Trecerea dintre ani... De câteva luni Mihaela (Bacea) și Pancu au început organizarea revelionului (ca să spun varianta românească a cuvântului) pentru prima dată la o pensiune aflată la margine de pădure. Ca urmare au fost câteva emoții pentru ei, emoții care s-au risipit după câteva zile foarte faine. Așadar eu și Alex suntem ultimii care ne alăturăm celorlalți 26 de ”revelionari” (cuvânt preluat de la organizatori) și cu o mare dibăcie, suntem împărțiți pe camere și pe mașini. (cei 28 suntem următorii: Radu Ioanițescu-Pancu, Mihaela Bacea, Ștefan, Flore, Fiona, Adriana N., Cosmin, Ana, Nicoleta M., Cezar Partheniu, Vali P., Andrei T., Sis, Ramona, Rodica, Nicu, Mihaela B., Cristina V., Cristina S., Cristina B., Alex P., Maria R., George R., Ana-Maria-Hana, Raluca F., Tibi S., Mhaela J., Liviu B., Petru E.)
Unii au plecat cu o zi înainte și au simțit zăpada mare la Piatra Singuratică (Egyesko) din Hășmaș, noi (o mașină) am plecat pe 30 dimineață și după noi au tot venit mașini până după miezul nopții. Cu cât au venit colegii/prietenii mai târziu, cu atât au mers mai bine! Cu mare ninsoare și cu aglomerație pe DN1, vreo două ore am stat (fiindcă nu se poate spune mers) între Comarnic și Predeal! Când suntem oameni faini în mașină (Cosmin, Ana, Nico și cu mine), nici nu simțim cum trece timpul. Ce bine ne simțeam pe serpentinele de după Predeal când în sfârșit puteam și noi să mergem fluent! La intrarea în Brașov multele mijloace de orientare ne încurcă un pic până să ieșim pe centura Brașovului și apoi tot întins spre secuime! Fiindcă am uitat un detaliu important: mergem în pensiunea Mokus (Veverița) din satul Bicfalău (Bikfallo) de la începutul județului Covasna! Oameni de nota 20 pe aici, nu știu de unde poveștile răutăcioase despre ei! Probabil că dacă gândești negativ despre o anumită zonă și anumiți oameni, îți ies în cale cei meniți să îți confirme asta. Dacă gândești doar de bine, îți apar în drum exact oamenii faini!
Revenind la povestire, mergem pe centura Kronnstadt-ului (sună foarte bine varianta asta a Brașovului) și facem dreapta la primul mare giratoriu spre Tărlungeni. Mă uitasem eu pe hartă și știam că trebuie să trecem prin Budila și Mărcuș și nu observasem că trecem prin Teliu. Aici este una din cele mai mari realizări tehnice românești, vă voi povesti mai multe detalii când ajung pe acolo. În Mărcuș este o mănăstire (omonimă) unde intenționam să ajungem și știu că au ajuns trei sau patru colegi/prieteni din grup (cel puțin RoNi-i, se știu ei) într-una din zilele de pauză (pare-mi-se că pe 1 ianuarie!). Pe 1 ianuarie plănuisem să mergem prin Sfântu Gheorghe (Sepsiszentgyorgy) într-o vizită a orașului. Cum gazdele noastre ne-au oferit o variantă mai interesantă, am schimbat planul ;).
Trecem prin Dobârlău/Doballo și după cinci kilometri intrăm în Bicfalău. Sistemele de navigație ne scot la o curbă mare a drumului la dreapta (drumul principal face stânga), urcăm pe ceva marcaje cu mașina, tot vedem săgeți din lemn care ne duc spre pensiune și ajungem sus la Veverița. Fiind primii, încă e zăpadă serioasă pe jos și ceva gheață pe trepte. Gazda, Raduly Lenke (atât de faini îs oamenii că abia ne-au spus în ultima seară cum îi cheamă!), ne-a primit cu brațele și cu ușile deschise. Fiecare își găsește numele scris pe ușă (idee foarte faină a lui Pancu!) și știm exact care în ce cameră stă. Camerele din corpul nou al clădirii (în care stăm noi) sunt finalizate de curând, la fel și bucătăria (miroase totul a nou) și sala de mese aranjată pentru marea trecere dintre ani! Primire de nota 20 și asta ne vor confirma în toate zilele petrecute aici!
După prânz (adică undeva pe la 14.00) ne așezăm la masă, la povești, la jucat Dixit (ce dacă nu am mai jucat, e tare interesant și frumos jocul), la râsete și glume și pe rând mai apar colegi cu alte mașini. Mai povestim, mai mâncăm, mai ceva chitară, unii se retrag spre seară la somn. Mi se pare normal să așteptăm pe Bacea care aduce ultimii mohicani din capitală. Târziu, oboseală, ce mai contează! Ne bucurăm tare de revedere și la somn. Mâine e programată prima tură la care se înhamă doar vreo 10 colegi (binențeles că și Bacea și Pancu, nu contează că au venit târziu). Noi mai povestisem de tura asta și trag concluzia personală să nu merg în tură. Mă știu și nu aș fi putut sta prea târziu după tură în noaptea de revelion!
Pancu e matinal, dă trezirea celor care vor să plece și pornesc la drum înainte să se lumineze. Vor avea o zi de vis în circuitul din Turia pe valea Jaidonului, culmea Gândacului, vârful Cărpiniș (1241m), vârful Sarheghi (1226m) și coborâre înapoi spre Turia.
Istvan (gazda) ne dăruise ieri două hărți cu traseele făcute de ei și de alții înaintea lor pe dealurile/munții din spatele casei și așa ne putem planifica mici plimbări. Ca să nu ne obosim pentru seara ce va urma :)! Undeva până la miezul zilei plănuim un traseu în circuit pe dealul Koves Ponk care începe chiar de la noi de la pensiune. Veți vedea imediat și o poză cu harta! Deocamdată noi urcăm pe TG cu planul de a merge până la belvederea Elohegy Kilato și întoarcerea pe PG pe la belvederea spre Bikfalău (Bikfalvi Kilato). Am pornit la plimbare trupă de 11, deci e foarte ok și buna dispoziție ne însoțește. Poze, urme mai noi sau mai vechi, mâini ale soarelui aruncate printre crengile pinilor pe luciul zăpezii... La prima masă/belvedere colegii merg tot în față și eu rămân cu Flore puțin în urmă. Genunchii îi comentează și parcă ar face cale-ntoarsă. Chiar și așa aproape, cu genunchii în pioneze nu se poate întoarce singură! Sunăm la Nico să anunțăm mai sus și ne cheamă sus la belvederea 2. Mai sunt câteva zeci de metri! Așa că ajungem și de aici Flore clar se întoarce. Mai bine ușurel decât să avem surprize. Îi dau harta lui Alex, ”șeful de grup” (vorba vine că nu există șefi între noi!), fac o poză ca să avem și noi harta și rămân cu Flore să coborâm. După o scurtă lecție de bucurie și geografie panoramică!
Trupa urcă spre belvederea Elohegy kilato, culmea golașă de deasupra pensiunii. De aici se vede Pilișca, vârful cel mai înalt, împădurit, al munților Întorsurii. Este planul pentru ziua de plecare! Vederea panoramică de aici este extraordinară (anticipez începutul ultimei zile pentru mine :D). Mai departe pe BG urcă prin pădurea feerică spre cetatea Barabas vara (pe care, între noi fie vorba, nu a găsit-o nici unul din noi) și apoi pe semnul ”Scaune” pe la cetatea Csiga spre pensiune. Nu le-a părut ceva impresionant și de aceea au mers și a doua zi pe aici. E adevărat că pe o variantă ceva mai scurtă și cu mai multe povești din partea gazdelor! Vă spun și eu ce am reținut din ele la vremea respectivă!
Noi coborâm agale pe PG sau pe la marginea pădurii până la cotul acesteia. E un frumos fag uscat care ne dă prilej de admirat și de pozat. Așa de fain e aici că parcă nu am mai pleca! Doar frigul e cel care ne gonește la vale! Cred că sunt undeva pe la zece grade sub zero că ne îngheață mâinile dacă stăm prea mult pe loc!
Coborâm ușor pe lângă pădure și semnele ne duc într-o șa. Nici nu ne mai interesează de hartă și pe unde am ajunge direct la pensiune! Mergem în jos spre sat? Da! Drumul pare așa de lejer la stânga la stânga și apoi printre câțiva pini face dreapta spre firul înghețat al unui pârâu. Urmele merg pe firul pârâului și văd la dreapta niște căsuțe de lemn care par mai prăpădite. Și au atâta frumusețe prin simplitate, prin fânul din poduri, prin hainele puse la uscat pe o sârmă între ele, prin fumul care se ridică din creștetul casei. Cum pare să fie cineva în casă, îmi e jenă să mă apropii și mă întorc la Flore care mă aștepta câțiva metri mai jos la urme.
La prima casă e o pereche de țigani maghiari care veniseră cu un cărucior de lemne de sus din munte și acum se gândeau cum să le taie și să le aranjeze. Neștiind cum să intru în vorbă cu ei (tare faini sunt), îi întreb de drum spre centru și apoi Mokus. Bineînțeles că știu și ne ghidează: tot pe aici în jos și apoi la dreapta. Îi văd foarte sumar îmbrăcați și întreb unde stau. ”Aici, în casa asta!” ”Aici?” ”Da, cu toții” Ne confirmă ceea ce ne spusese Istvan: chiar dacă aici oamenii sunt maghiari și vorbesc maghiară, dacă spui ceva în română te ajută și îți răspund în aceeași limbă! Și uite că am dat de oamenii cei mai simpli de la care poate mă așteptam să nu știe română! Unul ne cere bani (avem cu siguranță fețe de turiști deci surse de bani) și nu îi dăm fiindcă bănuiesc că ia de băut. Nu mai insistă când vede că nu primește nimic! Cert e că ceva mai jos ne trezim cu două fete aproape dezbrăcate. Una cred că are vreo 15-16 ani și cealaltă vreo 8-10. Poate el le-a trimis sau au venit singure.
”Ne dai niște bani să luăm de mâncare?”
”De mâncare? Și voi de unde luați de mâncare?”
”De la magazin de jos”
”Hai până la magazin și vă iau de mâncare”
”Ah, nu dă-ne bani și ne luăm noi”
”Dacă veniți la magazin, vă iau ce vreți, altfel nu”
Am scăpat de ele fiindcă nu vor să vină. Dacă sunt așa călite nu ar fi bai să coboare până în sat. Abia acolo am înțeles de ce nu au coborât. Țiganii nu sunt prea bine văzuți în sat și de aceea coboară doar când e nevoie!
Coborâm pe uliță, lăsăm în dreapta săgeata spre Mokus și mai jos, după ce ne depășește o mașină, vedem pe dreapta o casă mare și albă. Hai până acolo, cred că e unul din cele 36 de conace despre care ne povestise Istvan. Pe frontispiciu scrie anul 1882. Deci e destul de vechi! E privat și putem face câteva poze doar peste gard și la clopoțelul de la poartă. Nu am sunat și Flore îmi spune că data viitoare, când a făcut pe ghidul pentru colegi, a tras de clopoțelul cu clinchet cristalin! În fața conacului este o curte cu câteva oi care mâncă dintr-o căruță și câteva utilaje care au intrat în pauza de hibernat. Foarte rustic și faină imaginea! Mergem și în spatele conacului unde vedem un cuptor modern și foarte fain și ne întoarcem spre ulița principală. Mai avem de mers și chiar mă bucur că am venit aici în loc să mă întorc la colegi așa cum spusesem. Câștigăm atât de mult prin vizitatea satului! Ceea ce vor mai face alți colegi în următoarele zile!
”Nu dau bani. Dacă vrei ceva, îți iau mâncare. Unde e magazinul?”
”Uite acolo”
Mergem la magazin, îi luăm câte ceva de mâncare, schimbăm câteva vorbe cu localnicii care erau în magazin și, probabil, se miră că nu bem și noi ceva cu ei. Și nici nu luăm alcool. Pentru simplul motiv că alcoolul doar încălzește pe moment și de fapt răcește și mai rău și te poți trezi în hipotermie. Dar, nah, cum poți spune unui om care a băut toată viața că alcoolul nu face bine când e frig! Ieșim din magazin, îi dau țiganului punga cu mâncare și văd că se uită în ea un pic nemulțumit. Dă punga unei femei care urcă cu ea spre casă. Tot sunt bucuroși de cadou chiar dacă nu se manifestă!
Pornim mai departe și pe stânga vedem un alt conac pe care scrie 1790 și apoi o poartă pe care scrie 1767. Aici pare să fie cea mai veche mențiune la vedere! Pe dreapta ba urmează o casă acoperită cu șindrilă, ba una cu tindă și cu o poartă foarte faină lucrată din lemn. Îi fac câteva poze și mâine Istvan ne va povesti că este poarta caracteristica secuimii și în special Bicfalăului. Observați în poze acoperișul folosit drept căsuță pentru porumbei!
Pe dreapta dăm de școala construită în 1896. De remarcat ceasul solar de pe zidul clădirii și steagul românesc, nu cel secuiesc, așa cum se tot arată pe la televizor! Tot de la Istvan aflăm cu tristețe că școala acum e folosită foarte puțin fiindcă mai sunt doar 24 de copii care mai învață aici. E natalitate scăzută ca mai peste tot la noi!
Tot pe dreapta într-o curte vedem o afumătoare... Pe stânga trecem pe lângă biserica ortodoxă... Pe dreapta trecem pe lângă poteca Berde și nu știm despre ce e vorba (vom afla la întoarcere că este o scurtătură spre biserică)... Trecem de Căminul Cultural care este în reconstrucție și de monumentul eroilor din primul război mondial... După Căminul Cultural pe dreapta pe o uliță niște săgeți ne conduc spre biserica reformată. Este cea mare cu turlă vizibilă de deasupra satului.
Vedem că țiganul nostru vine după noi și ne depășește în timp ce admirăm o zglobie păsărică spălându-se în zăpadă. Pe stânga este un alt conac pe a cărui poartă scrie 1830. Deci tot din cele vechi!
Țiganul se oprește în fața noastră și ne întreabă: ”Pâine nu ați luat?” ”Nu aveau pâine, ai acolo mălai, îți faci o mămăligă că și aia ține de foame!” Nu mai zice nimic și pornește tot înainte.
Tot printre case faine vedem biserica reformată și facem dreapta pe o uliță/utca. Așa am scăpat și de țiganul care a mers tot înainte. Întrebăm un nene dintr-o curte de pe stânga dacă ajungem la biserică pe aici. ”Da, da, ajungeți!” ”Mulțumim” Tot mai în față dintr-o curte ne latră doi câini. De fapt au chef de joacă și vin la gard. ”Erau vagabonzi și îi îngrijesc eu acum” ”Sunt foarte frumoși” Ca o paranteză Istvan ne spune că în anii trecuți au luat câini vagabonzi de la Brașov și i-au eliberat pe aici prin păduri. Adevărul e că am văzut mulți câini și multe pisici prin sat! Mai urcăm lejer pe uliță și ieșim chiar la un mic giratoriu de sub biserică. Ce repede am ajuns!
Intrăm în cimitirul reformat cu inscripții majoritatea în maghiară și din ani îndepărtați: 1820, 1848, 1870... Foarte rar am văzut monumente funerare mai noi de 1940-1950! Lumini faine printre garduri și cavouri... Deschidem poarta micului zid de apărare a bisericii și suntem sub turnul mare restaurat. Tot e rece, nu putem sta pe loc prea mult și dăm un tur bisericii! Impresionantă și e păcat că nu putem intra și înăuntru. Prin gaura cheii doar se vede un godin fără foc! Probabil că e mai rece ca afară! Găsim un copac memorial pentru un primar de demult, mai fac câteva poze cu străluciri mai noi (ale soarelui pe zăpadă) și mai vechi (ale oamenilor rămași aici cu viețile lor pline, grele și frumoase) și ieșim pe poartă admirând alte cavouri ce seamănă cu niște cutii de prăjituri :D!
De la micul giratoriu din fața porții facem dreapta și pe uliță văd iar pe dreapta o poartă deschisă cu o sculptură interesantă cu niște sori cu mai multe raze decât de obicei. Or fi tot carcteristici zonei? Cu o poartă din zid de la 1800 și un conac mai nou încheiem partea de sus a satului și coborâm la stânga pe ulița largă revenind pe drumul pe care am fost. Remarcând motanul mustăcios de pe un gard :D...
Pe deplin mulțumiți de vizitarea satului, urcăm ușor spre pensiune unde ajungem unde pe la 15.30-16.00. După câteva minute vin colegii noștri care merseseră pe varianta lungă a traseului. Ne așezăm toți la masă și la căldură, ne povestim drumurile făcute și ne arătăm o parte din poze, ne apucăm iarăși de voie bună și Dixit... Mai un biliard, mai un ping-pong...Iarăși trece timpul...
Ajung și colegii noștri din tura lungă din Bodoc cu mult după întunecare (undeva pe la 19.00-20.00), povestim și fiecare se retrage cât crede la odihnă pentru revelion. Eu nu am putut adormi, doar așa un pic de odihnă la orizontală. Ne aranjăm și pregătim pentru revelion, care de care cât mai frumos. Bună dispoziție, râsete, glume, cântece la chitară, mâncare peste mâncare... Așa cum promiseseră, gazdele ne oferă ”o singură masă” în preț: o oală imensă de ciorbă de porc și o oală de sarmale cu carne (pentru majoritatea) și câte una mai mică (ciorbă fără carne și sarmale foarte gustoase cu orez și morcovi) pentru vegetarieni. Mă număr și eu printre ei și nu mă pot abține să mănânc și puțină carne. Nu multă fiindcă, așa cum am experimentat cu o săptămână înainte de Crăciun la pomana porcului la rudele-mi dragi din Movileni, Oltenia, prea multă carne de porc la un stomac ne-mâncător de carne a creat o oarecare indispoziție peste noapte! Cum am venit pentru Revelion și cu mașini, câțiva colegi au adus șampanii pe care le agităm înainte de momentul zero. Pe care îl sărbătorim cu cântec, îmbrățișări, șampanie, artificii... Și mai mari (nu chiar așa de mari ca ale colegilor brașoveni din cealaltă parte a pensiunii, artificii pe care le admirăm preț de minute bune), și mai mici așa pe bețișor așa cum aveam și acum treizeci și ceva de ani pe la revelioanele copilăriei din același sat Movileni... Trăim momentul cu fericirea că suntem împreună și totul e minunat. ”Oile placide/S-au așternut la iernat... OOOO, totul e minunat!” (Timpuri Noi - ”Perfect”).
Înapoi în sala de mese că sunt doar -14 grade afară :D! Alte jocuri, alte cântece, alte prăjituri făcute în casă, altă mâncare, alte poze, alte pisici, alte filmări... Orele trec și pe fiecare îl ia somnul când vrea el. Eu mă retrag undeva pe la 4 și ceva, câțiva au stat până s-a luminat de ziuă cântând! E adevărat că până să adorm, am mai auzit câteva cântece din sala de mese! Ce faini oameni!
La mulți ani, 2017!
Să nu uit că pe la 1.00 noaptea gazdele au venit la noi și au ținut un toast de Anul Nou. Se simt tare bine cu noi fiindcă în tinerețe au mers și ei mult pe munte (Făgărașii i-au bătut la picior) și atmosfera noastră le face plăcere! Printre altele ne-au spus că pe la 12.00-12.30 pe data de 1 ianuarie vor face o ieșire pe dealul din spatele casei și ne invită cu ei. Eeee, 12.00-12.30 ca să se facă 13.00-13.30!
Dimineață de trezim lejer (e mai faină opțiunea asta decât varianta inițială cu Sfântu Gheorghe fiindcă avem în plus ghizi oameni ai locului și aflăm foarte multe de la ei) și pe la miezul zilei mai mâncăm puțin sau bem o cafea și ne pregătim de pornire.
Pe lângă Istvan și Lenke suntem însoțiți și de cei doi copii ai lor. Băiatul are un toiag care îmi place tare mult. Are vârful mai gros ca un ciomag ciobănesc! Sau mai degrabă ca toiagul lui Zamolxe :D! Și de câinele casei, Ursulețul, care îi întâmpinase pe colegi aseară undeva pe la cetatea Csiga. Așadar suntem 16+1 prieteni în plimbarea de 1 ianuarie!
Urcăm în șir indian până la prima măsuță. Aici Istvan ne povestește câte ceva despre satul Bicfalău. Este un sat din care au plecat foarte mulți, acum mai numără doar vreo 400 de suflete și 36 de conace de prin anii 1750-1850. Multe au fost părăsite, cumpărate mai apoi de particulari care le-au restaurat și acum sunt case de vacanță. Ne povestește câte ceva despre biserica reformată (și ei fiind reformați, cum vom afla pe seară) și despre problemele pe care le au cu țiganii care nu vor să muncească și preferă să stea pe banii primiți ca ajutoare. Ne povestește de kurtos kalacs, despre porțile tradiționale (cea pe care v-am arătat-o mai devreme), despre încercările de modernizare și în același timp de păstrarea tradițiilor. De admirat comunitatea care face ceva pentru conservarea tradițiilor într-o lume a distrugerilor tradițiilor!
Mai urcăm printre speciile adunate pe aici: de la fag la pin și ienupăr, de la plantații speciale la creșteri naturale. La o pauză unde Ursuleț ne veghează de mai sus ne povestesc despre drumurile lor prin Făgărași pe la Negoiu, Bârcaciu sau Bâlea. Se simt că sunt oameni de munte tare faini. Și sunt și foarte cinstiți. Ne explică modul corect de a face turism și promovare a zonei fără vreo discriminare. De exemplu maghiarilor le pregătesc mâncăruri tradiționale românești și nouă, veniți de la câmpie, ne pregătesc mâncăruri tradiționale. Bineînțeles că la cerere!
Urcăm la următoarea belvedere la masa de lemn (montată de ei) și Istvan ne face surpriza: scoate pahare de plastic și o pălincă foarte tare! Tare bună! Cine vrea, bea, cine nu, nu! Vă garantez, ca doritor de băuturi tradiționale românești, că e foarte gustoasă și tare! Facem o scurtă lecție de geografie de la munții Întorsurii până la munții Baraoltului. Așa ne povestește că de fapt depresiunea Brașovului e formată din depresiunile Bârsei, Covasnei și a Târgului Secuiesc și ni le și arată pe cât posibil fiindcă marea albă ne lasă să vedem doar vârfurile munților mari, coama Măgurii Codlei și turnul de răcire de lângă Brașov!
Ne întoarcem la marcajul TG și pe el urcăm mai departe. E nou pentru toți și mă bucură nespus răbdarea gazdelor. Copiii lor sunt fericiți că sunt liberi să stea pe zăpadă și să facă ce vor. Le mai facem și lor poze ”că mai multe are câinele” :D! Cu Lenke vorbesc de rădăcinile pe care le avem noi în țărișoara noastră. Au fost și ei plecați, am fost și eu și ne confirmăm că nimeni nu ne poate șterge rădăcinile pe care le avem în pământul ăsta! Mai bine aici pe pământul nostru decât printre străini. Aici nu te poți plictisi! Peste tot, oriunde te-ai duce, îți trebuie cel puțin 3-4 zile ca să vezi ce e caracteristic locului. Și la oraș și cu atât mai mult în natură! La intersecția cu TA Istvan ne explică rezistența pe care au arătat-o oamenii ca să nu distrugă pădurea de pin ”fiindcă acolo pe hărți apare pășune”. De altfel e și cam greu să tai pădurea întunecată de pin!
Mai urcăm puțin și suntem la belvederea Elohegy. Ne-am oprit la stâlpul de marcare a drumului de culme și eu nu am răbdare. Îmi vine să alerg de fericire prin zăpada până la genunchi. Asta și fac și urc pe vârful plat de pe care pot vedea panorama de la munții Buzăului și Întorsurii până la Făgărași. Mai ales că toți sunt peste stratul alb de ceață de deasupra marii depresiuni! Colegii mai servesc câte un pahar de tărie și mie îmi e foarte bine așa mai izolat fiindcă pot vedea imaginea de ansamblu.
Revin la colegii care se porniseră la drum. Nu mult căci mai fac o pauză de regrupare la următorul stâlp de unde vom ieși din drumul de culme și intrăm la stânga printr-un culoar de pădure pe TR. Nu înainte de a ne bucura de îndepărtata Poartă a Vânturilor dintre Bocârnea și Mălaia! Și de zona dintre Siriu și Pilișca de unde răsare soarele!
În pădure nu mai e frumusețea de ieri și lupul din mine merge puțin pe un drum paralel cu colegii până la izvor. Aici cineva a lăsat un pahar metalic și urmează niște amenajări. Istvan ne explică diferența dintre marcaje. Marcajele TR și Scaune au fost făcute de un profesor urmând direct linia matematică spre anumite puncte. Noul marcaj PA (nu e pe hartă) urmează curbe de nivel mult mai ușoare. Pe TR și PA ajungem la cetatea Csiga. Facem pauză de ceva povești și tărie :D! Doar eu și cu Istvan am băut aici (deși știți că nu beau pe traseu :D)!
De fapt cetățile pe care le vedem noi aici sunt fundația unor turnuri de supraveghere înalte de circa 15 metri din vremea atacurilor tătărești. Vă închipuiți că la vremea aia nu era pădure aici și puteau vedea până departe. Treaba e că în izvoarele scrise nu s-au găsit dovezi ale acestor fortificații și doar istoriile locale orale dovedesc asta. Se spune de exemplu că aici undeva ar fi fost ascunsă o comoară și nici o cercetare arheologică nu a reușit să dea de ea. Aici este și un punct unde se lasă niște coordonate ale celor care ajung aici și că ar fi o cutie metalică scufundată undeva la câțiva metri adâncime. Ba mai mult se vede un canal pe unde se spune că ar fi fost un tunel subteran de evacuare care în timp s-a dărâmat... Cert că sunt interesante poveștile care adaugă farmec unor ruine circulare!
Coborâm puțin pe marcajele Scaune și TR și facem dreapta pe TR spre vale. Scaunele rămân în față pe culme. Merg cu grupul acum și tare sunt curios ce poate fi în față! Coborâm în câteva serpentine până aproape de firul văii și la stânga apoi pe o potecă tăiată în pădure. Pare un culoar natural pe care ne străduim să nu cădem. Se spune că cine cade pe 1 ianuarie se căsătorește în acel an! Poate unii chiar vor să cadă :D! Poteca ne duce la o intersecție de vâlcele la care se nimerește să fiu cu Istvan la urma grupului. Vrea să îmi arate un vișin sălbatic căzut în vale și nu îl mai vedem. Probabil că l-a luat altcineva! Lenke îi spune să nu mergem pe mal fiindcă nu avem cum coborî și o ascultăm. E cam vertical spre firul de apă înghețat! Istvan îmi spune că intenționează să facă aici un pod metalic între doi copaci groși. Probabil că așa se va numi locul: La Pod!
Urcăm pe partea cealaltă și prin raze de soare prin pădure ne apropiem de garduri și de pensiune. Scurtăm marcajul Scaune direct spre pensiune. De fapt spre platforma de peste drum de pensiune unde diseară vom avea parte de un spectacol al renașterii divine!
În coborârea spre pensiune Pancu zice că ar fi frumos să vedem apusul. ”Merg cu tine!” ”Sigur mergi?” ”Da” ”Atunci mergem direct acum!” Coborâm la pensiune și noi doi continuăm pe PG în sus prin grădină. Pancu se gândea la banca de mai sus de la intersecția TG cu PG. Acolo urcaseră George cu Maria (nu știam de ei). Îi spun că de la prima masă putem merge pe PG în față până la colțul pădurii și e mai aproape. Recunosc că nu știam exact primele câteva sute de metri și doar intuiam direcția. Într-adevăr după vreo sută de metri printre pini ieșim la șaua unde pierdusem marcajul când am coborât cu Flore. E frumos aici și mai fain de sus de la colțul pădurii. Și sunt câteva minute până acolo! Urcăm și ajungem chiar când se ridică cortina spectacolului. De fapt au timp și cei doi de la masă și vin spre noi. Ne recunoaștem abia când ajung la noi! Doar bănuiam că suntem din același grup. Ei coboară, noi mai stăm să vedem actele operei apusului. Mai întâi galben, apoi portocaliu, apoi roz, apoi frig, apoi mai roșu, apoi mai frig, apoi dungi roșii alternante cu cele albe de la avioane, apoi cerul se albăstește din ce în ce mai mult... Pancu vrea să coboare și îi spun că mai rămân puțin și vin și eu. Vreau să asist și la ultimul act. Adică vreo 10-15 minute după ce luminosul zilei s-a retras după colțurile munților Postăvaru și Crăiasa în spate... Încă nu s-a întunecat de tot când încep și eu să cobor. Frigul mă cam gonește spre pensiune și căldură...
Ajung puțin înghețat și cu zâmbetul pe bune. ”Merge careva mâine la răsărit? Eu vreau să merg!” În fine, cu nebunul nu te poți pune dacă își propune ceva realizabil :D!
Mă încălzesc puțin, continuăm petrecerea și când să îmi pun niște sarmale în farfurie, îmi zice un coleg că ne arată gazdele un costum tradițional la ei în casă. Normal că vin, pot mânca după aia! Erau vreo 5-6 colegi în holul lor, mai mergem 3-4 și mai vin tot cam așa încă 3-4! Multă lume și curiozitate. Ne explică despre cele două feluri de haine și despre cusăturile făcute manual, despre muzeele tradiționale din satele din apropiere și, la un semn începem să îi colindăm. Fără ceva plănuit! Iese foarte fain, primim câte un pahar de tărie și câte ceva dulce! Parcă așa e iarna, corect?
Mulțumim tare pentru primirea așa de caldă și mergem la noi pentru continuarea mesei și pentru pregătirea pentru spectacolul ce vine în vreo juma de oră. Încă nu am spus ce este? Vedeți în pozele următoare!
Adăugați aici ”Oile placide”, ”Andri Popa” sau alte cântece de foc și veți înțelege atmosfera :D!
Cântecele, pisicelile, Dixit, vinul, cozonacul, prăjiturile, câte o sarma așa din când în când continuă seara, nici nu mai știu cât de târziu în noapte...
Eu de fapt m-am retras mai devreme (undeva pe la 23.00) cu gând de mers la răsărit. Vin și colegii de cameră pe la 12.30 cu grijă să nu mă trezească. Fără grijă, fâșâiți că nu am adormit :D! Somnul vine repede, mai ales pentru mine care mă voi trezi devreme!
Pe la 6.30 caut să fâșâi cât mai puțin în cameră și mă îmbrac definitiv pe hol. Câteva minute după 7.00 ies din cabană și pornesc spre grădină. Mi-am aprins frontala și după câteva zeci de metri o sting. Nu are sens să o folosesc fiindcă se vede foarte bine cu ochiul liber. În 15 minute sunt la colțul pădurii, încă e întuneric și ies pozele mișcate. Trec de băncuță și abia sus începe să se vadă fain. Încă e întuneric spre răsărit. Apar semne fiindcă pereții Bucegilor, ai Crăiesei și ai Făgărașilor încep să se înroșească. La fel și orizontul dinspre vest! Urc, urc și în 40 de minute de la plecare sunt sus la belvedere (mă asigurasem că nu întârzii pe nimeni dacă mă întorc pe la 9.00-9.30 la pensiune). Între munții Siriului și vârful Pilișca din Întorsurii începe să mijească răsăritul. Nu pot sta pe loc și urc pe lângă pădure pe drum în lumina din ce în ce mai puternică a avanpremierei solare. Ajung la pădure și încă mai am de așteptat momentul. Merg în față și înapoi de câteva ori ca să nu mă ia frigul și la 8.00 și 13 minute focul răsăritului se arată de după culmi și încălzește cerul și pădurea. Filmez, fotografiez, îmi aduc aminte că pe 3 ianuarie 2014 urmăream răsăritul tot așa pe munte în inima Indiei. Atunci în plus aveam la mine mantre care cântau într-una de pe telefon... Cel mai bine înțelegeți răsăritul din imagini...
No buuuuunnn! Acu nu m-oi întoarce pe același drum! Hai să văd cum e drumul pe care au mers colegii. Mai ales că nu pare să fie distanță prea mare (pozasem harta pe 31 la belvedere, vă aduceți aminte)! Prin pădurea ”tăiată” de razele soarelui printre copaci merg lejer pe BG (mă rog ce poate fi lejer la lunganul de mine care mai și pozează câte ceva) și urc un pic până la intersecția cu marcajul Scaune. Caut să identific niște urme de ruine în zona și nu le găsesc (circa 8.30), urc la borna topometrică pe marcajele Scaune și apoi încep coborârea prin pădure. Și cobor, și cobor serios prin zone care parcă ar fi fost râmate de porci sălbatici (știu că pe aici au trecut colegii acum două zile) până ce dau de marcajele TR și PA. Aaaa, da, acum sunt la Csiga vara la turnul de apărare!
Doar trec pe lângă turn și cobor pe cele două marcaje care curând se separă. Dacă data trecută am mers pe TR, acum îmi satisfac curiozitatea și cobor pe culme pe Scaune. E o culme care aduce cumva cu coborârea din Poiana Tăiată spre Podul Teslei (Ciucaș), doar că mult mai scurtă. Nu durează mult și ajung ceva mai sus de zona ”La pod”.
Mi-e cunoscut drumul și mă hotărăsc pe moment să urmez traseul Scaune până la drum (adică vreo sută de metri mai jos de pensiune pe un culoar mai adâncit printre curți). La 9.00 mă întâmpină Ursuleț la pensiune, îl mângâi puțin și în câteva minute sunt în sala de mese unde colegii își luau micul dejun. Îi bucur cu ceva poze de la răsărit, mănânc și eu puțin și acum (mâncasem vreo trei felii de cozonac înainte să plec la răsărit azi-dimineață) și merg să îmi fac bagajul. După cum am stabilit cu Cosmin și Ana, noi vom pune tot bagajul în mașină și apoi după Pilișca pornim direct spre casă. Pe Buzău, așa cum convenisem cu toții ca să nu ne blocăm în valea Prahovei!
Cum doar o parte plecăm pe Pilișca (3 mașini), ne îmbrățișăm colegii care încă mai beau cafeluța matinală și pornim la drum, mai întâi prin ceața matinală din vale și apoi la stânga în Dobârlău/Doballo spre centru. Bacea e prima și după Primărie facem dreapta unde e un loc de parcare. Așezăm mașinile la rând și la 11.00 suntem gata de drum. Ar fi și un muzeu tradițional de vizitat aici dacă mai avem timp la întoarcere. Și dacă e deschis!
Trecem podul și urcăm pe ulița cu luciu de gheață pe ea. Cam păcătos pentru noi, nu și pentru fata de-a locului care coboară pe gheață fără grijă. La prima intersecție facem stânga după niște poze de grup și ținem serpentinele drumului în sus pe piciorul dealului. Mai pauze, mai striptease că pare foarte cald, mai urcăm prin zăpada ce dă urme să crească pe la 30-35 de centimetri! Eu sunt lăsat să deschid potecă (sau am ajuns în poziția asta fără să îmi dau seama), trecem de un prim vârf și vedem că mai este ceva de urcat până la pădure și apoi puțin prin pădure. Urmăm un drum de car care face stânga și urcăm la dreapta prin zăpada care crește din ce în ce. Pentru Nico e prea mare și hotărăște să se întoarcă. În fond pe munte trebuie să mergem de plăcere și nu să ne chinuim. N-aș lăsa-o singură la vale și îmi zice că e ok. Mă gândesc că se oprește undeva pe aici sau coboară mai încet și noi o prindem din urmă după vârf (care nu e departe). Așa că regrupăm ceva mai sus unde colegii se bucuraseră de o portocală sau două și de o gutuie (îmi revine și mie o bucată, mulțumiri) și mai urcăm câteva minute până pe vârful Pilișca/Pulișca cu borna aflată la 1223 metri altitudine (e cel mai înalt din munții Întorsurii). Câteva poze, câteva bucăți de ciocolată și la vale! Colegii coboară pe unde am venit, eu măcar așa un pic aș varia... Cobor pe stânga prin pădure pe zăpadă până la genunchi. Pare să nu vină nimeni după mine și știu că ajung în poteca de venire. Când ies la poiana mare văd că Ana și Cosmin sunt pe urmele mele. Care bineînțeles că sunt prin zăpada cea mai mare posibilă! Colegii sunt un pic mai sus în dreapta și stau în partea de jos a poienii ca să nu stric sau să fac alte urme să stric pozele lor. Așa că tot cobor și puțin mai jos aștept să vină colegii. Nu mai facem serpentine și coborâm cât mai direct posibil. Mai ales eu care tot merg pe lângă drumul de venire cât de mult se poate! Și iese asta foarte fain până la ultima serpentină unde drumul chiar face stânga și trebuie să îl urmăm. O sunasem pe Nico, e la căldurică la un magazin și rămâne să o sun iarăși când ajungem la mașini. Ceea ce se întâmplă peste 40 de minute!
Se interesase și muzeul este închis. Celelalte mașini trebuie să se întoarcă la pensiune să se reorganizeze și noi nu avem de ce să mai mergem la pensiune. De fapt o dată ajunși acolo au mai petrecut și mâncat puțin fiindcă sarmalele încă nu se terminaseră!
Cum am făcut și la venire, suntem prima mașină și anunțăm și restul echipelor despre condițiile de drum. Care sunt foarte bune! Pe scurt drumul este Teliu-Întorsura Buzăului-Buzău-Urziceni-București. Drum fain și cu la fel de multă bună dispoziție ca și până acum!
Mulțumiri tuturor colegilor/prietenilor din tură, Bacei și lui Pancu pentru super-organizare, gazdelor pentru că ne-au demonstrat ce înseamnă gazdă adevărată și ghid local, chitărilor pentru ajutorul dat în fiecare seară și Divinității care a făcut să fim împreună la trecerea dintre ani! Tot așa să o ținem tot anul! Încă o dată ”La mulți ani”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu