Din seria ”să mai vedem ceva nou” :D
Numele Izvoarele, Prundu și Hotarele îmi sunt cunoscute de când a avut tata stupi în Mironești, pe malul Argeșului. Numele Greaca îmi este cunoscut de la nașul meu care iubea vinurile de acolo, de calitate foarte bună. Dunărea e aproape... Motive suficiente pentru o ieșire de explorare prin zonă. Plus că mai găsesc și ceva obiective mai puțin ”turistice”. De fapt mai puțin cunoscute fiindcă nu toți sunt atrași de așa ceva! Deci la drum prin Jilava, Vidra, Dobreni, Vărăști, Valea Dragului și Herăști spre primul obiectiv. Acum, uitându-mă pe hartă, văd că aici este și conacul ”Udriște Năsturel”. Deci va fi motiv de revenit prin zonă cândva.
Acum scopul este... Podul Saligny din Hotarele! Redau câteva recenzii găsite pe internet.
Ștefan Liviu Ene:
”O legendă marca Facebook spune că "Podul dintre Hotarele și Herești, peste râul Argeș a fost proiectat de către Anghel Saligny în anul 1898, la care, pentru o deschidere de 85 m, s-a realizat o înălțime de construcție de 1 m, cu un consum de materiale de 1.100 kg oțel și 5 metri cubi de beton pe metrul liniar și a constituit primul pod de acest gen si cu acea tehnologie din România, la acea vreme, și primul din toată Europa Balcanică."
Construcția Podului a fost realizată în anii 1966 -1968.
Recent Podul a fost scos oficial din uz în urma unei evaluări de rezistență.
Dacă ești în plimbare prin zonă, merită să te oprești o clipă.”
Sabin Chiriac:
”Podul în sine nu are nicio treabă cu Anghel Saligny și cu poveștile care circulă pe net în legătură cu el. El este opera unui alt mare inginer constructor, Gheorghe Buzuloiu, fost director IPTANA (Institutul de Proiectări Transporturi Auto, Navale și Aeriene), membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, proiectant al Podului Giurgeni-Vadu Oii de peste Dunăre și a multor altora printre care și cel de față, proiectat și construit în anii 1959-1960. În lucrarea acestuia ”Podurile din România-Bolți și arce” se ofera multe detalii și date tehnice legate proiectarea și construcția podului. Sper să fie de folos această recenzie celor care ajung prin zonă și doresc să îl vadă.”
Păi să îl vedem și noi dară :D!
Trec pe pod și apoi găsesc un drumeag pe sub podul modern, drumeag prăfuit care mă duce la conacul Stolojan. Aici am două clădiri istorice: conacul Stolojan și moara Stolojan.
”Reşedinţă boierească din prima jumătate a secolului XVII,situată la 35 km sud-est de Bucureşti. Ansamblul arhitectural de la Hereşti este alcătuit din conacul de piatră construit între anii 1641-1643, biserică cu hramul Sfintei Treimi ridicate de familia boierilor Năsturel in 1644 şi reşedinţa lui Anastase Stolojan din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antohiei, venind din Rusia ajungea la Hereşti în septembrie 1657. "Am ajuns înaintea prânzului în satul Fiereşti, unde sunt conacurile şi saraiurile fratelui doamnei voievodului Matei. S-au început şi s-au construit aceste palate pentru ca să se spună că nu există altele asemănătoare lor în lumea din ţările Francilor. Pentru asta au fost aduşi meşteri ziditori din ţara ungurească şi pietre din ţara turcească. Au început să construiască cu piatră şi la exterior şi la interior, simultan până au fost terminate bolţile. Pietrele au fost şlefuite cu mare măiestrie. Palatul are trei caturi, unul peste altul. Această construcţie a avut la bază munca inventivă a meşterilor în ceea ce priveşte caracteristicile lucrului. Acoperişul în întregime este din olane. După cum mi s-a spus şi în Ungaria toate edificiile sunt construite in felul acesta.
Dintre cei doi fraţi Năsturel, Udrişte sau "Orest" cum apare în documente a fost cel mai cunoscut, fiind unul dintre cei mai importanţi cărturari ai secolului XVII. În timpul lui Matei Basarab avea rangul de logofăt, dar era de fapt şeful cancelariei. Locuia la Tărgovişte lângă reşedinţa domnească, dar pleca adesea la Hereşti, care era o reşedinţă de vară.
Ultimul stăpân din neamul Năsturel a fost generalul Constantin Năsturel, care în urma datoriilor acumulate a fost nevoit să vândă întreaga moşie prinţului Serbiei Miloş Obrenovici, a cărui familie a stăpânit Hereştii până în 1881 când a fost cumpărat cu 4 milioane lei aur de omul politic liberal Anastase Stolojan. Acesta este cel care a construit o clădire nouă, un han şi o moară în apropiere.
În 1931, un incendiu a distrus complet acoperişul, planşeele din lemn şi toată tâmplăria vechiului conac al Năstureilor, clădirea nefiind reparată, deşi a fost proprietatea familiei Stolojan până în 1948. În 1949 a început dărâmarea, piatra fiind folosită ca material de construcţie pentru clădiri noi.
În anii 1950, clădirea mai păstra suficiente elemente originale, astfel Comisia Monumentelor Istorice a intervenit consolidând şi restaurând monumentul. Conacul aparţine din anii 1970 Muzeului Ţăranului Român găzduind un timp Muzeul Lemnului şi Feroneriei. În prezent Muzeul Ţăranului Român desfăşoară proiectul "Casa de piatră" care este condiţionat de restaurarea ansamblului şi organizarea unui Muzeu al Boierului Român.”
Din text se vede că, repet, am de revenit pe aici. Deocamdată explorez conacul Stolojan și apoi vechea moară. Veți observa detaliile ceramicii folosite la acoperiș.
Sunt bucuros de explorare și pornesc cu mașina mai departe pe DN5A și apoi DN41 spre Greaca. Satul este mic și ținta mea este Domeniul Greaca. La intrare este o poartă mare unde văd că, pe lângă ce căutam eu (zona viticolă) este și pensiune de 5 margarete. Așa că dau pas că e prea mult pentru mine și înainte de poartă fac dreapta pe un drum ce coboară în lunca Dunării. Să nu uit că imediat după plecare făcusem o scurtă pauză pentru o poză și la conacul aflat imediat la sud de podul peste Argeș. Drumurile de câmp mă duc chiar pe limita dintre județele Giurgiu și Călărași, pe marginea unui canal de irigații, până la zona de pădure de la Dunăre. Las mașina într-un loc sigur, la intrarea în pădure, și de acolo explorare pe jos.
Explorarea pe jos, pe potecile din pădurile aflate la marginea Dunării, este greu, dacă nu chiar imposibil de descris. Și nici nu cred că ar avea sens dirijări stânga-dreapta... Las curiozitatea fiecăruia dintre voi, care citește și ajunge pe acolo, să descopere unghiurile și locurile din imaginile de mai jos. Singura recomandare pe care o pot face este să evitați zona când sunt temperaturi foarte ridicate: umiditatea crescută din apropierea Dunării face ca, la 50-100 de metri de apă, jungla să devină sufocantă. Plăcerea curgerii apei, lianele încâlcite, potecile înguste, bălțile uitate de natură între copaci, plantațiile tinere, poate și florile de salcâm în perioada potrivită, sunt fascinante pentru un explorator permanent. Așa că vă invit prin poze să ajungeți și voi pe malul Dunării (well, mai exact, pe canalul cel mai nordic din cele patru de aici, canale care formează între ele cel puțin trei insule relativ paralele).
Mă întorc cu mașina pe canalul de la limita dintre județe și la stânga (încă pe unde am venit) îmi propun o schimbare de rută. O fi tot drum de câmp, dar e altceva. În loc să fac dreapta spre Greaca continui tot înainte pe alt canal de irigații. De câteva ori văd pe canal lebede și doar o dată mă opresc pentru câteva poze. La capătul canalului fac dreapta și ies curând în Prundu și de acolo spre casă, lăsând în dreapta drumul spre Mironești cu multe amintiri. Pe atunci (acum 11-30 de ani) nu era nici un drum asfaltat pe aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu