marți, 11 ianuarie 2022

Râpa comorii 24.10.2021

Nume interesant și ar părea să fie vorba de vreo comoară... La vremea respectivă nu am căutat toponimia și acum vă pot reda un text de pe contul de facebook al casei de oaspeți Satul Banului:

”Râpa Comorii, unul dintre cele mai frumoase trasee de bicicletă sau de parcurs pe jos, prin pădure din Satul Banului. Numele nu provine de la o comoară descoperită aici, ci de la cantitatea mare de piatră de var care reprezenta o comoară pentru săteni. Locul era cunoscut și bogat în acest tip de piatră. Sătenii coborau agățați în frânghii pe peretele râpei, cu cazmale în mâini, de unde desprindeau pietrele de var, care cădeau pe fundul râpei. Acolo, cineva stătea și le încărca în căruță.  Pentru ei, arderea varului, era una din ocupațiile principale, fiind o bună sursă de venit.”

Se poate urca fie din Ruda (dinspre sud), fie din Drăgăneasa (dinspre nord) pe poteci de dificultate medie. Singurul lucru este că nu există marcaje și trebuie să te bazezi mult pe intuiție. Lăsăm Google Maps să ne ducă prin Drăgăneasa și, după ceva încurcături pe ulițele pietruite, ajungem lângă ”Căbănuța fără fițe”. De aici teoretic ar trebui să urmăm drumul până la sondă și apoi mai departe pe coamă. Facem ceva poze cu bucuria culorilor de toamnă și scurtăm ocolișul (Laura și cu mine) prin vadul văii ce ne desparte de coama ce culminează cu vârful Teiș (617m).





Trecem de sondă și urmăm puțin drumul în sus și apoi direct pe un picior din ce în ce mai înclinat ajungem în coama acoperită de comoara coloră a lui octombrie! Pentru noi tabloul pădurii e cea mai faină comoară de azi!







Facem stânga pe poteca largă și doar în vârful cel mai înalt întâlnim doi ”drujbași”. Își opriseră motoarele și doar schimbăm câteva vorbe... Continuăm pe partea aproape orizontală a vârfului și coborâm în prima văioagă ce trebuie să ne apropie foarte mult de punctul căutat. Avem grijă la panta cu frunze peste noroi (eu sunt echipat mai ”de oraș”, cu adidași :( ) și în punctul cel mai înalt al șeii vedem din lateral vestita râpă!





Nu se pune problema să urcăm pe muchie deasupra râpei fiindcă este foarte expus și friabil. Din unghiul unde suntem putem doar să mergem la baza malului de pămțnt și nisip. Mai mult nisip de fapt! Cumva Laura găsește o potecuță ce ne scoate la începutul peretelui natural. Avem ceva emoții datorită friabilității și înaintăm cu grijă. În sus se vede foarte fain. Sunt ceva oameni sus și cu siguranță au ajuns pe partea cealaltă, dinspre Ruda. Ei sunt uimiți că ne văd pe noi jos, noi suntem uimiți că îi vedem pe ei sus! Pozăm în toate unghiurile și tot analizăm vreo variantă de a ne întoarce la vale și apoi peste încă o coamă. Dar e abrupt și tare friabil. Așa că hotărâm să ne întoarcem pe drumul pe care am venit.







Până la sondă revenim pe drumul cunoscut și fără poze. Pentru variație urmăm drumul sondei care ne ocoloește pe la un punct de colectare a lichidului extras de la mai multe sonde din zonă. Întrebăm de drum și ni se confirmă că drumul ajunge la drumul cu dale și la mașină. Mulțumim și pornim la deal pe drumul pe care foarte greu am fi putut veni cu mașina (șleauri foarte mari)...


Ajungem pe lumină la mașină și mai avem vreo jumătate de oră până să se întunece. Coborâm puțin spre firul pe care îl traversasem mai devreme și adunăm vreo două pungi de fructe de pădure (măceșe, păducel și cătină) pentru ceaiuri pe timpul iernii. După apusul extrem de fain plecăm spre casă cu bucuria unor locuri noi și a unei ture reușite.




Ghighiu, Râfov, Goga 23.10.2021

De mănăstirea Ghighiu știu de foarte mulți ani și niciodată nu am reușit să ajung. Este extrem de accesibilă și trecusem de câteva ori pe lângă ea. Mai precis o puteți găsi pe centura de vest a Ploieștiului!

Redau câteva rânduri din istoricul mănăstirii: ”Sfânta mănăstire Ghighiu cu hramul Izvorul Tămăduirii s-a ridicat în anul 1817, pe terenul donat de Măriuța Râfoveanca monahului Agapie care căuta un loc pentru consturirea unui schit. [...] Cele mai vechi mărturii despre acest locaș datează de la sfârșitul sec. XVI când e menționată existența vechii mănăstiri a logofătului Coresi și a soției sale, jupânița Slăvița.”

Vă dați seama ușor că fiind atât de accesibilă, s-au făcut multe parcări și este aglomerație cam în orice moment al zilei. Mai ales astăzi când nu știu ce sărbătoare este! (n.a. acum când scriu aflu că este vorba de sf. Iacob, frate/văr cu Iisus - informația se poate verifica ușor pe internet, și eu doar am preluat-o pentru voi) Așa că mă strecor pentru câteva poze prin aglomerația din curte și sper să pot vedea interiorul bisericii cu altă ocazie.
















Abia ce am plecat de acasă și nu m-aș întoarce așa de repede. Deschid Google Maps și la un mic zoom văd următorul meu obiectiv. Așa că hai într-acolo! Fac dreapta pe primul drum care iese din centură, trec pe sub A3 și apoi la stânga intru în satul Râfov. Pe prima stradă fac iarăși dreapta și ajung la poarta unui teren privat. Parchez, dau să intru și sunt strigat: ”E privat, nu e voie!” Fac semn că vreau doar câteva poze și mi se repetă: Nu e voie, nu e voie! Găsesc un loc prin gardul viu pentru o poză spre...






... conacul Costache Cantacuzino! De aici aflăm câteva cuvinte: ”Conacul Costache Cantacuzino din Râfov este construit la sfârșitul secolului al XVII-lea de boierii Râfoveni, ce dau și numele localității, și ajunge în proprietatea familiei Cantacuzino prin căsătoria Ruxandrei Râfoveanu cu Costache Cantacuzino”. Mai multe puteți citi voi! 
Fără să citesc nimic pe linkul de mai sus, curiozitatea mă duce spre bisericuța în semi-degradare de pe partea cealaltă a drumului. Intru în curte cu ochii spre biserică și spre clopotniță și văd ușa deschisă. Se pare că sunt norocos! După ce citesc rapid istoricul bisericii (pe care îl vedeți mai jos) din care aflăm anul construcției: 1742!!! În interior am bucuria să văd că biserica este folosită și chiar este botezul unei fete din comunitatea destul de sărăcăcioasă. Scâncetul copilei umple spațiul dintre zidurile uitate de vreme... Alte trei fete se uită un pic ciudat la mine (e drept că nu arăt a fi din familia lor!), stau puțin în liniște și ies înainte să termine ei mica slujbă a botezului. Mai fac ceva poze înainte de a mă întoarce la mașină pentru a-mi găsi drumul spre casă.








Google Maps mă duce peste A3 spre satul Goga. Aici observ turla unei biserici și anul 1776 scris pe ea. Trag imediat în fața turlei și după două poze la monumentul eroilor alăturat intru în curtea unde este o biserică nouă. A fost construită în 1934-1939 și finalizată în 1966 pe ruinele a două vechi biserici. Prima a fost construită în 1776 când râfovenii s-au mutat în urma unei molime. La 1866 s-a refăcut biserica pe ruinele primei bisericuțe de către bucureștenii Neagu Apostolescu și soția sa Elena. Cert este că, dincolo de aceste câteva date istorice, biserica și curtea sunt pline de culoare. Vedeți în pozele de mai jos!









Mai departe în Cătunu fac stânga, admir culorile toamnei (pentru care de fapt plecasem - obsesia lunii octombrie :D!), trec șoseaua de centură și intru în oraș.

Cumva trec de cartierul unde este geamia centrală din Ploiești (s-o putea vizita?) și ajung pe strada Democrației. Văd un turn medieval pe stânga și citesc că este turnul bisericii luterane construite în 1938. Cumva cam trimite la bisericile din Ardeal... E interesant de aflat dacă are vreo legătură cu încartiruirile germanilor din periaoda interbelică!... (n.a. la o simplă căutare am găsit că biserica a fost construită în 1938-1942, aproape la un secol de la constituirea comunității evanghelice luterane de confesiune augustană, 1843)