Colegi de tura: Andreea Ciobanu, Cezar
Ziua 1 - 30.10.2010
Ce dor ne-a adus in Piatra Mare, muntele pe care il credeam extrem de bine cunoscut? Ideea de trasee nemarcate si ca urmare putin cunoscute! Andreea nu mai iesise de ceva timp pe munte si cu cateva zile inainte, ma intreaba: ceva munte in we? A bucurat-o ideea de nemarcate si ca urmare am stabilit sa plecam cu microbuzul de 6.30 din autogara Ritmului (Bucuresti). Ne-am intilnit la autogara cu 10 minute inainte de plecare fiindca amandoi am reusit sa ne trezim mai tarziu decat ne propusesem. In fine pornim spre Brasov (6.25) cu ideea de a cobori la Dambul Morii. Am adormit amandoi bustean si ne-a trezit soferul chiar la intrarea in Bv:"Unde va las inainte de Brasov?" "Aici, aici, multumim mult!". E mai putin de ora 10.00 (ora la care trebuia sa ajunga in Bv la gara) si noi suntem langa terenurile de sport acoperite, pe iarba care are ceva bruma pe ea. Simtim temperaturile foarte apropiate de zero grade si facem doar o pauza in dreptul pensiunii "Castel" pentru echiparea cu ceva mai gros. Mergem vreo 500m pe DN pana la intrarea de la Dambul Morii unde fac doar o poza la sageata ce marcheaza superbul monument al naturii, canionul prin care vom urca in curand. Se mai incalzeste un pic si inainte de bariera de la ultimele case, ne jucam putin prin gard cu doua dulceti de catelusi care vor mangaiere continua. Lasam in stanga Drumul Familiar si urcam spre canion. Se mai incalzeste un pic si apa inghetata dispare foarte repede. Drumul extrem de cunoscut ne permite sa mai facem ceva variatii. Coboram pana la o scurta cadere de apa, preview al canionului pentru o poza a apei "continue" (spre multumirea Andreei care i-a solicitat lui Radu o poza de genul asta si nu i-a reusit) si mergem pe poteca marcata cu BG.
La un moment dat iesim din poteca si mergem pe cursul apei. Speram sa evitam un urcus si un coboras mai lungi pe care doi biciclisti le urmeaza pe langa bidivii lor. Cand iesim la poteca iarasi, ii vedem in fata tragand de coarnele cailor de fier. Trecem de un valcel amenajat cu o trecere de lemn si ajungem la 11.30 la casa de vanatoare dinainte de intrarea in Prapastia Ursilor. Acesta e intr-o stare jalnica si nu se poate sta in ea. Asteptam sa ne depaseasca un grup mare de "turisti de ocazie" in adidasi si la intrarea in canion sunt opriti de profesoara lor. "Mai incolo fiecare merge pe proprie raspundere!" Ii lasam sa se avante cu curaj fiindca stim ce urmeaza. Urcam printre ei pe scarile intunecate si printre cascadele reci si foarte frumoase. La scara mare totul merge mai incet si oricum noi nu ne grabim fiindca pana seara mai e mult! La urmatoarea cascada mai mare un pic imi aduc aminte ca acum multi ani cand mergeam cu tatal meu, nu era nimic amenajat in canion si treceam prin apa. Acum e un pasaj de ciment foarte solid.
Iesim din canion si vedem cum bravii nostri colegi de traseu se intorc. Atat a fost pentru ei interesant si pentru noi abia acum incepe :)! La 12.00 lasam in stanga traseul spre Prapastia Ursilor (TA) si noi continuam pe BR spre cabana. Eu stiam ca peste vreo suta de metri iesim din marcaj si facem dreapta. Distanta a fost un pic mai mare si am recunoscut cu usurinta drumul cu momai care urca pe un fir secundar al Sipoaiei. Imediat ne dam seama de fostul fir de apa: o saritoare spalata ne indica drumul cel bun!
Urcam prin stanga fostului fir de apa si apoi gasim momaile pe care le stiu de acum vreo trei ani. Deci suntem pe drumul cel bun! Valea e atat de salbatica incat poteca se poate pierde cu usurinta. Uneori momaia e formata dintr-o singura piatra pusa pe o buturuga! Tinem valea pe langa alte doua-trei saritori si poteca pare sa fie inca evidenta. Si mai sus se rupe firul:). Nu mai avem deloc poteca. Acum ceva ani stiam ca am iesit pe sub peretele din stanga vaii pana sub varful cel mare. Acum urcam pe muchia din stanga vazand ca tinem niste semne de separare a parcelelor forestiere (BR verticala fara benzi albe). Vedem o poteca clara ce ne duce printr-o poiana brumata si apoi facem printr-o zona cu arbusti mari si uscati (ca deh, e toamna). Tinem peretele din dreapta si urcam pe marginea unei alunecari de pamant. Zapada parca s-a presarat pe aici si ma bucur ca nu am degeaba la mine bocancii de iarna (fac trepte cu mare usurinta prin zapada si prin grohotisul de sub ea). Deasupra alunecarii facem dreapta si iesim la golul alpin, prilej pentru care facem o pauza de belvedere asupra Brasovului. Urcam pe iarba pana la vederea varfului Piatra Mare si foamea se face simtita. Parca vrem amandoi pauza. Dar mai tragem un pic in curba de nivel pana in caldarea prin care iesisem acum ceva ani. Suntem sus si e abia 15.10. Pana la inserare mai avem mult timp si putin de mers. Asa ca ramanem pe aici sa mancam si sa admiram Bucegii si Craiasa ce se ridica deasupra paturii de nori.
Ne convingem ca nu puteam urca direct spre varf datorita verticalelor ce se pravalesc spre padure fix din platoul de varf si parca nu ne mai oprim din admirat. Vedem in jurul nostru "casele" (a se citi "muntii") mentionate mai devreme si Ciucasul, Grohotisul (din povestirea anterioara), Baiului si in departare chiar Siriul si poate chiar Hasmasul unde sper sa revin in curand. Pe varf ajunge un alt bucurestean care e fericit ca a castigat pariul cu prietenii lui. Acestia spusesera ca nu ajunge pe varf. Are masina la Dambul Morii asa ca trebuie sa porneasca inapoi la vale. Noi ii spunem ca ramanem peste noapte in munte si venim abia duminica seara. "Nu vii si maine cu masina pe aici:D?", ii sugerez eu colegului de varf in gluma. Pe la 16.15 incepem spre cabana pe CR. Coboram pe langa Piatra Scrisa, minunat perete vertical spre vestul Pietrei Mari si tinem marcajul cu cateva opriri de poze.
Desi am fost pe aici de multe ori, parca niciodata nu am vazut aceasta maretie impietrita. Coboram pe un grohotis pe care il tin minte dintr-o iarna in care urcam la coltari pana pe varf si facem stanga pe langa niste placi inclinate la cca 30 de grade. Parca aduc un pic a "spatele de balena" de pe Cerb! Mai coboram prin padure pe traseul clasic si la ora 17.00 suntem la locul unde vom dormi noaptea. Ne cazam si mergem sa luam apa de la izvorasul foarte bogat de langa cabana. Mancam cate ceva de seara si la 18.00 e deja intuneric. Asa ca nu avem altceva de facut decat sa mai povestim cate ceva si cam pe la ora 20.00 adormim in caldurica sacilor de dormit.Ziua 2 - 31.10.2010
Ne incepem ziua cu un soare ce ne incalzeste mult mai mult decat ne asteptam. Pe la 8.10 ies din sac pentru cateva poze spre astrul zilei isi spre zona ce ne inconjoara.
Pana la 8.30 imi las lanterna solara sa se incarce intr-un copac si noi ne alimentam stomacul cu ceva mancare din rucsac (sandwich-uri, branza topita, salam, ceai cald facut cu o seara inainte etc) si pornim mai departe spre Sura de Piatra. Iesim repede din traseul marcat si urcam pe muchia ce ne va duce la cetatea de piatra de deasupra cabanei. Vedem ca e un culoar despadurit fix de la cabana si ne bucuram ca suntem in aceasta liniste, putin mai sus de orice urma de civilizatie. Urcam un pic pe stanci prin dreapta masivului de piatra pana in locul unde dam de verticale. Asa ca revenim putin mai jos si pe o potecuta in dreapta ajungem la superba fereastra a Surii. Alta data de aici am urcat pana sus, acum ne multumim cu cateva poze!
Pe drumul cunoscut de ieri, urcam spre varf cu alte pauze pentru a admira niste urechi stancoase ascunse in dreapta (in sensul de urcare) grohotisului si placilor amintite mai sus.
Ne aducem aminte de salbatica zona a varfului Vanturarita unde am balaurit o singura data prin jnepenii imensi care ascundeau marcajele complet (un PR demarcat).Urcam pana pe varf unde de data aceasta masivele nu se mai ridica deasupra paturii albe. Vedem coada Postavarului (Muchia Cheii) pe care sper sa merg vreodata integral (caci partial am fost acum ceva ani la un concurs din FRTS) si identificam muchia ce coboara spre valea Pietrei Mici. In coborare vedem niste ciuperci-babe ce ies din padure si tare suntem curiosi daca acestea au vreun nume!
Recunosc traseul dintr-o tura anterioara si coboram pe muchia din dreapta pana ce intram in padure. Trecem de un scurt pasaj impadurit si iesim intr-o poiana in mijlocul careia gasim un drob de sare pe un mare butuc. "Pentru animale", ne gandim noi! Facem o mica pauza si apoi pornim in stanga pe culoarul de padure. La un moment dat ar fi trebuit sa facem dreapta (ca sa repet un traseu mai vechi), dar cum nu am gasit intrarea respectiva, continuam pe firul vaii.
De cateva ori suntem nevoiti sa ne furisam pe sub copaci pravaliti sau sa iesim din fir datorita unor saritori de 15-20 de metri. Tinem potecile ciobanesti pe dreapta vaii pana simtim ca acestea incep sa urce cam prea mult spre muchie. Pana acum curbele de nivel ne-au tinut destul de aproape de vale prin padurea de foioase. Andreea imi spune la un moment dat sa coboram pe un valcel spre vale. Ii spun ca mai merg putin si cobor pe urmatorul fir vizibil pana la apa. Asa si fac/facem si coboram pe o panta inierbata pe vreo 40 de metri diferenta de nivel pana la cursul de apa care acum este foarte bine conturat. Nu suntem asa de convinsi ca am iesit undeva la vreo poteca marcata! Stiu insa ca orice fir de apa coboara pe partea asta spre Tamina si apoi spre Prahova si sigur ajungem jos la calea ferata. La apa ne oprim un pic sa ne racorim cu seva rece a muntilor.
Mai coboram inca zece minute si iesim la un capat de drum forestier. Eh, acum inseamna ca am iesit din lumea feerica a muntelui in lumea expansiva a oamenilor. Ce sa facem, suntem si noi parti din specia asta si trebuie sa ne readaptam la conditia noastra! Coboram pe forestier si in 5 minute iesim la liman: suntem in drumul de Tamina (BA). Ne intalnim cu trei fete care mancau ceva de pranz (ca doar e ora 13.00) si memorez in aparatul foto casuta simpatica din lemn ce se ascunde sub un perete de stanca. Coboram cand pe drumul forestier, cand pe marcaj (mai scurteaza serpentinele) pana la canionul Tamina.
Andreea nu isi aduce aminte sa fi fost prin canion si atunci hotaram sa facem o mica escala sa urcam canionul. Coboram pe sub peretele de conglomerat din dreapta canionului si asteptam sa iasa un grup din canion. Auzisem ceva galagie intre peretii apropiati si nu vroiam sa fim partasi la aceasta violare a linistii naturii."Daca n-ar tipa astia si n-am avea marcaje, ar fi o salbaticie perfecta!"
Urcam jumatate din canion si avem de trecut un pas prin apa. Eu urc fara grija cu bocancii de iarna si o ajut si pe Andreea sa urce (mai cu grija sa nu ude prea mult bocancii de 3 anotimpuri). O las pe ea sa finalizeze canionul pe scari si ii fac o poza in capatul de sus.
Revenim la marcajul turistic si la panoul ce anunta fenomenul natural al fisurii dintre stanci (13.45) si pornim in jos in graba pe marcaj. Recunosc ca abia am lasat-o pe Andreea sa respire si am cam alergat-o pana la DN1. Abia am putut sa vedem cateva peisaje spre coamele nordice ale Bucegilor si spre niste neplacute defrisari (unde nu taie astia ???). La 14.15 ajungem la drumul national si ne uitam un pic pe harta. Timisul de Sus pare sa fie cea mai apropiata gara. Asa ca facem stanga pe sosea si bagam un mars destul de rapid spre localitate. Intram in 7 minute in Timisul de Sus si nu ne oprim banuind ca gara este undeva mai sus (mai aproape de Predeal). La un moment dat intrebam un localnic unde e gara si ne spune ca ar trebui sa ne intoarcem (???). In fine ne intoarcem pana in prima statie de masina si ne incercam norocul la autostop (mai aveam 30 de minute pana la personal in Predeal). Avem noroc si ne ia un baiat cu masina si astfel in 10 minute ajungem in gara in Predeal (14.40). Avem timp sa ne luam bilete la personal si sa mai si asteptam trenul. Asa ca mai mancam ceva in gara si ma bate pe umar un coleg de serviciu care fusese cu un grup mai mare intr-o tura de educatie montana la Diham. N-am reusit sa mai vorbim in tren si ne-am continuat discutia abia luni dimineata la serviciu. Personalul a plecat la 15.12 din Predeal si a ajuns cam pe la ora 19.30 in Bucuresti (cu intarzierile de rigoare).Noi ne-am bucurat pe drum de multe amintiri, de pozele facute in aceste doua zile, de peisajele salbatice si de neuitat si de promisiunile facute pentru alte trasee nemarcate prin prin Piatra Mare - necunoscuta de langa noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu