Colegi de tură: Tamara, Bogdan, Adi, Cezar
Fiindcă ne plac dealurile subcarpatice de la marginea câmpiei (ai cărei locuitori sunt numiți în Buzău cojani), stabilesc cu Adi să mergem din Mizil în sus spre dealuri, apoi pe culme să ajungem în Năeni și prin locuri cunoscute să coborâm în Pietroasele. Avem cu bucurie încă doi colegi, Tamara, care se trage din Pietroasele, și Bogdan, prietenul ei. Așa că suntem trupă mai mare!
Ziua 1 - 03.09.2016
Ne întâlnim în Mizil (de fapt ei m-au așteptat la trenul de la ora 9.00) și pornim spre autogară. Cu glume, bineînțeles! Rucsacul meu e cam cât Tamara și în mod sigur îi trebuie ceva mai mic :D!
Lăsăm în dreapta drumurile spre localitățile Baba Ana și Fulga și pe strada 24 Ianuarie (Tamara se documentase de drum), ajungem la DN1B și Lidl. Căutăm noi o idee de autogară și întrebând, ni se spune: de aici luați microbuzul spre Gura Vadului. E chiar parcat și ne urcăm în el gata de explorare! N-aș putea spune exact pe unde ne duce, cert e că trecem prin Gura Vadului și mai sus șoferul ne duce prin Perșunari până la ultimul asfalt. Pe acolo stă el... Îi mulțumim și pornim la drum după indicațiile lui, în sus pe uliță spre deal. Nu ne ia mult și ajungem la o fostă fântână cu pereți nisipoși deasupra ei. Tot ținem drumul în sus și eu las colegii pe drum fiindcă nu mă pot abține să cercetez pereții. Scoici, mini-grote, mult nisip solidificat, potecuțe care mai de care... Ajung deasupra și văd culmea pe care urcăm cu multe vii în stânga. Pe acolo e zona viticolă Tohani...
Ajungem la o zonă cu pini, urcăm ușor la dreapta printre ei și apoi câștigăm altitudine pe curbe de nivel cu piatră înclinată spre culmea în trepte. Vrem să vedem ce e deasupra și după ea. Bănuim că undeva pe acolo este Ferma Dacilor... Sus merităm o pauză de odihnă, apă și ceva ronțăială fiindcă am urcat destul. Mie nu îmi stau picioarele și plec într-o cercetare a culmii spre aval. Îmi par niște plăci interesante...
De fapt este un capăt stâncos al culmii, studiez un pic încântat de priveliște și îmi chem colegii. Prilej de bucurie pentru geoloaga Tamara și de poze pentru toți în ipostaze de învingători :D! Revenim la rucsaci după ceva explorări și îi luăm mai departe la plimbare ;)
Prima șa ne lasă să o trecem și avem de urcat printre pini pe primul delușor. În partea de sus este un pic pietros și apoi plat... Ajungem la borna topometrică și pe dreapta sub culme vedem Ferma Dacilor. Mai avem până acolo... În următoarea șa Tamara observă în iarbă o călugăriță și ne-o arată tuturor. Greu de observat.
Pe deasupra unor mici pereți de stâncă ajungem pe următorul vârf plat unde găsim o cruce și câțiva copaci lângă ea. Prilej de pauză :D! La 21 de ani din viață Ionuț Andrei Cojocaru a plecat dintre rudele lui.
”De aici, joi 15 iulie 2010, într-un moment de rătăcire, fiul nostru Ionuț Andrei a plecat către eternitate. Ne vom ruga la bunul și milostivul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui!
Aripa întunecată a morții l-a acoperit pe veci! Unicul nostru copil, ne-ai lăsat fără lumină și speranță!
Dormi în pace, scumpul nostru băiețel!”
În continuare pe culmea cu margine stâncoasă (mai ales spre dreapta, spre dealurile buzoiene, spre nord) și coborâm în șaua plină de pini. Mai avem de urcat un vârf piramidal care ne face imediat cu ochiul. Nu știm exact cum ajungem pe el și sigur vom găsi poteci. Fie și prin iarbă de un metru prin care unii dintre noi abia se văd :D!
Piramida este superbă mai ales în partea stâncoasă de sus și chiar una din laturile ei ne urcă pietros până sus în vârf. Găsim loc să lăsăm rucsacii pentru a face poze în jur și unii altora! În stânga sunt viile Tohani, în dreapta sub noi este Ferma Dacilor și apoi dealurile ce marchează linia dintre județele Prahova și Buzău până sus la antena-releu!
După vârf continuăm printre pietre pe pante destul de înclinate, lăsăm pinii în urmă și puțin la dreapta printr-o poieniță ajungem la un drumeag. Care dă în livada de pruni a unei vile de vacanță, prilej să dăm iama în prune! ”Feriți, vin turcii:)))” Bine, nu iau prea multe, doar un pumn mare și plin (și știți că am mâna destul de mare :D)!. Pe drum ieșim din curtea omului la stânga, facem dreapta și după curte iarăși la dreapta urmând săgeata spre Ferma Dacilor.
Nu vreau să fac reclamă, pot spune doar că aici sunt foarte multe lucruri faine (colibe acoperite cu stuf, case suspendate, vatră de foc, restaurant mare, căprioare și cerbi, iepuri giganți, pisici, bibilici gălăgioase, ponei, vaci, porci domestici și mistreți) și două mici minusuri: o vacă albă cruciată de plastic și lipsa apei! Ne tot plimbăm prin curtea lor și pornim mai departe fiindcă mai avem ceva de mers astăzi.
Pe lângă cotețul porcilor coborâm pe un drum spre vale și apoi găsim poteci (mai mult sau mai puțin) care ne urcă pe trepte prin iarba de un metru la o cruce veche și apoi spre drumul spre Jugureni. Alegerea drumului nu e dintre cele mai fericite fiindcă avem lipsă de apă și totul se lipește de noi în soarele arzător. Asta e, noi am ales pe unde mergem! La drum suntem fericiți că ne putem odihni la umbra copacilor lângă o troiță veche. Că tot spun de troiță, pe aici sunt foarte multe cruci mai noi sau mai vechi și nu le mai menționez chiar pe toate. Doar pe cele esențiale pentru orientare!
Intrăm în Jugureni și la intersecția mare, centrală, facem stânga spre Marginea Pădurii. Până acolo sunt trei kilometri, noi vom urma asfaltul doar până la ieșirea din sat!
Pe stânga drumului asfaltat vedem la un moment dat multe flori mov pe toată lungimea unui gard. De fapt acum sunt doar muguri și ni se pare că ar fi alune. Adi e mai în față, doar noi trei le vedem. Ca urmare tăbărâm pe ele și ne umplem buzunarele de se miră și omul care deschide poarta ce facem acolo :D! Fericiți, nevoie mare de ”pradă”, mergem la Adi care ne aștepta aproape de poarta omului. Bineînțeles că râde de noi și va rămâne celebră ”iama în alune” ;)!
Avem marele noroc să găsim pe stânga drumului o fântână. Cum mie îmi e mereu drag să scot apă, las găleata la apă cu palma frână pe roată și apoi ne umplem toate sticlele cu apă rece și bună. Și mai departe la drum cu energia refăcută!
Pe stânga drumului asfaltat vedem la un moment dat multe flori mov pe toată lungimea unui gard. De fapt acum sunt doar muguri și ni se pare că ar fi alune. Adi e mai în față, doar noi trei le vedem. Ca urmare tăbărâm pe ele și ne umplem buzunarele de se miră și omul care deschide poarta ce facem acolo :D! Fericiți, nevoie mare de ”pradă”, mergem la Adi care ne aștepta aproape de poarta omului. Bineînțeles că râde de noi și va rămâne celebră ”iama în alune” ;)!
Avem marele noroc să găsim pe stânga drumului o fântână. Cum mie îmi e mereu drag să scot apă, las găleata la apă cu palma frână pe roată și apoi ne umplem toate sticlele cu apă rece și bună. Și mai departe la drum cu energia refăcută!
După ieșirea din sat la prima curbă a asfaltului la stânga noi ieșim în față pe un drum de căruță, urcăm puțin și apoi cotim la dreapta pe drumul care ne duce sub releu și mai departe spre izvorul unde mă oprisem eu altă dată din explorare. Drumul e deocamdată lin și ne duce pe sub culmea pietroasă pentru a face stânga prin pădure. Probabil că duce tot la satul dacic și la tabăra de sculptură. Cum nu suntem siguri de asta și știm că stâncile de pe culme ne duc bine, pornim pe linia matematică a crestei. Mereu cu priviri în urmă spre astrul ce își pregătește patul pe partea asta de lume! Ora de aur... Lacerta viridis/gușteri... raze de apus, curcubeu roșiatic spre cercul de foc al zilei... Ajungem la crucea din șaua taberei unde schimbăm câteva vorbe cu singurii oameni întâlniți pe aici. Noi coborâm să campăm între lupul dacic și șerpii ocrotitori. Știm prea bine locul... Foc, slăninuță, voie bună, somn de voie (pentru mine și Adi în noul meu cort cu două intrări)!
Trezirea e de voie, masa e de voie... Novac cu încă doi câini se apropie de noi... Acum Novac ne știe și aproape că vine să ne ia mâncarea din mână :D! Strângem corturile, strângem bagajele, mai pozăm ceva prin tabără și undeva după ora 10.00 avem totul în spinare și pornim la drum. Ideea lui Adi e să mergem cât mai repede spre Pietroasele ca să prindem începutul (tradițional, interesant) Sărbătorii Tămâioasei. Dacă ai cu cine că Cezar se lungește la vorbă cu oamenii locului! Ups, am anticipat puțin :D! Urcăm pe drumeagul de căruță spre culmea Tigorii și apoi pe ea, cu multă stâncă, belvedere și poze de grup, coborâm prin carieră până la Biserica într-o piatră. Aici Adi se/ne documentează citind pe panoul de lângă biserică. Facem câteva poze în jurul bisericii admirând icoanele din bucăți mici de ceramică, vedem pe scările altarului vulturul bisericesc bicefalic și găsim poteci să coborâm direct la drumul asfaltat. Cumva ajungem chiar la ultima bodegă unde altă dată Adi găsise țigări și noi nu găsisem bere (eu și Emil)...
Acum ”în pas voios de pionier” mergem pe uliță în jos. Adi și Tamara sunt mai în față, eu și Bogdan mai în spate. Pe lângă ei trece un bătrân și nu se opresc, noi intrăm în vorbă cu el. E șugubăț tare și ne povestește de toate. Ceea ce nu voia Adi fiindcă așa sigur nu mai ajungem la timp la sărbătoarea locului! Chiar e un pic iritat că am rămas în urmă și pe bună dreptate. Încurcăm toate planurile!
Ideea pentru care am rămas să vorbim cu nea Costică (de altfel foarte simpatic) este că e posibil să îl vedem pentru ultima dată. Se plânge de toate cele, ne spune unde stă și altă dată să mergem pe la el, ne povestește de prin tinerețile lui și ale satului... Vă redau mai jos câte ceva din povestirile lui.
”Dacă e multă gherghină, e iarnă grea. Și e cam multă!”
”Și lemne de unde luați?
Păi e pădurea aproape...”
”Hai să vă spun o poveste. E adevărată! Un bătrân de la noi din sat s-a încălzit toată iarna cu o buturugă. Dimineața îi era frig, lua buturuga în spate și până acolo la cruce se încălzea. Apoi când îl lua iar frigul, lua buturuga în spate până acasă și se încălzea iarăși...”
”Și m-a întrebat părintele (cel dinainte, acum e altul): Și cum zici tu de dracu? Fir-ai al dracu, părinte!”
”Măi, Costică, eu nu te spovedesc că bei prea mult... Și după un an îl întreabă părintele: N-ai mai venit de mult pe la biserică să te spovedești? Păi n-ați zis că nu mă spovediți?”
”Oricum la spovedanie toți mint. Chiar și babele... Cum să spună baba ... că s-a culcat cu mine?”
”Apăi eu fac 5-6 deca de vin toamna. Până la Crăciun beau două deca (că toți beau pe aici) și la Sfântu Gheorghe sau de Paști nu mai am nimic. D-apăi de ziua mea (21 mai)? Fac ziua pe uscat.”
”E păcătos alcoolul ăsta. Țuica te trage în față, vinul în spate!”
”Frumos a fost în armată. Eu am făcut trei ani armata și era să mai prind încă doi. Eu am ceva cu Băsescu ăsta (în 2008 s-a scos armata obligatorie) că a scos armata. Te făcea om... Eu am făcut armata la Orăștie (am fost și la Greaca de Giurgiu la cules) și era frumos în garnizoană. Când te trezea și în 10 minute erai la înviorare în maieu. Și pe gerul ăla după înviorare te ardea pielea când te spălai cu apă rece peste tot... Era fântâna și eram un pluton pe o parte și unul pe alta... Acum nu mai știu copiii să țină o armă în mână. Și eu desfăceam de tot o automată... Acum mă mai uit la emisiunile cu armata și îmi aduc aminte” (când vorbea de armată și de înviorare s-a ridicat și stătea drepți ca în trecut).
”Am doi băieți, unul plecat la București și altul în Scoția. Stă pe o insulă și când vine apa mare, îi înghite cu totul și mor pe acolo... Tot aici e aer curat și bine!”
Stă sprijinit în toiag și ne povestește de toate cu zâmbet șugubăț.
”Și bețele astea îs bune?”
”Da, le folosim la mers.”
El parcă tot pe toiagul lui se bazează și se uită cam șăgalnic la bețe. Noi îl ascultăm și parcă nu ne vine să plecăm.
”Hai să vă mai spun una. Că mergeți la Ambrozie. Eu l-am prins pe popă. Atunci nu avea scări, era doar piatra pe care urca. Acum au făcut scări de se urcă ușor… Eee, nu am mai fost pe acolo. Acum merg mai greu. Am fost până la cai să-i aduc la grădină. Că atunci când erau băieții era mai ușor. O dată au fugit caii după televiziune și mai încolo (televiziune=antenele de pe Istrița) și am fost cu băieții de i-am adus. Acum nu mai pot.”
”Hai să vă spun un banc. Femeia își înșela soțul cu un tip. A auzit că vine soțul la ușă și amantul a urcat în pod. Intră soțul, se descalță, se așează la masă, mănâncă și soția îl întreabă de-o fost bun. ”Ce-o zice ăl de sus!” Și amantul a leșinat și a căzut din pod în casă.”
”No, hai că v-am ținut destul. Data viitoare să veniți pe la mine. Stau a doua casă după fântână!”
”Sănătate! Sănătate să avem că de restul ne descurcăm!”
Îi strângem mâna (sau ne strange el mâna puternic) și pornim la drum. Până la a doua cruce recuperăm distanța până la Adi și Tamara și fiecare își găsește drum spre capătul culmii împădurite. Adi merge mai pe sus de îngrădirile cu sârmă electrică pentru vaci, noi le sărim cumva cu grijă să nu ne piște. Abia la drumeagul de sus răsuflăm ușurați că am scăpat de sârmele cu curent electric.
Cu peretele cu chilia lui Ambrozie în spate ajungem la capătul culmii și pe sub alți pereți stâncoși găsim poteci care ne coboară pe sub boscheți țepoși spre firul apei. Bine că e totuși potecă de animale și putem trece, chiar și ghemuit! Ieșim după pârâu pe sub un alt ”sfinx”, trecem pe la stația de apă de deasupra gorganelor (unde dormisem cu altă ocazie), urcăm un pic spre crucea îndoită prin pădurea de pini și Adi mai urcă pentru a ocoli viile pe deasupra. Noi trei mergem pe un drum un pic mai jos, ajungem la o curte cu poarta blocată, ne întoarcem puțin și la stânga intrăm pe o potecă la vale. Ghinion că ne duce chiar într-o vie cu struguri mari și zemoși. Și nu ne putem abține să umplem gurile cu boabele mari și dulci. Spre disperarea lui Adi care nu știe exact unde suntem și care ne așteaptă. Chiar Tamara mă scuză în fața lui că nu pot vorbi la telefon fiindcă am gura plină cu struguri :D! Printr-o portiță ieșim în curtea unei femei și ne lasă să ieșim pe uliță. Oameni de treabă, fără grijă că nu suntem de-ai locului.
Aici suntem în Bădeni și femeia ne îndrumă să coborâm spre Pietroasele. Ascultăm toți sfaturile ei (pe lângă biserică la dreapta, apoi pe drum și iarăși la dreapta etc) și le vom urma cu atenție mărită. Ne sfătuim unde sunt mai multe drumuri. ”Parcă la dreapta pe aici a zis femeia...” Tot așa ne apropiem de Adi și chiar când vorbim la telefon suntem peste deal (ne aude și fără telefon). Regrupăm și pe imaș coborâm la izvorul și la biserica de sus. Ne odihnim puțin și mai departe la vale pe lângă pensiunea ”La butoaie” și casa cu grădină fain lucrată spre drumul principal.
Mergem la stațiunea viticolă Pietroasele unde e marea Sărbătoare și vedem că am ratat storcitul strugurilor în picioarele fetelor îmbrăcate tradițional. Și am ratat și beciurile deschise unde am fi avut ce vedea. Așa că ne învârtim pe aici puțin pentru ceva poze și coborâm în centru la o bere sau un cidru. Îi așteptăm pe Tamara și Bogdan care se duc puțin până acasă la bunici să ia mașina (e normal să stea mai mult la povești cu rudele) și cu toții mergem spre casa lui Adi.
