Creasta Făgărașilor de la vest la est 27.08-02.09.2020
Creasta Făgărașilor este un veritabil test de anduranță pentru orice montagnard/montaniard/om de munte! Pe vremea când se organizau competiții între cluburile de alpinism din țară, creasta Făgărașilor făcea parte din probele necesare pentru a putea obține diverse categorii în alpinism (parcurgere de vară și mai ales cea de iarnă). De cele mai multe ori era parte din parcurgerea Carpaților Meridionali de la un capăt la altul. Bunul prieten Dinu Mititeanu (găsiți în dreapta blogului un link către site-ul său - enciclopedie în domeniu) vă poate spune multe despre acele vremuri... și despre cele de acum, e un veteran activ întru Munte! Și acum creasta Făgărașilor este un test pentru oricine tinde la titlul de ”om de munte”...
Tot de la d-l Dinu am preluat și termenul Făgărași la plural. Peste tot se găsește termenul la singular și logica pluralului este următoarea: lanțul de munți ce se desfășoară între valea Oltului și șaua Tămașului (legătura cu Piatra Craiului) este făcut din MAI MULȚI munți! Nu este un singur munte/masiv cum de exemplu este Parângul, Ceahlău sau Ciucaș! Dacă vă gândiți un pic Bucegii, Călimanii, Apusenii sunt formați din mai mulți munți și de aceea e folosit pluralul! La fel și aici, din bătrâni, se cunosc mai mulți munți și ar fi logic să se folosească pluralul. Și, în plus, Făgăraș este un oraș. Cel mult s-ar putea adapta la expresia ”munții Făgărașului”. Dar nu e musai o regulă, fiecare poate gândi și se poate exprima cum consideră :)!
Încă un paragraf din introducere și apoi pornim la drum!
Eu am crescut parțial cu povești pentru copii, parțial cu povești din Făgărași sau din alți munți. Denumiri ca Strunga Dracului, Acele Cleopatrei, Urechile de Iepure, Custura Sărății, Fereastra Sâmbetei, cetatea Ciortei, lacul Avrig, lacul Bâlea, Călțun și Lespezi și multe altele mi-au rămas din povestirile tatălui meu. Îmi plăcea să îl ascult când povestea aventurile lui din cele patru parcurgeri ale crestei Făgărașilor. Căci e parcurgere, nu traversare (faceți paralela cu traversarea sau parcurgerea unei străzi). Și de fiecare dată a fost de la vest la est, ultima dată în 1979 în luna de miere! Tata îmi spunea că, în materie de munte, cât a fost el în munți, cea mai importantă carte este ”biblia” ”Munții Făgărașului” de V. Bălăceanu, M. Cicotti și Emilian Cristea. Pe marginile paginilor am scrieri ale tatălui meu cu descrieri ale traseelor nemarcate pe care le-a parcurs și care nu apar descrise în text! Eu am parcurs prima dată creasta Făgărașilor în 2005 (abia terminasem anii de studenție - prima facultate) din șaua Surului până la Rudărita și acum, pe parcurs, voi avea multe momente când voi fi adâncit în amintirile de atunci și multe momente în care îmi voi înnoi amintirile!
Să pornim dară la drum! Tura a fost concepută de colegii Ovidiu Motioc și Geta Oltean în cadrul Clubului Alpin Român, filiala Cluj. Citez de pe blogul clubului pe care vă invit să îl citiți și vă încurajez să veniți cu noi pe munte în diverse activități.
”Am înviat un obicei mai vechi în club generat de către Dl Dinu Mititeanu privind turele pentru mai mult de patru zile prin Munții Fagaraș. Aceste ture vin ca o recompensă pentru montaniarzii din CAR care au un sezon montan regulat, iar starea fizică generală îi ajută sa se bucure din plin de masivul montan “Rege al Carpaților românești”. Priveliști superbe, creste ascuțite cu muchii înguste care te provoacă, peste 100 km lungime totală de gol alpin, diferențe de nivel mari, opt vârfuri de peste 2.500 m, circuri glaciare, lacuri glaciare alpine situate la mare altitudine sunt o serie de caracteristici care duce renumele acestor munți numiți pe bună dreptate Alpii Transilvaniei.
---
La start ne-am regăsit 16 înscriși dintre care 13 am fost integraliști iar 3 au avut un program mai scurt limitat de zilele libere din weekend. Coordonarea și logistica a fost asigurată de Ovidiu Motioc cu un plus la lecția de geografie din partea Getei Oltean și aportul important în materie de cunoștințe montane din partea lui Cezar Partheniu și Mihai Moruț aflat în echipa salvamont Bihor.”
Linkul la care puteți citi toată descrierea este https://www.carclujuniv.org/2020/09/creasta-fagarasului-de-la-vest-la-est.html .
Din descrierea oficială (cea de mai sus) preiau ceva informații și le veți vedea integrate în formatul personal. Așadar începem cu...
Colegii de tură (în ordinea înscrierii în tabelul de participare): Ovidiu Motioc, Geta Oltean, Oana Agache, Tudor Pop, Ion Lisnic, Dragoș David, Nandor Penzes, Cezar Partheniu, Raluca Titieni, Andor Szabados, Mirel Bene, Cătălin Chereji, Laurențiu Stoica, Mihai Moruț, Alexandru Muică și Roxana Muică.
Ziua 1 - joi, 27 august 2020
”Organizarea și transportul a fost flexibil cu mașinile proprii, am lăsat la sosirea din tură mașinile care mai apoi au pornit spre destinațiile alese de participanți. O observație importantă este faptul că accesul la Cantonul Rudărița este permis doar cu aviz din partea Regiei Publice Locale a Pădurilor "PIATRA CRAIULUI" R.A.”
Eu am fost singurul care a venit într-un mod diferit față de ceilalți (cei mai mulți, dacă nu chiar toți, au venit din zona Clujului). Eu am venit cu trenul până în Podu Olt (aproximativ 15.10) și de aici urmează să mă îndrept spre mănăstirea Turnu Roșu. Cu Google Maps este foarte ușor de dibuit traseul. Înainte de a porni la drum îmi setez ținta și pornesc la drum. Mai întâi pe asfalt de la gară la dreapta și peste vreo sută de metri fac stânga pe drumul asfaltat care mă trece Oltul. Chiar pot spune că am pornit pe creasta Făgărașilor de la Olt (de după Olt), cum șade bine unei parcurgeri integrale. Fac o mică paranteză: marcajul de creastă BR pornește dintre halta Valea Mărului și Lazaret de pe Olt. De aici, (din Turnu Roșu) pornește marcajul CR care va intra în BR în șaua Corbului, între Chica Pietrelor și Chica Lacului. Se poate considera parcurgerea crestei Făgărașilor din oricare din aceste două puncte!
Cu câteva poze făcute din tren (pentru o prietenă care umblă cu gândul alături de mine!) trec Oltul și intru în localitatea Turnu Roșu. Sunt un pic înaintea unui cuplu (fie tată și fiu, fie doi prieteni buni) care, după echipament, au ideea de a face același lucru ca și noi. Intru în localitate, întreb un localnic de drumul cel mai direct spre mănăstire și îi iau telefonul să îl anunț dacă mai e smârdar sus pe munte (cam prin șaua Corbului era el interesat). Nu va fi și ca urmare nici nu îl voi suna (cum convenisem). Apare Ovidiu din spate cu mașina și mă va lua pe drumul lung spre mănăstire. Chiar la mașină vom vorbi cu un grup de patru tineri care vor să parcurgă creasta mai rapid decât noi. Ne vor găsi la locul de campare! Au cu ei un cort foarte ușor care, spun ei, e foarte rezistent la vânt! Ei știu mai bine!
La locul de campare (amonte circa 300 de metri de mănăstire, un loc fain care poate găzdui lejer cel puțin 20 de corturi cu un izvor chiar lângă noi, la circa 20 m de corturi) vin aproape toți colegii de tură, mai puțin Raluca, Alexandru și Roxana cu care ne vom întâlni în șaua dinainte de vârful Șerbota (la fix că tot voiam să avem aici o ședință tehnică). Detalii despre asta la momentul respectiv! După ce vin toate mașinile, colegii vor duce mașinile la Rudărita și se vor întoarce cu Ovidiu aici, la Turnu Roșu. El își va recupera mașina la finalul turei (excepție fiind Nandor care are mașina la Rudărita și va pleca de acolo spre Brașov). Mai povestim și ne retragem la somn fiindcă de mâine începe adevărata parcurgere a crestei Făgărașilor.
Ziua 2 - vineri, 28 august 2020
Tura a fost gândită în 6 etape, cu mers constant și cu ceva mici ieșiri din marcajul de creastă BR: vârfurile de 2500 de metri Lespezi și Cornul Călțunului, o coborâre la tunelul de la Bâlea, spre sud, pentru masă și căldarea superioară a văii Leaotei numită Hârtoapele plus câteva vârfuri care nu sunt pe marcajul de creastă! Se poate parcurge și mai repede, cum vor încerca în 24 de ore alergătorii care vor trece pe lângă noi în dimineața de la lacul Avrig!
Etapa 1: Mănăstirea Turnu Roșu – Lacul Avrig
Cum se face în turele CAR, de seara știm ora la care plecăm: 8:00! Se precizează ora de plecare, nu ora de trezire fiindcă fiecare are tabieturile matinale personale și știe cât îi ia să fie gata de drum :)! La ora fixă avem rucsacii cântăriți (Oana are un cântar special, îl vom lăsa la mașină, cel mai greu rucsac e al meu, 21 de kilograme!) și pornim la drum. Colegii noștri de campare porniseră ceva mai devreme și mai treecuseră 2-3 grupuri pe lângă noi. Fiecare cu ritmul stabilit!
Urcăm pe drum câteva sute de metri și la 8.35 avem o săgeată indicatoare marcaj CR spre Suru, 5 ore. Traversăm apa de pe valea Caselor și începem urcarea pe o potecă faină, destul de abruptă până în Culmea Pietricelei, circa 1100 metri altitudine. Aici este o poiană faină cu masă și două bănci. Facem pauză de regrupare cu priviri spre vest, spre munții Căpățânii și Lotrului. Prima lecție de geografie și recunoaștere a munților de la vest de Olt! Am în minte traseele de anul trecut din Lotru, dintre pasul Tărtărău și valea Oltului...
Facem stânga și, după glume (Care ți-ai lăsat pe aici hainele? - sunt niște geci agățate în copaci!) urcăm în continuu pe culmea Pietricelei cam până la 10.45 când ieșim în golul alpin (circa 1400 de metri altitudine). Încă puțin de urcat prin golul alpin (care ne va însoți până aproape de șaua Comisu!) și suntem în Șaua Corbului (11.00) unde întâlnim marcajul BR, între Chica Pietrelor (1606m) și Chica Lacului (1649m). De aici vom avea marcaj BR continuu până după Curmătura Lerescului (zonă cu defrișări, deja anticipez prea mult!)
Trecem pe sub vârful Chica Lacului și în urcare întâlnim niște stânci care îmi aduc aminte de zona vârfului Cristești din Lotrului și o turmă cu doi ciobani și câțiva câini. Cel mai mic e și cel mai lătrător și nu are intenții de capsare. Îl vedeți într-o poză mai jos :)! Facem prima pauză deasupra izvoarelor de sub Chica Fedeleșului. Ovidiu s-a informat despre toate sursele de apă de pe traseu și ne vom opri unde este nevoie! Aici 2-3 colegi coboară să alimenteze cu apă și noi îi vom aștepta pe rucsaci, mâncând ceva batoane sau fructe uscate energizante!
Mai departe cine vrea poate urca pe primul vârf opțional: Tătaru (1890m). Eu nu urc chiar până pe vârf (prefer curba de nivel fiindcă știu că avem drum lung în față) și ne regrupăm pe panta ce coboară în curmătura La Apa Cumpănită. Găsim și confirmăm izvorul (sunt mai multe surse de apă și considerăm izvorul ca fiind punctul amenajat cel mai de sus). Aici găsim o cruce ridicată în 2019 de Asociația națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” pentru eroii căzuți pe aceste locuri în toamna lui 1916! Urcăm printre alte pietre interesante și vom face un mic popas pe Sturii Vâlcului, înainte de a ajunge la intersecția cu marcajul TA care vine de la cabana Suru pe la Monumentul Salvamontiștilor. Intersecția are pentru mine o semnificație personală. Până aici totul a fost nou pentru mine. În 2005 (la parcurgerea anterioară a crestei Făgărașilor) colegii mei de atunci au urcat pe la Turnu Roșu și eu am urcat pe la Suru (nu mai știu din ce motiv a trebuit să mai întârzii o zi față de ei!). Aici este și locul în care, înainte de a face 7 ani, tata m-a adus și m-a pus să sărut marcajul BR de pe creasta Făgărașilor. A avut intenția și va rămâne pentru mine un loc și un marcaj important de urmat în viață!
De aici vedem vârful Suru și deocamdată mai avem de trecut peste vârful Cocorâciu. Tot voi povesti în față (cu Geta parcă!) și vom aștepta la umbra unor pietre restul trupei. În așteptare vor trece pe deasupra noastră niște cai și se vor îndrepta în sus, spre vârful Tătaru, de unde vin colegii noștri. Sunt cai liberi, abia toamna vin să îi ia la vale. În 2010 am mai întâlnit, în tura ”Făgărașii mai altfel”, cai semi-sălbăticiți în șaua aflată la vest de vârful Dara, între munții Dara și Mușetescu!
Coborâm în Curmătura Surului (2113m) și mai departe colegii aleg să urce pe vârfurile Suru (2283m) și Capul Surului (2274m). Eu cu Geta mergem mai în spate și vom urma poteca marcată pe sub vârf. Regrupăm în Curmătura Roșiilor (2185m) și urcăm încet pe sub Budislavu. Deja avem în față cetatea Ciortei pe care colegii își aduc aminte că au fost în prima ediție a ”Făgărașilor mai altfel”. Este un vis al meu pe care nu am reușit încă să mi-l îndeplinesc. Poate la anul când avem în plan să reluăm ”Făgărașii mai altfel” organizați de d-l Dinu... Văd că au urcat colegii pe Budislavu și merg la ei pe platoul vârfului (2343m) unde facem o scurtă pauză de relaxare. Doar Geta nu a mai venit cu noi și va continua pe BR spre Portița Avrigului (2172m) și mai departe spre lacul Avrig (circa 2000 de metri altitudine, circa ora 18:00). Aici avem stabilit locul de înnoptare. Fiecare își stabilește locul de cort și, înainte de întunecare, vedem o nevăstuică ce aleargă curioasă printre pietre. E unul din puținele animale sălbatice pe care le întâlnim în această tură!
Vor mai fi două cupluri, unul cu cortul ceva mai sus de noi și altul pe partea sud-estică a lacului!
Ziua 3 - sâmbătă, 29 august 2020
Etapa 2: Lacul Avrig – Lacul Călțun
Stabilisem de cu seară să pornim la drum la ora 8:00. Așa că fiecare se trezește înainte cu cât timp știe că are nevoie ca să fie gata, mâncăm de dimineață, care are nevoie merge să își umple rezerva de apă de la izvor (de la lac circa cinci minute pe o potecă vizibilă spre sud), ne zvântăm corturile și facem bagajele și suntem gata de drum. În timp ce ne facem bagajele, trec pe deasupra noastră un grup de alergători și ne salută din mers. Am auzit că vor să parcurgă toată creasta în 24 de ore. Baftă lor! Pare imposibil fiind așa târziu doar aici! Mai încolo voi avea o surpriză de la ei!
Așadar la 8.00 fix pornesc pe potecă chiar dacă nu sunt toți colegii gata. E bine ca cineva să fie motorul și apoi se urnește tot grupul!
Pas cu pas urcăm spre Curmătura de Vest a Gârbovei și zona e un bun antrenament/încălzire pentru tot ce vom avea astăzi. Să dau detalii? Neah, să mergem pas cu pas... Până sus în linia crestei ne trece tot frigul intrat în oase de la vântul care se pornise la lac și aici, în momentul de regrupare, admirăm cetatea Ciortei cu prelungirea Boia-Mâzgavu spre sud. Încă nu am apucat să ajung prin zonă. Parte din colegi au fost, poate mergem la anu'... Trecem ușor, în urcare, pe sub vârful Gârbova, foarte proeminent dacă e văzut de jos, de la lac, și urcăm pe vârful Scara. E solicitant puțin fiindcă toți avem ceva greutate în spate și la 9.10 sunt primul pe vârf (2308m). Înainte de Scara era un punct în care puteau să vină colegii noștri Alexandru, Roxana și Raluca. Prin whatsapp ne-au anunțat că urcă spre șaua sub care este refugiul Scara. Așadar coborâm într-acolo și facem regrupare (după ce trecem de vârfurile Scărișoara (2261m) și Puha (2176m)). Fiind ceva mai înainte decât alții din grup, cobor pe lângă scheletul noului refugiu (distrus de vânt) și intru în el. Mă bucură că e revopsit și curățat de cei de la AMC și îmi aduc aminte că aici ne-am oprit în 2005. Ce amintiri din ”epoca de piatră” :)... Ajung toți colegii și vedem că vine cineva de sus, de pe Musceaua Scării/Mâzgavu de creastă. Aleargă spre noi... Colegii o identifică pe Raluca, îi facem semn să se oprească și vom urca noi spre ea/ei. Sus, sub ultimele stânci dinainte de vârf, facem cunoștință și vom începe să povestim ceva mai mult la coborâre de pe Mâzgavu de creastă (Oana cu Raluca pe subiecte profesionale comune) și în șaua dinainte de Șerbota. Intuitiv e nevoie de pauză și o prezentare a zonei pe care urmează să o traversăm ;).
Să nu uit de surpriza pe care mi-au făcut-o maratoniștii! Sub Scărișoara este un izvor la care ne oprim pentru câteva guri de apă rece. Lângă izvor e pungă neagră de gunoi. Credeam că e gunoi și l-am luat să îl pun în rucsac și de fapt este... o trusă medicală cu cele minim necesare. Mă bucură tare că le-am găsit și cumva regret că le-au pierdut. Dar nu avem nici o șansă să îi ajungem din urmă :) :(
Ovidiu prezintă detalii tehnice legate de următoarea zonă (asigurare, prize, bețele legate pe rucsac etc), Mihai face completările de rigoare din punctul de vedere al unui salvamontist, ne alimentăm cu energie (cine are nevoie) și pornim susținut în urcare până pe vârful Șerbota (2331m). Aici mai repetăm o dată regulile și facem o lecție de geografie (est-vest creastă, nord Muchia Șerbotei pe care eu nu am simțit să urc în primăvară, traseul de ocolire a Custurii, vârfurile de după Custură până la Cornul Călțunului și Lespezi) și pornim la drum pe BR pe Custura Sărății. Eu rămân ultimul asigurând colegii că nu am nevoie de ajutor. Dacă e nevoie, spun! Coborâm încet și cu atenție, fiecare pasaj îmi trezește amintiri... Pe unele le-am uitat, pe altele nu le poți uita... Uitasem de exemplu de două hornuri pe care cobori spre punctul de jos al Custurii, unul din ele fiind ușor blocant pentru unii care trebuie să dea rucsacii jos și apoi să îi recupereze prin colegi. Țineam minte de trecerile pe partea sudică și apoi nordică a crestei... Nu mai țineam minte de o altă coborâre abruptă după trecerea spre nord... Aici ne întâlnim cu două tipe, mamă și fiică care urcau cu elan în Parcurgerea Meridionalilor (au plan de a ajunge la Herculane într-un timp destul de scurt). După o coborâre expusă urmează placa cu ”scări de lanț” pe care am tot văzut-o în poze și care nu exista în 2005 (nu existau lanțurile!)... Trecem apoi pe creastă și ușor pe partea sudică și urcăm ultimul horn care marchează ieșirea din Custură. Mai avem puțin și facem o parțială regrupare sub vârful Sărății (2384m) înainte de a ajunge în Șaua Cleopatrei. Pe aici e foarte multă lume care a urcat de la cabană și acum se întoarce de pe vârf. Unii chiar cu echipament mai nepotrivit ne întreabă cum e pe Custură. Vor să facă circuit pe Șerbota și apoi coborâre pe Piciorul Șerbotei la cabană. Îi avertizăm de zonele dificile și ne continuăm fiecare drumul!
Aproximativ la ora 20.00 suntem la lac, fiecare își pune cortul unde crede de cuviință (trei corturi spre Portiță, restul lângă zona fostului refugiu), mai povestim la un pahar de energie, colegii au ceva pățanii cu strânsul apei de pe peretele Lespezilor (e secat izvorul pe care îl știam în potecă, sub Creasta Crenelată) și ne retragem la somn. Și de aici am multe amintiri și nu are rost să le înșir aici. Doar mă cuprinde o tristețe când văd doar platforma vechiului refugiu... Aici vă dau un link către povestirea de acum 15 ani (ce vremuri!):
http://salvamont.org/main/liste/index_ro_t_a-rt-fagaras-918-septembrie-2005_id_27027.html. Bun! Somn că avem o zi lungă și mâine. Planul e să ajungem la Podragu!
Ziua 4 - duminică 30 august 2020
Etapa 3: Lacul Călțun – Lacul Buda
Citez din textul de pe blogul clubului: ”Eram în elementul nostru, vremea excelentă, vizibilitate perfectă, nu doar ca observam în detaliu Făgărașii, aveam vederi și asupra altor grupări montane din vecinatate.”
Fiindcă ne așteaptă o zi lungă hotărâm ca plecarea să fie la ora 7:00. E un motiv bun să mă trezesc pe la 6.00 și să urmăresc răsăritul în timp ce aranjez toate de dimineață pentru drum. Alexandru și Roxana (cortul vecin) anunțaseră de aseară că ei vor coborî la Bâlea și că nu se grăbesc să meargă cu noi. Așadar de azi vom fi mai puțini :). Colegii sunt gata la ora fixată și Ovidiu îmi face semn să vin după ei. Mai am ceva de strâns și în plus vreau să văd și răsăritul (7:00 fără câteva minute). Îi ajung eu din urmă. Cu Mihai (nici el nu se grăbește fiindcă știm amândoi că vom recupera din distanță) plecăm printre ultimii din zona lacului și la 7.20 suntem lângă refugiul nou. O privire în interior și un moment de reculegere la momâia-monument ridicată pentru Zsolt Török, dispărut anul trecut în urma unui accident în Creasta Fierăstrăului, în timpul unui antrenament solitar. Spun cu voce tare: ”Pentru unii sunt simple cruci, noi am trăit cu ei!”. Cu gânduri trimise în eter pornim la drum după colegii care deja începuseră să urce pe Lăițel. Mihai urmează linia crestei pe un fragment expus, eu mă întorc la poteca marcată în timp ce mă ajung alți colegi și Dragoș va fi undeva la mijloc, între noi. Înainte de urcarea pe Lăițel ne regrupăm și urcăm susținut până în vârful de 2391m unde ne așteaptă colegii.
Eu mă știu mai încet la coborâre și pornesc ușor înainte spre șaua dintre Lăițel și Laita. Vin colegii după mine și primii mă vor ajunge din urmă la crucea lui Sile Nicolau, ”pionier al schiului românesc”, dispărut în 16 iulie 1967. Merg încet înainte și mă prind din urmă Oana și Nandor. Cu ei voi merge o parte din drum, schimbând din când în când capul de grup. Trecem lejer de lanțurile ce ne urcă în linia crestei, cu pas domol ajungem sub Laita (2397m) și ne lăsăm pe partea nordică a crestei sub piciorul vestic al Turnului Paltinului. Colegii sunt ceva mai în spate. Trecem și de lanțul de sub Turn și ne oprim câteva minute la izvorul mare de sub Turn. Mai bine zis se opresc ei fiindcă eu pornesc ușor în sus (sunt în formă și vreau să o mențin). Întâlnim destul de multă lume care e setată pe Negoiu fără să cunoască traseul până acolo și doar schimbăm saluturile de rigoare. În platoul Paltinului urmez BR cu ceva priviri înapoi și fac dreapta pe BR spre vârful Paltinul (2399m) lăsând în față marcajul BA ce coboară prin șaua Doamnei la Bâlea. Acum 15 ani am coborât pentru o noapte odihnitoare la Bâlea... Acum urcăm spre vârful Paltinul și urmăm poteca de creastă pe deasupra Căldărușii Lungi, trecem de steagul de fier îndoit și ajungem în punctul cel mai de jos, în Fereastra Bâlei (2286m). E într-adevăr zonă de creastă și ne mai bate și vântul! Lăsăm în dreapta marcajul TR spre capătul sudic al tunelului și urcăm pe vârful Iezerul Caprei (2417m). Aici un nene foarte simpatic (nu are echipament serios și e fericit că a ajuns până aici!) ne face o poză de grup și pornim ușor la vale spre Șaua Caprei (2314m) unde ne găsim un loc fără vânt și așteptăm să vină colegii noștri.
Nu mai știu exact cine rămâne cu rucsacii (parcă Geta) în șa și restul urcăm pe marcajul CA (după vârful Văiuga în șaua omonimă primim și PA) până la spintecătura dintre Capra și Vânătoarea lui Buteanu. Avem ceva emoții pentru Raluca și va urca și va coborî fără probleme cu asistență din partea colegilor. Mai ales coborâșul e mai interesant :)! Ajungem cu toții pe vârful de 2507m și mă bucur că încă rezistă structura făcută cu Alpine Project în 2007! Ne întoarcem în spintecătura pe care o depășim fără probleme și urcăm cu toții pe vârful Capra (2494m) pe care Ovidiu ne face niște poze de grup! Pe același traseu ne întoarcem la rucsaci, îi luăm în spate și coborâm pe un platou între lacurile Capra și Căprița. Voi rămâne aici cu Laurențiu și restul coboară pe un traseu nemarcat, interesant la refugiul Bâlea Tunel unde Emil îi aștepta cu o masă tradițională proaspăt gătită, ospitalitatea caracteristică plus alimentele comandate în tabelul făcut de Geta. Masa și atmosfera faină cu muzică de munte răpesc mai mult timp decât estimseră ei inițial și, separat și în același timp, luăm în calcul o modificare a traseului. Mia bine zis o ajustare pe care o vom analiza împreună în funcție de ritmul de mers!
Colegii revin la rucsaci după o urcare superbă cu abrupturi și cascade, în prima parte pe marcaj TR apoi în afara marcajului pe sub vârful Iezerul Caprei și Căldărușa Lungă până la noi care îi așteptam la Capra. Împărțim alimentele aduse în rucsacul lui Dragoș (cu schimb la căratul rucsacului) și pornim mai departe la drum cam pe la ora 17.40.
Trecem pe lângă Monumentul Alpiniștilor și apoi pe lângă cel al speologilor (scurte momente de reculegere în gând), urcăm în piciorul sudic al Caprei și coborâm în larga căldare Fundul Caprei. Vedem Revolverul în stânga și un elicopter care survolează valea. Sunt niște salvamontiști sub creasta Arpășelului și vom afla de la el că a căzut o fată și că nu sunt probleme mari. Cu o zi înainte un fost militar își pierduse viața tot în această zonă... Fata se va recupera destul de repede, după cum spun salvamontiștii. Asta e tare bine! Avem de urcat o pantă serioasă până la Fereastra Zmeilor unde facem o pauză de poze și regrupare. Va urma iarăși un pasaj interesant pe care îl cunoaștem mulți dintre noi.
Între Căldarea Pietroasă spre nord (pe unde e marcajul CA spre Podrăgel, mi-l doresc de multă vreme!) și Căldarea de vest spre sud găsim zona de creastă în carec se află punctul ”La trei pași de moarte”. Mi-l aduc aminte! De fapt îmi aduc aminte doar cablul de pe placa de stâncă, nu și cel din hornul anterior! Nu mai stă nimeni de poze, suntem atenți să trecem punctul-cheie de aici! Din ambele sensuri vin alergători pe care îi lăsăm să treacă!
După zona de creastă trecem pe partea nordică și pe curbă de nivel urcăm pe piciorul nordic al Arpașului Mic. Începe să se însereze și să se simtă oboseala. Dar continuăm prin căldarea dosită pe lângă un grup vesel cu corturi și urcăm ultimele curbe solicitante până în creastă, în locul unde este monumentul Nerlinger. Aici e o schimbare de direcție și loc de analiză a situației. Avem două opțiuni: fie, în ciuda oboselii, urcăm pe Arpașu Mare și după vârful Mircii coborâm la Podul Giurgiului, fie ne lăsăm în căldarea Buda și campăm lângă lac. Votăm și rămâne ultima variantă! Eu am și un motiv ascuns (pe lângă oboseală) pentru care votez pentru lacul Buda: de când am văzut prima dată lacul mi-am dorit să dorm lângă el și nu a apărut ocazia!
Acum găsim pantele pe care ne lăsăm la marginea lacului. Mai erau două corturi și încercăm să nu îi deranjăm prea mult.
Locul este genial! Nu bate vântul, luna se reflectă în lac, avem pârâiașe pe ambele părți ale locului unde avem corturile... Vis, nu altceva! Chiar dacă colegii stau mai târziu la povești, eu pic destul de repede într-un somn adânc. Și nimic nu ne deranjează. Vom avea cu toții cea mai faină noapte din Făgărași!
Ziua 5 - luni, 31 august 2020
Etapa 4: Lacul Buda – Fereastra Mică a Sâmbetei
”Ziua următoare începe la fel de plăcut, în ton cu anterioara, multă liniște, peisaj sălbatic superb, locuri mai puțin umblate fără turiști pe care să îi întâlnim pe traseu. Muntele Buda arată superb, ne-a oferit bucurii deși nu am urcat vârful.”
Când te trezești într-o liniște deplină, ce poate fi mai fain? Cam pe la 6.15 ies din cort pentru primele poze, înainte de răsărit, mă îndeletnicesc cu toate cele (fiecare de fapt se ocupă cu ”ale casei”) și la 8:00 fără câteva minute sunt gata de drum. Colegii mai au de închis rucsacii și ca urmare merg agale la deal spre piciorul sudic al vârfului Păru de Fier. Într-o altă tură Ovidiu coborâse cu Nuțu (parcă!) din vârf vreo sută de metri pentru ceva poze. Era un vis al lui! De fapt pentru orice montaniard crestuța asta e un vis fain pe care acum ni-l înfăptuim prin mutuală înțelegere. De aseară de fapt vorbisem să urcăm pe creasta al cărei nume nu l-am găsit! În 10 minute sunt în creastă și pe rând vin toți colegii! Ceva poze în capătul abrupt al crestei care coboară spre adâncimile văii Buda și în toate direcțiile, în special spre fotogenicul vârf Buda (2431m) cu ale sale stâne agățate sub creste... Pornim la deal pe crestuța noastră, mulți chiar pe linia crestei și abia sub zona vârfului ne găsim fiecare poteca intuitivă spre poteca marcată cu BR. Mihai se duce într-o scurtă alergare până la Nerlinger (pentru a avea cel puțin un reprezentant al grupului pe fiecare segment de creastă) și pornim în ritm de ”ceată de pitici” pe masiva piramidă a Arpașului Mare. Suntem mult mai odihniți și se simte cu totul altfel față de cum am fi simțit urcușul aseară...
Cum v-am obișnuit, sunt în față cu Oana și cu Nandor. Ei aleg să urce pe vârful Mircii (2470m) și eu merg pe o curbă de nivel (veche potecă blocată cu o porțiune de 2-3 metri expusă) și regrupăm sub vârf pentru a coborî împreună la lacul Podul Giurgiului. Urmărim colegii care fuseseră și pe Arpașul Mare și acum coboară spre noi... Pauză de alimentare cu apă și de o masă ”între mese” și pornim mai departe pe curba de nivel ascendentă spre Șaua Podragului (pe sub vârful Podragu). Vedem locul unde plănuisem inițial să dormim și continuăm pe sub Tărâța (2414m) până în Șaua Podu Giurgiului. Pe rând trecem pe sub vârfurile Podu Giugiului, Corabia, Ucea Mare, Ucișoara, pe superbe curbe de nivel care trec pe lângă vârfuri. Eram toți cu gândul la trapezul Viștea-Moldoveanu din fața noastră astfel că în această porțiune am ținut marcajul. Ne regrupăm în Șaua Orzănele pentru o pauză de apă (și de mers grupat prin turma ai cărei câini nici măcar nu se sinchisesc de noi) după care abordăm urcarea susținută pe Viștea Mare (2527m). E ceva lume aici și nu putem lăsa rucsacii. Facem câteva poze de vârf și pornim pe scurtul marcaj PR care ne duce pe creasta îngustă în Spintecătura Moldoveanului (îmi vin în minte poveștile tatălui meu din care am remarcat una: i-a cerut un elev să bea pe alcool când au ajuns pe Moldoveanu și tata i-a răspuns că bea doar după ce revine pe Viștea Mare, după Spintecătură; de reținut că cele două denumiri sunt date de localnicii din nord sau din sud!). Pe Moldoveanu (2544m) facem o pauză de vreo oră, facem ceva lecții de geografie, mâncăm și trimitem mesaje bunilor noștri prieteni și colegi de club Dinu și Marlene. Revenim prin Spintecătură aproape de Viștea și coborâm pe serpentine până în Portița Viștei.
Cu Oana cobor spre sud să căutăm izvorul de sub refugiul Viștea (în Valea Rea, spre Iezerul triunghiular), Ovidiu îl găsește deasupra noastră, adunăm și noi apă scursă de pe stânci și revenim la grup. Mihai cu Laurențiu îmi aduseseră rucsacul mai în potecă, îl preiau și pornim la drum pe lângă refugiul Viștea și mai apoi pe lungile curbe de nivel ascendente sau descendente peste picioarele sudice ale vârfurilor Hârtopul Ursului (2461m), Gălbenele (2456m) și Gălășescu Mare (2470m). Coborâm în Fereastra Răcorelelor pe unde urcasem cu Dinu în 2010, urcăm pe piciorul Gălășescului Mic (2433m) și ne lăsăm în Fereastra Mică a Sâmbetei. Eu cu Laurențiu și Mihai suntem mai în urmă și vedem că ai noștri colegii își întind corturile lângă refugiu! Bun, aici stăm! Întindem corturile, mâncăm, mergem să luăm apă, colegii gonesc măgarii curioși care tot vin peste noi... Eu simt oboseala și mă retrag repede la somn, mai ales că încep să mă deranjeze buzele arse de soare (chiar și date cu strugurel, e adevărat că ceva mai rar decât ar trebui).
Vântul ne determină să luăm masa la adăpost și chiar și mâine dimineață unii dintre noi vor mânca în refugiu înainte de plecare.
Ziua 6 - marți, 1 septembrie 2020
Etapa 5: Fereastra Mică a Sâmbetei – Curmătura Brătilei
Stabilisem plecarea la ora 9:00 și, la ora fixată, chiar dacă nu sunt toți gata, încep domol urcușul pe vârful Slănina. Până în vârf mă ajunge Mihai din urmă fiindcă e însetat după informație. De la Viștea-Moldoveanu încoace totul e nou pentru el și vrea să rețină cât mai multe. Din fericire în zona asta am tot umblat și îi pot oferi detalii. Ne lăsăm în Fereastra Mare (cu amintiri din aceiași ”Făgărași mai altfel” pomeniți mai devreme și din multe alte ture pe aici), colegii verifică sursa de apă cunoscută și începem urcușul pe deasupra colțului Bălăceni până sub vârful La Cheia Bândei (2383m). Aici Mihai pornește cu Nandor mai în față pentru a avea avans ca să poată urca pe vârful Urlea. Eu cu Geta și cu Laurențiu nu mai urcăm și ne vom aștepta colegii în Portița Lacului (2325m). De fapt, cu excepția noastră, toți colegii urcă pe vârful Urlea (2473m)! Este o piramidă gigantă și remarcabilă din ultima zonă înaltă a Făgărașilor, spre est. Pornim încet și vom regrupa în șaua dintre vârful Iezerului (2429m) și vârful La Fundul Bândei (2454m), unde se schimbă direcția marcajului BR (până acum a fost spre sud și se schimbă spre est).
Aici vom face ultima escală în afara marcajului de creastă pentru a atinge și ultimele vârfuri de peste 2500 de metri din Făgărași. Urcăm cu toții pe Dara (2500m) și îmi amintesc cum acum zece ani un coleg (nu mai știu numele!) ne-a spus că pe fata lui au botezat-o cu numele dacic Dara! Pauză de masă și de poze și ne vom alege variantele pentru mai departe.
Cine vrea merge prin căldările Hârtoapele foarte sălbatice și pline de lacuri și cine vrea se întoarce pe Dara și apoi mai departe spre refugiul din Curmătura Zârnei. Eu aștept pe Hârtopu (2506m) să revină Geta, Andor și Laurențiu de pe Mușetescu (2495m) (mai fusesem și nu țin neapărat să ajung și acum, plus buzele deranjante!), explorez o mică grotă de sub vârf și apoi coborâm toți pe vârful La Fundul Bândei și direct în marcajul BR de creastă pe Șleaul Leaotei. Pe zonele întinse de iarbă trecem de vârful Leaota (2312m) și ne lăsăm pe piciorul estic al vârfului spre Curmătura Zârnei. Facem o pauză de regrupare și coborâm printre faine pietre la refugiu. Pare destul de curat (se pare că tocmai ce au plecat niște motorizați), câinii din jurul refugiului nici nu se mișcă și întrebăm ciobanul de o sursă de apă. Se oferă să ne ducă la izvorul lor și îl refuzăm când ne confirmă că găsim apă după Fața Unsă, înainte de vârful Zârna.
Regrupăm cu toții (colegii reveniseră din căldarea Hârtoapele în spatele nostru) undeva la umbră (singurul loc cu umbră!) înainte de vârful La Fundul Lăngii (2248m), trecem pe sub vârful Ludișorul (2302m) și stabilim locul de înnoptare lângă refugiul din Curmătura Brătilei. E un refugiu nou în fața căruia ne montăm corturile. Eu aleg să nu mai montez cortul și să dorm în refugiu și Laurențiu preferă și el refugiul în locul dormitului în cort. Fiindcă vântul își face apariția, apar și norii și spre seară colegii aleg să mănânce în refugiu ca să fie protejați de vânt ceva mai bine. Luăm ceva apă și, fiindcă este ultima seară împreună (mâine fiecare va merge în altă direcție) scot o cutie cu bomboane mentolate din care ne bucurăm toți. Cât au stat colegii în refugiu s-a încălzit bine (și de la butelii!). După aia s-a răcit destul de mult. Dar măcar ne-a ferit de reprizele de ploaie din timpul nopții și mai ales de strângerea cortului dimineață pe ploaie (neplăcut tare pentru colegi).
Începem să simțim că tura se apropie de final fiindcă peisajele devin din ce în ce în ce mai blânde...
Ziua 7 - miercuri, 2 septembrie 2020
Etapa 6: Curmătura Brătilei – Canton Rudărița/Plaiul Foii
Planificasem să pornim la 7:00. Asta înseamnă trezirea (pentru mine) la ora 6:00. Normal era mai devreme ca să am timp și de uscat/strâns cortul, dar acum nu mai e nevoie de asta :)! Puțin înainte de 7:00 începe să se lumineze și vedem că norii ne amenință destul de urât. Colegii au venit în refugiu să își ia micul dejun și apoi își strâng corturile. Și fix cu câteva minute înainte de ora stabilită de plecare îi dă o răpăială de ne ține pe toți în refugiu. Chiar îl înțeleg pe Mihai când bodogăne că nu a putut strânge cortul înainte de ploaie și îl ajutăm să strângă și să pună în rucsac partea lui de cort (cei care au stat câte doi în cort e normal să împartă greutatea lui!). Cam un sfert de oră ne mai ține ploaia țintuiți în refugiu, ne echipăm cu suprapantaloni și cu rucsacii acoperiți cu huse și la 7:20 pornim la drum. E o mare păcăleală că s-a oprit ploaia și ceva mai sus ne vom dezechipa (în Curmătura Vladului, la 2182m)!
Avem o lumină foarte caldă și frumoasă în spate spre creasta înaltă și în față spre Berevoiescu Mare, ultimul bastion de altitudine! Pe Șleaul Vladului (piciorul sud-vestic al Berevoiescului Mare) vedem forma vechiului refugiu. Nu am mai coborât la el și îmi aduc aminte de trecerea din 2005 pe potecă, pe deasupra lui!
Sub Berevoiescu Mare (vârful are fix 2300m!) ne adunăm cumva la stâlpul care marchează direcția spre Plaiul Foii și continuăm prin ceva zone cu udătură. Urmează o curbă de nivel și apoi coborârea spre șaua Luțele în dreapta căreia se află tăurile Luțele. Sunt una din sursele de apă de care nu avem nevoie!
Urcăm pe sub vârful Luțele (2176m) și colegii mă ”mustrează”: ”Păi ce facem, domne, noi coborâm în urcare?” Eu de acum mulți ani țineam minte doar o coborâre generală din Berevoiescu mai departe, fără prea multe detalii... Evident că este glumă!
După vârf începe adevărata coborâre pe care o confirmă și colegii: ”Eu prin asta înțeleg coborâre!” Sunt câteva serpentine și apoi ne lăsăm pe platoul unde este refugiul Comisu. Sunt circa 1900 de metri altitudine! Am scăzut, în sfârșit, sub limita de 2000 de metri! Doar în Curmătura Zârnei mai scăzusem sub 2000 (1923m!) Pauză de apă, dezbrăcare și câte un baton sau ceva fructe confiate înainte de a pleca mai departe! Acum îmi vine mie rândul să fiu curios și pornesc încet prin iarba mare pe sub vârful Comisu (1883m) și apoi la dreapta în trecere pe lângă stâlpul de unde TA coboară în Sebeș, respectiv TG în Mărgineni peste vârful Văcarea Mare (îmi spusese Mihaela, ”urmăritoarea” mea, de coborârea nemarcată de pe Văcarea Mare la Rudărita și acum nici nu are rost să o aduc în discuție).
După 5 zile de mers prin gol alpin intrăm în pădure și începem o coborâre destul de susținută. Nu mai văzusem de mult pădurea și ne amintește de turele domoale pe care le facem primăvara și toamna. Trecem peste vârful Lerescu împădurit (1690m) și apoi continuăm la vale. Poteca se îndesește și, după o mică șa cu poiană, devine un amestec de tufișuri în care colegii se opresc la zmeură. Mai iau și eu câte o zmeurică și tot înaintez prin culoarul făcut printre molizi. Abia în Curmătura Lerescului (1396m) aștept să vină ultimii colegi ”pierduți” prin rugi. Sunt ceva drumuri de exploatare și se aud zgomotele distrugătoare ale civilizației (drujbele). Urcăm puțin și Ovidiu ne oprește tendința de a coborî la stânga pe drumul de exploatare. Poteca este la dreapta și ușor în sus!
Cam în 10 minute ajungem la intersecția de unde se despart cele două benzi roșii. Marcajul de creastă (transcarpatica) continuă spre Tămașul Mare și Curmătura Foii pentru a trece apoi în Piatra Craiului. De când știu eu că sunt marcaje pe aici, a doua variantă a marcajului BR face stânga și coboară prin pădure spre valea Lerescu și apoi pe la cantonul Rudărita urmărește drumul forestier până la Plaiul Foii. E varianta de coborâre mai ușoară/retragere la Plaiul Foii după ce ai parcurs creasta Făgărașilor sau după ce vii și mai de departe, chiar de la Herculane!
Cum colegii au adus mașinile la Rudărita (cu anunțarea prealabilă despre care vă povesteam la început), e normal să coboare la mașini. De aici sunt 9 kilometri până la Plaiul Foii!
Văd marcajele astea noi (cu sigla AMC chiar dacă ei mi-au spus ulterior că nu au făcut marcajul pe aici!) și îmi vine o idee. Știu că nu e prea frumos ce voi face! De obicei se merge cu grupul cu care ai plecat! Îi spun lui Ovidiu (doar noi doi suntem în față) că vreau să merg până pe Tămașul Mare și să cobor de acolo la Plaiul Foii. Ei fac 1,5-2 ore până la Rudărita, eu tot cam atât estimez că fac până la Tămașul Mare. Și apoi cobor pe BG la Plaiul Foii și îi găsesc la masă. Chiar dacă încearcă să mă determine să merg cu ei, pe traseul strabilit, Ovidiu vede că nu are cu cine să discute și mă lasă în pace. Urmează să dau semn din punctele importante de pe traseu (adică de la intersecția de sub Tămașul Mare).
Tot grupul va coborî la mașini și se vor relaxa la masă (râsete la greu!) la Plaiul Foii, fericiți după parcurgerea crestei Făgărașilor. Eu ajung mai târziu și mă vor aștepta Geta, Dragoș și Laurențiu cu care voi rămâne în seara asta la pensiune în Zărnești (cum am vorbit în prealabil).
Așadar caut să bag viteză cât mai mult (la 11.35 am plecat de la stâlpul cu BR în trei direcții; mai este unul între refugiul Șpirlea și Zaplaz, echivalentul din Piatra Craiului!).
Prima parte (vreo jumătate de oră este o curbă de nivel pe care poți merge repede). Marcajele sunt bune și chiar nu ai nici o problemă de orientare. Ajung într-o poiană, pe dreapta culmii, puțin după vârful Făgetul Caprei (1505m). Sunt niște copaci căzuți și nu mai găsesc marcaje. Așa că merg prin pădure, prin stânga poienii și Google Maps mă trimite ceva mai jos, exact prin mijlocul luminișului. Trec de un copac mare, căzut, și văd o potecă largă, cu marcaje bune, pe curbă de nivel. Fac o pauză de câteva minute și pornesc mai departe pe ea. Poteca se pierde într-un mestecăniș tânăr și mă trezesc că sunt mult sub linia culmii, pe partea sudică. În momentul în care găsesc un drum la stânga, în sus, îl urmez. Sunt pe Culmea Mănăstirii, la baza unei poieni lungi cu o stână în mijloc! Sau cel puțin atât este vizibil! Pe stână este un marcaj BR destul de nou. Nu prea mai am apă, îmi este sete și nu am altceva de făcut decât să merg! Urc pe dreapta poienii căutând mereu umbra copacilor și în capătul de sus al poienii trec pe lângă o altă stână și dau de un marcaj. Deci sunt pe drumul bun (circa 12:50). Urmez drumul și în câteva minute trec pe sub o altă defrișare, pe un drum larg și evident. Peste 7-8 minute drumul de exploatare ajunge într-o altă zonă golașă și face curbe la dreapta spre vale. Marcajele mă conduc pe deasupra zonei defrișate, pe la limita ei superioară, pe sub vârful Ciocănea (1631m). Prin pădure drumul mă conduce într-o altă zonă defrișată, cu căzături și iarbă mare, asemenei celei pe unde am trecut acum ceva ani în Pietricica, în sudul Pietrei Craiului. Trec de ea intuitiv, văd o stână semi-dărâmată cu marcaje pe ea, caut izvorul indicat fără succes (cred că mai am 3-4 degete de apă în sticlă și îmi păstrez o rezervă strategică) și continui în urcare spre Piscul Răchitei/Răchiții (1566m) (13.15). După el ajung sub o altă zonă defrișată și nu văd marcajele. În schimb o potecă mă cinduce la stânga prin iarbă până la niște copaci căzuți și putreziți care îmi taie calea. Nu mai găsesc calea prin defrișarea uscată, revin de vreo două-trei ori și tot pe acolo mă duce intuiția. Trec de copaci și pe dreapta defrișării văd marcajele vopsite de curând. Mă duc printr-o altă zonă cu iarbă mare pe sub Piscul amintit și, după el, încep o coborâre care îmi dă o stare de fericire: văd vârful Tămașul Mare în fața mea, după o șa destul de adâncă, și Piatra Craiului masivă în spate! Asta-i pohta ce-am pohtit! Îmi revine energia instant, trec de șa și marcajele bune mă urcă pe culmea Tămașului, prin ceva căzături, până la punctul unde mă oprisem eu cu altă ocazie (când am parcurs traseele din Piatra Craiului pentru harta scoasă de editura Munții Noștri). Mă opresc pentru câteva clipe și fac poze la zona prin care am trecut. Greu îți poți da seama pe unde este poteca și, mă repet, sunt fericit că am unit Făgărașii cu Craiul! De acum, chiar și însetat cum sunt, nu mai am altceva de făcut decât să ajung la intersecția cu BG și să cobor pe ea spre Plaiul Foii. La punctul de schimbare a direcției și a marcajului dau un mesaj lui Ovidiu că sunt sub Tămașul Mare și că vin la vale spre ei. De fapt plecaseră să recupereze mașina de la punctul de campare din prima seară (mergeți la începutul povestirii ca să revedeți unde este!) și doar colegii cu care stau în seara asta mă așteaptă!
De la 14.40 încep coborârea (mi s-a dus și bateria de la telefon fiindcă am folosit mult Google Maps și nu am stat să mai încarc din bateria externă) și oboseala adunată în toate zilele astea mă face să am un ritm ceva mai greoi. Dar marcajele sunt bune și nu am probleme de orientare. Coborârea este destul de abruptă și, de câte ori mi se pare că se mai domolește, revine cu o pantă care îmi ascunte atenția. Doar în poiana de la mijlocul pantei (Plaiul Runcului) este o zonă mai plată! Abia la 16:06 ies în poiana de mai sus de Plaiul Foii unde sunt câteva case și câteva mașini parcate. Știu că am ajuns practic la destinație și sunt fericit, cu toată oboseala de rigoare. Cobor la drumul de pe Bârsa Groșețului la săgeata care marchează BR de parcurgere a crestei Făgărașilor și mulțumesc în gând Divinității pentru tot ajutorul dat pentru înfăptuirea acestui vis: parcurgerea integrală a crestei Făgărașilor de la valea Oltului până la Tămașul Mare! Chiar dacă ai mei colegi nu par să fi înțeles ”escapada” mea din finalul turei, sunt convins că după ce vor citi aici, vor înțelege!
Merg la ei la mașină și împreună mergem să ne cazăm, să ne luăm ceva de mâncare și apoi seara să stăm la povești și la masa bogată oferită de gazde. Sunt obosit, nu am puterea să povestesc senzațiile mele și bucuria din ultimele ore și merg devreme la somn după ce primesc ajutorul lui Laurențiu cu niște miere și calmante pentru buzele sângerânde. În următoarele două săptămâni, la muncă, îmi voi reveni cu buzele folosind ulei extra-virgin de la o colegă de muncă. Chiar dacă durează, e un remediu foarte bun! Seara mă retrag la somn ceva mai devreme decât colegii fiindcă trebuie să plec cu primul tren, la 5:05 ca să am legături bune pentru a merge la muncă!
Eu mulțumesc colegilor pentru răbdarea de a merge cu mine pe creste, pentru tenacitatea de a parcurge (toți) creasta Făgărașilor cu rucsaci grei, de a ne înțelege reciproc pentru micile ”ieșiri”, de a colabora unii cu alții pentru a ajunge la etape perfecte (cu gând la camparea fantastică de la lacul Buda), colegilor pentru organizare (mai ales pentru Ovidiu care s-a agitat foarte mult ca să iasă toate bune!), Bunuțului pentru vremea faină pe care ne-a dăruit-o exact când aveam nevoie (6 zile aproape fără ploaie!), și, nu în ultimul rând, vă Mulțumesc vouă, cititorilor, pentru că ați ajuns până aici și ați mers, pas cu pas, prin superbii Alpi transilvani! Fiți binecuvântați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu