Distanțe lungi în Postăvaru 21-22.06.2014

Postăvaru neașteptat 21-22.06.2014

Ca de obicei planul (când mergi singur mai poți adăuga ceva trasee!) s-a completat cu alte trasee. Așa am mai descoperit niște locuri pe unde rar calcă picior de om deși sunt trasee marcate! Am mers în două zile 68.3 kilometri și circa 3600 de metri de urcat/coborât! Mult de tot! hai să vedem și pe unde :D!

Tura începe cu regio obișnuit (6.23 Gara de Nord București - 10.00 Timișul de Jos) după o repriză bună de somn în timpul drumului. Ies din mica haltă și mă întorc spre București 1.4 kilometri pe DN1. Știam din alte ture (una sau două pe aici, nu mai țin minte!) că poteca pornește de la stația Petrom de pe stânga șoselei. De acum ceva ani nu mai șin minte decât o poiană din partea de sus și ieșirea aproape de vârful Postăvaru. Acum îmi refac bagajul de amintiri vizuale! Pe partea dreartă a drumului trec calea ferată și intru pe Drumul 

Șerpilor (marcat cu BA) până la vârful Postăvaru. Traseul începe cu o scurtă urcare pe firul văii Răchițeaua. Trecem de două mici baraje și cotim la stânga prin pădure cu câteva serpentine. Când se mai liniștește panta, ținem muchia pietroasă pe alocuri, ierboasă prin alte părți, muchie ce urcă printre fagi spre Piatra Crinului (1160 metri). Pe hartă vârfulețul pare impozant. În realitate este un vârf împădurit care mi-a apărut în soare în toată pădurea umbrită.

Continui în urcare pe culme cu urcări ușoare în curbă de nivel. Vegetația e atât de bogată încât de multe ori merg doar printr-un culoar între arbuști sau puieți de fag. Marcajele sunt aproape invizibile! Totuși sunt marcate bine și nu ai cum te pierde!

Curba de nivel în urcare mă conduce până pe la 1450 de metri și urmează câteva serpentine strânse până la capătul de jos al unei poieni lungi. Până aici poteca e safe chiar și iarna. Aici e buba când e zăpada mare! Se adună multă zăpadă în poiana înclinată și la un mic zgomot sau o încălzire bruscă se formează avalanșe. Eu ștu că am urcat toamna și era sigur. Acum câțiva ani am auzit că un tip a fost atins de avalanșă chiar în poiana asta. Parcă știu că a scăpat, dar cu siguranță nu i-a fost bine! Urc pe marginea poienii prin pădure, trec de un mic adăpost construit în copac și în câteva serpentine revin la mijlocul poienii lungi. Traversez poiana pe partea stângă, mai urc câteva serpentine și apoi la stânga pe curbă de nivel ajungla a doua poiană. De poiana asta îmi amintesc bine. Ar și trebui fiindcă e ceață și nu se vede stâlpul din mijlocul poienii! Deasupra mea în ceață aud un purceluș mistreț care grohăie speriat. Îți dai seama că e porc mistreț după tropăiala pe care o face și vibrațiile pe care le simți în pământ! Pleaca în sus prin ceață și eu urmez marcajele. Întâi urc pe partea de jos a poienii, văd în dreapta stâlpul din mijlocul poienii, urc la el și apoi mai departe până în capătul de sus al acesteia. După o curbă la stânga ajung la pădure.

În alte câteva serpentine ajung la șaua de sub vârf aflată la 1760 altitudine (3 ore de când am plecat de la DN1). Locul ăsta mi-l amintesc cu plăcere! E ceață lăptoasă și urc pe vârf (1799m) pentru o poză și amintiri din alte dăți (cu soare sau mare de nori sub mine). Dinspre cabana Postăvaru vin câteva grupulețe în adidași. Oameni veniți și ei la munte! Au văzut un semn spre vârful Postăvaru și vor și ei să ajungă sus! Nu-i învinovățesc, doar că nu sunt pregătiți sufletește, fizic și cu echipament. Pe stâncile ce urcă spre vârf urcă sau coboară cu ceva teamă și cu mâna pe balustradă. Niște fete sunt fericite când ajung pe vârf și le rog să îmi facă și mie o poză. Le mulțumesc pentru asta și plecăm cu toții la vale. De atâta ceață rece au înghețat, sărăcuțele!

Pe lângă releul de transmisiuni merg pe muchia vârfului pe drumul larg, cobor la stația superioară a cabinei Kanzel și dau să cobor spre pârtie. E o variantă nemarcată spre cabană. Revin la stația de cabină și identific micile serpentine care mă bagă în pădure. Prin pădure la vale ajung la baza Salvamont și pe lângă stația de telescaun cobor pe drumul larg spre cabană. Nu e drumul bun! După o curbă la stânga (întâlnesc două plăci în memoria marilor Ionel Cojocaru și Ion Coman!) ajung la un punct electric aflat la marginea pârtiei. Cobor pe pârtie și aflu de un drum la dreapta. Merg puțin pe el și niște poteci mă coboară la stânga până la cabană. Doar că nu am văzut marcaje până acum. De la cabană se vede marcajul sprevârf în sus. Îl urmez până în drumul larg de mai devreme (pârtie), merg pe ea la stânga într-o curbă lungă și apoi ies pe marcaje la stânga pe niște scări de lemn. Urc câteva trepte și continui să câștig altitudine pe marginea pârtiei Kanzel. tot pe marginea pârtiei trec de un WC (mai bine zis C că nu are apă, vorba tatei!) de lemn, mai urc vreo 20 de metri și ajung la drumul pe care pornisem de la stația de telescaun. Deci am găsit varianta corectă! Revin pe poteca bună la Postăvaru la cabană. Ajuns la cabană, nu opresc și continui pe pârtie până la lacul din poiana Ruia. Mai târziu îmi voi confirma că pârtia nu este marcată turistic!

Trec pe dreapta lacului pe deasupra treptei pârtiei Sulinar, cobor la dreapta și las în față marcajele BA, BG CG și CA pe muchia Crucurului. Ies la stânga în pădure și cobor în câteva serpentine până la refugiul Salvamont de sub Sulinar (250 de metri diferență de nivel de la cabană). Trebuia să fac asta ca să completez traseul marcat cu TG rămas de data trecută! Mă întorc pe același drum la cabană și e timpul pentru o pauză (un litru de ceai fierbinte, salam de biscuiți de-al casei, cașcaval cu lipie). 

După vreo jumătate de oră de pauză la 15.45 cobor de sub cabană pe câteva mici serpentine până la intersecția marcajelor oficiale BA/BG cu CA/CR. Fiindcă am nițte mici bucățele de traseu neparcurse, la marcajele cu cruce în stânga și cotesc la dreapta pe o curbă de nivel spre pârtia Kanzel. Trec de o stație de apă și de linia de telescaun și ajung la lacul Ruia pe unde e marcajul. Asta vroiam, să văd pe unde sunt marcajele oficiale cu benzi verticale! Mă întorc pe același drum la intersecția cu marcajele cu cruce și în câteva minute ajung la marginea pârtiei Lupului. CR cotește la dreapta și coboară pe partea dreaptă a pârtiei. Deocamdată las marcajul ăsta, traversez pârtia pe stânga și intru pe marcajele CA. Sunt incredibil de multe marcaje și foarte clare. Cobor prin lăstăriș vreo 10 metri până la o potecă largă, cotesc la dreapta și peste un prag stâncos revin la marginea pârtiei. De aici cotesc stânga și intru în pădure. urmează un coborâș de vreo 40 de grade înclinație prin pădurea întunecată și ajung în firul Padinei Lăutei. Cotesc la dreapta pe firul ei și dă-i la vale prin junglă. Sunt marcaje și mici arbuști înalți de până la 1.5 metri! Și cobor, și cobor pe poteca uneori noroioasă. Atât de alunecos e noroiul că îmi zboară o dată bocancii și mă trezesc că mă sprijin în mâini cu spatele aproape de noroi. Bine că nu l-am atins că nu era deloc simpatic! Mă ridic și continui coborâșul până ies din firul padinii. 

După ieșirea din fir la dreapta, cobor pe marcaje și pe o curbă de nivel continuu descendentă și poteca mi se transformă în ceva drumuri de exploatare. Pe marginea drumului aud un pufăit din iarbă. Era un arici buflei. Îl rostogolesc cu bățul, se sperie și se face cocoloș și pufăie de zor. Probabi lcă așa e modul lui de apărare! Mă amuză și îl las să se liniștească. Cobor până la pârtia Lupului după care marcajul meu se întâlnește cu PA/PR. Știu că pe aici voi reveni mai încolo și fac cale-ntoarsă pe aceeași Padină a Lăutei până la intersecția cu CR de mai devreme de pe marginea pârtiei Lupului.

De aici cobor pe drumul marcat cu CR pe care cred că am urcat și în copilărie cu părinții. Știu că ne duceau la Poiana Brașov cu ceva sacrificii și în mod sigur, tata a vrut să ne ducă și pe vârful Postăvaru. De fapt ne-a dus cu siguranță fiindcă îmi amintesc un moment din copilărie când stăteam pe terasa vechii cabane Cristian cu un sandwich în față. Vremuri ale vechii cabane care a dispărut! Revenind la traseu, cobor pe lângă niște balustrade de lemn pe dreapta pârtiei, urmez poteca de deasupra pârtiei și pe o scară de lemn ajung la nivelul acesteia. traversez pârtia și în câteva zeci de metri de coborâre trec pe lângă un izvor amenajat și o stație de apă. În continuare în coborâre ușoară ajung la intersecția cu TG/PA. Urmez poteca la dreapta și cobor pe o variantă a acesteia la stația de telecabină Kanzel. Nu e foarte târziu și încă mai am lumină să mai parcurg ceva trasee.

Cobor de la stația de cabina la strada Valea Lungă și în capătul ei găsesc intrarea în traseul marcat cu PR. Cotesc la stânga și în capătul străzii găsesc și celelalte trasee marcate cu PA, PR și CA (CA de mai devreme). Înainte sunt CG și BA pe care voi reveni mâine aici! Recunosc traseul de anul trecut și urc fără probleme pe cele trei marcaje. La început e un tufăriș mare prin care nu se văd marcajele. Trec prin el și ajung la un drum forestier pe care fac stânga și foarte repede dreapta spre pârtia Lupului. Urc pe pârtia asta, las în stânga Prăpastia Lupului și ajung la intersectia cu Lupului.

Las CA în stânga (în punctul unde ajunsesem mai devreme) și cobor pe drumul de exploatare. Tot am impresia de câteva ori că drumul de exploatare plin de noroi se termiă și de fapt el mai continuă din ce în ce mai îngust. Se transformă în potecă până la intersecția PA cu PR. 

De aici aș fi vrut să merg prin Groapa de Aur. Cum mai sunt mai puțin de două ore de lumină, hotărăsc să cobor pe PA pe valea Groapa Lungă spre valea Cheișoarei. Prima parte din drum e văioaga alunecoasă de pe pârâul lui Isac și după o trecere a apei la stânga intru pe drumul de exploatare ce mă coboară în valea Groapa Lungă. Sunt câteva serpentine pe un drum plin de șanțuri cu mult noroi alunecos (mai ales după perioade de ploaie!). La un izvor se mai domolește panta și în câteva sute de metri ajung la capătul drumului forestier. Până aici drumul nu e practicabil cu mașina. De aici urmează 800 de metri de drum forestier practicabil până la intersecția cu BA (Poiana Cerbului). 

Pe partea dreaptă este un hambar pe lângă care identific direcțiile de mers pentru mâine. În minte îmi constriuesc rapid planul pentru mâine, date fiind traseele parcurse astăzi! Mă lămuresc pe unde este intrarea PA spre Drumul Albastru peste Piscul Lung, las în dreapta BA spre valea Poienii în dreapta și pornesc pe drumul forestier pe aceeași vale a Poienii în stânga spre Cheișoara. Cobor printr-o poiană lungă, intru în pădure, trec prin niște chei întunecate și las pe stânga PR spre Groapa de Aur. După câteva pensiuni las pe dreapta PA ce vine de pe Piscul Lung și cobor până la drumul auto de pe valea Râșnoavei. Știu că drumul ăsta e lung, dar măcar știu un loc bun de cort de anul trecut. Întind cortul la 22.30 exact în locul unde campasem anul trecut cu Ari. Într-o jumătate de oră mă bag la somn după ce primesc urările de noapte ușoară de la un ajutor de cioban cu oile. Nu prea sunt ei obișnuiți cu oameni care să doarmă cu cortul deși ceva mai sus pe valea Râșnoavei chiar este un loc de camping!

Duminică dimineața lenevesc puțin după venirea zilei, trece ajutorul de cioban cu oile (îl salut!), mănânc, strâng cortul și abia pe la 8.30 pornesc la drum. 

De ieri mi-am făcut un plan îndrăzneț și chiar îl voi mai lungi puțin. Planul începe cu un segment din TA (marcajul de pe Piscul Lung) care merge dinspre Cheile Râșnoavei spre Cheișoara. Merg așadar pe drum spre Chei 1.1 kilometri și la intrarea în pădure (înainte de intra în Chei) cotesc stânga pe lângă o poartă metalică. Traseul e vechi, marcajele sunt refăcute (ca de altfel toate marcajele din Postăvaru, mai puțin stâlpii indicatori!). Din drum fac stânga după vreo sută de metri printr-o poiană cu iarbă înaltă, intru în pădure și traversez un pârâu pentru a merge apoi pe deasupra caselor și prin pădure spre Cheisoara. 

Prin ultima poiană largă trebuie atenție la semnele de pe stejarii singuratici din mijlocul poienii. Ajung la drumul de ieri, trec printre pensiunile din Cheișoara și apoi de barieră și ajung la izvorul de la intrarea spre Groapa de Aur. Fac o pauză de apă și încep urcarea la dreapta pe PR. 525 de metri în urcare pe pârâul Groapa de Aur și apoi serpentine pe panta din stânga. Pe aici trebuie să fii atent/ă fiindcă poteca e acoperită de arbuști verzi și urcă pe sub pereții de stâncă. La niște puncte de belvedere se poate vedea Crăiasa în depărtare și munții Făgărașilor la linia orizontului. 

Ies din curba de nivel în urcare, cotesc la dreapta pe culmea dealului și urc pe poteca culoar până la o pădure de foioase în amestec în care coaja copacilor este parțial zgâriată de animale sau mai degrabă roasă de insecte. Într-o lungă curbă la dreapta ajung la un pinten stâncos de unde se poate coboră puțin pentru un cadru mult mai frumos asupra văii Groapa de Aur. Nu vă încumetați aici fiindcă e periculos și dacă cumva faceți asta, verificați ca fiecare pas al vostru să rămână stabil. Pietrele sau prizele se pot duce ușor la vale! De la pintenul stâncos poteca cotește la stânga, urcă pe o mică brână stâncoasă bine marcată și urmărește linia culmii din ce în ce mai lină.

Puțin mai sus ajung la intrarea în avenul Groapa de Aur. Mă opresc pentru câteva cadre și mă întreb, ca și data trecută. Cât de adânc o fi?

Continui urcarea prin Poiana Popii spre intersecția cu PA (cel de ieri). Poteca tot urcă prin pădurea puțin uscată, urmează curbe de nivel, trece prin mici poieni, urcă și coboară peste picioare de munte... Ce să mai zic, se tot joacă cu tine ca să nu te plictisești mergând pe teren plat! 

Pe drum mă întâlnesc cu un cuplu brașovean foarte fain cu o cățelușă pe care o adoptasera cu doar trei săptămâni în urmă și e cam sălbatică cu străinii. Așa zic ei, mie mi se pare tare jucăușă! La intersecția cu PA (adică la băncuță!) schimb câteva vorbe cu un grup de brașoveni cu sticle de vin și țuică (nu mă ademenesc, beau doar după ce termin traseul!) și cobor pe PA pe drumul cunoscut de ieri până la intersecția cu BA. E altceva să vezi drumul când nu te grăbește întunericul.

În spatele hambarului (din Poiana Cerbului) intru în pădure, cobor până la un pârâu pe care îl traversez și caut marcajele. Lipsesc cu desăvârșire în acest loc. Intuitiv trec pe lângă o pepinieră (pe stânga ei) și urc pe un drum de exploatare (nu sunt marcaje, nu ai pe unde să ratezi drumul!). Doar aproape de culmea Piscului Lung trebuie să urmezi un drumeag în stânga, nu pe cel din față-dreapta!

Ajung pe Piscul Lung la intersectia cu TA și continui spre dreapta (nord) doar pe PA până la BA Drumul Albastru. Potecuța urcă frumos pe o linie ondulată pe sub linia Piscului. În față tot văd linia de pământ care mă plimbă printre copaci, în dreapta se lasă în jos o vale destul de adâncă al cărei fund nu se vede, în stânga panta urcă ușor spre culme. 

La întoarcere văd o căprioară țopăind deasupra mea prin desișuri. Abia i-am putut observa eleganța zborului, ce să mai scot și aparatul pentru un cadru! De la intersecție cobor pe Piscul Lung spre Cheișoara. La început urc la punctul cel mai înalt, urmez drumul larg pentru o bucată de vreme, acesta se transformă într-un culoar prin arbuști subțiri și în ultima parte rămân în mijlocul unei păduri de foioase. Ratez cu câteva zeci de metri ieșirea la stânga și trebuie să revin la marcajele bune. Aici ar fi nevoie de un stâlp indicator sau de o săgeată. În sensul urcării îți dai seama de direcție, la coborâre e mai încurcat! O dată intrat pe drumul de exploatare, cobor lejer până la drumul auto încheind astfel bucla "Cheișoarei". 

Printre pensiuni urc pe drumul forestier prin cheile văii Poienii și apoi prin lunga poiană până în Poiana Cerbului. Știu bine direcția și doar opresc câteva secunde de odihnă lângă stâlpul indicator.

Merg în continuare pe BA pe drumul forestier. Drumul se termină repede și marcajele continuă pe valea Poienii foarte pitorească și sălbatică. Valea îmi aduce aminte că acum 29 de ani tata m-a dus pe aici in coborâre de la Poiana Brașov. Respect pentru Muntele care astfel îmi aduce aminte de tata, un bun montaniard, părinte și profesor! Pe cursul apei urc din piatră în piatră peste mici săritori și am impresia că la un moment dat ar trebui să urc în față pe un drumeag mai larg crezând că e cel marcat cu CG. De fapt este un drum care urcă pe valea întunecată de sub culmea Piscului Lung menționată mai devreme. Prilej ca la ducere (fiindcă m-am întors!) pe acest drum să simt un ursuleț mai sus de mine prin boscheți. Continui pe valea din ce în ce mai îngustă și ajung la reala intersecție cu CG. 

Pe CG merg cinci minute la stânga și ajung la intersecția cu șoseaua Râșnov-Poiana Brașov. Îmi stabilesc să revin puțintel mai încolo aici. Ma întorc la BA și urc la stânga pe valea Poienii (marcaje BA și CG). La început drumul urcă pe firul văii și spre final o pantă mai mare mă conduce la platoul de la baza pârtiei Lupului. Cotesc puțin la stânga și ajung la telescaunul de pe pârtia Lupului și apoi la întâlnirea cu marcajele de ieri PA, PR și CA. 

Schimbare/lungire de plan: am timp de alte trasee! Am în lista traseelor rămase BA Drumul Albastru și TR din șaua dintre Poiana Brașov și Râșnov spre Cristian. Așadar traversez Poiana Brașov, îmi schimb/iau o altă sticlă de apă plată (vânzătoarea ăși face datoria de a-mi spune de pericolele vii din pădure!) și cobor pe BR Drumul Vechi până la intersecția cu BA. V-am spus data trecută câte ceva despre Drumul Vechi și nu mai detaliez acum. Ies din drumul pietruit la săgețile indicatoare, urc câteva minute (planul e să merg stânga spre Poiana Mare) și văd o potecă marcată cu BA spre dreapta. Las doi bicicliști să coboare și îi urmez și eu până la asfalt mai jos de Pietrele lui Solomon. Ăsta e drumul pe care îmi amintesc că m-a dus demult tata spre Pietrele lui Solomon și peste niște ani am coborât cu cercetașii într-o tabără lângă Poiană. Atunci nu era amenajat Drumul Vechi sub nici o formă! Beau ceva apă și înapoi pe BA până la intersecție (mi s-a mai întâmplat ca majoritatea turiștilor să coboare duminica după-amiaza și eu să urc!) și apoi pe serpentine la dreapta pe Valea Seacă și mai departe pe un afluent stâng al ei până la Căprioara (printre case). BA continuă spre stâna turistică pe un drum auto amenajat de curând. De câteva ori poteca marcată scurtează niște curbe ale drumului. 

Înainte de a urca spre stână marcajul face stânga spre și pe Valea Sticlăriei. Urmez firul vaii (mai rar indicat cu marcaje) și spre sfârșit merg pe drumul auto până în Poiana Vânătorilor (intersecție cu TR din Poiana Brașov). 

Traversez Poiana Vânătorilor, ajung la intersecția cu CG de mai devreme și pe marcajele CG, BA si TR merg spre vest pe șosea. Chiar la prima curbă marcajele ies din asfalt și merg pe sub șosea până la Șaua dintre Poiană și Râșnov. Fiindcă am puține probleme cu picioarele (oboseală și deranj la vechea mea problemă cu unghia; s-au adunat doar azi vreo 35 de kilometri pe lângă cei 30 de ieri!) ajung cu un sfert de oră mai târziu decât estimasem (19.15).

Stau câteva minute și încep ultima coborâre spre Cristian. În mijlocul primei poieni largi (Poiana Cristianului) văd niște săgeți cu BR la dreapta (poate văd săptămâna viitoare despre ce e vorba) și continui coborârea pe drumul de exploatare (cu urme de traseu ciclo-turistic roz). 

După un timp regăsesc marcajele care coboară pe drum (Drumul lui Lexen) până la fosta zonă industrială "Muncitorului" de lângă unitatea militară din Cristian. Simt că fiecare pas e din ce în ce mai greu și chiar trebuie să merg. Nu îmi permit să rămân aici. Și până la urmă, oricât de mult aș fi mers, tot trebuie să mai reziste un pic "robotul" la ultimele sute de metri. 

După ieșirea din pădure cobor încet printr-o poiană largă printre stejari seculari și continui pe drumul cu plăci de beton până la calea ferată și apoi la ieșirea în DN. Acasă îmi dau seama că poteca nu trecea peste calea ferată și merge încă vreo 200 de metri pe drepta liniilor pentru a veni apoi la gară printr-o scurtă coborâre printre case. Întreb pe un băiat de un număr de taxi, sună la două firme și îmi rezervă o mașină. Până vine mașina merg cu o ocazie până în Râșnov (ducea niște băieți acolo) și apoi la Brașov în gară (21.20) (îi las 30 de lei). Oricum plăteam la taxi! Nu mai am tren decât pe la 4 dimineața, mănânc rapid de seară (iahnie și pește cu piure plus o bere brună) la Pipiron și la 23.00 pornesc cu microbuzul spre București (41 de lei, 3 ore). La 2.00 sunt în București, un taxi și un duș și la 3.00 somn pentru începutul de săptămâna ce urmează!