RT Neamtului 20-21.11.2010

RT Neamtului 20-21.11.2010

Colegi de tura: Andreea Corodeanu, Cezar


Plimbarea prin muntii Neamtului mi-a intrat in minte cu ceva luni in urma cand am trecut pe langa casa de vanatoare Retevoi. La momentul respectiv am spus colegilor de tura: Aici voi veni pe 21 noiembrie 2010! Am trecut prin multe de atunci, dar cuvantul dat mie insumi l-am respectat! Planul initial era sa vin cu 5-6 prieteni din care pana la urma am ramas doar doi. Nu-i nimic, in grup mic e placut si recomandat pe munte!
Ziua 1 - sambata 20.11.2010
Stabilim sa plecam cu acceleratul de 7.30 din Bucuresti si ne intalnim cu o jumatate de ora inainte in gara sa ne luam din timp bilete. Andreea a ajuns mai devreme decat credea si m-a asteptat vreo 15 minute pana la ora stabilita. Ne urcam in tren si putin dupa ora 10.00 coboram in Predeal cu tinta fixata spre muntii Neamtului. Urcam pe stradute cunoscute spre hotelul Cioplea. Imi aduc aminte de primele mele iesiri la munte cand prima cabana "cucerita" de copilasul de cativa anisori a fost Susai (sa tot fie prin '82 sau '83). Ne stabilim CR ca marcaj si vom urma crucile pana la Susai (plecare de langa Cioplea la 11.20). Mergem cateva sute de metri pe asfalt si apoi urmam semnele pe partea stanga a drumului. In 10 minute lasam in stanga PA spre Piatra Mare, alt traseu pe care nu cred ca am fost in ultimii 10 ani, si continuam pe "bulevardul" de Susai.


La 12.20 vedem prin ceata cabana/complexul care se ridica impunator in poiana Susaiului. Mi se pare total dezagreabil marele hotel Susai si cu greu ma hotarasc sa intru sa intreb de traseul (TA) pe care nu il mai facusem si despre care stiam ca e proaspat marcat. La intrarea in hotel exista o avertizare de ursi dupa lasarea serii! Sperietura pentru turistii auto si pentru Andreea care are ceva teama de animale salbatice! Pe hartile din hotel nu apare acest marcaj. Abia reusesc sa scot ceva informatii de la personalul hotelului cand pe spun ca e o poteca pietruita ce coboara in valea Azugii. Ma lamuresc ca trebuie sa merg putin pe TR si apoi dreapta prin padure. Le multumesc "gazdelor" si pornim spre sala de mese inchisa. Stam afara sa ciugulim ceva si sa dam ultimele telefoane (nu stiam daca mai avem semnal) si vedem in dreapta in padure marcajul TA. Pornim prin noroaie destul de mari pe fosta poteca a lui Ceausescu (dupa spusele unor muncitori ce carau cateva lemne cu un tractoras). Coboram pe "aleea" montana ce imi aminteste de parcul din Vatra Dornei (a se vedea RT-ul anterior) tinand serpentinele marcate cu borduri pietruite (nu de Videanu :D). Cam pe la ultimele curbe simtim amandoi pentru cateva clipe miros de animal salbatic (urs cu cea mai mare probabilitate) si grabim pasul pana la primul drum forestier (13.30). In fata prin padure auzim cativa turisti ce faceau galagie la fosta cabana a lui Ceausescu si noi ne continuam traseul in stanga pe forestier. Peste un pod betonat ajungem in drumul principal de pe valea Azugii si urcam usor in stanga pe drum. Stiu ca avem vreo 2 km pana la TR ce urca spre Retevoi si acest lucru ne e confirmat curand de doi localnici ce veneau din sensul invers de mers. La ora 14.00 ajungem la fosta masuta unde TR traverseaza forestierul. Acum aici e o baraca mobila si o gramada de busteni taiati, semn al nesimtirii umane si al agresarii padurii. Ramanem aici pentru vreo jumatate de ora sa mancam cate ceva si dupa ce ne potolim foamea si setea, pornim pe TR spre refugiul unde vom inopta. Nici nu incepem bine sa urcam si amintirile unor frumoase curbe de poteca imi sunt retezate de o imagine groaznica: o defrisare de circa 50 m latime urca pe muchia pe care trebuie sa mergem noi! Suntem uluiti si blocati! Cine poate fi nenorocitul care a facut acest lucru? Abia ne putem abtine de la atacuri verbale la adresa respectivei persoane si cautam sa ne facem poteca printre cioturile copacilor de zeci sau chiar sute de ani.
Dupa 7-8 sute de metri de defrisare pare sa revina padurea! Nu pentru mult timp caci ne trezim in a doua defrisare unde se aude si o drujba. Din fata vine un tractor ce trage 5-6 arbori de 25-30 de metri si abia reusim sa trecem pe langa el. Doi padurari ne asteapta mai sus nitel speriati.
"Buna ziua, imi spuneti si mie ce se intampla aici?"
"Pai se taie pentru refacerea padurii. Uite ce uscati sunt unii copaci. La anul sau peste doi ani replantam daca nu se reface singura padurea".
"Nu se reface singura padurea! Aici e o afacere mare la mijloc. Dar in fine voi sunteti doar niste muncitori care va faceti treaba. Voi afla eu ce se intampla aici"
"Aici taiem ca e prea multa padure"
"Baieti in Germania de exemplu se taie un copac dintr-o mie, aici se taie 999 dintr-o mie"
"Eh, si acolo se taie"
"No bine atunci, sanatate si spor la treaba ca noi mai avem de mers ceva"
Continuam prin padure si la 15.30 iesim in poiana larga unde se afla pe stanga primul foisor de vanatoare/observator. Din fericire aici nu au ajuns defrisarile. Continuam pe poteca clara si bine marcata pana in a doua poiana unde se afla al doilea observator pe partea dreapta a potecii. Ne e un pic foame si parca vrem sa ne odihnim in bataia razelor de soare. Nici unul dintre noi nu a dormit suficient in noaptea anterioara si parca avem ceva amorteala in noi.
Transpiratia de pe spate si temperaturile scazute ma ridica de pe rucsac si pornim mai departe pentru inca maxim 10 minute pana la refugiu. Poteca ne duce de la sine pana la casa de vanatoare Retevoi (16.10). E o placere sa revad casuta in care acum cativa ani am dormit prima data intr-un frig de februarie. Admiram curatenia din interior, ne schimbam cu ceva haine uscate si mergem la izvor sa luam apa in camelbag-uri si termos. Revenim in cabanuta, facem focul in soba (ne testam capacitatea de a face si mentine focul) si reusim in scurt timp sa afumam absolut totul in camera. Fumul e asa de des incat abia putem sa respiram si deschidem de cateva ori usa pentru ventilatie. Fata de mancarea obisnuita pe munte, acum am niste cornulete festive, o cutie de peste in saramura si o sticla de vin. Nu putem bea decat vreo 2-3 guri de fiecare cu cateva cornulete si cam pe la ora 19.15 ne bagam in sacii de dormit. E asa de bine in saci incat adormim aproape instant si pana dimineata nu ne va deranja absolut nimic!

Ziua 2 duminica 21.11.2010

Parca nu ne mai saturam de somn! Se lumineaza si noi tot stam cu nasul in sacul de dormit si nu ne induram sa iesim. Pana la urma imi fac curaj si ies pe afara. E ora 9.00 si afara sunt in jur de zero grade. In fata cabanei bruma acopera frunsele uscate si iarba inca verde.
Peste vreo jumatate de ora se trezeste si Andreea cu scuzele de rigoare pentru somnul prea lung. "Nu e nici o problema, am ciit presa de saptamana trecuta". E un Jurnal Natioanl de saptamana trecuta di ncare remarc un articol despre poetul Adrian Paunescu si altul despre revolta impotriva societatii mizere in care traim.
Pana ne invartim noi cu masa si cu stransul bagajelor se face ora 11.00 si pornim mai departe la drum. Nu avem planuri prea mari pentru azi si de aceea mergem destul de agale. Urcam putin pe muchia Lacului Rosu urmand semnele TR care ne aduc primele obstacole dupa doar 40-50 de metri de la cabana: cativa copaci uriasi doborati de furtuna care ne obliga sa ne furisam printre crengile lor! Mergem pe marcaje si in 10 minute iesim la o poiana unde putem admira Bucegii deasupra unei faine paturi de nori ("Costila ascunsa peste-un nor"). E ultimul loc in care acumulatorul aparatului meu mai are suficienta putere cat sa deschida obiectivul (am plecat si eu cu acumulatorul neincarcat!).
Continuam pana la lacul Gavanul unde nu reusim absolut deloc sa vedem culoarea rosie ce da numele alternativ al lacului:). Imi aduc aminte ca in prima tura pe aici lacul era total inghetat si doar mi-am inchipuit unde ar putea fi localizat. De la lac facem stanga pe vechiul marcaj TR care coboara destul de abrupt pana in capatul din amonte al vaii Azugii (cca 12.00). Mai vedem cate un marcaj sters din cand in cand si pornim in jos pe cursul apei. In cca 5 mintue se formeaza si un drum forestier care se va largi din ce in ce mai mult. Constatam ca noi doi am mers in ultimul timp doar in ture lejere si totusi ne bucuram de verdele crud al brazilor.
"Parca sunt mai frumosi peretii astia verzi decat aia gri din oras!"
Discutam pe drum despre diferite stiluri de mers cu betele (nordic trekking) si iesim pe valea din ce in ce mai larga langa o pastravarie. Urmam drumul mai departe si iesim in alt forestier mult mai larg. Il identificam ca fiind cel de pe valea Azugii si facem stanga spre TR pe care am venit. Dupa vreo 2 km ajungem la lemnele imense pe care statusem sa mancam cu o zi in urma. Pentru variatia traseului tinem in dreapta un forestier pe care mai fusesem eu cu ceva timp in urma (in 2008 daca nu ma insel). Urcam prima curba si scurtam o serpentina mai mare printr-un urcus direct prin braduti mici pana la limita padurii. Stiam bine forma drumului si ma descurc foarte bine cu topografia locului. Soarele incepe sa ne bata destul de tare si eu raman chiar in tricou indesand toate polarele si geaca in rucsac. Mergem in ritm destul de alert pana la BR care vine din Piatra Mare si apoi revenim in CR pe care urcasem cu o zi inainte. De aici parca ne dam de-a rostogolul la vale si ajungem fara sa ne dam seama in Predeal la primele case. Mai facem o pauza scurta la PA dinspre poiana Pietricica si pana sa iesim la Cioplea, ne opreste un turist speriat:
"Ati vazut ursoaica? E la cateva curbe mai in spate. Era la douazeci de metri de mine, s-a ridicat in doua labe si urla la mine. Am pierdut 5 ani din viata!!! Ursii ar trebui impuscati!", ne spunea socat turistul in adidasi.
"Aici e terenul lor, noi oamenii am dat buzna la ei in casa", i-a replicat Andreea si am plecat mai departe facand glume pe seama saracului om speriat de stapanul padurii.
Coboram la gara si ne dam seama ca am pierdut personalul cu cateva minute. Ne luam bilete la primul accelerat, mergem si ne comandam cate o pizza si pentru siguranta, revenim in gara unde ne bucuram de specialitatea italiana. In fine, pe la 17.25 vine si acceleratul (cu ceva intarziere) si ne urcam in tren spre Bucuresti. In tren stau in spatele nostru cativa straini (africani, un indian, o englezoaica si vreo doua romance) si imi face mare placere sa aud diferite accente in engleza vorbita in grup. Cu putina melancolie imi aduc aminte de multele discutii din Norvegia din bucataria comuna de la camin.! Frumoase locuri, vremuri si oameni! Cam pe la 19.30 ajungem in Bucuresti si apoi cu metroul ne indreptam fiecare spre casa lui.

Rememorez tot traseul si ma bucur nespus de tot ceea ce am avut in aceste doua zile (si bune, si rele). Ii multumesc Andreei pentru tura si seara adorm cu gandul la we ce va veni (nici nu banuiam ca voi ajunge la varful Omu - asta vom citi in episodul urmator :) )

RT Balaureala prin Calimani 12-13.11.2010

RT Balaureala prin Calimani 12-13.11.2010

Ce ocazie nesperata de a ajunge in Calimani! Vroiam de ceva timp sa ajung aici (era programat in locul turei din Parang) si schimbarile vietii mi-au dat ocazia acum sa cutreier drumurile nemarcate ale Calimanilor.
Totul s-a intamplat foarte rapid si imi pare rau ca nu am anuntat tura (poate mai veneau si alti prieteni). Cum de curand mi-a spus bunul prieten Dinu Mititeanu, orice excursie se parcurge de trei ori: prima data pe harta cu ochii mintii, a doua oara pe teren si a treia oara prin amintiri. De cele mai multe ori cele "trei excursii" sunt asemanatoare. Eh, de data asta la mine au fost partial diferite: planul de pe harta nu s-a potrivit cu impresiile din teren si apoi cu identificarea locurilor prin care am mers. Doar amintirile unice raman mai departe! Hai sa o luam pe rand cu evenimentele sa vedem despre ce e vorba!

Ziua 1 - vineri 12.11.2010

La inceputul saptamanii finalizate cu aceasta tura am plecat intr-o delegatie (ultima ca alpinist utilitar) la Izvoarele Sucevei. Localitatea asta e la 2 km de granita cu Ucraina pe valea Sucevei. Trebuia sa stam doar pana miercuri, dar ca un facut, am terminat treaba joi seara si vineri colegii au plecat spre Bucuresti. Eu aveam ceva echipament la mine (si evident harta Calimanilor, lanterna, cutit, aparat foto, bocanci etc) si i-am rugat pe colegi sa ma lase in drumul Campulung Moldovenesc-Vatra Dornei pentru vreo ocazie spre ultima localitate amintita. Aveam doar 34 de km si am avut noroc cu un autocar de Baia Mare care m-a luat in vreo 10 minute (cca 9.15). Am urcat superbul pas Mestecanis (serpentine inguste si peisaje gen Austria) admirand mereu inegalabilele peisaje din jur. Din pas coboram in localitatea Mestecanis si apoi mai departe pana in Vatra Dornei. Ajungem in autogara la 10.15 si vad ca prima masina spre Gura Haitii e la ora 13.00. De ce sa astept eu atat de mult? E imposibil sa nu gasesc ocazii. Imi iau o sticla de apa minerala si cate ceva de mancare si pornesc pe bdul Unirii spre Gura Negrii. Am noroc si ma duce un microbuz vreo 5 km pana la intersectia spre Gura Haitii. Mai merg cca 300m si am bafta cu un baiat care ma duce pana in Saru Dornei unde avea ceva treaba. Ii multumesc si ma pornesc din nou la drum.
Am iarasi noroc cu o localnica ce mergea sa isi ia copiii de la scoala din centrul comunei (Neagra Sarului). De aici mai am vreo 7 km de mers. Pornesc pe drum si am noroc cu un alt localnic ce se ofera sa ma duca pana la intrarea in traseu (Paraul cu Peste). Facem o escala sa lase un sac de malai la o consateanca si apoi ma lasa la drumul forestier pe care urma eu sa merg (12.15).
Planul meu initial era sa urc pe la 12 Apostoli, sa ajung la Retitis si apoi sa cobor pana in Toplita pe drumul forestier. Vom vedea ca nu a iesit deloc asa si va fi chiar mai fain.
Iata ca s-a intamplat aparent imposibilul: eu plec pe traseu si autobuzul nici macar nu a plecat din Vatra! Incep sa urc cu voiosie pe drumul insorit. Incepe sa fie din ce in ce mai namol si, desi aveam harta si vedeam in fata Apostolii sus pe culme, nu stiam pe ce drum forestier sa o apuc. Prin santuri de noroi intalnesc niste padurari care ma sfatuiesc: "Dupa baraj iei drumul din stanga!" Credeau ca vreau sa urc direct pe piciorul Harlei! Le multumesc, admir barajul situat de-a lungul apei si continui pe firul principal.
La un moment dat (12.50) dau de un marcaj BR care imi arata ca trebuie sa urc in continuare pe drum. Dar ia semnul de unde nu-i. Pe harta am doar nemarcate prin zona! Pornesc mai departe pe firul principal de apa si incet-incet urc pe curbe de nivel pe piciorul Harlei. Ajung in vreo 10 minute la o casuta de vanatoare si vad ca poteca se contureaza in padure. Pentru putin timp! Pierd orice urma de poteca si urc pe urme ciobanesti spre muchia Harlei. Padurea parca ma primeste si imi arata mereu pe unde sa merg.
Drumurile forestiere incep la un moment dat sa imi arate pe unde as putea sa urc prin teribila defrisare din partea superioara a vaii Paraului cu Peste. Ma uit cu intristare la tot ce e in jurul meu si imi urmez pasii in sus spre bucatica de padure netaiata. La limita defrisarii fac o pauza scurta pentru odihna si continui printre brazii inalti si rezistenti.
Cam pe la ora 14.00 urc printre cateva tufe de jnepeni (limita padurii) si surpriza: in dreapta mea putin mai sus pe culme vad primul apostol! Deci se pare ca pana la urma am ajuns bine! Dar pana la Apostoli mai am de strabatut o mare de jnepeni! Imi croiesc cu grija drum pana prind o poteca ce ma duce sub primul colos de stanca. As fi vrut sa merg pe la toti apostolii sa ii salut (poate chiar si la cei de pe varful Lucaciu), dar vantul si foamea au razbit si m-am oprit sub protectia primului semet de stanca pentru masa (ceva branza, salam, niste turte dulci cam tari si ceva chef de duca)!
E ora 14.30 si trebuie sa pornesc mai departe. Din acest loc am noroc ca apar marcajele PR care ma vor conduce pana sub Pietrosu. Bag viteza sa cobor din platoul batut de vant si urmez poteca ce trece printre tufe bogate de jnepeni. In poiana de deasupra piciorului Paltinului gasesc o piatra pe care scrie cu rosu "APA" si e o sageata la stanga. Cum am suficienta apa (peste 2 litri), nu fac pauza si merg mai departe spre Pietrele Rosii. In poiana de dinaintea Pietrelor Rosii e loc oficial de campare marcat cu un panou al PN Calimani. Pun panoul la vedere (era cu scrisul in jos cand am ajuns eu aici) si imi continui traseul (15.20). Sa nu uit ca aici las in stanga CA care coboara in Gura Haitii.
Vad pe harta ca poteca urca mereu pana in dreptul varfului Tamaului (1862m) si ocoleste Pietrele Rosii prin dreapta. Observ cateva stanci solitare in punctul de altitudine maxima din spatele vf Pietrele Rosii.
In fata mea vad varful Tamaului (1862m) si harta imi spune ca inainte de varf voi lasa CA in dreapta spre valea Dornei. Intr-adevar ma bucur cand intalnesc aceasta intersectie si imi dau seama ca nu mai e nevoie sa urc varful amintit. E cca ora 16.30 si incepe sa se insereze. Mai am ceva de mers si din acest motiv nu voi mai face poze astazi.
Poteca ma duce ascendent pana pe platoul dintre vf Tamaului si Maieris. Incep sa apara probleme datorita cetii si inserarii. Totul incepe sa se albeasca si apoi sa se inegreasca in jurul meu. Sunt hotarat sa merg mai departe si cand se intuneca de tot, imi scot lanterna care ma va ghida mult timp de acum incolo. Ies intr-o poiana urmarind poteca prin iarba si pierd semnele. In fata mea ma indrept spre un perete de jnepeni. Mi se pare ca am pierdut poteca si nu ma pierd cu firea. Revin la ultimul marcaj (de la intrarea in poiana) si imi confirm poteca buna prin jnepeni. Asa ca (imi aduc aminte ca Dinu imi povestise ca acum ceva ani fiul sau Radu a pierdut poteca prin jnepeni pe aici) ma bag cu curaj sub jnepeni si identific poteca pe sub ei mergand pe vine. Cand pare ca totul se infunda, am si ghinion: incepe sa bureze. Asta e! Daca nu reusesc sa fac nimic mai departe, imi pun toate hainele pe mine si folia de supravietuire si vad a doua zi dimineata ce fac. Am noroc si gasesc alte poteci pe sub jnepenii de 4-5 metri inaltime si ies exact pe drumul bun (intalnesc un marcaj). Deci am trecut cu bine de locul cu problema! Sunt multumit de mine si ajung in Saua Negoiului unde ma mai relaxez putin fiindca stiu unde ma aflu (desi e ora 17.30 si bezna totala). In dreapta am CG spre vf Gruiu si Tihu si in fata am PR spre Retitis (4 1/2 ore pe marcaj). Ori asta inseamna ca pana acum eu am facut 4 ore pe marcaj in doar 2 ore!!! Deci timpii sunt gresiti sau exagerati! Pornesc mai departe cu dorinta/speranta de a ajunge la Retitis la statia meteo sau la refugiul Iezer de dupa statie. Continui sa urc pe PR si am impresia ca am trecut de mult pe sub vf Pietrosu si Negoiu Unguresc. Ajung intr-o sa pe care eu o banui a fi cea de dupa refugiu unde ar trebui sa apara un forestier in dreapta. Nema forestier! Doar o muchie ce merge putin stanga cu jnepeni sub ea. Sunt convins ca sunt pe piciorul Pietrosului si incep sa cobor spre sud. Vise Cezare! Mai ai mult pana acolo! Si nici macar nu esti pe drumul cel bun! Ma opresc un pic sub muchie in niste jnepeni si realizez ca m-am cam ratacit. Bine ca nu m-am pierdut cu firea! De fapt eu facusem stanga mult si acum eram pe dealul Batos in coborare spre nord. Asta aveam sa aflu si sa realizez abia a doua zi pe la pranz. Vad in dreapta mea o poiana larga si putin in panta. Am pana acolo vreo 200 de metri si trebuie sa ma furisez printre jnepenii mari care mereu vor sa "imi dea palme" fiindca am gresit drumul. De pe un jneapan pe altul reusesc sa ajung intr-un tarziu (18.30) in poiana in partea cea mai de jos. Nah, baiete, ai ajuns in poiana si de aici ce faci? Merg pe la marginea poienii si vad ca se formeaza in jos un evident drum de masina/poteca mai larga nemarcata. Cobor pe ea gandindu-ma ca e un forestier si trebuie sa coboare undeva la umanitate. E tarziu si sunt cam ud de la ploaie, dar sunt pregatit sufleteste sa cobor la nevoie pana la prima localitate. Dupa parerea mea din acel moment (gresita dupa cum am vazut a doua zi) trebuia sa cobor pe forestier pana in valea Muresului in dreptul localitatii Rastolita. Asta insemna mers toata noaptea si eram pregatit pentru asta! Cobor vreo 10 minute pe drum si ies intr-o alta poiana in care pare sa luceasca ceva in mijlocul ei. E doar o balta si trec pe langa ea vazand in spate creasta Calimanilor. Sunt hotarat sa cobor si ajung la partea de jos a poienii. Pare sa se faca un drum in jos, dar e neclar. In plus vad pe jos ceva pamant gras (cu plante de apa si multa umezeala) si vad si cateva barne ude. Oau, inseamna ca aici e o stana! Urc pe langa lemne si in 50 de metri gasesc un adapost (cca ora 19.00). Nu are acoperis si e de fapt o stana de vara. Are doua paturi din lemn suprapuse intr-un capat si o tabla mare in jurul vetrei de foc. Usa se inchide doar cu o proptea din afara. Asta e! Aici inoptez! Reusesc sa sprijin tabla intre doua din acele paturi de lemn si imi fac un fel de adapost de vant. Imi schimb hainele ude cu altele uscate, mananc o punga de pernite Viva si ma acopar cu folia de supravietuire. E rece si bate vantul asa de puternic incat o data imi ia protectia facuta din tabla. Ma tot foiesc in folie pana dimineata si reusesc sa atipesc cateva ore. Asa m-am invartit pe toate partile ca am reusit sa rup folia de supravietuire facand-o inutilizabila! Dar am supravietuit si asta conteaza!

Ziua 2 - sambata 13.11.2010

La 7.00 ma trezesc datorita luminii care imi vine pe langa tabla si temperaturile scazute (maxim 3-4 grade) ma fac sa ma schimb de haine foarte repede, sa strang rucsacul, sa inchid adapostul si sa cobor mai departe in cautarea potecilor. Identific (in locul vazut in seara anterioara) izvorul stanei (e si normal ca langa stana sa am o sursa de apa) si pornesc de la izvor in jos pe alte poteci ciobanesti prin padurea umeda si acoperita in mare parte cu muschi (7.15). Cobor vreo 40 de minute si dau de un curs de apa. Asta ma va duce la civilizatie! Cobor pe el si incepe sa se mareasca. Cam in jurul orei 9.15 ies la un luminis si ma gandesc ca ar fi timpul sa mai fac si eu niste poze.
La ora 8.00 poteca mi se transforma intr-un drum forestier care merge pe langa cursul de apa din ce in ce mai mare. Trec de pe o parte pe alta a apei si la un moment dat vad ca se unesc mai multe fire si imi va fi imposibil sa revin pe drumul forestier. Asa ca imi fac curaj si intru cu piciorul drept in apa pana la glezna. Mi s-a udat complet de la glezna in jos, dar sunt fericit: am iesit la un drum forestier marcat cu CR! De aici evident trebuie sa o iau in jos. Problema este: unde ma aflu? Pe harta e o CR care coboara spre valea Dornei si banuiesc ca sunt pe acolo. Intalnesc un grup de padurari si ii rog sa ma lamureasca si pe mine unde sunt pe harta. Imi spun ca drumul coboara in Gura Haitii si ca tocmai am trecut de drumul forestier Paltinis (il vazusem si eu cu 200m mai in urma). Le multumesc ma asez pe un bustean cu harta in fata. Abia acum realizez ce am facut eu: am coborat pe dealul Batos pana in a doua poiana, de acolo am facut vest spre valea Tarnitei si acum cobor in Gura Haitii. Ma resemnez la ideea de a cobori in Toplita si imi incep a treia excursie (a se citi mai sus). Paraul Paltinis e cel care coboara de sub vf Maieris. Merg pe forestier pana in dreptul drumul forestier Tamau si dupa el ma ingrozesc iarasi la vazul altei defrisari cumplite. Oare ce au oamenii cu saracii copaci? Imi promit ca lucrurile nu vor ramane asa si merg mai departe!
La ora 10.00 ajung la poteca marcata cu CA ce urca spre 12 Apostoli. Va amintiti de mai sus ca la un moment dat o poteca cu acest marcaj cobora spre Gura Haitii? Asta e marcajul! Continui pe forestier si in 10 minute intru in Gura Haitii pe valea Haitii. Ma gandeam la un moment dat sa intreb la ocolul silvic prin "grija" cui s-au facut defrisarile respective, dar acolo era doar un caine fioros care m-a alungat cat ai clipi. La intrarea in Gura Haitii vad pensiunea Perla Calimaniului cu numarul de telefon afisat (0230.574.491) si mersul masinilor (aveam la 14.00 dupa cum era afisat). E prea devreme si pornesc pe jos cu gandul ca voi face cei 24 de km pana in Vatra pe jos. Oricum aveam destul timp sa ajung la trenul care stiam ca e la ora 18.00 spre Bucuresti. Merg pe jos si in cca 2 km dau de drumul spre Paraul cu Peste inchizandu-mi circuitul. Mai merg 1 km si dau si de pensiunea Poarta Calimani (0788.870.463) unde aflu la bar ca nu am nici o masina si ca am sanse doar din centru (Neagra Sarului) sa gasesc ceva ocazii pana in Vatra. Asa ca ii dau bice si cu 2 km inainte de centru am noroc cu o fata cu masina din Panaci. Ma duce pana in Saru Dornei si tot stam la povesti despre zona. Aici ma lasa la locul de unde iau alta ocazie (peste vreo juma de ora, timp in care un localnic si-a depanat amintirile si mi-a povestit de fata lui care lucreaza la nush ce minister in Bucuresti). Ajung cu bine in Vatra Dornei la ora 13.00. Ce sa fac eu acum? Ma duc la gara sa imi iau bilet. Am doua accelerate la 18.30 si la 22.00 care ajung la aproximativ aceeasi pra maine dimineata in Bucuresti si costa la fel. Asa ca imi iau bilet pentru trenul de noapte si ma hotarasc sa ma plimb prin statiune. La intrarea in parcul principal gasesc o harta cu toate obiectivele si traseele de nordic walking (mers cu bete de trekking), imi fac un traseu in minte si pornesc in explorarea statiunii. Am toata admiratia pentru cei care se straduie sa faca ceva din Vatra Dornei bai. Mi-a placut enorm statiunea in ciuda multor cladiri parasite!
Ma plimb prin Parcul Mare plin de veverite (una s-a apropiat de mana mea pana mi-a atins degetul cu boticul ei simpatic), trec pe langa catedrala si pe langa cladirea izvorului Santinela, urc pana in capatul parcului de unde oamenii isi iau apa naturala, trec pe partea cealalta a Dornei spre cladirea veche a Primariei si biserica catolica (linistita si superba in interior, te ridica undeva mai aproape de Dumenzeu), templul evreiesc si apoi revin pe stanga Dornei pentru cateva hoteluri construite la inceputurile statiunii. Ma opresc la un hotel sa mananc ceva de pranz si apoi pe malul Dornei sa imi relaxez un pic picioarele. La 16.30 ma intorc in gara spre asteptarea trenului de noapte spre Bucuresti. In continuare va las sa vedeti cateva imagini faine din statiune pana la intoarcerea acasa.




La 22.00 m-am urcat in acceleratul de Bucuresti si dupa ce a venit controlorul si ne-a verificat biletele, am adormit bustean pana aproape de capitala unde am ajuns dimineata la ora 8.00. De vreo 2-3 ori m-am trezit din cauza foielii din compartiment si am adormit repede la loc.

Duminica dimineata, odihnit si cu multa voie buna, am ajuns acasa si toata ziua am stat la povesti cu ai mei despre zona exceptionala pe care am vizitat-o. Tatal meu s-a bucurat enorm ca am ajuns in locuri unde el nu mai poate sa ajunga si astfel l-am plimbat (si pe voi, toti cititorii mei dragi) prin frumosii si salbaticii munti ai Calimanilor!

Multumiri lui Dinu Mititeanu pentru toate sfaturile legate de Calimani, Andreei si lui Radu care mi-au dat indicatii despre locurile pe unde au fost ei, surorii mele Raluca pentru ajutorul "online" in gasirea posibilitatilor de transport, tuturor localnicilor care m-au ajutat cu ocaziile si voua tuturor care ma insotiti in fiecare calatorie a mea cu ganduri calde si binevoitoare!

RT Piatra Mare - Necunoscuta de langa noi 30-31.10.2010

RT Piatra Mare - Necunoscuta de langa noi 30-31.10.2010

Colegi de tura: Andreea Ciobanu, Cezar

Ziua 1 - 30.10.2010

Ce dor ne-a adus in Piatra Mare, muntele pe care il credeam extrem de bine cunoscut? Ideea de trasee nemarcate si ca urmare putin cunoscute! Andreea nu mai iesise de ceva timp pe munte si cu cateva zile inainte, ma intreaba: ceva munte in we? A bucurat-o ideea de nemarcate si ca urmare am stabilit sa plecam cu microbuzul de 6.30 din autogara Ritmului (Bucuresti). Ne-am intilnit la autogara cu 10 minute inainte de plecare fiindca amandoi am reusit sa ne trezim mai tarziu decat ne propusesem. In fine pornim spre Brasov (6.25) cu ideea de a cobori la Dambul Morii. Am adormit amandoi bustean si ne-a trezit soferul chiar la intrarea in Bv:"Unde va las inainte de Brasov?" "Aici, aici, multumim mult!". E mai putin de ora 10.00 (ora la care trebuia sa ajunga in Bv la gara) si noi suntem langa terenurile de sport acoperite, pe iarba care are ceva bruma pe ea. Simtim temperaturile foarte apropiate de zero grade si facem doar o pauza in dreptul pensiunii "Castel" pentru echiparea cu ceva mai gros. Mergem vreo 500m pe DN pana la intrarea de la Dambul Morii unde fac doar o poza la sageata ce marcheaza superbul monument al naturii, canionul prin care vom urca in curand. Se mai incalzeste un pic si inainte de bariera de la ultimele case, ne jucam putin prin gard cu doua dulceti de catelusi care vor mangaiere continua. Lasam in stanga Drumul Familiar si urcam spre canion. Se mai incalzeste un pic si apa inghetata dispare foarte repede. Drumul extrem de cunoscut ne permite sa mai facem ceva variatii. Coboram pana la o scurta cadere de apa, preview al canionului pentru o poza a apei "continue" (spre multumirea Andreei care i-a solicitat lui Radu o poza de genul asta si nu i-a reusit) si mergem pe poteca marcata cu BG.
La un moment dat iesim din poteca si mergem pe cursul apei. Speram sa evitam un urcus si un coboras mai lungi pe care doi biciclisti le urmeaza pe langa bidivii lor. Cand iesim la poteca iarasi, ii vedem in fata tragand de coarnele cailor de fier. Trecem de un valcel amenajat cu o trecere de lemn si ajungem la 11.30 la casa de vanatoare dinainte de intrarea in Prapastia Ursilor. Acesta e intr-o stare jalnica si nu se poate sta in ea. Asteptam sa ne depaseasca un grup mare de "turisti de ocazie" in adidasi si la intrarea in canion sunt opriti de profesoara lor. "Mai incolo fiecare merge pe proprie raspundere!" Ii lasam sa se avante cu curaj fiindca stim ce urmeaza. Urcam printre ei pe scarile intunecate si printre cascadele reci si foarte frumoase. La scara mare totul merge mai incet si oricum noi nu ne grabim fiindca pana seara mai e mult! La urmatoarea cascada mai mare un pic imi aduc aminte ca acum multi ani cand mergeam cu tatal meu, nu era nimic amenajat in canion si treceam prin apa. Acum e un pasaj de ciment foarte solid.
Iesim din canion si vedem cum bravii nostri colegi de traseu se intorc. Atat a fost pentru ei interesant si pentru noi abia acum incepe :)! La 12.00 lasam in stanga traseul spre Prapastia Ursilor (TA) si noi continuam pe BR spre cabana. Eu stiam ca peste vreo suta de metri iesim din marcaj si facem dreapta. Distanta a fost un pic mai mare si am recunoscut cu usurinta drumul cu momai care urca pe un fir secundar al Sipoaiei. Imediat ne dam seama de fostul fir de apa: o saritoare spalata ne indica drumul cel bun!
Urcam prin stanga fostului fir de apa si apoi gasim momaile pe care le stiu de acum vreo trei ani. Deci suntem pe drumul cel bun! Valea e atat de salbatica incat poteca se poate pierde cu usurinta. Uneori momaia e formata dintr-o singura piatra pusa pe o buturuga! Tinem valea pe langa alte doua-trei saritori si poteca pare sa fie inca evidenta. Si mai sus se rupe firul:). Nu mai avem deloc poteca. Acum ceva ani stiam ca am iesit pe sub peretele din stanga vaii pana sub varful cel mare. Acum urcam pe muchia din stanga vazand ca tinem niste semne de separare a parcelelor forestiere (BR verticala fara benzi albe). Vedem o poteca clara ce ne duce printr-o poiana brumata si apoi facem printr-o zona cu arbusti mari si uscati (ca deh, e toamna). Tinem peretele din dreapta si urcam pe marginea unei alunecari de pamant. Zapada parca s-a presarat pe aici si ma bucur ca nu am degeaba la mine bocancii de iarna (fac trepte cu mare usurinta prin zapada si prin grohotisul de sub ea). Deasupra alunecarii facem dreapta si iesim la golul alpin, prilej pentru care facem o pauza de belvedere asupra Brasovului. Urcam pe iarba pana la vederea varfului Piatra Mare si foamea se face simtita. Parca vrem amandoi pauza. Dar mai tragem un pic in curba de nivel pana in caldarea prin care iesisem acum ceva ani. Suntem sus si e abia 15.10. Pana la inserare mai avem mult timp si putin de mers. Asa ca ramanem pe aici sa mancam si sa admiram Bucegii si Craiasa ce se ridica deasupra paturii de nori.
Ne convingem ca nu puteam urca direct spre varf datorita verticalelor ce se pravalesc spre padure fix din platoul de varf si parca nu ne mai oprim din admirat. Vedem in jurul nostru "casele" (a se citi "muntii") mentionate mai devreme si Ciucasul, Grohotisul (din povestirea anterioara), Baiului si in departare chiar Siriul si poate chiar Hasmasul unde sper sa revin in curand. Pe varf ajunge un alt bucurestean care e fericit ca a castigat pariul cu prietenii lui. Acestia spusesera ca nu ajunge pe varf. Are masina la Dambul Morii asa ca trebuie sa porneasca inapoi la vale. Noi ii spunem ca ramanem peste noapte in munte si venim abia duminica seara. "Nu vii si maine cu masina pe aici:D?", ii sugerez eu colegului de varf in gluma. Pe la 16.15 incepem spre cabana pe CR. Coboram pe langa Piatra Scrisa, minunat perete vertical spre vestul Pietrei Mari si tinem marcajul cu cateva opriri de poze.
Desi am fost pe aici de multe ori, parca niciodata nu am vazut aceasta maretie impietrita. Coboram pe un grohotis pe care il tin minte dintr-o iarna in care urcam la coltari pana pe varf si facem stanga pe langa niste placi inclinate la cca 30 de grade. Parca aduc un pic a "spatele de balena" de pe Cerb! Mai coboram prin padure pe traseul clasic si la ora 17.00 suntem la locul unde vom dormi noaptea. Ne cazam si mergem sa luam apa de la izvorasul foarte bogat de langa cabana. Mancam cate ceva de seara si la 18.00 e deja intuneric. Asa ca nu avem altceva de facut decat sa mai povestim cate ceva si cam pe la ora 20.00 adormim in caldurica sacilor de dormit.

Ziua 2 - 31.10.2010

Ne incepem ziua cu un soare ce ne incalzeste mult mai mult decat ne asteptam. Pe la 8.10 ies din sac pentru cateva poze spre astrul zilei isi spre zona ce ne inconjoara.

Pana la 8.30 imi las lanterna solara sa se incarce intr-un copac si noi ne alimentam stomacul cu ceva mancare din rucsac (sandwich-uri, branza topita, salam, ceai cald facut cu o seara inainte etc) si pornim mai departe spre Sura de Piatra. Iesim repede din traseul marcat si urcam pe muchia ce ne va duce la cetatea de piatra de deasupra cabanei. Vedem ca e un culoar despadurit fix de la cabana si ne bucuram ca suntem in aceasta liniste, putin mai sus de orice urma de civilizatie. Urcam un pic pe stanci prin dreapta masivului de piatra pana in locul unde dam de verticale. Asa ca revenim putin mai jos si pe o potecuta in dreapta ajungem la superba fereastra a Surii. Alta data de aici am urcat pana sus, acum ne multumim cu cateva poze!
Pe drumul cunoscut de ieri, urcam spre varf cu alte pauze pentru a admira niste urechi stancoase ascunse in dreapta (in sensul de urcare) grohotisului si placilor amintite mai sus.
Ne aducem aminte de salbatica zona a varfului Vanturarita unde am balaurit o singura data prin jnepenii imensi care ascundeau marcajele complet (un PR demarcat).
Urcam pana pe varf unde de data aceasta masivele nu se mai ridica deasupra paturii albe. Vedem coada Postavarului (Muchia Cheii) pe care sper sa merg vreodata integral (caci partial am fost acum ceva ani la un concurs din FRTS) si identificam muchia ce coboara spre valea Pietrei Mici. In coborare vedem niste ciuperci-babe ce ies din padure si tare suntem curiosi daca acestea au vreun nume!
Recunosc traseul dintr-o tura anterioara si coboram pe muchia din dreapta pana ce intram in padure. Trecem de un scurt pasaj impadurit si iesim intr-o poiana in mijlocul careia gasim un drob de sare pe un mare butuc. "Pentru animale", ne gandim noi! Facem o mica pauza si apoi pornim in stanga pe culoarul de padure. La un moment dat ar fi trebuit sa facem dreapta (ca sa repet un traseu mai vechi), dar cum nu am gasit intrarea respectiva, continuam pe firul vaii.
De cateva ori suntem nevoiti sa ne furisam pe sub copaci pravaliti sau sa iesim din fir datorita unor saritori de 15-20 de metri. Tinem potecile ciobanesti pe dreapta vaii pana simtim ca acestea incep sa urce cam prea mult spre muchie. Pana acum curbele de nivel ne-au tinut destul de aproape de vale prin padurea de foioase. Andreea imi spune la un moment dat sa coboram pe un valcel spre vale. Ii spun ca mai merg putin si cobor pe urmatorul fir vizibil pana la apa. Asa si fac/facem si coboram pe o panta inierbata pe vreo 40 de metri diferenta de nivel pana la cursul de apa care acum este foarte bine conturat. Nu suntem asa de convinsi ca am iesit undeva la vreo poteca marcata! Stiu insa ca orice fir de apa coboara pe partea asta spre Tamina si apoi spre Prahova si sigur ajungem jos la calea ferata. La apa ne oprim un pic sa ne racorim cu seva rece a muntilor.
Mai coboram inca zece minute si iesim la un capat de drum forestier. Eh, acum inseamna ca am iesit din lumea feerica a muntelui in lumea expansiva a oamenilor. Ce sa facem, suntem si noi parti din specia asta si trebuie sa ne readaptam la conditia noastra! Coboram pe forestier si in 5 minute iesim la liman: suntem in drumul de Tamina (BA). Ne intalnim cu trei fete care mancau ceva de pranz (ca doar e ora 13.00) si memorez in aparatul foto casuta simpatica din lemn ce se ascunde sub un perete de stanca. Coboram cand pe drumul forestier, cand pe marcaj (mai scurteaza serpentinele) pana la canionul Tamina.
Andreea nu isi aduce aminte sa fi fost prin canion si atunci hotaram sa facem o mica escala sa urcam canionul. Coboram pe sub peretele de conglomerat din dreapta canionului si asteptam sa iasa un grup din canion. Auzisem ceva galagie intre peretii apropiati si nu vroiam sa fim partasi la aceasta violare a linistii naturii.
"Daca n-ar tipa astia si n-am avea marcaje, ar fi o salbaticie perfecta!"
Urcam jumatate din canion si avem de trecut un pas prin apa. Eu urc fara grija cu bocancii de iarna si o ajut si pe Andreea sa urce (mai cu grija sa nu ude prea mult bocancii de 3 anotimpuri). O las pe ea sa finalizeze canionul pe scari si ii fac o poza in capatul de sus.
Revenim la marcajul turistic si la panoul ce anunta fenomenul natural al fisurii dintre stanci (13.45) si pornim in jos in graba pe marcaj. Recunosc ca abia am lasat-o pe Andreea sa respire si am cam alergat-o pana la DN1. Abia am putut sa vedem cateva peisaje spre coamele nordice ale Bucegilor si spre niste neplacute defrisari (unde nu taie astia ???). La 14.15 ajungem la drumul national si ne uitam un pic pe harta. Timisul de Sus pare sa fie cea mai apropiata gara. Asa ca facem stanga pe sosea si bagam un mars destul de rapid spre localitate. Intram in 7 minute in Timisul de Sus si nu ne oprim banuind ca gara este undeva mai sus (mai aproape de Predeal). La un moment dat intrebam un localnic unde e gara si ne spune ca ar trebui sa ne intoarcem (???). In fine ne intoarcem pana in prima statie de masina si ne incercam norocul la autostop (mai aveam 30 de minute pana la personal in Predeal). Avem noroc si ne ia un baiat cu masina si astfel in 10 minute ajungem in gara in Predeal (14.40). Avem timp sa ne luam bilete la personal si sa mai si asteptam trenul. Asa ca mai mancam ceva in gara si ma bate pe umar un coleg de serviciu care fusese cu un grup mai mare intr-o tura de educatie montana la Diham. N-am reusit sa mai vorbim in tren si ne-am continuat discutia abia luni dimineata la serviciu. Personalul a plecat la 15.12 din Predeal si a ajuns cam pe la ora 19.30 in Bucuresti (cu intarzierile de rigoare).

Noi ne-am bucurat pe drum de multe amintiri, de pozele facute in aceste doua zile, de peisajele salbatice si de neuitat si de promisiunile facute pentru alte trasee nemarcate prin prin Piatra Mare - necunoscuta de langa noi.

RT Grohotis 23-24.10.2010

RT Grohotis 23-24.10.2010

Colegi de tura: Andreea Corodeanu, Cezar

In we respectiv aveam cateva "oferte" pentru diverse ture pe munte. Cum mi-era dor de nemarcate si alti prieteni au optat pentru trasee marcate si arhicunoscute din Bucegi (cu cazare la Diham unde doar mama Oara imi mai aminteste de vechiul Diham ars in 2002 unde de multe ori am dat cu capul de pragul usii dintre anticamere si unde se vedeau urmele ghearelor ursilor pe exteriorul usii de la intrare), am agreat ideea Andreei de a parcurge creasta muntilor Grohotis. E adevarat ca ideea a venit de la cativa carpatisti care au facut creasta de la sud la nord - in sensul invers al traseului nostru. Am gasit o harta buna (www.tenereclub.ro/index.php?p=viz_harti&h_id=191) si Andreea a printat doar partea utila din harta (de la pasul Bratocea la Valea Doftanei). De asemenea am gasit ceva informatii pe blogurile unor prieteni (care au facut traversarea Cheia-Predeal), ni s-a confirmat prin telefon ca avem microbuz la 6.30 din autogara IDM Basarab (0729.989.948) si ca urmare sambata dimineata ne-am intalnit la metrou astfel incat la ora 6.00 sa fim la autogara IDM.

Ziua 1 - sambata 23.10.2010

Microbuzul ne duce cu o viteza incredibila pana la Cheia, motiv pentru care Andreea simte ceva "emotii" la stomac. Bine ca am ajuns la Cheia in timp util ;) (9.00)! De aici planul meu era sa urcam prin Cheile Cheitei (TA) spre pasul Bratocea si de acolo sa incepem pe marcajul BR (care dispare complet undeva in padure). Odata ajunsi la hotelul Zaganu, oprim pentru o cafea/ciocolata calda (5 ron fiecare) si studiem un pic harta sa vedem pe unde am putea urca. Personalul de la hotel ne recomanda urcusul ("cam abrupt") pana pe varful Babes si apoi continuarea crestei. Le multumim, trecem podul metalic cu stalp de masurare hidrologica si facem cativa pasi spre marcajul TA prin chei. Imediat vad in fata muchia Barbesului pe care avem de urcat 500m diferenta de nivel. Culorile toamnei isi fac aparitia si ne incanta la fiecare pas.
Urcam pe panta inclinata la 40-45 de grade pe o poteca destul de vizibila. Aflasem de la hotel ca niste copii au urcat pe aici si au pus o cruce pe varful Barbes (pe care nu o vom gasi). Oscilam amandoi mereu intre bucuria curcubeului tomnatic si iritarea unui urcus monoton si interminabil. Abia dupa vreo ora si jumatate (cca 10.30) ni se deschide peisajul in fata si ne apropiem de golul alpin. Nah, belea: unde ne aflam? Andreea insista sa urcam printre jnepenii pitici in timp ce eu vreau sa facem dreapta spre marginea padurii sa gasim marcajul si izvorul despre care stiam de la Radu (spuneam de o traversare Cheia-Predeal mai devreme). Avem panorame faine asupra Ciucasului, Siriului, Neamtului spre NE si chiar asupra Bucegilor spre vest.
Eu cobor spre padure in cautarea izvorului (nu aveam la noi decat un litru de apa bazandu-ne pe aceasta sursa - mare prostie cand pleci in munti necunoscuti!!!) si la un moment dat Andreea ma convinge (ce bine!) sa urcam spre muchie pana in platoul Barbesului. Aici identific (cu harta in mana) pe unde ar fi traseul BR si vedem ca acesta ar ajunge in creasta dupa varful culminant al muchiei Fata lui Gherghel (teoretic pe aceasta muchie coboara CR in Cheia, practic semnele lipsesc cu desavarsire). Inainte de varf ne oprim intr-o sa unde stam sa mancam cate ceva pentru pranz (e ora 13.30 si ni se pare ca am mers imens de putin). Balaureala prin jnepenii inalti ne-a obosit destul de repede.

Inca nu vedem drumul forestier de creasta si decidem sa urcam pe vf Fata lui Gherghel (1685m altitudine maxima) unde gasim un trepied metalic ruginit. E primul varf atins dupa o gramada de balaureala (cca 14.30) si, cel putin pe Andreea, muntii astia o plictisesc teribil. Eu ma bucur de peisaje si sper ca va fi si mai fain in fata! De pe varf vedem muchia de coborare in Cheia si noi continuam pe o ravena ("ravin" in franceza) spre prima sa aflata la cca 180 de metri diferenta de nivel sub noi. In fata vad curbele care urca pe Bobul Mic si acum mi-e extrem de clar unde ne aflam (avem aceste curbe pe harta). Pe panta de sub varf vedem in alte ravene ceva lucitor ce pare a fi apa si speram ca de aici vom putea alimenta cu lichide. In capatul de jos al ravenei ajungem pe o panta inierbata sub care se zaresc niste stanci calcaroase sub forma de urechi de iepure. Asa ne vor incanta aceste grupuri de stanci ca vom uita de toata monotonia turei! Coboram printre stanci si facem o gramada de poze plini de bucurie ca vedem si altceva decat iarba uscata.

La ora 15.00 suntem in sa si gasim o balta din care avem prima tentatie sa bem apa. Ne oprim totusi fiindca era prea mult namol inghetat si incepem sa urcam pe curbele forestierului. In stanga noastra ramane in spate Fata lui Gherghel cu stancariile ce coboara pana aproape de padure. Stabilim curba la care vom face pauza ca sa mergem la pata stralucitoare de mai devreme. Ne oprim in dreptul ei, iau termosurile si cobor in ravena. Bad luck! Petele vazute sunt de fapt bucati de gheata :( Pastrez speranta ca dau de apa si cobor 20-25 de metri in ravena si aud un susur de apa. Ce bucurie! Identific apa scursa pe iarba intr-o gaura in pamant si reusesc sa umplu termosurile bagand mana in aceasta gaura. Revin la Andreea cu termosurile si camelbag-ul plin si pornim mai departe spre Bobul Mic. Drumul ne duce prin dreapta varfului Bobul Mic (1752m) si urca pana la 1759m pe un platou destul de intins. Aici vedem in stanga noastra culmea intinsa a vf Bobul Mare (1732m) si cateva varfuri fara nume care ne duc spre varful ce da numele masivului. Avem cateva panorame spre Bucegi si spre toti muntii de Curbura. Un lac in forma de inima ne incanta privirile pe stanga potecii. Nu prea reusesc sa identific Muntele Vaii Negre pe care Radu si Iuliana fusesera cu ceva timp in urma. In schimb, asa cum facuse si Iuliana intr-o fereastra de ceata, identific varfurile Cioara, Urlatelul si Sloeru-Marcosanu unde au campat ei in noaptea din traversare. Coboram in ultima sa dinainte de varful al mai nalt si Andreea e destul de ofticata (si pe buna dreptate!) ca acumulatorii s-au descarcat si nu mai are cu ce sa faca poze.
Inainte de sa sa ne intalnim cu carpatistii care planuisera tura. Era un grup destul de numeros (vreo 7) si am fost placut/neplacut surprins (placut fiindca am fost recunoscut, neplacut fiindca nu imi plac deloc laudele) ca sunt cunoscut si de pe www.carpati.org si de pe www.alpinet.org pentru turele mele. Eu doar merg pe unde imi nazareste mintea si apoi caut sa le impartasesc si altora despre acele locuri. Atat si nimic mai mult!
Ne salutam reciproc si plecam mai departe. De la ei aflam ca prima stana este langa saua de dupa Grohotis si ne gandim ca e posibil sa ajungem acolo.
Eu mai fac din cand in cand cate o poza si incerc sa o astept de cateva ori. Frigul (mai bine zis vantul) ma face sa urc incet spre varf pe langa o stanca unde vroiam sa punem corturile.
Pe varf ma opresc la ora 18.30 pentru a o astepta pe Andreea (era cu vreo 30 de metri in urma) si pentru niste poze spre apusul agatat deasupra crestelor bucegene.

Vantul bate destul de tare si rece si nu ne lasa nici o clipa sa stam in varf (1768m). Aparatul Andreei (fost al meu) nu mai accepta nici macar sa se deschida si atunci mai fac eu cateva poze la luna care incepe sa se ridice pe cer.
Gasesc o platforma putin mai jos de varf si coboram sa campam corturile. Ne schimbam hainele ude cu altele uscate, ne facem ceva cald de mancare (o supa Vifon consistenta si ceva ceai cald) si la 20.30 ne retragem la somn.

Ziua 2 - duminica 24.10.2010

Stim ca avem destul de mers de mult in ziua urmatoare si totusi nu ne grabim absolut deloc cu trezirea si cu plecarea. Amandoi am avut niste zile grele in ultimul timp si lipsa de somn ne-a indemnat sa recuperam in noaptea asta destul de rece. Andreea a dormit cu intreruperi fiindca ii e cam tarsa de ursi si mistreti si fiecare zgomot o face sa tresara. De cele mai multe ori e doar un fasait provocat de tenta exterioara sau de vantul ce trece prin iarba. Tot de teama ursilor (paza buna trece primejdia rea!) dupa ce am terminat de mancat, am strans toata mancarea intr-o punga de plastic si am ascuns-o intre niste pietre la vreo 10 metri de cort.
Asa ca dimineata ne trezim cam pe la ora 9.00 si reusim sa o lungim cu masa, inviorarea, o gramada de poze si o tona de lene pana pe la ora 11.00 cand avem bagajele pregatite pentru a doua zi de balaureala pe creasta nemarcata a muntilor Grohotis. Cu harta in mana identific toata culmea pe care o avem de parcurs. Avem de ocolit pe drumul de creasta o gramada de varfuri in jurul altitudinii de 1500m. Dintre toate varfurile identific Radila Mare si Radila Mica aflate mult departe de noi.
Coboram destul de repede pana in prima sa de dupa varf si vedem ca stana despre care ne spusesera colegii carpatisti era destul de aproape de sa. Asta e! A fost mai bine pana la urma in cort! Tinem drumul forestier care ocoleste majoritatea varfurilor si dupa vreo ora de mers, suntem in dreptul piciorului pe care, teoretic, coboara un marcaj PR pe valea Negrasului. Este un picior cu foarte multe stane si de fapt acestea vor fi modul nostru de orientare prin acesti munti putin bantuiti! E chiar extraordinar! Nicaieri nu am mai vazut atat de multe stane! La 5-10 minute de mers vedem cate o stana marcata cu multa precizie pe harta! Pe ambele parti ale crestei vaile ravenate coboara adancindu-se in padurile galben-rosiatice. Drumul ne poarta parca pe niste valuri impietrite.
Trecem de varful Ulita (1565m) si continuam sa coboram foarte usor admirand stanele ce se lasa pe picioare pana la limita padurii. In saua dintre punctele marcate cu 1485m si 1482m vedem un izvoras abia licarind si coboram pana la el vreo 10 metri sub sa. Andreea are cateva mere si le imprartim frateste in timp ce eu reusesc sa adun din izvor ceva apa in termos/butelie. Cu forte noi urcam pana pe varful Radila Mare (1490m) de unde facem o curba de 90 de grade la dreapta si incepem sa coboram spre Radila Mica. Pe harta avem un adapost care de fapt este un grup de 3 stane prin care trecem fara probleme. Cum ar fi fost aici vara cu oi si caini!!!
La ultimul adapost facem stanga pe un culoar de padure si ajungem la stanele de sub vf Clabucetul (1394m). Facem o pauza de odihna si vedem doi oameni venind din fata noastra. Par localnici si stam sa ii intrebam pe unde sa mergem. Eu am pe harta o poteca prin vf Negrasul direct din acest vf si localnicii ne recomanda un alt forestier mult mai lung "care coboara pe plai dupa padurea aia din fata". Localnicii sunt vanatori si ne intreaba daca nu cumva avem in rucsaci mistreti ceva. Se vede ca nu prea au avut de-a face cu turisti! Ii asiguram ca avem doar corturi si se minuneaza cand le spunem ca am venit din Cheia si pornim pe drumul indicat de ei (cca ora 15.00). Asa ca urcam pe drum in continuare printre alte cateva stane, tinem liziera padurii si incepem sa coboram destul de puternic in dreapta mentinand forestierul. La un moment dat vedem o urma de ursulet in noroiul intarit si ne convingem ca pe aici sunt ceva animale salbatice. Multumesc celui de Sus ca nu ne-a adus in cale nici o vietate a padurii!
Continuam coborarea si in curand gardurile se aseaza pe marginea drumului pe ambele parti. Eu sper ca am ajuns la marginea Vaii Doftanei, dar o curba ne arata cat mai avem de coborat pana in localitate. Tinem drumul care pare sa nu se mai termine :(. Andreea incepe sa imi povesteasca despre experientele de neuitat pe care le-a avut acum doi ani in Iran (Damavand, Alam Kooh) si in Ecuador (Cotopaxi si alte varfuri inalte) si la un moment dat suntem cat pe ce sa o luam pe un drum gresit (vreau eu sa fac o scurtatura si in loc sa facem dreapta, eu cobor un pic pe panta spre stanga).

Corectam imediat si coboram pe drumul evident pana ce dam de un tractor langa care un muncitor se chinuia sa-i taie un copac unui batran din sat. Ne confirma ca suntem pe drumul cel bun si ca in 20 de mintue ajungem in centru la asfalt. In 5 minute intram pe o ulita laterala si continuam sa coboram. La indicatia unor localnici, tinem drumul drept in jos fara stanga sau dreapta si doar la troita facem stanga pentru a fi in 5 minute la soseaua principala.
E destul de tarziu (cca 18.00) si mai avem mult pana acasa. Problema e ca nu mai avem nici un microbuz si trebuie neaparat sa mergem cu ocazii pana in Campina si apoi Bucuresti. Totusi un pic de pauza meritam si noi si ne alintam cu cate un Ursus Premium. Dupa lasarea noptii (cca 19.50) iesim la stop si avem noroc cu un autobuz care se retrage si ne duce pana la intrarea in Tesila. De aici asteptam alta ocazie si abia dupa doua ore (22.00) opreste cineva si ne duce pana in Campina. E bine ca macar acum suntem undeva la civilizatie! Dar tot mai avem ceva de mers pana acasa si suntem abia la gara Campina! Ajungem la DN1 si ne apucam iarasi de autostop. Stam vreo jumatate de ora fara succes si opreste o masina.
"Mergem spre Bucuresti. Ne puteti lua si pe noi?" "Pai asta e directia spre Brasov". Of, ce dezorientati suntem!!! Trecem pe sensul celalalt si in 10 minute opreste o masina (tot ocazie) si coboara un politist din spate.
"Baieti, mergeti vreo 500 mai incolo ca e luminat si vad astia sa va ia!"
Ii multumim si ajungem la un restaurant "Casa Bucur" nonstop (www.casa-bucur.ro). Intram sa ne incalzim cu o supa fierbinte si eu fac prostia sa imi uit aparatul foto pe spatarul scaunului (cu siguranta din cauza oboselii!). Avem bafta si ne ia un maghiar din Tg Mures care venea in Bucuresti sa ia marfa. Ne aduce pana in Bucuresti si eu abia in Otopeni realizez ca am uitat aparatul.
"Daca ziceai mai devreme ne intoarceam" imi spune soferul (nota 20 ca om). Cand coboram ne spune ca are un coleg care vine mai tarziu spre Bucuresti si poate opri sa ia aparatul. Vorbeste cu colegul lui si ramane sa iau eu legatura cu el pentru a-mi da aparatul. Ce OAMENI!!! In Romania sa te ajute ungurii!!! Tot respectul!!! Dimineata ma intalnesc cu cel ce a venit al doilea si mi-a dat aparatul. Pentru el a fost ceva natural si normal. De fapt asa e intr-o tara civilizata. Pe moment m-am simtit mai european decat ma simt de obicei in Romanica.

Per total tura a fost superba si nu am regretat nici o clipa balaureala prin micii munti dintre Bucegi si Ciucas.