Colegi de tură: Gabriela Gujdar, Cezar Partheniu
Vă spuneam în povestirea trecută că, în circuitul în jurul văii Sohodolului mi s-au aprins ochii după ”cetatea” Vulcanului. De fapt e o dorință mai veche cu care și acum ceva timp vorbisem cu Ilie din Câmpeni. Era atunci doar la nivel de discuție... La ideea mea de a merge o zi în frumosul munte a răspuns Gabriela care nu trebuie neapărat să ajungă acasă duminică seara ca ceilalți colegi din tura CAR. Așa că, după o seară în Câmpeni pe la 9.30-10.00 pornim la drum spre pasul Buceș. Drumul este superb, foarte liniștit și, aproape de pas devine atât de spectaculos în culorile toamnei încât vom merge mai încet și chiar voi face și un scurt filmuleț :).
Pasul și serpentinele sunt așa de frumoase încât mai continuăm să coborâm din pas până se domolesc culorile toamnei și apoi ne întoarcem la locul pe unde ne indicase Ilie să ajungem cât mai aproape de zona înaltă. Este un drum îngust, cu acces limitat doar pentru localnici, cu serpentine destul de multe și strânse până la capătul nordic al cătunului Vulcan. Găsim un loc unde să lăsăm mașina în siguranță (la intersecția a două drumuri unde un localnic ne asigurase că nu încurcăm pe nimeni). Facem câteva poze și pornim la drum pe ulița principală a cătunului de sub munte.
De la dl Dinu aveam niște indicații pentru un circuit cu plecare chiar din pasul Buceș-Vulcan, cumva în sens invers față de cum vom merge noi. Dar deja anticipez :)! Trecem printre case și prin peisaje multicolore de toamnă, într-o curte vedem niște ponei și vorbim cu un băiat care are grijă de ei zilnic (sunt ai unui om de la oraș care are casă aici!) și curând ajungem sub pereții Vulcanului. Sunt mai multe marcaje (PR, PA, BR, TG) care ne arată că pe aici am putea să ajungem spre platou. Pentru o orientare ceva mai clară am consultat de aseară harta online de la Munții Noștri pe care o puteți studia și voi aici.
De la copacul cu marcaje urcăm puțin câteva poze de peisaj și dăm de doi măgăruși extrem de fotogenici. Măcar de-ar ști ei asta :)! Așa că începe prima sesiune foto din multele care vor forma tura!
Observați într-una din pozele de mai sus ce bine se ascunde un măgar în măceș :D?
Revenim de pe pășune la ulița adâncită într-un șanț și urcăm după marcajele foarte clare. Un pic mai sus ieșim iar din drum pentru o mini-ședință foto la un mesteacăn care pare să ardă ca o flacără galbenă puternică. Facem poze din multe unghiuri și continuăm pe drumul frumos colorat... Peste zece minute ajungem la o intersecție marcată pe o piatră. Noi vom urma BR și PA înainte. În stânga nu se vede PR care ar trebui să urce spre platou pe la capătul sudic al Poienii dintre vulcani (platoul mic). Nu vedem marcajele respective și continuăm în față.
Peste două minute vedem în stânga o alunecare de teren de sub pereți și ceva ne atrage acolo... Va fi o altă ședință foto macro și de peisaj :)! Vă las să urmăriți pozele înainte de a merge mai departe!
Culorile ne conduc pe drum și peste doar un sfert de oră facem o altă ședință foto la o margine de pădure multicoloră ce se lasă sub noi spre vest.
Este vorba de... Orașul piticilor cu ”casele” supraetajate! Vă invit să îmi spuneți numele piticilor din fiecare ”casă” (e scris pe firele de iarbă și pe frunzele de la intrarea în casă!). Nu am băut nimic, doar vă spun așa fiindcă e o invitație la revenirea la copilărie și la imaginația care atunci nu avea limite :D!
Fericiți pentru descoperirea ”orașului ascuns”, înaintăm cu grijă la fiecare pas și peste câteva minute vedem în stânga marcajul CA. Pe hartă apare ca o scurtătură a marcajului PA. Și se vede pe teren că așa ar fi: CA urcă undeva cam la 40-45 de grade spre un horn în timp ce PA ocolește stâncile pe la dreapta pe o buclă mai mare. Urcăm pe CA!
Treptele de pământ și iarba mare lasă din loc în loc ”turnurile”-licheni, stâncile și rădăcinile pentru a ajunge chiar sub pragul stâncos de peste 40-50 de metri. Facem o pauză la stânci pentru admirație și pentru reglarea respirației. Pornisem cu elanul montaniardului care abia acum se simte la el acasă!
Panta nu ne permite să stăm prea mult și ne oprim abia în capătul de sus al culoarului pe o brâniță sub peretele din stânga noastră. Grafica de pe perete și din ciupercile negre care au crescut pe un copac putrezit sunt fascinante pentru artiștii din noi. Așa că vom mai face câteva poze înainte de a urca ultimii metri spre o zonă plată, un fel de platou. Acum cu harta MN în față, pot spune că este capătul nordic al Poienii dintre Vulcani (platoul mic). E un loc superb de odihnă intermediară în urcușul spre platou (marcajele PA sunt acum în fața noastră după ce veniseră din dreapta!). Facem o scurtă pauză în locuri diferite și apoi vom continua urcușul la fel de solicitant ca până acum.
Ajunși în platou, vedem că nu suntem chiar la altitudinea maximă! Chiar și așa facem întâi câteva poze spre nord-vest spre Țara Moților străjuită de culmile pe care am fost zilele trecute și apoi caut cu altimetrul punctul cel mai înalt de pe platou (1263m). Se află puțin mai la nord și lângă el e un adăpost din lemne și crengi și o urmă de foc. Explorăm marginea stâncoasă cu atenție la verticalele care se lasă sub noi și cu greu ne vine să ne mișcăm (după ce dau câteva mesaje celor dragi și îmi verific telefonul care mai are puțină baterie). Ne întoarcem la șaua prin care am urcat pe PA și de aici vom merge tot în față pe aceleași marcaje în coborâre lejeră și continuă...
Poteca ne duce într-o poiană rotundă unde marcajele par să se piardă. Traversăm poiana în căutarea unor noi marcaje. Nu sunt pe aici și telefonul arată că ar fi undeva mai spre stânga pe culmea din stânga poienii. Urcăm puțin la stânga spre marginea calcaroasă a platoului și găsim marcajele :)! Dar înainte de a coborî spre șaua de unde PG ar trebui să coboare printre pereți, mergem prin dărâmătura calcaroasă pentru câteva poze spre alte abrupturi. Revenim la potecă și din dolină în dolină (să nu uităm că suntem tot în lumea magică a piticilor, lumea sufletelor neîntrupate) ajungem la marginea sudică a platoului de unde va trebui cumva să coborâm.
Ieșirea din platou e bine marcată și pe sub pereți ne lăsăm la dreapta pe o curbă de nivel descendentă. Marcajele ne conduc apoi la stânga spre o poiană largă în pantă și prin ea facem iarăși stânga pentru a ieși prin poarta magică a lumii de povești (cea cu marcajele PR și PA!). Cumva îmi confirm asocierea pe care o făceam eu cu Roraima venezueleană (nu am fost, doar am citit și la un moment dat începusem să și scriu o poveste de aventură prin acele locuri).
Dacă până acum eu am mers înainte pentru orientare, acum Gabriela preia comanda fiindcă eu tot mai vreau să mai fac câte o poză la pereții Vulcanului. Cumva trage de mine și mă bucură tare mult asta! Mai fac câte o panoramă spre pereți și după niște indicații de-ale mele greșite și revenire la drumul larg ajungem în dreptul pasului Buceș-Vulcan (la dreapta noastră). Schimbăm direcția fiindcă trebuie cumva să urmăm linia stâlpilor de curent!
Potecile ne duc la câteva case și un fel de uliță printre ele. Cumva nasul orientativ spune să urcăm pe la casele de mai sus. Vedem o femeie care ne indică să mergem pe la casele de sus și apoi pe prima potecă la dreapta (chiar dacă marcajele ne-ar duce pe varianta de mai sus la punctul unde am întâlnit mai devreme marcajele de pe copac). Îi mulțumim la fața locului și apoi în gând când văd pe telefon că ne apropiem cumva de mașină.
E o uliță cu noroi și apă și ne scoate în spatele unor case. Ne blocăm în niște garduri și sugerez să ieșim prin curtea lor. Vedem un nene și îl întrebăm pe unde e cel mai scurt drum. Lasă vacile cu care era și ne duce pe o poartă spre asfalt. Chiar puteam să sărim gardul văzând că se chinuie să desfacă poarta. Nu e bai pentru el! Îi mulțumim și în direcția indicată de el ajungem în câteva minute la asfalt!
Este cam 17.30 și suntem fericiți. Am ieșit pe lumină la asfaltul pe care îl cunoaștem și știm că mai avem foarte puțin până la mașină. Într-adevăr după vreo sută de metri se termină asfaltul și curând facem la stânga curba care ne duce la mașină. Cam așa arată lumina la 17.45 când ajungem la mașină:
Ne schimbăm și cam pe la fix pornim la drum. Bucuroși că am ajuns oarecum pe lumină, la timp pentru un webinar pe care Gabriela voia să îl asculte pentru perfecționare profesională. Așa că până aproape de Brad ascultăm cu întreruperi fiindcă avem întreruperi de date! Convenisem să mă lase în Deva înainte de a merge mai departe spre casă.
Cu mulțumirile de rigoare ne despărțim la gara din Deva cu rugămintea de a ne informa când ajungem fiecare acasă (și vom face asta pentru liniștea ”coechipierilor”). Mulțumiri pentru compania extrem de plăcută și pentru munca comună în explorarea ”țării piticilor” 😋🙏!
Am prieteni în Deva și ar fi plăcut să îi revăd. Renunț chiar și la ideea de a-i suna fiindcă plouă mărunt și doar nu scoți pe vremea asta un om afară doar pentru a te întâlni cu el! Așa că îmi iau bilet la cușetă la trenul de 21.29 (455 de kilometri spre casă!) și îmi satur foamea și timpul cu un sandwich bogat de la fast-food-ul de lângă gară (parte dintr-un meniu complet și consistent!).
În tren am o noapte odihnitoare până aproape de București (drum prin Craiova). Înainte de intrarea pe centura Bucureștiului mă trezesc și îmi dau refresh pentru o nouă zi în care voi digera amintirile frumoase din cele trei zile și jumătate petrecute în frumoasa Țară a Moților. Îmi doresc să revin prin ținuturile astea care îți fac plăcere (prin locuri și prin oameni!) să spui că ești ROMÂN!
Să fim și să fiți iubiți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu