colegi și le povestesc cu încântare despre crucea asta. Ar fi mers și ei... Mănânc și eu ceva rapid, beau niște apă și pornim la drum. Nu de alta, dar pe Alexandra o cam luase frigul și pornise înainte. Îi musai să fac o poză la săgețile care marchează vârful, chiar de îs mai jos de punctul maxim :D!

Începem coborârea ca să scăpăm de vânt. E o coborâre plăcută și lejeră pe culme. Din loc în loc mă opresc să mai mănânc câte o afină sau să mai pozez câte un mic lac. În față se vede larga Col des Posettes după care vedem Col de Balme. Mai departe ar fi Croix de Fer (Crucea de Fier) până unde am avea câteva ore dus-întors. Cam pe acolo e granița cu Elveția! Renunțăm la ocolișul ăsta și în șa (Col de Posettes) colegii mă așteaptă fiindcă vreau să fac un mic filmuleț panoramic cu gândul la tata. Să nu uit de imensul stâlp indicator care cel mai probabil e util iarna! Știu că mai sunt așa stâlpi în multe zone, dar stâlpul îmi aduce aminte de traseul de iarnă spre Musala Vrah (vârful cel mai înalt din Bulgaria și din peninsula balcanică). În șa chiar nu putem sta fiindcă e un grup tare gălăgios. Așa că pornim la stânga spre gondola care coboară în Vallorcine. Capătul ei se află la 1938 metri în punctul Le Plan a l'Ega. 

Continuăm 10 minute pe drumul forestier (care ocolește într-o serpentină largă partea de sus a pârtiei) și ajungem la o altă intersecție marcată. De aici ar fi o ieșire din traseu de 20 de minute până la Belle Place. Poate altă dată! Lângă stâlpul indicator mă fascinează pentru câteva clipe o fisură orizontală dintr-un perete care s-a închis cu calcar. Nu pare cine știe ce, dar sângele de naturalist/parțial geolog trebuie să simtă cu palma formele astea speciale!

Cotim la stânga pe drum și după niște scurte serpentine mai jos drumul principal cotește la dreapta. Avem un stâlp indicator care ne duce spre Le Buet la stânga pe un vechi drum acum parțial acoperit de iarbă. Chiar e o plimbare lejeră și frumoasă pe o brână deasupra orașului Vallorcine! Câteva serpentine, multe afine și zmeură, o curbă mai mare la stânga și ajungem la un alt stâlp indicator denumit Les Issirs aflat la 1430 metri altitudine. În jos trebuie să continuăm spre Les Mayens, Le Buet și Col des Montets și în dreapta am ajunge spre satul Vallorcine. Coborâm pe aceeași potecă plăcută până la Les Mayens (1320m) unde trecem peste un podeț de lemn la marginea caselor. La prima casă un leneș de câine se uită tare blajin la noi și nu schițează nici un gest.

Cotim la stânga pe drum și curând peste un alt podeț de lemn intrăm în pădure. Nu se cuvine să mergem pe asfalt! O perioadă urcăm prin pădure, apoi pe malul drept al unei mini-văi cu cascade mărunte, trecem o zonă de pajiște cu ceva copaci ici-colo sau cu poteci printre tufe înalte de jnepeni și urcăm spre asfalt puțin înainte de Col des Montets (1461 metri). Câte o poză selfie pentru istoria personală și lăsăm pe stânga parcarea mare pentru a intra câteva minute în cabana muzeu a rezervației naturale Aiguilles Rouges.

E intrarea gratuită, poți admira colecții de roci sau de animale împăiate, poți admira hărți tridimensionale ale masivului Mont Blanc și ale zonelor învecinate, poți vedea un film despre marmote rulat continuu (la fel ca cel de la Aiguille du Midi unde voi ajunge peste două zile), poți cumpăra diverse amintiri. Eu de exemplu mi-am cumpărat o mini-hartă a traseelor din zonă, un pachet de cărți de joc și câteva vederi. Cine știe cui i le voi dărui sau ce amintiri îmi vor provoca peste zeci de ani! Chiar și pe balconul cabanei buchetele colorate de flori te îndeamnă să mai stai puțin (așa cum spune cântecul "mai rămâi puțin, de ce/ ai uitat ceva sau poate/vrei să-mi spui pentru ce/ai să lași în urmă toate")!

De aici continuăm prin mini-grădina botanică "Sentier de decouverte" care ne duce prin bogăția floristică a zonei alpine chiar până la parcarea mare de unde a început traseul nostru.

Pe șosea mergem la mașină și de aici la Monica în Argentiere. Ea ne ajută cu un telefon la campingul Les Arolles din Chamonix. E mai ușor să se înțeleagă cu ei în franceză decât cu noi în engleză. Cred că aș fi putut încerca și eu să vorbesc în franceză, dar avem un mare ajutor în Monica! Mergem la camping și ne instalăm corturile în locul rezervat pentru noi. Aici aveți prețurile ca să vă faceți idee!

Seara mergem cu Monica în centru la masă. Știe un local care ne va place mult de tot. Este vorba despre "La Tablee" al cărui proprietar e dintr-o familie cu patru frați. Toți au pornit inițial afacerea și acum a rămas doar el. Pereții restaurantului din lemn au pe ei tot felul de scule tradiționale aranjate cu mult gust. De altfel la francezi nici nu s-ar putea altfel! Fiindcă Monica e "ghid culinar", o întrebăm cam ce am putea mânca în stil savoyard. Ne recomandă cam ce ar fi specific și eu îmi aleg mâncare ceva mai "cunoscută": supă de ceapă, Tartiflette, un desert tradițional Faisselle aux Myrtilles și o bere la jumătate de litru. Pe Alexandra a bucurat-o nespus crema de ciocolată Mousse au Chocolat Maison. Fiecare din cele trei feluri comandate de mine are ceva special care m-a încântat. Supa de ceapă aparent obișnuită are un strat gratinat de brânză Beaufort și Compte la suprafață. Chiar dacă e fierbinte, e mai mult decât foarte bună! Tartiflette (Alexandra testase asta cu altă ocazie) m-a dat gata. Aș putea spune că sunt niște cartofi la cuptor doar așa ca să aveți cu ce compara. Dar asta e unic. Cu un castronel de lut destul de mic m-am luptat ceva vreme :D! Cartofi, brânză Reblochon, ceapă, șuncă (bacon îi zice, dar prefer termenul românesc și o cremă specială). Și budinca cu afine... O spendoare și scăldare a papilelor gustative! V-am făcut poftă? Și mie îmi plouă-n gură când scriu despre astea :D! Uite aici meniul! De fapt primul lucru care m-a dat gata a fost berea. O jumătate de litru adus într-un pahar cu picior alături de vinul colegilor. Parcă nu ne-am mai lăsa duși de aici, așa de frumos este! Mai ales că începe să și plouă afară. Plătim cu un mic comision pentru servire și Monica se oferă să ne ducă cu mașina până la camping. Mergem la mașină și apoi la camping. Îi mulțumim Monicăi și rămânem să ne întâlnim mâine. Îi aranjase Alexandrei un zbor cu parapanta cu campioana mondială Sandie Cochepain și o urcare la Aiguille du Midi în cursul dimineții următoare. Noi ne vom face alte planuri matinale și apoi vom pleca împreună în altă tură la fel (sau poate mai frumoasă) decât cea de azi. Veți vedea în câteva zile despre ce e vorba :D!

Alpi 2014 - 5-6 august 2014 Din Austria în Franța prin pasuri înalte

Ziua 5, 5 august 2014 - Kals am Grossglockner-Andermatt

Dimineață după o noapte ploioasă! Corturi mai ude ca aseară! Știm că plecăm mai departe. Dar unde? Planul nostru era ca astăzi să mergem până în Chamonix și vremea pare să nu ne ajute absolut deloc. Chiar în ziua când ar trebui să urcăm spre vârful cel mai înalt al masivului Mont Blanc (nu neapărat și cel mai tehnic) - adică de la Gouter în sus până la vârf și înapoi - se anunță vreme urâtă. No, ce facem? Ne întoarcem acasă sau mergem înainte? Eu încă am tensiunea de aseară (adunată și cu noaptea ploioasă și umedă) și nu prea am chef de comunicare. Colegii mă întreabă ce cred că ar fi de făcut. Pe de o parte m-aș întoarce acasă (așa era inițial planul meu ca după Grossglockner să merg spre casă și ei să meargă mai departe), pe de altă parte, dacă tot suntem aici, de ce să nu mergem spre vest. Suntem mai aproape de Mont Blanc decât din România. Și în plus suntem în Europa civilizată/vestică! Hai să mergem spre Chamonix! Alexandra merge și plătește la camping (cu un pic de strângere de inimă că am stat o noapte gratis), strângem corturile ude și bagajele și le aranjăm în mașină. Suntem gata de drum!

Prima dată ne orientăm să mergem prin Innsbruck. GPS-ul ne face ceva fițe fiindcă găsește drumuri închise și ne redirecționează. Așa că după ce am pornit spre nord pe valea Iselului spre Matrei am Osttirol, revenim spre sud, facem plinul la benzinăria de la intrarea spre Kals am Grossglockner și continuăm spre Linz. Cotim stânga spre Sillian și spre plăcile indicatoare spre Italia. Avem de trecut o parte de drum prin țara-cizmă pe la sud de frumoșii Dolomiți! După Arnbach trecem în Italia pe E66 și continuăm pe SS49. Trecem prin Dobbiaco/Toblach și Brunico/Bruneck și apoi pe autostradă pe lângă Bolzano ajungem în zona industrială Prato allo Stelvio. Îmi aduc aminte de numele acestui pas de la bunul prieten Dinu Mititeanu. GPS-ul ne duce la dreapta prin Sluderno pe SS40 și apoi SS41. Continuăm pe vale spre Tubre și intrăm în Elveția în rezervația Valea Mustair în zona romanșă. Tare dragă îmi e zona chiar dacă romanșii se arată mai greu la față. Sunt oameni de munte cu rădăcini apropiate de străvechii daci. Multe cuvinte din limba lor sunt foarte sugetstive și asemănătoare cu cele românești actuale. Localități ca Sileva, Valchava, Cierfs, Munt (munte) clar au denumiri rezonante în româna actuală! Pe vale începem să urcăm pe serpentine. Drumul ne duce până la 2149 metri în Passo dal Fuorn/Ofenpass. Suntem sus, merităm o pauză de poze și de aer de munte. "Leul scăpat din cușcă" nu știe ce să mai facă :D. Cu aparatul foto pornit merg în toate direcțiile și apăs pe declanșator. Pădurea de pin din dreapta șoselei, marcajele foarte faine bandă roșie care indică toate direcțiile (marcaje ca ale noastre, doar că e bandă roșie peste tot!), potecile printre brazi, ursul mascotă de deasupra pasului, terasa de lângă hotelul Susom Give, drumul spre antenele din pas... Toate sunt foarte faine și mă învârt fericit peste tot! Chiar de sunt scumpe toate pe aici, mă opresc și la un magazinaș de suveniruri de iau câțiva magneți și niște ciocolățele. Știu că le voi da în România și încă nu îmi fac planuri de cadouri. Urc în mașină și pornim mai departe.

Din pasul Fuorn coborâm pe drumul foarte fain pe valea râului Ova dal Fuorn care se varsă în Spol. Suntem în parcul național elvețian care este fascinant: păduri, munți și priviri îndreptate peste tot. Ni se pare că poți pune egalitate între cuvintele Elveția și munți :D! Pe drumul național 28 ajungem în Zernez și mai departe continuăm pe drumul național 27 pe lângă linia de trenuleț care vine din Scuol-Tarasp. Urcăm pe valea Engadin prin Madulain până în La Punt Chamues-ch. Aici lăsăm în stânga drumul care urcă spre Saint Moritz și cotim la dreapta spre pasul Albula. Urcăm serios pe versantul stâng al râului Ova d'Alvra și undeva sub noi jos pe vale se vede linia trenului care trece prin Bever și Spinas și continuă să urce susținut în serpentine. Într-una din serpentine ne oprim la James Bond Street, locul marcat pe unde au fost filmate scenele cu mașini din celebrul film. 

Prin pasul Albula (2312 metri) trecem fără pauză și coborâm printr-un rând de mici orășele foarte faine. Chiar dacă drumurile sunt naționale, sunt înguste de câteodată nu pot trece două mașini una pe lângă alta! Casele din lemn de pe ambele părți ale drumului păstrează frumusețea și tradiția locului. Chiar dacă mergem continuu, ochii ne sunt tot timpul pe geam! 

Trecem pe lângă gara din Preda și pe râul Albula coborâm în paralel cu linia de tren prin Bergun, Filisur, Tiefencastel până în Thusis. În Tiefencastel citisem atunci despre multele castele care domină înălțimile acestor văi. Recunosc că nu v-am povestit mai nimic din cele trei săptămâni pe care le-am petrecut anul trecut prin Europa cu trenul, dar mie toate denumirile astea îmi amintesc de inegalabilul Bernina Express, trenul panoramic cu care am mers din Elveția (Chur-Poschiavo) în Italia (Tirano). Atunci m-a fascinat înlocuirea trenului în zonele în care se lucra la linie cu autobuze oferite gratuit de compania de căi ferate. Aici compania este Rhatischebahn. Același lucru îl văzusem în Chamonix pe ruta trenului Mont Blanc Express. Alte povești, alte amintiri! 

În Thusis intrăm în drumul european E43 pe care îl urmăm puțin spre nord pe valea Rinului/Rhein până în Tamins (puțin înainte de Ems). Aici se unesc/despart liniile celor două trenuri panoramice Bernina Express și Glacier Express. Amândouă merg spre est și nord spre Chur. Dinspre Chur venisem anul trecut fiindcă mi-am făcut socoteala și nu aveam cum să merg și cu Glacier Express (timpul prea scurt)! Acum visul îmi e îndeplinit de GPS-ul și de colegii cu care merg pe valea Rinului spre Disentis/Muster. Drumul ne conduce prin Sedrun și începe să se întunece. Mai avem puțină motorină și ploaia ne dă târcoale. Nu putem rămâne aici fiindcă nimeni nu ne ia din zonă și urcăm serpentinele spre pasul Oberalp aflat la doar 2044 metri altitudine (trecem din cantonul Graubunden în cantonul Uri). E unul din pasurile unde ajunge trenul normal Glacier Express. Parcă s-a mai înseninat un pic, dar este aproape întuneric. Nu ne mai iese nimic în poze! Trecem pe lângă lacul Oberalpsee și începem coborârea în serpentine. Alexandra găsise benzinărie jos în Andermatt și Cristi și-a adus aminte de un camping. E evident că vom rămâne aici! Serpentinele în ac de păr ne coboară în Andermatt pe lângă linia de tren. Suntem obosiți și chiar dacă orașul e foarte frumos și cu străzi înguste ca și altele de până acum, nu prea ne mai arde de umblat. Căutăm campingul Gotthard. După indicațiile unor localnici reușim să îl dibuim la capătul orașului. Chiar părea că am ieșit din oraș. Oprim după ultimele case și ne uităm înapoi spre oraș. Uite rulotele pe stânga, acolo e campingul! Mergem cu mașina acolo și de fapt avem surpriza să fie pe partea stângă a drumului doar camping de rulote și pe dreapta de corturi! Noroc că nu plătim taxa de intrare la barieră (prima jumătate de oră e gratis, probabil pentru alți rătăciți ca și noi). 

Mergem în locul de campare și pare să înceapă o ploicică. Montăm repede corturile fiindcă oboseala dă târcoale pe lângă noi. Eu îmi fac repede o supă la primus (că doar nu cărasem degeaba primusul și supele!) și de la Alexandra primesc o parte din fasolea pe care o pregătiseră și ei în același fel. Chiar dacă nu ar trebui să ne culcăm așa de repede, somnul ne prinde și adormim (cel puțin eu!) în câteva minute.

Ziua 6, 6 august 2014 - Andermatt-Chamonix

Dimineață abia ne trezim cu umezeala pe corturi (continuase ploaia de aseară) și când ieșim din cort, o doamnă de la camping vine să ne ceară banii. Ne spune că ne costă 36 de euro și i-am zis că venim noi să plătim dincolo la recepție. Ca nu cumva să plecăm, a mai venit o dată și a acceptat să plătim în euro în loc de franci elvețieni. Până să mâncăm și să ne strângem calabalâcul, am lăsat la urcat pe garduri tentele de la corturi. Așa că arată un pic în stil românesc! La alte corturi oamenii mănâncă pe mese de lemn sau în mașini. E o vreme superbă care ne îndeamnă la drum. Așa că adunăm totul și pornim mai departe spre Franța, nu înainte de a face plinul la o benzinărie din oraș. Din Andermatt urcăm pe valea Reuss prin Hospental și Realp și apoi începem serpentinele celebre pe care s-au filmat câteva scene din filmul James Bond. D-aia și e un loc marcat cu James Bond Street! Valea e superbă, noi urcăm pe versantul ei stâng lăsând jos sub noi linia de tren ce intră pe sub masivul Muttenhorn aproape de pasul Furka (chiar Furka se numește ultima stație înainte de tunel!).

Oprim în primul loc cu intersecție de drumuri și credeam că aici e pasul Furka. De fapt este pasul Galenbodnen aflat la 2430 metri altitudine! Pe potecă vedem că se mai fac 10 minute până în pasul Furka. Tot de aici până la cabana Sidelenhutte de la 2708 de metri se poate urma un traseu care ajunge la marginea ghețarului Sidelengletcher. Zona este superbă și parcă nu îmi vine să mai plec de aici!

Câteva poze și câteva sute de metri cu mașina ne duc în pasul Furka aflat la 2436 metri altitudine. Aici ne oprim fiindcă merită să ne clătim ochii în soarele și în spectacolul munților și ghețarilor din jur. Facem ceva poze io-la pe care evident nu le pun aici și mă uit în toate părțile spre puricii albi de sub noi (o turmă de oi la somn la umbră), spre măreții albi înghețați de la orizont (găsiți denumirile pe blogul Alexandrei), spre motoarele care trec în grabă sau cu pauze de admirare sau spre un autobuz clasic care trece în viteză. E și un restaurant-gheretă cu mâncare locală și prețurile sunt destul de mari pentru noi. Singur urc până în punctul cel mai înalt al pasului unde asociez imaginea unei bovine sculptate cu bourul moldovenesc. Revin la mașină fiindcă mai avem ceva drum de făcut și plecăm mai departe încântați de locurile acestea.

Primele serpentine în ac de păr ne conduc printre linia trenului (stânga) și urmele fostului ghețar Furkapass Gletcher. Spun urmele glaciare fiindcă mai sus limba ghețarului vine dinspre înaltele vârfuri Rhonestock, Eggstock, Diechterhorn și Tieralpistock (care formează un colț nordic al cantonului Wallis). Am luat denumirile de pe Google Maps, nu cunosc vârfurile de pe aici ca pe cele de acasă :D! La fel găsiți și poze foarte faine, eu am reușit să surprind doar partea stâncoasă a urmei ghețarului.

Cam pe la 2000 de metri suntem atenți la trecerea la nivel cu calea ferată. Of, ce diferență față de ce e la noi în țară! Coborâm pe valea Rotten/Rhonului-ului până în Gletch unde lăsăm în dreapta drumul ce urcă spre Grimselpass.

După trecerea liniilor de cale ferată și a unui mare hotel, cotim la stânga tot în jos pe vale pe Furkastrasse. Serpentinele ne duc pe la hotelul-restaurant Rhonequelle și apoi în Oberwald. Am coborât mult și acum valea începe să se lărgească. Urmăm întins valea Rhonului până în Brig și Visp (unde am schimbat acum doi ani trenul ca să merg din Martigny spre Berna) și prin Sierre și Sion ajungem în Martigny.

Din Martigny drumul îngust ne duce prin multe serpentine spre Col de la Forclaz (1527 metri) care este aproape de zona de granița cu Franța. Oprim un pic și admir pe cei care sunt pe aici în scurte ture de trekking. Col de la Forclaz este un punct importat din Tour de Mont Blanc, marele circuit montan pe care Alexandra și Cristi merseseră cu doi ani înainte și pe care prietenii Dinu și Marlene Mititeanu l-au parcurs anul acesta.

Printre montaniarzi/iubitori ai sportului denumirea Forclaz este cunoscută de la multe echipamente de la Decathlon :D!

Din șaua Forclaz coborâm pe valea râului Arve până în Comunne de Chamonix Mont Blanc și oprim după amiază în Argentiere la Maison des Guides de la Montagne să vorbim cu Monica, prietena Alexandrei și a lui Cristi. E foarte de treabă și ne înțelegem de minune. Ne confirmă existența pensiunii Fleures des Neiges unde vom sta diseară și ne îndrumă spre Maison des Guides din Chamonix ca să vedem cum e vremea pentru următoarele zile (când avem planuri de latitudine). Ei știu mult mai bine acolo!

La Maison des Guides din Chamonix ajungem la colegii Monicăi și primim explicații în engleză. Pentru ziua vârfului se anunță vreme rea și ghidul ne recomandă să forțăm un pic nota să urcăm cu o zi mai devreme pe vârf. Îi spunem că avem rezervare la refugiile Tete Rousse și Gouter și asta ne ajută. El ne sugerează să urcăm în prima zi până la Tete Rousse, a doua zi (vineri) să urcăm pe vârf și apoi să coborâm la Gouter. Sâmbătă (adică în a treia zi când se strică vremea spre prânz) să coborâm în Chamonix. Pare o variantă plauzibilă și ieșim afară să stăm de vorbă. E o oarecare tensiune între noi și mai bine rezolvăm cu cazarea și vedem după aceea. Mergem la pensiunea Fleure des Neiges unde cazarea este așa cum găsisem pe internet: 99 de euro, cameră de 3 persoane, o noapte. 

Alexandra și Cristi ies in oraș și se întâlnesc cu Monica seara. Eu rămân în cameră, mai citesc puțin și gândurile nu îmi dau pace. Sunt multe lucruri care nu îmi convin fiindcă avem ceva probleme de comunicare. Nu pot să mă înțeleg cu colegii ca echipă. Cu siguranță avem fiecare câte ceva care a dus la situația asta (începând cu mine!). Aștept să vină colegii și ne așezăm să stăm de vorbă. Eu sunt dispus să plec acasă și să îmi las colegii să ducă mai departe planurile. Simt că nu suntem o echipă bine coagulată și nu vreau să risc ceva la altitudine. Și în plus am niște înțepături în genunchiul stâng care nu îmi dau pace. Este o problemă veche care alăturată unui panarițiu tot mai vechi, îmi strică toată buna dispoziție. Spun parțial astea și poate nu mă fac suficient înțeles. Nu mă simt bine și nu vreau să stric starea întregii echipe. Mie chiar îmi este lejer să plec singur cu trenul spre casă. În fond am mers singur acum un an și jumătate o bună perioadă de timp. Cum nu e ceva obișnuit pentru cineva care merge mai mult cu mașina (sau cel puțin așa cred), pare ceva obositor și scump. Vorbisem cu sora mea și mi-a găsit și variante convenabile pentru combinații de trenuri spre București. Îmi place mult că recunoaștem cu toții problemele de echipă și că Alexandra și Cristi nu vor să mă lase să plec. Mai bine renunțăm la Mont Blanc și facem ceva ture de o zi de trekking. Alexandra își aduce aminte că a luat o carte cu traseele de trekking din zonă. Bucurie mare când o găsește prin bagaje! Mă uit un pic de trasee, se uită și ea și lăsăm decizia pentru mâine dimineață. E prea mult pentru azi! Noapte bună :D!