Bună dimineața! (nu știu cum se zice în grecește și chiar cred că nu contează :)! )
Ieri spuneam să nu uit să vă povestesc cum e cu micul dejun. Cum e normal, micul dejun poate fi servit între anumite ore (dacă țin eu bine minte 7:00 și 11:00). Pe lângă asta, în living este pus un anunț: vă rugăm să vă serviți doar o singură dată! Asta mi s-a părut un pic intrigant. Cum adică, dacă e autoservire de ce să ne servim o singură dată? Ar fi o explicație (și nu intenționez să jignesc pe nimeni, mai ales gazdele): la prețul decent pe care îl plătim pentru cazare nu vor să cumpere foarte multă mâncare! Este suficient și ce avem pe masă: pâine de două feluri, gem, unt, brânză, suc, ceai, cafea, paté, iaurt (de fapt un fel de țațichi :D), prăjitor de pâine... Și farfuriile sunt în așa fel încât să nu poți pune mai mult de 5-6 felii de pâine! Și e suficient! Partea și mai interesantă vine acum (și să mă ierte gazdele): pe una din canapelele de la intrarea în living stătea o fată mai tânără cu o doamnă pe la 55-60 de ani. Tot vorbeau ele în grecește de una-alta și de fapt convingerea mea e că erau acolo ca să supravegheze clienții să respecte acea regulă. Pentru că, să fim cinstiți, cei care stau în hostel pentru ei sunt simpli clienți, dincolo de amabilități!
Fiecare își ia ce vrea (evident că nu sunt restricții), o singură dată și mănâncă unde vrea. Este o masă mare (făcută dintr-un palet) unde pot mânca 5-6, două mese de bar, înalte cu banchete și încă o masă pe partea deschisă a terasei. Pe cea mai mare parte a lateralelor sunt canapele comode. De fiecare dată m-am așezat la una din mesele înalte. Fie era liber, fie colegii de hostel mi-au făcut loc. Recunosc, eu nu sunt vorbăreț de fel și mai ales la masă și prefer să fac ce e de făcut atunci și, eventual, să urmăresc ce se întâmplă în jur. La masa mare era un nene undeva pe la 50 de ani, grizonat, cu păr creț și lung cam până mai jos de umeri care încerca să le explice altor câțiva problemele generale cu care se confruntă Grecia cu banii și cu UE. Părerea lui de bătrân marinar (că așa părea) era că toată chestia asta cu UE e o mare minciună și că de fapt fiecare e pe pielea lui. De fapt se va vedea asta peste vreo lună-o lună și ceva! Îmi place modul în care își expune problema și îi face atenți pe cei din jur. Acum, să-mi fie cu iertare dacă judec un popor întreg (e blog personal, cred că îmi permit asta), în general grecii sunt în general nemulțumiți și comozi. Preferă să muncească puțin și să primească mult!
Termin deci cu micul dejun, îmi iau niște apă la mine ca pentru întreaga zi și la drum. De ieri vorbisem cu Mihaela și făcuse rezervare pentru diseară la un restaurant cu produse și fructe de mare. Detalii mai încolo :)!
Pe Kalamiotou trec de Kapnikarea și ajung pe strada Mitropoleos/Μητροπόλεως paralelă cu Ermou/Ερμού. Câteva zeci de metri la stânga și ajung în piața Mitropoleos/Πλατεία Μητροπ όλεως în fața catedralei metropolitane. E un pic de ploaie măruntă și un grup de copii cu pelerine parcă ar vrea să intre în catedrală. Deocamdată povestesc ceva în fața intrării. Față în față cu catedrala este statuia arhiepiscopului Damaskinos Papandreou/Δαμασκηνός Παπανδρέου, în funcție religioasă din 1941 până la moarte și regent al Greciei între ieșirea de sub dominația nazistă din 1944 și întoarcerea regelui George II în 1946 (începerea războiului civil).
Catedrala metropolitană a Bunei Vestiri a Fecioarei Maria are pe ea inscripționat anul 1842. Zidirea acesteia a început la 25 decembrie, după slujba nașterii Domnului, sub domnia regelui Otto și al împărătesei Amelia. ”Pentru zidirea catedralei, muncitorii au folosit piatra din nu mai puțin de 72 de biserici dărâmate în acea vreme. După osteneala a trei arhitecți și munca întinsă pe o durată de 20 de ani, Catedrala Mitropolitană din Atena a fost terminată. Regele și regina au fost și ei prezenți în ziua de sfințire a mareței biserici. La slujba de sfințire din ziua de 21 mai 1862, catedrala a fost închinată Bunei Vestiri...
În partea sudică a marii catedrale se află micuța biserică închinată Sfântului Elefterie, numită adesea drept "Mica Mitropolie".” (sursă: www.crestinortodox.ro)
Că tot am amintit de Elefterie, care înseamnă ”liber”, am căutat pe net și ceva detalii legate de etimologia cuvântului. Făcusem inițial legătura cu Eteria din care făcea parte și Tudor Vladimirescu... Deși elefterie/elefteria duce cu gândul la ”libertate” (și sintactic :)!) în română a derivat cuvântul ”lefter”=”fără bani”. Să fie vreo legătură între ideile astea și cele din cântecul ”20 de ani” (Voltaj) sau ”Perfect fără tine” (Vama) sau tot ce însemna Vama Veche pe vremuri...
Să revenim la Atena că deja simt cum gândul vă zboară prin alte părți...
Lângă catedrală este mica bisericuță a lui Theotokos Gorgoepikoos și Agios Eleytherios și o statuie albă în spatele ei.
Continui pe Mitropoleos fiindcă vreau să mai văd o mică bisericuță aproape acoperită de clădirile noi, moderne. Este vorba de Ekklisia Agia Dynami/Ιερός Ναός Αγίας Δυνάμεως, biserica ortodoxă grecească de sec. XVI (bizantină) aproape în întregime sub clădirea de beton și sticlă și dedicată femeilor însărcinate pentru rugăciuni pentru o naștere ușoară. Inscripțiile sugerează că e construită pe un fost templu dedicat lui Hercule, semizeul celebru pentru cele ”12 munci”. Sub biserică a fost descoperit un tunel de 15 metri care face legătura cu un sistem de galerii care ar face legătura cu Acropolele și cu mănăstirea Kaisariani de sub muntele Hymettus/Ymittos. În 1963 intrarea acestui tunel a fost zidită pentru a bloca accesul. Informațiile astea și altele le-am obținut de pe site-ul www.atlasobscura.com, un site interesant de pe care puteți afla tot felul de lucruri mai neobișnuite din diverse colțuri ale lumii.
Pe Mitropoleos ies în piața Sintagma și urc scările deasupra stației de metrou până la bulevardul Leoforos Vasilisis Amalias/Λεωφ. Βασιλίσσης Αμαλίας, în fața parlamentului. E unul din bulevardele despre care vă spuneam că merg tot în jos, spre mare.
Cobor pe el pe partea stângă (pe care e și Parlamentul) și imediat încep Grădinile Naționale/Εθνικός Κήπος. Sunt un parc imens în care sunt multe zone amenajate sub diverse forme: galeria cu palmieri, grădina zoologică, grădina botanică lacurile cu rațe, toaletele (unde găsesc niște copaci cu rădăcinile extrem de groase, cel mai probabil o ciupercă sau ceva neobișnuit), zona ruinelor, fântâna spaniolă, zone cu aloe imense, zone cu plante agățătoare, bănci și o mică peșteră... Ce mai, un foarte fain parc care mă chema să-i explorez aleile...
Ies prin sud, prin spatele a ceea ce îmi apare pe Google Maps a fi un imens amfiteatru. Cumva asociez cu Arenele Romane din parcul Carol din București, deși știu că e cu totul diferit. Și să-mi ierte grecii asocierea :D...
Este vorba de Zappeio/Ζάππειο Μέγαρο, marea clădire dedicată începând cu 1869 revigorării jocurilor olimpice în lumea modernă. De fapt este vorba de vechiul stadion panatenian dintre Grădinile Palatului și Templul olimpianului Zeus, stadion restaurat și îmbunătățit. Zappeio/Zappeion a fost deschis în 1888 și inițiatorul lui nu a mai apucat să mai vadă construcția finalizată, predecesorul lui ducându-i opera mai departe. (sursă: Wikipedia)
Cobor scările din fața Zappeio pe lângă fântână și peste stradă este situl arheologic Olympieion. Aici se găsește templul lui Zeus început în sec. VI î.C. și finalizat de Hadrian în sec. II. î.C. Din cele 104 coloane corintice în prezent pot fi admirate 15 coloane în poziția lor inițială. (sursă: www.turbopass.com). Eu îl ocolesc fiindcă nu vreau să plătesc intrare, prind câteva unghiuri faine prin gard (sincer, chiar nu îmi pasă că sunt privit de trecători) și cele mai bune unghiuri le am de la Arcul lui Hadrian.
Arcul lui Hadrian/Αψίδα του Αδριανού sau Poarta lui Hadrian/ Πύλη του Αδριανού este o poartă monumentală, pe alocuri sub forma unui arc triumfal, deasupra drumului care unea centrul orașului de partea estică unde găsim templul lui Zeus. Cel mai probabil arcul a fost construit de atenieni în onoarea lui Theseus și a lui Hadrian, amândoi considerați fondatori ai Atenei. Se crede că arcul a fost ridicat în 131-132 î.C. și făcea parte dintr-un zid de fortificații care despărțeau centrul orașului de zona exterioară. Arcul e construit din aceeași marmură cu Parthenonul și cu multe clădiri ale orașului și nu s-a folosit deloc ciment în construcția lui. Pe Wikipedia puteți găsi mult mai multe informații despre arc, dar eu consider că pentru mulți pot deveni plictisitoare. Așa că cei interesați pot citi mai multe aici. Noi trecem pe lângă arc și coborâm mai departe pe Leoforos Andrea Siggrou/Λεωφ. Ανδρέα Συγγρού la prima stație de mașină spre mare.
Să fiu sincer, nu mai țin minte ce autobuz am luat de aici, cert e că pe Google Maps am scris Trokantero fiindcă acolo este următoarea recomandare a Mihaelei. Cam o jumătate de oră îmi ia să ajung pe malul mării la stația Trokantero unde este... parcul naval/portul Flisvos Marina. E intrare liberă deci, Cezărică, la drum pe docuri... Este un port mai mult privat unde mulți dintre bogații Greciei (și nu numai) au șalupe sau bărci mia mici sau mai mari. Este o etalare a luxului care îmi face plăcere doar ca peisaj. Asta nu înseamnă că nu mă duc pe docuri până aproape în cel mai îndepărtat punct accesibil pe jos. Trec de câteva bariere pentru mașini și pentru mine astea nu sunt piedici. Este impresionant vasul militar Averof pe care văd că este un grup de vizitatori. E ok, mie îmi place și așa, de pe doc, nu e musai să fiu pe puntea lui :)!
Ies din incinta Flisvos și iau tramvaiul B1 pentru câteva stații până la Edem. Mihaela îmi spusese la un moment dat că aici este o plajă foarte faină. De fapt de la Trokantero tramvaiul merge exact pe coastă și din loc în loc sunt plaje foarte faine. E o plăcere doar să mergi cu tramvaiul și să urmărești plajele și coastele insulelor din comoditatea tramvaiului. Localnicii vor zice că e ceva obișnuit, dar pentru un călător dintr-o țară de la paralela 45 nu e chiar așa obișnuit. Nici măcar pentru cei care stau la malul mării la noi...
Așadar mă opresc la Edem, găsesc niște scări care mă coboară la plaja acum goală și găsesc o terasă unde îmi comand un cappuccino. Ca de obicei primesc la început o carafă cu apă și imediat vine băutura caldă fain aranjată (turistic, evident). Absorb relaxat câte o gură alături de porumbelul zgribulit care stă pe masa mea. Mi se pare așa fain și extraordinar să treci de la luxul din Kifissia la haosul din Pireu și foarte repede și aproape la relaxarea de aici... Și va mai urma încă un loc (relativ) secret ceva mai încolo... Las 5 euro în păhărelul dedicat (3.90 e nota de plată) și, înainte de pleca, trec un pic prin stuf pentru a vedea gura de vărsare a canalului ce vine de sub coastele sud-vestice ale lui Ymittos. Liniște și pace...
Urc la tramvai și voi lua tramvaiul spre o altă destinație propusă de Mihaela. Știu că după Trokatero mai am de mers încă o stație după Delta Faliro/ΔΕΛΤΑ ΦΑΛΗΡΟΥ. Stația se numește Țițifies/ΤΖΙΤΖΙΦΙΕΣ și sună un pic mai ciudat/comic pentru români. Google Maps mă conduce pe străduțe până la parcarea fundației culturale Stavros Niarchos și trec pe sub Opera Națională spre esplanadă. E un lac foarte fain și îl ocolesc pe partea cealaltă spre nord/interiorul orașului. La capătul lui văd că de la operă în jos este de fapt parcul Stavros Niarchos pe care îl căutam și merg spre el. Până la el mai am ceva să vă arăt (descoperit fiindcă citesc, cel puțin pe diagonală, ce scrie pe afișele unui șantier arheologic).
Excavările au dus la descoperirea unui hectar dintr-un vechi cimitir care acoperea mare parte din zona costieră Phaleron. Cimitirul a fost folosit în sec. VIII-IV î.C. Până acum s-au descoperit mai mult de 2000 de morminte, de la morminte simple la morminte în piatră sau în amfore, precum și morminte ale multor copii (datorate mortalității mari) și ale unor animale, în special cai.
Revenind la esplanadă, vă arăt câteva poze și apoi intrăm în parcul botanic suspendat.
În parc găsim grădina mediteraneană, grădina cu sunete, zona pentru plimbare de sub opera națională, zona de conifere, mlaștina mare, zona de măslini, zona de legume, pavilionul (de unde poți cumpăra una-alta) și zona de alergare. Aș fi stat mai mult pe aici fiindcă am de mirosit lavanda și narcisele, dar trebuie să mă întâlnesc cu Mihaela și am ceva de mers până la punctul de întâlnire. Așa că la drum...
Aștept la stația 2nd Katsoni/2η ΚΑΤΣΩΝΗ autobuzul care mă va duce la stația de metrou Suggro-Fix/ΣΤ.ΣΥΓΓΡΟΥ-ΦΙΞ de unde voi lua metroul mai departe. Până să vină autobuzul (vreo 10 minute) testez (la fel cum prima dată am făcut cu portocalele în Roma, v-am povestit ieri) măslinele din copac. Sunt acre de nu se poate și mă conving de cele spuse de mulți până acum (inclusiv de Mihaela ieri): ca să poată fi mâncate, măslinele naturale se tratează cu ulei și sare pentru ceva perioadă de timp.
De la Suggro-Fix iau metroul până la capăt la Elliniko/Ελληνικό unde mă întâlnesc cu Mihaela. Nu avem timp să povestim prea multe că vine autobuzul cu care știa ea că mergem spre Varkiza. Doar că la un moment, prin Dilofo/Δίλοφο dat autobuzul face stânga și trebuie să coborâm. Noroc că Mihaela e pe fază (eu oricum nu aveam unde să știu unde mă duce), vorbește cu șoferul și îi spune că s-a schimbat linia. Ca urmare coborâm, așteptăm o vreme un alt autobuz și pornim pe jos. Mihaela îmi povestește că de când cu grevele nu știi niciodată când vine autobuzul. Cam ca la noi, mai ales la ore târzii. Vorbesc de Muntenia fiindcă în Ardeal mereu autobuzul vine la ora scrisă (sau cel puțin pe unde am fost eu). Deci cum spuneam mergem pe jos pe unde altă dată Mihaela mergea cu autobuzul și chiar e foarte plăcută atmosfera. Nici foarte cald, nici foarte frig, nici prea vânt, nici prea liniște... Pe străduțele cunoscute de ea coborâm la plaja Varkiza pe o platformă de lemn unde vara e o terasă super plină. Acum suntem doar noi și marea... Bine, și un alergător pe nisip și un înotător... Plus peisajele care te fac să visezi la călătorii peste mări și țări... Las un pic telefonul la încărcat și vom porni mai departe fiindcă Mihaela vrea să îmi arate zona de coastă.
Din Varkizas/Βαρκιζας luăm autobuzul 115 care merge pe coastă până în Glifada/Πηγαδα. De aici nu mai știu ce și cum am luat de ajungem cam pe la ora 18.10 în zona Elliniko, mai precis la stația de metrou Argyroupoli/ΣΤ.ΑΡΓΥΡΟΥΠΟΛΗ. În apropiere este restaurantul căutat (încă nu știu exact numele și abia după ce am plecat Google Maps îmi sugerează numele). Este vorba de Stigmes unde Mihaela făcuse programare la 18.30 pentru două persoane. Ne mai plimbăm prin zonă și, chiar și ea, admiră niște portocali foarte bogați și un lămâi unde vedem lămâi chiar spre jumătate de kilogram una! Nu luăm, sunt în curțile oamenilor. Și de altfel Mihaela îmi spune că are și ea în curte un lămâi de unde nu ia nimeni fructe... Aici sunt exact arbori ornamentali chiar dacă la noi sunt fructe exotice...
Puțin înainte de ”și jumate” mergem la local un pic mirați că nu mai e nimeni. De fapt azi e nu știu ce sărbătoare la ei și toți mănâncă carne fiindcă de mâine se intră în post. Așa că nimeni nu e atras de pește. Doar noi ne bucurăm de vin alb și de tot felul de produse de mare, cât vrem noi la 13 euro de persoană. Și cred că se apropie de vreo trei ore cât stăm la povești despre de toate. Foarte fain! Dar avem și burta plină și parcă acum ar merge un pic de mers pe jos. Așa că de la stația Agios Dimitrios mergem în Athens Metro Mall, în special la ultimul etaj pentru vederea panoramică. E un pic altfel decât mall-urile de la noi... Parcă, într-o zi normală, e mult mai liber și mai relaxat decât în haosul de shopping de la noi.
Trecem pe la Mihaela pe acasă și îmi face cadou câteva lămâi culese chiar din copac și alte câteva fructe, ne mai plimbăm puțin pe străzi pentru digestie și apoi se duce acasă fiindcă începe să plouă destul de serios. Îi mulțumesc mult pentru tot și vedem dacă reușim să ne vedem și mâine. Cu gluga pe cap eu nu am nici o problemă să merge pe jos până la stația Dafnis/ΣΤ.ΔΑΦΝΗΣ. Urmăresc ca un copil linia special amenajată pe trotuar pentru nevăzători, cu toate schimbările ei de direcție. Chiar dacă asta pare o joacă... În fond în fiecare dintre noi este o inimă de copil....
Merg cu metroul până la Akropoli și, chiar dacă e ploaie, aș vrea să urc pe întuneric pe Acropole pentru peisaj. Dar mai înainte să vă arăt ce găsesc în stația de metrou! Un mini-muzeu de istorie/arheologie și mai ales o copie a frizei nordice a Parthenonului. Friza se întinde pe 160 de metri în jurul templului și a fost sculptată în 442-438 î.C. la fața locului. Tema frizei este procesiunea festivalului Panathenaia celebrat la fiecare patru ani în onoarea zeiței Atena.
Și ies afară. Și plouă... și plouă... și plouă... Doar fac câteva poze la pereții Acropolelor și găsesc strada Stratonos/Στρατωνος care pare să mă ducă pe sub ziduri spre Plaka. Și așa este! Deocamdată urc până în punctul cel mai înalt și apoi după câteva trepte, începe coborârea. Sunt ceva lumini pe la case și toate terasele sunt închise. Cine ar sta pe la terase pe vremea asta cu excepția unui ”zăpăcit” care hoinărește pe străzi. Intenționat! Era mult mai simplu să mai fi mers încă o stație de metrou până la Sintagma și apoi acasă pe Ermou. Tot cobor pe stradă și în față este clopotnița înaltă a unei biserici. Nu știu de la ce biserică este, dar ziceți voi că nu arată fain în ploaie...
Nu știu pe ce străzi am mers de am ieșit în bulevardul Filellinon/Φιλελλήνων despre care vă spusesem ieri și de aici pe Mitropoleos și Ermou ajung acasă. Un duș fierbinte și, până să rememorez pe unde am fost astăzi, adorm buștean, total indiferent la sforăiturile din cameră (tot mai veniseră și plecaseră unii, nu știu cine sforăie și mi-am asumat asta din momentul în care am acceptat să dor m în cameră cu atât de multe paturi).
Încă o dată vă mulțumesc și sper că v-a plăcut plimbarea... Ne vedem data viitoare pentru ceva explorări ”mai” la înălțime :)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu