Ghighiu, Râfov, Goga 23.10.2021

De mănăstirea Ghighiu știu de foarte mulți ani și niciodată nu am reușit să ajung. Este extrem de accesibilă și trecusem de câteva ori pe lângă ea. Mai precis o puteți găsi pe centura de vest a Ploieștiului!

Redau câteva rânduri din istoricul mănăstirii: ”Sfânta mănăstire Ghighiu cu hramul Izvorul Tămăduirii s-a ridicat în anul 1817, pe terenul donat de Măriuța Râfoveanca monahului Agapie care căuta un loc pentru consturirea unui schit. [...] Cele mai vechi mărturii despre acest locaș datează de la sfârșitul sec. XVI când e menționată existența vechii mănăstiri a logofătului Coresi și a soției sale, jupânița Slăvița.”

Vă dați seama ușor că fiind atât de accesibilă, s-au făcut multe parcări și este aglomerație cam în orice moment al zilei. Mai ales astăzi când nu știu ce sărbătoare este! (n.a. acum când scriu aflu că este vorba de sf. Iacob, frate/văr cu Iisus - informația se poate verifica ușor pe internet, și eu doar am preluat-o pentru voi) Așa că mă strecor pentru câteva poze prin aglomerația din curte și sper să pot vedea interiorul bisericii cu altă ocazie.

Abia ce am plecat de acasă și nu m-aș întoarce așa de repede. Deschid Google Maps și la un mic zoom văd următorul meu obiectiv. Așa că hai într-acolo! Fac dreapta pe primul drum care iese din centură, trec pe sub A3 și apoi la stânga intru în satul Râfov. Pe prima stradă fac iarăși dreapta și ajung la poarta unui teren privat. Parchez, dau să intru și sunt strigat: ”E privat, nu e voie!” Fac semn că vreau doar câteva poze și mi se repetă: Nu e voie, nu e voie! Găsesc un loc prin gardul viu pentru o poză spre...

... conacul Costache Cantacuzino! De aici aflăm câteva cuvinte: ”Conacul Costache Cantacuzino din Râfov este construit la sfârșitul secolului al XVII-lea de boierii Râfoveni, ce dau și numele localității, și ajunge în proprietatea familiei Cantacuzino prin căsătoria Ruxandrei Râfoveanu cu Costache Cantacuzino”. Mai multe puteți citi voi! 

Fără să citesc nimic pe linkul de mai sus, curiozitatea mă duce spre bisericuța în semi-degradare de pe partea cealaltă a drumului. Intru în curte cu ochii spre biserică și spre clopotniță și văd ușa deschisă. Se pare că sunt norocos! După ce citesc rapid istoricul bisericii (pe care îl vedeți mai jos) din care aflăm anul construcției: 1742!!! În interior am bucuria să văd că biserica este folosită și chiar este botezul unei fete din comunitatea destul de sărăcăcioasă. Scâncetul copilei umple spațiul dintre zidurile uitate de vreme... Alte trei fete se uită un pic ciudat la mine (e drept că nu arăt a fi din familia lor!), stau puțin în liniște și ies înainte să termine ei mica slujbă a botezului. Mai fac ceva poze înainte de a mă întoarce la mașină pentru a-mi găsi drumul spre casă.

Google Maps mă duce peste A3 spre satul Goga. Aici observ turla unei biserici și anul 1776 scris pe ea. Trag imediat în fața turlei și după două poze la monumentul eroilor alăturat intru în curtea unde este o biserică nouă. A fost construită în 1934-1939 și finalizată în 1966 pe ruinele a două vechi biserici. Prima a fost construită în 1776 când râfovenii s-au mutat în urma unei molime. La 1866 s-a refăcut biserica pe ruinele primei bisericuțe de către bucureștenii Neagu Apostolescu și soția sa Elena. Cert este că, dincolo de aceste câteva date istorice, biserica și curtea sunt pline de culoare. Vedeți în pozele de mai jos!

Mai departe în Cătunu fac stânga, admir culorile toamnei (pentru care de fapt plecasem - obsesia lunii octombrie :D!), trec șoseaua de centură și intru în oraș.

Cumva trec de cartierul unde este geamia centrală din Ploiești (s-o putea vizita?) și ajung pe strada Democrației. Văd un turn medieval pe stânga și citesc că este turnul bisericii luterane construite în 1938. Cumva cam trimite la bisericile din Ardeal... E interesant de aflat dacă are vreo legătură cu încartiruirile germanilor din periaoda interbelică!... (n.a. la o simplă căutare am găsit că biserica a fost construită în 1938-1942, aproape la un secol de la constituirea comunității evanghelice luterane de confesiune augustană, 1843)