sâmbătă, 2 iulie 2011

RT Plimbari pe aleile Pietrei Mari 30.04-01.05.2011

RT Plimbari pe aleile Pietrei Mari 30.04-01.05.2011

Colegi de tura: Iulia Ursu, Cezar Partheniu

Ne era practic imposibil sa pierdem un we frumos in care sa nu mergem pe munte! Ne tot frematam mintile sa vedem unde sa ne ducem si cautam sa gasim o varianta de traseu destul de usurica si care sa ne faca placere. Cum Iulia nu vazuse canionul "7 scari" pana acum, ne hotaram sa mergem in Piatra Mare la plimbare pentru a vedea in primul rand canionul. Eu ma bucur ca revin in Piatra Mare si imi si concep in minte niste variante de traseu. Cel putin in materie de trasee marcate, pot spune ca masivul de deasupra Timisului imi e destul de cunoscut. Asadar cautam un hotel sau un motel ceva in apropiere (eu as fi vrut la cort ca sa scapam de costul cazarii, dar accept ideea de motel pentru a nu o "speria" prea tare pe Iulia cu dormitul in natura) si gasim repede motelul "La Butuci". Facem rezervare pentru sambata seara si iata-ne pregatiti de tura.

Ziua 1 - sambata 30 aprilie 2011

Sambata dimineata suntem in Gara de Nord la ora 6.00 fiindca personalul clasic ar trebui sa plece la 6.26 si trebuie sa ne luam bilete. Cand sa intram pe peron, vedem mare buluc in gara: trenul are intarziere de 50 de minute din motive necunoscute. Se apropie termenul si vedem ca afisajul arata acum 60 de minute. Uuufffff! Peste inca 10 minute arata 70 si tot asa! Nici peronul nu e stabilit si mereu se schimba pe afisaj. Abia cand afiseaza intarziere de 110 minute (!!!) anunta trenul si peronul pe care vine (4). Nimeni din personalul garii nu reuseste sa ofere informatii coerente pentru intarzierea aceasta!!! Pe la 8.15 personalul super aglomerat porneste spre valea Prahovei. In fine ajungem putin dupa ora 12.00 in Timisul de Jos si de aici mergem spre Dambul Morii si ne cazam la motelul "La Butuci". Lasam o parte din bagaje si pornim spre Dambul Morii si apoi spre canion (BG). La plecarea de la motel ne saluta vesel un Husky siberian ce pare sa ne spuna "Drum bun si aveti grija de voi!"
Urcam agale spre canion (ca doar suntem la plimbare). Dupa bariera ce limiteaza accesul auto pe valea Sipoaiei avem neplacuta imagine a unui tomberon metalic plin cu gunoaie in el si pe langa (13.30). Oare de ce trebuie sa suportam asta? Stiu ca multe cluburi montane din Brasov au facut pe aici actiuni de ecologizare (ideea buna din pacate nu se poate aplica la manelisti, grataristi etc) si, cu riscul de a categorisi oamenii si a le limita accesul liber, consider ca aici ar trebui instituite limitari masive pentru nesimtire! In stilul romanesc vedem si doua corturi ale Crucii Rosii Romane si voluntarii care se distreaza cat pot in zona (probabil e team-building ;) fiindca nu vad ceva actiuni concrete de profil). Urcam pe drumul forestier clasic si tinem firul de apa care ne scoate la un moment dat pentru cateva zeci de metri din traseul marcat. Mai parcurgem o poiana inverzita si incepem sa urcam pe versantul drept al apei. Curand dam de o frumoasa cascada ce ne arata un preview al canionului.

Pe acelasi versant tot urcam si dupa ce depasim un paraias amenajat cu podete de lemn, coboram spre firul apei pe care il trecem pe cealalata parte pe un podet simpatic. Mai urcam un pic si ajungem la ceea ce odata a fost un refugiu. Acum sunt doar niste pereti de lemn cu foarte multa mizerie pe langa ei.
La 14.40 suntem la marcajul ce separa traseele spre Canion (BG si PR) si cel pe Prapastia ursilor/ursului (TA). Cum tinta noastra este in primul rand canionul, urcam dreapta pe cateva trepte de pamant amenajate cu lemne si ajungem la baza canionului unde este un mic adapost metalic cu doua banci pline de pantofari galagiosi si incaltati neadecvat (adidasi). Eu stiu ca in canion nu prea e loc de multi oameni si asteptam sa se mai elibereze un pic. In acel moment incepem sa urcam pe scarile metalice si pe podetele din care lipsesc destul de multe lemne. Un pic de echilibristica nu strica :D!
Iulia e extrem de incantata de stransoarea peretilor, de cascade, de scari si de tot ce poate sa ofere aceasta minune a Muntelui! Inainte de scara mare dau ceva recomandari unor turisti de ocazie si ii vad ca nu se incumeta sa urce. Cam pe la jumatatea canionului mai dam de cateva grupuri care coboara. Ii lasam sa coboare si noi pornim mai departe. Ii povestesc Iuliei de povestea trista a lupului ale carui urme cadaverice le-am gasit mai demult in canion. Nu e o poveste prea vesela si acceleram pasul. La un pasaj acum amenajat la o alta cascada imi aduc aminte de prima mea coborare prin canion cu tatal meu cand aici trebuia sa trecem prin apa rece.
Continuam urcarea si Iulia e incantata de fiecare scara, de fiecare perete si e bucuroasa ca suntem impreuna aici. Citesc incantarea si fericirea in fiecare ras si in fiecare zambet al ei! Imi trec repede prin minte multe locuri in care am simtit si eu aceeasi fericire sincera si extraordinara!
Dupa ultima scara (de fapt sunt vreo 9 scari) intru un pic in micul intrand din stanca afumat de multele focuri facute aici si simtim cativa picuri venind de sus. E timpul sa ne punem cate o haina de ploaie pe noi si sa ciugulim ceva de pranz (cateva napolitane).
E ora 15.45 si vazand ca apa incepe sa vina pe noi din ce in ce mai marunt si mai des, incepem "coborarea" :D. Adica de fapt incepem cu un urcus pe TA spre Prapastia Ursului. Trecem peste cateva picioruse de munte si tocmai cand credeam ca am pierdut intrarea spre pereti, vedem semnul care face in jos (ploaia nu a incetat sa ne alinte) (16.35).
Facem stanga spre pereti, coboram prin micul canion cu bara metalica si poteca ne duce pe sub o gramada de verticale. Admiram inaltimile impietrite pana la locul de popas.
Mancam de pranz sub bataia razelor calde ale soarelui si pe mine ma mananca un pic picioarele si traseele vizibile de aici. Stiu ca sunt trasee elementare si nu ma bag fiindca am pe mine "rochia portocalie" (pelerina). Ma joc doar cu cativa pasi pe o branita deasupra "bancilor" din lemn si asteptam sa plece un grup de muntomani ce venisera dupa noi. E prea placut aici ca sa ne miscam si cu greu ne hotaram sa ii urmam agale (putin peste ora 18.00). Mai jos mai avem parte de o serie de pereti cu trasee pentru dry-tooling unde admir surplombele pe care se joaca pasionatii acestei ramuri a alpinismului. Continuam cu un coboras prin padure unde se formeaza un pic de noroi. In siguranta ajungem la podetul pe care il vazusem mai inainte si cateva flori imi atrag atentia chiar inainte de pod.
Intram in BG si nu ne grabim absolut deloc (18.30). Coboram putin si vad in stanga o poteca evidenta ce ma atrage fara nici un motiv. O rog pe Iulia sa ma lase sa cercetez un pic poteca asta. Urc vreo 5 minute si ajung deasupra intrarii in canion unde PR ocoleste canionul pe valea din dreapta (in sensul de urcare). Revin la Iulia si continuam coborasul in admiratia peisajului pana la Dambu Morii si apoi la motel.
Seara ne alintam papilele gustative cu ceva mancare de la motel printre care trebuie mentionati "butuceii" (un fel de gordon bleu mai mic si delicios) specialitate a casei. Mai stam un pic la povesti si cam pe la ora 23.00 picam lati cu gandul la a doua zi si la speranta de vreme faina.

Ziua 2 - duminica 1 mai muncitoresc 2011

Nu avem absolut nici o graba si ne trezim undeva cam pe la ora 9.30 (chiar daca in multe ture la ora asta sunt pe traseu de ceva timp). Afara vremea este extraordinar de frumoasa si pare sa o tina asa toata ziua. Mancam ceva de dimineata, ne strangem bagajele si vorbim cu doamna de la receptie sa lasam o parte din bagaje aici fiindca nu are rost sa le caram dupa noi degeaba. Ne asigura ca daca le punem in dulapul din camera, le vom gasi tot acolo cand venim. Asa ca ne conformam si plecam doar cu cateva haine si cate ceva de-ale gurii. Cum Iuliei ii e necunoscuta Piatra Mare, hotarasc sa urcam pe Sirul Stancilor ("soldati impietriti" ce strajuiesc Piatra Mare spre depresiunea Brasovului) si sa coboram pe la Bunloc. Pornim undeva pe la 11.20 spre Dambul Morii si in urcusul spre bariera vedem ca inca mai sunt petice de zapada pe platoul Pietrei. Ii arat in mijlocul padurii un sir de stanci ce urca spre culme.
"Pe acolo vom urca azi!"
Incepem sa urcam pe PR care ne duce pe deasupra unei piscine acum parasite. E ceea ce receptionera a numit "piscina semi-naturala" :D.
Intram in padure si urcam tot timpul (nu prea relaxant fara bete). Tot o duc cu vorba pe Iulia ("mai avem putin" :D) si stie ca e o mica minciuna, dar ii place :). Isi aduce aminte ca asa mergea si cu parintii ei din ce in ce mai mult dupa promisiuni desarte! Padurea pare sa nu se mai termine si intr-un tarziu ii afirm cu tarie:"Aici incep stancile!" Recunosc locul dintr-o mie printr-o mica sa ce marcheaza inceputul peretelui (14.00).
Coboram un pic pana sub perete si apoi ii dam bice in sus pe brana de sub stanci. Simt cu palmele fiecare stanca si parca am ajuns intr-un grup de vechi credinciosi prieteni care ma imbratiseaza calduros. Ii ofer betele Iuliei sa vada cum e la urcat si se simte imediat diferenta. Cam dupa 10 minute de urcat ne intalnim cu un grup de brasoveni care erau tot asa la plimbare ca noi, dar mult mai harnici! Ne salutam reciproc, ne recunoastem de ieri si pornim fiecare in directia lui.
La capatul stancilor (14.45) avem cativa metri de balaureala pe langa un brad cazut (o admir pe Iulia pentru curajul cu care s-a strecurat prin desisul copacilor si o asigur ca in stilul asta va putea merge pe multe nemarcate cu mine) si apoi un mic urcus in stanga (cu cateva pete de zapada ce imi intra in sandale) pana la intersectia PR cu BA (deasupra Pesterii de Gheata) (15.07). Pana aici am dus-o cu zaharelul ca mai e putin de urcat si aici chiar s-a terminat urcusul (momentan :D). E destul de tarziu pentru a mai merge pe la Bunloc si renuntam la varianta asta. Fiindca tot am venit pana in punctul asta, ma gandesc ca nu e bai de coboram cateva minute pana la Pestera de Gheata ("hai sa bifam si asta daca tot suntem aici!"). Coboram pe BA 10 minute pana ajungem la fisura in care se formeaza pestera. Iulia e asa de curajoasa incat vrea sa intre in fisura in care inca mai sunt pete de zapada. Eu stiu bine ce e aici si o sfatuiesc sa nu intre. Mai sunt inca doi curajosi care incearca sa intre.
"Atentie la saritoarea aia de la inceput ca daca o urcati, o sa fie mai greu sa o coborati!" Imi aduc aminte de emotiile pe care le-am avut cu Dana la coborat si acum nu e cazul sa mai trecem prin asa ceva. Si in plus atunci era mult mai uscat si am putut sa merg asigurat pana in fundul pesterii in cautarea ghetii (cu asigurare cu cordelina pentru rapelul din a doua parte a pesterii)! Cei doi se linistesc repede la saritoarea un pic spalata si se intorc inapoi. Asa ca ne potolim cu totii (Iulia e putin bosumflata ca nu a intrat in pestera si sincer eu o tot rog sa intre daca crede ca poate) si ne intoarcem spre punctul de intersectie si apoi spre Familiar (15.45).
De la stalp urcam vreo 20 de minute pana in poiana de sub cabana (poiana mare si lunga ce uneste cele doua trasee BA si BR denumita poiana Livezii sau Livada Mare) si apoi facem dreapta jos pe drumul familiar (BR) pana la Dambul Morii (16.05). E atata incantare in sufletul Iuliei ca nu ar mai vrea sa se lase dusa din raiul Muntelui.
"Iti place aici?"
"Uite atat de mult!!!!"
Drumul imi e atat de familiar ca recunosc fiecare serpentina si imi amintesc trecerile din iarna in vara pe care le-am avut pe acest traseu cu Gabi Murgilas intr-o tura recenta http://cezarpart.blogspot.com/2010/12/rt-piatra-mare-oameni-prin-zapada-4.html . Banda rosie ne duce intr-o ora si jumatate in poiana picnicarilor de jos de la Dambul Morii. Fericirea si oboseala se citesc pe fata Iuliei si ma bucur ca am reusit sa aduc un strop de fericire in inima ei. E cea mai mare multumire pe care o poate avea un om: sa il faca pe cel de langa tine fericit!
Ajungem dupa ora 18.00 la motel si ne luam bagajele lasate acolo cu multumiri personalului pentru grija. Cum ratam personalul de intoarcere si aceeleratul de mai tarziu, singura solutie e ocazia pana in Sinaia sau Comarnic pentru a prinde unul din trenuri. Iesim la DN1 si ne asezam la ocazie. Avem bafta mare si in nici 5 minute ne ia un cuplu care ne duce pana in Bucuresti! Probabil ca au fost si ei in tinerete calatori pribegi prin tara si au amintiri placute din acele perioade! Sunt convins ca binele facut noua li s-a intors si lor sub o forma sau alta. Un bine-cauza determina un bine-efect! La 21.00 le multumim si ne indreptam spre casutele noastre cu multe amintiri placute din scurtele doua zile care tocmai au trecut!

Cu scuzele de rigoare pentru postarile intarziate, va multumesc pentru rabdarea lecturii si va doresc sa aveti parte doar de we la fel de reusite!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu