Cloșca cu pui - Gruiul Dării 23.08.2020

Adi voia de mult timp să le arate Elenei și Nastasiei două obiective de interes din zona lui. Nu s-a nimerit să găsească momentul să meargă și acum este potrivit să ajungem acolo. Așa că mai rezolvăm una-alta pe acasă și pornim la drum într-o scurtă plimbare. Cu ele două și cu prietenul Elenei la volan urcăm în Pietroasa Mică și, din drumul principal și facem stânga pe ulița care duce la sculptorul Moacă. Nu am mai fost de ceva vreme și nu știam că e asfaltat. Chiar sunt și două parcări unde să lași mașina și să faci câțiva pași pe jos... E o parte mai tristă în asta că asfaltul aduce cu el oameni care nu au nici o treabă cu mediul și cu păstrarea lui curat și pentru ceilalți. Poate să îmi spună oricine orice, am văzut asta în foarte multe locuri ca să mai pot crede contrariul... Partea bună este că în felul ăsta pot ajunge cât mai mulți oameni la locurile astea și pot afla o parte din istoria mai puțin popularizată, detaliile istorice care țin de rădăcinile noastre mai mult decât ”moștenirea” romană :).

Lăsăm așadar mașina în prima parcare și mergem vreo 200 de metri pe jos până la capătul asfaltului unde pe dreapta este amenajat un loc care marchează găsirea tezaurului ”Cloșca cu pui” și pe dreapta este un platou unde vin mulți pentru grătare. Acum e doar o familie și nu e muzică să deranjeze :)

Tezaurul a fost descoperit de Ion Lemnaru și de Stan Avram în 1837 pe versantul stâng al pârâului Urgoaia, pe versantul sudic al Istriței, în timpul unor săpături pentru extragerea pietrei. Ca o mică paranteză, dealul Istrița are multe locuri acoperite de mister, unele vrând să se arate și altele încă nu! Tezaurul avea 22 de piese și cântărea cam 40 de kilograme. În urma vânzării și trecerii tezaurului de la un proprietar la altul au mai rămas doar 12 piese de aproximativ 20 de kilograme. Se presupune că tezaurul a fost ascuns de vizigoții lui Alaric și făcut din aurul din regiunile dacilor. Oricum ar fi, tezaurul are o importanță foarte mare. Mai multe informații puteți vedea într-una din imaginile de mai jos.

În apropiere este un loc și mai interesant și pentru asta urcăm cu mașina prin toată Pietroasa Mică și apoi puțin prin pădurea de pin. Lăsăm mașina la un moment dat și mergem pe jos ceva timp până pe platoul de pe Gruiul Dării. ”Grui”, ”Dara” sunt cuvinte de origine dacică...

Vă redau începutul descrierii sitului de pe pagina Institutului Național al Patrimoniului, cei interesați putând citi mai mult la linkul precizat.

”Situl, aflat pe un promontoriu de formă ovală cu înălţimea absolută de 534 m, are spre E o zonă abruptă, pe laturile de S şi N existând terase amenajate, cu pante abrupte spre platou, iar spre V, partea uşor accesibilă, a fost cel mai puternic fortificată. Pe această înălţime, care conferea o bună protecţie naturală şi o excelentă vizibilitate spre câmpie, s-au descoperit şi vestigii din eneolitic (cultura Cernavoda Ic şi Cucuteni B), din epoca bronzului (cultura Monteoru) şi din sec. IV–III a.Chr, dar cele mai impresionante complexe cercetate datează din sec. I a.Chr – I p.Chr, când aici a existat o incintă sacră fortificată cu zid din piatră fasonată. ”

Link: http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=5853&d=Pietroasa-Mica-Pietroasele-Buzau-Gruiul-Darii-2006

Locul este liniștitor prin prisma energiilor adunate aici și chiar e o plăcere să stai aici puțin. Ceea ce și facem înainte de a merge mai departe...

Mai departe înseamnă să căutăm izvorul pe care îl știam la vest de grui. Se pare că e secat de ceva vreme și găsesc cu ocazia asta prilej de a revedea sau a vedea ceva stânci de pe aici. Asta între reprizele de mure care ne țin puțin pe loc prin dulceața lor 😋.

În drum spre mașină îmi mai fac cu ochiul niște stânci ce par piramidale și fântâna ce a încetat de ceva vreme să mai fie folosită pentru apă (are apă!).

Mergem acasă pentru ultimele detalii și pornim la drum lăsând Ciuhoiu, Dara și Pietroasele în urmă până data viitoare (va fi cam peste o lună ”chemarea strugurilor” 😁).