Drumuri lungi prin Postăvaru și Baiului 5-6.07.2014

Ultimele trasee marcate în Postăvaru! Cum oi reuși să le combin cât mai repede? După aia trecem pe partea cealaltă a văii Prahovei în Baiului că mai e un pic de bălăurit și pe aici! 

Ziua 1 - sâmbătă 5.07.2014

Ca și săptămânile trecute, plec singur pe drumuri de plimbare (lungă)! La 10.00 fără câteva minute ajung în gara Timișul de Sus cu trenul regio (6.23) cu plecare din București. În tren sunt câțiva prieteni de la "Floare de Colț" București care merg prin zona Vânturiș. 

Mă lămuresc pe unde e intrarea în traseu (marcaje vizibile pe partea cealaltă a căii ferate față de gară) și urc un timp pe valea Calului pe drumul forestier (1.4 kilometri, 100 de metri diferență de nivel în urcare, 40 de minute de mers). Spre sfârșit, drumul devine din ce în ce mai abrupt și mai sălbatic. La un moment dat mi se pare că poteca iese din drum spre partea stângă și începe să urce. Încerc să urc în stânga și mă afund în bălării (îmi plac mie explorările, dar acum nu e cazul!), încerc și pe un vâlcel în sus și tot așa mă blochez într-o pantă mai mare de pământ cu ceva copaci căzuți. Clar nu e pe aici poteca. Mă întorc puțin la un fel de drum de exploatare vechi, cotesc la stânga și în 40-50 de metri ies la drumul de mai devreme. Și ceva mai sus e și un marcaj care de mai jos nu se vedea! Poate că simțeam nevoia acestei mici ieșiri din traseu :D! Drumul de exploatare continuă să urce până pe Spinarea Calului (1020 metri altitudine). 

De aici încep coborârea pe un picior de munte și imediat pe stânga văd un mini-observator în copac. Pare un balcon de lemn suspendat la vreo 5-6 metri deasupra solului. O scară de lemn te poate urca până la balcon. Mă uit în jur să văd dacă e un obsevator de vânătoare. Nu e nici o poiană unde să vină animalele și în schimb se vede foarte fain Muchia Cheii din sudul Postăvarului. Trag concluzia că e observator de peisaj! 

Cobor pe lângă al doilea și apoi al treilea observator asemănător și intru într-un culoar de pădure: un șanț adâncit de ape sub picioarele mele, maluri de pământ pe stânga și pe dreapta, tunel de crenguțe verzi pe deasupra mea. Și prin "țeava" asta naturală e traseul nostru! 850 de metri de coborâre și 120 de metri diferență de nivel și ajung la intrarea în drumul de pe Valea Cheii. Nu e nici un stâlp indicator aici, doar niște urme vechi de la un concurs! Marcajele dispar și cobor pe drum 1.5 kilometri spre Poiana Inului.

Imaginea de mai sus este dintr-o poieniță aflată în amonte de Poiana Inului unde cineva și-a construit o cabană privată. Trec de o barieră și de-a lungul Poienii Inului (din care se vede superba Muchie a Cheii pe toată lungimea ei) sunt câteva mașini (cel mai probabil la grătar). Au vrut liniște și curățenie (sper că și după ce pleacă rămâne la fel!), nu puteau sta și ei ca toți oamenii la foișoarele de mai jos! Oricum am impresia că se uită la mine ca la urs! Trec de un mini-teren de fotbal pe partea dreaptă și apoi de câteva foișoare de lemn amenajate pentru picnic. Ajung la intersecția cu marcajele TA/TG, le las la stânga și deocamdată merg pe drum spre Chei. Deși nu-mi face grozavă plăcere, trebuie să parcurg și drumul auto până la DN (patru kilometri dus și încă patru întors!). La primele foișoare spre chei niște turiști cu berea în mână vor să urce până în vârful Poienița direct printre stânci (în adidași!). Binențeles că a fost doar de scandal, nu a urcat nimeni! Unul din ei chiar insista că îmi dă trei-patru miloane dacă îl duc până sus. El credea că se poate așa direct! Când i-am spus că există o posibilitate să urce pe un vâlcel din Poiana Inului și apoi să coboare pe creastă, a zis că e prea mult. El vroia direct! Mândrie în fața colegilor de bere! Rămâne să vorbim când mă întorc. Eu oricum nu am de gând să duc pe careva pe acolo fără un minim de echipament! Mai dau ceva sfaturi despre zonă unor turiști veniți în vizită (mă întrebau ce e cu un podeț amenajat peste apa Râșnoavei), salut și la dus și la întors un grup călare (la început îmi păreau a fi străini și la întoarcere m-a salutat una din tipele de pe primii cai) și merg întins până la cabana Cheia de pe șosea și înapoi până la intersecția văilor Cheia și Tocilița. 

Salut încă o dată grupul de la ultimul foișor de pe dreapta, trec de prima barieră a Tociliței (deschisă) și după vreo sută de metri la în dreapta marcajul TA spre Trei Brazi. Era în plan că voi veni pe aici mai încolo și asta a venit incredibil de repede! Urc pe TG pe drumul forestier vreun kilometru până la o baracă unde un băiat trebuie să țină câinii furioși ca să pot trece (chiar și cu metodele cunoscute cu bețele, cei trei câini tot s-au apropiat extrem de mult de picioarele mele!) și după 300 de metri ies din drumul forestier (noroios) la stânga. 

Poteca urcă pentru 1.4 kilometri pe malul stâng al firului drept al văii Tocilița ți iese în partea de jos a poienii cabanei Poiana Secuilor. De remarcat că poteca ajunge chiar pe terasa de lemn a cabanei pe un plai întins. Cei de la mese sunt mirați de unde vine lunganul ăla din pădure! Cine știe pe unde o fi umblat! La chitară un tip cântă ceva cântece de munte și parțial îmi place atmosfera. E un pic cam tare, altfel e chiar fain! 

3 pahare de socată home-made (6 lei/pahar) și am în plan să continui pe același marcaj TG. De la cabană cotesc la stânga, urc prin poiana mare și la capătul ei las în stânga BG și cotesc puțin la dreapta pe un drum forestier. 

Drumul coboară și îl părăsesc după vreo 15 minute. Poteca cotește la stânga și pierde în continuu altitudine. După 1.4 kilometri de coborâre de la capătul poienii cabanei Poiana Secuilor ies într-o poiană în care intersectez un drum de exploatare și cobor pe lângă gardul hotelului Hart până la DN1 (100 de metri mai jos de curba de la restaurantul Cotul Donului). Cred că merit și eu o scurtă pauză de apă!

Merg puțin în sus pe șosea pe lângă restaurantul Cotul Donului (aici îmi spunea tata că a fost (și cu mine) la o întâlnire de n-șpe ani de la terminarea liceului și în afară de el, nici un coleg nu mai merge (măcar la plimbare) pe munte!) și ies la dreapta pe poteca marcată cu TG. Nu mai fusesem niciodată pe aici și nici măcar nu știam că e potecă pe aici. Văzusem asta pe hartă și clar trebuia să fie ceva! Scurtez serpentinele Predealului pentru 1.4 kilometri (150 de metri diferență de nivel în urcare) până la intrarea în Predeal. Cum am mai "pățit" și săptămâna trecută pe poteca dintre Poiana Brașov și Brașov, poteca e foarte faină aproape de șoseaua DN1 aglomerată. 

Mănânc niște biscuiți și intru curând pe drumul de Trei Brazi. De aici pare să înceapă marcajele oficiale spre Trei Brazi și spre Fetifoiu! Îmi încerc norocul la autostop și mă iau doi prieteni cu mașina. Au ceva treabă la Trei Brazi (am impresia că îl știu pe patron!) și mă lasă chiar în parcare. Mă întreabă dacă mai am apă fiindcă apa de la toalete e bună de băut (vine de la un izvor captat!). Le mulțumesc și pornesc la vale pe TA. Prin spatele cabanei cobor pe poteca marcată printr-o stână aflată sub vârful Morarului. Se vede pământul/noroiul uscat răscolit de picioarele oilor care vin în fiecare zi la stână. Se vede și un mic adăpost sub care stă tolănit un câine. Poteca merge pe lângă adăpost și când mă apropii, văd că își ridică capul mare și parcă are tendința să mârâie sau să latre. Vorbesc frumos cu el, îl întreb de sănătate și se lasă la loc pe labe. E o metodă pe care am aplicat-o cu succes în destule cazuri. Chiar și pe afară când s-au apropiat câini de mine, am vorbit cu ei în română. Evident că nu înțelegeau ce spun, dar tonul vocii este suficient ca să își dea seama cu cine au de-a face! Trec de zona stânii și după golul vârfului fac dreapta în coborâre prin pădure. Curând traversez un drum de exploatare și dă-i la vale 40 de minute până jos la intersecția cu TG de pe valea Tocilița (e ceva pantă!). Pe dum îmi aduc aminte de acum mulți ani de o șa cu stâlp în mijlocul ei. Și cam atât, restul drumului nu îmi mai spune nimic de atunci! 

Fiindcă mai am o variantă a TA pe care o știam și pe care nu am parcurs-o, urc pe drumul de mai devreme (TG) până la Poiana Secuilor (câinii de la baracă sunt acum legați și abia reușesc să trec prin noroi la capătul drumului pe lângă niște camioane de cărat lemn!). La Poiana Secuilor nu opresc deloc și merg pe BG spre Trei Brazi. Înainte de a urca ultima șa spre cabană (de fapt spre Fun Park și apoi cabană!), cobor la dreapta pe drumul indicat de o săgeată indicatoare. De la intrarea în pădure urmez un drum de exploatare plin de noroi si urme de animale (oi, urși) până la TA de mai devreme. E același drum de exploatare pe care îl intersectasem mai devreme. La un moment dat mă întâlnesc cu niște băieți tăietori de lemn și mă plâng că sunt tăiați copacii cu marcaje. "Noi tăiem doar ce a însemnat pădurarul!" Da, sigur, chiar deasupra lor e un copac cu semn tăiat la pământ. Le dau în gând o justificare că ei urcau tot în sensul meu de mers, nu coborau să-l fi tăiat!

Urc pe la stână până la Trei Brazi pe drumul de mai devreme și încep o nouă etapă a traseului. Chiar de e ora 18.30, mie nu mi se pare deloc târziu. Mai am ceva ore de lumină!

Știu că am mai fost când eram copil pe aici și nu mai recunosc nimic din peisaj. Cobor până în partea de jos a poienii Trei Brazi, intru în pădure pe marcajele TA, trec de două izvoare (chiar la primul mă opresc să beau și să îmi umplu sticla cu apă) și în continuă coborâre ajung în capătul de sus al unei mânăstiri în construcție. Cotrobăi prin cotloanele memoriei și nimic nu iese la iveală din aste locuri! Marcajele mă conduc prin poiana orizontală pe linia de curent electric (stâlpi), cobor câteva serpentine ale drumului bisericii cu hramul Sfânta Treime și ajung jos în valea Pietrosul. Doi brașoveni își curățau mașina (cu apă din găleată, nu din râu, doar mă întreb unde aruncau apa murdară?), mai povestesc cu ei (îi sfătuiesc măcar așa în plimbare să urce ș iei a doua zi până șa Trei Brazi) și urc puțin pe lângă bariera închisă de pe vale. Marcajele mă dirijează și cobor pe la conducta din dreapta, urc pe un drum de exploatare (nu mai găsesc marcaje) și GPS-ul îmi arată prin curbele de nivel că merg în direcție greșită. Ar trebui cumva să ies la dreapta unde e panta ceva mai lină. Fac dreapta pe niște poteci semiclare și ies la marcaj pe marginea stângă a pârtiei. Urc pe pârtie și ies la hotelul Pârâul Rece prin gardul din spate. Sunt multe bucăți de beton și un chelner îmi spune de la balcon că e mutat traseul pe după curtea din spate a hotelului. Și cu marcajele vechi ce facem? Ar fi trebuit șterse de cei care au remarcat! Ies la șosea și merg spre stânga (Predeal) tot făcând cu mâna la ocazii. 

După ieșirea din stațiune (la circa 500 de metri de mers) mă ia un tânăr șofer de tir ce mergea spre casă (lăsase camionul în parcarea firmei - venise cu el din Germania toată ziua - și acum mergea cu mașina personală spre casă!). Mă duce 1.5 kilometri și mă lasă la intrarea în CA peste Fetifoiu (circa 20.10). Nu știu dacă se aștepta ca cineva să mai pornească la ora asta pe munte! Urc pe culme până în vârful Fetifoiului (1290 metri) și se ma întunecă pentru a mai face poze. Ca să termin zu toată zona, cobor până la drumul de Trei Brazi (250 metri diferență de nivel) și mă întorc în vârf. Jos la drumul asfaltat un turist de ocazie mă întreabă de unde vin și îi răspund cu drag. La întoarcere văd o căprioară care fuge din fața mea imediat și continui la stânga în coborâre ușoară până la cabana Vânătorilor din Predeal. Sunt mulțumit de lunga zi cu multe noutăți! 

Cu ajutorul unui băiat chelner cobor prin terasa restaurantului (pe unde știam eu din copilărie!) și pe străzi cunoscute ajung la gară (22.00). La îndrumarea unor florari întreb un taximetrist de cazare și mă duce la o pensiune aproape de Cioplea/Belvedere. Eu aș da maxim 70 de lei, camera e 80! Accept (fiindcă nu mai am chef să mai caut), fac un duș, mănânc puțin și la somn cam în jur de 23.00!

Am terminat de parcurs traseele din Postăvaru! Mai urmează câteva trasee în munții Baiului și începe vacanța montană! Mai bine zis turele cu prieteni și în scop strict personal! Sau cine știe? 

Ziua 2 - duminică 6.07.2014

Pentru mâine îmi propun să parcurg doua trasee lungi despre ale căror marcaje știu doar că sunt refăcute parțial. Curiozitatea, ce să-i faci? Asta ne duce prin locuri (din exterior sau din interior!) pe unde nu bănuiam niciodată că vom ajunge! Mă gândeam eu așa să plec la 7-8 dimineața. Îmi pun ceasul să sune și abia la 9 mă ridic din pat. Întârzierea asta mă va costa ceva timp spre sfârșitul zilei! Cobor să rezolv cu gazda cu cazarea și îmi spune că micul dejun e din partea casei. Măi să fie ce surpriză plăcută! Soțul bucătar (proprietarii sunt soț și soție) îmi servește micul dejun care conține multă carne care nu e pe placul meu. Fiindcă doar o bucățică de brânză și roșiile ar fi ok pentru mine, mănânc și ceva carne mai așa cu noduri. M-am obișnuit să îmi iau energia din alte alimente într-un mod mai sănătos, nu din carnea îmbibată cu toxine! Proprietarul chiar mă îmbie cu un pahar de vin de casă. Beau doar puțin ca să nu îl refuz. De altfel sunt înainte de traseu lung și nu merge! "N-ai băut tot vinul, te numești bărbat doar în fața femeilor!" El spune asta după ce îl dor toate și îi tremură mâinile de la prea mult vin! Nu îi spun asta, păstrez doar pentru mine, le mulțumesc și pornesc la drum! Fac 20 de minute până la Cioplea și de aici pe BR urc la Susai în 40 de minute. Doar cu 20 de minute înainte de Susai (la intersecția cu CA spre Clăbucet Plecare) mă întâlnesc cu niște jandarmi și organizatori de la un concurs de ciclism și îi întreb de drumul concurenților. Nu aș vrea să le stau în drum sau să ne intersectăm violent din neatenție! Urc la Susai, fotografiez harta din cabana (cea veche a lui Ielenicz) pentru ideea de traseu nou și pe lângă fosta sală de sport/petreceri las TR în stânga și încep coborârea pe drumul lui Ceaușescu marcat cu TA vechi. Am mai coborât pe el și nu îl știu să fie pe ceva hărți! Să-mi fie iertată lipsa de documentare! 

Cobor primele serpentine largi spre Clăbucetul Azugii și la prima (și singura) poiană văd un marcaj BA turistic în față. Cum sunt doi organizatori mai în vârstă de la concursul ciclistic aici, îi întreb de traseul asta. E marcat de Salvamont Prahova, merge până în Clăbucetul Azugii, coboară pe piciorul/valea Cenușeroaiei și urcă la Gârbova! Cel puțin așa mi-au zis ei. De fapt e un pic diferit și veți vedea săptămâna viitoare! Cu mici erori, lăudăm cu toții hărțile făcute de cei de la Dimap! Și nu-s români, îs unguri care fac hărți bune în România! Salut colegii de munte și cobor pe serpentine până la un drum forestier paralel cu valea Azugii. Pe drum trec de două mici izvoare și câteva podețe de lemn. Poteca pentru concurs a fost amenajată în așa fel încât în cea mai mare parte nu se intersectează cu poteca turistică. E uite aici am eu un of că prin construirea altei poteci doar pentru concurs, au distrus o parte din iarba și litiera pădurii! 

Fac stânga pe drum pe drum și mă opresc la un pod de beton la intersecția cu drumul de pe valea Azugii. Aici niște concurenți sperau să fie pe aici varianta scurtă și îi dezamăgesc anunțându-i că e tot pe vale în sus spre nord. Mănânc câțiva biscuiți și mai departe!

Merg spre nord/stânga circa 1.5 kilometri, zonă pe care mă depășesc câteva zeci bune de cicliști, trec de drumul forestier ce urcă în șaua Susaiului (aici îndrept banda pe care voluntarul o montase ca să separe traseele scurt și lung!) și apoi merge spre Predeal și ies din drum la dreapta pe TR spre casa de vânătoare Retevoi/Retevoiu. Să mai menționez încă o dată că aici era o masă de lemn? Cum știu drumul, urc întins pe marginea defrișării pe stânga și apoi prin trei poieni cu observatoare de vânătoare până la casa de vânătoare.

Opresc un minut de alimentez sticla cu apă la izvorul de lângă cabană și mai departe urc printr-o altă poiană lungă spre est. Uite cum arată capătul de sus al acestei poieni :(.

Merg pe sub muchie pe o curbă de nivel prin pădure, ies la o defrișare pe care o traversez și pe partea dreaptă a acesteia cobor prin pădure până la lacul Găvan/Roșu (unde TR face stânga pe un drum plin de noroi spre capătul superior al văii Azugii). E posibil ca de la brusturii din zonă să îi spună așa asemănător cu Pichetul Roșu din Bucegi.

Continui pe culmea nemarcată și îmi găsesc poteca pe marginea tânărului brădet. Altă dată poteca merge prin centrul poienii în care abia ieșiră mici brazi.

Ajung la golul alpin urmez drumul de căruță si pe la 1700 (sub vârful Turcu) întâlnesc întâlnesc marcajele BR noi și făcute complet (anul trecut în toamnă era doar bandă roșie fără cele albe!). Sunt făcute marcajele, e de admirat, dar sunt extrem de rare și la puncte de schimbare a direcției nu sunt ceva săgeți metalice sau măcar vopsite pe jos! Poteca cu marcaje pe alocuri urcă peste vârful Turcu până în șaua de vest a Paltinului, pe curbă de nivel pe sub vârf ajunge în Șaua Paltinului (de sud) și cotește brusc la stânga în coborâre spre piciorul Predeluș. 

Poteca nu e clară prin iarba mare și e din când în când luminată de câte un marcaj BR. Trec de câteva ori printre plăci cu urme interesante pe ele. Trebuie să fie urme datorate proceselor de îngheț-dezgheț!

La intrarea în muchia piciorului mă latră câțiva câini, vorbesc cu ei și mă însoțesc de la distanță cam până la 1600 de metri altitudine (la 30-50 de metri de mine sau cu lătrături!). Aici e turma lor cu ciobanul care se pregătea să coboare cu oile sterpe la stâna de la est de Paltinu. Schimb câteva vorbe cu el și îmi confirmă direcția spre est spre pasul Predeluș (el mi-a spus Predeluț). Nu știe el prea multe de marcajele turistice! Cobor pe culme până la limita pădurii unde dau de semne mai dese pe un drum de exploatare (cu noroi mare!) preț de 200 de metri până la pasul Predeluș. 

Aici e o remorcă și un nene cu care stau câteva minute la povești. Îl întreb dacă am vreo șansă să vină vreo mașină pe aici și îmi spune că mai devreme au trecut câteva mașini de teren. Acum pe seară nu se știe dacă mai trece ceva. Atunci trecem la întrebarea următoare: drumul în jos coboară spre Trăisteni? Îmi confirmă părerea și îmi recomandă să cobor pe poteca de sub linia electrică să tai niște curbe. Nu sunt cele mari despre care îmi spunea el și care mi se arătau pe GPS și pe harta fotografiată! Cobor pe potecă și intru într-un deșis care mă duce între două fire de apă. Urmând logic muchia dintre cele două fire, ajung la un singur fir mai mare și pe el tot cobor vreo zece minute pe o vale sălbatică până la un capăt de drum. 

Pe valea sălbatică (nemarcată) ajung la o altă cabină forestieră unde un cățelandru mă latră și apoi se gudură pe lângă mine. Așa câine ești tu :D! Muncitorul îmi spune să o iau pe drum în jos spre Trăisteni. Am vreo 2 ore de mers! Cobor vreo 4 kilometri pe drum pe sub linia electrică și ajung la primele case. Niște brașoveni cu un Duster și niște prahoveni cu o mașină cu garda mică vroiau să urce spre Săcele. Eu știu că drumul e bun și îi îndrum să meargă. De fapt știu doar de la remorca forestieră de jos și din spusele omului din pasul Predeluș! 

După ce ajung la primele case văd că vine Dusterul din spate și mă iau cu ei (familie cu un băiat de 10-12 ani) la vale spre Trăisteni. Cerusem părerea unui pădurar făgărășean care nu reușise să mă înțeleagă cu valea Orjogoaiei pe care vreau să urc eu! De fapt nefiind din zonă, e normal să nu știe denumirile tuturor văilor!

După 8.5 kilometri îi rog să mă lase la indicatorul de CR spre Bușteni/Zamora. Scrie 7-7.5 ore până în Bușteni și sper să fac mai puțin. E ora 19.00! Bunele mele ajutoare se miră cum de plec eu la ora asta pe munte și pe un drum pe care e anunțat un timp așa de mare! Nu prea pricep ei cum e cu mersul pe munte singur, pe distanțe așa de mari și mai ales noaptea! Într-o oră și jumătate urc în pas "voios de pionier" până la golul alpin de lângă stâna Orjogoaia. Trec pe drum prin 4 poieni, sunt dezamăgit să văd cât de mult noroi e pe tot traseul (drum de exploatare) și abia înainte de ultima poiană se face drum de pământ uscat. Știu că mai fusesem o dată pe aici în coborâre acum câțiva ani și recunosc anumite zone care se cuplează pe imaginile din memorie.

Urc prin golul alpin până în dreptul stânei și surprind momentul în care ciobanii bagă oile în țarc. Semne sau stâlpi ioc! Câinii vin spre mine lătrând și sfatul ciobanilor e să ocolesc câinii. "Dar știți că e traseu turistic pe aici, pot să mai vină și alții când nu sunteți voi și sunt doar câinii!" "Eu nu știu de asta!" e răspunsul sec al ciobanului. În fine, trec de stână, urc până în vârful culmii Orjogoaia și cobor la lac pe drumul de culme. 

Nici un marcaj și după lac găsesc niște picioare de stâlpi vechi care mă dirijează pe stânga culmii. Ocolesc primul vârf al culmii pe stânga (drumul de culme), trec apoi pe dreapta (nordul) vârfului lui Petru, ocolesc vârful următor pe stânga și abia după el dau de doi stâlpi informali (doar direcția e precizată, nu și timpul de parcurs! E prea târziu și întuneric ca să mai fac poze! Ajung în șaua estică a Cazacului (un alt stâlp tot așa informal) și urc pe stânga Cazacului (versantul sudic) pe drumul de exploatare. Pe aici cică vor să facă "Transbaiului"! La izvorul bun de sub Cazacu ajung la ora 22.00 (sunt de fapt 3 izvoare unul după altul!). Alimentez cu apa mâloasă de la primul izvor și urc în șaua Cazacu (sud față de vârf) din creasta Baiului. Stâlp cu marcaj CR în trei direcții: Orjogoaia-Trăisteni, telegondola Sorica o oră și Zamora-Bușteni 2.5 ore! Fac stânga (picioarele se resimt după atâta mers) și ajung în 20 de minute sub Băiuțul în capătul muchiei Zamora (22.50). Poteca nou marcată nu mai merge până în șaua Baiului și apoi pe la stâne, ci pe culme ca să evite stânele! 

Îmi schimb vesta cu o geacă de fâș de vânt, mănânc niște stafide și la drum (23.00). Aici scrie că faci 3 ore până în Bușteni! Bine că știu culmea că frontala nu prea mă ajută (și nu am chef să stau să caut bateriile de rezervă din rucsac!) și stâlpii sunt destul de rari (sau mi se pare mie că merg încet de la oboseală!). Cobor până deasupra stânei lungi de sub Zamora, găsesc un stâlp care mă dirijează pe un drum la stânga. Cobor pe drum și aproape de miezul nopții ajung la stâna mare unde mă latră alți câini (vreo 10). Vin ciobanii și se minunează cum de vine cineva la miezul nopții pe aici. Credeau că e ursul! Se crucesc, mă duc în afara stânii pe drumul vechi și îmi explică de marcajele de pe culme. Cobor pe drumul cunoscut și înainte de pădure fac dreapta pe un drumeag spre fostul ocol silvic, acum în paragină. Cică pe aici ar veni semnele! Cobor la drumul mare și observ că de fapt semnele merg pe drumul vechi, larg care duce la stâne. Deci greșeală de concepție a traseului! La cabana silvică ruinată trec de miezul nopții și dă-i la vale pe drumul marcat cu CR. Mai dau câte un chiot și peste o jumătate de oră îmi vine ideea să pun muzica pe telefon. Și așa cobor pe drumul forestier cu muzică turcească :D! Urmăresc curbele pe GPS (mai mult ca să îmi găsesc o ocupație!) până la intersecția de drumuri de la 1025 metri și apoi merg pe drumul din dreapta spre palatul Cantacuzino. La ora 2.00 intru în Zamora pe prima stradă luminată! Binențeles că latră câinii ca la urs spre pădure și sunt doar eu acolo! Sunt frânt și cobor foarte încet pe lângă castel, peste Prahova, peste căile ferate, la DN1 și apoi la gară (end of the road). GPS-ul arată (pe teren cu erorile de rigoare) 110 kilometri în două zile! Adică circa 60 de kilometri azi! După curățirea trackului au ieșit 59.2 kilometri din care doar 8.5 km cu mașina! Zi foarte lungă și foarte grea!

Am tren abia la ora 5.00, iau un suc de la un non-stop, încerc ceva la ocazie vreo juma de oră și ațipesc în gară descălțat de bocanci (care miroseau și nu am mai avut putere să pun ceva în ei și să îmi schimb șosetele!) Ca urmare peste vreo oră de ațipeală polițistul TF mă invită la secție să mă legitimez. Poate îi păream un om al străzii! Îi povestesc toată ziua mea și mă lasă în pace să îmi iau bilet la regio spre București. Și-a dat seama că sunt om al muntelui, nu al străzii și că am avut o zi foarte grea. Mai ațipesc vreo 2 ore în tren până mă trezesc niște fete care nu aveau loc de mine! La timp mă trezesc ele pe la 7.00 pentru că la 7.45 să ajungem în București. Un taxi până acasă, un duș scurt și apoi alt taxi la un curs în interes de serviciu. Seara voi ajunge la ora 16.00 acasă și mă pun în pat să mă odihnesc puțin. Mă voi trezi abia la ora 8.00 mâine dimineață!

Zile lungi, surprize plăcute și trasee noi! Mi-am depășit și performanța de mers într-o zi și sper să nu mai fie cazul în curând să fac asta! Nu e deloc plăcut la final abia să mai poți să mai mergi! Recuperăm și ne pregătim pentru weekend-ul următor pentru ultimele câteva trasee marcate neparcurse (în ultima perioadă) din munții Baiului!

Prin Tâmpa și Postăvaru nordic 28-29.06.2014

77,3 km în două zile pe sub Postăvaru, 3900 de metri diferență de nivel! Chiar se poate prin partea de jos a Postăvarului?

Vineri plec din București cu un interregio la ora 18.00 (după un ceai și un fursec la Subway în Gara de Nord) și până la Brașov aproape finalizez o carte pe care o citesc de vreo două luni (îmi mai rămân câteva zeci de pagini la întoarcere). Din gară cu 35 ajung la Alex Pologea (stă în Noua), îmi iau câte ceva de mâncare și urc la el la povești. Nu reușesc să îmi fac un plan concret pentru cele două zile și mi-l adaptez treptat. El știe că pleacă într-o tură în Crai pentru doua zile. Îmi lasă cheile, mai lucrează după miezul nopții și eu adorm instant, poa'să fie orice lumină sau zgomot în jurul meu (până acum doar niște sforăituri puternice nu m-au lăsat să adorm în toată viața mea).

Ziua 1 - sambătă 28.06.2014

Sâmbătă dimineață plec comod la ora 9.00 din casă și într-o jumatăte de oră sunt în șaua dintre Tâmpa și dealul Melcilor (Șaua Tâmpei care este în oraș și face legătura dintre cartierele Noua și Răcădău/Valea Cetății). Asta înseamnă să vii în Brașov de vineri seara: sâmbătă te trezești lejer la 7.00-8.00, nu la 4.30-5.00 ca să prinzi primul tren. Care are farmecul lui :D! Din șaua Tâmpei încep marcajele TA și TG pe Tâmpa (de fapt TG începe de lângă Bastionul Cojocarilor, aici fiind doar punctul de unire cu TA!). Aseară mă gândeam dacă să urc sau să cobor pe Treptele lui Gabony. Acum aleg coborârea ceva mai încolo. Merg la dreapta pe TG (poteca pietruită parțial foarte plăcută), cobor până la Bastionul Cojocarilor unde întâlnesc marcajul TR care urcă pe drumul Serpentinelor spre vârf. 

Sunt la unul din capetele parcului "Tiberiu Brădiceanu". Cobor chiar până la punctul de pornire a traseelor pe aleea pietruită în serpentine și după câteva cadre urcă pe scările ce mă duc la capătul parcului (de mai devreme). Merg puțin pe aleea principală a parcului și urc pe TR până deasupra stației de telecabină. Cobor rapid în câteva minute până la stația de cabină și revin în același punct la banca de mai jos.

Urc pe primele patru serpentine și ajung la Drumul Cavalerilor (BA spre dreapta-sud). Parcurg dus-întors scurta porțiune pe curba de nivel până la Drumul Albastru și revin la serpentinele mele. 

Sunt într-adevăr 25 de serpentine (așa cum scriu pe panourile din parc!) care conduc turiștii în șaua dintre restaurantul Panoramic și vârful Tâmpa. În urcare (fără grabă) depășesc sau sunt depășit de vreo două grupulețe, salut câțiva alergători care coboară și îmi văd liniștit de drum. Step by step, curve by curve! În șa niște vânzători așteaptă turiștii obișnuiți ( :( ) cu zmeură și bumeranguri (că tot citesc acum ultima carte a lui Mircea Noaghiu, fac o paralelă cu ceea ce spunea el despre alpiniștii pe care îi antrena: eu sunt privit cam ciudat de cei cu berici și adidași, când în vest - că acum e libertate și putem să mergem prin Europa - raportul e invers, cei care nu merg pe munte și doar stau la grătare și mici sunt priviți ca ciudați!). 

Eu doar notez punctul în GPS și pornesc mai departe. Fac stânga pe drumul larg, trec pe dreapta restaurantului Panoramic (aici e marea antenă care se vede pe Tâmpa) și încep coborârea pe culmea Tâmpei (TG). Poteca e aproape acoperită de vegetație și tare mă bucur că găsesc atâta verdeață aici. Și nu văd gunoaie, chiar dacă locurile sunt atât de accesibile! Cobor printre mese de lemn până la o poiană mare în pantă și continui apoi tot în jos pe panta mai mare spre Treptele lui Gabony (scări din beton cu balustradă metalica construite în 1930). Lalocul de odihnă/masa de deasupra scărilor trec pe lângă un grup de copii care veniseră (probabil cu vreun profesor sau în vreun club) într-o mică plimbare de o zi. Cobor scările în serpentine strânse și ajung jos la intersecția cu TA (de unde am plecat mai devreme).

Mă întorc chiar la punctul de pornire de dimineață, fac dreapta pe TA pe curbă de nivel, merg întins până la barajul Răcădău (unde e și un izvor bun) și continui până la ieșirea din Valea Cetății. Poteca largă e loc de plimbare asemănător cu aleile din parcurile din orașele de câmpie. Ce diferență (plăcută)! 

La capătul văii Cetății este un birt unde sunt câțiva amatori de bere de weekend. Trec rapid pe lângă birt fiindcă eu am altă treabă acum. Urc pe TA/TG 10 minute la dreapta în pădure. Las TG la dreapta spre șaua Tâmpei și urc în stânga pe Valea Hoților. Pe drum întâlnesc un cuplu în vârstă și le cer indicații. Fiind de-ai locului, îmi spun pe unde să merg ("mergi vreo 500 de metri pe drum și apoi faci dreapta prin bălării mari la dreapta!). Le urmez sfatul și urc prin vegetația bogată până la intersecția cu Drumul Albastru (BA). 

Bonus pe care tot trebuia să îl parcurg cumva: fac stânga la intersecție (troiță și mese de lemn), după vreo zece minute las în dreapta TA spre Poiana Brașov și continui în urcare pe versantul stâng al văii Groapa lui Simion până la circa 1330 de metri unde întâlnesc BA dintre Dârste și cabana Postăvaru. Zona de traseu plăcută și bifată pe care întâlnesc câțiva bicicliști în coborâre! Fiind pe roți, îi las pe ei să treacă mai repede. Aici e vorba de respectul reciproc pe care îl acorzi celuilalt de pe traseu ținând cont de condițiile în care merge! Revin la intersecția cu TA pe același traseu (intersecția de deasupra văii Hoților) și continui pe culme până în Poiana lui Stechil. 

Ghinion că mi se termină acumulatorul de la aparatul foto. Dar picioarele și bateriile de la GPS încă sunt în plină formă! Las CA în stânga și prin șaua Gorița merg spre șaua Tâmpei. Înainte de șa un brașovean cu tânără cățelușă mă îndrumă pe poteca fix spre șa și îmi povestește de toate variantele de trasee și poteci de pe aici. Îi explic că acum merg doar pe trasee marcate și le țin minte pentru alte plimbări. Îi mulțumesc mult și îmi urmez planul. El coboară cu cățelușa pe BA spre Bastioane. Eu urc pe TG pe drum până la panourile ce marchează locul fostului Zid de Vest și al Fostei Capele a cetății Brașovia (panouri cu descrieri și detalii istorice) și nu văd marcajele. Continui pe drum pe dreapta culmii până la intersecția cu TR de mai devreme (cea cu zmeura!).

Fac stânga pe TR/TG (pentru TG e doar o ieșire din traseul obișnuit) până la inscripția Brașov de pe Tâmpa (cea în stil Hollywood) și apoi pe vârf pe o mică zonă pietroasă. Pe vârf mă așez pe niște pietre ca să admir orașul de jos și stau de vorba câteva minute cu un alt brașovean mai în vârstă. După mulți ani și pentru el e prima dată când ajunge aici! Găsesc poteca marcată care mă coboară până la Zidul de Vest și apoi în Șaua Tâmpei. Frumos loc de popas e aici! Continui pe TG rămas (dus-întors) până mai sus de Valea Hoților unde lăsasem mai devreme marcajul în parcurgerea TA. Revin repede în șa și cobor pe Drumul Albastru (BA). În câteva minute ajung la intersecția cu Drumul Cavalerilor (capătul celălalt până unde mersesem mai dimineață pe curbă de nivel!). Cotesc la stânga și după prima serpentină la dreapta las să treacă trei bicicliști. Îmi mulțumesc pentru asta și le spun că e spre avantajul și al lor, și al meu: ei nu se împiedică de mine, eu nu risc din cine știe ce mișcare nebănuită să intre în mine și să mă lovească! Cobor mereu până la aleea principală a parcului. 

Mă așez pe o bancă lângă Bastionul Țesătorilor, fac o pauză de un măr și câțiva biscuiți și cobor după bastion până la strada Constantin Lecea. O urmez la stânga, trec de casa memorială omonimă, într-o piațetă cotesc la stânga și urc pe strada Curcanilor până la capela lui Țepeș. Ca să ajungi la capelă trebuie să ieși din stradă la stânga chiar când aceasta începe să se îngusteze! De deasupra capelei urmez la dreapta poteca în continuă urcare pe lângă Fântânița Dreptății (izvor amenajat în 1930 de Juni) până în Poiana lui Stechil (am mai fost pe aici!). Poteca este abruptă și scurtă. Fiindcă sunt în loc cunoscut, continui pe BA în sus, depășesc intersecția cu troița (TA din Valea Hoților) și cobor pe TA spre Valea cu Apă. La firul văii fac o pauză de hidratare și de realimentare a sticlei din rucsăcel. Trec pe versantul celălalt, urc puțin până la o curbă de nivel și de aici încep o ușoară coborâre spre Drumul Galben. Doi bicicliști mă întreabă dacă pe aici pot ajunge pe Tâmpa sau în Valea Cetății. Le explic pe unde trebuie să meargă și continui pentru încă vreo sută de metri până la BG. Nu m-am lămurit de ce în loc de Valea Cetății îi zice Răcădău fiindcă denumirea veche este Valea Cetății ca amintire de la cetatea Brașovia!). O fi probabil ceva idee comunistă sau o fi fost dinainte denumirea?

Recunosc locul și urc pe drumul cu pietre multe până în poiana Drester. Vreau să mai parcurg aici o mică porțiune de trase că tot sunt în zonă. În poiana Drester las în dreapta PA spre Peștera de Lapte și urc prin poiană și puțin pe culme până la întâlnirea cu BA (Dârste-cabana Postăvaru). Altă pauză de măr, apă și biscuiți și revin printre crengi care trosnesc pe același traseu BG până la întâlnirea cu TA (spre Valea cu Apă și apoi spre Poiană spre strada Poiana lui Stechil). Eu continui pe BG înainte în jos, ajung la un drum forestier larg și îmi dau seama că aici e o mică porțiune de drum forestier al cărei capăt îl văzusem când am coborât dinspre Postăvaru. Drumul leagă strada Valea lui Stechil de Drumul Galben (BG). Merg până la intersecția cu PA, mă întorc la drumul forestier și continui pe BG/CR pe drumul de exploatare de deasupra celui forestier. După vreo 150 de metri cotesc la stânga pe un alt drum de exploatare mai mic și dă-i la vale pe cele două marcaje. Merg în comun (nu diferit ca pe unele hărți!) până în Poiana Nisipului. CR dispare și continui pe drumul forestier mare la stânga pentru câteva sute de metri. ies la dreapta în pădure. Chiar dacă e târziu, încă nu am nevoie de frontală/lumină). Drumul Galben (BG) tot coboară și chiar aproape de întunecare completă ajung la mesele junilor de la Pietrele lui Solomon. Mission accomplished! 

Cobor câteva minute pe drum și la 22.00 sunt la Pietrele lui Solomon. Ce bucurie mai mare decât să vină ultimul autobuz spre oraș! Plecăm pe la 22.20 la vale, vorbesc de toate cu șoferul fiindcă doar noi doi suntem în tot autobuzul, chiar și în oraș (despre ce fac germanii în Romania, despre acțiunile celor de la Primărie - și el apreciază ca și mine schimbarea în bine a Brașovului!) și mă lasă la Patria ca să prind ultimul bus 5 spre Noua. La 23.00 sunt acasă după 42 de kilometri de mers! Fac un duș rapid și somn de voie fiindcă mâine urmează alți kilometri de parcurs!

Ziua 2 - duminică 29.06.2014

Dimineață cu 35 ajung la gară și aștept puțin pe peron într-un soare dogoritor, iau trenul de 9.10 spre Zărnești (regiotrans) și peste 23 de minute sunt în Râșnov. Altă zi, altă zonă! Pe drumul de Poiană trec pe lângă Grădinița nr.1 (pe ea a rămas inscripția "Școala Statului pentru Copii Mici" și stema regală din 1945) și Casa de Cultură și ajung la pensiunea Valea Cetății. Mai fusesem pe aici anul trecut la Peștera din Valea Cetății deci îmi sunt cunoscute locurile. Las drumul asfaltat înainte și pe lângă panoul explicativ urc la dreapta la început pe aleile betonate și apoi poteci pe dealul Schleif/Cernit pe deasupra obârșiei Văii Popii până la intersecția cu Drumul Albastru BA (alt Drum Albastru!). Pe drum văd o multe marcaje de concurs și mă întreb ce e cu ele. Voi afla mai încolo că e duatlonul (biatlon) "Țara Bârsei" (alergare și bicicletă). Chiar vorbesc cu un nene la un moment dat și sperăm să nu dea bicicliștii peste noi. Vă dați seama că glumesc, bicicliștii au (în marea majoritate) multă decență și pentru binele tuturor nu se implică în accidente montane. În stânga intersecției este un important punct de voluntari de la concurs. Vorbesc cu ei ceva mai încolo într-o pauză de drum.

La intersecție fac dreapta și după o frumoasă cruce albastră cobor pe BA pe lângă concurenții de la "Duathlon Țara Bârsei" (alergători) până în Valea Popii și Râșnov. Mă recunosc unii alergători de ieri de pe Tâmpa! Știți că eu nu alerg pe munte, dar fiind voluntar la Maraton Apuseni, știu ce înseamnă efortul alergătorilor și sportivitatea și ca urmare îi încurajez pe sportivi la vale. Ajung în Râșnov și descopăr un lucru foarte fain. Știați că pe aici se face o legătură (același marcaj BA!) cu Bucegii? BA urcă de aici pe drum forestier și apoi pe potecă până la cabana Mălăiești! 

Revin pe același marcaj la intersecția cu CA și apoi mă opresc la P2 de pe traseul Duatlonului. Distracție mare cu gașca de acolo, mai ales cu "șefa" punctului, Andra Condriuc. E o femeie de nota 20 (o auzi încurajând cu replici de genul "Amatorii să vină la mine!", "Ce-mi plac băieții în colanți!")! Distracția e distacție și treaba e treabă! Rămâne să ținem legătura și merg mai departe pe CA până la Peștera Râșnoavei (parțial cu colegi din organizarea concursului). Cum unii din ei sunt cu biciclete, nu mai coboară până la peșteră și merg tot înainte. Eu cobor la gaura din pământ, schimb câteva vorbe cu doi localnici la intrarea în Peșteră, îmi infirmă ceea ce îmi înflorise cineva data trecută cum că ar ieși capătul celălalt al Peșterii în valea Râșnoavei și nu intrăm nici unul în Peșteră acum. Le spun unde m-am oprit data trecută și unul din ei îmi spune că nu știa (sau nu era!) acum cam 30 de ani nici un cablu care să ajute la coborârea într-un horn pământos care mi-a oprit înaintarea în culoarul principal al peșterii. 

Îmi salut amicii localnici și continui pe TG în urcare pe la Bisericuța Păgânilor. În 10-15 minute ajung la aglomerarea de stânci care poartă acest nume. Anul trecut explorasem mai mult locurile, acum doar sunt în trecere! Pe poteca aproape pe curbă de nivel revin în Drumuil Albastru BA și cotesc la dreapta.

Parcurg scurta distanță BA rămasă de lângă intrarea Peșterii și continui pe Drumul Albastru BA în sus. Culmea este lejeră și am o surpriză pe drum. De fapt nu e chiar surpriză! Exact așa cum scriam și în postarea trecută despre cei care au ajuns pe vârf în adidași, așa întâlnesc acum un ditamai burdihanul (îmi iertați termenul!) care plecase pe munte în teniși și fără apă. Terminat de sete, îmi cere o sticlă cu apă și mă întreabă de izvoare. Deși de obicei dau ce am și altora, acum nu pot face asta! Dacă dau apă ăstuia sau încep să le explic ce au greșit, consideră că am ceva cu ei. Așa prefer să zic că nu am apă la mine (e adevărat și că mai aveam cam un litru de apă și nu știam unde găsesc prima sursă de apă!) și să merg mai departe. Asta cumva trebuie să fie o învățătură pentru oricine: pe munte pleci cu apă suficientă la tine! Doar tu știi de câte lichide ai nevoie ca să-ți fie bine. Și când mă refer la lichide, înțeleg apă sau băuturi cu efect energizant (de genul limonadei cu miere sau a concentratelor ușoare și eficiente, nu alcool etilic sau alte băuturi spirtoase!). Depășesc intersecția cu PA de pe Piscul Lung și ajung la șaua dintre Râșnov și Poiana Brașov. 

Fiindcă mai am aici o mică porțiune de traseu neparcursă, fac stânga pe scurtătură (BC) și ajung în vreo 20 dem inute sub serpentinele șoselei (250 de metri diferență de nivel). Urc exact pe același drum în șaua largă și plec în descoperirea unui vechi traseu BR despre care nu am găsit informații. Din șa cobor prin poiana Cristian pe Drumul lui Lexen TR și înainte de ieșirea din poiana fac dreapta pe BR. 

E un vechi drum de căruță ce merge pe culmea dealului spre stâna turistică. Urc printre marcaje noi sau marcaje vechi șterse (!) și ajung în Poiana Neagului. Aici mă întâlnesc cu doi brașoveni cu bicicletele. Foarte faini oamenii! Povestim de traseu (ei au urmat drumul și marcajele cicloturistice de la stână, nu neapărat BR!) și mă întreabă unde ajung fiindcă au mașina în Poiana Mică. Le explic că e drumul bun și ok și admirăm împreună în depărtare pantele pline de rhodo de pe versanții vestici ai Padinii Cheii și Culmii Tigănești. Sus se vede vârful de calcar de pe Scara, hornurile Mălăiești și în stânga în nori e vârful Omu! Ne urăm drum bun în sensuri opuse ("în sens opus"). 

Continui pe drumul pe care au venit ei, trec prin patru poieni (în poieni trebuie mare atenție la unele schimbări de direcție și la lipsa marcajelor sau indicatoarelor clare!), trec printr-o tabără de corturi zen (niște oameni în vârstă îmi spuseseră într-una din poieni să evit corturile și doar să merg printre ele, eu am simțit, deși în graba, atmosfera faină, liberă de inhibiții și de rețineri de acolo; m-a recunoscut un tip cu care mă întâlnisem weekendul trecut la intersecția PR Groapa de Aur-PA Valea Groapa Lungă!) și pe drum ajung la Stâna Turistică și mai apoi la întâlnirea cu BA de pe Valea Sticlăriei! Înaintea punctului electric de la intersecție fac o mică pauză pe marginea drumului lângă o cruce acoperită cu ceramică! 

Vroiam să cobor pe BA până la șosea și să parcurg TR pe șosea până în Poiană și renunț la idee fiindcă însemna să merg aiurea pe asfalt! Aleg să merg pe drumul stânei marcat cu BA până în capătul Poienii Mici.

Ultima parte de traseu propusă chiar de săptămâna trecută: traseul marcat cu TG din Poiana Mică spre Brașov! Ați coborât vreodată pe acest traseu? Întrebarea e pentru cei mai tineri ca mine, nu pentru oamenii cu experiență pe munte în zona Brașovului :D! În mod sigur ei au fost pe aici înainte să se construiască șoseaua spre Poiană și mai departe spre Râșnov! Poteca e foarte plăcută și merge paralel cu șoseaua, pădurea atenuând mult din zgomotul străzii. Pornesc mai întâi pe partea dreaptă a șoselei, trec pe lângă o stână de cai (Spiritul Cailor), traversez șoseaua spre stânga (cei doi din Poiana Neagului trec cu mașina la intersecție vor să mă ia cu ei și le mulțumesc fiindcă vreau să continui pe poteca pe jos) și urc spre Piatra Corbului. Chiar înainte de vârful stâncos întâlnesc un biciclist care îmi laudă traseul acesta liniștit la doi pași de șoseaua zgomotoasă și aglomerată! Și are ce lăuda fiindcă și eu sunt încântat de fiecare metru al traseului! Trec de vârful Piatra Corbului și tot cobor spre rezervația Stejerișul Mare. 

Pe sub culme ajung la intersecția cu TR. Fac dreapta pe acest marcaj, traversez șoseaua și cobor domol spre Vâlcelul Dracului vreo sută de metri diferență de nivel. Poteca e plină de vegetație până la mijloc și cu ceva urme calde și proaspete de urs ;)! 

Ajung în firul Vâlcelului Dracului și începe partea frumoasă: podețe de lemn, trepte săpate în stâncă, diferențe mari de nivel, cascade mai mari sau mai mici peste trepte stâncoase, vale îngustă! O plăcere de traseu! Poteca iese din vâlcel aproape de sfârșitul ei, mai coboară câteva serpentine și ajunge la intersecția cu BA ce vine din Poiana Mică. Gata, până aici aveai de mers, înapoi acum! Urc cu aceeași plăcere și ritm prin vâlcel și apoi pe partea domoală până la sosea. Vă arăt doar o mică cascadă mai jos, restul urmează să vă deschidă dragostea pentru acest mic traseu la fața locului.

Iarăși mi s-a dezlipit talpa de la bocanc ca săptămâna trecută! Prind talpa cu o fașă (idee dată săptămâna trecută de o prietenă!) și continui în urcare până la TG și apoi încă 20 de minute prin jungla stejarilor până la un punct panoramic de sub vârful Stejerișul Mare. Sunt atâția stejari că denumirea locului este pe deplin justificată! Așa faină se vede Țara Bârsei de aici (căci Bârsa vine dinspre sud dinspre Tămașul Mare, legătura între Crai și Făgărași și aduna apele din mai multe ramuri!)! 

Admir pentru câteva minute peisajul (greu de surprins în totalitate cu un aparat foto de buzunar, retina își face treaba :D!) și revin în TG pe care continui la stânga (spre Brașov). Mai am ceva de mers, tot am impresia că ajung în șosea și după un copac mare căzut voi merge pe șosea doar pentru câteva sute de metri. Fericire mare când intru iarăși pe potecă! Ies la stânga pe lângă rezervația Stejerișul Mare și continui coborârea pe sub șosea pe lângă Stejerisul Mic (literalmente poteca merge în paralel cu șoseaua la 50-100 de metri de ea și la 40-50 de metri mai jos de ea!). Tot cobor, cobor, mai merg puțin pe lângă șosea pe potecă, trec de o cruce și apoi de intrarea spre cartierul Șchei, continui prin pădure și ajung pe lângă gardul înalt al unei vile și pe lângă o stație de apă la asfalt la o troiță/capelă refăcută de junii brașovecheni. De la troiță cotesc la dreapta (las în urmă rezervația Stejerișul Mic!) urmez la vale străzile Cloșca și Crișan și cobor la Livada Poștei fericit și obosit după alți 35 de kilometri adăugați la cei de ieri! 

La fix un autobuz 4 se pregătește să plece spre gară, cam în 20 de minute ajung la gara mare și vreau să îmi iau supliment de viteză la primul tren spre București (aveam bilet dus-întors!). "Fugi la peronul trei, poate prinzi trenul ăsta întârziat!" (fără supliment). Nu mai am apă sau nimic rezerve și alerg la peronul 3 conform indicațiilor casieriței, urc în trenul care vine de la Timișoara și pleacă cu 150 de minute întârziere. Prind un compartiment cu doar o tipă înăuntru și ne putem întinde amândoi pe bănci să dormim până la București (23.10). Cum poate fi mai bine decât să prinzi și ultimul metrou spre casă și o realimentare cu vitamine înainte de dușul de seară?