Prin Tâmpa și Postăvaru nordic 28-29.06.2014

77,3 km în două zile pe sub Postăvaru, 3900 de metri diferență de nivel! Chiar se poate prin partea de jos a Postăvarului?

Vineri plec din București cu un interregio la ora 18.00 (după un ceai și un fursec la Subway în Gara de Nord) și până la Brașov aproape finalizez o carte pe care o citesc de vreo două luni (îmi mai rămân câteva zeci de pagini la întoarcere). Din gară cu 35 ajung la Alex Pologea (stă în Noua), îmi iau câte ceva de mâncare și urc la el la povești. Nu reușesc să îmi fac un plan concret pentru cele două zile și mi-l adaptez treptat. El știe că pleacă într-o tură în Crai pentru doua zile. Îmi lasă cheile, mai lucrează după miezul nopții și eu adorm instant, poa'să fie orice lumină sau zgomot în jurul meu (până acum doar niște sforăituri puternice nu m-au lăsat să adorm în toată viața mea).

Ziua 1 - sambătă 28.06.2014

Sâmbătă dimineață plec comod la ora 9.00 din casă și într-o jumatăte de oră sunt în șaua dintre Tâmpa și dealul Melcilor (Șaua Tâmpei care este în oraș și face legătura dintre cartierele Noua și Răcădău/Valea Cetății). Asta înseamnă să vii în Brașov de vineri seara: sâmbătă te trezești lejer la 7.00-8.00, nu la 4.30-5.00 ca să prinzi primul tren. Care are farmecul lui :D! Din șaua Tâmpei încep marcajele TA și TG pe Tâmpa (de fapt TG începe de lângă Bastionul Cojocarilor, aici fiind doar punctul de unire cu TA!). Aseară mă gândeam dacă să urc sau să cobor pe Treptele lui Gabony. Acum aleg coborârea ceva mai încolo. Merg la dreapta pe TG (poteca pietruită parțial foarte plăcută), cobor până la Bastionul Cojocarilor unde întâlnesc marcajul TR care urcă pe drumul Serpentinelor spre vârf. 

Sunt la unul din capetele parcului "Tiberiu Brădiceanu". Cobor chiar până la punctul de pornire a traseelor pe aleea pietruită în serpentine și după câteva cadre urcă pe scările ce mă duc la capătul parcului (de mai devreme). Merg puțin pe aleea principală a parcului și urc pe TR până deasupra stației de telecabină. Cobor rapid în câteva minute până la stația de cabină și revin în același punct la banca de mai jos.

Urc pe primele patru serpentine și ajung la Drumul Cavalerilor (BA spre dreapta-sud). Parcurg dus-întors scurta porțiune pe curba de nivel până la Drumul Albastru și revin la serpentinele mele. 

Sunt într-adevăr 25 de serpentine (așa cum scriu pe panourile din parc!) care conduc turiștii în șaua dintre restaurantul Panoramic și vârful Tâmpa. În urcare (fără grabă) depășesc sau sunt depășit de vreo două grupulețe, salut câțiva alergători care coboară și îmi văd liniștit de drum. Step by step, curve by curve! În șa niște vânzători așteaptă turiștii obișnuiți ( :( ) cu zmeură și bumeranguri (că tot citesc acum ultima carte a lui Mircea Noaghiu, fac o paralelă cu ceea ce spunea el despre alpiniștii pe care îi antrena: eu sunt privit cam ciudat de cei cu berici și adidași, când în vest - că acum e libertate și putem să mergem prin Europa - raportul e invers, cei care nu merg pe munte și doar stau la grătare și mici sunt priviți ca ciudați!). 

Eu doar notez punctul în GPS și pornesc mai departe. Fac stânga pe drumul larg, trec pe dreapta restaurantului Panoramic (aici e marea antenă care se vede pe Tâmpa) și încep coborârea pe culmea Tâmpei (TG). Poteca e aproape acoperită de vegetație și tare mă bucur că găsesc atâta verdeață aici. Și nu văd gunoaie, chiar dacă locurile sunt atât de accesibile! Cobor printre mese de lemn până la o poiană mare în pantă și continui apoi tot în jos pe panta mai mare spre Treptele lui Gabony (scări din beton cu balustradă metalica construite în 1930). Lalocul de odihnă/masa de deasupra scărilor trec pe lângă un grup de copii care veniseră (probabil cu vreun profesor sau în vreun club) într-o mică plimbare de o zi. Cobor scările în serpentine strânse și ajung jos la intersecția cu TA (de unde am plecat mai devreme).

Mă întorc chiar la punctul de pornire de dimineață, fac dreapta pe TA pe curbă de nivel, merg întins până la barajul Răcădău (unde e și un izvor bun) și continui până la ieșirea din Valea Cetății. Poteca largă e loc de plimbare asemănător cu aleile din parcurile din orașele de câmpie. Ce diferență (plăcută)! 

La capătul văii Cetății este un birt unde sunt câțiva amatori de bere de weekend. Trec rapid pe lângă birt fiindcă eu am altă treabă acum. Urc pe TA/TG 10 minute la dreapta în pădure. Las TG la dreapta spre șaua Tâmpei și urc în stânga pe Valea Hoților. Pe drum întâlnesc un cuplu în vârstă și le cer indicații. Fiind de-ai locului, îmi spun pe unde să merg ("mergi vreo 500 de metri pe drum și apoi faci dreapta prin bălării mari la dreapta!). Le urmez sfatul și urc prin vegetația bogată până la intersecția cu Drumul Albastru (BA). 

Bonus pe care tot trebuia să îl parcurg cumva: fac stânga la intersecție (troiță și mese de lemn), după vreo zece minute las în dreapta TA spre Poiana Brașov și continui în urcare pe versantul stâng al văii Groapa lui Simion până la circa 1330 de metri unde întâlnesc BA dintre Dârste și cabana Postăvaru. Zona de traseu plăcută și bifată pe care întâlnesc câțiva bicicliști în coborâre! Fiind pe roți, îi las pe ei să treacă mai repede. Aici e vorba de respectul reciproc pe care îl acorzi celuilalt de pe traseu ținând cont de condițiile în care merge! Revin la intersecția cu TA pe același traseu (intersecția de deasupra văii Hoților) și continui pe culme până în Poiana lui Stechil. 

Ghinion că mi se termină acumulatorul de la aparatul foto. Dar picioarele și bateriile de la GPS încă sunt în plină formă! Las CA în stânga și prin șaua Gorița merg spre șaua Tâmpei. Înainte de șa un brașovean cu tânără cățelușă mă îndrumă pe poteca fix spre șa și îmi povestește de toate variantele de trasee și poteci de pe aici. Îi explic că acum merg doar pe trasee marcate și le țin minte pentru alte plimbări. Îi mulțumesc mult și îmi urmez planul. El coboară cu cățelușa pe BA spre Bastioane. Eu urc pe TG pe drum până la panourile ce marchează locul fostului Zid de Vest și al Fostei Capele a cetății Brașovia (panouri cu descrieri și detalii istorice) și nu văd marcajele. Continui pe drum pe dreapta culmii până la intersecția cu TR de mai devreme (cea cu zmeura!).

Fac stânga pe TR/TG (pentru TG e doar o ieșire din traseul obișnuit) până la inscripția Brașov de pe Tâmpa (cea în stil Hollywood) și apoi pe vârf pe o mică zonă pietroasă. Pe vârf mă așez pe niște pietre ca să admir orașul de jos și stau de vorba câteva minute cu un alt brașovean mai în vârstă. După mulți ani și pentru el e prima dată când ajunge aici! Găsesc poteca marcată care mă coboară până la Zidul de Vest și apoi în Șaua Tâmpei. Frumos loc de popas e aici! Continui pe TG rămas (dus-întors) până mai sus de Valea Hoților unde lăsasem mai devreme marcajul în parcurgerea TA. Revin repede în șa și cobor pe Drumul Albastru (BA). În câteva minute ajung la intersecția cu Drumul Cavalerilor (capătul celălalt până unde mersesem mai dimineață pe curbă de nivel!). Cotesc la stânga și după prima serpentină la dreapta las să treacă trei bicicliști. Îmi mulțumesc pentru asta și le spun că e spre avantajul și al lor, și al meu: ei nu se împiedică de mine, eu nu risc din cine știe ce mișcare nebănuită să intre în mine și să mă lovească! Cobor mereu până la aleea principală a parcului. 

Mă așez pe o bancă lângă Bastionul Țesătorilor, fac o pauză de un măr și câțiva biscuiți și cobor după bastion până la strada Constantin Lecea. O urmez la stânga, trec de casa memorială omonimă, într-o piațetă cotesc la stânga și urc pe strada Curcanilor până la capela lui Țepeș. Ca să ajungi la capelă trebuie să ieși din stradă la stânga chiar când aceasta începe să se îngusteze! De deasupra capelei urmez la dreapta poteca în continuă urcare pe lângă Fântânița Dreptății (izvor amenajat în 1930 de Juni) până în Poiana lui Stechil (am mai fost pe aici!). Poteca este abruptă și scurtă. Fiindcă sunt în loc cunoscut, continui pe BA în sus, depășesc intersecția cu troița (TA din Valea Hoților) și cobor pe TA spre Valea cu Apă. La firul văii fac o pauză de hidratare și de realimentare a sticlei din rucsăcel. Trec pe versantul celălalt, urc puțin până la o curbă de nivel și de aici încep o ușoară coborâre spre Drumul Galben. Doi bicicliști mă întreabă dacă pe aici pot ajunge pe Tâmpa sau în Valea Cetății. Le explic pe unde trebuie să meargă și continui pentru încă vreo sută de metri până la BG. Nu m-am lămurit de ce în loc de Valea Cetății îi zice Răcădău fiindcă denumirea veche este Valea Cetății ca amintire de la cetatea Brașovia!). O fi probabil ceva idee comunistă sau o fi fost dinainte denumirea?

Recunosc locul și urc pe drumul cu pietre multe până în poiana Drester. Vreau să mai parcurg aici o mică porțiune de trase că tot sunt în zonă. În poiana Drester las în dreapta PA spre Peștera de Lapte și urc prin poiană și puțin pe culme până la întâlnirea cu BA (Dârste-cabana Postăvaru). Altă pauză de măr, apă și biscuiți și revin printre crengi care trosnesc pe același traseu BG până la întâlnirea cu TA (spre Valea cu Apă și apoi spre Poiană spre strada Poiana lui Stechil). Eu continui pe BG înainte în jos, ajung la un drum forestier larg și îmi dau seama că aici e o mică porțiune de drum forestier al cărei capăt îl văzusem când am coborât dinspre Postăvaru. Drumul leagă strada Valea lui Stechil de Drumul Galben (BG). Merg până la intersecția cu PA, mă întorc la drumul forestier și continui pe BG/CR pe drumul de exploatare de deasupra celui forestier. După vreo 150 de metri cotesc la stânga pe un alt drum de exploatare mai mic și dă-i la vale pe cele două marcaje. Merg în comun (nu diferit ca pe unele hărți!) până în Poiana Nisipului. CR dispare și continui pe drumul forestier mare la stânga pentru câteva sute de metri. ies la dreapta în pădure. Chiar dacă e târziu, încă nu am nevoie de frontală/lumină). Drumul Galben (BG) tot coboară și chiar aproape de întunecare completă ajung la mesele junilor de la Pietrele lui Solomon. Mission accomplished! 

Cobor câteva minute pe drum și la 22.00 sunt la Pietrele lui Solomon. Ce bucurie mai mare decât să vină ultimul autobuz spre oraș! Plecăm pe la 22.20 la vale, vorbesc de toate cu șoferul fiindcă doar noi doi suntem în tot autobuzul, chiar și în oraș (despre ce fac germanii în Romania, despre acțiunile celor de la Primărie - și el apreciază ca și mine schimbarea în bine a Brașovului!) și mă lasă la Patria ca să prind ultimul bus 5 spre Noua. La 23.00 sunt acasă după 42 de kilometri de mers! Fac un duș rapid și somn de voie fiindcă mâine urmează alți kilometri de parcurs!

Ziua 2 - duminică 29.06.2014

Dimineață cu 35 ajung la gară și aștept puțin pe peron într-un soare dogoritor, iau trenul de 9.10 spre Zărnești (regiotrans) și peste 23 de minute sunt în Râșnov. Altă zi, altă zonă! Pe drumul de Poiană trec pe lângă Grădinița nr.1 (pe ea a rămas inscripția "Școala Statului pentru Copii Mici" și stema regală din 1945) și Casa de Cultură și ajung la pensiunea Valea Cetății. Mai fusesem pe aici anul trecut la Peștera din Valea Cetății deci îmi sunt cunoscute locurile. Las drumul asfaltat înainte și pe lângă panoul explicativ urc la dreapta la început pe aleile betonate și apoi poteci pe dealul Schleif/Cernit pe deasupra obârșiei Văii Popii până la intersecția cu Drumul Albastru BA (alt Drum Albastru!). Pe drum văd o multe marcaje de concurs și mă întreb ce e cu ele. Voi afla mai încolo că e duatlonul (biatlon) "Țara Bârsei" (alergare și bicicletă). Chiar vorbesc cu un nene la un moment dat și sperăm să nu dea bicicliștii peste noi. Vă dați seama că glumesc, bicicliștii au (în marea majoritate) multă decență și pentru binele tuturor nu se implică în accidente montane. În stânga intersecției este un important punct de voluntari de la concurs. Vorbesc cu ei ceva mai încolo într-o pauză de drum.

La intersecție fac dreapta și după o frumoasă cruce albastră cobor pe BA pe lângă concurenții de la "Duathlon Țara Bârsei" (alergători) până în Valea Popii și Râșnov. Mă recunosc unii alergători de ieri de pe Tâmpa! Știți că eu nu alerg pe munte, dar fiind voluntar la Maraton Apuseni, știu ce înseamnă efortul alergătorilor și sportivitatea și ca urmare îi încurajez pe sportivi la vale. Ajung în Râșnov și descopăr un lucru foarte fain. Știați că pe aici se face o legătură (același marcaj BA!) cu Bucegii? BA urcă de aici pe drum forestier și apoi pe potecă până la cabana Mălăiești! 

Revin pe același marcaj la intersecția cu CA și apoi mă opresc la P2 de pe traseul Duatlonului. Distracție mare cu gașca de acolo, mai ales cu "șefa" punctului, Andra Condriuc. E o femeie de nota 20 (o auzi încurajând cu replici de genul "Amatorii să vină la mine!", "Ce-mi plac băieții în colanți!")! Distracția e distacție și treaba e treabă! Rămâne să ținem legătura și merg mai departe pe CA până la Peștera Râșnoavei (parțial cu colegi din organizarea concursului). Cum unii din ei sunt cu biciclete, nu mai coboară până la peșteră și merg tot înainte. Eu cobor la gaura din pământ, schimb câteva vorbe cu doi localnici la intrarea în Peșteră, îmi infirmă ceea ce îmi înflorise cineva data trecută cum că ar ieși capătul celălalt al Peșterii în valea Râșnoavei și nu intrăm nici unul în Peșteră acum. Le spun unde m-am oprit data trecută și unul din ei îmi spune că nu știa (sau nu era!) acum cam 30 de ani nici un cablu care să ajute la coborârea într-un horn pământos care mi-a oprit înaintarea în culoarul principal al peșterii. 

Îmi salut amicii localnici și continui pe TG în urcare pe la Bisericuța Păgânilor. În 10-15 minute ajung la aglomerarea de stânci care poartă acest nume. Anul trecut explorasem mai mult locurile, acum doar sunt în trecere! Pe poteca aproape pe curbă de nivel revin în Drumuil Albastru BA și cotesc la dreapta.

Parcurg scurta distanță BA rămasă de lângă intrarea Peșterii și continui pe Drumul Albastru BA în sus. Culmea este lejeră și am o surpriză pe drum. De fapt nu e chiar surpriză! Exact așa cum scriam și în postarea trecută despre cei care au ajuns pe vârf în adidași, așa întâlnesc acum un ditamai burdihanul (îmi iertați termenul!) care plecase pe munte în teniși și fără apă. Terminat de sete, îmi cere o sticlă cu apă și mă întreabă de izvoare. Deși de obicei dau ce am și altora, acum nu pot face asta! Dacă dau apă ăstuia sau încep să le explic ce au greșit, consideră că am ceva cu ei. Așa prefer să zic că nu am apă la mine (e adevărat și că mai aveam cam un litru de apă și nu știam unde găsesc prima sursă de apă!) și să merg mai departe. Asta cumva trebuie să fie o învățătură pentru oricine: pe munte pleci cu apă suficientă la tine! Doar tu știi de câte lichide ai nevoie ca să-ți fie bine. Și când mă refer la lichide, înțeleg apă sau băuturi cu efect energizant (de genul limonadei cu miere sau a concentratelor ușoare și eficiente, nu alcool etilic sau alte băuturi spirtoase!). Depășesc intersecția cu PA de pe Piscul Lung și ajung la șaua dintre Râșnov și Poiana Brașov. 

Fiindcă mai am aici o mică porțiune de traseu neparcursă, fac stânga pe scurtătură (BC) și ajung în vreo 20 dem inute sub serpentinele șoselei (250 de metri diferență de nivel). Urc exact pe același drum în șaua largă și plec în descoperirea unui vechi traseu BR despre care nu am găsit informații. Din șa cobor prin poiana Cristian pe Drumul lui Lexen TR și înainte de ieșirea din poiana fac dreapta pe BR. 

E un vechi drum de căruță ce merge pe culmea dealului spre stâna turistică. Urc printre marcaje noi sau marcaje vechi șterse (!) și ajung în Poiana Neagului. Aici mă întâlnesc cu doi brașoveni cu bicicletele. Foarte faini oamenii! Povestim de traseu (ei au urmat drumul și marcajele cicloturistice de la stână, nu neapărat BR!) și mă întreabă unde ajung fiindcă au mașina în Poiana Mică. Le explic că e drumul bun și ok și admirăm împreună în depărtare pantele pline de rhodo de pe versanții vestici ai Padinii Cheii și Culmii Tigănești. Sus se vede vârful de calcar de pe Scara, hornurile Mălăiești și în stânga în nori e vârful Omu! Ne urăm drum bun în sensuri opuse ("în sens opus"). 

Continui pe drumul pe care au venit ei, trec prin patru poieni (în poieni trebuie mare atenție la unele schimbări de direcție și la lipsa marcajelor sau indicatoarelor clare!), trec printr-o tabără de corturi zen (niște oameni în vârstă îmi spuseseră într-una din poieni să evit corturile și doar să merg printre ele, eu am simțit, deși în graba, atmosfera faină, liberă de inhibiții și de rețineri de acolo; m-a recunoscut un tip cu care mă întâlnisem weekendul trecut la intersecția PR Groapa de Aur-PA Valea Groapa Lungă!) și pe drum ajung la Stâna Turistică și mai apoi la întâlnirea cu BA de pe Valea Sticlăriei! Înaintea punctului electric de la intersecție fac o mică pauză pe marginea drumului lângă o cruce acoperită cu ceramică! 

Vroiam să cobor pe BA până la șosea și să parcurg TR pe șosea până în Poiană și renunț la idee fiindcă însemna să merg aiurea pe asfalt! Aleg să merg pe drumul stânei marcat cu BA până în capătul Poienii Mici.

Ultima parte de traseu propusă chiar de săptămâna trecută: traseul marcat cu TG din Poiana Mică spre Brașov! Ați coborât vreodată pe acest traseu? Întrebarea e pentru cei mai tineri ca mine, nu pentru oamenii cu experiență pe munte în zona Brașovului :D! În mod sigur ei au fost pe aici înainte să se construiască șoseaua spre Poiană și mai departe spre Râșnov! Poteca e foarte plăcută și merge paralel cu șoseaua, pădurea atenuând mult din zgomotul străzii. Pornesc mai întâi pe partea dreaptă a șoselei, trec pe lângă o stână de cai (Spiritul Cailor), traversez șoseaua spre stânga (cei doi din Poiana Neagului trec cu mașina la intersecție vor să mă ia cu ei și le mulțumesc fiindcă vreau să continui pe poteca pe jos) și urc spre Piatra Corbului. Chiar înainte de vârful stâncos întâlnesc un biciclist care îmi laudă traseul acesta liniștit la doi pași de șoseaua zgomotoasă și aglomerată! Și are ce lăuda fiindcă și eu sunt încântat de fiecare metru al traseului! Trec de vârful Piatra Corbului și tot cobor spre rezervația Stejerișul Mare. 

Pe sub culme ajung la intersecția cu TR. Fac dreapta pe acest marcaj, traversez șoseaua și cobor domol spre Vâlcelul Dracului vreo sută de metri diferență de nivel. Poteca e plină de vegetație până la mijloc și cu ceva urme calde și proaspete de urs ;)! 

Ajung în firul Vâlcelului Dracului și începe partea frumoasă: podețe de lemn, trepte săpate în stâncă, diferențe mari de nivel, cascade mai mari sau mai mici peste trepte stâncoase, vale îngustă! O plăcere de traseu! Poteca iese din vâlcel aproape de sfârșitul ei, mai coboară câteva serpentine și ajunge la intersecția cu BA ce vine din Poiana Mică. Gata, până aici aveai de mers, înapoi acum! Urc cu aceeași plăcere și ritm prin vâlcel și apoi pe partea domoală până la sosea. Vă arăt doar o mică cascadă mai jos, restul urmează să vă deschidă dragostea pentru acest mic traseu la fața locului.

Iarăși mi s-a dezlipit talpa de la bocanc ca săptămâna trecută! Prind talpa cu o fașă (idee dată săptămâna trecută de o prietenă!) și continui în urcare până la TG și apoi încă 20 de minute prin jungla stejarilor până la un punct panoramic de sub vârful Stejerișul Mare. Sunt atâția stejari că denumirea locului este pe deplin justificată! Așa faină se vede Țara Bârsei de aici (căci Bârsa vine dinspre sud dinspre Tămașul Mare, legătura între Crai și Făgărași și aduna apele din mai multe ramuri!)! 

Admir pentru câteva minute peisajul (greu de surprins în totalitate cu un aparat foto de buzunar, retina își face treaba :D!) și revin în TG pe care continui la stânga (spre Brașov). Mai am ceva de mers, tot am impresia că ajung în șosea și după un copac mare căzut voi merge pe șosea doar pentru câteva sute de metri. Fericire mare când intru iarăși pe potecă! Ies la stânga pe lângă rezervația Stejerișul Mare și continui coborârea pe sub șosea pe lângă Stejerisul Mic (literalmente poteca merge în paralel cu șoseaua la 50-100 de metri de ea și la 40-50 de metri mai jos de ea!). Tot cobor, cobor, mai merg puțin pe lângă șosea pe potecă, trec de o cruce și apoi de intrarea spre cartierul Șchei, continui prin pădure și ajung pe lângă gardul înalt al unei vile și pe lângă o stație de apă la asfalt la o troiță/capelă refăcută de junii brașovecheni. De la troiță cotesc la dreapta (las în urmă rezervația Stejerișul Mic!) urmez la vale străzile Cloșca și Crișan și cobor la Livada Poștei fericit și obosit după alți 35 de kilometri adăugați la cei de ieri! 

La fix un autobuz 4 se pregătește să plece spre gară, cam în 20 de minute ajung la gara mare și vreau să îmi iau supliment de viteză la primul tren spre București (aveam bilet dus-întors!). "Fugi la peronul trei, poate prinzi trenul ăsta întârziat!" (fără supliment). Nu mai am apă sau nimic rezerve și alerg la peronul 3 conform indicațiilor casieriței, urc în trenul care vine de la Timișoara și pleacă cu 150 de minute întârziere. Prind un compartiment cu doar o tipă înăuntru și ne putem întinde amândoi pe bănci să dormim până la București (23.10). Cum poate fi mai bine decât să prinzi și ultimul metrou spre casă și o realimentare cu vitamine înainte de dușul de seară?