Rusalii în Ciucaș 7-9.06.2014

Mai am câteva trasee de parcurs în Ciucaș (parte din ele rămase restanțe din turele anterioare și parte necunoscute). Cum sunt trei zile libere de Rusalii, mă gândesc că am timp să le parcurg! Un prieten îmi spune că e posibil să vină cu mine și renunță în seara anterioară plecării. Așa că sunt singur și sper să țină vremea cu mine! Doar luni după-amiază se anunță câteva ore cu ploaie ușoară!

Ziua 1 - 7.06.2014

Sâmbătă 7 iunie mă trezesc foarte matinal și cu primul metrou ajung la 6 dimineața la autogara IDM (lângă stația de metrou și gara Basarab) de unde iau microbuzul spre Cheia (30 de lei). Fiindcă e multă lume (mai mult decât 15 locuri în microbuz), mai vine încă un autobuz care merge până în Văleni doar! Fiecare merge în autobuzul care îl duce unde îi trebuie! La 9.20 suntem în Cheia la intrarea hotelului Cheia, pornesc GPS-ul, fac câteva poze și la drum. Marcajul BG mă urcă prin pădure (las BA în stânga) până la DN1A. De câteva ori traversez un mic drum forestier pe care nu îl mai țin minte din alte dăți când am urcat pe aici (dacă îmi aduc bine aminte, am urcat o singură dată fiindcă de cele mai multe ori am mers cu prieteni cu mașina și am urcat până la Muntele Roșu!). Traversez soseaua și mai departe pe serpentine sau pe scurtături urc pană la Muntele Roșu (10.30). Scurtăturile sunt tare faine și îmi reînnoiesc amintirile despre intrările pe fiecare din ele. 

O testare a apei de la izvor și mai departe pe BG! Las TR în dreapta spre șaua Gropșoarele, trec de firul Pârâului Roșu, urc până în dreptul cabanei Salvamont și cobor apoi până în firul Vaii Berii. Revăd inimioara desenată pe perete de la Maratonul Ciucaș și trec de două izvoare temporare! Din firul văii urc puțin și la intersecția cu CA întâlnesc primul grup în adidași (veniseră pe Valea Berii pe drumul de mașină). La fântâna lui Nicolae Ioan (președinte al asociației România Pitorească de la Adunarea generală din 1934 până în 7 noiembrie 1940; mare iubitor al Muntelui și al Ciucașului în special!) îi las în față fiindcă știu ce urmează și îi voi depăși ușor ceva mai sus. Așa e când știi Muntele, nu te grăbești fiindcă prin asta de multe ori obosești mai mult decât dacă ai merge constant și mai încet! Pe panta cu traverse din beton o mașină de teren se chinuie să urce fără reușită. Fac o întoarcere cu spatele și îi sfătuiesc să mai încerce o dată sau să meargă pe jos până la cabană (că face piciorul frumos!). Reiau panta și ne vom întâlni la cabană (12.00). 

Sunt Noni și Raluca, doi omuleți foarte faini cu care intru imediat în vorbă (Dia, tare mi-i dragă vorba ta și sper să nu te superi de o folosesc și eu!). Lămurim un cioban că poate alimenta acumulatorii unei lanterne la 220 V și pornim toți trei la deal. Măcar până la lac sau ceva mai sus! Povestim de toate și nu simțim cum poteca merge pe sub picioarele noastre! Le spun planul meu și mergem împreună. Suntem încântați de compania reciprocă și de orice drum ar face (Noni și Raluca). Înainte de Tigăi/Țigăi/Țiglăi lăsăm BR în dreapta și mergem pe sub Tigăile/Țigăile Mari pe CR spre Șaua Țigăilor. Flori, soare, gândăcei (chiar aseară ascultam melodia "Gândacul de pe deget"), experiențe de munte, deschidere unii față de alții, atmosferă perfectă, rhodo... Când întâlnești oameni cu care rezonezi, timpul zboară! 

Cum facem de ajungem la 14.00 în Șaua Țigăilor (1750m)? Parcă prea lejer și plăcut a fost până acum. Pauza de masa de vreo oră și urcăm prin ceață spre vârf aproape o oră. Ciobanul și Turnul lui Goliat rămân în stânga, crengile uscate de jneapăn ne pun niște semne de întrebare, poteca cere pauze dese. Până să intrăm în ceață, câteva ferestre îți aruncă luminile asupra vâlcelelor ce formează Pârâul Tigăilor...

Ceață lăptoasă, vânt puțin, căldură și frumusețe în noi, gânduri apropiate (vegan, spiritualitate, senzații). Raluca chiar îmi dă o cutiuță cu cremă făcută de ea. Poate mă ajută în caz de nevoie! 

La 16.00 ni-i greu să ne despărțim. Parcă am devenit buni prieteni în doar câteva ore! Facem poze de grup pe vârf, schimbăm numere de telefon și fiecare pleacă în direcția lui: ei spre cabana pe BR, eu spre nord spre poiana Dălghiu pe ceață. Pe vreme d-asta cine mai pleacă prin ceață pe traseu necunoscut? Noroc că știu cam pe unde e poteca și am intuiție montană că altfel pe ceață mulți s-ar rătăci aici! Nu e decât un semn vag până la intrarea în pădure! Stâncării, cușme, pante cu iarbă... Ajung pe un pinten de munte și văd o potecă pe pintenul din dreapta mea. Intuiția îmi spune că trebuie să o iau pe acolo și potecile îmi confirmă calea cea bună. Trec un vâlcel și pe al doilea pinten cobor și ajung aproape de Mâna Dracului (e pe altă crestuță în stânga mea acum!). Lângă Mâna Dracului (pe stânga potecii) e o cruce memorială și de aici se vede un semn într-o șa la dreapta. Merg în mica șa, trec pe lângă peretele din dreapta ei și apar marcajele mai dese. Cobor pe lângă perete vreo 50 de metri, trec pe lângă o ferestruică și cotesc la stânga depărtându-mă de perete. Las în coborâre niște pereți pe partea stângă și intru în pădure. Și începe coborârea marcată bine prin pădure! Trec de șaua Ciucaș, cotesc la stânga și dă-i și coboară! Cam pe la 17.30 începe și ploaia, pun geaca pe mine și tot cobor! 

Mă udă nițel și exact când se termină ploaia, ies în poiana Dalghiu cam pe la ora 18.00 la cabana pădurarului. El abia a plecat, sunt niște tăietori de lemne din Slon (doi frați Ion și Gheorghe cu 4 băieți ai lor) și mă invită în casă să mă usuc și să mă încălzesc. Se minunează cum de am venit eu din Cheia pe jos! Stăm la povești, la țuică, la urdă (cât au și ei, dau din tot sufletul!), la uscat hainele și până la urmă rămân la ei. Tare faini îs! Câteva camione încarcă lemne și fac spectacol cu echilibrul/dezechilibrul/blocajul în noroi. Până la înserat reușesc să se scoată unele pe altele din noroi și pleacă, ne spălăm pe picioare la lighean, mai stăm la povești și îmi ofera un pat în camera lor (că doar n-oi dormi singur în camera pădurarului)! Mai povestim/povestesc ei și pe la 10 seara punem geană pe geană.

Ziua 2 - 8.06.2014

Oamenii (că tare de treabă îs!) ar vrea să mai stau la ei. Mi-au promis de aseară o mămăligă cu brânză de burduf și o plimbare la stâna de după valea Prundului. Doar că eu am ceva de mers zilele astea și nu pot zăbovi prea mult. Nu prea înțeleg ei de ce merg eu atâta și nici nu îmi mai bat capul să le explic. Le spun eu câte ceva despre marcaje, dar ei, cum îs pădurari, nu se iau mai niciodată după marcajele turistice. Ei au marcajele lor! La micul dejun mă servesc cu o cafea (eu nu beau de obicei, dar nu-i pot refuza) și apoi cu slană, brânză și pâine de la Vamă. Eu contribui la masă cu un pește afumat și cu pâinea neagră concentrată (tare îi place lui Ion!). Cum ne trezim puțin după soare (adică pe la 6.00 și pe la 7.00 suntem cu toții în picioare!) și e sărbătoare, azi nu se muncește! Cum eu combin munca cu pasiunea, pentru mine se acceptă munca de Rusalii. Ei au zi de pauză totală. Abia marți se apucă iar de lucru! Facem schimb de telefoane (să ne auzim prin Slon sau prin Babarunca peste vreo două săptămâni cel puțin) și la 9.30 pornesc la drum lăsând băieții să joace 66. M-ar fi dus cu căruța până la stână și înapoi, dar asta ar însemna pentru mine jumătate de zi frumoasă pierdută. Vroiam să cobor doar până după valea Prundului și să urc apoi pe CA. Merg spre aval pe Dălghiu, după un kilometru las în dreapta valea Prundului și după încă vreo 500 de metri marcajul CA la stânga. Dă-i în continuare cu praf de mers până în Dălghiu și apoi spre Vama Buzăului prin lunca Dălghiului. Mă opresc la valea/pârâul Sasului la un pod, schimb câteva vorbe cu doi tineri ciobani (unul se săturase de ciobănie că "din 2008 tot asta fac!") și fac cale-ntoarsă vreo 5 kilometri până la intrarea în marcajul CA. 

Stau să îmi usuc tricoul și vine o adunătură de câini spre mine. Ciobanii îi strigă și îi adună, mai vorbesc cu ei și pornesc în sus pe drumul de TAF la dreapta (circa 11.00). 

Urc pe drumuri noroioase căutând mereu semnele (sunt marcaje destul de dese și bune) și în vreo oră ajung la o adăpătoare de beton și apoi la primul izvor de sub Dungu. Alimentez cu apă (am o sticlă de 1.5 litri care se tot golește!), schimb niște mesaje cu prietenii (inclusiv cu Noni de pe vârf; doar acum am puțin semnal la telefon și dispare repede!), trec de al doilea izvor, d o troiță de lemn prinsă pe copac, de două mici poieni cu panorame din vestul masivului Ciucaș și de o poiană mică între Dungu și Tesla și urc spre poiana cu brusturi (coada nordică a poienii Teslei). Sub abrupturile Teslei pierd marcajul, țin panta pe sub pereți până la o veche stână și ajung în mijlocul poienii la un stâlp cu CR. 

Cotesc 90 de grade la stânga spre masivul mare și în 5 minute dau de intersecția CR cu CA. Așadar aici vine CA! Cezare, ai greșit puțin traseul. Mergi să vezi unde te-ai încurcat! Prin pădure refac traseul în sens invers și descopăr greșeala și doua izvoare (era un marcaj ascuns pe o piatră după iarba înaltă!). Revin la intersecție și urmez CR spre Șaua Țigăilor. Cobor pe lângă Piatra Dudului până în șaua Teslei (o șeuță cu brusturi până la genunchi). Mă și mir cum zidul de stâncă al Pietrei Dudului dăinuie aici în mijlocul pădurii. 

Urc pe piciorul Teslei 400m diferență de nivel spre șa pe culmea pietroasă. Înainte de Șaua Țigăilor trec pe sub Turnul lui Goliat și vecinul lui sfinx (eu știu că îi spune Ciobanul cu oile) (de sus de sub vârf ieri ni se păruse că Turnul lui Goliat seamănă cu un falus semeț!). 

În șa (16.00) mănânc două eugenii, pun geaca de ploaie (cam amenință cu udătura!) și la vale pe unde am venit. Trec de Piatra Dudului, de șaua Teslei, de pădurea deasupra căreia tuna și fulgera și ajung în poiana Teslei (stâlpul de mai devreme). În pădure pe sub tunete am un sentiment tare straniu. Parcă s-a adunat toată furtuna deasupra mea și se joacă cu curenții electrici foarte puternici. Copacii se lasă deasupra mea și parcă mă păzesc de furtuna de elctroni de deasupra. În poiană mă uit spre Cheia și văd prima imagine de mai jos, mă întorc cu privirea mai spre vest spre Grohotiș și Neamțului și o văd pe a doua. Ce joc de curent electric, de supărare a norilor și de senin la doar doi pași!

De la stâlp cobor la stânga spre pădure (identificând marcajele după direcția lor). E tare bine că aici direcția marcajelor chiar respectă regulile de marcare și e perpendiculară pe direcția de mers! La intrarea în pădure găsesc un al treilea izvor sub poiana Teslei, testez apa pentru nitriți și reumplu sticla și la vale. Vremea se anunță tare păcătoasă și cu ceva posibile ploi. E doar un semnal fals că după câțiva picuri se oprește plânsetul norilor! Marcajele mă coboară frumos pe Piciorul Teslei și se pierd în Poiana Tăiată pe stânga ei.

Cum harta de la Muntele Roșu arată că trebuie să parcurg poiana pe lungimea ei, fac asta printre urzici până la mijloc și găsesc un marcaj în capătul nordic al poienii. Ce înaltă se vede Tesla de aici! 

Continui prin pădure și ușor se răresc marcajele. Tot cobor pe muchie pe culoare de pădure și dau curând de o BR la stânga spre Babarunca. Dosesc rucsacul în tufișuri și cobor 20 de minute pe un culoar de pădure (și drum de exploatare) până în spatele vechii cabane. La întoarcere fac 30 de minute până la rucsac. Îl iau frumos din ascunziș și continui pe CR la vale pe Picior. 

Culoarele de pădure mă tot duc la vale, caut mereu câte o cruce roșie pierdută pe vreun copac (de notat că marcajele aproape că lipsesc în totalitate!) și aproape de DN ies într-o poiană mare. 

La stânga găsesc un marcaj, semn că am mers bine! Ies la DN la Podul Teslei la 20.00. Obosit și fericit de descoperirea unui traseu foarte puțin umblat! Chiar de curând într-o tură în care m-au dus niște săceleni de la Cheia la Săcele (după coborârea de pe Zăganu!), mi-au spus că drumul ăsta e marcat atât de prost și sunt atât de multe bălării, încât mai nimeni nu merge pe aici! Am 2.5 kilometri la stânga până la Babarunca pe DN1A. În drum mă intersectez cu câteva mașini și cu doi cai care se retrăgeau spre casă. Trec pe lângă mine puțin speriați și în galop! Cine știe ce or fi crezut ei despre mine! Ajung la Babarunca (e localitate, nu doar veche cabană!), cotesc la stânga pe drumul forestier marcat cu TR de pe firul Babaruncăi. Îmi rămân ochii la o fată mai oacheșă dintre cei care joacă badminton pe stânga drumului. Și ea se tot uită la mine cu coada ochiului până dispărem unul din planul celuilalt! Să fie rucsacul mare, să fie colanții, să fie altceva cauza? 

Aici sunt puțin peste 900 de metri altitudine și vreau să dorm la altitudine peste 1000 de metri. Tot merg pe drum, depășesc mia de metri și văd că mă apropii de 3000 de metri urcare totală de când am plecat din Cheia. Hai să îmi depășesc și pragul asta și apoi opresc unde găsesc un loc de cort. Tot merg și încă nu se înserează complet și abia la 1115 metri altitudine și 3060 metri urcare totală găsesc un loc de cort pe marginea drumului. E 21.30, las rucsacul cât colo, întind cortul, mă schimb cu haine uscate, mă "dușez" pe picioare, iau apa din Babarunca, mănânc de seară, pun mâncarea într-un copac pe marginea cealaltă a drumului și la 22.30 mă bag la somn. 

Ziua 3 - 9.06.2014

Mă trezesc la 6.00 mult înaintea alarmei și puțin după luminarea zilei, moțăi până la 7.00 fiindcă nu mă grăbește nimeni și mă trezesc definitiv (6.30-7.00 suna alarma). Mănânc (punga cu mâncare e neatinsă), strâng totul și la 8.00 pornesc la drum tot în sus. Prin ceața dimineții și prin razele de soare strecurate printre copaci ajung la capătul drumului (aflat sub șaua Teslei). Cum să nu placă o dimineață matinală răcoroasă ca în imaginea de mai jos!

De aici firul apei continuă în sus pe un vâlcel adânc și umed. La fel și marcajele! Le urmez pe firul pârâului amestecat cu tot felul de mușchi, frunze vechi și copaci căzuți (nesemnificativi).

Sunt bucuros când ies pe versantul stâng al vâlcelului (drept geografic) și încep sa urc. Parcă am scăpat dintr-o strânsoare a muntelui! Când să dau într-o poiană luminoasă, văd un indicator la stânga: PR 15 minute Șaua Teslei! Evident că fac un dus-întors rapid descoperind astfel intrarea din șaua Teslei încoace. Continui în sus pe TR tot pe firul Babaruncăi (de acum sec!), parcurg pe lungime o poiană cu observator de vânătoare (circa 1400m altitudine), urc în a doua poieniță și apoi pe versantul stâng (prin traversare a firului) urc prin pădure până pe la 1550m altitudine când ies în golul alpin. 

Parcă mă simt în Făgărași ("ți-amintești în Făgărași...") cu Șaua Țigăilor în față și stânci rotunjite în stânga și-n dreapta. Sau în Ceahlău! Urmez poteca printre tufe de ienupăr și buchețele de smârdar, urc pe sub stâncile din dreapta și la ora 10.00 ajung în șaua Țigăilor (a treia oară în trei zile!). 

Merit o pauză de 15 minute fiindcă am terminat de parcurs toate potecile marcate din Ciucas (unele în premieră pentru mine)! Mă întind pe spate pe rucsac și adulmec din frumusețea muntelui. Față de acum două zile, cerul e curat și doar câțiva norișori albi mă alintă cu umbra lor. La fel și cele câteva stafide care îmi redau o parte din energie! Strâng rucsacul împrăștiat, termin niște banane prăjite și la pas întins pe Bratocea. Tot salut grupuri și grupuri venite la plimbare, salut un cioban pe dreapta după vârful Bratocea (doar așa de la distanță fiindcă e departe cu oile și cu câinii - ce bine!) și sub Colții Bratocei un domn dintr-un grup îmi spune că am mașină la 12.00 și la 16.45 (sub Colții Bratocei, mai bine zis sub Porumbel!). Acum e 11.00 deci am șanse mici să prind pe cel de 12! Îi mulțumesc, dau goarnă la coborâre, salut și felicit inițiativa unor tineri părinți cu copilașul pe jos (sub antena de deasupra poienii Bratocei) și cobor prin poiana Bratocei la DN1A (11.45). 

Nu fac pauză și intru pe șosea la stânga și pe scurtături pe BA ajung la drumul forestier Bobu. Poteca dragă și frumoasă prin Cheile Bobului și apoi prin Cheile Cheiței mă scoboară pe TA până la hotelul Zăganu din Cheia. Ce fantastică e pădurea! Cum poate acoperi zgomotul și praful șoselei apropiate! 

Pe ultima zonă plată a văii Cheiței întâlnesc multe grupuri ieșite la picnic sau la plimbare. Un cuplu aduna muguri de brad dintr-un brăduț de lângă potecă! Pe "temerarii" care vor să urce îi sfătuiesc să fie atenți la trecerea expusă de dinainte de intersecția văii Cheiței cu pârâul Bobu! Țin pasul întins și la 12.35 sunt la hotelul Zăganu. Pauză de alimentare cu apă și teste pentru nitriți și la drum. După 70 de kilometri închid circuitul la troița de la intrarea la Zăganu. În drum spre stația de bus schimb câteva vorbe cu pădurarul Stoica, voluntar la Salvamont, care îmi mai spune de una alta din istoria Ciucașului. La 14.00 sunt la stația de mașină, aflu de la prietenă și de la cei de aici că am mașină doar la 16.45 și pierd timpul la bere, covrigei și povești cu băieții de pe la bar. Mașina vine la 15.30 și plecăm la ora fixată cu un microbuz de 25 de locuri. Eu adorm până pe centura Ploieștilor și abia aștept să ajung în București. La autogară mă așteaptă prietena cu fata ei în parc și în bucuria, joaca și picnicul din iarbă îmi trece tot somnul. Mai rezolvăm ceva treburi și târziu pe la 11 noaptea ajungem acasă bucuroși. Scot cortul și hainele ude la uscat, fac un duș cald și după miezul nopții somn de voie.

Ciucaș, îți mulțumesc că m-ai lăsat să îți cunosc toate potecile marcate, căci pe nemarcate mai e mult de explorat!