Camino...
Speranțe de a vedea Atlanticul peste vreo lună și jumătate... Dorințe de a cunoaște Drumul și de a mă cunoaște prin el... Dorințe de a scăpa de multe urme din trecut pe care le cred sau le vreau uitate... Asta văd deasupra norilor în roșul dimineții...
Barcelona... Oraș care pentru alții înseamnă multe, eu abia acum am ajuns prima dată cu gând de Iberia lungă...
Gaudi... Torreadores... Walker in the rain... Decathlon... Primeras palabras en espagnol y catalan...
Noh, cam de aici începe al meu Camino... Ce e asta? Portul din Barcelona cu a sa maiestuoasă clădire de mai jos... Altă dată mai erau niște canale cu poduri mobile paralele cu actualul bulevard de promenadă... Și coloana cenușie de la principalele docuri turistice marca intrarea în marele port... După socotelile mele ar fi peste 1200 de kilometri până la Cabo Finisterre... Oi putea să ”cuceresc” toată Iberia cum au făcut romanii acum mai bine de două milenii?
Una fuente en la ciutat... Deocamdată am apă suficientă... Și elan chiar dacă al meu prim ghid m-a întârziat cu niște ore bune din comoditate/vârstă... Oricum îi mulțumesc fiindcă am avut timp să mai admir o dată orașul vechi... Și să fac rost de instrucțiuni de orientare pentru primele două zile...
Începe drumul prin junglă spre Sant Cugat... Abia după câteva ore am o mare bucurie: prima scoică ce-mi indică drumul ăl bun... Deci am plecat bine cu a mea intuiție...
Pin d'en Xandri, simbol de peste 200 de ani a rezistenței oamenilor împotriva defrișărilor forțate de agricultură...
În San Cugat biserica cu sanctitatea din interior are al doilea vitraliu circular ca mărime după Notre Damme de Paris... Crucea din curtea bisericii odată era la intersecția unor străzi... Străzile laterale erau folosite pentru petreceri... Urmează mers după descrieri prin noapte și trebuie să iau o decizie grea: fiindcă e noapte în necunoscut, aleg să merg în Terrasa chiar dacă o variantă de zeci de kilometri ocolea orașul... Asta fiindcă aici e singurul loc în care stau la un hotel foarte scump și încep să îmi pun întrebări dacă voi mai continua... Draga mea soră îmi găsește multe informații pentru o posibilă întoarcere... E un test al bătrânului Drum... A doua zi cu forțe proaspete pornesc din de dimineață la Drum... Cine crede că într-o zi scurtă se poate ajunge din Barcelona la Montserrat pe jos, tare se mai înșeală...
Drum cu vegetație bogată... Știu că asta nu e deloc o piedică pentru călătorul treecut prin atâtea. Ca dovadă țepii nu mă opresc din drum spre drumul asfaltat...
În gara Vacarisses într-o mică pauză la o ciocolată și o expoziție de trenulețe... Tata... Copilăria... Avansamos...
Via romana a Montserrat de unde înserarea mă determină să rămân la mânăstire... Eu care mă cred mare montaniard am impresia că distanțele le pot parcurge în timpi mai mici. De unde, aici trebuie să ai încredere că faci atâta cât scrie... La Montserrat îmi primesc cu mândrie ștampila și mă simt ca un adevărat pelerin deși încă se duc mulți bani pe mâncare la restaurant. Oare oi fi eu bun de pelerin sau încă sunt doar un călător cu aere de pelerin?
Pe Cami de Dagotells plec mai departe... Mânăstiri străvechi în reparații... Drumuri prin urbanizaciones (ce or fi ele)...
Speranțe pentru o zi mai bună... Deocamdată somn de voie la albergue din Jorba administrat de preot... Te esperamos... Habemos una chica romena aqui... Ana, vieni aqui... E o ploieșteancă foarte faină cu care schimb câteva vorbe înainte să plece...
Exact când îmi e foarte, Drumul mă ajută: ba cu niște gogoși... Altă dată cu o sticlă de suc de lămâie... Altă dată cu mici cadouri ”promise”... Altă dată Drumul și săgețile m-au indus în eroare prin zone cu vânt și ceață pentru ca mai apoi să mă aducă pe drumul bun...
Orășele parcă părăsite... Nimeni pe drumuri... Scoicile mă duc la o veche bisericuță închisă și apoi revin la calle/ulița principală...
După ultimul sat apuc calea pe munte prin ceață și încep întrebările mele interioare. Ce caut eu aici? De fapt ceea ce gândesc corespunde cu ceea ce trupul mă lasă sau nu mă lasă să fac... Bășicile nu prea mă lasă să merg... Se poate să fie de fapt o mare luptă a mea cu gândurile și oamenii din trecut...
Chiar dacă îmi deschid barierele, încă țin în mine lacăte și probleme ascunse. Pot sau nu pot să scap de ele? Deocamdată am zona asta pe care o depășesc și după aia văd ce fac... Am impresia că sunt blocat în trecut. Și totuși trebuie să revin în prezent... Mai în față primesc un impuls despre care nu credeam că mai vine: în spate sunt doi pelerini care merg repede... Mă împing de la spate și văd următoarea săgeată... God/good way! Trec pe lângă mine pe valea Ondarei și seara vom povesti în restaurantul unui turc. Cum trebuie să fie, nu am găsit nimic în restaurantul anterior ca să ne întâlnim aici... Sunt Kristina, o suedeză foarte de treabă cu ginerele ei catalan Juan Marco. Vom ține o legătură strânsă în timp...
În Tarrega e momentul decisiv : via Zaragoza sau San Juan de la Pena . 60 de kilometri mai puțin mă determină să merg prin Zaragoza... Drumuri aleatoare până în Anglesola și apoi din Castellnou de Seanna unde primesc ștampila de la Francesco, proprietarul fain de la bar. Urmează opt kilometri nocturni plini de încredere până la El Palau de Anglesola unde primesc chiar cheile personale ale unuia din administratori... Încrederea revine chiar dacă tălpile comentează profund...
Drumuri printre copaci stâlciți... Ce or fi? Mere :D! Și roșii, și galbene... Alea verzi sunt mai bune, îmi spune un proprietar de livadă... Mai departe găsesc chiar pere sau anunțuri cu mandarine pe aceiași pomi... Clar sunt altoiți pentru producție mărită...
Prin Lleida / Lerida trec aproape fără pauză pe malul râului și merg vreo opt kilometri... S-au făcut 180 de kilometri și îmi găsesc în sfârșit parteneri de drum : două bețe din tulpini de stuf! Imediat mă bate gândul: După 700 de kilometri vă voi mulțumi pentru că m-ați dus atâta drum!
Se lasă noapte și sunt în Alcarras la ieșire. Doi localnici de culoare (am observat mulți prin zonă) mă ghidează spre un hostal la o benzinărie mai apropiată. De fapt mai fac vreo oră cel puțin până la autostrada N2 care intră în Aragon... Cu ceva întrebări ajung la Hostal Catalunya y Aragon, un restaurant/hostel de camionagii... Un platou combinat și o bere și la somn. Mâine intru în Aragon...
Fraga e primul oraș aragonez de unde intru în Los Monegros... Urmează ceață dorită, trei zile de mers prin lapte și drumuri de munte sau paralele cu strada, drumuri cu zeci de kiloemtri printre dune unde nu găsești suflare de om, doar case părăsite și multe gânduri cu care trebuie să lupți. Singur prin deșert cu doar ceva boscheți uscați pe lângă tine. Candasnos, Bujalaroz...
De la Venta Santa Lucia nici măcar strada și mașinile nu mai sunt aproape... Doar eu și pustiul...
Pina de Ebro... La intrarea în oraș îmi curg ceva lacrimi. Toți sunt în case la masa de Crăciun și eu umblu pe străzi să caut un loc unde să dorm. Și nu aud nici un colind românesc... În mintea mea și pe buze parcă sunt câteva... Gata, Cezare, oprește-te, trebuie să găsești locul tău aici în seara asta! Din vorbă în vorbă găsesc un hostel la barul Los Arcos. Se numește Los Valles și plătesc mult: 27 de euro! C'est bon! Iau decizia finală fiindcă toate socotelile sunt în felul ăsta : și psihologic și fizic și financiar totul! Stabilesc cu Raluca să vin pe 27 seara cu avionul spre casă! Mai am o zi până în Zaragoza... Seara vorbesc cu o prietenă dragă la telefon și mă cinstesc în seara de ajun cu două pahare de bere, un bocadillo vegetal și o prăjitură...
Dimineață vreau eu să ies pe întuneric din oraș și fac cumva că cele trei sferturi de oră până la luminare mă tot învârt pe la marginea orașului...
Trec râul Ebro și la drum până la calea ferată... Trebuie să mă întâlnesc cu o Camino de Ebro care vine pe Ebru în sus... Prima întâlnire cu o altă variantă a Drumului, până acum au fost doar separări...
Înainte de a porni pe drumul de pământ de lângă calea ferată las unui copac dorințe și bagaje din trecut... Schimb de bocanci cu sandale... bătături... Continua a caminar...
Prin El Burgo de Ebro trec rapid cu o scurtă pauză la un bar pentru niște uscături pe post de masă...
La Cartuja Baja... Mers pe asfalt ca să mai protejez un pic tălpile... Prin Raluca îmi iau bilet de întors în țară (e doar o întrerupere a Drumului, voi reveni să-l continui)...
Cu greu mă îndrept spre centru pe drum ocolitor spre Placa del Pilar (marea catedrală-templu din capitala aragoneză)... Găsesc un hostel fain unde rămân două nopți (Zaragoza Hostel amenajat într-o clădire foarte veche)... Tu es italiano... No, romeno... Io a pensato que tu es italiano... Por me es facile de usar italian palabras... Las bețele pentru alt pelerin, când și dacă va avea nevoie... Duș, mâncare de la supermercado pentru 2 zile, concert de muzică clasică în barul hostelului, masă rapidă și somn (de oboseală nu am mai scos sacul de dormit și dopurile de urechi; rezultatul: dormit iepurește!)...
CAESAR AUGUSTA (Zaragoza) e singurul oraș din Imperiul Roman care a păstrat numele unui împărat (24 a.D.). Placa del Pilar cuprinde multe obiective de pe lista de la hostel. Cele mai importante sunt după mine Catedrala del Mare del Pilar (masivă, superbă, cu intrare gratuită, multe locuri de rugăciune și sculpturi religioase, o orgă imensă cu multă lucrătură), Lonja de Mercaderes unde e expoziția Martei Palau, Piața Centrală, Biserica La Seo, palatul Aljaferia și Ruta Caesaraugusta, Torreon de la Zuda, zidurile romane și Puente de Piedra (Podul de Piatră).
Ziduri romane... expoziție de artă modernă sud americană... Torreon de la Zuda... Podul de Piatră... Ruta Caesaraugusta (muzeele forului roman, al portului, al termelor și teatrul - 7 euro la pachet, 13 euro separat) mi-a plăcut enorm. Aflate la 5-7 metri sub nivelul actual al orașului, ruinele romane asociate cu filmulețe, istorie tridimensională, povești în spaniolă, multe reconstituiri... Toate până la ora 14 fiindcă e pauză până la 17! Și d-asta în teatrul roman acoperit nu am mai putut intra (la 13.30 e ultima intrare de la prânz)...
Cred că trebuia să mă opresc aici pentru un pic de istorie a Iberiei - Iber, Ebro, Ebru, Caesar Augustus... Data viitoare urc pe Ebru până la Logrono și merg mai departe
Străduțe mici, străduțe frumoase, mers în sandale și polar (15 grade cu plus la prânz)... Ajung la hostel cu gând să mai revin în oraș și până mâine dimineață voi dormi buștean...
O ultimă zi aragoneză... Drumul direct spre stația de bus spre aeropuerto... Intrare scurtă și dorită / cerută / necesară / primită în Parocchia de Santiago El Mayor... Light of God is following the way (se spune că Santiago a mers spre actualul Santiago de Compostela urmărind Calea Lactee... Înseamnă că a mers doar noaptea?)...
Puerta de Carmen... 1,85 euro până la aeroport... 9 ore de stat în aeroport și nefăcut nimic... Puteam scrie în jurnal, dar nu am primit îndemnarea de Sus să fac asta... Avionul pleacă cu o oră întârziere... Se vede că vin în România... Se face coadă la check-in cu mai mult de două ore înainte de ora de plecare inițială... Glume românești... Trec repede de check-in unde e o spanioloaică foarte simpatică cu păr ondulat, lung, negru și prins la spate... La ieșirea spre avion îmi revede numele și m-a bucurat că mi-a zâmbit... Cu ceilalți era doar rece și distantă... Care cum prinde loc mai bun, nu e cu loc în avion (nimeni nu stă în picioare)... Turbulențe, echipaj românesc cu excepția căpitanului... Anunțuri în română și engleză (Vă rog, așezați-vă pe scaunele dumneavoastră!)... Foarte amabili toți (doi stewarzi și două stewardeze)... Somn vreo oră cu bufful MA pe post de ochelari de somn... Frig în București, ton ridicat în autobuzul spre aeroport... O scară rulantă merge, alta nu... Bine ați venit în Românica... Schimb de 20 de euro în aeroport și cu un taxi ce aștepta comenzi de ceva vreme ajung acasă cam pe la ora 2.00 în noapte...
Prima parte a Drumului... Cum și când or fi următoarele... Pentru că la Cabo Finisterre se va termina Drumul meu prin Spania și va începe de fapt Drumul mai mare, Viața în sine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu