Nume interesant și ar părea să fie vorba de vreo comoară... La vremea respectivă nu am căutat toponimia și acum vă pot reda un text de pe contul de facebook al casei de oaspeți Satul Banului:
”Râpa Comorii, unul dintre cele mai frumoase trasee de bicicletă sau de parcurs pe jos, prin pădure din Satul Banului. Numele nu provine de la o comoară descoperită aici, ci de la cantitatea mare de piatră de var care reprezenta o comoară pentru săteni. Locul era cunoscut și bogat în acest tip de piatră. Sătenii coborau agățați în frânghii pe peretele râpei, cu cazmale în mâini, de unde desprindeau pietrele de var, care cădeau pe fundul râpei. Acolo, cineva stătea și le încărca în căruță. Pentru ei, arderea varului, era una din ocupațiile principale, fiind o bună sursă de venit.”
Se poate urca fie din Ruda (dinspre sud), fie din Drăgăneasa (dinspre nord) pe poteci de dificultate medie. Singurul lucru este că nu există marcaje și trebuie să te bazezi mult pe intuiție. Lăsăm Google Maps să ne ducă prin Drăgăneasa și, după ceva încurcături pe ulițele pietruite, ajungem lângă ”Căbănuța fără fițe”. De aici teoretic ar trebui să urmăm drumul până la sondă și apoi mai departe pe coamă. Facem ceva poze cu bucuria culorilor de toamnă și scurtăm ocolișul (Laura și cu mine) prin vadul văii ce ne desparte de coama ce culminează cu vârful Teiș (617m).
Trecem de sondă și urmăm puțin drumul în sus și apoi direct pe un picior din ce în ce mai înclinat ajungem în coama acoperită de comoara coloră a lui octombrie! Pentru noi tabloul pădurii e cea mai faină comoară de azi!
Facem stânga pe poteca largă și doar în vârful cel mai înalt întâlnim doi ”drujbași”. Își opriseră motoarele și doar schimbăm câteva vorbe... Continuăm pe partea aproape orizontală a vârfului și coborâm în prima văioagă ce trebuie să ne apropie foarte mult de punctul căutat. Avem grijă la panta cu frunze peste noroi (eu sunt echipat mai ”de oraș”, cu adidași :( ) și în punctul cel mai înalt al șeii vedem din lateral vestita râpă!
Nu se pune problema să urcăm pe muchie deasupra râpei fiindcă este foarte expus și friabil. Din unghiul unde suntem putem doar să mergem la baza malului de pămțnt și nisip. Mai mult nisip de fapt! Cumva Laura găsește o potecuță ce ne scoate la începutul peretelui natural. Avem ceva emoții datorită friabilității și înaintăm cu grijă. În sus se vede foarte fain. Sunt ceva oameni sus și cu siguranță au ajuns pe partea cealaltă, dinspre Ruda. Ei sunt uimiți că ne văd pe noi jos, noi suntem uimiți că îi vedem pe ei sus! Pozăm în toate unghiurile și tot analizăm vreo variantă de a ne întoarce la vale și apoi peste încă o coamă. Dar e abrupt și tare friabil. Așa că hotărâm să ne întoarcem pe drumul pe care am venit.
Până la sondă revenim pe drumul cunoscut și fără poze. Pentru variație urmăm drumul sondei care ne ocoloește pe la un punct de colectare a lichidului extras de la mai multe sonde din zonă. Întrebăm de drum și ni se confirmă că drumul ajunge la drumul cu dale și la mașină. Mulțumim și pornim la deal pe drumul pe care foarte greu am fi putut veni cu mașina (șleauri foarte mari)...
Ajungem pe lumină la mașină și mai avem vreo jumătate de oră până să se întunece. Coborâm puțin spre firul pe care îl traversasem mai devreme și adunăm vreo două pungi de fructe de pădure (măceșe, păducel și cătină) pentru ceaiuri pe timpul iernii. După apusul extrem de fain plecăm spre casă cu bucuria unor locuri noi și a unei ture reușite.
