RT Prin muntii Parangului 16-17.10.2010

RT Prin muntii Parangului 16-17.10.2010

Colegi de tura: Rovana, Gina, Oana, Gabriela, Cristina, Alex, Cristi, Cezar

Ziua 0 - vineri 15.10.2010

Tura a fost organizata de Rovana si ca urmare eu nu pot intra in extrem de multe detalii. Trebuia sa mergem o gasca mult mai numeroasa si pana la urma am ramas doar cei opt enumerati mai sus. Rovana a vorbit in cursul saptamanii la cabana Groapa Seaca www.paring.ro/groapasec.html si a rezervat 8 locuri pentru vineri si sambata seara. Cu mult chef si veselie au plecat 2 masini in jurul orei 16.00 din Bucuresti spre valea Oltului. Eu eram intr-o delegatie la Cluj si am vorbit sa ne intalnim in Brezoi la intrarea spre Voineasa. Cam in jurul orei 20.00 am vorbit cu Gina sa merg in masina in care erau doar 3 persoane: Cristina, Gina si Alex. M-au recuperat de la intrarea din valea Oltului in DN 7A si i-am asteptat si pe restul (care erau cu 5-10 minute in urma). Cu echipa completa, pornim spre Voineasa. Alex stia drumul pana la Obarsia Lotrului si am mers repede pana aici. Pe drum am recunoscut intrarea in cheile Latoritei unde vom merge duminica. Continuam prin Voineasa si pe intuneric nu vedem multele curbe destul de riscante ce ne duc pe langa lacul de acumulare Vidra. In Obarsia Lotrului se termina si ultimele drumuri cunoscute. Traversam Transparangul (ce urca in pasul Urdele, cel mai inalt pas cu drum auto de la noi din tara) si continuam sa urcam pe DN 7A pana in pasul Groapa Seaca situat la 1600m altitudine. De la iesirea din Obarsia Lotrului drumul se strica si sunt destul de multe gropi care ne determina sa ma diminuam putin din viteza. Din pas continuam sa coboram pe drum si curand apar o gramada de semne: PR, PG, PA, TA, TR care ne conduc pana la cabana. Stim bine ca toate semnele duc la cabana Groapa Seaca si deci nu avem cum sa ne ratacim. Intr-adevar cam pe la ora 22.00 ajungem la cabana unde suntem primiti cu multa caldura (la propriu si la figurat). Afara gradele sunt cu putin peste zero si caldurica din cabana ne prinde foarte bine. Cabaniera ne arata camerele in care vom dormi (la etaj; 40 ron/noapte/persoana) si coboram sa mancam in sala de mese.
Fotografii sunt incantati de focul ce arde cu putere si de citatele de pe pereti.
"Organizati-va viata astfel ca sa va ramana vreme de dus la munte, atunci si munca voastra va fi sanatoasa si bine cumpanita" - Bucura Dumbrava (dupa care s-a dat numele omonim varfului Ocolit din Bucegi).
Citim cate ceva din Codul eticii turismului montan scris la inceputul secolului XX de tirolezul Luis Trenker si ne bucuram de ciorbita taraneasca si de mamaliguta cu branza aburinda facute de cabaniera. De obicei generatorul se inchide la ora 23.00, dar prin bunavointa cabanierilor, vom avea lumina pana la ora 1.00 cand ultimii dintre noi se baga la somn.

Ziua 1 - sambata 16.10.2010

Dimineata fiecare se trezeste dupa pofta inimii. De fapt e relativ astfel pentru ca hotarasem sa plecam undeva in jurul orei 10.30. Dimineata mancam din traista (pentru asta trebuie sa le multumesc tuturor pentru ca am mancat de la ei, eu neavand nimic de mancare din delegatie), bem niste ceaiuri calde si vorbim cu cabaniera despre posibilele trasee pe care le-am putea face. Cabaniera ne recomanda traseul pana la refugiul Agatat si inapoi. Optiunea asta e cea mai buna fiindca nici nu e traseu foarte lung si dificil si putem urca pe valea Jietului cu masina pret de vreo 6 km. Eu fac o poza la harta de pe peretele exterior al cabanei (chiar daca avem harta printata de acasa de Rovana) fiindca e mai amanuntita si pornim pe drumul forestier cam in jurul orei 11.00. Coboram pe DN 7A cateva sute de metri si apoi la stanga urcam pe drumul forestier vreo 5-6 km pana la un pod in stanga unde cabaniera ne recomandase sa lasam masinile. Rovana parca ar vrea sa facem traseul asta pe jos ca tare e frumos, dar o asigur (chiar daca nu mai fusesem niciodata in zona) ca mai sus avem mult mai multe de vazut. Lasam masinile inainte de pod, ne echipam de ploaie si incepem sa mai urcam vreo 500 pe drum pana cand acesta se ingusteaza intr-o poteca ce trece pe stanga unei amenajari de captare a raului.

Incepem sa urcam pe PR prin padurea de un verde incredibil. Toate plantele par sa se tina tare la temperaturile destul de scazute si partial imi aduc aminte de verdeata si umezeala norvegiana. Trecem valea Deresului pe un pod de lemn si continuam urcarea printre copacii inalti paziti de iarba inca verde si de numeroase ciuperci. Eu raman cu Gabi si cu Rovana mai in urma pentru a admira peisajul si a nu obosi prea tare organismul neobisnuit cu efort. Povestim ce povestim si dintr-un urcus in altul ajungem la un afinis unde regrupam. Din pacate afinele sunt necoapte si nu fac atata placere ca in Fagaras (a se vedea RT-ul pe blog).
Continuam in aceeasi formatie si in curand trecem valea Rosiile putin involburata si incepem sa urcam pe dreapta (stanga geografica) pana la refugiul Agatat. Refugiul este superb prin pozitionarea lui: e "agatat" deasupra unei stanci imense la cca 1600m altitudine. Refugiul este destul de curat si are o camera cu priciuri si soba si o anticamera pentru lemne. Sistemul original de inchidere cu zavor de lemn izoleaza destul de bine camera principala. In refugiu vedem niste rucsaci si saci de dormit intinsi pe prici. Cu siguranta niste montagnarzi le-au lasat aici si au urcat pana pe varful Parangul Mare/Mandra.
Mancam cate ceva energizant si in jurul orei 13.30 pornim in sus spre lacul Rosiile pe acelasi PR. In dreapta noastra creasta inalta a muchiei Slivei se pierde in ceata. De fapt peste putin timp, vom fi in intregime in ceata (dar nu white-out ca in Bucegi). Urcam pe poteca extrem de clara printre jnepeni si stanci. Urcusul este usor (cel putin pentru mine si Cristi si ne facem planul pentru noi, Gina si Oana sa urcam pana pe varf si sa coboram prin varfurile Piatra Taiata si Ciobanul Mare). Vom renunta la acest plan pentru a ramane echipa compacta. Continuam pe poteca ce trece la un moment dat peste un grohotis mai mare unde asteptam sa ne regrupam cu totii.
Urcam primul prag glaciar si ne aflam in jurul altitudinii de 1800m la stana Rosiile. Acum totul este parasit si doar zidurile din piatra si scheletul din lemn al acoperisului amintesc ca aici a fost stana. Zapada incepe sa isi faca aparitia in pete mici (care apoi vor creste sensibil cu altitudinea) si temperaturile trec sub pragul de inghet. Urcam pe pragul glaciar pe poteca inca vizibila si putin mai sus de stana dam de ramasitele unui mic avion prabusit probabil in conditii meteo nefavorabile.
"Unde e cutia neagra?" se aude printre noi si glumind, pornim mai departe spre Rosiile. In capatul caldarii, facem stanga pe cateva praguri si curand ne aflam langa primul lac glaciar din aceasta vale. Studiind harta, vedem ca e vorba de Zanoaga Stanei si nicidecum de Rosiile (speranta Cristinei). Facem cateva poze de grup si pentru cateva momente suntem indecisi daca sa mai continuam sau nu.
Pornim in sus spre lacul Rosiile. Eu vazusem pe harta ca poteca trebuie sa treaca printre lacurile Rosiile si Lung si ca urmare asta era punctul nostru tinta. Zapada incepe sa creasca si sa puna probleme catorva dintre noi care nu au incaltamintea adecvata sau experienta necesara sa mearga in conditiile respective. Vad ca raman destul de mult in urma si aflu (cu ajutorul lui Cristi) ca e ora 14.20. Hotarasc (spre bucuria celorlalti) ca la ora 15.00 sa ne intoarcem daca nu gasim lacurile dorite. Continuam pe sub un prag stancos si apoi vad in fata o caldare glaciara. GPS-ul de la ceas arata 1970m. E bine! Asta inseamna ca in cateva zeci de metri trebuie sa apara lacul situat la cca 2000m altitudine! Le arat tuturor: "Dupa pragul ala de sus trebuie sa fie lacurile". Rovana, Cristi, Oana si Cristina urca mai repede si se trezesc la capatul lacului Lung. In stanga dupa o culme micuta se afla si superbul lac Rosiile. Eu cu Alex, Gina si Gabi urcam mai incet si cu mai multa grija si ajungem putin mai tarziu la cele doua lacuri. E ora 14.55 si suntem de acord ca dupa cateva poze in zona sa ne intoarcem.
Frigul ne determina sa pornim inapoi la vale spre zone ceva mai calde. Cum Rovana a incercat sa urce mai sus spre lacul Mandra, ii trimit pe ceilalti la vale si ma duc dupa Rovana care nu ma auzea prin ceata. O gasesc coborand 100m mai sus de Lacul Lung si revenim impreuna la ceilalti colegi care mergeau incet la vale. E un pic dezamagita ca nu a vazut si lacul Mandra, dar muntii si lacurile nu pleaca si vom gasi alta ocazie sa ajungem acolo (poate la vara)! Ne intoarcem cu totii la lacul Zanoaga Stanei care ne amagise mai devreme si pornim la vale (in urma ramanem Gabi, Rovana si cu mine). Eu imi asum rolul de "maturica" si nu las pe absolut nimeni in urma. Continuam prin caldarea ce desparte lacul de stana Rosiile cu povestiri despre Norvegia (ma bucura sa aflu ca un prieten al lui Gabi a fost in zona Stavanger la Preikestolen si Kjerag). Restul grupului (la un moment dat si Rovana) pornesc mai la vale si noi (eu si Gabi) coboram mai cu atentie povestind despre Norvegia, Turcia, Paris cu multe detalii si amanunte. Imi face placere sa aud despre locuri in care sper sa ajung (Turcia) si Gabi gaseste in mine un placut partener de tura si discutii. Muchia Slivei incepe sa se arate din ce in ce mai bine in toata frumusetea ei. Coboram printre jnepeni la refugiu unde eram asteptati de grup, scoatem cate un sandwich (multumesc Rovanei si lui Gabi pentru hrana) si pornim in jos pe drumul de acum cunoscut spre masini. Parca nu stim cum trece timpul in povestile despre experientele in tari straine si ne trezim pe neasteptate la punctul de captare a Jietului. De aici mai avem cateva sute de metri pana la masini. O masina plecase mai devreme si Cristi ne astepta (pe mine si pe Gabi) in caldurica masinii (cca 18.30). Rovana optase pentru o plimbare pe jos si s-a urcat in masina cam peste un kilometru. Pe langa masina tot au alergat doi catelusi de la cabana. Cu siguranta ca le facea placere sa vina cu noi si sperau ca nu o sa ii parasim. Ajungem cu totii la cabana si intre timp baietii se apucasera sa faca focul pentru frigarui. M-am schimbat in haine uscate, din cand in cand am mai bagat lemne in foc in sobele din camere (of, ce dar am eu de a face caldura aproape imposibila in camere!) si ne-am apucat de pregatit gratarul. Fetele au pregatit carnea si frigaruile si noi am avut grija de foc incalzindu-ne cu niste palinca impotriva ploii ce cadea necontenit. Fetele au fost asa de bune incat ne-au adus la foc ciorbitele calde si mamaliguta cu branza si smantana. Cand am teminat de facut gratarul, am mancat cu totii chiar daca foamea se mai potolise (un fel de shaorma din lipie incalzita cu frigarui in ea).
Cam pe la ora 23.00 cabanierul a stins generatorul si noi ne-am retras obositi in camere si la somn.

Ziua 2 - duminica, 17.10.2010

Pentru a doua zi Cristi a propus o tura ceva mai scurta pana la lacurile Calcescu. Cum vremea e la fel de mohorata ca si in ziua anterioara, eu propun o plimbare mai mult cu masina pe Cheile Latoritei si canionul Moara Dracului. Denumirea atrage imediat si hotaram sa mergem intr-acolo.
Fac o poza la "urmatoarea tinta", un panou cu harta lumii si cu cele mai importante varfuri de pe toate continentele, ma mai plimb putin pentru poze la iazul din spatele cabanei, ne luam fiecare cate o harta-ghid turistic editata de cei de la cabana si pornimi inapoi spre lacul de acumulare Vidra.
Pe drum admiram toate curbele pe care nu le vazusem la venire si in pasul Groapa Seaca ne bucuram de ceata care ne fusese colega de drum in ziua precedenta. La lacul Vidra facem o incursiune pe la statiunea Vidra pana la barajul lacului de acumulare. Nu avem voie sa facem poze, dar cum muntii nu sunt proprietate privata, facem cateva poze spre orizont.
Pe drum oprim de cateva ori ca sa surprindem frumoasele nuante ale toamnei pictate in frunzele copacilor. E incantator peisajul de toamna linistita prin locuri atat de putin umblate!
Ajungem la intrarea in Malaia si facem dreapta pe valea Latoritei spre Ciungetu. Pana in Ciungetu avem 6 km de asfalt si de aici incolo mai sunt inca 18 km pana la cabana Tudor Petrimanu prin salbaticele chei ale Latoritei. Surprindem cu aparatele foto cateva cascade pe parte stanga a drumului si continuam aproape fara oprire pana dupa cabana Petrimanu. La primul pod suspendat peste Latorita, lasam masinile si ne pregatim de sucrta si frumoasa ascensiune prin canion.

Urcam pe scari metalice si trepte cimentate in sus pe canionul ce pare a fi pe alocuri vertical. Scara de trecere pe partea stanga a canionului pune ceva probleme si ca urmare ne incetineste un pic din urcus. In afara de Gabi si de mine, restul urca mai repede si vor merge inca vreo suta de metri dupa statia de captare. Noi urcam ceva mai incet si cu grija (se resimte putin operatia la genunchi a Gabrielei si atentia la fiecare pas) pana la statia de captare unde ne intalnim cu tot grupul.
La final facem o poza de grup si le spun celorlalti ca mai urc si eu un pic pana la pesteri. Ei pornesc la vale si in 10 minute voi fi in spatele lui Gabi, ramasa singura in urma. Cu atentie, revenim la masini, mancam cate ceva si pornim inapoi spre Ciungetu, Brezoi si Bucuresti. Au fost ceva comentarii ca am facut toata valea Latoritei pentru o ora de mers prin canion, dar mie mi-au placut cheile in culorile toamnei surprinsa inegalabil de pictorul Natura.

In Brezoi facem o mica pauza pentru cateva poze spre Cozia si continuam in ritm destul de bun prin Valcea si Pitesti si apoi pe autostrada. La o benzinarie ne schimbam dintr-o masina in alta pentru a ne imparti exact pe zonele unde stam. Aproape de miezul noptii ajungem fiecare la casa lui, obositi si incantati de we ce tocmai a trecut.

Mutumesc tuturor pentru prietenie, hrana si buna dispozitie. Si sa nu uit de ziua Ginei si de tortul pe care l-a primit sambata seara (mai cu seama floricica glazurata). A fost o tura pe cinste si sper sa o repetam cat mai curand in aceeasi echipa!

Sa avem parte de o toamna cat mai lunga si frumoasa!!!

RT Bucegi Tiganesti 9-10.10.2010

RT Bucegi Tiganesti 9-10.10.2010

Colegi de tura: Claudia, Radu, Cezar

Ziua 1 - 9.10.2010 sambata

Stiam ca vremea o sa ne dea de furca si ca e cel mai urat we din ultimul timp. Asta nu ne-a impiedicat sa plecam spre dragii Bucegi. Aflasem de la cativa prieteni dragi ca e un nou refugiu in saua Tiganesti si vroiam sa il testez pentru dormit. Vazusem refugiul asemanator din saua Batrana si eram curios cat de bine sunt izolate aceste refugii. Asa ca vorbesc cu Radu cu cateva zile inainte de plecare si imi spune ca ar mai veni cu o prietena, Claudia. "Perfect, daca are si ceva experienta". Asa ca la ora 5.30 ne intalnim la statia de metrou Iancului si la 6.00 pornim din autogara Ritmului spre Bv. Din vorba in vorba ajungem la 9.00 in Bv si facem transferul in autogara Bv 2 (Bartolomeu) de unde luam un microbuz local spre Bran. Chiar daca e distanta scurta, facem o ora pana in Bran si la 10.50 suntem langa statia de langa castel. Ne intoarcem un pic pana la drumul prin Poarta si Radu ne face cinste cu un bun kurtos kalacs proaspat facut. Pornim pe drumul spre Poarta intr-o ceata destul de deasa si la un moment dat temperaturile pe minus ne opresc la un magazin unde ne echipam de iarna si luam apa pentru drum. Incepe sa ninga si toti localnicii ne recomanda sa ne intoarcem cand aud ca vrem sa ajungem la Omu. Chiar o batrana ne spune ca pe acolo au fost destule accidente. Noi continuam pe drumul principal pana ce iesim din sat si ajungem la urcarea spre partie. Aici vedem si marcajul nostru BR ce face stanga spre partie pe un drum forestier. Urcam pana la statia Salvamont si stam de vorba cu salvamontistul care era de serviciu (care m-a recunoscut dintr-o coborare mai veche pe Ciubotea). Ne asigura ca zapada e accesibila si ca putem urca fara probleme. Incepem sa urcam pe partie prin serpentine repetate si in 2 ore ajungem la punctul in care se face o poteca marcata cu PA spre Salvamont Ciubotea. Radu stia de o cascada Clincea in zona si coboram putin pe PA pana la un izvor unde ne dam seama ca nu e drumul bun. Alimentez cu apa camelbag-ul si termosul si revenim in BR pe care continuam sa urcam. In 15 minute ajungem la un stalp unde o sageata ne avertizeraza ca e un izvor la 3 minute in jos. Panta pana la izvor pare prea abrupta si continuam sa urcam (cca ora 14.00).
Poteca si marcajele ne conduc prin ceata deasa pe piciorul Clincea. Zapada cazuta de curand ne forteaza sa facem mereu urme si sa facem pauze destul de dese. Mergem noi ce mergem si eu tot caut saritoarea pe care o tin minte de acum vreo 20 ani (singura data cand am mai fost pe aici cu tatal meu). Stiu ca undeva la iesirea din padure ar trebui sa dam de saritoare. Ceata abia ne lasa sa vedem semnele si intr-adevar la iesirea in golul alpin dam de cateva stancarii. Dar nici pomeneala de saritoare! Probabil varsta m-a facut sa vad atunci o trecere banala ca o saritoare foarte mare. La un moment dat ne intalnim cu un grup de 4 persoane care ne spun ca au pierdut traseul si ca s-au intors din pricina cetii. Ii asigur ca drumul merge mai departe in sus si ne uram reciproc "drum bun". Continuam in curba de nivel usor ascendenta si simtim puternic temperaturile sub zero grade. Vantul ne infofoleste si ne ingreuneaza inaintarea. Poteca e totusi evidenta si orientarea muchiei ne tot urca spre refugiu. Radu si Claudia ma intreaba de cateva ori daca stiu sigur unde e refugiul. "E in saua Tiganesti de unde coboara poteca spre lacul Tiganesti! Ajungem chiar in buza refugiului". Cam pe la ora 17.00 ajungem in saua Tiganesti pe un white-out total si ca prin minune refugiul se arata 20 de metri in dreapta noastra. Intram in refugiu inghetati si totusi bucurosi ca am ajuns aici. Ce bine e cu un acoperis deasupra capului! GPS-ul ne arata -2 grade in refugiu si ne indeamna sa ne incalzim cu niste ceai cald. Mancam cate ceva si incolteste in mintea noastra o idee de a urca la Omu fiindca acolo avem caldura si prieteni vechi de munte (George). Eu am un pic de retinere in continuarea traseului si totusi pornim pe BR in sus spre vf Scara. E ora 18.00 si parca avem un curaj nebunesc sa urcam in continuare. White-out-ul nu se ridica si noi abia dibuim poteca viscolita cautand fiecare semn. Stiam ca poteca urca pe versantul sudic al muchiei Tiganesti, iese in muchie si apoi continua prin stancariile Tiganestilor. De astea imi era cel mai teama! Viscolul ne face inaintarea din ce in ce mai grea. Nu mai vedem nimic la mai mult de 5 metri in fata noastra. La un moment dat nu mai gasim semnele si trebuie sa iau decizia pentru ce facem: INAPOI LA REFUGIU!!! Dar pe unde? Ne intoarcem pe vagile urme de mai devreme si le pierdem dupa foarte putin timp. Hotaram sa urcam in creasta si de acolo sa continuam pe muchie in jos. Usor de zis si greu de facut! Viscolul ne face sa ne invartim in cerc si sa nu gasim deloc traseul. Claudia vine cu ideea de a ne intoarce la ultimul semn si de acolo sa cautam semnele urmatoare. Cu ceva dificultati de orientare revenim la semn si marcam stalpul pe GPS (ca sa avem un punct fix unde sa ne intoarcem). Se lasa noaptea si abia ne descurcam cu frontalele prin ceata foarte deasa. De la semn pornesc in directia de unde am venit. Gasesc semnul urmator si ne regrupam aici. Marcam punctul pe GPS si pornim mai departe. Vom repeta acest lucru cu fiecare semn gasit si regretam ca nu am marcat refugiul inainte sa plecam. Bine ca stim altitudinea lui (2178m) si coboram pana la aceasta curba de nivel! Dupa vreo ora si ceva de ratacit prin white-out gasim refugiul la 21.30 si intram in el. Ce bine ca am gasit refugiul si aici vom dormi peste noapte!
Bem cate o cana de ceai, ne schimbam de hainele ude, ne incalzim in sacii de dormit si mancam o supa fierbinte facuta la primus.
Pe la 22.00 ne incalzim suficient cat sa putem adormi cu gandul la caldura de la Omu. Ne gandim ca exista posibilitatea de a avea vreme buna duminica si sa incercam urcarea spre Omu. In caz de vreme rea, coboram pe la lacul Tiganesti si apoi prin Malaiesti spre Busteni.

Ziua 2 - 10.10.2010 duminica

Ne trezim in jurul orei 8.30 in temperaturi la fel de scazute ca si in ziua trecuta. Afara e tot asa de urat ca in ziua precedenta si ramane doar varianta de intoarcere prin Tiganesti si Malaiesti. Problema e ca nu stim exact pe unde e poteca spre lac. Nu se vede absolut nimic in nici o directie si avem noroc cu semnalul GSM destul de slab. Sunam cativa prieteni pe acasa si dupa multe incercari, obtin de la o prietena de munte coordonatele bune pentru lacul Tiganesti. Asa ca acum putem porni spre lac (11.00).
Cu GPS-ul in mana urmarim sa ajungem la singurul lac glaciar din Bucegi. Eu stiam poteca (TG) de vara si stiu ca avem de coborat pe curba de nivel pana undeva la nord de lac si apoi printre stancarii coboram la lac. Ceata insa ne lasa doar posibilitatea de a cobori in directia lacului. Gasim brana dupa brana si coboram pana ce vedem ca lacul este undeva in stanga noastra. Mai inaintam putin si vedem stancile care imi erau cunoscute. Le ocolim si apoi facem stanga spre firul vaii. GPS-ul ne arata ca trebuie sa ne intoarcem 150m inapoi spre lac. Coboram pe firul lat al vaii si ajungem la stana Tiganesti. De aici mai avem 50 de metri si ajungem la stalpul de langa lac. Vorba vine lac ca de fapt totul e inghetat! Eu insa acum ma simt mult mai relaxat fiindca poteca e mult mai clara de aici. Ocolim pe la nord lacul si apoi urmarim stalpii cu marcaj TG spre est pe Padina Crucii. Poteca e larga si nu avem probleme de orientare. Ajungem destul de repede in saua Crucii (deasupra cabanei) si avem o tentativa de a merge pana la cruce. Nu mai continuam si incepem coborasul pe valcel spre valea Malaiesti. Poteca evidenta ne scoate destul de repede din ceata si putem sa admiram intreaga vale strajuita de Bucsoiu si de Padina Crucii.
La cabana ne jucam putin cu catelusii simpatici de la cabana si intram pe un ceai cald. De fapt s-au facut vreo 3 ceaiuri de fiecare (3 lei/ceai) si vedem ca pe Tache zapada nu este chiar asa de mare. Personalul de la cabana ne asigura ca pe Tache si pe Glajarie se poate merge fara probleme. In sus nu a urcat sau nu a coborat nimeni in afara de noi. Asa ca salutam gazdele temporare si pornim pe Tache spre Prepeleac pe TR.

Urcam fara probleme pe panta ascendenta spre Prepeleac (locul de unde se vad cabanele Malaiesti si Diham) trecand foarte usor peste zona cu lant si peste podul ce odata se legana pe cabluri. Acum incepem sa vedem toate "dealurile" Dihamului si coboram pe valcelul de care mie imi era putin teama (asta doar daca zapada e mare). Din fericire nu e cazul sa ne temem si trecem rapid si de urmatorul loc cu scari de lemn si cabluri. Acum urmarim doar sa iesim in poiana Bucsoiului de unde pleaca in sus valea Bucsoiului. Poiana se tot lasa asteptata dupa cateva picioare ale Bucsoiului. Stim ca de aici e plimbare si nu mai avem obsolut deloc probleme. Traseul pare scurt fata de alte dati si destul de repede ajungem in Pichetul Rosu unde suntem nevoiti sa facem dreapta spre poiana Costilei. Ideea noastra (a mea si a lui Radu) era sa tinem mereu marcajul TR. La stalpul ce marcheaza intersectia cu Valea Cerbului facem o mica pauza de baut (apa :D). Mergem in viteza pana in poiana Costilei trecand prin poiana Morarului si pe langa casa de vanatoare "Coltii Morarului". Aici ne intalnim cu doi vorbitori de rusa si Claudia vorbeste cu ei fara nici o problema. Cred ca au aparut special pentru ea! Continuam pe TR pe sub traseele pentru refugiul Costila si Valea Alba si mai avem de coborat pana la troita si apoi la Caminul Alpin. Nici nu ne dam seama cand ajungem in Busteni dintr-o poveste in alta. Uite ca am ajuns in Busteni fara nici o problema. Ma uit la ceas si vedem ca am facut o roa si 15 minute din Poiana Costilei. Timp decent pentru bucata asta de drum!
Admiram catelusii Husky dintr-o curte aflata pe dreapta strazii ce coboara la Camin si pornim in graba la vale spre cabana. Eu raman un pic in urma pentru cateva poze la abruptul bucegean si schimb cateva vorbe cu seful Salvamontului Busteni. E bucuros sa afle de refugiul din saua Tiganesti si ne salutam cu speranta de a ne revedea cat de curand.
Admiram zapada din Blidul Uriasilor si intram in gara sa ne luam bilete la accelerat pentru Bucuresti. Avem vreo ora pana la tren si mergem sa mancam cate ceva la un restaurant cu specific traditional. Ne revenim cu cate o supa fierbinte si ne intoarcem la gara pentru tren. Destul de obositi, reusim sa ne distram in compartiment cu trei studenti la medicina care veneau spre Bucuresti. Pe la 22.30 ajungem in Gara de Nord si apoi fiecare la el acasa.

Atmosfera a fost foarte faina si sper sa mai mergem si in alte ture impreuna! Peste cateva zile m-am intalnit cu Claudia la o prezentare faina despre McKinley la clubul "Floare de Colt" din Bucuresti. Deci muntele continua sa fie in mintea noastra si in timpul saptamanii :D!!!

RT Bucegi Morarului 02.10.2010

RT Bucegi Morarului 02.10.2010

Motto:
Pe Morar in nopti cu luna plina,
Sau pe branele Bucsoiului
Vin scaldate parca in lumina
Zanele din valea Cerbului.

Colegi de tura: Radu, Cezar

Dorinta de intoarcere in Bucegi si de o tura mai dificila ne-a facut sa ne stabilim destul de rapid traseul: urcare pe Morar si coborare pe Cerb. Stiam ca sus a inceput sa dea cu ceva zapada si abia asteptat sa vedem cat de multa este. Asa ca ne intalnim duminica dimineata la 6.30 la statia de metrou Iancului si ne indreptam spre autogara Ritmului. E inca intuneric si la 7.00 microbuzul pleaca spre Busteni (27 ron). Tot vorbim de diverse trasee si ajungem destul de repede in Busteni (cca 9.20). Radu stia dintr-o tura anterioara ca e un nene care merge cu masina pana la Gura Diham pentru 15 lei. Ne da si o carte de vizita pentru alte ocazii de transport si cazare (Mihai Vartolomei 0723.047.136, 0744.894.011). In 20 de minute suntem la Gura Diham in parcare si gata de drum (9.40). Mergem prin stanga cabanei si trecem pe cateva pietre raul care acum nu e furios ca in alte dati. Urcam pe forestier si peste vreo 15 minute facem dreapta pentru a urca spre casa de vanatoare.
Urmam firul vaii blocat in ambele parti de pereti uneori inalti si poteca ne intoarce aproape la 180 de grade in stanga pentru a incepe urcusul. Ne miram de ce aceasta poteca e nemarcata fiindca (cel putin pentru noi) pare mai circulata decat multe altele. La o bifurcatie urmam varianta din stanga (stiam ca duc ambele in acelasi loc) si dupa inca vreo 10 minute suntem la casa de vanatoare (10.30). Stam cateva minute pentru odihna si urcam in poteca marcata cu TR dintre Pichetul Rosu si poiana Costilei. Trecem de valea Bujorilor si dupa urmatorul picior de munte facem stanga si urcam la "cabana Gura Diham" (doar pentru cunoscatori).
Acum incepe practic urcarea pe valea Morarului. Tinem firul vaii si in 20 de minute suntem la intrarea in creasta Balaurului. Nu este in planul nostru pentru azi si continuam drumul avand in fata siluetele putin grizonate ale acelor Morarului.
Trecem cateva trepte stancoase si cateva praguri inierbate si intr-o zona ferita facem o mica pauza de orientare. Treptele de iarba continua sa ne insoteasca pana la intrarea in canionul vaii.
Urcam pe stanga canionului dupa o incercare ratata de a patrunde in adancul lui. Imi aduc aminte ca intr-o tura de acum vreo 2 ani am facut aceeasi greseala cu Dana si, ca si acum, am reusit sa urcam doar pe stanga canionului pentru a evita niste treceri foarte expuse. Aparatul foto nu mai vrea sa mai faca poze si in urma discutiilor cu Radu si a experientei cu aparatul asta (repararea obiectivului m-ar costa mai mult decat un aparat nou), m-am hotarat sa evoluez un pic spre clasa superioara a aparatelor profesionale (recomandarea lui Radu era spre un D40 care in cele din urma s-a facut D3000). Dupa iesirea din canion ne aflam in prima mare caldare a Morarului. Vedem frumusetea peisajului din fata noastra (pragul dintre caldarea superioara si cea in care ne aflam noi) si imi aduc aminte de prima coborare pe Morar in care am coborat pe o saritoare surplombata aflata in stanga noastra (dreapta geografica). Intr-o alta coborare (exact acum 4 ani) pe Morar am gasit o varianta foarte faina de ocolire a saritorii chiar pe firul vaii. Acum trebuie sa urcam si imi aduc aminte piatra cu piatra pe unde trebuie sa urcam. Inainte de ocolire zapada incepe sa acopere iarba. Simtim si temperatura care scade sub zero grade si ne face placere. Semn ca vine iarna pe care o asteptam de ceva timp! Urcam pe fir si dupa peretele din stanga (in care e saritoarea) facem si noi in stanga pe niste bolovani destul de mari si acoperiti de zapada. Pentru cateva minute vedem mai sus un grup de trei montagnarzi care tin curba de nivel pe Braul Mare al Costilei. Memoria imi spune exact pe unde trebuie sa urcam, adica fix prin mijlocul treptei dintre caldari. Suntem pe un picior mai in stanga si coboram intr-un valcel ce ne desparte de piciorul central. Aici avem zapada suficienta pentru contrastul cu stanca si o placa de gheata/turturi impresionanti. Facem doua poze aici si incepem sa urcam pe panta ce pare de aici mult mai lina.
Intram in ultima caldare si vedem cum norii incep sa urce pe vale in urma noastra. Bine ca am ajuns aici si acum chiar nu mai avem probleme de orientare (14.15). Caldarea este extrem de faina: in stanga urca muchia Morarului care se termina in Capul Morarului, in fata avem muchia dintre Omu si Bucsoiu si in dreapta avem muchia ce vine din Bucsoiu (Bucsoiu Mare si Bucsoiu Mic sau Creasta Balaurului). Radu a urcat doar pe dreapta pana in saua Bucsoiului, eu doar prin stanga pana in Morar. Alegem calea de mijloc si urcam pe peretele din stanga pe o curba de nivel care ne duce pana la groapa de gunoi de sub statia meteo de la Omu. Cam pe la 15.00 ajungem la statie si intram sa vb un pic cu Petrica. Mergem la cabana unde mancam ceva cald (carnaciori cu piure la 15 lei si ceai din termos) si la 16.15 pornim in jos pe Cerb. Marcajul BG ne arata 3-4 ore pana in Busteni si trebuie sa ii dam bice ca sa ajungem la tren sau la vreun microbuz.
Coboram la inceput pe drumul de vara de Babele si cand imi dau seama ca o luam aiurea, facem stanga jos spre serpentinele din caldarea superioara. Iesim intr-una din curbe si de aici pe poteca facem pasi intinsi pana in fundul caldarii si apoi pe poteca marcata. Zapada inca se mentine cam pana la intrarea in Adanca. Aici ii ia locul iarba si dam de un grup care admira saritoarea din partea de jos a vaii alpine. Bocancii incep sa imi faca niste basici la degete si acasa voi vedea ca un deget de la picior este aproape in totalitate acoperit de o basica. Frumos! Imi dau seama ca asta inseamna lipsa purtarii bocaniclor de iarna si stiu sigur ca o sa imi treaca! Coboram in ritm cat se poate de repede si dupa doua ore de la plecarea din Omu suntem la Poiana Costilei. Trecem in viteza de intersectia cu TR si pe "drumul tunului" (BG in continuare) coboram spre drumul de Gura Diham. Acum parca drumul asta monoton prin padure mi se pare mai scurt ca in alte dati si in viteza vedem iesirea din ultima poiana. Aici apare o problema: o ursoaica ne astepta fix in iesirea din poteca! Bine ca i-am vazut alura la timp! Facem stanga 90 de grade prin padure si iesim in drumul fost asfaltat (19.15), deci trei ore de sus de la 2500 de metri. Ne grabim spre Busteni si renuntam la poteca ce urca la Caminul Alpin. Dupa bariera facem dreapta pe o strada luminata care ne duce sub Caminul Alpin si apoi in 10 minute suntem in gara. Intrebam de trenuri si aflam ca nu mai avem optiuni convenabile. Asa ca ne intoarcem in DN1, mancam cate un mar si in asteptarea microbuzului de la ora 22.00 facem semn la autostop. Avem bafta si opreste un brasovean care merge in otopeni sa ia un prieten de la aeroport. Asa ca in 2 ore suntem in Otopeni si apoi cu autobuzul ajungem la metrou si acasa.

Ce tura faina si lunga am facut! Am vazut ca de acum incolo trebuie sa ne asteptam la ceva zapada in turele ce vor veni!

RT Craiasa nordica 19.09.2010

RT Craiasa nordica 19.09.2010

Colegi de tura: Ana-Maria, Eugen, Cezar

Cu cateva zile inainte de we ma suna Eugen sa ii dau ceva indicatii pentru Piatra Craiului. Rezervase o camera la Plaiul Foii pentru el si pentru Ana-Maria. I-am dat cateva idei de traseu, nefiind sigur ca voi putea ajunge si eu (speram sa ajung). Una dintre aceste idei se va finaliza in frumoasa zi de duminica.
Avand ceva treaba sambata dimineata, am reusit abia pe la ora 18.00 sa scap si sa ma indrept spre casa sa-mi fac bagajul. M-am miscat cu elan si la 19.00 eram la autogara Ritmului de unde am plecat cu microbuzul spre Brasov. Cu soferul extrem de abil (n-a mai facut pauza de rigoare la Comarnic), am ajuns in 2h35' in Brasov la gara. Super bine! Timpi de genul asta scoteam si eu mergand undeva la limita vitezei admise! In gara mai am de asteptat pana la 22.30 cand pleaca ultimul tren spre Zarnesti. Fac o poza la mersul trenurilor Bv-Zarnesti afisat in gara (pentru o prietena care m-a rugat asta) si mananc ceva de seara la restaurantul cu autoservire din gara. Trenul trebuia sa ajunga la 23.13 la capatul liniei si a avut cateva minute intarziere (23.20).
Vorbisem cu Eugen sa vina sa ma ia cu masina pana in Plai si sa dorm la ei in camera. Ma astepta in masina langa gara si in cca 30' am ajuns la cabana si la 0.00 ne-am bagat la somn. Ana era adormita si am facut cunostinta a doua zi de dimineata. Am stabilit ca plecarea sa fie pe la ora 8.00 fiindca aveam ganduri mari (evident cu scurtarea traseului in caz de vreme rea).
Ne trezim pe la 7.30 in camera mica si calduroasa, strangem toate bagajele, mancam putin si luam la noi doar strictul necesar. Restul de bagaje (de ex sacii de dormit) le lasam in masina. Pornim spre bariera pe drumul forestier si apoi pe BR incepem sa urcam spre Spirlea. Doi catei de la cabana s-au gudurat un pic pe langa noi la masina si vor veni cu noi desi am incercat sa le oprim tentativa (eu stiam bine ca nu vor putea urca pe Lanturi). Drumul imi e asa de cunoscut ca aproape nu observ cand trecem pe langa izvorul de sub Spirlea. Ana merge inainte pana la Spirlea si noi ramanem putin mai in urma sa luam apa (stim ca toata ziua nu vom mai gasi apa mai deloc). La refugiu (9.50) Eugen verifica interiorul refugiului (cunoscut mie din tura din Lancii ;) ) si am placerea sa revad un coleg de refugiu de atunci. Stam doar 10 minute si incepem sa urcam mai departe spre Lanturi, traseu pe care nici Eugen si nici Ana nu il urcasera. Ana ne marturiseste ca are putin rau de inaltime si o asigur ca nu va fi nici o problema. La 10.10 trecem de intersectia Lanturi-Spirlea-Funduri (celebra BR in trei directii) si pornim in stanga sus spre pereti. Cateii vin dupa noi si de cateva ori nu ne imaginam ca ar putea sa treaca, in special catelusa care pare sa fie mai putin abila. Ne-am inselat insa caci tocmai catelusa va trece de saritorile inimaginabile pentru patrupede de talia lor. Urcam grohotisul de sub Zaplaz si la 10.40 suntem la placa ce marcheaza acest ultim loc extraordinar. Facem o iesire de cateva zeci de metri din traseul marcat pentru o panorama in saua din dreapta. Revenim in marcaj si facem o pauza sub frumoasele pasarele de stanca ce formeaza locul numit La Zaplaz.
Cateii inca alearga pe langa noi fiindca (probabil) nu stiu ce ii asteapta. Urcam printre jnepeni tragandu-ne de acestia si in cateva minute ajungem la primul cablu. Noi urcam fara probleme si cainii nu reusesc sa urce pe langa cablu. De fapt nici nu aveau cum fiindca e aproape verticala. Plang amandoi la baza saritorii si nu avem ce sa le facem. Incearca tot felul de variante de urcat prin padure si doar ei stiu cum au urcat uimindu-ne cu aparitia deasupra saritorii.

Pornim mai departe pe vale urmand strict firul vaii si marcajele BR. Trecem de cateva mici saritori fara probleme si zarim in spate cateii care urca fara probleme pe grohotis. Trecem de un tanc si ne trezim intr-o caldare din care acum ceva timp credeam ca pleaca braul de mijloc. Acum stiu ca nu e asa datorita turei facuta cu dl Dinu acum cateva luni! Facem o pauza si ne ajung din urma cateii nostri viteji. Eu cercetez un pic pestera/intrandul de sub traseu si revin imediat la colegi. Ne repunem rucsacii in spate si incepem sa cataram pe urmatoarele trei cabluri aflate extrem de aproape unul dupa altul. Cablul asta si mai vertical e piedica definitiva pentu cainele care nu gaseste solutii de urcare. Noi urcam si amandoi plang dupa noi. Cu parere de rau, nu avem ce face si ii lasam acolo fiindca suntem convinsi ca vor gasi drumul de intoarcere.
Dupa lanturi urcam iarasi pe firul vaii si vedem ca prin minune ca doar catelusa cea viteaza a reusit sa treaca pe poteci doar de ea stiute si sa vina dupa noi. Urcam pe grohotis si pe moment traseul devine ceva mai usor. Urcam in stanga pana la un stalp de marcaj si apoi pe cateva serpentine ajungem in zona unde Braul de mijloc traverseaza Lanturile. Chiar daca mi-am amagit putin colegii de tura, de data aceasta sunt sigur ca e Braul acolo fiindca recunosc in stanga si poteca pe niste trepte inierbate.
Putin mai sus (inainte de hornul final) facem o pauza si gasesc o garofita endemica ce imi lumineaza privirile. Ana nu crede ca floricica asta finuta se gaseste doar in Crai si o las sa se documenteze acasa. Catelusa e terminata si sta langa noi cu botul pe labe. Cu greu reusim sa o urnim si sa mergem mai departe. Inainte de horn banuiesc ca este iesirea din braul de sus si o surprind pe catelusa la odihna.
Urcam hornul (Eugen in fata pe cablu si eu cu Ana pe firul inierbat si la 12.50 ne aflam cu totii in saua Grindului) unde dam de PR de creasta (de fapt aici vom schimba marcajul din BR in PR pe nordica).
Ana face cateva poze fiindca mie aparatul imi face figuri si refugiul Grind sta bine ascuns dupa un varf inierbat. In 15 minute urcam pe Piscul Baciului (2238m) si ii rugam pe alti "temerari" sa ne faca o poza de grup.
http://www.facebook.com/?ref=home#!/photo.php?fbid=155488804480114&set=t.100000569860867
E prea frumos afara si nu ne vine sa plecam, dar stim ca mai avem mult de mers si timp destul de putin. Asa ca o luam la pas spre Timbale. Trecerea orizontala cu bolovanul care te obliga sa te lasi pe spate deasupra golului e aproape inobservabila si abrupturile vestice ne absorb privirile. Ne apropiem in viteza de Timbalul mic cautand mereu sa vedem daca mai avem in spate colega de drum/catelusa. E obosita si totusi vine dupa noi.
Trecem de Timbalul mic (mai mare ca altitudine decat Timbalul Mare) si de Vf dintre Timbale si zaresc poteca/marcajele ce urca pe Timbalul Mare fix pe linia cea mai directa.
La 14.30 suntem in saua Calinetului si refugiul Ascutit este extrem de aproape de noi. Ana e un pic ametita, obosita si infometata si distantele i se par mult mai lungi. Chiar pune pariu cu Eugen ca facem mai mult de 30 de minute pana la refugiu. Eu o asigur ca facem poate chiar mai putin (stiam din prima tura pe Calinet) si putin inainte de 15.00 suntem la refugiul Lehman de sub vf Ascutit.
Supa promisa ne asteapta inauntru si primusul incalzeste in graba supa combinata cu ceva paste. Ce buna e mancarea aici! Parca nu ne vine sa mai plecam prin vantul care ne obliga sa legam usa pe interior cu ceva cordelina. La 16.10 ne hotaram sa plecam si Ana ne face o poza ca gardieni ai refugiului. Inchidem usa si continuam pe nordica spre vf Ascutit si apoi in coborare continua spre vf Turnu. In stanga vad de cateva ori muchia si turnul Dianei si curand vad si poteca ce coboara pe grohotis pe sub peretele stancos. Catelusa aiba se misca si la ora 17.45 o zarim pentru ultima data in spatele nostru. Se uita la noi foarte obosita si renunta sa coboare mai departe cu noi. Sper sa fi stiut sa coboare spre Curmatura sau in alte locuri populate! Trecem de lantul putin expus pe vestul crestei si deasupra creastei zarim un superb curcubeu de cca 270 de grade (pornea de dupa muchia Dianei si se pierdea in padure prin valea Curmaturii). Ii facem cateva poze si ne continuam drumul pana la 18.25 cand ajungem pe varful Padina Popii aflat putin deasupra pragului de 2000m (mai exact 2018m). De aici vom schimba iarasi marcajul in TA spre Padina Popii.
Coboram 15 minute printre jnepeni si ajungem la capatul de sus al muchiei Dianei. Avem de ales intre Padina Popii si Brana Caprelor. Fiind acelasi timp de mers pana la Diana, hotaram sa urmam Padina Popii. Nu inainte de a fotografia superba capra neagra ce ne indica brana omonima!
O luam la vale pe grohotisul care se tot duce sub noi. Noroc cu peretele din dreapta care ne ajuta sa nu ne ducem la vale prea repede. Avem cateva treceri prin padure si mereu ne intrebam: "Ce avem acum?" "Alt grohotiiis :D".
Iesim in sfarsit pe o brana mai larga inierbata si dam de primul cablu la o trecere ce nu pune absolut deloc probleme, cu exceptia faptului ca nu ne putem grabi fiindca nu e asigurare la mijlocul cablului si bucla acestuia e cam larga. Dupa acesta urmeaza al doilea cablu pe care il descataram cu atentie. Treptele evidente fac coborarea destul de facila. Suntem fericiti ca am trecut de cabluri inainte sa e intunece (19.30). De aici rasuflam usurati si continuam prin padure. In 15 minut aprindem frontalele pentru a ajunge la ora 20.00 in siguranta la refugiul Diana. Facem o pauza de tigara (nu eu!!!) si doua poze si Eugen imi "preda" conducerea in jos spre Plaiul Foii.
Poteca foarte cunoscuta ne duce pe firul vaii pana in drumul de Plaiul Foii (21.30). Trebuie sa ne orientam cu frontala lui Eugen si cu lanternuta mea solara care lumineaza din ce in ce mai putin. Cand iesim in pajistile de deasupra drumului, aproape ca nu mai avem nevoie de lumina fiindca luna ne arata calea. Iesim in drum si la ora 22.00 suntem la masina. Vroiam sa mancam ceva la Plai si nu mai aveau mai nimic, ne schimbam hainele ude cu altele uscate si pornim la drum. In Rasnov ne luam ceva de mancare de la OMV si prin Paraul Rece si Predeal ne indreptam in viteza spre casa. Cam pe la ora 1.30 Eugen ne lasa pe Ana si pe mine la casele noastre si apoi se duce si el acasa. Multumesc Eugen pentru drumul pana acasa in ciuda oboselii!

Tura a fost excelenta si mi-a dovedit ca nordica se poate face intr-o zi lunga cu ambitie si in echipa optima de trei persoane. Sper sa ne vedem si in alte ture la fel de faine!