Pentru week-end-ul ce îl vedeți în titlul postării Serviciul de Voluntariat Montan în colaborare cu Salvamont-Salvaspeo Mehedinți și cu custozii peșterii Topolnița organizează o vizită a peșterii respectând toată legislația care ține de protecția mediului și accesul în rezervațiile speologice. De reținut că ambele peșteri, Topolnița și Epuran, sunt rezervații speologice și au statut special. Epuran nu este în planul oficial!
Cum noi suntem programați să intrăm duminică în Topolnița, venim de vineri seară și sâmbătă vom face o plimbare de cunoaștere a zonei (mașina a rămas în parcarea de la drum, unde este și borna VT cu peșteră). O fază comică vineri seara: venind aproape pe întuneric, găsim deja mare parte din colegi cu corturile instalate în tabără. În timp ce ne instalam și noi cortul, ni se atrage atenția să fim atenți la balegile proaspete făcute de văcuțele de prin apropierea taberei. Au pus colegii organizatori ceva benzi de care să se sperie vacile, dar benzile nu curăță zona! Și nici nu e obligația lor să facă asta, mai mult decât să ne spună să fim atenți unde călcăm. Și nici că se termină bine sfatul și Cezărică al meu simte deodată că i se afundă piciorul și sandaua în ceva moale și lipicios!!! Asta este, facem haz de necaz că poate e bun ca tratament! Spălat bine piciorul și mergem mai departe :D!
Cum spuneam, în ziua liberă, fiecare face ce poftește. Noi (Laura și cu mine) alegem pentru dimineață să mergem pe marcajul BA spre peștera Epuran. Știm că este plimbare și că accesul în peșteră este restricționat și doar vrem să explorăm un pic zona. Pentru a intra în marcaj urcăm pe drumul de acces de la asfalt la Gura Prosăcului, ajungem la parcare și de acolo coborâm 150-200 de metri pe asfalt. Este vizibilă săgeata care marchează intrarea în traseu. Pe o potecă extrem de pitoarească urcăm întâi la un punct panoramic unde facem ceva poze și apoi continuăm printr-o zonă de junglă în care poteca a fost foarte fain amenajată. Facem foarte multe pauze de povești și abia la 15.15 ajungem la pereții faini sub care este peștera Epuran. Pesemne că este superbă de este rezervație! Respectați normele de protecție de câte ori ajungeți aici!!!
Zona este așa de faină că o explorăm pentru vreo oră și 20 de minute înainte de a ne continua coborârea spre drumul asfaltat ce merge de la Jupânești spre Sfodea și Mălărișca.
În apropierea bornei și a panoului explicativ cu mai multe detalii legate de peștera Epuran vedem că deasupra noastră pare să se facă o construcție futuristă. Mergem și explorăm un pic zona ei. Cel mai probabil este o clădire a geoparcului Mehedinți. Este tare fain peisajul aici și tare m-aș bucura csă aud că se vor face multe activități de cunoaștere a zonei și a naturii. Ai foarte multe posibilități de explorare, pentru cei mari și pentru cei mici.
La asfalt facem stânga și ne oprim la un foișor aflat pe dreapta asfaltului pentru masa de prânz. E așa de fain și verde că mai studiem un pic harta/Google Maps pentru a vedea ce mai este prin zonă. Dar ne limităm la planul nostru de a ne întoarce în tabăra de corturi. Asta înseamnă că urcăm în Jupânești și apoi coborâm pentru câteva sute de metri la borna cu săgetător unde se schimbă direcția traseului Via Transilvanica. Facem stânga, trecem pe lângă o structură rudimentară de lemn pentru fân (sau mai degrabă pentru uscat blănurile de oaie sau pentru agățat ceva la scurs), acum fiind plină de pungi aduse de vânt. Mai departe lăsăm pe stânga o troiță în amintirea a 106 persoane care au fost aduse sub escortă din comuna Cireșu pe data de 18.07.1951 și apoi deportate de către comuniști în Câmpia Bărăganului. Doar câteva zeci de metri mai încolo și vedem că Vicky și Zoli sunt într-o mașină care oprește lângă noi. Ei vor să meargă pe la Cazane și cel mai probabil pe Ciucaru Mare și ne întreabă dacă vrem și noi să mergem. Cu o mică reținere inițială spunem ”Da” și mergem cu ei. Așa că ne mutăm locul pe malul Dunării!
Prima oprire va fi la podul de pe care se vede foarte fain chipul lui Decebal sculptat sub egida lui Constantin Drăgan (1994-2004). Lucrarea a fost realizată de sculptorul Florin Cotarcea ajutat de 11 alpiniști, uneori în condiții extrem de dificile. Pentru a-l vedea mai bine vom intra puțin pe drumul ce duce spre golful Mraconia.
Și în final mergem la ultima destinație a zilei: traseul în circuit pe vârful Ciucaru Mare. Mai fusesem și îmi este de fiecare dată drag să urc la locurile de panoramă de deasupra marelui Danubius. Vicky este o fire împăciuitoare și vrea să repare ceea ce nu mai poate fi reparat. Are o viață întreagă în spate și știe foarte bine ce înseamnă singurătatea și timpurile grele. Nu dorește nimănui așa ceva și ca urmare face tot ce poate ca alții să nu mai aibă experiențe asemănătoare. Dar o dată ce niște decizii sunt luate, se pare că nimic nu mai este de făcut. Știu, astea sunt niște lucruri personale și tocmai de aceea nu spun mai multe. Și, la un moment dat, după primele puncte panoramice, Vicky ne face o fază. Rămăsese mai în urmă și și-a făcut socoteala că nu mai are rost să meargă pe tot circuitul și s-a întors încet, singură, spre mașină. Ne-fiind semnal la telefon Zoli și Laura s-au agitat că a dispărut Vicky. Nici eu nu eram foarte ok cu faptul că nu a mai apărut, dar nu eram așa de agitat. Știam cumva că lucrurile ies bine. Și chiar când să ajungem la mașină înapoi Vicky ne aștepta cu energia ei debordantă. Deci grijile au fost parțial corecte, parțial nefondate! Totul e bine când se termină cu bine și, chiar dacă știm anumite substraturi, mereu trebuie să avem convingerea că lucrurile se întâmplă așa cum îi este planul lui Dumnezeu, nu așa cum ne facem noi planurile!
Cu toate lucrurile rezolvate ne întoarcem la tabăra de corturi pentru masa de seară și apoi pregătirea pentru a doua zi să intrăm în peșteră, de la Gaura Prosăcului la Gaura lui Ciocârdie, adică pe firul principal.
Practic parcurgerea peșterii durează trei ore, de la 10.30 la 13.30. Echiparea o facem pe o ploaie măruntă care cumva scade cumva elanul. Dar știm foarte bine că în peșteră este ceva mai cald și mai mult ca sigur ne vom uda complet. Așa că ce contează un pic de ploaie când la final de peșteră (la ieșire) vom înota câteva sute de metri! Dar nu avem de unde ști exact cum va fi, doar ne spuseseră colegii că e unul din cele mai faine momente ale explorării. Nu știu și nu vreau să dau detalii (deși cu siguranță aș putea printr-o căutare a hărții peșterii pe internet) și doar prefer să mă bucur de fiecare moment. Uneori mi-aș fi dorit să stau mai mult pentru poze, dar este foarte bine și așa. Rare sunt ocaziile când poți explora astfel de locuri. Mulțumesc aici Serviciului de Voluntariat Montan și serviciul Salvamont-Salvaspeo Mehedinți pentru organizare!
Ce am învâțat din tura din Deltă și am aplicat acum: telefonul se ține în ceva pungă complet izolată pentru a te putea bucura de el, de filme și de poze!
Mai facem ceva poze la ieșire și apoi pe drumul care urcă pe la borna Via cu pasăre până sus în parcare. De aici coborâm pe drumul de acces înapoi la corturi, predăm echipamentul cu mulțumiri pentru experiența extrem de faină. Strângem bagajele și plecăm aproape printre ultimii spre mașini. Fiecare de fapt este în ritmul lui fiindcă tura oficială s-a terminat. Să ne vedem cu bine data viitoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu