Maroc 19-30.08.2016 - a șasea zi/the sixth day 25.08.2016

Suntem în Essaouira la malul Atlanticului. Uitasem să vă spun din seara trecută că nu am putut sta locului și am ieșit puțin prin zonă. Cum îmi era foame, m-am oprit la un restaurant și am mâncat unul dintre cele mai bune tajine. Tajin este un fel de ghivechi specific marocan de multe feluri. Acum îmi aduc aminte că am mâncat un tajin vegetarian (cartofi, morcovi, fasole, linte), am băut un vestit ceai marocan și știu că am luat și ceva dulce. Totul în stil local la mese joase și într-un amestec de străini și marocani. Un marocan de exemplu venise la masă cu cele două neveste și cu copiii. La sfârșit se face plata cu un mic bacșiș și mulțumiri și eventual promisiuni de revenire. Nu a mai fost să ajung acolo!

Revenind la Essaouira, vă spun doar câteva cuvinte despre oraș fiindcă mai multe informații găsiți pe internet (de pe Wikipedia vă dau și eu informații). Essaouira (în limba arabă الصويرة - ”cea bine desenată”, iar în berberă: Tassourte „Cea bine păzită” sau Amogdul „Bine păzită”) este cunoscut din 814 î. Cr. din timpul navigatorilor punici. Denumirile Mogdura (portugheză), Mogadur (spaniolă) și Mogador (franceză) se pare că vin de la Sidi Mogdoul, un ascet musulman local. Transcrierea din arabă ar fi s-Swira și înseamnă ”mica cetate”. Termenul berber semnifică același lucru. Din 1960 orașul a fost redenumit Essaouira. Cert este că dintotdeauna a fost un mare port de pește și punct comercial, portul atrăgându-mă ca loc de vizitat (chiar foarte repede).

Revenind la prezent, Medina și Essaouira sunt considerate unul din cele mai europene și cele mai relaxante stațiuni marocane. Aici atmosfera este diferită față de alte orașe și chiar în momente diferite ale zilei. Străzile medinei sunt înguste și aerisite, piețele (sunt câteva mai mari și mai multe mici la intersecții de străzi) sunt agitate în special seara și degajate ziua, atmosfera relaxată se simte peste tot... Ca urmare programul nostru este relaxat, avem ceva locuri de văzut și de multe ori prefer să mă las dus de străzi sau de culori sau de muzică sau de arome... Pe la 9.15 coborâm pe străzile liniștite (de reținut că dimineața este o stare înnorată și dă să vie furtună, doar suntem la ocean), la prima intersecție la dreapta ne bucurăm de un mic dejun internațional (lapte, croissante, dulceață, ceai) și pe la 10.30 plecăm la plimbare. 

We are in Essaouira at the shore of Atlantic ocean. I forgot to tell you that the last evening I had to go out and stopped at a restaurant for one of the best tajines I have ever eaten. Tajin is a morroccan specific second dish in different types. I remember that I ate here a vegetarian tajin (potatoes, carrots, bean, lens), drank a well known morroccan tea and ate some dessert. All in local style at low tables in a mix of foreigners and morroccans. A local came for dinner with the two wives and children. At the end you pay with little tips, thanks and promises for coming back here. I didn't go there any other time!

Back to Essaouira. I tell you just a few details because you can find more on internet (the infos are from Wikipedia). Essaouira (in arabic الصويرة - ”the well drawn”, in berber: Tassourte „The well guarded” or Amogdul „Well guarded”) is known from 814 î. Cr. from the punic sailors time. The names Mogdura (portuguese), Mogadur (spanish) and Mogador (french) seem to come from Sidi Mogdoul, a local muslim ascet. The transcription from arabic would be s-Swira and it means ”small rampart”. The berber term means the same. The city was renamed Essaouira in 1960. It was a big fish harbour and market and comercial point, the harbour atrracting me as a place to visit (quite soon).

Back to present, medina and Essaouira are considered one of the most european, relaxing morroccan resorts. The atmosphere is different from other cities and in different moments of the day. The streets in the medina are narrow and airy, the markets (a few big ones and more smaller at the crosses of the streets) are crowdy in the evenings and airy in the day, the relaxed atmoshere is everywhere... Our program is relaxed as well, we have a few places to see and in most of the times I prefer to let myself guided by the streets, colors, music or flavors... At around 9.15 we go down on the quiet streets (there is a cloudy and stormy time in the morning, we are near the ocean), at the firt cross on the right we enjoy an international breakfast (milk, croissantes, sweets, tea) and at around 10.30 we go for a walk.

E greu să spui pe unde mergi. E doar bălăureală fără o țintă anume pe străzi. Magazine de mâncare, magazine de vechituri, suveniruri, case în stil portughez, sunetul valurilor, covoare, poșete, cadouri, uleiuri de argan, săpunuri, arome de tot felul, piese din lemn, invitații la tot felul de excursii, saltimbanci, muzică de multe feluri, reduceri, case de schimb, terase, un război de țesut sabra (fibră specifică zonei, orientală), clădirea în care a fost asediat consulatul Franței și în care Charles de Foucauld s-a oprit la 28 ianuarie 1884 în drumul său din Souss, uși amenajate cu ceramică sau de un albastru imposibil de repetat, multe, multe pisici, umiditate mare, magazine de biciclete, magazine de suveniruri în zidurile exterioare ale medinei spre ocean, negocieri, mozaicuri, clienți care se remarcă prin naturalețe și insistențe, terase la niveluri superioare ale clădirilor, vase de gătit... Cumva ajungem la ceea ce credeam noi că e piața de pește (miroase groaznic a pește învechit) în ideea de a căuta o plajă liniștită.

It is so hard to tell you the way. It's just wandering on streets without any target. Food stores, old stuff stores, souvenirs, portuguese style houses, sound of waves, carpets, purses, gifts, argan oils, soaps, all kind of flavors, wood stuff, invitations to trips, street comediants, all kind of music, low prices, exchange houses, terracces, a sabra loom (specific oriental fiber), the building of the siege of French consulat where Charles de Foucauld stopped in his way from Souss in january, 28, 1884, ceramic handmade doors in a unrepetable blue, lots, lots of cats, humidity, bicycle stores, souvenirs stores in the outer walls of medina to the ocean, negociations, mozaiques, clients remarked in natural way of acting and insistences, terraces at the upper lever of the houses, cooking pots... In some way we are at what we thought to be the fish market (a terrible smell of old fish) in the idea of finding a quiet beach.

Piața e aglomerată și agitată. Miroase a pește din toate direcțiile, ba sunt tarabe cu măsline cu toate condimentele posibile, ba sunt coșuri de răchită, ba sunt baloane, ba sunt cărucioare cu lipii, ba câte o halcă de carne expusă în aer liber, ba vreun fast food local, ba cărucioare cu mentă proaspătă (pentru ceai), ba cărucioare cu pepeni galbeni, pepeni verzi, fructe de cactus sau cu nuci de cocos, ba magazine cu mătăsuri, ba magazine cu pungi de rafie, banane, portocale sau kiwi, ba magazine de telefonie sau de uleiuri de argan, ba câte o tarabă cu țigări (mai mult sau mai puțin legale), ba gherete cu înghețată sau cu papuci de plastic, ba magazine cu tricouri chinezești pe manechine... Voci de bărbați sau de femei la intensitate mare... Vă arăt doar trei imagini, cu restul vă descurcați cu mintea și simțul imaginației...

The fish market is crowdy an noisy. It smells like fish from all directions, there are spiced olives shops, osier baskets, baloons, flat morrocan brean trolleys, some pieces of meat exposed freely, some local fast foods, big trolleys with fresh mint (for tea), trolleys with yellow and green melons, cacti fruits or coconuts, silk shops, raffia bags, bananas, oranges or kiwi fruits, mobile telephony shops or argan oil shops, cigarettes stalls (more or less legal), ice-cream or plastic slippers shops, T-shirts on models shops... Hard intensity men or women voices... You see three images, the rest is in your mind and sense of imagination... 

Ieșim spre nord prin poarta Bab Doukkala într-o piață în stil portughez cu case alb cu albastru în ideea de a ajunge la plajă. Vorbim aici de plaja nordică Safi, cea turistică e mai la sud de medina. Ieșim printr-o piațetă cu o fântână uscată cu ceramică și un marocan așteptând la cărucior vreun client și pe stânga văd ceva interesant: intrarea în cimitirul creștin (cimetiere chretien). E deschisă poarta, om putea să intrăm? Doar întrebăm și ni se dă voie. E un culoar cu o grădiniță cu cactuși și apoi la dreapta o poartă spre cimitirul cu cruci sau cu monumente funerare. Știu că e un moment un pic sinistru pentru amândoi (ne-am pierdut câte un părinte în ultima vreme) și totuși caut să mă bucur de loc. Crucile sunt puternic erodate de ploaie sau vânt sau chiar așa este roca, fărâmicioasă. Aici sunt mormintele principalelor familii de europeni francezi sau portughezi care s-au stabilit aici sau au petrecut o mare parte din viață cu diverse misiuni. Ce se vede erodarea vremurilor...

We go out to north through Bab Doukkala gate in a portuguese style market with white and blue buildings with the idea of reaching the beach. We are talking about the nordic Safi beach, the touristic one is at south of medina. The first little market has a ceramic dry fountain and a morrocan waiting at his trolley for clients. On the left I see something interesting: the christian cemetery entrance (cimetiere chretien). The gate is open , why shoul we not try to enter? We asked and are given the permision. It is a culoir with a small cacti garden and a gate to the right to the cemetery with crosses or funeral monuments. It is a bit weird for both of us (we lost a parent each in the last period) and I try to enjoy the place. The crosses are gnawed of rain or wind or the rock is very brittle. We see the monuments of the main families of french or portuguese europans who settled here or spent a lot of years with different missions. How you can feel the erosion of times...

Ieșim pe lângă taxiurile albastre și pe strada cu multe trăsuri aliniate cu miros de balegă de la cai căutăm o stradă să ieșim spre ocean. Ne încercăm norocul prin cimitirul evreiesc (e pe ambele părți ale străzii) și nu avem noroc încă. Diferența pe care o vedem aici sunt oamenii care au grijă și vopsesc aleile sau pietrele funerare! Mai departe găsim o uliță prăfuită care ne scoate printre niște ruine la marginea plajei. Coborâm un mal nisipos tare și suntem pe nisip. La marea cea mare! Bucăți de ceramică, scoici, nisip, alge, sunetul valurilor, cărucioare cu măgari pe plajă, gunoaie, ... Intru într-o stare de bucurie neexprimată și parcă nu mă grăbesc deloc. Mergem tot spre nord fiindcă Ștefan are chef de o bălăceală. Eu mai găsesc câte o cutie de suc ”Speciale” sau vreo bucată de ceramică și adun cadouri pentru cei de acasă. Aici e vreme de de toate! Găsim niște bălți mai calde în mijlocul nisipului și în dreptul unui ponton de piatră (localnicii sar de pe el într-o baltă mai adâncă) ne oprim pentru baie. Alternativ ca să avem grijă de haine... Pietre cu scoici tăioase sau zone cu nisip foarte fin, valuri mari sau doar ușoare adieri, marocance care culeg scoici să le vândă... Parcă mantrele din alt colț al lumii s-au oprit acum în mintea mea în favoarea muzicii apei...

We continue between blue taxis and smelly carriages aligned on the left and search for a street to the ocean. We try the jewish cemetery (on both sides of the street) and we still don't have luck. The difference is that the people paint the funeral monuments and the alleys between them! Further on we find a dusty street that takes us between some ruins to the margin of the beach. To the big sea! Pieces of ceramic, shells, sand, algae, sound of waves, trolleys with donkeys on the beach, garbage... I enter in a state of untold joy and eveything gooes slowly for me. We go to north because Ștefan wants to swim. I find a box of "Speciale" juice or a piece of ceramic and take some gifts for the people at home. Here it is time for everything! We find some warmy ponds in the middle of the sand and in line with a pontoon (used by locals for jumping in deep ponds) we stop for a bath. Alternatively to take care for baggages... Rocks with sharp shells or areas with fine sand, big waves or just smooth breezes, moroccan women gathering shells for selling... The mantras from another part of the world stopped in my mind in favor of the music of water...

Continuăm tot spre nord pe plaja localnicilor Safi. Bărbații sunt în șorturi sau slip și fac baie, femeile sunt îmbrăcate în burka. Nu toate, sunt câteva mai curajoase, mai non-conformiste care au costum de baie din două bucăți (cum suntem noi, europenii, obișnuiți). Mergem printre localnici spre un grup de stânci pe care eu le explorez detaliat. Ștefan e mai expeditiv și mă va aștepta după stânci și ieșirea dintr-o grotă de sub ele... Puține sunt cuvintele care îmi pot exprima bucuria explorării și a fotografierii. Pot fi momente unice în viață...

We continue to the north on local's Safi beach. Men in short pants are bathing, women are dressed in burkas. Not all of them, some are courageous and more noncoformist and have two pieces swimming suite (as we, europeans, are used with). We walk among locals to a group of rocks which I explore more detaliated. Ștefan is speedy and he will wait me after the rocks at the exit of a cave under the rocks... There are not so many words to express the joy of exploration ant taking pictures. These can be unique moments in life...

”Hai să mergem pe duna aia și apoi ne întoarcem”. Sună interesant doar că atunci când ne apropiem de duna de nisip, ne frig picioarele. Pe plajă era acceptabil de cald nisipul, la câțiva metri deja nu se mai poate merge! Repede la apă să ne răcorim tălpile! Clar nu ne putem urca pe dună și ne întoarcem pe drumul din dosul stâncilor de mai devreme. Vedem noi unde duce!

”Let's go to that sand dune and then we turn back!” It sounds interesting and the sand is very hot on the dune. You can't walk bare foot! On the beach the sand was acceptably hot, after a few meters you can't walk! Fast to water to cool the feet! It is obvious that we can't go on the dune and we turn back on the road in the back of the rocks you read earlier. We'll find the way!

Drumul duce pe deasupra zidului stâncos unde se adăpostesc localnicii sub umbrele, ne mai facem câteva poze și apoi ieșim spre primele colonii din nordul orașului. Ne întâmpină o tonetă cu înghețată (d-aia simplă cum era la noi la dozator imediat după 1989) și ne luăm câte o înghețată de poftă. Iamiii! Mergem spre oraș și pe dreapta vedem primul supermarket Aswak Assalam. Normal că suntem curioși de prețuri și ne vom plimba prin el ceva vreme. Ne mai și luăm așa câte un suc sau vreun mărunțiș de poftă :D!

The road leads us above the rocky wall where locals stay under umbrellas, we make some selfies and then we go to the first colonies in the north of the city. We are welcomed by an ice-cream small open shop (simple as we had on dispenser after 1989) and take some ice-cream. Iamiii! We go to the city and see on the roght the first supermarket  Aswak Assalam. We are naturally curious for prices and walk inside it for a while. We buy some juice or something small of lust :D!

Străzile ne conduc tot prin periferia prin care am venit spre plajă. Pare un frum diferit și de fapt e același. Un magazin de pielărie se remarcă prin mirosul lui puternic de piele și de diverse vopseluri. Alte magazine, alte depozite, alte mașini de marfă prăpădite... Prin poarta Bab Doukkalla revenim în piața de pește pe care o traversăm rapid. Acum ne e cunoscută, nu mai sunt așa de încântat de nou. În celălalt capăt al pieței ieșim (mă voi mai plimba pe străduțele astea, veți afla mai încolo cu ce scop) într-o piațetă mai liberă cu palmieri. E primul loc în care Ștefan vede bere pe un meniu la stradă. Vrea să rămână acolo. E o terasă faină cu un tip care acum vopsește cu albastru un fel de amfore și eu plec la plimbare. Rămâne să ne sunăm sau să ne vedem la riad.

The streets take us in the neighborhood we came through to the beach. It looks like a different way and it is the same. A leather shop is remarked by the smell of the leather and different colors. Other shops, deposits, carrying poor cars... Through Bab Doukkalla gate we go back to the fish market and pass it fast. It is known now, I am not so delighted with new! In the other end of the market we exit (I will check these streets, I'll tell you why later) in a large place with palm trees. It is the first place where Ștefan sees beer on a street menu. He wants to stay there. It is a fine terrasse with a guy painting a kind of amphoras and I go for a walk. We we call wach other or meet at the riad.

Nu mă întrebați pe ce străduțe am mers că nu vă pot spune. Aici e foarte greu să ții o direcție dacă ești atras de foarte multe lucruri. Cert este că ies cumva în piața Moulaiy Hassan de unde se văd fortificațiile de la ocean ale Castello Real de Mogador. Aici este și zona de mâncat pește unde mâine seară voi experimenta câte ceva neobișnuit pentru noi. Sper să fie ceva poze pentru voi!

Un pic de istorie! Castello Real de Mogador/Amgdoul a fost construit în 1505 de către portughezi ca punct de control al traficului maritim. Castelul a fost respins de arabi și de berberi și ocupat în câteva rânduri și a fost distrus în totalitate în sec. XVIII. Fortificațiile actuale poartă denumirea de ”Scala del Mar”. În prezent meterezele de aici (loc de promenadă, parția contracost) unesc două turnuri ce se vor a imita turnul din Belem, Lisabona (Scala portuară și Kashbah Scala). Între ele este poarta Bab al Mersa care duce spre portul de pește. Poarta este un simbol al Essaouirei și a fost construită de un renegat englez Ahmed el Inglizi sau Ahmed el Alj în 1766-1769.

Portul a fost folosit multă vreme pentru trafic de sclavi africani (copii din Bambara) aduși de sultanul Sidi Mohammad ben Abdallah (Mohamed III) (de unde și denumirea Portul din Timbuktu) a căror muzică gnaoua are un festival anual în Essaouira. Același sultan a introdus politici de liberă taxă și astfel a încurajat mulți negustori să vină aici (sursă).

Don't ask me for the streets because I can't tell you. It is quite hard to keep one direction when you are attracted by a lot of things. I reach palce Moulaiy Hassan where anyone can see the fortifications of the ocean of Castello Real de Mogador. It is a place for eating fish and tomorrow evening I will experiment some local fish. I hope to have some pictures for you!

Some history! Castello Real de Mogador/Amgdoul was built  in 1505 by portugueses as a point of control for maritime traffic. The castle was oppsed by berbers and arabs and ocuupied for a few times and destroyed totally in XVIII century. The actual fortifications are called ”Scala del Mar”. Now the ramparts (payed walking between certain hours) unify two towers like the tower of Belem, Lisbon (Scala of the port and Kashbah Scala). Bab al Mersa gate leads between them to the fish harbour/port. The gate is a symbol of Essaouira and it was built by an english renegade Ahmed el Inglizi or Ahmed el Alj in 1766-1769.

The gate was used for african slave trade (children of Bambara) brought by sultan Sidi Mohammad ben Abdallah (Mohamed III) (the name Port of Timbuktu comes from this trade) whose gnaoua music has a every year festival in Essaouira. The same sultan introduced free tax politics encouraging merchants to come and establish here (source).

Pe alte străduțe mă întorc la Cafe Resto Hotel de Charme le Mechouar unde îl lăsasem pe Ștefan, nu mai este acolo și pe alte străduțe ajung la riad. Ne odihnim și spre seară propun să mergem spre turnuri și spre portul de pește.

Ajungem iarăși în piațeta Moulaiy Hassan la marginea oceanului, facem ceva poze și prin Bab al Mersa întrăm spre portul de pește. E un miros și o mizerie de nedescris. Chiar așa cum sunt în papuci, nu simt că m-ar afecta cu ceva și sunt tare curios cum arată. Mergem printre tonete mobile, pozăm în stânga și-n dreapta, urcăm pe fortificații ca să putem avea imaginea de ansamblu, mergem până la capătul digului și vedem plaja Tagharte turistică care îl atrage pe Ștefan. Mie mi se pare un fel de Mamaia a noastră și mai târziu într-un moment de tensiune îi voi spune asta. Chiar dacă părerile noastre diferă ca și puncte de interes. Ne întoarcem prin același port de pește și pe malul golfului trecem pe lângă Kashbah Scala (cu alte poze) spre plaja Tagharte. După câteva zeci de metri eu nu simt locul și se duce doar Ștefan într-o plimbare de recunoaștere. Nu mai știu, cred că a rămas să ne vedem la riad.

Prin mesaje pe facebook și pe telefon reușesc să mă văd câteva minute cu Mohammad Amzil, un prieten ghid în Atlas cu care tot făcusem ceva schimb de informații. Foarte faină întrevederea!

On other streets I turn back to Cafe Resto Hotel de Charme le Mechouar where I left Ștefan, he is not there and reach the riad in some way. We rest and I propose in the evening to go to the towers and the fish harbour.

We reach once again place Moulaiy Hassan at the ocean, make some pictures and enter through Bab al Mersa to the fish harbour. There are some indescribable smess and dirt. Even like me in slippers, I don't feel affected and I am very curious about the way it looks. We see a lot of mobile tables, we take pictures everywhere, we go up on ramparts to see the full image, we go to the end of the pier and see the Tagharte touristic beach which attracts Ștefan. It looks like Mamaia beach for me and I will tell him this in a tensioned moment. Even if our interests differ. We turn through the same fish harbour, pass Kashbah Scala (other pictures) and head to Tagharte beach. After a few tens of meters I don't feel the place and Ștefan goes alone in a recognizing walk. I don't remember, I think we set the meet at the riad.

In facebook and phone messages I manage to meet Mohammad Amzil for a few minutes. He is a friend, guide in Atlas and we changes some infos. A very nice meeting!