Mi-e dor de Boroveț și Musala. Mai fusesem de câteva ori și acum propusesem tura unor prieteni de pe munte și Rebecăi. Până la urmă vom fi în tură cinci oameni, toți din CAR Filiala Cluj: Rebeca Faur, Giulia Vișan, Dragoș Moraru, Vlad Diaconescu și Cezar Partheniu. Doar eu mai fusesem în Bulgaria și cunosc zona de ceva ani. Pentru colegi vă dați seama că scopul principal al turei este atingerea vârfului Musala (2925.40m)! Ar fi un record pentru toți. Eu sunt un pic mai rezervat fiindcă știu că ”cel mai bun alpinist este cel în viață!”. Dacă ne lasă vremea și fizicul să ajungem, bine. Dacă nu, iarăși bine. Vedem la fața locului. Purtăm toate discuțiile organizatorice pe un grup de Whatsapp dedicat turei și stabilim și detaliile legate de transport și cazarea. Așa că...
Ziua 1 - joi, 16.01.2025
Joi seara cei patru colegi vin cu mașina lui Vlad la București. Nu are rost să mergem două mașini în Bulgaria și Vlad lasă mașina în București la un prieten. Îi iau eu cu mașina și rămânem peste seară la mine. Pentru ei este ceva inedit ca cineva să primească un grup mai mare la el/ea acasă. Dar ei nu au de unde ști că acum vreo 50-55 de ani tata organiza ture pe munte cu 15-20 de elevi (era profesor la liceu) și toți dormeau în seara premergătoare turei/expediției la noi acasă. Asta pentru a putea organiza transportul într-un mod cât mai eficient! Și atunci erau mult mai multe probleme cu transportul decât sunt acum! Și cum eu am crescut într-o casă de iubitori de munte și de oameni, mi se pare normal să fac ce făcea tata. Și cu cât pot face mai mult în acest sens, cu atât mă simt mai împlinit! Dar nah, anii au trecut și acum sunt alte și alte condiții și restricții psihologice și sociale...
Ziua 2 - vineri, 17.01.2025
După cafeaua de dimineață și ceva mic dejun (care vrea și care poate!) ne pornim la drum. În mod normal se fac 7-8 ore până la Boroveț (80 de kilometri după Sofia), dar toată ziua este rezervată pentru drumul până la destinație. Este vorba de o cameră de 2 persoane și una de 3 persoane la Villa Sveti Dimitar/Sf. Dumitru :). Trecem Dunărea pe la Giurgiu, pe Podul Prieteniei și tot ținem drumul spre Sofia prin Ruse și Byala. Când suntem după giratoriul de la Byala le povestesc câte ceva despre Hristo Botev, din ce îmi mai aduc aminte! Prin Levski ajungem în Letnitsa, trecem râul Osam spre sud și facem o pauză ”necesară” lângă un monument și placă explicativă. Este doar în bulgară și găsim că este vorba despre zona protejată Șumata (Защитена месност "Шумата") din apropierea localității Krușuna. Bine, nu înțelegem noi prea multe și ne folosim de Google pentru a afla despre ce este vorba. (link informativ: bg.wikipedia.org).
Un drum bun și destul de îngust ne urcă pe platoul în care se găsește avenul Garvanița. Pentru a ajunge la el trebuie să ieșim câteva sute de metri pe un durm de pământ. Chiar dacă ținta noastră este muntele, astfel de pauze sunt binevenite pentru dezmorțire și ceva mâncare. Și dacă este și ceva de vizitat și gratis, de ce nu? Mâncăm care ce are nevoie și apoi coborâm în aven pe scările metalice amenajate. Cunosc avenul și știu că este accesibil și impresionant prin modul în care a fost amenajat. Desigur că mă refer la coborârea pe scara care trece prin stâncă și la mica zonă explorabilă și accesibilă. Fiind ianuarie sunt anumite zone cu zăpadă sau cu gheață și mai în interior, puțin după locul unde țâșnește apa, noroiul moale ne oprește înaintarea. Revenim la suprafață cu speranța că locul a plăcut și colegilor, ca o scurtă incursiune în subteran. De observat pe harta de mai jos că întreg platoul carstic este plin de astfel de locuri, unele vizitabile cu taxă, altele la liber!
Următorul obiectiv este sistemul de cascade de la Krușuna/Крушуна. Parcă țin minte că mai fusesem, dar nu recunosc nimic. Și se pare că ne fapt doar am tot povestit cu prieteni despre loc și nu ajunsesem până acum. Costă câteva leva intrarea și nu veți regreta bănuții! Este un areal bine amenajat și printre punctele de interes sunt cascadele Krushuna/Крушунски водопади și Cascada Misterioasă/Тайнствен водопад. De fapt tot canionul și parcul Maarata sunt interesante și pun doar câteva poze care să vă intrige la explorare. Pot și (doar) vă spun să vă rezervați 2-3 ore pentru vizită și să explorați fiecare colțișor al canionului, punctul central al parcului. Noi, chiar dacă am fost pe fugă, am căutat să vedem cât mai multe unghiuri posibile. Îmi dau seama la un moment dat că poate sunt puțin enervant cu relieful ăsta foarte puțin interesant pentru pasionații de munte, dar sincer, aș reveni în acest platou carstic de multe ori fiindcă sunt multe de văzut. Și spun asta după ce am făcut câteva vizite în zonă de-a lungul anilor!
Revenim la mașină în jurul orei 16.00 și este momentul să ne îndreptăm spre destinație. La un moment dat vom intra pe autostrada care ocolește Sofia și apoi ieșim pe drumul care ne duce spre Boroveț. Hm, cred că este prima dată când ajung în zonă cu mașina mică. Zăpada începe cu vreo 15-20 de kilometri înainte de stațiune și undeva în jurul orei 20.00 ajungem la destinație. Ne cazăm (ne aștepta proprietarul care preferă bani cash - leva), mergem până în centru pentru a ne confirma că funcționează gondola până la Yastrebeț, programul și prețul acesteia și apoi revenim la cazare pentru masă și apoi somn. Eu cu Rebeca avem multe de povestit și ne vom lungi mai mult în noapte. Asta nu va fi deloc bine pentru planul de ziua următoare: ziua vârfului! Dar citim ceva mai jos despre asta :)!
Ziua 3 - sâmbătă, 18.01.2025
Știam de aseară că gondola pornește la 8.30. Ne-am trezit noi în timp util, am și mâncat de dimineață și fix la 8.30 avem mașina parcată și suntem la intrarea de la gondolă. Dar ce să vezi: am ratat un detaliu important! Boroveț este stațiune de schi foarte cunoscută și deja la ora aceea este o coadă pe câteva rânduri. Așa că ne așezăm la coadă și doar când ne apropiem de intrare merge câte unul dintre noi la casa de bilete să își ia bilet dus-întors până la Yastrebeț. Cred că doar noi suntem la acea oră per-pedes, cei mai mulți fiind cu schiuri și gata de făcut multe coborâri în acea zi. Se anunță o zi superbă! Așa că la 9.00 fără câteva minute urcăm și noi în gondolă și la ora fixă suntem deja pe culoarul de pădure pe care urcă gondola până aproape de Iastrebeț. Stația finală aflată la 2369m ne scoate într-o lume de vis, de iarnă. Ceea ce ne-am dorit! Facem ceva poze de grup la locul panoramic din apropierea stației de gondolă și ne ia puțin timp să ne orientăm pe unde să mergem. Cel mai logic este în sus pe creastă până pe la 2500 și de acolo vedem. Așa că pornim la deal pe marginea pârtiei până la capătul telescaunului aflat până apropierea pârtiei Markudjik 1. Trecem de el și înaintea pârtiei Markudjik 2 (vârful omonim are 2550m și nu ajungem pe el!) facem stânga și coborâm în valea Bistrița pe marginea pârtiei. De aici nu avem decât să urmăm poteca largă ce ne urcă prin căldări repetate la cabana Musala (2389m, ora 15.00). Uf, ce greu m-am mișcat! Mă simt obosit și recunosc că am greșit pierzând ore din noapte. Ăsta este motivul pentru care le spun colegilor că eu nu mai urc pe vârf. Le fac o descriere a traseului și le spun să urce și eu îi aștept aici sau ceva mai la vale. Pentru Vlad, Giulia și Dragoș este foarte ok. Doar voiau altitudine! Ar fi vrut și Rebeca, dar rămâne cu mine. În fond trebuie să împărțim și lipsa orelor de somn! Mulțumesc și aici, Rebeca, știu că ai fi vrut să urci! Așa că ai noștri colegi pornesc la deal cu elan. Și cu ceva kilograme mai puțin decât mine. Motiv pentru care mă hotărăsc ca anul ăsta să scad la greutate cu două cifre în loc de trei!
Poteca de iarnă este ușor diferită de cea de vară. Mai precis după lacul Musala de jos în loc să urce spre lacul Karakașevo, face stânga și urcă până în șaua de sub lacul Alekovo. Cercetasem harta și îi spun Rebecăi că eu mă mulțumesc cu frumoasa iarnă și cu urcarea până la lacul Alekovo. Așa că urcăm mult mai încet până sub pragul de sub lacul Alekovo. Deja colegii noștri trecuseră de șa și acum urcă spre Ledenoto! Vom povesti pe seară despre drum și mi-au spus că doar de la Ledenoto în sus, pe creastă, au avut ceva vânt și gheață. Fără piedici în a ajunge pe vârf! Dar aici nu comunicăm între noi și știu doar că sunt oameni/colegi pe care mă pot baza, demni de carnetul de membru al Clubului Alpin Român. Facem o pauză cam pe la 2420m-2430m, bem ceva ceai cald și încet la dreapta. Avem o ușoară urcare până în șaua care desparte lacul Alekovo de lacul Ferdinandovoto, lacul aflat ceva mai jos. Aș fi vrut să mergem la ambele, dar găsim doar niște urme de schi de tură spre ținta noastră. Așa că renunțăm și probabil voi reveni într-o vară ca să explorez mai multe din lacurile de aici. Sunt mai puțin renumite decât Sedemte Ezera (Șapte lacuri), dasr sunt la fel de frumoase. Și mai sunt altele și în văile alăturate nouă! Ne cam afundăm în zăpadă până pe la genunchi (dezavantajul greutății, Rebeca față de mine parcă plutește pe zăpadă!) și tot urcăm pe curbă de nivel până la nivelul lacului. Hm, aici întru în zăpadă până la mijloc! Dar important e că aici este punctul nostru final și lacul se află la 2544m altitudine, punctul maxim de altitudine terestră de la noi din țară! Desigur, Moldoveanu din Făgărași, cine nu știe asta! Pauză de poze, filmulețe și mulțumire în gând Divinității pentru puterea de a urca până aici (circa 13.15). Pauză de vreo jumătate de oră de bucurie pentru că suntem aici și de admirație pentru vârful Aleko (2716m). Se văd ceva culoare de avalanșă și ceva urme pe culoarele din stânga și din dreapta vârfului! Dar este atâta liniște... Putem urmări de aici evoluția colegilor noștri care au trecut de Ledenoto și îi putem vedea pe creasta cu cablu care urcă spre vârf. Sunt undeva pe la 2800 de metri sau ceva mai sus chiar! Încerc să îi sun și au telefoanele închise. Las un mesaj că noi coborâm și că ne vedem la gondolă sau jos în Boroveț, în funcție de oră. Voi fi fericit când primesc un scurt mesaj audio de la Vlad că au ajuns pe vârf și se pregătesc de coborâre. Știu că nu este ușor, mai ales după toată urcarea solicitantă! Și sunt fericit că sunt aici cu Rebeca și că putem împărtăși bucuria muntelui și a liniștii oferită de acesta!
Pornim la vale pe drumul clasic, din pragul lacului la vale pe zona înclinată și cu ceva pietre. A nu se înțelege că ar fi vreo problemă la mers fiindcă este potecă largă și bine bătătorită! Ajunge în locul unde ieșisem mai devreme din potecă pentru a merge spre lacul Alekovo (acolo era pe vreo 200-300 de metri o urmă bătătorită de ratrac!) și mai departe coborâm la cabana Musala și apoi pe râul Bistrița, pe unde am venit. Trecem de locul unde coborâsem din zona Markudjik și întrebăm la telescaun dacă am putea urca și noi. Ne-ar scuti mult din drum! Primim răspuns negativ cam pe la ora 15.00-15.10: se poate urca doar dacă ai schiuri în picioare. Hm, un pic ciudat răspunsul! Sun pe Vlad și anunț prin câteva cuvinte unde suntem, că urcăm la Yastrebeț pe pârtie și apoi coborâm în stațiune. Ne auzim când suntem jos. Cu grijă urcăm pe prima parte a pârtiei fiindcă sunt schiori de toate categoriile care profită de ultimele urcușuri și ultimele coborâșuri! Ne tot gândim că dacă ai noștri colegi nu mai prind gondola vor fi nevoiți să coboare pe jos până în Boroveț. Dar vor forța un pic și vor ajugne la ultima gondolă! După câteva sute bune de metri facem stânga pe pârtia Markudjik 1, urcăm pe marginea dreaptă a pârtiei și după vreo 200 de metri facem dreapta pe culoarul care ne duce la Yastrebeț (ora 16.00). Avem timp de câteva poze înainte de a coborî cu gondola, jos în stațiune. Abia ce ajungem pe jos până la cazare că ne sună Vlad că sunt în ultima gondolă și coboară. Sunt terminați de foame și vor merge direct la restaurantul Sangria. Rugăm doar să rezerve locuri și pentru noi și pornim pe jos spre centru și apoi în partea de sus a stațiunii unde se află restaurantul. Este la baza ski-lift-ului Sitnyakovo, pe partea cealaltă a Bistriței. Dar asta vă spun de pe Google Maps fiindcă acolo te orientezi un pic mai greu pe teren, mai ales pe întuneric! Sărbătorim cum se cuvine reușita colegilor noștri ca reprezentanți ai clubului din care facem parte. CAR a ajuns pe Musala, într-o tură de iarnă!
Ziua 4 - duminică, 19.01.2025
Eu tare aș fi vrut să mai vizităm și alte locuri pe drumul de întoarcere, dar colegii îmi spun că ar vrea să mergem direct la București ca mai apoi ei să plece cu mașina spre Cluj. Așa că vom face doar o pauză de prânz într-o benzinărie cu nume necunoscut nouă și apoi pauza de rigoare la vamă plus mersul încet pe Podul Ruse-Giurgiu. După ce intrăm în România se simte imediat diferența fiindcă drumul este mai bun decât din cele din țara vecină și putem merge cu viteză mai mare. Așa că ajungem direct la locul unde lăsase Vlad mașina, ne mulțumim reciproc pentru tură și le urez ”drum bun” mai departe cu rugămintea de a mă anunța când au ajuns la Cluj. Va fi destul de târziu, undeva după miezul nopții! Mulțumesc Celui de Sus pentru tura reușită și merg și eu spre casă pentru o binemeritată odihnă. Și tare mă bucură concluzia la care au ajuns colegii: dacă vii din Cluj sau Ardeal, merită cel puțin 5 sau chiar 7 zile pentru o tură în Bulgaria. Din București se poate și doar la week-end, chiar dacă e obositor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu