Lespezi-Cornul Călţunului 9-10.09.2017

Lespezi-Cornul Călţunului 9-10.09.2017

Colegi de tură: Valentin Scheip, Cezar Partheniu

Vali îşi doreşte de multă vreme să îşi îndeplinească visul de a urca pe toate vârfurile de 2500+ din România. Doar are muntele în sânge şi asta face parte din viaţa fiecărui montaniard... Aşa că stabilim să încercăm urcarea pe două din vârfurile pe care nu a fost. Două vârfuri gemene din Făgăraşi ridicate deasupra frumosului lac Călţun! Lacul unde plouă sau e vreme urâtă poate cel mai mult din toată ţara: undeva în medie cam 200 de zile pe an! Urcase pe vecinul Negoiu şi acum vom merge doar dacă timpul ne va permite! Şi mai este un mic impediment: Vali nu poate pleca din Bucureşti decât sâmbătă pe la prânz! Aşa că, atunci când se eliberează, pornim spre Făgăraşi.

Drumul este simplu, nu insist asupra lui: Bucureşti-Piteşti-Curtea de Argeş-Poienari-Piscul Negru. Facem doar o oprire să ne luăm nişte apă şi în dreptul campingului de sub cetatea Poienari avem o surpriză mai mult sau mai puţin plăcută: drumul este închis până la ora 18.00! Este o maşină de poliţie care nu lasă pe nimeni să treacă mai departe fiindcă e un concurs de ciclism. Asta e! Poate e chiar mai bine că nu am putut pleca mai devreme fiindcă nu obţineam timp în plus!

Suntem printre primele maşini care pornesc în spatele maşinii de poliţie, urcăm pe serpentine până la barajul Vidraru, lăsăm pe stânga drumul prin tunel spre Cumpăna şi mulţimea de curioşi care doar vor să facă poze la maiestuosul baraj, trecem de tabăra organizatorilor şi pe serpentinele de pe marginea lacului ajungem la Piscul Negru cu câteva minute înainte de ora 19.00. Ne facem bagajele, lăsăm maşina în siguranţă şi pornim la drum. Avem bagaj mare (saci de dormit şi cort) în ideea de a urca atât cât putem astăzi şi mâine să ajungem pe vârf(uri). Pe aplicaţia online Munţii Noştri avem marcajele PR şi CR. Poteca porneşte din stânga parcării şi urcă în serpentine pe drumul stânii. La început traversăm o zonă de pădure, apoi marcajul taie o serpentină a drumului şi ţine tot în sus spre golul alpin. Pe una din zonele mai înguste ne oprim fiindcă vine turma din faţă. Coborâseră mai devreme cu caii (doi ciobani) şi acum coboară restul de patru ciobani. Cu vreo 1200 de oi şi destul de mulţi câini! Sunt cuminţi, unii se confundă cu oile la cât de mari şi blănoşi sunt! Chiar ciobanii ne invită să stăm la stâna de unde tocmai au coborât! 

”Mergeți la stână. Aveți apă curentă la furtun și camere curate. Mai e un băiat cu vreo 200 de oi la cealaltă stână, coboară mâine!”

Le mulțumim și mai încolo chiar ne vom bucura de ospitalitatea lor! Nici nu ne gândeam cât de bine va fi!

Continuăm urcușul și începe să se însereze. Încă nu se întunecă și noi ieșim din pădure. Mai urcăm pe aceleași marcaje câteva serpentine și vedem stâna. 

”Aici stăm!”

Am ajuns la fix când începe să se întunece. Verificăm pe aplicație și stâna asta nu apare pe hartă. Apare o stână mai sus pe pârâul Lespezi și două mai la stânga sub poteca marcată cu CR ce urcă în șaua Podeanului. Le vedem pe cele două prin pădure și o vom găsi pe cea de pe hartă mâine! 

Acum cercetăm stâna și o găsim foarte primitoare. Ciobanii lăsaseră lemne, lăsaseră de mâncare pentru cine vine peste iarnă... Camera de dormit este cea mai curată. Mă rog, cât de curată o pot lăsa ei... Stâna are o cameră separată cu intrare din balconul suspendat și încă patru (cum intri de la stânga la dreapta camera vatrei, camera de masă, camera brânzeturilor - care miroase puternic - și camera de dormit). Noi ne vom folosi doar de ultima! De reținut că la o mică dinstanță este budă cu hârtie igienică (ca la curte!) și apă curentă trasă cu furtun pe balconul de lemn. Găsești de toate aici, de la săpun Dove la detergent, bulz care aștepta să fie mâncat, uleiuri pentru fierăraie, conserve, cartofi, ulei, oțet, sare, ceapă, făină, condimente, castraveți și gogoșari murați, magiun, gem de gutui, oglindă, foi de dafin, piper... O stână foarte faină! Noi ne rezumăm doar la a folosi câteva scaune, puține condimente, o masă improvizată și camera de dormit. Un amănunt color: sunt multe postere cu femei frumoase întocmai ca în service-urile auto :D! Se potrivesc cu bancul cu ciobani: Cum găsesc ciobanii o oaie pe munte? Satisfăcătoare! Să nu uit și de icoana de deasupra tocului ușii camerei de dormit!

Peste noapte plouă un pic și dimineață avem un spectacol extraordinar cu ceața care se ridică din văi. Ne și gândim că ar fi nasol să se strice vremea tocmai acum. Vedem ce vrea muntele cu noi! În câteva minute se luminează și am o altă surpriză foarte faină: De jos vin două grupuri. Cel mai mic este format din doi prieteni: Gabi și Adriana Kaszoni din Brașov! Văzuseră postarea mea de aseară de pe net (da, e semnal și internet!) și au venit să urce și ei pe Lespezi. Abia diseară voi afla că a fost ziua Adrianei și mă bucur să o pot felicita la mașini jos! Ei urcă direct pe piciorul Lespezi pe marcajul PR și noi vom urca ocolit pe valea pârâului Lespezi și apoi prin șaua/șeuța Lespezilor!

Cam la 9.30 pornim la drum după ce lăsăm curățenie în locul atât de primitor! Coborâm spre firul apei (lăsând în dreapta marcajul jalonat cu stâlpi de pe picior), găsim separat locuri de trecere a apei și urcăm puțin până la intersecția celor două marcaje. Nu e stâlp, sunt marcaje și săgeți doar pe pietre!

Deci, conform săgeților, facem dreapta în sus pe versantul stâng al văii Lespezi. Nu sunt foarte clare marcajele și potecile ne duc în aceeași direcție. În sus se vede firul apei care izvorăște de sub vârful omonim. Noi tot credem că vârful e undeva mai sus și nu îl putem vedea. Așa și este, cu o oarecare aproximație! Vedem un adăpost (nu e nici stână, nici boșcă!) și ne îndreptăm spre el. De reținut că aici marcajul este deocamdată TR, nu PR cum apare pe hartă! Și în plus, din când în când, mai apare și câte o BA veche. Pe hartă marcajul BA apare ca fiind pe sus pe culmea Podeanului! Undeva sub noi spre firul apei vedem acoperișul stânei de pe hartă și pe dreapta un drum ce urcă lejer spre zona stânei și, probabil, spre partea de jos a cascadei de 15-20 de metri în două trepte. Ne oprim la adăpost pentru niște apă și ceva dulce, inspectăm adăpostul (acum are doar un șoricel drept locatar) în care găsim zahăr, mălai și țigări (foi de țigări) și, când suntem odihniți, pornim mai departe. 

Urcăm în continuu și marcajele ne trec peste firul ce vine din Șaua/Șeuța Lespezilor și apoi urcă la stânga susținut. Încă suntem destul de jos și eu urc puțin mai repede avându-l mereu în vedere pe Vali. Cam când consider că am ajuns la 2000 de metri, mă opresc pe o placă de piatră și cu Vali vom face o pauză de 10 minute de relaxare desculți. Începe răcoarea și, fiindcă suntem transpirați, nu putem sta în tricouri și punem ceva cu mânecă lungă pe noi. După odihna binefăcătoare prindem iar energie pentru cei peste 200 de metri diferență de nivel până în șa. Întâi e un urcuș în curbă de nivel și partea finală are câteva serpentine scurte. Regrupăm înainte de șa și în câteva zeci de metri la dreapta suntem în șa la stâlpul cu marcaj de unde vedem colosul cu vârfurile gemene. Prilej de pauză înainte de a continua. Mai avem circa 250 de metri diferență de nivel până sus!

În șa marcajul BA coboară la stânga în căldarea Berbecilor și noi urcăm pe PR pe culme spre vârf. Urcușul este frumos și pe alocuri expus, trecem pe lângă un adăpost natural sub o lespede imensă și suntem pe crestuța dinainte de șaua finală. Îi spun lui Vali să stea puțin fiindcă vreau să verific dacă putem coborî. Nu se poate și ne întoarcem 20-30 de metri unde ne putem lăsa la dreapta. Sunt doi tipi cae urcă pe sub noi și întrebăm pe unde am putea coborî. Și aici e destul de abrupt și nu vedem pereții de sub noi. Ne indică niște trepte și așteaptă să coborâm cu indicații continue. Chiar, fiind primul, mă ajută și îmi ia bețele la ultimul pas! Fac și eu la fel cu Vali care e imediat în spatele meu. Le mulțumim și urcăm mai departe pe sub perete până în șaua finală. 

Pfuu, de aici parcă nu se mai termină. Cu cei doi urcăm până pe vârf, fiecare în ritmul lui. Sus ne întâlnim cu prietenii noștri brașoveni și mă recunosc fetele din celălalt grup de patru: fusesem în aceeași seară de curând în Poiana Închisă! Ne facem pozele de vârf și ne bucurăm de ajungerea pe Lespezi și de împrejurimi. Spun de Cornul Călțunului și tentează pe toți să ajungă și acolo. Haideți că doar știu drumul de anul trecut! Atunci buna prietenă Clemence mă încurajase mai ales la întoarcere pe lespezile expuse, acum e rândul meu să încurajez pe alții. 

Drumul pe care îl cunosc, pe creastă, e una dintre variantele de acces. Știam de data trecută de o variantă pe lespezile sudice și voi afla de la dl. Dinu de o alta pe un horn din Lespezi și apoi pe o brână până în șaua dintre vârfuri! 

Lăsăm rucsacii ceva mai încolo între stânci, parcurgem din stâncă în stâncă scurta creastă până înainte de curmătură și coborâm la stânga pe un horn cu placă deasupra noastră. Se poate ocoli pe deasupra, ceea ce vom face la întoarcere. Mai coborâm vreo 10 metri, facem dreapta printr-o mică strungă și pe brâne stâncoase coborâm în curmătura/șaua dintre vârfuri. Regrupăm cu admirație asupra Hornului Călțunului, a lacului de sub vârful Lespezi și a frumuseții indescriptibile a Făgărașilor (valuri și pături de nori ce lasă descoperite sau acoperă ca un șal ”coastele nordice” ale Făgărașilor - cred că imaginația ar putea vedea vreo frumoasă cadână acoperită fugar de șaluri și mătăsuri transparente date ușor la o parte și înapoi), vedem două siluete în albastru la baza Hornului și, până vom fi sus (de fapt le-am văzut de pe Lespezi!), vor ajunge și ei, incredibil de rapid, pe vârf. 

De aici este doar o formalitate de a urca pe lespezile ce ne duc pe Cornul Călțunului. Este o denumire mai nouă, în anii '80 pentru tatăl meu a fost o premieră să ajungă aici. Atunci era denumit vârful Călțun cu două vârfuri peste 2500 de metri! Nu avem nici o grabă, (ne) pozăm și suntem aproape ultimii care pornesc înapoi spre Lespezi. Temerarii ce urcaseră pe Horn și soții Kaszoni se întorc pe la momâile de pe sud, noi pe aproximativ același drum pe care am venit ca să și recuperăm rucsacii.

Cu rucsacii în spate mai ajungem o dată la Roza Vânturilor de pe Lespezi și pornim pe piciorul estic Lespezi. Adriana și Gabi, grupurile de bucureșteni și cei doi sibieni temerari pornesc spre Șaua Lespezilor. Cu ultimii ne vom trezi în spate și apoi depășiți pe piciorul Lespezi (vârsta le permite, sunt undeva mai la începutul vieții montane!). Pe picior coborâm cu atenție, eu rememorând cu voce tare variantele pe care am coborât de pe vârf (pe deasupra lespezilor dinspre peretele nordic al muntelui, pe sub ele pe vale) și facem o pauză de soare și respiro ”unde consideri tu, Cezar”. Mai avem un pic până la singura zonă stâncoasă (un pinten estetic) pe care o ocolim pe partea stângă. După el facem ușor dreapta și de aici coborâm mereu pe culme pe linia stâlpilor până deasupra și apoi la stână. Doar ne oprim aici câteva minute pentur poze și la vale.

De la stână nu mai urmăm strict marcajele și cam într-o oră coborâm la mașină pe drumul stânii. Ne bucurăm când apar Adriana și Gabi și avem ocazia să schimbăm câteva cuvinte legate de traseele parcurse. Clar este mai scurt și mai direct piciorul Lespezi decât varianta prin vale. Și ar fi fost și mai ușoară dacă am fi avut rucsaci mici ca ei. Nah, mai bine să ai mai multe și să nu ia nevoie de ele decât să ai lipsă! 

Ne salutăm și pornim obosiți și bucuroși spre casă. Bineînțeles cu mintea la ”neuitabilele” locuri pe unde am fost cu doar câteva ceasuri în urmă! Și cu gândul la următoarii ”optmiari românești”...

Mulțumiri lui Vali pentru tura faină!