Din dor de craiasa 03.07.2010

Din dor de craiasa 03-04.07.2010

Abia asteptam sa dau cu nasul de frumusetile Craiesei incantatoare. Vineri seara pornim din Bucuresti cam in jurul orei 19.00 pe drumul clasic spre Plaiul Foii. Tura aceasta face parte din tabara de "catarare" a CAR Cluj Universitar si nu stiam exact cat voi reusi sa stau datorita unor conditii dificile de acasa (probleme de sanatate). Chiar daca Dana mi-a spus ca pot sta cat vreau si cat se poate, duminica dupa-amiaza ne-am intors amandoi acasa.
Asadar pe la ora 23.00 ajungem la Plaiul Foii si luam legatura cu Dinu Mititeanu, organizatorul taberei, pentru a ne alatura taberei de corturi. Cam in jurul orei 0.00 am intins corturile si ne-am retras la somn. Planul pe zile era in principiu stabilit cu posibilitati de schimbare in functie de capriciile vremii (intoarcerea unora dintre noi duminica si a intregii tabere mai devreme decat prevazut datorita ploilor "rau-voitoare").

Sambata dimineata ne trezim in jurul orei 6.00 si ajungem la bariera de pe valea Spirlei la ora 6.50 pentru intalnirea cu o alta parte a grupului. Cu grupul reintregit pornim pe drumuri nemarcate si stiute de domnul Dinu cu precizie matematica spre abrupturile Craiesei. Urcam plini de voie buna (rasfirati pe vreo 10 minute distanta de mers) prin padure pana iesim la primele saritori. Aici le evitam prin dreapta prin padurea deasa si in curand iesim la "golul alpin". Facem o pauza de odihna si de masa mai mare, pauza in care majoritatea suntem absorbiti de cunostintele domnului Dinu (dupa 45 de ani de strabatut prin ascunzisurile Craiesei, Dinu se simte aici ca acasa).
In urma domnului Dinu, incepem sa urcam peste saritori spre Braul de mijloc. Deoarece majoritatea eram pe aici pentru prima data (eu cu Dana mai fusesem o data), avem grija mare la fiecare pas ridicand mereu privirile spre peretii din fata noastra.
Ultimii brazi si un horn aparent vertical ne ajuta sa gasim branele nemarcate care ne vor conduce la Braul de Mijloc.



Poteca tot urca si la ora 12.00 iesim deasupra capatului de sus al canionului Anghelide. Aici ne relaxam putin cu cateva glume si urcam grohotisul cu iarba care ne scoate in Braul de Mijloc.

De aici braul este aparent clar si nu pare sa ne dea probleme de orientare. Pornim in dreapta spre Lanturi dupa o pauza de suflet la 50 de metri dupa intrarea in brau. Furnicutele (adica noi) continua sa urce pe poteca din ce in ce mai slab evidentiata. Ajungem la saritoarea pe care data trecuta am depasit-o fara probleme si pe care Dana o credea imposibila. Dinu ne-a recomandat sa urcam pe varianta mai simpla pe stanga. Varianta din dreapta are prize mai mici bune pentru cei obisnuiti mai mult cu catararea. Acum cu siguranta mea in spate, Dana a urcat cu usurinta saritoarea.
Dupa saritoare urmam braul si in scurt timp poteca se pierde prin grohotisuri si suntem nevoiti sa urmam pasii domnului Dinu. Urcam pe primul valcel si prin urcusuri si coborasuri repetate zarim banda rosie de pe traseul "La lanturi" (14.30).





Planul initial al domnului Dinu era sa continuam pe Braul de Mijloc pana la Poiana Inchisa si sa coboram pe acolo in traseul marcat dintre seile Tamasel si Funduri. Vazand ca ne miscam destul de incet, a scurtat planul cu coborare prin Umerii Pietrei Craiului fiindca norii de pe cer si prgnozele anuntau ploaie dupa ora 14.00. Coboram un pic pe BR si iesim curand din poteca urmand pasii ghidului Dinu. Practic aici poteca nu exista si doar cunoasterea detaliata a zonei ne-a dus pe drumul bun. Am ratat braul marcat prin momai si undeva sub el am iesit intre Umarul de Sus si cel de mijloc.



Cateva capre negre ne-au supravegheat din toate partile cu discretia lor cunoscuta.

La 17.30 am inceput sa coboram pe Hornul Scurt si apoi pe cel Lung din Umerii Pietrei Craiului. Ploaia si lipsa de experienta a unora (inclusiv a mea) ne-au incetinit extrem de mult. Necunoasterea unor anumite tehnici de descatarare si teama de alunecare ne-au facut sa coboram mai incet si cu mai multa nesiguranta (5 am ramas mai in urma si restul au reusit sa coboare mai repede sub indrumarea lui Dinu). Cu un spirit de responsabilitate si de sacrificiu extrem de mare, Dinu a facut cateva ture intre grupurile din horn (cred ca doar el cunoastea traseul exact) si, ajutat de experimentatii colegi Serghei si Cristi si de zecile de metri de cordelina folosite pentru trecerea peste saritori, a reusit sa ne scoata pe lumina la poteca marcata (21.30). Chiar daca parea foarte autoritar si aprig, Dinu stia ca exista riscul sa ne prinda noaptea pe acolo si nu era tocmai placut pentru noi, neexperimentatii. Le multumesc celor mentionati pentru prietenia imensa de care au dat dovada. Inaintea noastra Monica si Dragos au ratat braul marcat care ducea la Spirlea si au pornit spre Tamasel. Printr-o vointa de fier dupa mai mult de 20 de ore de mers, s-au intors la traseu si au revenit pe drumul cel bun. Limbile de zapada ramase inca pe poteca au fost niste indicatori pentru corectitudinea traseului. Eu cu Dana, Irina si Laviniu am ajuns la corturi undeva dupa ora 00.30 (dupa o pauza de alimentare cu apa la izvorul de sub Spirlea) si Monica cu Dragos au ajuns undeva pe la ora 4.00 cu cei care plecasera i nrecuperarea lor. Abia atunci domnul Dinu a putut sa adoarma linistit ca au ajuns toti in tabara.

Duminica a fost o zi de relaxare dupa tura lunga de sambata si ploaia ne-a facut pe o parte din noi sa plecam spre casa. Mustrarile si lectiile de rigoare au fost primite cu corectitudine. In tabara au mai venit cativa colegi de club care au continuat traseele de catarare in zilele urmatoare pana cand ploaia neprielnica i-a facut sa renunte la a doua parte a taberei de catarare din Bucegi si sa se intoarca in Cluj.

Eu cu Dana am plecat din tabara pe la 15.00 si cu ceva cozi pe DN1, am reusit cam pe la ora 19.00 sa ajungem acasa.

Cu multumiri pentru ajutorul colegial oferit gratuit de adevaratii prieteni de munte, sper sa ne revedem cat mai curand pe creste!